Perspective Stiincifice

Cuvânt înainte
”Șansa favorizează mințile pregătite”
Pasteur
CUVÂNT INTRODUCTIV
Revista aceasta se adresează oricui este preocupat de
cunoaștere în general și de formarea și dezvoltarea personală în
”societatea cunoașterii”. Realizarea ei s-a făcut cu aportul
profesorilor și a elevilor Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, fiind
rodul preocupării de a scruta orizontul frontierelor cunoașterii și de
a aduce în atenția cititorilor rezultatele eforturilor de a avansa
dincolo de limitele cunoașterii și înțelegerii Universului.
Un alt scop declarat al realizatorilor revistei este acela de
conectare a cititorului în istoria omenirii din perspectiva
descoperirilor științifice și a aplicațiilor tehnice, care au modelat și
influențat evoluția societății și implicit au determinat evenimentele
istoriei. Cunoașterea științifică și tehnică au influențat și este
deosebit de pregnantă în societatea postmodernă în: artă, cultură,
limbaj, mentalitatea și filosofia de viață a oamenilor.
Cunoașterea influențează relațiile dintre oameni prin
posibilitățile de comunicare și reprezentare a informației. De
asemenea crește gradul de implicare a individului în rezolvarea
problemelor societății postmoderne informaționale.
O provocare deosebită pentru omul postmodern o constituie
avalanșa de informații, cu care este asaltat continuu. În acest
context e nevoie de mecanisme de gândire și cunoștințe bine
fundamentate științific pentru a selecta informațiile corecte și
relevante de miturile și teoriile pseudoștiințifice. În acest sens
revista dorește să ofere instrumente de selecție și validare a
informațiilor valide și corecte științific.
Prin această fereastră a cunoașterii dorim să stârnim
curiozitatea științifică, să stimulăm gândirea creativă și să așezăm
cititorul în fața unor teme de studiu personal și de căutare de
răspunsuri la întrebări, cu care nu s-a confruntat în trecut.
Viitorul începe azi și e pregătit să ne ofere surprize și provocări.
Pentru acest viitor avem nevoie de o minte pregătită în acord cu
maxima lui Pasteur.
1
Prof. Trifoi Ioan

FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
10 lucruri care îl fac pe om special
Din multe puncte de vedere suntem asemănători animalelor. Știm însă că suntem speciali, deși anatomic
semănăm foarte bine, de pildă, cu unele maimuțe antropoide, abilitățile cognitive ne fac deosebiți, ceea ce ne-a
permis să devenim stăpânii planetei și să visăm la a popula altele. Dar ce ne face deosebiți? Iată o listă de 10
trăsături...
1. Creier extraordinar
Omul nu are cel mai mare creier. "Regele" în materie de mărime a creierului este cașalotul. Omul nu are nici cel
mai mare creier raportat la mărimea organismului. Sunt multe specii de păsări la care creierul reprezintă 8% din
greutatea corpului, pe când la om reprezintă doar 2,5%. Cu toate acestea, creierul uman are abilități de
înțelegere a lumii mult superioare tuturor celorlalte animale.
2. Deplasarea în poziție verticală
Omul este singurul primat care folosește ca manieră principală de deplasare poziția verticală. Din păcate însă,
deși verticalitatea are avantaje certe sunt și dezavantaje ale acestui progres evolutiv: curbura lombară care ne
permite să ne menținem echilibrul poate duce la apariția durerilor de spate.
3. "Lipsa" părului
În comparație cu maimuțele antropoide, omul pare diferit și prin lipsa părului. Aparențele înșală însă: avem
aproximativ același număr de fire de păr pe centimetru pătrat ca acestea. Ce ne diferențiază este grosimea,
lungimea și culoarea părului ce ne acoperă trupul.
4. Mâinile
Omul nu este singurul animal care are deget mare opozabil la mâini; au, de asemenea, ba chiar și la picioare, cele
mai multe dintre primate. Ce ne face totuși speciali este flexibilitatea tuturor degetelor mâinii, fapt ce ne conferă
o mare dexteritate și o abilitate extraordinară în a manipula instrumentele de care ne folosim în diverse activități.
5. Vorbirea
Inutil să mai spunem, abilitatea de a comunica și-a găsit desăvârșirea din punct de vedere al complexității
mesajelor ce pot fi transmise la om. Laringele (care este așezat mai jos decât la cimpanzei), împreună cu osul
hioid (unic, în sensul că nu este atașat de un alt os al corpului, permițând articularea cuvintelor) și alte elemente
structurale specifice, constituie un mecanism al vorbirii unic care, probabil, este una dintre principalele surse al
progresului omului din ultimele mii de ani.
6. Îmbrăcămintea
Cu puține excepții astăzi, omul poartă veșminte în cele mai multe dintre situațiile existenței sale. Apariția
acestui obicei a influențat nu numai viața speciei noastre, ci și pe a altor animale folosite pentru a asigura materia
primă necesară confecționării hainelor.
2

FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
7. Controlul focului
Importanța controlării focului de către om a fost scoasă în evidență cu pregnanță de către scriitori și oameni de
știință deopotrivă. Pe de-o parte, focul ne-a permis să vedem noaptea și să ținem animalele de pradă deoparte,
într-o anumită perioadă a evoluției noastre. Pe de altă parte, ne-a încălzit și ne-a permis gătirea mâncării, ceea ce,
se pare, ne-a influențat modul de evoluție .
8. Obiceiul de a roși în anumite situații
Omul este singurul animal care roșește, caracteristică văzută de Charles Darwin ca "cea mai specifică și mai
umană dintre toate trăsăturile omenești". De ce roșim? Este o întrebare fără răspuns deocamdată... Partea
proastă - pentru unii - este că atunci când roșim ne dezvăluim adevăratele sentimente (deși parcă unii dintre noi
au găsit antidotul...). Explicația cea mai răspândită este aceea că prin acest mod de a dezvălui "sufletul"
involuntar, grupul are de câștigat, permițând o verificare "credibilă" a veridicității afirmațiilor unui membru al
grupului respectiv.
9. Copilărie îndelungată
Copiii stau în grija părinților pentru o perioadă foarte lungă în comparație cu perioada petrecută de puii altor
animale. Din punct de vedere evolutiv, o dezvoltare rapidă are avea mai mult sens, căci ar asigura independența
și o reproducere mai rapidă. Savanții încearcă să explice misterul dând "vina" pe creierul nostru, care are nevoie
de mai mult timp decât la celelalte animale pentru a se dezvolta suficient pentru a asigura independența
individului.
10. Viața îndelungată după nașterea copiilor
Cele mai multe dintre animale se reproduc până când mor. Femeile însă, pot trăi foarte mulți ani după ce nasc
ultimul copil. Acest fapt pare să aibă legătură cu modul special de viețuire al omului. Astfel, în mod tradițional
bunicii pot asigura succesul dezvoltării familiei prin grija pe care o oferă copiilor lor.
Marian Maria cls a X-a D
PROFESOR COORDONATOR : CRISTINA INCZE
3

FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
Zăpezi și ghețari
prof. BEȘLEAGĂ ANCA
Miraculoasa moleculă de apă conține 2 legături
covalente polare, în interiorul ei. Între moleculele de apă se
stabilesc alte legături mai slabe , dar mai importante numite
legături de hidrogen.
Structura gheții este datorată legăturilor de hidrogen din
moleculele de apă. Gheața cristalizează în sistem hexagonal, fiecare atom
de oxigen fiind înconjurat tetraedric de alți patru atomi. Atomii de oxigen
sunt uniți prin legături de hidrogen, distribuite la întâmplare în solid. Astfel
rezultă o structură afânată, care poate
explica de ce gheața are o densitate mai
mică decât apa lichidă ( ghețarii plutesc).
Dacă nu s-ar realiza legătura de hidrogen
apa s-ar topi la -100ºC și ar fierbe la -80ºC,
temperaturi ce ar fi făcut imposibilă
apariția vieții pe pământ.
De asemenea legăturile de hidrogen din
interiorul acizilor dezoxiribonucleic și ribonucleic sunt responsabile de transmiterea eredității la
ființele vii.
Zăpada (numită și omăt sau nea) este o formă solidă de precipitație, care este nimic altceva decât apă
înghețată, aflată în stare cristalină constând dintr-o multitudine de fulgi de zăpadă. Densitatea pentru
v zăpada proaspătă este 0,01-0,3g/cm³
v firn este 0,4-0,8 g/cm³
v gheață este 0,9 g/cm³
v apa lichidă este 1 g/cm³
Firnul =o zăpadă grăunțoasă având cristale fine
De ce trosnesc pașii pe zăpadă ?
La temperaturi mai scăzute zăpada se cristalizează în mici cristale de gheață. “Iar zăpada cristalină pe
câmpii strălucitoare / Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.” (Vasile Alecsandri, “Miezul
iernii”). Atunci când drumețul pășește, datorită temperaturii foarte scăzute, miile de mici cristalele de
gheață ce nimeresc sub talpa ghetei nu izbutesc să se topească, iar sub acțiunea forțelor de presiune
exercitate de greutatea drumețului sunt strivite, producându-se un zgomot specific – un scârțâit.
Un singur fulg de nea este compus din două, până la 200 de cristale de gheață. Cristalele fine se
formează prin sublimarea vaporilor de apă, adică trecerea din vapori direct în gheață pe suprafața
particulelor de praf purtate de vânt prin atmosferă.
Kenneth Libbrecht , un profesor de fizică de la California Institute of Technology studiază formarea fulgilor
de zăpadă, observând diferitele aranjamente în fotografii microscopice. Crește cristale de gheață în
laborator în condiții diferite de temperatură și umiditate; observă că au forme diferite.
4

La -2ºC apar cei sub formă triunghiulară.
FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
Fulgi sub formă aciculară apar la temperaturi de -5ºC:
Între -5ºC și -10ºC apar sub formă de prismă hexagonală:
La temperaturi și mai scăzute apar fulgii stea:
La -30ºC apar fulgi cu 12 brațe:
Cunoașterea dobândită în urma studiului fulgilor de zăpadă poate fi aplicată în producția de
semiconductori și în domeniul nanotehnologiei. În aceste domenii cercetătorii doresc să obțină anumite structuri
predeterminate cu ajutorul procesului de auto-asamblare spontană a componentelor. Creșterea fulgilor de zăpadă
este un astfel de exemplu de auto-asamblare care apare în mod natural.
Bibliografie
http://www.its.caltech.edu/~atomic/snowcrystals/photos/photos.htm
http://news.softpedia.com/news/Stiinta-fulgilor-de-zapada-ro-16348.shtml
https://sites.google.com/site/biokorinna/structura-apei
5

FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
HEMOGLOBINA
elevii : DIANA MOLDOVEAN și ANTONIU POP
clasa a X a E
profesor coordonator ANCA BEȘLEAGĂ
Hemoglobina este o proteină care se găsește în globulele roșii din sânge (numite si
"eritrocite" sau "hematii"), care transporta oxigenul prin tot corpul și care îi dă sângelui culoarea
roșie caracteristică. Această moleculă este cea care transportă oxigenul de la plămâni către
țesuturile din tot corpul și aduce, în schimb, dioxidul de carbon pe care îl preia din țesuturi și îl duce
către plămâni.
Hemoglobina este alcătuită din patru molecule proteice (lanțuri de globuline) care sunt
legate între ele. Molecula, abreviată Hgb sau Hb, conține două lanțuri de alfa-globulină și două
lanțuri de beta-globulină. Fiecare lanț de globulină are un compus important (porfirină) ce conține
fier, numit "fier hemic". Fierul care se află în hemoglobină este, totodată, responsabil pentru
culoarea roșie a sângelui. Hemoglobina este o moleculă proteică mare, aranjată în jurul a patru
atomi de fier și are o structură complexă. În cazul hemoglobinei, există patru lanțuri de polipeptide,
iar fiecare dintre aceste lanțuri conține un grup hemic care este capabil să se lege sau să se
lipească de o moleculă de oxigen. Prin urmare, patru molecule de oxigen pot fi transportate de
fiecare moleculă de hemoglobină. În fiecare globulă roșie există aproximativ 270 de milioane de
molecule de hemoglobină și, astfel, fiecare globulă roșie din sânge poate să transporte
aproximativ 1080 de milioane de molecule de oxigen. Pe lângă faptul că ea transportă oxigenul de
la plămânii noștri, hemoglobina joacă, de asemenea, un rol important în menținerea formei
globulelor din compoziția sângelui. În forma lor naturală, globulele roșii (eritrocitele) sunt rotunde,
cu un centru îngust, asemănătoare cu o gogoașă fără o gaură în mijloc.
6

Rolul hemoglobinei este similar cu cel al unui camion care face livrări. Hemoglobina
încarcă "lăzile" cu oxigen, transportă oxigenul și apoi, la final, descarcă oxigenul la destinație.
Procesul prin care hemoglobina încarcă oxigenul se numește asociere, iar acest lucru se
întâmplă în regiunile în care există mari concentrații de oxigen: plămânii. Aici, oxigenul și
hemoglobina se combină, formând oxihemoglobina. Procesul prin care hemoglobina "descarcă"
oxigenul se numește disociere și are loc în regiunile cu concentrații mici de oxigen - în țesuturi.
Aici, oxihemoglobina se descompune în oxigen și hemoglobină.
O hemoglobină scăzută poate fi asociată, de exemplu, cu o boală. Nivelul hemoglobinei
este exprimat ca valoarea de hemoglobină în grame (g) per decilitru (dl). Valori normale pentru
concentrația de hemoglobină la adulți sunt la bărbați: 14,0-17,5 g/dl, la femei: 12,3-15,3 g/dl.
Alimentele care au un conținut mare de fier sunt: ficatul și organele de la diverse animale,
crustacee, carne de vită, broccoli, spanac, fasole verde, varză... Acidul folic este o vitamină din
complexul B pe care corpul o folosește pentru a produce hem. Poți include acidul folic în dietă
mâncând mai multe alimente bogate în această vitamină: spanacul, avocado, salata verde, orez,
arahide.
Potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii suedezi de la Universitatea Lund, o
proteină descoperită în sfecla de zahăr ar putea fi utilizată ca un substitut sangvin, în situațiile în
care rezervele de sânge din spitale sunt epuizate. Oamenii de știință caută acum un mijloc de a
utiliza această „hemoglobină vegetală” într-un mod care să fie acceptat de organismul uman.
Cercetătorii suedezi spun că acest fapt va deveni posibil în următorii trei ani. Potrivit cercetătoarei
Nelida Leiva ,coordonatoarea studiului, hemoglobina din această plantă "este similară în
proporție de 50-60% cu hemoglobina din sângele uman, dar este mai "robustă". Nelida Leiva mai
spune că studiul ei a generat posibilitățile: adaptarea hemoglobinei vegetale pentru a fi utilizată pe
pacienți umani și modificarea sfeclei de zahăr pentru a produce hemoglobină umană
Membrii unor grupări religioase au fost șocați să afle, în urma avertismentului lansat de un
om de știință australian, profesorul Simon Chapman de la Universitatea din Sydney, că filtrele
unor țigări conțin hemoglobină extrasă din sânge de porc, cu scopul de a bloca în mod mai eficient
toxinele din fumul de tutun. Anunțul reprezintă o surpriză extrem de neplăcută pentru unele
persoane de confesiune islamică sau mozaică (preceptele acestor religii interzicând consumul
cărnii de porc), dar și pentru adepți ai vegetarianismului. Chestiunea atrage din nou atenția asupra
unei probleme spinoase: faptul că firmele producătoare de țigări nu sunt obligate să declare toate
ingredientele utilizate în produsele lor, prevalându-se de faptul că folosirea anumitor ingrediente
ar constitui un secret de fabricație.
Secretul supraviețuirii cârtiței în galeriile neaerisite rezidă în capacitatea globulelor roșii din
sângele mamiferului insectivor de a elimina surplusul de dioxid de carbon. Cârtițele sunt, în mod
normal, expuse unui mediu ambiant unde există puțin oxigen în aer, alături de valori foarte mari ale
dioxidului de carbon. În plus, actul săpării și scormonirii pământului este dificil în sine, peste acest
act se suprapune și faptul că toate cârtițele sunt obligate să inspire înapoi propriul aer expirat, care
este deja suprasaturat cu dioxid de carbon. Am descoperit cu stupoare că o specie de cârtița
deține în propriul sânge un gen de hemoglobină modificată care poate prelucra cantități incredibile
de dioxid de carbon", declara dr. Kevin Campbell, conducătorul echipei de specialiști canadieni,
din cadrul Universității Manitoba. Cercetătorii susțin că descoperirea lor poate duce, în viitor, la
crearea, în condiții de laborator, a unui sânge uman artificial cu proprietăți asemănătoare.
Bibliografie
https://doc.ro/sanatate/totul-despre-hemoglobina
http://www.terapiamedicala.ro/hemoglobina-normala
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/hemoglobina_3694
http://www.descopera.ro/dnews/13509687-cum-ne-ar-putea-ajuta-sfecla-sa-depasim-deficitul-de-sange-pentrutransfuzii
http://www.descopera.ro/dnews/6648318-secretul-din-sangele-cartitelor
http://www.descopera.ro/dnews/5791586-unele-tigari-contin-sange-de-porc
FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
7

FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
Sute de ouă de reptile zburătoare străvechi au fost
găsite în China
Gora Carmen – Diana- cls a X a D
Prof. coordonator: Duță Camelia Sivia
În China, într-un loc ferit de ochii lumii, au fost descoperite sute de ouă care ar putea face mai
multă lumină asupra dezvoltării și cuibăritului preistoricei reptile înaripate numite Pterozaur.
Pterozaurii erau creaturi înfricoșătoare ce stăpâneau cerul în perioada cretacică inferioară alături de
dinozauri, care la rândul lor domneau atunci pe Pământ.
Această specie deosebită se presupune că a avut o anvergură masivă a aripilor de până la 4 metri,
și probabil mânca pește cu ajutorul maxilarelor pline de dinți. Cercetătorii, ce lucrează în bazinul Turpan-
Hami din nord-vestul Chinei, au colectat ouăle în decursul unei perioade de 10 ani, între anii 2006-2016.
Unul din blocurile de gresie a avut cel puțin 215 ouă bine conservate, care în mare parte și-au
păstrat forma. Șaisprezece din aceste ouă au resturi embrionare a speciei de pterozauri numite
Hamipterus tianshanensis.
În această zonă sunt așa multe fosile încât oamenii de știință o numesc “Edenul Pterozaurilor”,
spune Shunxing Jiang, paleontolog la Institutul Științific de Paleontologie și Paleoantropologie a
Vertebratelor al Academiei Chineze de Științe. Cei 16 embrioni fosilizați sunt în diferite stadii de
creștere, dezvăluind astfel informații despre modul în care se dezvoltau reptilele. Nici unul dintre
embrioni nu este complet și oamenii de știință au utilizat scanarea tomografică computerizată pentru a
vedea ce se află în interior.
Descoperirea a dat naștere dezbaterilor referitor la faptul dacă creaturile erau sau nu capabile să
zboare după eclozare. Unele teorii anterioare admiteau că ele puteau, dar lucrarea dată sugerează
contrariul. Echipa de cercetare a constatat că oasele de la picioarele din spate erau mai dezvoltate decât
aripile la momentul ecluzării și la nici unul dintre embrioni nu au fost găsiți dinți.
„Astfel, nou-născuții cel mai probabil se puteau deplasa, dar nu puteau să zboare, ceea ce a dus la
ipoteza că Hamipterus ar fi fost mai puțin maturi (după ecluzare) decât așa cum credeau cei care pledau
pentru reptilele zburătoare în general și probabil, aveau nevoie de îngrijire părintească” se spune în
lucrare.
O opinie separată în Science numește studiul “remarcabil”, dar nu se pot trage concluzii ferme în
privința modului în care animalul se mișca imediat după ecloziune. Acest lucru se datorează faptului că,
este greu de identificat cât de aproape de ecloziune erau de fapt embrionii.
O ilustrație a unui artist prezintă indivizii din
specia pterozauri Hamipterus tianshanensis,
inclusiv adulții, minorii și ouăle.
8

O perspectivă alternativă este că, embrionii erau mult mai tineri decât s-a estimat și nu erau aproape de
ecloziune, iar lipsa dinților nu este prin urmare surprinzătoare.
FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
Ouă și oase fosilizate din noua descoperire.
Sperăm că descoperirea altor fosile la fel de spectaculoase, ne va ajuta să răspundem la astfel de
întrebări referitoare la pterozauri și ne va permite să avem o imagine tot mai completă în ceea ce privește
reproducerea acestor specii dispărute.
Unele dintre cele 300 de ouă de pterozaur găsite în regiunea Hami, în nord-vestul Chinei.
Sute de oase pterosaur din perioada cretacică inferioară se află pe suprafața unui sit de excavare din
Bazinul Turpan-Hami din China.
9

FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
Ursul de apă
Pop Antoniu –cls a X a E
Prof. coordonator: Duță Camelia Silvia
I se spune tardigrad sau în termeni populari, "ursul de apă". Atât de mic încât abia dacă poate fi
văzut cu ochiul liber, ursul de apă are un corp scurt, alcătuit din patru segmente și învelit într-o cuticulă, și
opt piciorușe, fiecare terminându-se cu niște gheare. Forma corpului și mișcările-i greoaie aduc cu cele ale
unui urs. De aici și-a căpătat mica făptură numele de urs de apă.
Microscopicele creaturi nevertebrate par a fi mai degrabă extratereștri și sunt singurele animale care
supraviețuiesc vidului din spațiul cosmic. Oamenii de știință au descoperit că tardigradele pot fi deshidratate
complet timp de câțiva ani, iar după toate acestea au capacitatea de a reveni la viață ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. De asemenea, urșii de apă pot rezista în aerul lipsit de oxigen din spațiu, la temperaturi de -273 de
grade Celsius, la radiații de o mie de ori mai puternice decât limita oricărui animal și poate trăi zece ani fără
apă.
Ele sunt întâlnite peste tot pe suprafața Terrei, de la cei mai înalți munți, până în adâncimile profunde
ale oceanelor. Trăiesc în mușchi, licheni, nisip și în praf și se hrănesc cu alge și alte nevertebrate foarte mici.
Se cunosc sute de specii de tardigrade. Femela depune între 1 și 30 de ouă o dată. În doar câteva mâini
de nisip sau sol umed se găsesc zeci de mii de astfel de vietăți. Un loc preferat sunt mușchii de pe acoperișul
caselor.
În ce constă secretul ursului de apă? În capacitatea lui de a intra într-o stare asemănătoare morții, în
care metabolismul îi încetinește până la 0,01% fată de normal. Ca să ajungă în această stare, ursul de apă își
trage piciorușele în interiorul corpului, înlocuiește apa pierdută cu un zahar special și se încolăcește
devenind o bilă minusculă, acoperită cu ceară. În condiții normale de umiditate, el revine la viață în numai
câteva minute sau ore.
Cercetătorii de la NASA susțin că acesta ar putea fi singurul animal venit din spațiul extraterestru și
poate trăi în orice mediu
10

Naftalina
Eleva ALEXANDRA ZELE clasa Xa E
PROF. BEȘLEAGĂ ANCA
FASCINAȚIA CUNOAȘTERII
Naftalina (greacă naphtha - petrol, țiței) este o substanță
solidă, cristalină, albă cu miros caracteristic pătrunzător, cu formula
chimică C10H 8,
care sublimează la temperatura camerei. Ea este o
hidrocarbură aromatică cu două nuclee ciclice, fiind o substanță
dăunătoare sănătății și mediului înconjurător.
Naftalina a fost izolată din cărbune în anul 1819 de chimistul
englez Alexander Garden, iar formula chimică a fost descoperită în
anul 1866 de chimistul german
Emil Erlenmeyer. Naftalina este
considerată în mod tradițional o hidrocarbură aromatică policiclică,
ea fiind compusă din două nuclee alipite de benzen. Energia de
conjugare a naftalinei este de 61 kcal/mol, mai mică decât dublul
energiei de conjugare a benzenului (72 kcal). În comparație cu
benzenul, naftalina are un caracter mai puțin aromatic.
Naftalina se obține prin distilarea fracționată a gudroanelor
de cărbuni care conțin până la 11 % naftalină. El se găsește de
asemenea în petrol sau prin arderea lemnului și tutunului sau se
formează în depozitele de gunoaie. Naftalina are NE=7
În trecut naftalina era un produs de combatere a moliilor,
azi este înlocuit de alte substanțe. La începutul secolului XX era
folosit ca gaz de iluminat, dezavantajul era că înfunda conductele.
Cu toate că este toxic a fost folosită în trecut în medicină ca
dezinfectant intestinal. Naftalina este utilizată în special la sinteza
unor diluanți, coloranți sau adezivi în industria de mase plastice ca
PVC, la elaborarea insecticidelor din grupa carbamaților. În anul
1987 a fost produs pe glob ca. 1 milion de tone de naftalină din care
au fost produse în Europa de vest 250.000 de tone, Europa de est
200.000 de tone, Japonia 200.000 de tone și USA 125.000 de tone.
În cadrul condițiilor de preparare și utilizare poate provoca
intoxicații acute sau cronice, de ordin accidental sau profesional.
Pătrunde în organism pe cale respiratorie, cutanată și rar pe cale
digestivă. După absorbție, în organism se metabolizează pe cale
oxidativă, prin hidroxilare, fără deschidere de ciclu. Naftalina este
un toxic hemolizant - produce leucocitoză, anemii -, hepatotoxic, nefrotoxic, iar la nivel ocular
generează cataractă. Inhalarea vaporilor produce cefalee, grețuri, transpirații, lezare renală, nevrită
optică (cataractă).
În ziua de azi nu mai folosim naftalina, ca o substanță care alungă moliile, ci o înlocuim cu alte
produse frumos mirositoare cum ar fi levănțica.
Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Naftalin%C4%83
https://izahandmade.wordpress.com/altele/
http://prosep.ro/cianoacrilat-adeziv-pentru-placi-din-pvc/adeziv-cianoacrilat-superglue-2/
https://www.pestmag.ro/naftalina/
11

FRONTIERA CUNOAȘTERII
Modelul standard
În fizica particulelor elementare, modelul standard reprezintă consensul actual asupra
constituenților de bază ai materiei și a forțelor fundamentale care descriu interacțiunile dintre aceștia.
Modelul standard al fizicii particulelor este un triumf al științei. El reprezintă o colecție de 17
particule și patru forte. Fizicienilor le place să-l numească „elegant", dar pentru cineva neavizat el nu
pare a fi așa.
În prezent acesta înglobează un total de 36 de particule considerate fundamentale (fără
substructură), la care se adaugă încă 2 particule ipotetice, și 4 tipuri de interacțiuni de bază (forțe).
Pentru o mai bună înțelegere a acestui model vom specifica faptul că ele sunt rezultatul unor
reprezentări matematice ale unor experimente științifice. Astfel că unele particule sunt dovedite științific,
în timp ce altele sunt doar teoretice, urmând a fi dovedite.
Particule elementare
Modelele cuantice se bazează pe două principii: principiul simetriei și principiul de excluziune a lui
Pauli pentru fermioni.
Particulele se clasifică din punctul de vedere al structurii interne în hadroni, leptoni și quark-uri.
Leptonii sunt particule fără structură internă (cel puțin până în acest moment).
Hadronii sunt de două tipuri barioni și mezoni. Barionii sunt formați din trei quarcuri în timp ce
mezonii sunt formați dintr-un quarc și un anti quarc.
Structura internă a hadronilor a fost descoperită în anii 1960, până atunci hadronii erau
considerați particule elementare. Protonii și neutronii sunt hadroni.
Sarcina electrică este prima proprietate importantă a particulelor, cu ajutorul căreia a fost
modelată structura atomului. Ea trebuia să respecte cele două principii cel al simetriei și principiul de
excluziune a lui Pauli.
12

Principiul simetriei implica particule cu sarcina electrică +1, 0 sau -1.
Principiul de excluziune a lui Pauli exclude posibilitatea existenței într-un atom sau structură atomică
a doi electroni cu toate numerele cuantice identice. Spinul electronic e cel ce diferențiază doi electroni.
Această simetrie este cunoscută în electrodinamica cuantică (QED) ca simetria SU(2). În baza acestei
simetrii electronii cu sensul de rotație trigonometric în jurul axei proprii sunt electroni cu spin paralel iar cei
cu sensul de rotație anti trigonometric sunt electroni cu sens invers. Diferența dintre acești electroni poate
fi evidențiată prin despicare în câmp magnetic.
Pentru simetria sarcinii electrice s-au propus și ulterior descoperit particulele numite pozitron și
neutrinul electronic. Pozitronul are sarcina electrică +1 iar neutrinul are sarcină electrică nulă. Aceste
particule au mase comparativ egale. Au masa cea mai mică din familia leptonilor.
Ulterior s-au descoperit leptoni de generația a doua, mai ”grei” muonul cu ale lui simetrice
antimuonul și neutrinul muonic.
Apoi au fost descoperitți leptonii cei mai ”grei” taonul cu antitaonul și neutrinul taonic.
Hadronii la rândul lor sunt alcătuiți din quarcuri. Cuvântul quark (scris în românește și în varianta
quarc) a fost ales de fizicianul Murray Gell-Mann, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, inspirat de romanul
Finnegan's wake al lui James Joyce și este asociat cu servirea berii în cupe de un quart în Anglia în evul mediu
(„three quarks for master Mark”). În limba română, substantivul quarc (sau „quark”) a fost adoptat ca neologism
din limba engleză și este de gen neutru (un quarc, două quarcuri). Etimologia este de la verbul englez „to
quark” care înseamnă „a cloncăni”, „a cârâi” și vine de la dialectul „quark” care înseamnă „a cârâi ca o
pasăre”.
Simetria quacurilor este SU(3), care modelează structura barionilor formați din trei quarcuri. Sarcina
electrică a quarcurilor poate fi 2/3 sau -1/3, acest lucru era o surpriză pentru cei ce credeau că sarcina
poate fi număr întreg. Sarcina unui proton este +1 dar e format din trei quarcuri: +2/3+2/3-1/3=+1, pentru
neutron avem de asemenea trei quarcuri +2/3-1/3-1/3=0. Dar trebuie rezolvat principiul de excluziune iar
sarcina electrică nu poate rezolva decât pentru perechi nu pentru tripleți, deoarece în această structură
avem două quarcuri cu sarcini identice. În SU(3) s-a introdus o sarcină barionică numită aromă. Există
șase arome de quarcuri : cu sarcina 2/3: up, charm și top, iar cu sarcina -1/3 down, strange și bottom.
Quarcurile up și down sunt generația 1, charm și strange generația 2 și top și bottom sunt generația 3.
Structura protonului
Protonul e format din două quarcuri up și unul down deci
simetria și principiul de excluziune trebuie asigurate de o altă
diferențiere..
Forțele de interacțiune tari, care leagă quarcurile între ei sunt
de trei culori fundamentale red, green și blue.
Așa cum teoria sarcinilor electrice a fost botezată
"electrodinamică cuantică" sau QED, numele pentru teoria
quarcurilor a devenit "cromodinamica cuantică" sau QCD. Este
interesant de remarcat că toate particulele detectabile sunt "albe" din
punct de vedere al sarcinii "culoare", deci "culoarea" nu e niciodată
vizibilă şi, din moment ce protonul și ceilalți barioni au toți în
componenţă câte trei quarcuri, "culorile" celor trei quarcuri TREBUIE
să fie câte una dintre cele trei: roșu, verde și albastru, care însumate
"produc alb". Mai mult, mezonii sunt întotdeauna formați dintr-o
pereche quarc-antiquarc conținând "combinații de culori" precum roșu-antiroşu, albastru-antialbastru ori
verde-antiverde - de asemeni combinații care "însumate" dau alb.
FRONTIERA CUNOAȘTERII
Fermionii și Bosonii
Particulele elementare se clasifică în fermioni și bosoni. Fermionii se supun statisticii Fermi-Dirac
având spin semiîntreg iar bosonii se supun statisticii Bose-Einstein având spin întreg. Fermionii se supun
principiului de excluziune a lui Pauli.
Fermioni pot fi aranjați în trei „generații„, prima constând din electron, cuarci up şi down, și neutrinul
electronic. Toată materia obișnuită este făcută din particule din prima generație. Particulele de generații
mai mari se dezintegrează rapid în cele din prima generație și pot fi generate doar pentru o perioadă scurtă
de timp în experimente de energie înaltă. Motivul pentru aranjarea lor în generații este că cei patru fermioni
din fiecare generație se comportă aproape la fel ca omologii lor din alte generații. Singura diferență este în
masele lor. De exemplu, electronul și muonul au ambele spin semi-întreg și o unitate de sarcină electrică,
dar muonul este de aproximativ 200 de ori mai masiv.
13

FRONTIERA CUNOAȘTERII
Electronul și neutrino electronic, și omologii lor din alte generații, sunt numiți „leptoni„. Spre
deosebire de alți fermioni, ei nu posedă o calitate numita „culoare”, și, prin urmare, interacțiunile lor (slabe
și electromagnetice), scad rapid cu distanța. Pe de altă parte, forța tare dintre quarcuri devine mai
puternică cu distanța, astfel încât quarcurile sunt întotdeauna găsite în combinații incolore, numite
hadroni. Aceștia sunt fie barioni fermionici compuse din trei quarcuri (protonul și neutronul fiind exemplul
cel mai familiar) sau mezoni bosonici compuși dintr-o pereche quarc-antiquarc (cum ar fi pionii). Masa
unor astfel de agregate depășește pe cea a componentelor datorită energiei lor de legătură.
Bosonii nu se supun principiului de excluziune a lui Pauli. Astfel bosonii pot forma ciorchini de bosoni
aflați în aceeașQuarcurile și leptonii sunt fermioni.
Quarcurile și leptonii sunt fermioni.
Forțele de legătură și bosonii
Interacțiunile dintre particule, pe care le definim ca și câmpuri de forțe, sunt mediate de particule de
schimb purtătoare de masă și energie între particule.
Ne putem imagina că fiecare particulă, care interacționează aruncă în jurul ei un nor de particule de
schimb, care sunt retrase după un timp în particula părinte, care aruncă altele în loc. aceste particule pot
interacționa cu particule de același tip, interacțiune percepută ca forță de particula emițătoare. Cu cât
masa particulelor de schimb e mai mare, raza de acțiune e mai mică.
Electronul și protonul, fiecare în parte, "populează" spațiul din jurul lor cu nenumărate particule
minuscule, virtuale, cu o existență efemeră.
Deoarece este neutru din punct de vedere electric, neutronul nu se comportă astfel. Aceste particule
virtuale "trăiesc" pentru un timp extrem de scurt și apoi dispar doar pentru a fi înlocuite cu altele "aruncate
în luptă" de particula părinte. La această scară, cantitatea minusculă de energie necesară apariției
acestor particule virtuale poate fi generată din nimic. Numai că, de asemeni, particulele virtuale trebuie să
și dispară aproape instantaneu, deoarece energia folosită pentru a le "da viață" poate exista doar pentru
extrem de puțin timp (cf. principiului lui Heisenberg).
14

Ne putem imagina aceste particule virtuale ca mingi legate de particula părinte cu un material elastic
și revenind rapid în părinte la momentul dispariției. Dacă una sau mai multe dintre ele intersectează
teritoriul unei alte particule virtuale, aparținând altei particule părinte, atunci ele pot să interacționeze și
chiar să fie schimbate între particulele părinte. Un asemenea schimb de particule virtuale este resimțit de
particulele părinte sub forma unei forțe.
Aceste câmpuri de particule virtuale care înconjoară o particulă părinte sunt create după tipare
specifice și "populează" spațiul din jurul particulelor părinte într-o manieră bine definită. Aceste tipare de
distribuție au fost botezate de către oamenii de știință, în mod sugestiv, câmpuri. Particulele virtuale poartă
numele de mediatori ai forțelor sau particule-forță.
Particulele de schimb sunt bosoni. Pentru fiecare tip de forță de interacțiune există bosoni asociați
forței de interacțiune.
Bosoni din Modelul Standard sunt:
· Fotoni, care mediază interacțiunea electromagnetică.
+ – 0
· Bosoni W şi W şi Z , care mediază forța nucleară slabă
· Opt specii de gluoni, care mediază forța nucleară tare. Șase dintre aceşti gluoni sunt
etichetaţi ca perechi de „culori” și „anti-culori” (de exemplu, un gluon poate transporta „roșu” și
„anti-verde”.) Celelalte două specii sunt un amestec mai complicat de culori și anti -culori.
· Bosoni Higgs, care induc ruperea spontană de simetrie a grupurilor gauge și sunt
responsabile pentru existența masei inerțiale.
Cele patru forțe fundamentale
Oamenii de știință vorbesc despre existența a patru tipuri diferite de câmpuri de forță și toate
funcționează conform mecanismului descris anterior. Suntem cu toți obișnuiți cu două dintre aceste forțe.
Gravitația și electromagnetismul se manifestă la scări observabile la scară macroscopică.
O a treia forță este cea care leagă quarcurile în interiorul hadronilor, iar un reziduu al acestei forțe
face ca protonii și neutronii să stea uniți în interiorul nucleelor atomice. Această forță poartă numele de
forță tare, dar uneori este menționată și cu numele de "forță culoare". A patra forță este responsabilă cu
fenomenul radioactivității și poartă numele de forță slabă.
Particulele virtuale din compoziția acestor câmpuri, care sunt schimbate dând naștere fiecărei forțe
se numesc bosoni gauge. Fiecare dintre cele 4 forțe posedă propriul boson gauge. În anumite limite,
energia și masa pot fi create din aparentul vid spațio-temporal, dar doar pentru foarte scurte perioade de
timp. Și cu cât aceste particule au mai multă energie și masă, cu atât mai scurt este timpul lor de viață.
Bosonii gauge mai ușori pot exista pentru perioade mai lungi de timp, putând în schimb să se depărteze
mai mult de particula părinte înainte de a reveni. Altfel spus, distanța pe care o forță acționează este strâns
legată de masa propriului boson gauge.
Fotonul și QED- electrodinamica cuantică
Fotonul este bosonul gauge al forţei electromagnetice, iar gravitonul este particula gauge a
gravitației. Aceste două particule au masă nulă, astfel că aceste două forțe fundamentale acționează pe
distanțe infinite.
Cromodinamica cuantică –QCD
Forța nucleară tare este mult mai complexă. Proprietatea de tip sarcină responsabilă de apariția
interacțiunii între quarcuri este de trei tipuri, spre deosebire de cele doar două tipuri întâlnite în cazul
sarcinii electrice, deci al electromagnetismului. Astfel că, făcând o analogie aproximativă cu cele 3 culori
primare: roșu, verde și albastru, cele trei tipuri de sarcină care caracterizează interacțiunea nucleară tare
sunt de obicei denumite "sarcină culoare" și sunt reprezentate grafic folosind culorile roșu, verde și
albastru.
Forța nucleară tare trebuie să aibă și ea propriul boson gauge și s-a dovedit că există 8 tipuri ale
acestui boson, 8 gluoni diferiți care "poartă" forța culoare. Și spre deosebire de celelalte particule-forță,
gluonii sunt caracterizați la rându-le de o proprietate culoare din care cauză interacționează unii cu alții. De
fiecare dată când două quarcuri interacționează și schimbă un gluon – ei își schimbă sarcina culoare
asociată. De asemeni, deoarece gluonii se atrag reciproc, este posibil să vorbim despre o colecție de
gluoni numită "glueball".
Interacțiunile caracteristice forței slabe se fac simțite pe distanțe extrem de scurte, fiind eficace pe
distanțe mult inferioare diametrului unui proton și acest aspect impune ca particulele gauge ale forței
slabe, numite W și Z, să fie extrem de masive. Pe distanțe suficient de mici și la energii foarte mari,
diferențele dintre cele patru forțe devin insesizabile, deoarece particulele-forță asociate sunt
nedetectabile.
15
FRONTIERA CUNOAȘTERII

FRONTIERA CUNOAȘTERII
Detecția particulelor
Particulele de înaltă energie încărcate electric ionizează atomii din mediul prin care trec, iar
efectele acestei ionizări pot fi utilizate pentru detectarea traiectoriei lor. Pe acest principiu funcționează
contoarele Geiger, camerele cu ceață, camerele cu bule și camerele cu scântei. Camerele multifilare
proporționale și camerele cu derivă detectează avalanșele de electroni declanșate de trecerea
particulelor. Unele molecule sunt excitate în ciocnirea cu particulele incidente, iar prin revenirea la starea
inițială ele emit lumină; pe acest principiu funcționează detectorii cu scintilație. Detectoarele Cerenkov
înregistrează radiația emisă de particule încărcate care traversează un mediu dielectric cu o viteză
superioară vitezei luminii în acel mediu.
Particulele electric neutre, cum sunt fotonii și neutronii, nu produc traiectorii de ionizare; ele pot fi
observate doar indirect. Fotonii pot fi detectați prin perechile electron-pozitron pe care le creează;
fotomultiplicatoarele sunt bazate pe efectul fotoelectric. Neutronii generează, prin ciocniri cu nuclee
atomice, particule încărcate electric sau fragmente nucleare care pot fi observate.
Particulele instabile, încărcate sau neutre, generează produse de dezintegrare care, la rândul lor,
pot fi observate.
În instalațiile moderne se utilizează predominant camerele cu scântei, care produc imagini
fotografice ale traiectoriilor, și camere multifilare proporționale, camere cu derivă și detectoare cu
semiconductori (germaniu sau siliciu), care trimit datele colectate într-un computer unde ele sunt
procesate.
Antiparticulele și antimateria
Antiparticulele sunt particule cu sarcină opusă față de particule dar cu celelalte caracteristici
identice. Astfel pentru a explica structura mezonilor cu sarcină nulă s-au introdus antiquarcurile, astfel un
mezon e format dintr-un quarc și un antiquarc.
Electronul are un antielectron iar protonul un anti proton. Dar ce se întâmplă în cazul hadronilor
neutrii sau a neutrinilor?
Neutrinul și antineutrinul nu pot fi distinse deci posibil că ele sunt particule Majorana.
Toți bosonii neutrii sunt particule Majorana. Mezonii la rândul lor sunt bosoni formați dintr-un quarc
și un anticuarc.
Materia și antimateria se anulează reciproc.
Dincolo de modelul standard
Sunt încă multe întrebări, la care modelul standard încă nu are un răspuns.
Inițial (aproximativ între anii 1950 - 1975) s-a crezut că particulele din modelul standard stau la
baza întregii materii din univers. La ora actuală se știe însă că ele formează numai cca 4,6 % din univers,
restul fiind desemnat drept materie întunecată (cca 23 %) și energie întunecată (cca 72 %). Studiul
materiei întunecate, care nu interacționează electromagnetic cu materia, dar care rezultă din
deplasarea spre roșu a luminii, care denotă în urma observațiilor asupra supernovelor de clasă Ia, o
accelerare a expansiunii universului.
16

De ce 3 generații?
Eleganța modelului standard se bazează pe o minciună. Toate acestea nu sunt explicate.
Puteți observa că nu există doar electroni, ci și mioni și particule tău, care sunt în esență
versiuni mai grele ale aceleași particule. Toți fermionii au trei generații aproape identice, fiecare
dintre ele mai grea decât ultima.
Nu există niciun motiv evident ca să existe 3 versiuni pentru practic aceeași particulă. Dar
aici este ceva important, chiar și cele 3 generații sunt, în esență, doar diferite moduri de a privi
aceeași particulă. Diferite versiuni de neutrini, de exemplu, se transformă spontan din una în
alta. Cum se poate asta?
De ce sunt rupte simetriile?
Chiar și simetriile pe care le avem nu sunt perfecte. Luați în considerare acest adevăr
bombă: atunci când neutrinii sunt produși în urma reacțiilor nucleare toți se rotesc în sens orar
în timp ce se îndreaptă spre voi, aceștia fiind denumiți „de stânga". Cum este posibil ca forța
slabă să știe de stânga și de dreapta?
Mai mult, în cazul în care simetriile ar fi perfecte, nu am avea nevoie de o particulă Higgs.
Aceasta are menirea doar să cârpească o teorie.
De ce există atât de mulți parametri fără o valoare calculată teoretic?
În cele din urmă, chiar dacă simetriile descriu relațiile dintre particule într-un sens
general, ele nu ne spun de ce sarcina electrică are valoarea pe care o are sau de ce forța slabă
are intensitatea pe care o are sau de ce masa electronului este cea cunoscută. Aici putem
include oricare dintre cei 25 de parametri ai modelului standard a căror valoare nu este stabilită
teoretic.
Modelul standard nu este o teorie completă a interacțiunilor fundamentale, deoarece în prezent
ea nu reușește să integreze a patra forță fundamentală, gravitația, și de asemenea pentru că este
incompatibilă cu recentele observații ale oscilației neutrinilor.
FRONTIERA CUNOAȘTERII
Bibliografie:
https://www.setthings.com/ro/modelul-standard-al-particulelor-in-fizica/
http://www.scientia.ro/fizica/fizica/6299-cum-a-aparut-modelul-standard.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Modelul_standard
17

ISTORIA TEHNOLOGIEI
'Să facem un exercițiu de imaginație: vă puteți imagina viața modernă fără internet? Dar fără sticla?
V-ați pus vreodată întrebarea când și cum a apărut sticla?’
Despre fabricarea sticlei
elev VARGA FLORIN clasa a IX a D
profesor coordonator ANCA BEȘLEAGĂ
Scurt istoric :
La baza sticlei stau următoarele elemente: nisipul și focul. Dat fiind că aceste elemente se găseau în
multe locuri din lume, nu se știe cu exactitate unde anume s-a produs pentru prima dată sticla. Cât despre
arta de a confecționa sticla nu se cunoaște cu precizie perioada în care aceasta a început să înflorească, cert
este că s-a întâmplat acum mulți ani, înaintea erei noastre. Unele documente atestă faptul că în Siria, au fost
descoperite obiecte din sticlă în morminte datate din 7000 î.e.n.
Mult mai încolo, circa după 1200 e.n., egiptenii au început să folosească matrițe cu ajutorul cărora au
început să dea forme sticlei. Iar în Era Creștina, fenicienii sunt cei ce au inventat procedeul de suflare a
sticlei. Tot în aceasta perioada, romanii foloseau sticla pentru geamuri.
Însă, cea mai veche sticlă este considerată a fi sticla vulcanică. Aceasta a rezultat prin răcirea rapidă a
lavei. Din ea s-au confecționat obiecte precum: vârfuri de sulițe, topoare, oglinzi. Acestea din urmă sunt
dovezi clare ce sunt păstrate în diferite muzee.
Prelucrarea sticlei:
Un moment ce este considerat crucial în prelucrarea sticlei face referire la un meșter care a inventat o
țeavă de fier, lungă și subțire ce avea la un capăt o mică umflătură, iar la cealaltă extremitate o prelungire
din lemn folosită pentru a sufla aerul. De aici a rezultat așa numita metoda de suflare a sticlei.
Insula Murano din Veneția, renumită pentru sticla Murano, a reprezentat un centru strategic de
fabricare și prelucrare a sticlei. Meșterii erau aduși pe insulă și izolați pentru a nu divulga secretul
fabricării.
18

Chimia sticlelor:
Sticlele sunt un amestec de dioxid de siliciu și silicați ai diferitelor metale. Sunt materiale necristalizate
(amorfe), cu rezistența mecanică și duritate mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai înalte se
comportă ca lichidele subrăcite cu vâscozitate mare. Nu au punct de topire definit. Prin încălzire se înmoaie
treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare. Sticlele se obțin, în
general, prin topirea în cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de cuarț, piatra de var, carbonat de
sodiu (sau de potasiu) și materialele auxiliare.
Proprietățile fizice ale sticlelor sunt determinate de compoziția lor. Sticla obișnuită, sticla de sodiu are
compoziția aproximativă 6SiO CaONa O. Se întrebuințează la fabricarea geamurilor și a ambalajelor de
2 2
sticlă.
Sticla de potasiu are compoziția 6SiO CaOK O și este rezistentă la variații de temperatură. Se
2 2
folosește la fabricarea vaselor de laborator.
ISTORIA TEHNOLOGIEI
Călirea sticlei:
Călirea sticlei este cunoscută cel puțin din secolul al
XVIII-lea când ,,lacrima batavică”, obținută prin căderea unei
picături de sticlă topită în apă, stârnea uimirea tuturor. O astfel
de picătură de sticlă răcită brusc rezistă la șocuri puternice, dar
devine instantaneu o pulbere fină când i se rupe codița subțire
rămasă după desprinderea din bucata topită. Călirea a fost
aplicată industrial în 1930 pentru obținerea plăcilor de sticlă cu
rezistență mărită, numită ,,securit”.
Prin călire crește rezistența sticlei și aceasta se datorește
unor eforturi de compresiune în staturile superficiale a plăcii,
care compensează apoi o parte din eforturile de tracțiune, ce
apar sub influența solicitărilor mecanice. Valoarea tensiunilor de compresie, respectiv rezistența mecanică
a sticlei călite, este influențată de temperatura, de la care începe răcirea și viteza de răcire.
Călirea se aplică industrial pe scară largă la fabricarea parbrizelor și a celorlalte geamuri pentru
autovehicule.
STICLA ANTIGLONȚ|:
Pentru a realiza acest tip de geam antiglonţ, se laminează un material rigid cu unul flexibil, cu
materialul flexibil către interior. Materialul rigid, la impactul cu glonțul, se va împrăștia în jurul punctul de
impact, iar materialul flexibil va prelua șocul, oprind glonțul. Invers, materialul flexibil va permite trecerea
glonțului, care va putea traversa fără probleme și celălalt strat, trecând deci de toate tipurile sticlei.
Știați că?
* Sticla are nevoie de 1000000 de ani pentru a se descompune în bucățele mici?
* Prin reciclarea unei tone de sticla se economisesc 1,2 tone de materii prime ( sodă, nisip, feldspat)?
* Sticla poate fi reciclată la nesfârșit fără să își piardă din calități?
Biblografia:
http://www.transparentdesign.ro/fabrica-de-sticla/prelucrare-sticla-cnc/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sticl%C4%83
https://destepti.ro/?s=sticla
http://www.referat.ro/referate_despre/obtinerea_sticlei.html
https://vasilemindru.wordpress.com/lectia-de-chimie/fabricarea-sticlei/
19

MIRACOLELE ȘTIINȚEI
APA VIE & APA MOARTĂ
Pogăciaș Ioana
Lemnean Daiana
X C
Prof. coordonator: Gherghel Valer
“îl înconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă, să
stea sângele și să se prindă pielea, apoi îl stropește cu apă vie, și atunci Harap-Alb
îndată învie”
Termenii de apă vie și apă moartă sunt bine cunoscuți atât din basmele românești cât și din
domeniul științei.
În cazul poveștilor copilăriei, apa vie conferă tinerețe veșnică și vigoare, iar apa moartă vindecă
rănile.
În trecut, alchimiștii denumeau prin “apa vieții” un lichid prețios, obținut prin numeroase operații
alchimice, ce oferă puteri și calități psiho-mentale deosebite.
În prezent, atunci când vine vorba de domeniul științei, cercetătorii au dovedit că apa vie și
apa moartă nu reprezintă un miracol, ci descoperirea unui efect fizic cunoscut mai de mult. Prin
procesul de electroliză a apei se disting două tipuri de ape:
v Apa vie sau apa alcalină, aceasta având un efect pozitiv și stimulator fiind obținută
la polul negativ.
v Apa moartă sau apa acidă, aceasta având un efect negativ și distrugător fiind
obținută la polul pozitiv.
Oamenii de știință & Studiul apei
Studiu realizat de dr. Masaru Emoto
Masaru Emoto este un autor și antreprenor japonez, cunoscut pentru declarațiile sale
privind influența conștiinței umane asupra structurii în care se asociază moleculele de apă.
(“Adevăr”)
Expuse la cuvinte, manifestări pozitive, apar structuri care aveau o formă armonioasă,
conturând niște modele deosebite, în timp ce, în cazul cuvintelor, manifestărilor negative, acestea
adoptau o formă haotică și nestructurată.
Aceste structuri au fost observate înghețând apa și studiind forma cristalelor. Se înțelege,
că schimbările care apar nu înseamnă schimbarea structurii moleculelor de apă (care rămâne tot
H2O), ci în aranjarea moleculelor în structuri (clustere). Orice structură reține o informație!
20

MIRACOLELE ȘTIINȚEI
Știința modernă dovedește că apa este o substanță extrem de interesantă și importantă,
prin faptul că proprietățile sale pot fi modificate prin activitățile care se produc în preajma ei. Apa
are proprietăți specific, în funcție de locul de unde este luată.
Se știe că cea mai bună apă ar fi din zona în care te-ai născut. Ținând cont că în corpul uman
există apă în proporție de 70%, putem explica multe comportamente ale oamenilor, comunicarea
dintre oameni prin “calitățile” apei din organismul oamenilor.
(“Râu”)
Acestea sunt aspecte mai vizibile, cele mai cunoscute “tipuri” rămân cele de apă vie și
apă moartă.
Sursele apei vii
Apa vie se mai poate obține prin ionizarea apei potabile. Ionizatorul pentru apa vie este un
dispozitiv electronic care transformă apa plată în apa ionizată negativ (la polul “-“ rezultă apa vie
sau alcalină) și apa ionizată pozitiv (la polul “+” rezulta apa moartă).
Efectele apei alcaline și a celei acide asupra organismului
Consumul apei vii determină dezvoltarea țesuturilor sănătoase și însănătoșirea celor
vătămate, iar apa moartă distruge bacteriile.
De asemenea este cunoscut și faptul că consumul regulat de apă alcalină poate preveni
alături de o dietă alcalină, de practicarea exercițiilor fizice și de evitarea fumatului și a consumului
de alcool, a unor boli cronice severe cum ar fi diabetul, cardiopatia ischemică, hipertensiunea
arterială, boli cerebro-vasculare și boli canceroase.
Apa acidă este recomandată pentru bolile de piele, precum arsurile sau rănile externe.
Aceasta nu se consumă.
Tratarea bolilor cu apă vie si cu apă moartă
Durerile de cap: Se bea zilnic un pahar cu apă moartă. Durerile trec în 30-35 minute.
Durerile de dinţi: Se clătește cavitatea bucală cu apă moartă, 1-2 ori timp de 10-15 minute.
Durerea dispare în următoarele minute.
Gripa: În decurs de 24 de ore, se clătește cavitatea bucală, se spală orificiile nazale cu apă
moartă de opt ori, iar noaptea se bea o jumătate de pahar cu apă vie.
Studiile au arătat că apa vie poate prelungi viața unui bolnav de cancer în medie de 2 ani.
Din cauza costului mare, la noi în țară a putut fi folosită doar în spitale mai importante.
21

MIRACOLELE ȘTIINȚEI
Readucerea la viață a speciilor dispărute
Câmpan Diana- cls. a X a C
Prof. coordonator: Incze Cristina
Schimbările climatice, pierderea
habitatului natural și vânătoarea excesivă
au împins numeroase specii, care numărau
chiar și zeci de mii de exemplare, în pragul
e x t i n c ț i e i . L i p s a d e f i n a n ț a r e ,
nerecunoașterea problemei și, în unele
cazuri chiar și dezastre naturale, au
determinat, în final, dispariția a zeci de
specii. În încercarea de a înțelege evoluția
diverselor specii, cercetătorii au realizat
că, deși un organism este mort, acesta
poate fi utilizat pentru a readuce la viață o
întreagă specie.
Ingineria genetică ne permite să readucem la viață specii dispărute, prin prelevarea
probelor de ADN din oase sau dinți, pentru a recrea materialul genetic. Următorul pas este
compararea acestuia cu ADN celei mai apropiate specii din punct de vedere genetic, pentru
pentru a determina ce specii pot permite organismului să se dezvolte. Cu fiecare generație care
trece, se intenționează ca organismul să fie cât mai apropiat de cel original.
Cea mai complexă tehnică din acest domeniu este clonarea. Întreg genomul animalului
este luat și transferat întru-un embrion al unei specii apropiate. Când ADN-ul nu este disponibil în
întregime sau este vechi, se pot utiliza doar fragmente din acesta, apoi “lipsurile” sunt acoperite
de ADN provenit de la specii apropiate. Genomul este introdus într-un embrion golit de
informație genetică care provine de la o rudă apropiată a animalului dispărut. Embrionul se va
dezvolta într-o mamă surogat, dar din cauza diferențelor genetice, rezultatul sarcinii este
imprevizibil.
În favoarea acestei proceduri sunt diverse argumente. Ecosisteme întregi au dispărut
odată cu o specie și singurul mod de a le recrea este reintroducerea speciei pierdute. Se invocă
chiar și datoria morală de a reda viață organismelor pe care noi le-am împins spre extincție.
Diverse voci sunt împotriva acestei proceduri, în special pe scară largă. Conform studiilor
realizate, se estimează că, pentru fiecare specie reînviată, două specii pe cale de dispariție vor
pieri. Resursele financiare și cele naturale nu ne permit să creăm și să susținem viața
numeroaselor noi ființe. Totodată, este mult mai eficient să ne concentră resursele pentru
protejarea speciilor care se află în pericol
iminent de dispariție și să păstram astfel
diversitatea biologică. Odată cu organismele
reintroduse în mediu, există mari șanse să ne
confruntăm și cu bolile sau virușii care
dispăruseră odată cu ele. O mare parte din
specii au dispărut, deoarece au fost vânate sau
exploatate în diverse moduri de oameni. Nu
suntem siguri că am putea garanta securitatea
speciilor reînviate, așa că ce am obține dacă leam
readuce la viață pentru scurt timp, doar
pentru a le pierde din nou?
22

Undele cerebrale și Theta Healing
Diana Moldovean
Clasa a X-a E
Profesor: Valer Gherghel
Creierul tău este alcătuit din bilioane de celule care se numesc neuroni și aceștia
folosesc electricitatea pentru a comunica între ei. Celulele creierului își trimit semnale una
celeilalte. Combinația de bilioane de neuroni care emit simultan impulsuri produce o cantitate
enormă de activitate electrică în creier. Această activitate poate fi detectată cu un echipament
medical (EEG) care măsoară nivelurile de electricitate în diferite zone ale scalpului. Frecvența
undelor cerebrale este măsurată în Hertz (cicli pe secundă) și ei sunt reprezentați în trasee care
delimitează undele în unde lente, moderate și rapide.
Există cinci principale unde cerebrale de frecvență : Beta , Alpha, Theta, Delta și
Gamma. Tot ceea ce faci sau spui este reglementat prin frecvența undelor cerebrale.
Undele cerebrale Gamma se manifestă în starea în care ne aflăm când procesăm informații.
Undele Gamma par a fi implicate în activitatea creierului mare, în care sunt incluse percepția și
conștiința. În timp ce vă aflați în Gamma, undele cerebrale variază intre 28 – 5000
cicli/secundă.
Undele Beta au o frecvență de 14-28 cicli/secundă. Beta este starea în care suntem activi și și in
alertă.Într-o stare Alfa, undele creierului se stabilizează la o frecvență între 7-14 cicli/secundă.
Frecvența Alpha este o stare mentală de relaxare profundă si meditație. Undele Alpha
guvernează visele, fanteziile și denotă o stare de conștiință detașata și relaxată. Tărâmul
undelor alfa este considerat remediul rapid împotriva stresului. Surprinzător de mulți
oameni păreau să fi ajuns la concluzia că starea alfa este remediul rapid împotriva stresului și
calea cea mai sigură către extaz, energie, iluminare și conștiință superioară.
MIRACOLELE ȘTIINȚEI
23

MIRACOLELE ȘTIINȚEI
În starea Theta, undele cerebrale sunt încetinite, la o frecvență de 4-7 cicli/secundă.
Starea Theta deschide posibilitatea comunicării cu subconștientul, care reglementează o
parte a minții noastre, care se află între conștient și inconștient și reține amintiri și
sentimente. De asemenea, în subconștient sunt păstrate “semințele” directe ale convingerilor
noastre și comportamentului nostru. Starea Theta este o stare de creație, caracterizată prin
sentimente de inspirație și înălțare spirituală. Theta este una stările creierului în care putem
schimba convingeri limitative, accesa programele sabotoare, care ne împiedică să ne
definim în cea mai bună perspectivă a noastră, putem “comanda” creierului vindecarea și,
totodată, putem manifesta scenariile dorite de noi în filmul propriei vieți.
Delta este starea corespondentă unui somn adânc. În Delta undele cerebrale sunt
încetinite la o frecvență care variază între 0-4 cicli/secundă.
Dintr-un punct de vedere științific, meditația este o tehnică de schimbare a undelor
cerebrale, de încetinire a acestor frecvențe.
Undele theta – universul tuturor posibilităților ”magice”
Cercetătorii în domeniul biofeedbackului Elmer și Alyce Green au observat că
persoanele a căror creier genera frecvent unde theta deveneau creative, având revelații care
le schimbau viața. În esența, acești oameni simțeau că viața lor se îmbunătățește radical.
„Subiecții antrenați pentru a genera unde theta erau mai sănătoși din punct de vedere psihic,
mai echilibrați din punct de vedere social, mai puțin rigizi și conformiști, se acceptau mai
ușor pe ei înșiși și erau mai creativi decât membrii grupului de control.“ Elmer și Alyce
Green
În sfera emoțională, starea theta se manifesta prin relații mai bune, printr-o mai mare
toleranță, înțelegere, iubire față de sine și față de lumea înconjurătoare.
Experimentarea neconștientizată a stării Theta este ca o gură de aer pentru creier și
totodată pentru sufletul nostru. Acel moment în care mintea ia o pauză și ceea ce tu ești cu
adevărat, pare să se audă în liniște, este un moment minunat. Reușind să îți “induci” această
stare în mod deliberat, schimbările de perspectivă și totodată de atitudine, sunt minunate.
Totodată, starea theta îi ajuta pe oameni să experimenteze un nou tip de conștiință corporală,
se vindecau și se regenerau rapid din punct de vedere fizic. Starea theta părea să aibă, din
toate punctele de vedere ceva magic.
Accesarea stării Theta vă poate aduce următoarele beneficii:
Vă scutește de stress și reduce stările de anxietate.
Facilitează o relaxare fizică profundă și claritate mentală.
Crește capacitatea verbal și, de asemenea, dezvoltă inteligența emoțională.
Sincronizăm mai bine cele două emisfere ale creierului.
Vă sporește perspectiva de a găsi soluții inspirate.
Reduce durerea și stimulează eliberarea de endorfine.
Încurajează somnul și stabilizează funcțiile de bază ale organismului.
24

Adrenalina
Elev Ciubotaru Roxana Clasa aXa F
Prof. Anca Beșleagă
MIRACOLELE ȘTIINȚEI
Hormonul este o substanță biochimică care transmite informații de la un organ sau țesut la altul, fiind
secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor
organe sau a întregului organism.
Spre deosebire de sistemul nervos unde informațiile de la centru (creier sau măduva spinării)
impulsurile nervoase se propagă prin prelungirile axonice sau dentritice cu o viteză mare ce durează fracțiuni
de secundă, informațiile transmise pe cale hormonală sunt mai lente, unele ca de exemplu în cazul adrenalinei
care durează secunde, pe când în cazul celorlalți hormoni durează zile, până ce informațiile ajung la organul
sau țesutul țintă.
Adrenalina a fost prima dată descoperită de fiziologul francez Alfred Vulpian în anul 1856, iar 48 de
ani mai târziu Friedrich Soltz reușește prima sinteză chimică a adrenalinei, ea fiind primul hormon,la care era
cunoscută structura chimică.
Mecanismul de acțiune al adrenalinei determină punerea rapidă de energie la dispoziția organismului,
energie necesară în cazuri de pericol, pentru supraviețuire prin fugă sau luptă. Acest efect fiind realizat prin
activarea proteine-G de adrenalină.
Acţiunea stimulatoare a ei asupra inimii și sistemului circulator, duce la creșterea volemiei sanguine
centrale din inimă, mușchii scheletici, prin derivația sângelui periferic realizat prin contracția vaselor
periferice, unde scade volumul de sânge de la nivelul pielii și rinichilor și activarea receptorilor adrenalinei.
Asupra mușchilor netezi, respirației, tractusului digestiv și vezicii urinare are o acțiune diferită. Astfel
determină creșterea frecvenței respiratorii cu dilatarea bronhiilor, reducerea activității digestive, a
peristaltismului intestinal și în general de contracție a musculaturii netede de la nivelul vezicii urinare cu
excepția gravidelor unde adrenalina acționează relaxant asupra uterului. Mobilizarea rezervelor de energie se
realizează prin metabolizarea grăsimilor (lipoliză), adrenalina activând enzimele lipaze și formare de glucoză
și glucagon necesară energiei mușchilor scheletici, prin inhibarea producerii de insulină.
Adrenalina produsă de glandele suprarenale nu poate traversa bariera hemato-encefalică a SNC, de
aceea se presupune că asupra sistemului nervos central are numai o acțiune pe baza reflexelor nervoase. Alte
efecte ale adrenalinei sunt uscarea mucoaselor, de unde apare senzația de gură uscată, piele de gâscă,
transpirare, midriază pupilară, influențând și procesul de coagulare a sângelui.
Ca punct de pornire a sintezei adrenalinei este aminoacidul tirozină sau fenilalanină. Acesta devine
prin hidroliză L-DOPA și după un proces de decarboxilare, devine dopamină activă care după o hidrolizare
stereoselectivă se transformă în noradrenalină, care este prezent de asemenea în suprarenală. Noradrenalina
printr-o metilare-N se transformă în adrenalină. Concentrația normală de adrenalină în sânge este sub 100 ng/l.
Reglarea și stimularea biosintezei se realizează în organism prin acțiunea excitantă neuronală a
adrenalinei, stare de excitație care favorizează transformarea tiroxinei în dopa și apoi dopamină care se
transformă la rândul ei în noradrenalină. Cortizonul care ia naștere în corticosuprarenală facilitează
transformarea noradrenalinei în adrenalină. Concentrația crescută în sânge a adrenalinei declanșează un
mecanism de feedback care reglează valorile concentrației de adrenalină între anumite limite, prin reducerea
sau creșterea producerii de tirozină.
25

MIRACOLELE ȘTIINȚEI
Reglarea biosintezei:
Știați că:
· Adrenalina mai poarta numele si de epinefrină sau suprarenină. Aspectul hormonului este de
cristale incolore iar punctul de topire este de 211–212 °C.
· Structura si formula chimică a adrenalinei este C9H13NO3
· Adrenalina eliberată în timpul exercițiilor fizice poate micșora tumorile cu până la 50%
· „Adrenalina se administrează în resuscitarea cardio-respiratorie pe cale intravenoasă, pentru că
acest hormon stimulează mușchiul cardiac și ajută la repornirea inimii", explică medicul
cardiolog Dragoş Vinereanu de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Bibliografie:
® Adrenalina- Prof. Enache Gabriela-Elena
® Adrenalina-Wikipedia
® Descopera.ro-Știință
® Adevarul.ro-Sănătate
® Hormoni-Wikipedia
26

LUCRURI INTERESANTE DESPRE PC
PE CARE LE POȚI AFLA DIN FILME
MITURI TEHNICE
Balla Alexandra, clasa a XII-a D
Prof. Andreia Lungu
În ziua de azi, tehnologia evoluează foarte
repede, ceea ce duce la noi inovații în toate domeniile.
Unul dintre domeniile de interes pentru majoritatea
oamenilor este domeniul IT, căci, de când cu generația
facebook, laptopul, calculatorul sau smartphone-ul au
devenit indispensabile pentru toată lumea. În general,
lucrurile de bază despre calculatoare le învățăm încă
din primii ani de școală, dar pană și din filme putem
află lucruri interesante, iată 15 dintre ele:
1. Nu este nevoie niciodată să apeși tasta
SPACE pentru a despărți cuvintele între ele.
Computerele folosite în filme par să știe singure când
începe și când se termină cuvântul pe care ai intenționat să îl scrii.
2. Toate monitoarele afișează caractere imense de minim 5 cm.
3. Calculatoarele hi-tech ale instituțiilor top-secret cum ar fi CIA sau NASA au mereu interfețe userfriendly.
4. Toate computerele sunt legate între ele. Astfel ai acces la orice informație aflată la mii de kilometri
distanță, chiar și atunci când calculatorul este închis.
5. Orice persoană care posedă o dischetă poate infectă calculatoarele cu viruși ucigători. Efectul va fi
similar cu o gripă severă la oameni. Temperatura unității centrale va crește brusc, iar monitorul va începe să
scoată mult fum.
6. Computerele din filme nu par să aibă nevoie de funcția SAVE. Orice document ai scrie pe ele,
acesta se va salva automat.
7. Orice hacker din lume va reuși să găsească parolă din maximum două încercări.
8. Baze de date și programe uriașe pot fi downloadate aproape instant cu ajutorul oricărui calculator
banal de birou.
9. Fiecare calculator beneficiază de programe ultraperformante care îți permit să mărești oricât de
mult orice fotografie descoperind astfel indicii prețioase.
10. Toate programele funcționează perfect. Nici un bug nu va îngreuna astfel muncă vreunui polițist
aflat pe ultima sută de metri.
11. Bombele gata să explodeze, oamenii gata să fie uciși sau alte situații tensionate nu par să îi
streseze vreodată pe utilizatorii de programe sofisticate.
12. Majoritatea calculatoarelor, oricât de mici sau de vechi ar fi, au interfețe 3D, care imită perfect
realitatea înconjurătoare.
13. Căutarea pe Internet întoarce mereu rezultatul așteptat, oricât de vag ar fi cuvântul cheie folosit.
14. Laptop-urile oferă mereu posibilitatea unei videoconferințe cu cel care conduce toată
operațiunea.
15. Computerele pot scana cu ușurință utilizatorii și stochează datele obținute în fișiere speciale.
Bibliografie:
https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&ved=&url=http%3A%2F%2Fww
w.actualitati-arad.ro%2Fpsiholog-cu-cat-avem-tehnologie-mai-avansata-cu-atat-suntem-maineiscusiti%2F&psig=AOvVaw1wI5JJTvHTFTdPqOOltUPn&ust=1520934533333541
https://www.unica.ro/15-lucruri-interesante-despre-pc-pe-care-le-poti-afla-din-filme-8329
27

PERSONALITĂȚI DIN LUMEA ȘTIINȚEI - ROMÂNIA 100
George Emil Palade - primul geniu românesc laureat cu
Premiul Nobel
George Emil Palade, geniul născut la Iași și
confirmat la Stockholm de Fundația Nobel, a fost
nucleul biologiei celulare la nivel mondial. Totuși,
un geniu care a îmbogățit decisiv lumea medicală,
chiar dacă a făcut-o la distanță de casă de un ocean
și-un continent: la Institutul Rockefeller din New
York.
George Emil Palade a știut să privească în interiorul
celulei, i-a văzut ,,măruntaiele” și a înțeles care sunt
funcțiile lor specifice. A explicat balanța organică
subtilă a eliminării și arderii deșeurilor
microscopice, deci balanța energiei vieții. George
Emil Palade – o spunem, iată!, ca pe o propoziție
irefutabilă – este nucleul biologiei celulare, căci
datorită lui putem vorbi acum despre studiul celulei
ca domeniu distinct în cercetarea medicală.
Și, ca o atestare-adagio a performanțelor sale, Laurențiu Popescu, directorul Institutului „Victor Babeș“
din București, spune că George Emil Palade este singurul om care l-a făcut să creadă că e mai deștept decât
el. Atenție!, nu-i nimic provincial aici, căci Laurențiu Popescu este profesorul care a descoperit telocitele,
celule nemaivăzute de nimeni, care vor ajuta la regenerarea organismului și la prelungirea vieții. Nu mai
puțin importantă este această afirmație, poate convingere, a lui Günter Blobel, elev al savantului de la
Rockefeller, el însuși laureat cu Nobel: „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost
pentru fizică“.
Acesta este George Emil Palade, copilul genial, studentul briliant, medicul energic ca un ventricul al unei
inimi tinere, cercetătorul „american născut-român“, explorator al unei lumi noi al cărei cartograf a
devenit.
prof. Rad Lăcrimioara
Pe scurt, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat, în 1974, echipei formate din
Albert Claude, Christian de Duve și George Emil Palade „pentru descoperirile lor privind organizarea
structurală și funcțională a celulei“, potrivit descrierii formulate de Comitetul Nobel.
Stockholm, 10 decembrie 1974. Albert Claude (al treilea de la stânga), urmat de Christian de Duve,
George Emil Palade (în centru) și Alexandr Soljenițîn (al doilea din dreapta)
Belgianul Christian de Duve -singurul supraviețuitor din echipa celor trei laureați vorbește scurt,
despre trei dintre calitățile memorabile ale lui Palade: multidisciplinar, perfecționist, șarmant.
28

George Emil Palade:
1912 - născut la Iași, într-o familie de cadre didactice, tatăl fiind profesor de filosofie, iar mama profesoară
de liceu.
1930- înmatriculat ca student la facultatea de medicină a Universității din București.
1940- obține titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice.
1942-1945 - Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.
1946- S-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, cu care a avut doi copii. A plecat cu
soția sa în Statele Unite ale Americii, unde a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea
Rockefeller din New York.
1961 -Palade a fost ales membru al Academiei de Științe din SUA
1973 - se transferă la Universitatea Yale
1974 - a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.Laureatul Nobel a depistat rolul și funcțiile
mitocondriilor, „uzinele de energie ale celulei“, și a văzut pentru prima oară în interiorul celulei
umane niște mici granule, formate din acid ribonucleic (ARN) și proteine, care de-atunci poartă
numele de „corpusculii lui Palade“ sau ribozomi.
1975- ales membru de onoare al Academiei Române
1986- Președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință
1990-a lucrat la Universitatea din San Diego (California)
2007-Președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul național, ”Steaua României” în grad de Colan
2008-8 octombrie, moare George Emil Palade în Statele Unite, la vârsta de 96 ani.
A fost primul dintre cei patru români laureați cu premiul Nobel :
George Emil Palade, 1917-2008, născut la Iași, este primul laureat Nobel român, în 1974.
Ioan Moraru, 1927-1989, născut la Dârlos (Sibiu), a luat premiul Nobel pentru Pace în 1985.
Elie Wiesel (n. 1928), născut la Sighetu-Marmației, a luat premiul Nobel pentru Pace în 1986.
Herta Müller (n. 1953), născută la Nițchidorf, județul Timiș, este laureată Nobel pentru Literatură, în 2009.
PERSONALITĂȚI DIN LUMEA ȘTIINȚEI - ROMÂNIA 100
29

PERSONALITĂȚI DIN LUMEA ȘTIINȚEI - ROMÂNIA 100
Nicolae Paulescu și descoperirea insulinei
Prof. Duță Camelia Silvia
Nicolae Paulescu este unul dintre acei
oameni care merită recunoștință eternă. Potrivit
Federației Internaționale a Diabeticilor, în România
un procent de aproape 10% din locuitori suferă de
diabet. Datorită lui acești oameni încă trăiesc și
suferința le este mai suportabilă. Nu a pus niciodată
problema de a rămâne în străinătate pentru
cercetare, deși instituții faimoase îi oferiseră un
post. S-a întors în România, unde a descoperit
leacul minune, dar a rămas doar cu o mulțumire
interioară că a putut ajuta întreaga umanitate.
Încă din adolescență, Nicolae a arătat un
interes aparte pentru fizică și chimie, dar și pentru
studierea limbilor străine. Studiază medicina la
Paris, facultate pe care o termină în 1897, obținând
titlul de doctor în medicină cu lucrarea „Recherches
sur la structure de la rate” (Cercetări asupra
structurii splinei). În perioada 1897-1898 a studiat fiziologia generală și chimia biologică la Facultatea de
Științe din Paris. În acest timp, el a lucrat la spitalele „Hôtel-Dieu” și „Notre Dame du Perpétuel-Secours”,
dar și pentru revista „Journal de Médecine Interne”. Paulescu obține în 1899 titlul de Doctor în științe,
publicând două lucrări, ca mai apoi în 1901 să îl obțină pe cel de al doilea.
Cercetările sale au început încă din anul 1899, pe când se afla în Franța, încercând să izoleze
produsul activ al secreției interne pancreasului. Activitatea sa în domeniul fiziologiei este una remarcabilă,
acest domeniu ocupându-se cu studiul funcțiilor mecanice, fizice și biochimice ale organismelor vii. În
1916 face publică cercetarea sa, nefinalizată, în privința pancreasului și a bolii care îl afectează, diabetul.
Implicarea activă în Primul Război Mondial îl face pe Nicolae Paulescu să oprească cercetarea, pe care o va
relua imediat după încetarea războiului.
Marele eveniment a avut loc pe 23 iulie 1921, când în cadrul sesiunii Societății de Biologie, Nicolae
Paulescu a expus în patru comunicări rezultatele muncii sale de cercetare.
30

El a găsit în interiorul pancreasului un produs activ antidiabetic, pe care el l-a numit pancreină,
substanță ce este cunoscută ca fiind insulina. Descoperirea ce ar fi trebuit să aducă faimă cercetătorului
român a fost publicată în august 1921 în publicația de specialitate „Archives Internationales de
Physiologie”, revistă care apărea simultan în Franța și Belgia. Un an mai târziu, Paulescu primea de la
Ministerul Industriilor și Comerțului din România brevetul de invenție „Pancreina” si procedura fabricației
sale.
Cu toate acestea, la diferență de aproximativ un an, cercetătorii canadieni Fr. Grant Banting și Ch.
Herbert Best anunță că au descoperit insulina. Ei spun că deși Paulescu ar fi demonstrat eficacitatea
substanței pancreatice, acesta ar fi spus că injecțiile cu pancreina nu au efect. Astfel, în 1923, cei doi sunt
premiați cu Premiul Nobel. Fiind conștient că este o nedreptate, fiziologul scoțian Ian Murray a inițiat o
campanie internațională pentru redresarea situației.
În 1969, lui Paulescu i-au fost recunoscute meritele de către profesorul A.W.K. Tiselius,
vicepreședinte al Fundației Nobel, pentru descoperirea insulinei. Paulescu nu apucă să se bucure de
recunoștința internațională, el încetând din viață pe 19 iulie 1931. În 1990, el este numit post mortem
membru al Academiei Române.
PERSONALITĂȚI DIN LUMEA ȘTIINȚEI - ROMÂNIA 100
Structura chimică a insulinei
31

PERSONALITĂȚI DIN LUMEA ȘTIINȚEI - ROMÂNIA 100
Dan Graur - Reorientarea științei
în genetica umană
Prof. Incze Cristina
Dan Graur, născut pe 24 iulie 1953 în România,
în orașul Piatra Neamț, este un cercetător american care
activează în domeniul biologiei evolutive. A absolvit
cursurile Facultății de Biologie și Zoologie din cadrul
Universității Tel Aviv și a obținut doctoratul la
Universitatea Texas din Houston cu o cercetare
coordonată de Masatoshi Nei. A făcut și studii
postdoctorale la Universitatea Tubingen din Germania.
Din 1986 până în 2003 a urcat constant pe scara
titlurilor academice deținute la Facultatea de Biologie și
Zoologie de la Universitatea Tel Aviv, de unde s-a
pensionat în 2006, cu titlul de profesor emerit. În 2003, s-
a mutat la Universitatea Houston. A fost editor-asociat la
publicația Molecular Biology and Evolution între 1995 și
2011. Din 2009, este editor asociat al publicației Genome
Biology and Evolution. Între 2009 și 2011 a fost consilier
al Societății de Biologie Moleculară și Evoluție.
Începând cu sfârșitul anului 2012, Dan Graur s-a făcut
remarcat și pentru criticile aduse proiectului ENCODE.
Este coautor, alături de Wen-Hsiung Li, al
volumului "Fundamentals of Molecular Evolution". O
altă lucrare științifică a sa, intitulată "Molecular and
Genome Evolution", a fost publicată în anul 2016. În
2011, Dan Graur a fost recompensat cu prestigiosul
Humboldt Prize. În 2015, a fost inclus în American Association for the Advancement of Science.
În 2012 ENCODE anunța că 80% din genomul uman este funcțional. Însă profesorul Graur susține că
aceste afirmații sunt greșite fapt ce va schimba modul în care cercetătorii vor aborda în viitor știința
genomicii umane. ,,Trebuie să cunoaștem fracțiunea funcțională a genomului uman pentru a putea realiza
cercetări biomedicale în zonele care ne pot ajuta să prevenim și să tratăm anumite boli. Nu trebuie să
secvenţiem totul, ci doar zonele care sunt funcționale,'' a declarat Dan Graur.
Din acest punct profesorul Graur a creat un model de calcul al ,,mutațiilor'' și scăderea nivelului
reproductiv provocat de mutațiile dăunătoare în comparație cu porțiunea funcțională a genomului.
Deși Graur a descoperit că rata mutațiilor vătămătoare este scăzută, nivelul natalității ar trebui să fie
la un nivel extrem de crescut pentru a susține populația în cazul în care 80% din genom ar fi funcțional.
,,Pentru ca 80% din ADN-ul uman să fie funcțional, fiecare cuplu ar trebui să aibă în medie 15 copii, dintre
aceștia doi ar trebui să moară sau să nu se poată reproduce. Așadar numărul de copii pe care fiecare cuplu ar
trebui să-l aibă pentru menținerea unui număr constant al populației ar depăși numărul stelelor vizibile din
Univers,'' a declarat profesorul Graur. Din cauza mutațiilor vătămătoare, fiecare cuplu din fiecare generație
ar trebui să aibă mai mult de doi copii în medie pentru menținerea unui număr constant al populației.
Profesorul consideră că noul lui studiu ar putea contribui la o reorientare a științei dedicate geneticii
umane.
32

Stephen Hawking
Druțan Denisa , Clasa a X-a B
Profesor Coordonator: Trifoi Ioan
Cred că nu există om pe pământ cu acces la
tehnologie care să nu fi auzit măcar o data de acest nume.
Hawking s-a născut la Oxford pe 8 ianuarie 1942, ca prim
fiu al Dr. Frank Hawking, un reputat biolog englez, și al
Isobelei Hawking. Stephen a urmat cursurile Scolii St.
Alban din Londra, acolo unde se dovedește un elev bun dar
nu unul excepțional. Stephen îl descoperă pe ilustrul
matematician , Dikran Tahta, iar pasiunea sa pentru
matematică avea să îl călăuzească de atunci pentru tot
restul vieții. Își continuă studiile la Colegiul Universitar
Oxford dar nu în domeniul matematicii, ci al științei,
ocazie cu care își aprofundează cunoștințele în fizică .El
era considerat un elev mediocru, iar pentru a absolvi
cursurile e nevoit să dea un examen oral. Abia atunci
profesorii și-au dat seama de inteligența și perspectiva sa
asupra termodinamicii, relativității și a mecanicii cuantice.
Admis la Cambridge studiază intens astronomia teoretică
și cosmologia. În colaborare cu Roger Penrose și alți
cercetători, dezvoltă noi tehnici de studiere a structurii
spațio-temporale la scară mare și le aplică la teoria Big
Bang-ului și a găurilor negre. El se axează mult pe găurile
negre, descoperind că ele nu erau în întregime negre, ci emiteau ceea ce a devenit cunoscută drept ''Radiație
Hawking''. Dezvoltând cercetările au ajuns la concluzia că universul este complet autonom și fără limite in
spațiu și timp. Teoria găurilor negre afirmă că nu tot ce intră în contact cu găurile negre este absorbit în
interiorul acestora. Însă Abhas Mitra nu este de acord cu el .Mitra susține că găurile negre emit o radiație,
prin urmare nu distrug întreaga materie.
Hawking neagă existența unui Dumnezeu. El este de părere că oameni sunt asemănători unor
calculatoare iar după ce piesele se învechesc și se strică....ei mor. Dar dacă nu putem explica un lucru
(Dumnezeu) nu înseamnă că el nu există, ci doar nu îl înțelegem sau ne e frică de el. În lupta sa cu Dumnezeu
se pare că cineva a câștigat iar acela nu este Hawking. Într-adevăr el a fost un om superior nouă având o
aptitudine pe care mulți o închidem in noi: Imaginația. Cea mai mare parte din teoriile lui sunt născute din
imaginație și vor dura ani buni, până când cineva le va putea demonstra.
Hawking pe lângă statutul de fizician este cunoscut si pentru rolurile lui în „ The Simpsons”
„Futurama” dar și apariția sa episodică în “Star Trek: The next generation”.
PERSONALITĂȚI DIN LUMEA ȘTIINȚEI - ROMÂNIA 100
33

REBUS
RebusMarchis Diana , Cls. a IX-a H
6.
Profesor Coordonator: Tămaș Corina
3.
18. 17.
8.
1. 19.
2.
20.
12. 16.
13..
9.
11. 14.
15.
5.
4.
10. 7.
1. Paralelipipedul dreptunghic cu toate muchiile egale.
2. 1:2 se mai poate scrie ca o...ordinara ireductibila.
3. ... este punctul format de intersectiile inaltimilor unui triunghi.
4. 1+2+3+...+50 se rezolva cu ajutorul sumei lui... .
5. Formula (a+b)2 este o formula de calcul... .
6. Prin doua puncte distincte trece o singura dreapta si numai una, reprezinta ... dreptei.
8. Ecuatia (x+3):(x+5)=2 se rezolva cu ajutorul rationamentului... I.
9. Patrulaterul cu laturile opuse paralele doua cate doua se numeste... .
10.Progresia geometrica este un... .
11.f(x)=2x-1 este o... .
12.Expresia care este adevarata, oricare ar fi propozitiile componente se numeste... .
13.Daca ABC este perimentrul unui triunghi, atunci ABC:2 este... .
14.Inaltimile intr-un triunghi echilateral sunt... .
15.Figura geometrica care are diagonalele perpendiculare si doua laturi consecutive congruente se numeste... .
16.Numarul de elemente dint-o multime se numeste... .
17.Daca AB este diametrul unui cerc, iar O centrul cercului, atunci OB este... .
18.Q reprezinta multimea numerelor... .
19. 3540-1345 este o operatie de... .
20.Unghiul mai mare de 90 grade.
13.SEMIPERIMETRUL, 14.EGALE, 15.ROMB, 16.CARDINAL, 17.RAZA, 18.RAȚIONALE, 19.SCĂDERE, 20.OBTUZ
1.CUB, 2.FRACȚIE, 3.ORTOCENTRUL, 4.GAUSS, 5.PRESCURTAT, 6.AXIOMĂ, 7.ECHILATERAL, 8.DEDUCȚIE, 9.PARALELOGRAM, 10.ȘIR, 11.FUNCȚIE, 12.TAUTOLOGIE,
34

Știați că....
ȘTIAȚI CĂ....
Este adevărat: crocodilii chiar plâng după ce
înghit prada. Crocodilului îi curg lacrimile abundent din
ochi, după ce biata victimă este devorată. Este vorba de
mila față de biata făptură? Nu, desigur. Acest fenomen
nu se datorează, cum s-ar crede, regretelor tardive pe
care le încearcă uriașa reptilă, ci este un mecanism de
reglare prin care animalul scapă în acest fel de apa și
sărurile în exces
Struțul poate alerga mai repede decât caii iar
struții masculi pot urla ca leii. Incapacitatea de a zbura a
struțului a fost compensată prin aceea că au picioare
foarte puternice, adăugând la aceasta faptul ca sunt cele
mai mari păsări, care pot ajunge la o greutate mai mare
de 100 kilograme, fiți precauți, nu iritați struțul.
Picioarele lui pot fi o armă fatală atât pentru răpitori, cât
și pentru oameni.
Molia Atlas sau Molia “Cap-de-șarpe”, aceasta
este cea mai mare insectă luându-se în calcul suprafața
aripilor. Aripile acestei specii au o anvergură de 25 cm și
o suprafață de 400 cmp, astfel dimensiunile moliei
depășesc palma unui om adult. Culoarea aripilor
prezintă diferite nuanțe de maro, cu câteva pete albe, de
regulă circulare sau triunghiulare. Vârful aripii are o
formă asemănătoare cu un cap de șarpe, iar modelul cu
triunghiuri de pe aripile moliei o ajută să se ascundă de
prădători
Fluturele Monarh este un fluture migrator,
acesta timp de 8 săptămâni străbate distanța dintre
America de Nord, de la granița canadiană până în Mexic.
Pe perioada zborului, fluturele se hrănește cu nectarul
florilor de câmp și din smârcuri. Fluturele Monarh are
aripile de culoare brun-roșcată cu nervuri de culoare
neagră, pe marginea aripilor sunt două rânduri de puncte
albe. Fluturele cu aripile deschise atinge și 10 cm lățime.
Masculul se poate deosebi de femelă prin curbura
aripilor, masculul are aripile arcuite în sus, pe când
femela în jos.
35

TEHNOLOGIA MODERNĂ
CALCULATORUL ÎN VIAȚA COPILULUI
Prof. Andreia Lungu
În ultimii ani, calculatorul este un obiect
tot mai des întâlnit într-o casă, o prezență
incontestabilă în viața oamenilor. Faptul că
copiii își văd părinții la calculator, fie că își
plătesc facturile, sau lucrează pur și simplu.
Aceste oportunități sunt transmise și copiilor,
chiar neintenționat.
Majoritatea copiilor din ziua de astăzi,
învață mai întâi sa folosească mouse-ul, înainte
să știe cum să țină un creion în mână; joacă
jocuri la calculator în loc să folosească cărți de colorat și creioane colorate; ascultă povesti pe CD, în loc să le
citească cu părinții în pat. Încet, vechile tradiții se transformă și nu mai sunt aceleași.
Unul dintre efectele petrecerii unui timp îndelungat în fața monitorului, este faptul că cei mici nu mai
interacționează cu cei din jur. În cazul în care copiii își petrec toata ziua în fața unui monitor, ei nu vor învăța
să-și împartă lucrurile, să-și aștepte rândul, și uneori nu vor cunoaște lucruri de bază, simple, precum bunele
maniere. Copiii au nevoie să interacționeze cu alți copii, adulți si animale. Ei au nevoie să experimenteze
lucrurile mai întâi cu mâna și nu în fața unui monitor de calculator.
Un alt efect secundar, poate cel mai grav, este faptul că inocența copiilor care navighează pe Internet,
este faptul că pot deveni ținte ușoare pentru adulții care se dau drept copii cu aceeași vârsta, iar aceștia pot
deveni foarte ușor ținta obsedaților sexuali. De cele mai multe ori, copiii nu își dau seama de acest lucru și
foarte multe discuții se termi
nă într-o manieră nefericită. O alta problemă o reprezintă faptul că, la un moment dat, copilul nu mai
poate deosebi realitatea de fantezie.
Calculatorul însă, conform sociologilor, poate avea și efecte benefice: copiii care îl folosesc sunt
mult mai inteligenți, iar schimbarea tehnologiilor este acceptată mult mai ușor.
Folosit cu măsură, calculatorul ne este un bun prieten. Iată câteva din avantajele utilizării
calculatorului de către copil:
· Învață să caute și să utilizeze informația, folosind mai multe surse;
· Își îmbogățește cunoștințele cu informații din domenii variate;
· cele mai multe jocuri dezvoltă viteza de reacție, gândirea logică, spiritul competitiv;
· poate învăța prin joc (deci într-un mod plăcut și accesibil) culorile, cifrele, literele, figurile și formele
geometrice etc.;
· învață să folosească un instrument pe care îl va folosi în anii următori, la viitoarea slujba și fără de
care ar avea un handicap față de colegii de generație.
Bibliografie:
http://www.parinti.ro/2011/educatie/calculatorul-in-viatacopilului/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/copiii-si-calculatorul-jocuriviolente-efecte-distrugatoare-vraja-raului/
36

OM ȘI SUPER OM
Realizatori: Câmpan Diana, Revnic Cristina XC
Coordonator: profesor Valer Gherghel
Încă de la începutul istoriei, oameni au făcut tot posibilul pentru a își îmbunătăți viața și, până la urmă,
chiar corpul.Proteza egipteană este cea mai veche din lume, preluând acest titlu de la o proteză de picior, din
lemn și bronz, ce aparținea epocii romane. În secolul trei de dinaintea erei noastre, protezele avansaseră mult.
În Capua, Italia, a fost descoperit un picior de lemn acoperit cu o foiță subțire din bronz. Cele două materiale
erau legate de cercuri din bronz și piele. Acest picior artificial era avansat și ușura mersul. Tot în acest secol,
generalul roman Marcus Sergius Silus și-a pierdut mâna dreaptă în cel de-al Doilea Război Punic. Silus a
comandat un braț metalic care i-a permis să țină scutul și să-și continue cariera militară.A urmat apoi o perioadă
lungă, dominată de Evul Mediu, în care nu s-au făcut avansuri semnificative în domeniul protezelor.După
Renaștere, protezele au început din nou să evolueze. În secolul 16, Ambroise Pare, chirurgul mai multor regi ai
Franței, a inventat versiuni mecanice de mâini, picioare și degete artificiale, capabile să se plieze la fel ca cele
naturale.
În secolul 21, protezele au devenit nu doar înlocuitori pentru o parte a corpului care lipsește, ci și
instrumente care ne permit să ne integrăm în lumea high-tech unde trăim. Pentru prima dată, sistemele
biologice sunt unite cu cele digitale și fizice, permițând oamenilor să pășească într-o nouă dimensiune. O
interfață inovatoare pentru creier le va permite veteranilor de război să controleze părți artificiale ale corpului
anunță cercetătorii din Virginia, SUA. De cealaltă parte a oceanului, la Universitatea Newcastle, se dezvoltă
membre artificiale capabile să vadă și să simtă lucrurile din fața lor și să reacționeze.
Mark Pollok a fost primul om care a pășit voluntar utilizând proteze conectate la nervii coloanei
vertebrale. Prin intermediul EEG ( electroencefalogramă) putem vedea creierul uman cum nu am reușit până
acum. De la părțile care se activează în timpul somnului la felul cum reacționăm în anumite situații, avem acces
la aceste informații ușor. Radiografiile tridimensionale ne permit să vedem interiorul corpului nostru facil și să
tratăm condiții grave. Prin analizarea diverselor date astfel obținute, se pot dezvolta planuri concrete pentru
tratarea sau prevenirea diverselor boli, mentale sau fizice. Malformațiile congenitale (care în unele cazuri pot
fi fatale) pot fi trate chiar și intrauterin și, până la urmă, acestea nu împiedică pacientul să trăiască o viață
normală. Astfel, inegalitățile sunt reduse considerabil.În doar 3 săptămâni se poate creat un os viu utilizând
doar celule adipoase extrase din țesutul adipos al pacientului și o radiografie tridimensională.
Nanotehnologia ne permite să construim celule care transportă substanțe sau căldură unui anumit tip
de celule. De exemplu, nanoparticulele care transportă medicamente pentru chimioterapie sunt capabile să
atace doar celulele cancerigene, astfel, restul organismului nu este afectat, așa cum se întâmplă în cazul
tratamentului clasic. Nanobureții tranzitează sistemul circulator și absorb toxinele. Aceștia sunt creați din
polimer acoperit cu membrana hematiilor. Deasemenea, nanoparticulele ar putea fi utilizate în operații non
invazive, care ar distruge tumori fără a afecta țesutul sănătos. Totodată, acestea ar putea juca un rol important în
rejuvenarea celulelor, redefinind felul cum îmbătrânim.
Toate aceste progrese tehnologice vor schimba, până la urmă, ființa umană din punct de vedere fizic și
psihic. În fiecare zi, oamenii sunt nevoiți să se adapteze mediului. Așa că se naște o întrebare: cum vor arată
oamenii viitorului? Profesorul universitar în fizică teoretică de la Universitatea din New York, Michio Kaku
spune că, în curând, ne vom putea bucura de lentile de contact cu conexiune instanță la Internet. Totodată, vor
exista organe de rezervă . Până în anul 2100, se preconizează că vom trăi alături de roboți, ei fiind parte din
corpul nostru și că vom utiliza des materia controlabilă. Aceasta își schimbă forma odată cu schimbarea
sarcinii electrice. Ingineria genetică ne va permite să eliminăm bolile și malformațiile genetice, o realizare
extraordinară, care va reprezenta un punct de cotitură în istoria noastră. Permițând-ne să ne depășim limitările
fizice și psihice, aceste noi tehnologii ne vor permite să uităm multe din problemele cu care ne confruntăm și
vom redescoperii și reinventa semnificațiile cuvintelor “om” și “uman”.
Cele mai importante atribute ale oamenilor vor fi ceea ce tehnologia nu poate oferi. Dispozitivele la
care avem astăzi acces ne-au schimbat felul cum ne raportăm la mediu și valorile pe care le căutăm în societate.
Să poți lucra zilnic cu acestea și să le folosești la potențialul lor maxim dar să nu acționezi ca ele, ci să păstrezi
ceea ce te face om, de la imaginație și creativitate la etic și moral, este ceea ce va transforma un Om într-un
Super Om. Cele mai importante atribute ale oamenilor vor fi ceea ce tehnologia nu poate oferi. Dispozitivele la
care avem astăzi acces ne-au schimbat felul cum ne raportăm la mediu și valorile pe care le căutăm în societate.
Să poți lucra zilnic cu acestea și să le folosești la potențialul lor maxim dar să nu acționezi ca ele, ci să păstrezi
ceea ce te face om, de la imaginație și creativitate la etic și moral, este ceea ce va transforma un Om într-un
Super Om.
37
TEHNOLOGIA MODERNĂ

TEHNOLOGIA MODERNĂ
Organisme modificate genetic
prof. Rad Lăcrimioara
Ce sunt organismele modificate genetic?
Organismul modificat genetic este un organism al cărui material genetic a fost alterat folosind
tehnici de inginerie genetică. Tehnicile ingineriei genetice constau în izolarea segmentelor ADN
(materialul genetic) de la o ființă vie (virusuri, bacterii, plante, animale şi inclusiv om) pentru a le
introduce în materialul ereditar al alteia. Pentru acest lucru, genele care se doresc adăugate fie se atașează
unui virus cu care organismul este apoi contaminat, fie se introduc direct în nucleul unei celule cu o seringă
specială.
Organismele modificate genetic au fost introduse în România în anul 1998, cultivându-se mai multe
varietăți de soia modificată genetic.
Top 10 alimente modificate genetic:
1. Porumbul – a fost modificat de natură să-și dezvolte propriul insecticid. Monsanto a recunoscut că în
SUA jumătate din culturile de porumb sunt modificate genetic. Șoarecii hrăniți cu porumb modificat
genetic au probleme de reproducere și fertilitate.
2. Soia –modificată să reziste la ierbicide. Produse: făină de soia, tofu, băuturi de soia, ulei de soia etc.
Hamsterii hrăniți cu soia modificată genetic au probleme de înmulțire și o rată ridicată a mortalității.
3. Bumbacul – de asemenea proiectat să reziste erbicidărilor. Mii de fermieri indieni au suferit afecțiuni ale
pielii după expunerea la vata de bumbac modificat genetic.
4. Papaya - o varietate rezistentă la un virus a fost introdusă în Hawaii în 1999. Culturile de papaya
transgenică ocupă acum trei pătrimi din totalul arhipelagului Hawaii.
5. Orezul – cultura emblemă a Asiei de Sud Est a fost modificată genetic să conțină o mare cantitate de
vitamina A. Se pare că există și o varietate ce conține gene umane care e cultivată pe teritoriul Statelor
Unite. China Daily, un ziar online, arată că s-au semnalat probleme serioase de sănătate publică și mediu
date de culturile de orez OMG, care dau reacții alergice. Există și unele temeri legate de transferul de gene.
6. Tomatele - au fost modificate pentru păstrare mai îndelungată pe rafturi, prevenindu-se alterarea lor
care, în mod natural, are loc rapid. Într-un test vizând siguranța roșiilor OMG, unele animale au murit la
câteva săptămâni de la ingerarea unor astfel de tomate.
7. Rapiţa – uleiul de rapiță se folosește la producerea de ulei comestibil și de margarină. Și mierea mai
poate fi produsă din flori de rapiță. În Germania, autoritățile au raportat că o treime din polenul prezent în
mierea canadiană provine de la culturi modificate genetic.
8. Produsele din lapte. S-a descoperit că 22% din vacile de pe teritoriul Statelor Unite au fost injectate cu
hormon de creștere bovin recombinat (modificat genetic) – rbGH. Acest hormon produs de Monsanto
determină vacile să-și sporească producția de lapte cu 15%. Laptele provenit de la astfel de vaci conține un
nivel ridicat de IGF– 1 (Insulin Growth Factors – factori de creștere insulinici). Oamenii au de asemenea
IGF-1 în organismul lor. Cercetătorii și-au exprimat îngrijorarea, arătând că nivelurile sporite de IGF-1 în
corpul uman au fost asociate cu cancere de colon și de sân.
9. Cartofii – șoarecii hrăniți cu cartofi modificați cu Bacillus
thuringiensis var. Kurstaki Cry 1 au fost descoperiți cu toxine în
organism. În pofida anunțurilor contrare, aceasta arată că toxina Cry 1 era
stabilă în organismul șoarecilor de laborator. Când riscurile de sănătate au
fost date publicității, s-a pornit o dezbatere.
10. Mazărea – cea modificată genetic a fost identificată ca fiind cauza
unor răspunsuri imunologice la șoareci și posibil la om. O genă de fasole a
fost inclusă în mazărea modificată genetic, cu scopul de a crea o proteină
care funcționează ca un pesticid.
Avantaje/dezavantaje ale alimentelor modificate genetic
Părerile specialiștilor în agricultură și ale oamenilor de știință sunt încă împărțite, între cei care
susțin că aceasta ar fi o soluție pentru rezolvarea unor situații precum foametea din unele zone din Africa
sau Asia și cei care spun că acest tip de plante pun în pericol sănătatea oamenilor.
38

Omida mâncătoare de plastic ar putea salva Pământul ?
Zele Alexandra – X E
Prof. coordonator: Incze Cristina
TEHNOLOGIA MODERNĂ
Oamenii din întreaga lume folosesc
mai mult de un trilion de saci de plastic în
fiecare an.
Ei sunt fabricați dintr-un material de plastic
deosebit de rezistent, numit polietilenă, al
cărui proces de descompunere poate dura
decenii. Modestul vierme-ceară ar putea fi
cheia pentru biodegradarea lor. Aceasta a
fost o descoperire accidentală.
Cercetătorul şi apicultorul Federica
Bertocchini a fost frustrată să afle că
albinele ei au fost infestate cu larvele omizilor Galleria mellonella, cunoscută sub numele de viermele de
ceară. Bertocchini, care lucrează la Institutul de Biomedicină și Biotehnologie din Cantabria, în Spania, a
spus că a curățat stupul și a pus pârțile infestate cu viermi într-o pungă de plastic. Dar, la scurt timp după
aceea, ea a observat că punga de plastic era ceruită.
Acest lucru a făcut-o să se întrebe dacă creaturile pur și simplu au rumegat plasticul sau l-au
descompus chimic. Bertocchini şi echipa sa au decis să-i testeze, așadar au făcut un piure din câțiva viermi
de ceară, pe care apoi l-au răspândit pe un plastic din polietilenă.
Plasticul a continuat să se descompună, deci ar trebuie să fie un proces chimic la bază, nu o defalcare
fizică. De asemenea, cercetătorii au constatat că, viermii au transformat plasticul în etilenglicol, care de
obicei este utilizat în antigel.
De ce ar avea viermele de ceară această abilitate? Cauza ar putea fi că, creatura trăiește de obicei în
stupi și mănâncă ceară și miere. Deci, asemănarea dintre ceară și polietilenă, într-o anumită măsură desigur,
probabil ar fi cauza pentru care a dezvoltat această capacitate. Procesul de biodegradare atât a cerii de albine
cât și a polietilenei, implică ruperea legăturilor puternice de carbon.
E de remarcat că, oamenii de știință încă nu au identificat modul în care viermele rupe chimic
plasticul. Ei au admis posibilitatea că, nu însăși viermele realizează acest lucru, dar o bacterie din intestinul
său, care dă start acestui proces.
În orice caz, identificarea enzimei responsabile ar putea avea consecințe mari în ceea ce privește
descompunerea deșeurilor de plastic. Ideea nu constă în răspândirea a milioane de viermi ce se vor hrăni cu
frenezie în groapa de gunoi.
După cum explică Bertocchini,
cercetătorii speră să găsească soluții
biotehnologice pentru rezolvarea problemei
cu deșeurile plastice. Cel mai bun scenariu,
ar fi izolarea moleculei responsabile, iar
apoi, “producerea ei pe scară largă într-un
laborator in vitro și distribuirea pe scară
largă”. Viermele de ceară nu este singurul
organism care poate descompune materialele
plastice. De exemplu, bacteriile intestinale
din larvele moliilor indiene de cămară Plodia
interpunctella pot descompune polietilena,
dar la o rată mai lentă.
39

TEHNOLOGIA MODERNĂ
Competențele digitale pe
piața muncii
Profesor Coordonator : Timiș Ioana
Încă din anii de liceu, Ministerul Educației pune a dispoziția viitorilor absolvenți programe și
cursuri care să le perfecționeze cunoștințele din domeniul digital, atât la nivel teoretic, cât și la nivel
practic. Inițiativa este extrem de benefică, întrucât aceștia obțin o diplomă cu nivelul de competență al
fiecăruia. Pe baza calificativului, elevii pot opta pentru o facultate în domeniul IT sau pentru un loc de
muncă atractiv,care solicită cunoștințe dovedite de operare pe calculator, cum ar fi Pachetul Microsoft
Office (Word, Excel, PowerPoint, Access). Marea majoritate a locurilor de muncă se axează pe deținerea
acestor informații, de la companii internaționale la fabrici locale, care au la bază oameni instruiți în acest
sens. Mass-media, marketingul, medicina, sistemul bancar, instituțiile de învățământ etc. se bazează pe
profesionalismul angajaților, persoane bine pregătite și mereu în contact cu noul, întrucât tehnologia
avansează într-un ritm alert și trebuie să își updateze mereu cunoștințele.
(elev: Ioana Hotca, XII A)
40

Un factor aparent fără însemnătate, dar care poate fi decisiv în multe cazuri, când vine vorba de
locul de muncă, este abilitatea demonstrată în sfera digitală. Până nu demult, munca fizică nu părea să
includă nici măcar o fărâmă de tehnologie, dar acest lucru se schimbă zi de zi, automatizarea ia locul
lucrului făcut cu mâna. Odată cu apariția tot mai frecventă a calculatorului, a telefonului ori a electronicelor
care depășesc capacitățile omului, din punct de vedere al inteligenței, copiii învață încă din școala generală
primii pași în digitalizare, noțiuni de programare și de Tehnologia Informației și a Comunicațiilor. În
prezent, la orice interviu de angajare, în cadrul CV-ului, secțiunea de competențe digitale este foarte
importantă. În cazul în care un candidat nu este stăpân pe ceea ce include tehnologia, este văzut ca și cum nu
ar cunoaște limba țării în care trăiește.
TEHNOLOGIA MODERNĂ
(elev: Erik Szabo, XII A)
41

MATEMATICA ȘI ȘTIINȚA
Scurtături matematice
Elevi: Horț Sorina și Rotărescu Gabriel, clasa: a X-a F
Profesor coordonator: Ciolte Daniela
Aceste reguli au fost dezvoltate de către Scott Flansburg. Acesta a mai făcut două lucruri prin care s-a
remarcat: a muncit mult și a căutat metode tot mai simple de a face calcule. Acum poate face 37 de adiții
succesive a unui număr de două cifre în numai 16 secunde și nu greșește aproape niciodată când face calcule.
El poate face înmulțiri, împărțiri și scoateri de sub radicali mai repede decât putem scrie noi operațiile
pe calculator.
Câteva dintre metodele sale de calcul sunt:
1) Ridicarea la pătrat:
Acest truc te ajută să afli care este pătratul unui număr format din două cifre care se termină în 5.
Multiplică prima cifră cu ea însăși și adaugă 1. Apoi scrie 25.
Exemplu: - Cât este pătratul lui 35?
3 X (3 +1) și 25
3 X 4 și 25
12 și 25, adică 1225.
REZULTAT FINAL: 1225
1) Înmulțirea cu 9:
Rezolvarea înmulțirii cu 9 este formată din două cifre.
Prima coloană este în ordine crescătoare de la 0 la 9, iar a doua coloană este invers de la 9 la 0.
9×1=09
9×2=18
9×3=27
9×4=36
9×5=45
9×6=54
9×7=63
9×8=72
9×9=81
9×10=90
1) Înmulțirea cu 5 a oricărui număr:
Împarte numărul dat la 2. Dacă rezultatul este număr întreg adaugă 0 la coadă. Dacă rezultatul este cu
virgulă, ignoră zecimalele și doar adaugă 5 la coadă.
Exemplu:
5,887 X 5 = (5,887/2) și 5 sau 0
5,887 X 5 = 2,943.5 și 5
Asta se transformă în 5,887 X 5 = 2,9435
2) Înmulțirea cu 11:
Cum afli rapid rezultatul oricărei înmulțirii cu numărul 11?
Exemplu: 45 X 11
Dacă nu înmulțești direct, atunci poți separa cifrele 4 și 5 iar între acestea să pui suma lor adică 9.
45 X 11= 495
REZULTAT FINAL : 495
Regula funcționează doar dacă suma celor două cifre este până în 9, inclusiv, sau înmulțești cu 10 și
mai aduni încă odată numărul dat.
42

Matematica și știința
Cuvântul “matematica” provine din grecescul “mathema”, care înseamnă “cunoaștere”,
“știință”. Din acesta a derivat adjectivul “mathematikos”, cu sensul “referitor la știință”.
Cuvantul grecesc a fost preluat si de limba latină, în forma “mathematicus”, termen moștenit
de majoritatea limbilor moderne.
MATEMATICA ȘI ȘTIINȚA
Matematica cea mai veche știință
Matematica este cea mai veche știință,
istoria sa întinzând-se pe mai multe milenii și în mai
multe spații geografice, simultan, din Orientul
îndepărtat pană în America Centrală, și din Asia Mică
și Africa până în Europa. Pe bună dreptate, cei mai
mulți cercetători ai evoluției culturii ți civilizației
consideră că matematica a precedat scrisul, având
în vedere descoperirea unor oase cu crestături, care
datează de peste 20 000 de ani î.Hr. Geologul belgian
Jean de Heinzelin de Braucourt, în 1950, a găsit în
cenușa vulcanică de pe malul unui lac din Marea Vale
Rift, din Africa, la granița dintre Republica Congo și
Uganda, ceea ce ulterior s-a numit “osul/batonul
Ishango”, mai exact două oase de aproximativ 10-14
centimetri, cu mai multe incizii și cu o bucată de cuarț
fixată în capătul cel mai subțire al unuia dintre cele
două oase. Crestăturile, deloc întâmplătoare, sunt
semnul unor sisteme de numărare, în baza 10, și al
unor calcule aritmetice elementare.
Matematica din lumea antică
Se pare, însă, că cele mai multe cunoștințe
matematice ale lumii antice au pornit din
Mesopotamia, din înfloritoarea cultură a regiunii
dintre fluviile Eufrat și Tigru, așa cum arată tăblițele
de lut conservate pană în prezent. Sistemul de
numerație mesopotamian era conceput în baza 60 și
în baza 10. Cel în baza 60 a pornit de la faptul că se
puteau număra falangele de la mână, folosind degetul
arătător (5X12=60).
Ceea ce a lipsit mesopotamienilor din sistemul
lor de numărare a fost faptul că nu aveau niciun
simbol pentru zero. Cifra zero a fost inventată în
India, mai târziu, dar se pare ca maiașii o foloseau cu
o sută de ani înaintea indienilor, numai că aceasta nu
s-a răspândit în celelalte culturi, la vremea
respectivă.
Matematicienii din Babilon – orașul cel
mai cunoscut din Mesopotamia – stăpâneau logica
ecuațiilor liniare și a celor polinomiale de gradul doi,
punând bazele algebrei ca știința. Problemele legate
de stabilirea ariilor și a volumelor, în geometrie, au
fost studiate, de asemenea, în aceeași perioadă, și tot
la vremea respectivă este calculată și valoarea lui π
(pi), cu mare exactitate.
Baza babiloniană a matematicii a fost
transmisă și grecilor, care încep studiul intensiv al
acestei științe, încă din anii 450 î.Hr. “Paradoxul lui
Zenon” din Eleea deschide calea unei metode
matematice folosite și în ziua de astăzi – “reducerea
la absurd”. O formulare mai precisă a acestor
concepte a dus la descoperirea faptului că numerele
raționale nu erau suficiente pentru măsurarea tuturor
lungimilor, motiv pentru care este lansată teoria
numerelor iraționale.
Teoria secțiunilor conice formulată de
Apollonius va duce la dezvoltarea studiului
matematicii pure și al trigonometriei. Teoremele
geometriei plane, pe care grecii i le atribuie lui
Thales, inclusiv teorema lui Thales (un unghi înscris
într-un semicerc este un unghi drept) erau cunoscute
și de mesopotamieni.
În China, din secolul I d.Hr., s-a păstrat
manuscrisul “Cele nouă capitole despre arta
43

MATEMATICA ȘI ȘTIINȚA
Matematica în țările islamice
Matematica a înflorit și în țările islamice,
în Iran și Siria, mai ales. Începând cu secolul al XIlea,
Adelard din Bath, un preot benedictin englez,
va aduce în Europa știința greacă integrată cu cea
islamică, mărturisind că cel mai important lucru pe
care l-a învățat cât a stat în țările arabe a fost să se
lase ghidat de rațiune. Tot el este cel care traduce în
limba engleză opera lui Euclid (matematician al
antichității grecești, unul dintre fondatorii
matematicii ca știința), cu titlul “Geometrica”.
Progresele majore în dezvoltarea matematicii
în Europa încep din secolul al XVI-lea, cu
Luca Pacioli (matematician și călugăr italian),
Gerolamo Cardano (personalitate multilaterală
renascentistă, matematician, filozof, astrolog,
medic, inventator, contemporan și prieten cu
Leonardo da Vinci), Niccolo Tartaglia (care a adus
contribuții esențiale în studiul algebrei) etc. Despre
acesta din urmă se spune ca își câștiga existenta
predând matematica și participând la diferite
concursuri.
Copernicus și Galileo Galilei au revoluționat
diferitele aplicații ale matematicii, prin
studiile lor legate de dezvoltarea universului. In
secolul al XVII-lea, John Napier si Henry Briggs
extind studiul matematicii odată cu inventarea
logaritmilor. Bonaventura Cavalieri începe să
folosească diferite calcule infinitezimale, iar
Descartes aduce metodele de calcul algebrice în
studiul geometriei.
Progresele științelor matematice
Progresul științelor matematice continuă
cu Fermat și Pascal, care încep studiul
probabilităților, calcul care va deveni de o vitală
importanță în secolul al XVII-lea. Isaac Newton
implementează calculele matematice în cercetarea
naturii, lucrările sale
conținând un număr extrem de
mare de descoperiri care
vizează interacțiunea dintre
m a t e m a t i c ă , f i z i c ă ș i
astronomie, teoria gravitației și
a luminii, făcând trecerea către
secolul al XVIII-lea.
Unul dintre cei mai
importanți matematicieni ai
secolului al XVIII-lea este
Leonard Euler, care inventează
două noi domenii –
calculul variațiilor și geometria
d i f e r e n ț i a l ă , c o n t i n u â n d
cercetările începute de Fermat.
Către finalul secolului al
XVIII-lea, Lagrange începe studiul unei teorii a
funcțiilor și a mecanicii. Tot în această perioadă
devin vizibile și studiile lui Laplace și ale lui Monge
și Carnot, în ceea ce privește geometria sintetică.
În secolul al XIX-lea, germanul Johann
Carl Friedrich Gauss, considerat, de către majoritatea
istoricilor, unul dintre cei mai importanți
matematicieni ai tuturor timpurilor, studiază teoria
reciprocității și a congruențelor, lucrările sale ducând
la o adevărata revoluție în abordarea astronomiei și a
magnetismului. Contemporanii i-au recunoscut
valoarea, numindu-l, fără reținere, “prințul
matematicienilor”.
Epoca modernă a științelor matematice a
cunoscut o dinamică extraordinară, imposibil de
cuprins într-o prezentare, fie ea chiar și numai
statistică sau sintetică. Aplicațiile matematicii s-au
extins în toate domeniile. Prin calcule (confirmate
ulterior de realitate) s-au descoperit noi planete, s-a
explicat originea sistemului solar, s-au fundamentat
principiile electricității, ale magnetismului, ale
mecanicii fluidelor, rezistenta materialelor etc.
Domeniul informaticii, ca matematică aplicată, este
o zona de explorare, care, cel puțin la momentul
actual, pare inepuizabilă.
Importanța matematicii vine din însăși
definiția sa, aceasta fiind o știință, care se ocupă cu
studierea tiparelor și a structurilor abstracte, apelând
la analiza logică, la deducție și calcul.
prof. Marius Crăciun
44