3. Din ceas,dedus adancul..(1).

Recommendations

Info

elementar".Deşi încă nereceptat de critică, modul în care calma creastă ajunge în mântuitul azur al artei ni .se "pare destul de corect şi bine definit. Să vedem dacă şi modul de reflectare al adâncului este la fel de clar şi dacă opoziţia propusă dedus - oglindă este acceptabilă . Adâncul ar fi, după Platon, "acele realităţi... care nu ar putea fi altfel văzute decât prin intermediul raţiunii "pentru că, după acelaşi..." lucrurile multiple sunt văzute, dar nu şi gândite: ideile .sunt gândite, dar nu şi văzute". Că lumea Ideilor platonice s-a constituit ca preocupare pentru mulţi poeţi, este bine ştiut . Numai că, la fel de bine, se ştie că accesul raţiunii omeneşti la cele esenţiale este imposibil altfel decât prin revelaţie şi atunci se naşte legitima întrebare. . poate "dedus"-ul să înlocuiască revelaţia ? Răspunsul este negativ. Revelaţia se produce dinspre Divinitate spre fiinţă, adică dinspre obiectul de cunoscut către cunoscător, pe când deducţia aparţine fiinţei şi se exercită în jurul, datelor senzorialului. Am afirmat, mai înainte, că Ion Barbu ne propune o "înşelătoare opoziţie": dedus - oglindă şi acum argumentăm cele ce le-am afirmat. Chiar dacă am dilata vocabula dedus până la fabulos, ea nu poate fi altceva decât rod al deducţiei şi nu poate, nicicum, înlocui revelaţia divină. .Şi totuşi dedus-ul barbian ne dăruie un "joc secund, mai pur” şi aceasta deoarece poetul deduce în jurul textelor liturgice, icoanelor revelate, sfintelor taine ori simboluri, practic deducţia sa operând în jurul unor lucruri revelate . Iată de ce am considerat opoziţia dedus-oglindă ca înşelătoare, dedus-urile jocului secund fiind de o cu lotul altă natură. În acest context apare ca firească, chiar necesară, condiţia pusă de poet, pentru împlinirea jocului secund, şi anume de a îneca cirezile agreste, de a depăşi senzorialul. Să subliniem că, în cazul unor simple deducţii, o asemenea condiţie ar fi apărut ca un nonsens . "Dedus-ul, în fapt, se daureşte cu valenţele adevărului revelat de care, in diverse interviuri poetul vorbise destul de apăsat. Înfrângerea animalicului, deplina biruinţă a duhului aparţin unui poet care, încă din debut, îşi afirma furtunos dorinţa de a sfărâma zenitul, de a sorbi licorile opaline ale adâncurilor, astfel că afirmaţiile din strofa a doua nu mai surprind deloc. Adresându-se cetăţii, (."Nadir latent"!) după ce, în prima strofă, definise travaliul depus întru dobândirea jocului secund, acum iată şi conţinutul mai explicit al acelui adine şi anume lumile dinţii, armoniile paradiziace pe care în cădere, cu atâta pudoare numită "zbor invers", cetatea le-a pierdut. La ceasul când scriem, dacă ar fi să numim cel mai mare poet al tuturor timpurilor, după datina Greciei Antice, atunci fără nici o ezitare l-am numi pe Sfântul loan Evanghelistul. Un astfel de poet se doreşte şi Ion Barbu, de unde şi dorinţa de a-i aminti omului lumile dintîi raiul din care a fost izgonit. Narcis-Barbu a lăsat in urmă (1922) chipul de ape ce i-l arăta fântâna. "Figura spiritului nostru pur", iată efigia sub care se aliniază dedus-urile jocului secund. Cel ce face referinţe la căderea (în păcat) a omului în chiar crezul său poetic, nu poate fi numit, altfel decât poet creştin. Acesta este adevăratul motiv pentru care securitatea ne-a blocat orice acces sprepublicaţiile comuniste, din 1967 şi până astăzi, şi anume, teama de a nu dărui neamului românesc aceste adevăruri, de a nu recidiva în direcţia celor ce reuşisem să le publicăm în SECOLUL XX/nr.12/1967 ,prin amabalitatea unui Hăulică decedat de mult... de demult de tot... Pe pământ, "în ceas", cum zice poetul suntem ca urmare a unui zbor invers, a căderii. în păcat. Ancora nădejdii trebuie însă înfiptă în adâncurile cerurilor, în lumile noastre dintâi. Ion Barbu zideşte trepte spre absolut, pe anularea: lumescului întru cinstirea făpturii noastre de duh. Dacă am afirma că manifestul estetic barbian este cel mai religios :crez
artistic ce s-a rostii în poezia cultă a vremurilor moderne, bănuim că nu am greşi deloc În ce. priveşte absconsitatea poeziei sale,ermetismul jocului secund ,să dăm:glas homericei ironii ce răzbate din etichetarea ce o face Ion Barbu cântecului istovit de el;' "Ascuns cum numai marea”. Împrumutând limpezimile de cleştar ale mării ,Ion Barbu croieşte veşminte verbale pentru dedus-urile sale,meduze topite în clopotele verzi ale unei limbi dumnezeeşte stăpânite.Dacă în 1907 Brâncuşi, modelând prima PASĂRE simţea nevoia să spargă statuile sculptate mai înainte, Ion Barbu repudiază producţia anterioară anului 1922" ca "decurgând dintr-un ”principiu poetic elementar". În mîntuitul azur al artei glăsuesc strofele-manifest, prin oglindă nu obţinem decât calma creastă a lucrurilor. Adîncul acesteia componenta nevăzută a lumii, nu poate fi atins decât pe căile severe ale gîndului în pură intelecţie. Dacă specialistului poezia barbiană a putut să-i parâ la un moment dat un ”labirint încâlcit", noi sperăm că rândurile noastre v-au strecurat, măcar, un capăt de aţă din firul. Ariadnei. Că acesta ar fi rostul şi misiunea criticii. . Cel ce se ruga în Vinerea Mare, în genunchi, la Icoana Mântuitorului din Biserica Doamnei şi care s-a rostit cu atâta dragoste şi.evlavie despre Mire nu : putea fi decât un poet religios, un poet creştin. . Luminile strălucind înnodate , în pieptul Măiastrei reverberează în caratele Jocului Secund, innobilând străvechea artă lirică. Cu Ion Barbu lirica europeană ţine pasul cu plastica brâncuşiană şi intră în mileniul trei, aşa cum se cuvenea,încărcată de religiozitate ,împletind cel mai autentic modernism cu milenarul spirit creştin.
Page 1 and 2: Din ceas,dedus adâncul… Daca am
Page 3: Dihotomia operată de Ion Barbu, î

3. Din ceas,dedus adancul..(1).

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?