română - Limba Romana

58 ROMÂNĂa III-a perioadă – a bătăliilor decisive: de la reînceperea ostilităţilor militare(inclusiv în Caucaz) în primăvara anului 1809 şi până când Kutuzov a reuşitsă schimbe raportul de forţe în favoarea Rusiei – repurtând cu forţe numericinferioare victoria de la Rusciuk (22 iunie / 4 iulie 1811), ulterior încercuindtrupele otomane în lagărul lor de la Slobozia, de pe malul stâng al Dunării (la23 noiembrie 1811 acestea au capitulat).a IV-a perioadă – a celui de-al doilea armistiţiu şi a tocmelilor diplomatice: dela începerea negocierilor de pace de la Giurgiu (19 (31) octombrie – 21 noiembrie(3 decembrie) 1811) şi până la semnarea Păcii de la Bucureşti, la 16(28) mai 1812. Pe parcursul acestei perioade pretenţiile teritoriale ale Rusiei,care cerea Dunărea drept hotar, se confruntau cu rezistenţa diplomaticăa otomanilor. Până la urmă, a fost acceptată formula de compromis, pe caremarele vizir i-a declarat-o lui M. I. Kutuzov, încă la sfârşitul anului 1811: „Vădau Prutul şi nimic mai mult! Prutul sau războiul!” 3 .Important este că pentru acest conflict ruso-otoman au fost caracteristice şiacţiunile militare de amploare purtate pe câmpul de luptă, dar mai ales duelurilediplomatice declanşate la masa tratativelor. Un rol deosebit l-a jucat activitateadiplomaţiei secrete desfăşurate în culisele evenimentelor politice dinacea perioadă. În decursul a şase ani de război (când s-au purtat numeroasenegocieri de pace, fiind încheiate armistiţii temporare) în armata ţaristă s-ausuccedat şapte comandanţi-şefi ai Armatei Dunărene („Moldavskaia armiia”),dintre care doi au fost comandanţi interimari (cel de-al optulea – amiralulP. V. Ciceagov – a preluat postul de comandant-şef de la M. I. Kutuzov, dejadupă semnarea tratatului de pace).Comandanţii-şefi ai armatei ruse din Principate („Armata Dunăreană” sau„Moldavskaia”) au fost: 1) Michelson I. I. (1740-1807), general de cavalerie, comandant-şef al Armatei Dunărene:1806 – 5 august 1807; 2) Meyendorf K. I. (1749-1813), baron, general de cavalerie, în 1807 – după moartealui Michelson I. I., temporar a fost numit în funcţia de comandant-şefal Armatei Dunărene; 3) Prozorovski A. A. (1732-1809), cneaz, general-feldmareşal. Comandant-şefal Armatei Dunărene: 1807-1809; 4) Bagration P. I. (1765-1812), cneaz, general de infanterie. Comandant-şefal Armatei Dunărene: 1809-1810; 5) Kamenski al 2-lea, N. M. (1776-1811), conte, general de infanterie. Comandant-şefal Armatei Dunărene: februarie 1810 – martie 1811; 6) LangeronA. F. (1763-1831), conte, emigrantfrancez în serviciul Rusiei. La începutul anului 1811, în timpul bolii lui