Buletin Parohial Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Melbourne - April 2019

7
Invierea e si trecerea definitiva si totala a
creatiei de la moarte la viata.
In aceasta ultima trecere sau
transcendere se implineste scopul crearii
lumii de catre Dumnezeu.
Iata cuvantul Sinaxarului: „Aceasta zi
o numim Pasti care inseamna in limba
evreiasca trecere. Pentru ca aceasta e
ziua in care a adus Dumnezeu la inceput
lumea din nefiinta. Intru aceasta zi
scotand pe poporul Israel din mainile lui
Faraon, l-a trecut prin Marea Rosie. Tot
intru aceasta zi s-a pogorat din cer si s-a
salasluit in pantecele Fecioarei. Si acum
din pantecele iadului scotand toata firea
omeneasca, o a inaltat la ceruri si o a adus
la cinstea cea dintai, a nestricaciunii”.
Invierea e o transcendere a noastra la
plenitudinea vietii in Dumnezeu, deci la
investirea ei cu toate lucrarile dumnezeiesti necreate, dar
a transcendere la care colaboreaza si ea. Transcenderea
existentei noastre din robia pacatului, la o viata deplin
pnevmatizata prin indumnezeire s-a facut prin nasterea si
invierea umanului in ipostasul divin.
Propriu-zis Hristos insusi e „Pastile”. El e transcenderea,
pentru ca in El se produce aceasta, pentru ca in El se preda
fiinta noastra in mod deplin lui Dumnezeu prin jertfa. Si
ne preda intr-o nevinovatie si blandete asemenea celei
a mielului pascal din Vechiul Testament. Dar pe cand
mielul acela n-a ridicat cu adevarat pacatul lumii pentru
ca jertfa lui nu era actul liber al unui om fara pacat si deci
n-a putut obtine decat o trecere a fiilor lui Israel din robia
pamanteasca la libertate pamanteasca, ca prefigurare a
trecerii de la alta robie la alta libertate superioara, Hristos
a venit ca Mielul in sensul deplin al cuvantului care ne-a
trecut de pe pamant la cer, pentru ca El insusi a facut
aceasta trecere pentru Sine ca om: „Hristos, Pastile cele
noua, jertfa cea vie jertfita, Mieluselul lui Dumnezeu, Cel
ce ridica pacatul lumii”.
In Hristos cel inviat ramane inscrisa jertfa, caci numai
prin jertfa Lui s-a facut transcenderea. El ramane Pastile
permanent prin excelenta sau trecerea continua, ca sa
putem trece si noi in orice timp impreuna cu El in planul
invierii si al vietii de veci. Toata existenta noastra si a
istoriei este, unita cu Hristos, un Paste, o trecere, de aceea
si o jertfa cu Hristos insusi. De aceea, laudand pe Hristos
cel inviat, nu uitam sa laudam si Crucea Lui, caci prin ea
a infaptuit Hristos trecerea de la moarte la viata si prin
ea putem face si noi aceasta trecere: „Cinstitei Crucii Tale
ne inchinam Hristoase si sfanta Invierea Ta o laudam si
o slavim. Caci cu rana Ta noi toti ne-am vindecat”. Sau:
„Facandu-se ca un om, patimeste ca un muritor, si prin
patima pe cel muritor il imbraca intru nestricaciune”.
In taria incoruptibilitatii e fructificata taria spirituala a
patimirii de buna voie si fara vina. In ordinea spirituala,
nevinovatia, blandetea si jertfa Mielului care suporta
junghierea, echivaleaza cu puterea leului care invinge
moartea. In ordinea spirituala numai Mielul nevinovat si
injunghiat ia puterea; numai el este leul care biruieste (Apoc.
V, 5-6)
. De aceea, precum se vorbeste de puterea crucii lui
Hristos in saptamana Patimilor, tot asa se vorbeste de ea
in sarbatoarea Pastilor: „Cu crucea Ta ai stricat blestemul
lemnului, cu ingroparea Ta ai omorat stapanirea mortii”.
Crucea continua sa ne lumineze si acum din Hristos,
caci ea inseamna blandete, moarte fata de tot ce ne tine
inlantuiti de ceea ce ispiteste trupul si dezvolta patimile
care ne fac neliberi si ne inchid intr-o existenta a repetitiei
lipsita de sens, incheiata prin moartea definitiva.
Datorita crucii acesteia, Hristos n-a putut fi tinut in
iad, caci introducea acolo liniste, blandete si nevinovatie,
aducea lumina din care emana puterea de leu biruitor.
Blandetea si ferma lui daruire de sine ii fac pe cei de acolo
sa scape de legaturile dureroase ale pacatului lor si sa se
descopere pe ei insisi in adevaratul sens al existentei lor:
„Cela ce a dat invierea neamului omenesc, ca un miel spre
junghiere s-a adus. Infricosatu-s-au de acesta capeteniile
iadului si s-au ridicat portile cele de durere, ca a intrat
imparatul slavei, zicand celor din legaturi: „Iesiti!” Si
celor din intuneric: „Descoperiti-va!” (Miercuri seara din
Saptamana luminata).
In baza puterii Sale, Hristos intra in iad in mod
paradoxal ca „jertfit si nejertfit”, ca „jertfa vie”, ca predat
cu totul lui Dumnezeu si tocmai de aceea plin de putere
dumnezeiasca, ca Miel si ca imparat. Blandetea Lui e cu
atat mai biruitoare cu cat este a imparatului: „Mantuitorul
meu, vie si nejertfita jertfa, ca un Dumnezeu pe Tine insuti
de voie aducadu-Te Tatalui, ai inviat pe Adam impreuna
cu tot neamul, sculandu-Te din mormant” (din Canonul
din noaptea de Pasti). Sau: „Doamne, cela ce iadul ai
pradat si moartea ai calcat, Mantuitorul nostru, cela ce ai
luminat lumea cu cinstita crucea Ta, miluieste-ne pe noi”.
Iadul nu a putut suporta prezenta in el a Mielului jertit,
caci in blandetea Lui era puterea dumnezeiasca.
In iubirea maxima manifestata de Hristos pe cruce e
atata viata si putere ca prin ea revine la viata nu numai
trupul Sau, ci trezeste din moarte sau din paralizie si
puterile sufletesti ale celor din iad. Dar aceasta putere
a iubirii ce a mers pana la cruce, o actualizeaza Hristos
continuu. El pastreaza ranile sale in trupul Sau ca o sursa
permanenta a iubirii sale, ca o dovada ca Cel ce a inviat nu