6 martie, duminica a 35-a dupa rusalii, glasul 7

schimbarea asta? Omul, prin diferite lucruri
care se întâmplă în viaţa lui, îşi dă seama că
tot ce se întâmplă aici pe pământ e trecător, e
deşertăciune, cum spune în Sfintele Scripturi.
Omul trebuie să ajungă la această cunoaştere
că viaţa de aici se termină odată şi odată, că
e finită şi că obligatoriu trebuie să existe ceva
după. De ce obligatoriu? Sunt unii oameni care
spun că aici se termină totul. Acum mă gândesc
pur şi simplu la demnitatea mea de om, că sunt
creat de Dumnezeu sau de cine voi fi creat, sau
că sunt creat doar de părinţii mei şi atât. După
aceea mă gândesc la ordinea lucrurilor, că nu e
firesc să se întâmple aşa. Nu e firesc ca omul să
trăiască o perioadă de timp, mai mult sau mai
puţin fericit. Cât poate să trăiască? În medie 70
de ani. Şi după aceea lucrurile să rămână aşa,
suspendate în aer. În niciun caz nu pot rămâne
aşa, suspendate înaer.
Dar unui copil cum i-ai explica că există
Dumnezeu? Cum vă spuneam, ca să convingi
un om că Dumnezeu există trebuie să se
întâmple în interiorul lui acea sclipire. Căutarea
lui Dumnezeu o avem toţi, tendinţa
către Dumnezeu o avem toţi, dar trebuie să
se declanşeze acea trezire pentru a începe să-l
căutăm pe Dumnezeu. Dar unui bătrân ce i-ai
spune despre Dumnezeu? Cred că m-aş folosi
foarte mult de experienţa lui de viaţă şi i-aş
arăta exact momentele în care Dumnezeu a intervenit
în viaţa lui fără ca el să-şi dea seama.
Şi i-aş arăta armonia lucrurilor, desfăşurarea
lucrurilor, toate cauzele unor lucruri care duc la
dovedirea existenţei lui Dumnezeu.
Tu cum l-ai găsit pe Dumnezeu?
Eu de mic am fost dus la biserică de bunica
mea. Nici eu nu credeam în Dumnezeu, dar
mă duceam pentru că-mi plăcea la biserică şi
mi-a rămas în minte imaginea vie a părintelui,
cum predica pe Hristos. Şi atunci mi-am dat
seama că e imposibil ca un anume Hristos, care
se spune că e Dumnezeu, să adune în jurul lui
atâta lume. E imposibil ca el, ca persoană, să
creeze ceea ce este astăzi. De existenţa lui istorică
nu mă îndoiam, mă îndoiam cum poate
face el ca astăzi învăţătura lui să fie răspândită
în toată lumea, şi că sunt lăcaşuri de închinare
la tot locul şi mai ales că oamenii şi-au dat viaţa
tocmai pentru el de 2000 de ani încoace. Atunci
s-a petrecut aşa ceva în mine care m-a făcut să-l
caut, să văd cine e şi ce vrea de la mine. Am ascultat
predicile părintelui, am mai luat şi câte o
carte, am mers la slujbă şi am început să citesc
din Vieţile Sfinţilor Părinţi – oamenii care şi-au
dedicat viaţa lor lui Hristos. Am vrut să văd ce
au scris oamenii ăia, care sunt crezuţi că aveau
ochelari de cal, care vedeau numai înainte, numai
la Hristos şi atâta. Mi-am dat seama că ei
descriau nişte lucruri, nişte fenomene, care culmea
erau cât se poate de reale şi cele ce spuneau
în cărţile respective era de fapt realitatea la care
am ajuns uitându-mă la viaţa altor oameni. Aşa
miam dat seama că există Dumnezeu, că totul
e pus în ordine. Realitatea asta e dură uneori.
De ce crezi că lasă Dumnezeu să aibă loc
războaiele, foamete, ororile de pe lumea asta?
Eu am două păreri despre acest lucru. Pe de
o parte, m-am convins că Dumnezeu este bun,
este iubire, că este dragoste. Şi m-am gândit şi
eu că cineva care este iubire nu poate să lase să
se petreacă astfel de fenomene, astfel de lucruri.
Şi atunci m-am gândit că tocmai aici intervine
voinţa omului, liberul arbitru. Tocmai ce
spuneam, Dumnezeu a venit şi i-a spus omului
care este rostul lui, i-a oferit o alternativă
la viaţa lui. Dacă el a urmat-o, lucrurile au decurs
în mod benefic. Dacă nu, se întâmplă toate
faptele rele. Toată răutatea din lume este lipsa
lui Dumnezeu din sufletele oamenilor. Oamenii
se îndepărtează de Dumnezeu, nu mai cred, şi
atunci dacă te desparţi de iubire nu mai poţi
face fapte de iubire, oricât de bune ar părea ele.
Aşa se explică răul – absenţa binelui, absenţa lui
Dumnezeu.
Cum ţi-l închipui tu pe Dumnezeu?
Ideea de Dumnezeu este foarte complexă.
Eu îl percep ca pe un duh, o fiinţă personală. Eu
cred că Dumnezeu este unul singur pentru orice
religie, fie că eu îi zic Allah, Budha, Dumnezeu.
El rămâne unul şi acelaşi. Părintele Paisie Aghioritul
spunea că Dumnezeu este unul singur,
dar unii stau în casă şi alţii rătăcesc pe afară.
Cum ar trebui găsit Dumnezeu de ceilalţi
oameni?
Ca să intrăm în legătură cu Dumnezeu
cred că trebuie să-l cunoaştem. Cea mai la îndemână
cunoaştere este cea existenţială, prin
evenimentele care se întâmplă în propria viaţă.
De exemplu, omul are un accident de maşină şi
în ultima secundă scapă. Atunci zice că uite că
Dumnezeu m-a ajutat. În privinţa religiei din
şcoli sunt acum două tabere: una care pledează
pentru scoaterea orei de religie şi alta care vrea
ca religia să rămână în programa şcolară. Ca
olimpic la religie, ce le-ai răspunde ambelor
părţi? În primul rând, cred că e normal să existe
o tensiune între cei care vor religia şi cei
care nu o vor. Religia are ceva în plus faţă de
toate celelalte materii – biologie, geografie,
matematică, istorie. Diferă de aceste materii
prin faptul că ţine de o opţiune intimă, de o
opţiune privată a omului, de propriile lui crezuri
şi convingeri. Un om dacă nu crede, nu
poate fi obligat să facă lucrul acesta. Organizaţiile
care vor să scoată religia din şcoli au
venit cu diferite argumente că elevii sunt traumatizaţi
la orele de religie pentru că anumiţi
profesori îi ameninţă cu chinurile Iadului. De
fapt, aici intervine lipsa de experienţă a unor
profesori de religie, proasta lor pregătire. De
fapt, acestor profesori le lipseşte vocaţia, ei
nu-şi fac treaba. La ora de religie lucrurile nu
se pot întâmpla ca la orice materie obişnuită.
Ora de religie este oră de educaţie religioasă,
depinde de profesor. Dacă ar fi să iei o decizie
privind religia în şcoli care ar fi? Eu cred că
orice copil la vârstă mică are nevoie de educaţie
religioasă. Când este mic, copilul nu ştie
ce e bine şi ce e rău. Educaţia primită la vârste
mici rămâne pe parcursul întregii vieţi. Or,
dacă de mic copilul a fost modelat întrun mod
nu tocmai bun, atunci el şi la maturitate nu va
fi un om tocmai bun. Dacă profesorul de religie
îşi face treaba cu adevărat bine el contribuie la
educaţia acelui copil. În mare parte, copiii nu
se simt obligaţi să stea la orele de religie. La
mine la şcoală de exemplu, din clasa întâi până
într-a opta, copiii erau dornici să afle mai mult
la orice temă de religie, puneau tot timpul întrebări.
O altă problemă sunt manualele de religie
care, pe lângă faptul că au greşeli, conţin
şi pedepse, cum ar fi că dacă treci strada printr-un
loc nepermis vei merge în Iad.
În aceste condiţii, cum crezi că ar trebui
predată religia?
Dacă manuale ar fi schimbate, într-adevăr
conţin unele chestii chiar stupide, fără niciun
temei biblic, atunci lucrurile s-ar rezolva. Pe de
altă parte, mai e şi problema profesorilor. Adică
ceea ce spune profesorul, ceea ce face. Aici cred
că este problema. Copilul vede dacă profesorul
lui îl trăieşte pe Hristos. Se simte când un profesor
crede ceea ce spune şi când profesorul e
doar un angajat care vine să-şi ia facă norma, să
semneze condica, apoi şi-a luat banii şi a plecat.
Pe de altă parte, cei care vor să scoată religia din
şcoli pleacă cu o preconcepţie. Ei nu vor să vadă
dacă e bine sau nu. Asta presupune ceva muncă.
Ar trebui să faci o cercetare foarte amplă ca să
ajungi într-un final la un răspuns.
Există o propunere din partea unor profesori
care spun că religia ar trebui înlocuită de
etică, sau cel puţin să fie alternativa pentru cei
care nu vor să participe la ora de religie. Chiar
dacă sunt teolog şi aş putea fi subiectiv, eu cred
că ora de religia vine să-l înveţe pe om să fie
bun, să fie un om moral. Ce e rău dacă eu vreau
să te conving să nu te mai enervezi, să nu mai fii
dezorganizat, să fii un om la locul lui, să nu mai
pierzi timpul în discuţii nefolositoare ca nu-ţi
aduc niciun fel de dezvoltare? Etica mi se pare
un lucru bun. Cunoaşterea tuturor oamenilor,
fie ei laici, fie ecleziaşti, e binevenită. Chiar
sfinţii mari ai bisericii cunoşteau foarte bine filosofia.
Atâta timp cât ora de religie sau ora de
etică te învaţă să fii un om moral, un om bun, eu
cred că este binevenită.
Ce părere ai despre relaţia dintre religie şi
ştiinţă?
Raportul dintre ştiinţă şi religie poate fi
privit din două puncte de vedere: benefic sau
distrugător. Ştiinţa poate veni în ajutorul religiei
prin tot ce se descoperă. Oamenii care merg
la biserică regulat au doar doi la sută şanse să se
îmbolnăvească de o boală gravă. Foarte multe
descoperiri ştiinţifice vin să afirme adevărurile
teologice. De exemplul postul este bun pentru
sănătate. Pe de altă parte, ştiinţa poate veni şi
împotriva religiei. Sunt oameni de ştiinţă care
vor să arăte că adevărurile biblice nu au temei.
Ce părere ai despre procesiunile cu moaştele la
care mii se oameni stau ore în şir, se înghesuie
să ajungă în faţă, leşină? Religia este legătura
liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu.
Ea se traduce prin o parte dogmatică – de învăţătură,
o parte de credinţă şi o parte de cultmanifestare
exterioară. Or, sfinţii care au sfinte
moaşte au ajuns să aibă sfinte moaşte prin credinţa
lor în Hristos. În mod normal, trupul putrezeşte.
Dar tocmai aici intervine anomalia, că
trupurile acestor oameni care au crezut în Hristos
rămân întregi. Sunt uşoare şi miros a mir, nu
se strică. Asupra lor nu acţionează factorii fizici
ca să se strice. La Sf Iacob Prozevitul trupul a
rămas intact se văd şi firicele de păr de pe mâini.
Dacă Dumnezeu nu voia să se întâmple asta
cu acel trup nu se întâmpla. Eu percep neputrezirea
trupului ca un dar pe care Dumnezeu l-a
dat acelui om care a crezut în învăţătura lui şi
i-a ajutat şi pe alţii să devină mai buni.
Biserica ortodoxă română, Sfântul Apostol TOMA 11