Lumina crestinului, nr. 2/2020 - supliment in memoriam pr. Cornel Cadar

In memoriam
pr. Cornel Cadar
(5.III.1964 – 25.XII.2019)

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Număr special dedicat părintelui Cornel
Plecarea dintre noi la Domnul a părintelui Cornel
Cadar, în ziua Naşterii Domnului, 25 decembrie 2019,
a lăsat un gol în Dieceza de Iaşi şi în sufletele celor
care l-au cunoscut atât direct, cât şi prin roadele
muncii sale: predici, meditaţii, cateheze, zile de recule -
gere şi exerciţii spirituale, articole, emisiuni la radio
şi TV etc. L-am condus pe ultimul drum sâmbătă,
28 decembrie 2019, în satul său natal, Horgeşti (BC).
Prin acest supliment al revistei îi aducem părintelui
Cornel un omagiu, chiar dacă este prea puțin
pentru munca pe care a făcut-o. Aşternem pe aceste
pagini mărturiile câtorva dintre cei care l-au cunoscut,
mărturii din atâtea domenii în care a fost implicat
şi care ne-au sosit la redacție. Totodată, am selectat
şi câteva fragmente din testamentul său, cuvinte
prin care părintele ne lasă încă o dată un cuvânt de
învățătură.
O prezentare exhaustivă a ceea ce a făcut şi a însem -
nat pentru noi părintele Cornel este greu de realizat,
dacă nu imposibil. Cu siguranță, atunci când s-a
format în Seminar, apoi păşind în Preoție, nu ştia
la câte misiuni va fi chemat în activitatea sa preo -
țească. Însă, colaborând cu harul lui Dumnezeu şi
punând în joc toate calitățile sale, şi-a împlinit admirabil
toate aceste misiuni, în principal, munca
sa fiind centrată în sectorul mediatic, coordonând
răspândirea cuvântului lui Dumnezeu prin toate
mijloacele de comunicare. Timp de 29 de ani, dintre
cei 55 ai săi şi 30 de preoție, a fost al nouălea redactor
al revistei „Lumina creştinului”. Părintele „nu
şi-a dat odihnă” pentru această misiune nobilă de
a răspândi lumina lui Cristos, având un mare respect
pentru cititori.
Meticulos şi atent la detalii, serios şi dedicat activităţii
sale, s-a impus prin muncă şi disciplină, dar
şi prin corectitudine. Cei care am lucrat cu părintele
ştim cât de exigent şi riguros era în ceea ce priveşte
corectitudinea gramaticală şi de conținut a publica -
țiilor pe care le-a coordonat. De acest exemplu
am avut parte atâtea generații de seminarişti care am
fost formați de părintele Cornel, punându-şi amprenta
asupra noastră, a celor cu care a colaborat
şi a intrat în contact: redactori, colaboratori, studenţi
în anii pastorali, tehnoredactori, corectori, tipografi,
preoţi şi laici care au răspândit revista.
Îi mulțumim părintelui Cornel pentru tot ce ne-a
lăsat şi îl rugăm pe Domnul să primească toată ofranda
suferinței sale şi slujirea pe care a oferit-o Bisericii!
Pr. Adrian Blăjuță
Iaºi (1989)
Pr. Cornel s-a născut la 5 martie 1964 la Horgeşti –
Bacău. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1978
la Horgeşti, Liceul Poligrafic în anul 1982 la Bucureşti,
Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi
în anul 1989, cursuri de master la Facultatea de Comu -
nicare şi Relaţii Publice în perioada 2003-2005. Stagiul
militar l-a efectuat în perioada 1982-1983, la Râmnicu
Sărat. A fost sfinţit preot la 25 iunie 1989, la Iaşi, de
către ep. Ioan Robu. A activat ca vicar la Mirceşti (1 au -
gust 1989 – 10 iunie 1990), Săbăoani (10 iunie 1990 –
15 martie 1991), Iaşi (15 martie 1991 – 1 august 1996),
responsabil diecezan al activităţilor cu tinerii (1992-2005),
asistent spiritual al Acţiunii Catolice (1992-2005), profesor
de Sfântă Scriptură la Facultatea de Teologie
Didactică (1992-1994), responsabil şi profesor de teo -
logie morală la Şcoala Postliceală de Psihopedagogie
şi Asistenţă Socială din cadrul Şcolii Normale „Vasile
Lupu” Iaşi (1995-1998), profesor invitat de mass-media
şi de grupuri şi mişcări religioase la Insti tutul Teologic
Iaşi (2003-2005), membru al Consiliului Prezbiteral
(28 martie 1996 – 15 martie 2005), coordo nator al
acti vităţilor ecumenice (1996-2005). A fost coordonator
al Editurii „Presa Bună” (de la 13 octom brie 1992),
redactor la publicaţiile: „Lumina creştinului” (redactor:
ianuarie 1991 – septembrie 1992; redactor coordonator
din octombrie 1992), „Isus, prietenul copiilor”
(redactor: decembrie 1992 – septembrie 1996; redac -
tor coordonator din decembrie 1996), „Almanahul
Presa Bună” (din 1993), responsabil al Oficiului
pentru Comunicaţii Sociale (din 1 iunie 2005), director
coordonator al Tipografiei „Presa Bună” (din 1 sep -
tem brie 2009).
2 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

In memoriam pr. Cornel Cadar
Pe părintele Cornel Cadar am
avut ocazia să-l cunosc în diferite
împrejurări, mai ales în cele legate
de activitatea mea pastorală.
Mărturisesc cu sinceritate că
întotdeauna am avut cuvinte de
apreciere la adresa lui. Am putut
să constat la el – în vorbire, în
scris, în prezenţa sa pe ecrane –
un progres continuu. L-am ascultat,
i-am citit articolele, l-am
urmărit pe ecran, întotdeauna cu
mare plăcere. I-am apreciat tonalitatea
vocii, felul său de a se
exprima, gândirea sa logică şi coerentă.
Nu arunca niciodată vorbele
în vânt. Era foarte calculat şi
meticulos, de multe ori încăpăţânat
în a duce până la capăt o
muncă începută, în ciuda dificultăţilor
pe care le întâmpina.
IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
”
Mai întâi de toate îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru anii
pe care mi i-a dat. Mă încredinţez cu totul Domnului, îl rog
să mă ierte şi să mă primească, în nemărginita sa îndurare,
în cerul său.
Îi mulţumesc pentru că, prin Isus Cristos, m-a făcut să-l
cunosc, m-a învrednicit să mă cheme la Sfânta Preoţie,
m-a însoţit şi m-a întărit cu harul său pe cale. Este o mare
cinste pe care El mi-a făcut-o, fără să am vreun merit.
Pentru aceasta îi aduc laudă şi-l binecuvântez. Consider
că preoţia este frumoasă şi merită să te dăruieşti şi să-i
slujeşti Lui. Singura tristeţe pe care o am este că nu am
reuşit să fiu de fiecare dată la înălţimea chemării pe care
Dumnezeu mi-a adresat-o. Pentru aceasta îmi pare nespus
de rău. Mă încred însă în iertarea pe care Mântuitorul a
adus-o prin jertfa de pe cruce.
Cel mai frumos lucru de pe pământ este să-l cunoşti pe Mân -
tuitorul, să te laşi prins de ceea ce a spus şi a făcut El. Îi mul -
ţumesc că m-a învrednicit să vorbesc şi să scriu despre el.
Mă rog ca Dumnezeu să pună în inima multora gândul de
a lucra ca El să fie cunoscut prin toate mijloacele: prin
predică, internet, reviste, cărţi, radio, tv. etc.
(din Testamentul pr. Cornel Cadar)
Am văzut întotdeauna în el pe
omul lui Dumnezeu, dedicat slujirii
sale preoţeşti, valorificând în
mod admirabil talanţii cu care l-a
înzestrat Dumnezeu. Am întâlnit
mulţi credincioşi laici care îmi
spuneau că urmăresc cu mare plă -
cere predicile părintelui Cornel,
articolele şi emisiunile TV coordonate
de el.
Bunul Dumnezeu, care l-a
chemat la sine într-o zi aşa de
frumoasă (Crăciunul), să-l facă
fericit pentru vecie în paradis, iar
nouă, celor rămaşi în viaţa pământească,
să ne dea harul de a-l
imita, fructificându-ne talanţii
cu acelaşi devotament şi cu ace -
eaşi iubire ca şi el! La revedere în
paradis, părinte drag şi iubit!
Nu te vom uita în rugăciunile
noastre!
X Iosif Păuleţ,
episcop de Iaşi
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
3

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Un adevărat lider pentru generaţiile tinere,
un preot colaborator exemplar, iar acum,
susţinător şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus
Părintele Cornel a trecut la
cele veşnice chiar în ziua sfântă
de Crăciun a acestui an binecuvântat
2019 – o dată ce se înscrie
astfel mai rar în istorie – şi trebuie
să recunoaştem cu toată durerea,
dar în acelaşi timp cu toată
convingerea şi mângâierea, că
am pierdut un preot colaborator
exemplar, dar am câştigat un
mare şi vrednic prieten în cer,
lângă tronul lui Isus.
Chemat să activeze în centrul
parohial din Iaşi ca preot vicar,
părintele Cornel şi-a extins în
mod cu totul special activitatea
între tineri, îndeosebi între familiile
tinere, devenind, încet-încet,
unul dintre cei mai căutaţi sfătuitori
şi formatori de suflete, invitat
la nenumărate întâlniri de
formare spirituală, atât din cadrul
parohiei, cât şi din întregul
oraş şi chiar dieceză. Nu erau
timpuri uşoare şi nici nu existau
mijloace adecvate pentru o activitate
de formare spirituală, dar,
cu o pricepere abilă şi inspirată,
a devenit treptat, am putea spune,
un expert pentru cei ce voiau să-l
caute pe Dumnezeu, să-l urmeze
şi să devină, la rândul lor, provocatori
şi mobilizatori pasionaţi
pentru viaţa spirituală. Lacrimile
celor ce au auzit vestea trecerii lui
la cele veşnice sunt dovada acestui
dar şi a acestei dăruiri pentru a
conduce şi a ajuta pe cât mai mulţi
şi mai ales pe cei tineri spre o viaţă
demnă şi sfântă pe acest pământ.
Atunci când întreaga noastră
societate şi mai ales întreaga Biserică
a ajuns să se bucure din nou
de libertate şi de un climat normal
de trăire umană şi creştină,
părintele Cornel a fost chemat la
o muncă nouă, după învăţătura
Bisericii şi a Conciliului Vatican
II – din decretul Inter mirifica,
despre mijloacele de comunicare.
Descoperind cât este de important
să răspândeşti prin toate mij -
loacele cuvântul divin şi adevăru -
rile veşnice, ce orânduiesc întreaga
viaţă umană şi creştină, noul
Ofi ciu pentru Comunicaţii Sociale
din Dieceza de Iaşi a fost îmbogăţit
cu lucrarea plină de zel a pă -
rintelui Cadar. Aşa l-am putut cu -
noaşte mai îndeaproape şi aşa a
devenit un adevărat colaborator
al episcopului şi un sfătuitor în
tot ceea ce priveşte presa şi comu -
nicarea episcopului şi a preoţilor
cu lumea şi cu întreaga Biserică.
Sprijinit de o echipă de colaboratori,
plin de grijă preoţească
şi iubire faţă de cuvântul scris şi
rostit, părintele Cornel a condus
Oficiul pentru Comunicaţii Sociale
al Episcopiei până în clipa
chemării sale de către Isus, Cuvântul
veşnic, spre a primi răsplata
eternă pentru neobosita sa
muncă şi ofertă în slujirea Iubirii
şi a Adevărului.
Iaºi (2018)
Personal, avându-i alături şi pe
episcopul Aurel şi pe toţi cei care
au lucrat şi lucrează în centrul
episcopal, în departamentul pentru
comunicare, sunt convins că
munca oferită de părintele Cornel
în întreaga sa viaţă de slujire
nu va fi uitată şi că el, iubind cu
adevărat poporul credincios din
dieceza noastră şi nu numai, va
continua să susţină de acolo, de
sus, din ceruri, de lângă tronul
Cuvântului veşnic, efortul celor
ce vor duce mai departe destinul
Oficiului pentru Comunicaţii So -
ciale, pentru a continua munca
de răspândire a evangheliei prin
toate mijloacele de comunicare.
Cred şi declar că am pierdut
un preot colaborator exemplar,
dar am câştigat un mare susţinător
şi vrednic prieten în cer, lângă
tronul lui Isus.
În veci amintirea lui! Răsplată
veşnică vrednicului nostru colaborator,
părintele Cornel!
Requiescat in pace!
X Petru Gherghel, episcop emerit
4 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
In memoriam pr. Cornel Cadar
Părintele Cornel a petrecut cea
mai mare parte a vieţii lui, putem
spune, într-un adevărat Areopag.
El a fost mult timp în Iaşi, oraş
universitar, cu atâtea instituţii, şi
aici a desfăşurat un adevărat apos -
tolat, fiind un adevărat umanist.
Citea mult. Participa la diferite
conferinţe, simpozioane tocmai
pentru a duce spiritul creştin în
diferite medii. Avea o sete nepotolită
de a descoperi, de a aprofunda,
de a se îmbogăţi mereu din
punct de vedere intelectual. De
la pasiunea sa pentru teologie, în
ultimii ani s-a născut pasiunea
pentru istorie. Cerceta foarte mult
pentru a afla adevărul despre localităţile
noastre, despre începuturile
creştinismului în Moldova.
Şi-a pus talentele sale în totalitate
în slujba credincioşilor. Iată de ce
sentimentul de recunoştinţă şi
mulţumire pentru tot ceea ce a
făcut părintele Cornel!
”
L-am avut alături de noi timp
de atâţia ani. Mulţi l-au cunoscut
direct. L-am avut cu noi episcopii,
preoţii din casă. L-am avut
Îi mulţumesc Domnului, de asemenea, pentru numeroa -
sele binecuvântări cu care m-a copleşit în timpul vieţii,
că m-a făcut să cunosc atâtea persoane (episcopi, preoţi,
persoane consacrate, credincioşi, colegi, rude, prieteni,
familii, medici) cu care am împărtăşit bucuriile şi tris -
teţile vieţii de pe pământ. Cei mai mulţi dintre ei m-au
îmbo găţit şi mi-au influenţat viaţa în bine.
Le mulţumesc celor care m-au îngrijit şi m-au încurajat
în timp de sănă tate precară, precum şi celor care prin
cuvintele şi atitu dinea lor m-au făcut să cresc în răbdare.
În special, mulţumesc tuturor acelora care în timp de
boală mi-au stat aproape, au fost lângă mine, m-au
găzduit (în special fraţii franciscani de la Viena),
m-au ajutat, m-au vizitat, m-au încurajat, s-au rugat
pentru mine. Dumnezeu m-a întărit în aceste zile şi mia
dat pace în suflet. Le mulţu mesc tuturor celor care
mai sunt în viaţă şi de-abia aştept să-i întâlnesc dincolo,
în cerul lui Dumnezeu.
(din Testamentul pr. Cornel Cadar)
Ierusalim (2001)
aproape în împlinirea Paştelui său.
Ce înseamnă Paştele? Suferinţă
şi moarte pentru a se regăsi în
braţele Tatălui ceresc. De un an
de zile a început această suferinţă.
Resemnat şi plin de credinţă, s-a
pregătit pentru acest moment.
Dragă părinte Cornel, aminteşte-ţi
de noi! Amin teşte-ţi de
Dieceza de Iaşi, pe care ai iubito
şi pe care ai onorat-o cu slujirea
ta inteligentă şi generoasă!
Aminteşte-ţi de atâţia prieteni,
credincioşi catolici şi necatolici,
gânditori, căutători de Dumnezeu
şi de adevărul vieţii, de cei cu
care ai colaborat cu atâta răbdare
şi bunătate! Fără îndoială, binele
pe care l-ai căutat şi semănat nu
va fi uitat şi va rămâne nu numai
în scrierile tale, ci şi în inimile
celor care te-au ascultat şi au citit
articolele tale. Mijloceşte pentru
noi la Dumnezeu ca să fim buni
şi să trăim mereu în spiritul adevăratei
credinţe!
X ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop
mitropolit de Bucureşti
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
5

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
À Dieu, mon ami!
Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu
nu-mi pot imagina viaţa postdecembristă
a Diecezei de Iaşi fără
prezenţa, activitatea şi implicarea
părintelui Cornel Cadar:
– nu a fost un geniu, dar a avut
vocaţie de lider;
– nu a fost vicar general, dar a
fost unul dintre marii sfetnici ai
Preasfinţitului Petru Gherghel în
momente şi situaţii dificile;
– nu era un cântăreţ, dar încânta
pe toţi cu vorbele sfătoase,
spuse cu pasiune şi căldură;
– nu a fost rector de seminar,
dar a marcat viaţa multor seminarişti
cu care s-a intersectat în
viaţă;
– a trăit simplu, dar poate fi
considerat o personalitate a istoriei
noastre contemporane... şi aş
putea continua!
Şi a fost, poate, unul dintre
marii vorbitori ai Iaşului din
ultimii 30 de ani.
E greu de făcut o ierarhizare a
preocupărilor preotului Cornel
pe parcursul celor 30 de ani trăiţi
în preoţie: vicar, responsabil cu
tinerii, întemeietor al Acţiunii
Catolice în Moldova, jurnalist,
istoric (poate nu prin formaţie,
ci prin pasiune), predicator, scri -
itor, director spiritual, spirit împăciuitor…
Cine nu-şi mai aminteşte de
primele întâlniri diecezane ale tineretului,
al căror regizor şi artizan
era Cornel? Faraoani, Butea,
Nicolae Bălcescu – adevărate repere
în istoria Diecezei de Iaşi.
Dar chiar şi la cele naţionale, totdeauna
i se cerea o consiliere,
mai ales în momente de impas.
La Blaj, în anul 1994, îmi amintesc
că i s-a cerut expres ajutorul
în organizare, şi a rămas celebru
cu expresia spusă în faţa întregii
mulţimi: „Având linia imaginară
de aici la copacul din deal, ne
împărţim în două grupuri...”
Din grupul de tineri de atunci,
până şi azi i-au rămas prieteni
excepţionali, apropiaţi. Cred că
pot da mărturie fam. Dragoş şi
Alina Florean, Mihaela Ciobanu,
fam. Mihaela şi Maximilian Diac,
Cornel Bărbuţ, Genoveva Robu
şi mulţi alţii.
Îmi amintesc cu drag de întâlnirile
naţionale ale reprezentanţilor
mass-media în diferite dieceze
şi eparhii: fără Cornel era
totul cam anost, dar cu el totul
Rugãciune pentru unitatea creºtinilor (2004)
era excepţional: era, de la mare
distanţă, „lider maximus”, factor
de optimism şi coeziune în grup.
Nu-i aşa, Cristina Grigore? Nu-i
aşa, Radu Capan? Nu-i aşa, Sipos
Eniko, Csúcs Mária, Daniel Avram,
Bodó Márt, Raimondo Rupp?...
Deja în anul 1994 era cunoscut
în grupurile mass-media europene.
În luna septembrie a
anului 1994, era organizat la
Praga un congres despre cinema
şi filmele religioase, la care Cornel
era invitat. Fiind prins în altă
parte, m-a rugat să merg în locul
lui. Când am ajuns, directorul
organizator al acelui grup mi-a
pus ca primă întrebare: „Dar
Cornel Cadar nu vine?”...
Oare am putea vorbi de revista
„Lumina creştinului” fără Cornel?
Eu zic: sigur nu! Ştiaţi că,
prin anul 2005, era revista religioasă
din România cu cel mai
mare tiraj, cu mii de abonamente
în afara Moldovei? Chiar dacă
părea la prima vedere a fi o publicaţie
cu un mesaj simplu, eu
cred că redactorul, de care se
face vorbire acum, Cornel, avea
mare grijă de destinatar. Cornel
repeta insistent, chiar şi pentru
predicile la Radio Iaşi sau pentru
articolele revistei: „Să înţeleagă
uşor cititorul sau ascultătorul”.
Repet: cred că era o grijă pentru
destinatar. Şi o altă grijă: corectitudinea
gramaticală. Apropo,
vă amintiţi să fi întâlnit în revistă
sau în alte publicaţii de la „Presa
Bună” greşeli ortografice? Cred
că nu. Era ultimul corector la tot
ce se publica.
Cornel cred că a avut cel mai
autentic şi benefic dialog cu diferiţi
responsabili creştini necatolici.
Să amintim doar de excepţionalele
relaţii cu preotul ortodox
Viorel Dumitriu şi de emisiunile
pe care le aveau împreună
6 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Centenarul revistei Lumina creºtinului (2013)
la radio în jurul anului 2000, sau
de amiciţia cu părintele protopop
Constantin Andrei de la biserica
Bărboi, sau de buna colaborare
cu părintele Mircea Stoleru
din Galata, sau de dialogurile
cu marele (dar şi el plecat prea
devreme din această lume) Cristi
Ţepeş de la Biserica Baptistă. Era
să uit de îndelunga colaborare cu
Radio Trinitas! Când redactorul
Nicolae Dima era într-un mic
impas, imediat telefona la părintele
Cornel. Şi lista e lungă.
Şi când veneau unii, în numele
jurnalismului postdecembrist,
doar pentru a căuta subiecte picante
sau jenante în cadrul Episcopiei,
doar spiritul său pacific şi
primirea prietenească îi domolea
şi chiar şi-i câştiga de partea sa.
Cu un zâmbet larg şi cu o vorbă
de duh, Cornel şi-i făcea prieteni.
Nu exagerez dacă spun că a
fost ca un zid de apărare pentru
”
Episcopie când erau mari pericole
din această direcţie. Şi mai
cred că doar Preasfinţitul Petru
Gherghel poate da mărturie despre
harul, talentul, discursul şi
abilitatea cu care Cornel a apărat
demnitatea Bisericii noastre şi a
prezentat-o admirabil prin toate
mijloacele mass-media.
Şi puţini cunosc caritatea neafişată
a lui Cornel. Într-un comentariu
pe internet, domnul
Eduard Lisacoschi face următoarea
afirmaţie care vorbeşte de la
sine: „Iubite părinte Cornel, dacă
blândul Mântuitor ar ţine seama
chiar şi numai de bunătatea Sfinţiei
Voastre faţă de mine, aţi fi
deja în împărăţia sa fericită...”
A fost un om de excepţie, dar
a trăit modest. Nu ştiu dacă i-a
fotografiat cineva vreodată pantofii,
dar de cele mai multe ori erau
cam scofâlciţi... Iar Matiz-ului,
cam încercat de ploi, vânturi şi
Pe toţi cei care m-au cunoscut îi rog să se orienteze spre
pro ver bul care zice: „Cele rele să se spele, cele bune
să se adune”, care nu face altceva decât să reia cuvintele
lui Isus într-o altă formă: „Dacă iertaţi oamenilor gre şe -
lile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile
voastre” (Mt 6,14).
Pe ceilalţi care au plecat înaintea mea sper să-i fi întâlnit
deja şi acum să povestim cum a fost să lucrăm de aceeaşi
parte a baricadei şi să ne amintim de toate bucuriile şi
frumuseţile pe care le-am întâlnit pe pământ.
(din Testamentul pr. Cornel Cadar)
vreme mult prea îndelungată, i-a
rămas fidel până în ultimele zile.
Una dintre pildele sale preferate
sună cam aşa: „În timpul Primului
Război Mondial au fost chemaţi
pe front şi tinerii de 18 ani. Era
ceva sfâşietor să vezi cum îşi iau
rămas bun de la cei dragi. Un
bărbat strângea mâna fiului său
încercând zadarnic să-i spună
«Adio». Ochii săi erau plini de
lacrimi. Acela era singurul său
fiu, îl iubea din toată inima. Dar
ce putea să-i spună? Locomotiva
dădu semnalul de plecare, iar
soldaţii trebuiau să urce în vagoane.
Bătrânul tată îl strânse la
piept şi apoi îl fixă pe fiul său,
care îl salută de la fereastră. Mai
voia să-i spună ceva. Deodată
trenul începu să se mişte, dar el
se apropie de tren şi-i strigă cu
putere: «Ionele, fiul meu, să stai
aproape de general, să stai cât mai
aproape de general! Lângă el, totdeauna
eşti în siguranţă»”.
Dragă prietene, dragă Cornele,
sfârşindu-se zilele tale în ziua de
Crăciun, vei rămâne mereu în
gândurile noastre lângă ieslea „Ge -
neralului”. Nu va mai fi Crăciun
pentru mine fără a-mi aminti de
tine atunci când îl celebrăm pe
„General”, pe Isus, iar tu, printre
păstoraşi, lângă iesle. Mă rog şi
îţi doresc să fii totdeauna, pentru
veşnicie lângă el!
Au revoir, Cornel!
Pr. Iosif Dorcu (Lourdes)
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
7

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Din partea Radio Iaşi
Am primit cu profundă tristeţe vestea trecerii
la cele veşnice a părintelui consilier Cornel Cadar,
colaborator apropiat şi prieten al Postului Radio
Iaşi, un om care face parte din pleiada preoţilor şi
dascălilor de valoare de la sfârşitul secolului trecut
şi începutul acestuia pe care îl traversăm, acei slujitori
de vocaţie pe care Dumnezeu a dorit să îi
aibă la cumpăna dintre milenii, tocmai pentru a
putea face trecerea mai frumoasă.
A slujit, cu timp şi fără timp, Liturghia cuvântului
rostit şi scris, ceea ce a dat nu numai sens, ci
şi maiestuozitate vieţii sale; a făcut-o cu pasiune,
reuşind să ajungă la inimile oamenilor. A fost un
om dedicat, ale cărui calităţi morale şi profesionale
au fost completate de virtuţi umane alese:
sensibilitate, generozitate, colegialitate, devotament,
înţelepciune, optimism, însemne ale unei
personalităţi distinse.
Trecerea anilor i-a cruţat modul de a fi şi gândi.
L-am perceput întotdeauna ca fiind plin de disponibilitatea
de a ajuta şi de a rezolva toate solicitările
pe linie profesională şi nu numai. A trăit demn
şi harnic, ştiind să ia din tot, inclusiv în ultima
parte a vieţii, partea cea bună.
Ne va lipsi vocea părintelui Cornel Cadar, atât
la transmisiunile sfintelor Liturghii, cât şi în cadrul
emisiunilor. Parcă am fi dorit să nu se grăbească,
chiar dacă a plecat să îl întâlnească pe
Dumnezeu. Rămâne în memoria noastră ca un
om cu un trecut spre care a putut privi întotdeauna
cu mândria aceluia ce şi-a înmulţit cu
chibzuinţă talanţii.
E greu să vorbeşti despre părintele Cornel
Cadar la trecut. Pentru că a fost, este şi va fi prin
înregistrările realizate în timp, ce vor fi redifuzate,
dar şi prin faptul că prietenii adevăraţi nu mor niciodată.
Suntem convinşi că bunul Dumnezeu, cel ce nu
rămâne dator nimănui, îi va aşeza sufletul în cetele
drepţilor şi îl va odihni de ostenelile sale, căci faptele
îl vor însoţi!
Claudia Crăcăleanu,
manager Radio Iaşi
Bogdan Constantin Neculau,
realizatorul emisiunilor de viaţă spirituală
O altfel de scrisoare
Dragă confrate preot Cornel,
Mijloacele media şi în special site-ul ercis.ro pe
care sfinţia ta, în mod profesionist şi minunat, ani
de zile l-ai „alimentat” cu ştiri importante, reflexii
profunde, predici mişcătoare etc., ne-au adus o
veste care ne întristează, dar ne şi mângâie. Ne întristează
pentru că ne-ai lăsat prea repede, când
puteai să faci încă mult pentru Dumnezeu, pentru
Biserică, pentru familiile pe care le susţineai, pentru
toţi cei care „te citeau”, te ascultau şi pe care îi
însoţeai cu prudenţă şi delicateţe. Cred că pot
spune că laşi un gol pe care doar strânsa colaborare
a mai multor persoane îl va putea umple. Vestea
însă ne şi consolează, deoarece suferinţa fizică
a sfinţiei tale, care a durat exact un an de zile şi pe
care ai suportat-o în mod exemplar cu credinţă,
curaj şi răbdare, această suferinţă sfârşindu-se, a
contribuit la „zborul” spre cer chiar în ziua sărbătorii
Naşterii Domnului. Cine ştie, poate că te-ai
gândit la asta, poate chiar ai şi dorit lucrul acesta,
de a fi printre invitaţii de onoare ai Domnului vieţii,
ai lui Emanuel, Domnul mereu cu noi, în care ai
crezut şi nădăjduit cu tărie şi pe care cu fidelitate
şi iubire l-ai slujit în Biserică.
Îmi amintesc de discuţiile din 8 şi 9 aprilie 2019,
când împreună cu un colaborator de-al meu de la
Montelabbate te-am vizitat la mănăstirea franciscană
din Viena. Împreună ne-am rugat şi pentru
sănătate, dar mai ales pentru acceptarea şi împlinirea
voinţei divine. Să continuăm a ne aminti reciproc
în rugăciune aşa cum am făcut-o timp de
30 de ani de prietenie şi de colaborare în cadrul
Episcopiei de Iaşi! Domnul să te primească, plin
de bunătate, în patria celor fericiţi şi să te răsplătească
îmbelşugat pentru tot ce ai făcut pentru
dânsul şi pentru Biserica sa, în slujirea generoasă
şi plină de iubire a fraţilor!
Pr. Alois Fechet (Pesaro, Italia)
8 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

Crăciun fericit, părinte Cornel!
IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Acum un an, în 2018, eram la
Viena cu pr. Cornel, sărbătorind
un Crăciun unic şi memorabil
pentru amândoi. Nu, nu eram
acolo în căutarea magiei Crăciunului
vienez. Nu ne interesau nici
ornamentele sau clădirile superbe
ale capitalei austriece. O stare tot
mai greu suportabilă apăsa sufletele
noastre, iar chipul pr. Cornel
era înecat într-o frământare teribilă:
să fie adevărat că el are cancer?
Nu era tulburare sau încruntare
în ochii lui, ci o îngândurare copleşitoare,
care nu-i dădea pace.
Cui i-ar fi dat? S-au făcut tot felul
de analize, au avut loc întrevederi
cu doctori renumiţi, care ne-au
spus cum au putut mai elegant şi
realist: cancer tiroidian în grad
avansat, o tumoră agresivă care
necesită intervenţie chirurgicală
cât se poate de rapidă.
În ziua de 26 decembrie a fost
internarea, ziua următoare, operaţia.
Am încercat toate formele
de încurajare, de mângâiere. Ştiam
că părintele Cornel e ultrarealist,
analitic până în ultimele detalii,
atent la tot ce-i spuneam sau traduceam.
Însă acum vedeam din
partea lui o încredinţare tăcută şi
totală în mâinile Domnului. A
vrut să primească din nou sfântul
Maslu (ungerea bolnavilor),
şi aşa, pregătit spiritual, a intrat
în sala de operaţie. M-a rugat să-l
însoţesc până va fi preluat de asis -
tenţi şi, în timp ce împingeam patul
pe care stătea întins, s-a uitat în
sus, la mine, şi mi-a spus: „Dacă
nu mă mai trezesc, tu ţine drumul
drept mai departe!” M-a trecut
un fior fulgurant pe care l-am reprimat,
spunându-i grav, şi lui,
dar şi mie, că se va trezi neapărat.
Şi aşa a fost!
Explicaţiile doctorului chirurg
imediat după operaţie au fost nu
tocmai îmbucurătoare: deglutiţia –
act fiziologic al înghiţirii –, din
cauza intervenţiei la gât (esofag,
laringe), avea să-i fie afectată iremediabil.
Şi acest lucru s-a adeverit
până în ultima zi a vieţii lui.
După trei ore eram în salonul de
unde plecase la operaţie. Era seară
şi pr. Cornel deschidea uşor ochii.
Ceea ce mi-a şoptit, văzându-mă
lângă patul lui, au fost următoarele
cuvinte: „Să facem vesperele!”
(rugă ciunea de seară din breviar).
Această rugăminte a lui, vă
mărturisesc, a fost de un impact
emoţional puternic pentru mine.
Am plecat de la el meditativ,
scuturat în conştiinţa mea de o
lecţie atât de scurtă şi atât de
profundă.
Au urmat numai luni grele:
aflarea la numai trei săptămâni
de la operaţie că tumora este încă
acolo, că extirparea ei nu a reuşit
complet, că e nevoie de o a doua
operaţie, că, alternativ, e obligatoriu
să fie făcută terapie conjugată:
chimioterapie, radioterapie.
Pr. Cornel, după consultări, a
optat pentru ultimele. Calvarul
era deschis şi parcurgerea lui tot
mai dureroasă. Urâtă este radioterapia
(nu din cele auzite vă spun,
ci din cele văzute!), teribilă şi
bulversantă la nivel organic e şi
chimioterapia. Părintele Cornel
şi le-a asumat în tăcere, cu încredinţarea
că e de datoria lui şi în
cel mai creştinesc spirit să facă
tot ce-i stă în putinţă pentru sănătate.
Nicio terapie nu l-a mai
vindecat.
Pr. Cornel s-a ţinut de sfânta
Liturghie, a celebrat-o până nu
a mai putut urca scările la sacris tie,
nici măcar ajutat de balustradă. A
stat la altar gârbovit, sfâşiat, nu
pentru a-şi exhiba suferinţa, ci pentru
a primi putere de la Domnul.
Viena (2018)
Suferinţa l-a consumat încet şi
fără cruţare, aşa încât cred că l-a
pregătit pentru veşnicie. A vorbit
la predici, emisiuni, conferinţe.
A vorbit şi a scris mult. Suficient
încât ultimul an din viaţa lui să
fie numai tăcere.
La deciziile mari, de la Viena
sau de acasă, obişnuia să îmi pună
întrebarea: „Tu ce ai face în locul
meu?” Doamne, în locul lui? Grea
întrebare... răscolitoare. I-am dat
răspunsuri situaţionale, însă un
răspuns bine cernut şi chibzuit
până în măduva oaselor încă n-am
îndrăznit să formulez.
Părinte Cornel, s-a terminat!
Aş spune mai curând: S-a împlinit!
Ultima carte pe care ai citito
se numeşte „Călători spre veşnicie”.
Ne rămâne s-o citim şi noi
şi să ne simţim mereu, indiferent
de sănătatea sau suferinţele pe
care le purtăm, călători spre veşnicie.
Spre veşnicia fericită!
Domnul să răsplătească toată
ofranda de slujire şi de suferinţă
a vieţii tale! Cu toată speranţa,
recunoscător pentru tot ce am
învăţat, închei simplu: La revedere,
când o vrea Domnul! Anul
trecut nu-mi venea să-ţi urez
Crăciun fericit. Anul acesta, cu
toată puterea, îţi spun: Crăciun
fericit, pr. Cornel!
Pr. Cristian Diac
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
9

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Preoţia este frumoasă!
Este greu să scrii la trecut despre
pr. Cornel, cel cu care ai străbătut
aproape 30 de ani din viaţă
într-o muncă asiduă la Editura
„Presa Bună”, unde ţi-a devenit
nu numai mentor, dar şi frate în
Cristos. Eram o echipă tânără,
plină de entuziasm formată din
preoţi, surori, colaboratori animaţi
de cel care avea să devină
sufletul acestei mari familii care
creştea de la o zi la alta. Ne rămân
amintirile, care ne ajută să alungăm
din suflet durerea pierderii
unei persoane dragi.
Părintelui Cornel vreau să-i
dedic aceste rânduri acum, la puţin
timp după retragerea sa din această
lume, simţind în acelaşi timp dorinţa
de a-i mulţumi pentru cât
ne-a dăruit în toţi aceşti ani, pentru
entuziasmul neobosit alături
de noi şi împreună cu noi.
Drumul a fost sinuos, sisific
chiar, mai ales în primii ani când
nimeni nu avea cunoştinţe în domeniul
informaticii şi cum ar fi
trebuit salvate textele dactilografiate,
cu atât mai mult cu cât ne
lipseau experienţa şi pregătirea
necesare unei asemenea activităţi.
Veneam fiecare din medii
diferite, iar unii dintre noi eram
la începutul vieţii religioase şi
porneam practic de la zero.
Iaºi (2013)
De aceea pot spune că aceşti
primi ani la „Presa Bună” au fost
pentru noi o adevărată şcoală,
Universitatea noastră, în care am
învăţat toate etapele care dau viaţă
unei publicaţii. Ştim cu toţii, părintele
Cornel a avut multe responsabilităţi
pe parcursul celor
30 de ani de preoţie, dar la „Presa
Bună” a fost de la început până la
sfârşitul vieţii sale.
Mi-am propus să vorbesc despre
preotul Cornel mai mult decât
despre omul care a fost, cu calităţi
şi limite, asemenea nouă tuturor.
Dar este foarte greu să separi omul
de preotul care s-a dăruit total
slujirii sale. În tot ce a făcut în anii
de preoţie a dat dovadă de seriozitate,
de competenţă, de supunere
faţă de superiori, acceptând
toate responsabilităţile, deloc
puţine, fără să încerce măcar să le
refuze, chiar şi atunci când, poate,
se simţea ostenit.
Mărturisesc cu sinceritate că
pr. Cornel m-a ajutat în creşterea
mea spirituală, m-a ajutat să înţeleg
că înainte de a fi exigentă
cu ceilalţi trebuie să fiu exigentă
cu mine însămi, m-a ajutat să
perseverez în munca mea pentru
a răspândi cuvântul scris. A ştiut
să ne facă pe toţi să înţelegem cât de
importantă este munca noastră,
deoarece, prin revistele şi căr ţile
creştine, mesajul lui Cristos ajunge
în locurile cele mai îndepărtate,
unde, de multe ori, nici preotul
nu putea să ajungă prea des.
I-am fost alături şi în ultimele
zile din viaţă şi mi-am dat seama
că o parte din el îşi începuse deja
marea călătorie spre cer. Într-o
zi, mi-a şoptit cu convingere:
„Sora, vei vedea că până la Crăciun,
Dumnezeu mă va chema la
sine!” Şi aşa a fost. În dimineaţa
zilei de 25 decembrie, pr. Cornel
a plecat în întâmpinarea celui pe
care l-a slujit cu dăruire totală şi
cu iubire.
Parafrazând cuvintele din testamentul
său spiritual, şi eu îi
mulţumesc lui Dumnezeu pentru
oportunitatea pe care mi-a
dat-o de a lucra împreună.
Pr. Cornel a vestit cuvântul lui
Dumnezeu prin predici care trezeau
inimile multora, iar mesajele
pe care ni le transmitea ne
făceau să reflectăm asupra modului
în care fiecare trebuie să ne
trăim viaţa de creştin. Avea un
respect deosebit faţă de preoţi. În
cei aproximativ 30 de ani, mărturisesc
că nu l-am auzit niciodată
să spună un cuvânt jignitor
la adresa preoţilor; surorile care
au lucrat la editură pot da mărturie
despre aceasta. Din convingere
şi cu sinceritate a scris în tes -
tament: „Consider că preoţia este
frumoasă şi merită să te dăruieşti
şi să-i slujeşti Lui... Încrezându-mă
în îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu,
vă aştept pe toţi în cer, unde
este Maica Domnului şi unde
sfinţii îi cântă Celui ce s-a jertfit.
Mai este loc, multe locuri în cer!”
Da, părinte Cornel, cerul este
dorul nostru şi într-o zi ne vom
revedea în el!
Sr. Lenuţa Băcăoanu
10 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Rămas bun, prieten drag!
La 23 decembrie 2019, pe un
grup de Whatsapp, am primit un
mesaj că starea de sănătate a părintelui
Cornel Cadar s-a agravat
mult şi era foarte posibil ca drumul
ce cobora din paradis să ni-l
aducă pe Prunc să aibă anul ăsta
şi un sens invers, pe care să pornească
părintele. Seara ne-am
adunat vreo 25-30 de adulţi şi
copii să facem un Rozariu pentru
sănătatea părintelui şi poate
să mergem să-l şi colindăm.
Am reuşit. Părintele ne aştepta
într-un fotoliu cu ochii închişi,
slăbit de boala cu care lupta de
mai bine de un an de zile. A clătinat
de câteva ori din cap ca semn
că e prezent. Se oprise probabil
din a asculta corul îngerilor pentru
a ne asculta şi pe noi.
Miercuri dimineaţa, în prima
zi de Crăciun, Dumnezeu a decis
să curme suferinţa părintelui şi
să îl cheme la el. Şi am început să
vorbim de părintele Cornel la
trecut...
A fost coordonatorul redacţiei
„Lumina creştinului”, a fost purtător
de cuvânt al Episcopiei în
relaţia cu mass-media, a fost...
Mi-ar lua vreo 5-10 minute să înşir
tot ce a fost părintele Cornel, dar
nimic din toate astea nu mi-ar
trezi în minte amintirea lui.
Pentru mine părintele Cornel
a fost pescar de oameni. Pe unii
ne-a pescuit când pluteam în derivă
prin viaţă, pe alţii, care ştiau
cât de cât direcţia, luminându-le
drumul şi ducându-i mai departe.
A fost pescar de oameni în
apele tulburi ale anilor ’90, când
mulţi dintre noi căutăm liber -
tatea, dar nu ştiam cum arată,
mulţi dintre noi doream să facem
alegeri, dar nu reuşeam să distingem
între bine şi rău. Am fost
sute de tineri prinşi în năvod şi
traşi către mal de părintele Cornel.
Cum spunea cineva, „a fost preotul
tinereţii noastre”.
Pe strada Colonel Langa era
mai demult o casă veche, dărăpănată,
care avea la parter o sală mai
mare. Acolo intram 100-120 de
tineri din Iaşi sau studenţi veniţi
din toate satele catolice ale Moldovei
şi ţineam cateheza de sâmbătă
după-amiaza împreună cu
părintele şi alţi invitaţi. Acolo mi
s-a dărâmat şi mi-am zidit la loc
destinul. Acolo mi-am aruncat
cârjele şi am învăţat să merg pe
propriile picioare (...).
Unii l-am urmat pe părintele
Cornel şi pe un alt drum, pe care
părintele l-a deschis şi l-a bătătorit
cu pas apăsat: Acţiunea Catolică.
Năvodul pescarului de oameni
se întindea acum peste toată Mol -
dova. Alte sute de tineri şi-au găsit
drumul alături de el.
Mai târziu, episcopul a decis
ca părintele Cornel să preia responsabilităţile
Editurii „Presa
Bună” şi a tuturor celor ce ţin de
comunicare media. Personal,
m-a supărat lucru acesta pentru
că pă rin tele nu mai era atât de
accesibil ca înainte. Avea mult
mai multe de făcut. Tot un fel de
pescuit, dar mult mai amplu şi
mai tehnologizat.
Noi, grupul de familii care se
formase în Iaşi, rod al întâlnirilor
(2014)
din centrele studenţeşti şi al catehezelor
săptămânale de sâmbătă,
am continuat să profităm
de părintele Cornel. N-am ratat
nicio ocazie să îl scoatem din
„bârlogul” lui de la redacţie. Întotdeauna
am găsit motive: zile
de reculegere înainte de Crăciun,
excursii cu tematică (pelerinaj la
Sighet, pe urmele ceangăilor din
Moldova, drumul Unirii la Blaj şi
Alba Iulia), întâlniri cu cei plecaţi
din ţară, care reveneau în Iaşi
după mulţi ani, sfinţiri de case...
Toate pentru a-l avea din nou
între noi. Totul pentru a profita şi
copiii noştri măcar puţin de ceea
ce a însemnat părintele Cornel
pentru noi. Şi nu ne-a dezamăgit
niciodată...
Ieri pescarul de oameni a coborât
pe mal şi a plecat în bucuria
Tatălui veşnic, lăsând năvoadele
în grija noastră...
Va fi mereu lângă noi atunci
când vom deschide albumele cu
poze din tinereţe, când ne vom
uita pe casetele de la nunţile
noastre sau de la botezul copiilor
noştri. Va fi mereu în amintirile
noastre şi îi vom auzi glasul
blând, vorbindu-ne despre cer şi
despre o viitoare revedere...
Rămas bun, prieten drag!
Dragoş Florean
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
11

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Să te bucuri de tinereţea veşnică, părinte Cornel!
„Cristos trăieşte. El este speranţa noastră şi cea
mai frumoasă tinereţe din această lume. Tot ceea
ce atinge el devine tânăr, devine nou, se umple de
viaţă”, spune papa Francisc în deschiderea exortaţiei
apostolice postsinodale Christus vivit.
Părintele Cornel Cadar a fost un apostol al tinerilor!
A contemplat tinereţea lui Cristos în tinerii
pe care i-a întâlnit, i-a însufleţit, i-a călăuzit şi organizat.
S-a lăsat molipsit de tinereţea lor şi, în
schimb, le-a dăruit timpul şi înţelepciunea sa, pentru
ca împreună, păşind pe drumul vieţii, să se
umple de tinereţea lui Cristos.
După anul 1990, în zorii libertăţii religioase, a
înţeles că este timpul tinerilor şi că aceştia au dreptul
să îl cunoască pe Cristos şi misiunea de a-l vesti
în mediul în care trăiesc. Cu mult entuziasm i-a
adunat în jurul său pentru a-i îndrepta spre Cristos
şi pentru a-i ajuta să strălucească în Biserică. Astfel,
generaţii şi generaţii pot spune astăzi despre părintele
Cornel: „A fost preotul tinereţii mele”.
Părintele Cornel a ştiut să trezească în mulţi tineri
inimoşi spiritul de iniţiativă şi implicarea consecventă
în Biserică. Aşa a luat naştere Ziua Tineretului,
aşa au fost puse bazele pentru Întâlnirea
Naţională a Tineretului Catolic, aşa a fost întemeiată
Acţiunea Catolică în Dieceza de Iaşi, aşa s-au
pornit numeroase iniţiative cu tinerii şi pentru tineri.
I-a scos pe tineri nu numai din „carapacea”
Iaºi (1993)
Horgeºti (2014)
lor, ci şi din interiorul graniţelor ţării, purtându-i
la Zilele Mondiale ale Tineretului sau la întâlnirile
internaţionale ale Acţiunii Catolice. La toate aceste
întâlniri răsuna vocea inconfundabilă a părintelui
Cornel care predica, anima, cânta, entuziasma. La
aceste întâlniri diecezane, naţionale sau internaţionale,
când îi simţea pe tineri că sunt obosiţi sau
plictisiţi, părintele Cornel lansa
cunoscutul îndemn, devenit o
„marcă” a sa: „Să mai cântăm un
cântecel!”
Părintele Cornel a ştiu să intoneze
imnul credinţei, să proclame
frumuseţea preoţiei, să simtă ritmurile
tinereţii. De tinereţea veşnică
se bucură acum şi, din împărăţia
Regelui veşnic, continuă să
ne adreseze îndemnul de a cânta
minunăţiile lui Dumnezeu. Iar
printre aceste minunăţii este şi
viaţa sa, viaţa părintelui Cornel,
preot tânăr, apostol al tinerilor,
atins de tinereţea lui Cristos.
Părinte Cornel, să te bucuri de
tinereţea veşnică!
Pr. Felix Roca
12 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Nu mai sunt cuvinte
să poată lăuda toată iubirea
şi îndurarea ta!
În numele asociaţiei Acţiunea Catolică „Sfântul
Iosif ” din Dieceza de Iaşi, vreau să aduc un omagiu
părintelui Cornel, primul asistent spiritual al
asociaţiei noastre.
Dacă ar trebui să găsesc un cuvânt pe care să-l
rostesc astăzi din toată inima, acela este mulţu -
mesc. Mulţumesc cu inima plină de recunoştinţă,
căci lucruri mari a făcut Domnul pentru noi, lucruri
mari a făcut pentru Acţiunea Catolică prin
părintele Cornel.
Oare am putea vorbi de Acţiunea Catolică fără
părintele Cornel? Cu siguranţă că nu! Anul 1992
a fost anul naşterii Acţiunii Catolice în Dieceza de
Iaşi. Era imediat după evenimentele din 1989, care
au redat libertatea Bisericii din România, dar şi
posibilitatea noastră, a laicilor, de a ne organiza
conform vocaţiei noastre. Doar că aveam nevoie de
un păstor care să adune turma. Şi, inspirat de Duhul
Sfânt, PS Petru Gherghel l-a ales pe pr. Cornel responsabilul
Acţiunii Catolice. Şi a fost omul potrivit
la locul potrivit. Omul lui Dumnezeu, dedicat
misiunii de slujire, întotdeauna disponibil şi îndrep -
tat spre ceilalţi. Cu determinare, înţelepciune şi
măiestrie, a ştiut să trezească în mulţi tineri dorinţa
de a ieşi din anonimat, de a-l măr turisi pe
Cristos în ambientele în care sunt prezenţi şi de a
sluji Biserica în propria comunitate parohială (...).
Părinte Cornel, vă mulţumim că aţi crezut în
noi! Vă mulţumim că ne-aţi însoţit pe drumul formării
noastre umane şi spirituale! Vă mulţumim
pentru că ne-aţi învăţat experienţa voluntariatului
într-o asociaţie! Vă mulţumim pentru că v-aţi
îngrijit ca un tată, timp de 13 ani, de bunul mers al
familiei Acţiunii Catolice şi aţi aşezat o piatră de
temelie la formarea atâtor generaţii de copii, tineri
şi adulţi! Vă mulţumim că astăzi ne-aţi adunat în
satul natal, într-un mare Consiliu Diecezan, ca
într-o adevărată familie care se reuneşte acasă de
sărbătoarea Crăciunului!
Recunoscători pentru tot ce am învăţat, vă purtăm
în inimă şi în rugăciunea noastră! Credem că
anul acesta aţi petrecut cel mai frumos Crăciun
alături de Isus! Suntem convinşi că, de azi, Acţiunea
Catolică are un mare prieten şi susţinător
acolo sus, în cer!
Cu preţuire şi recunoştinţă,
Cristina Mare, preşedinte diecezan AC
Un om şi un preot.
Un preot şi un om
Iaºi (1989)
Un om şi un preot, un preot şi un om! Cred că
într-adevăr se regăsesc pe deplin aceste calităţi ce,
consider, vor rămâne o nuanţă specifică ce s-a
identificat dintotdeauna în părintele Cornel Cadar.
Păstrez în inimă diferite conversaţii, atât cât l-am
avut ca oaspete în Italia, cât şi în ocaziile din ţară,
în trecere pe la episcopie. Ştia să unească diplomaţia
cu simplitatea, dar mereu în numele acelor
categorii valorice care mereu îşi aveau prioritatea.
Mulţumesc, părinte Cornel, şi pentru atenţia,
grija, prietenia faţă de acei preoţi care, originari
din Dieceza de Iaşi, trăiesc şi slujesc în locuri diferite,
fiind încardinaţi în alte dieceze ale lumii.
Amintesc cu drag o vorbă de acum câţiva ani:
„Tony, pentru un preot nu există «diaspora», el
este preot, preot oriunde, preot şi om în slujba altora”.
Era o bucurie pentru părintele când afla că
cineva din Dieceza de Iaşi era sfinţit preot. Dar şi
o întristare când, după ani, cineva originar din
Dieceza de Iaşi nu mai dădea de ştire sau chiar
intra în anonimat, uitând de unde a plecat.
Mulţumesc, părinte Cornel, pentru sfaturile
date şi chiar şi pentru cel care îmi apărea puţin
sumbru atunci: „Părinte, să slujeşti cât poţi până
la ultima putere. Dar să ceri şi să laşi scris ca apoi
să te aducă acasă, în cimitirul din sat, de acolo de
unde ai plecat. Lumea noastră iubeşte preotul, se
va opri şi va spune o rugăciune”.
Îţi mulţumesc, părinte Cornel, şi prefer să vorbesc
la prezent pentru că veşnicia este hac et nunc
(aici şi acum). La revedere, şi mijloceşte de sus
pentru noi, cei care încă suntem pe drum spre
locul bucuriei cereşti!
Pr. Anton Robu
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
13

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Drum bun spre cerul promis, părinte Cornel!
Părintele Cornel Cadar, prin
predicile sale, prin articolele şi
interviurile sale, prin toate mesajele
transmise prin intermediul
mass-media, prin sfaturile pe care
le-a dat celor care aveau nevoie
de ele, dar mai ales prin modul său
de viaţă: simplu, sobru, decent,
ne-a fost tuturor celor care l-am
cunoscut cu adevărat un model,
un punct de reper.
Ceea ce rămâne de admirat şi
de urmat este că în toată viaţa sa
nu a căzut în capcana efemerului,
nu a adunat pe pământ bogăţii
materiale. Dimpotrivă, s-a privat
poate şi de lucruri care îi erau
necesare. Părintele Cornel Cadar
îşi concentrase toată atenţia în
a-l căuta şi a-l descoperi pe Dum -
nezeu, prezentându-l în toată mă -
reţia lui celor cărora le predica,
dar mai ales tinerilor, pe care voia
să-i conştientizeze de importanţa
de a-l urma pe Cristos, chiar şi
atunci când apele sunt tulburi.
Am avut privilegiul să-l cunosc
prin anul 1992, la doar câţiva
ani de la căderea unui regim fără
Dum nezeu. Ca orice creştin care
căuta refugiu în Biserică în anii
de întuneric spiritual, doream să
particip la „renaşterea” cuvântului
scris fără teamă, care să răspândească
lumina lui Cristos în casele
şi în sufletele fiecărui creştin înse -
tat de Dumnezeu şi de adevăr.
Aşa a început colaborarea mea
la Editura „Presa Bună”, la început
modestă, deoarece o făceam în
timpul liber, ulterior, după câţiva
ani, fiind angajată la editura al
cărei coordonator era părintele.
Deşi nu eram la o vârstă adolescentină,
m-a molipsit şi pe mine
entuziasmul debordant al părintelui
Cornel de a schimba în bine
lumea în care trăiam, de a-l readuce
pe Dumnezeu în centrul vieţii
noastre, în sufletele noastre (...)
Îmi vine foarte greu să vorbesc
„despre el” şi nu „cu el”, dar chiar
şi atunci când, cu ani în urmă, eu
însămi m-am îmbolnăvit de un
cancer agresiv în ultimul stadiu,
părintele m-a îndemnat să fiu cu -
rajoasă şi să am credinţă, să mă
abandonez lui Dumnezeu şi, mai
ales, să nu-mi fie teamă, căci prezenţa
lui Dumnezeu mă va alina
şi îmi va da putere. Am încercat
şi eu să-i fiu alături în ultimul an
de viaţă şi vă mărturisesc că la
una dintre întâlniri, care a durat
mai mult de două ore, ne-am împărtăşit
unul altuia din experienţa
noastră trăită pe un pat de
spital departe de ţară, ca doi oameni
care erau înlăuntrul suferinţei
şi care au înţeles că această
suferinţă este un privilegiu rar
care ni se dă în a-l urma cu adevărat
şi în mod plenar pe Cristos.
„Ia-ţi crucea şi urmează-mă!”,
ne spune fiecăruia dintre noi
Cristos. Nu putem să-l urmăm
pe salvatorul nostru fără să ne luăm
fiecare propria noastră cruce.
Părinte Cornel, şi Sfinţia Voastră
v-aţi purtat crucea fără să vă lamentaţi,
şi aţi răspuns chemării
lui Cristos într-un mod exemplar!
Noi, toţi care v-am cunoscut,
vă mulţumim pentru că ne-aţi
ajutat să înţelegem care este
cu adevărat menirea noastră de
creştini într-o lume în care mulţi
dintre noi suntem încă atât de
confuzi şi de indiferenţi faţă de
semenii noştri, ignorând faptul
că această indiferenţă este cea mai
mare ofensă adusă lui Dumnezeu!
Veţi fi mereu prezent în rugăciunile
noastre şi în amintirile
noastre!
O tânără scriitoare italiancă,
Cristina Cipriani, a scris aceste
cuvinte atunci când s-a retras din
lume sfântul Ioan Paul al II-lea:
„Nimeni nu moare pe pământ
atât timp cât trăieşte în inimile
celor care rămân”.
Nici Sfinţia Voastră nu veţi
muri niciodată pentru noi,
deoarece în inimile noastre veţi
fi mereu prezent! Cerul pe care
l-aţi purtat mereu în suflet a
devenit „acasă” pentru Sfinţia
Voastră!
Sunt convinsă că de acolo, de
acasă, ne veţi privi şi ne veţi călăuzi
pe calea cea bună, care duce
la Dumnezeu!
Mariana Ghergu
14 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Un om pentru care am o preţuire fără margini
Zilele trecute a plecat dintre
noi către o lume mai bună un
om pentru care am o preţuire
fără margini. L-am cunoscut pe
pr. Cornel Cadar în 1992, atunci
când a preluat responsabilitatea
slujirii tinerilor în bisericile romano-catolice
din Iaşi. Era o perioadă
în care efervescenţa schimbărilor
din ţară după căderea comunismului
lăsase loc unei colaborări
ecumenice autentice între
ortodocşi, catolici şi protestanţi
(din păcate, vremurile acelea sunt
de mult apuse). Pe atunci organizam
împreună evenimente cu
caracter apologetic în universităţi
şi alte spaţii publice, iar tinerii
evanghelici erau implicaţi, alături
de catolici şi ortodocşi, în întâlnirile
şi pelerinajele legate de
mişcarea Taizé.
Începuturile slujirii la Iaşi nu
au fost uşoare pentru pr. Cornel.
Episcopul Petru Gherghel tocmai
îl transferase în Parohia Paşcani
pe pr. Anton Săboanu, care se
ocupase până atunci de lucrarea
cu tinerii, şi care era foarte iubit
de aceştia. Însă, cu înţelepciune şi
perseverenţă, pr. Cornel a reuşit,
în timp, să câştige încrederea tinerilor,
care apoi l-au urmat fără
rezerve, până în 2005, când acesta
”
a predat responsabilitatea respec -
tivă unui preot mai tânăr.
Eu eram atunci unul dintre
prezbiterii comunităţii evanghelice
„Filocalia”, formată în 1990,
în care erau implicaţi, în diverse
grade, studenţi şi tineri venind
din diverse tradiţii religioase, inclusiv
cea catolică şi cea ortodoxă.
Unii dintre aceştia sunt acum
preoţi sau persoane consacrate
în acele Biserici. Legăturile mele
cu lumea catolică erau însă mai
vechi, din perioada comunistă (...).
De-a lungul anilor am făcut
multe lucruri cu pr. Cadar. În
acei ani mi-a fost un preţios prieten
şi sfătuitor, aşa cum nu găseam
decât cu greu între coreligionarii
mei. Ne-am rugat adesea
împreună şi i-am cerut ajutorul
în rugăciune în tot felul de cauze
complicate. Nu de puţine ori am
trimis la el, pentru sfat şi rugăciune,
mai ales oameni tineri –
catolici, ortodocşi ori protestanţi
– care aveau nevoie de ajutor
spiritual.
Ne-a binecuvântat nu de puţine
ori cu vizita sa şi s-a rugat
pentru copiii şi nepoţii noştri. În
câteva ocazii, foarte speciale pentru
mine, pr. Cornel ne-a onorat
cu prezenţa şi slujirea sa.
Ce aş fi făcut dacă Dumnezeu mi-ar mai fi dăruit o bucată
de viaţă? Poate că aş fi vorbit şi scris mai mult despre
Mântuitorul, aş fi apreciat mai mult munca şi activitatea
celor din jurul meu (mai ales ceea ce fac ei şi nu pot face
eu), aş fi făcut mai mult bine… aş fi meditat mai mult la
ceea ce spune profetul Ieremia în plângerile sale (3,22):
„Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi îndurările lui nu au
ajuns până la capăt”… Dar dacă eu nu mai pot face toate
acestea, cu siguranţă le poţi împlini tu, cel care citeşti aceste
rânduri. Nu amâna şi nu-ţi da odihnă în acest sens!
(din Testamentul pr. Cornel Cadar)
Nu pot eu uita faptul că prietenul
meu catolic şi-a făcut timp
în programul lui aglomerat pentru
a fi alături de mine şi de câţiva
prieteni apropiaţi, pe care îi ştia
bine, pentru a depăna împreună
amintiri la aceeaşi masă, atunci
când am împlinit 60 de ani.
După ce în urmă cu vreun an
m-am mutat la Glasgow, în Scoţia,
l-am mai vizitat o dată, în
cursul penultimei mele vizite în
ţară. Era deja foarte slăbit de boală
şi vorbea foarte greu. Abia l-am
recunoscut. Ne-am despărţit cu
mare greutate şi cu sentimentul
că este, poate, ultima dată când ne
vedem pe pământul acesta.
Acum, cei care l-au iubit şi pe
care i-a slujit cu credincioşie atâţia
ani îşi iau la revedere, în vreme
ce el merge să se odihnească cu
sfinţii, de toate nevoinţele lui. Ne
vom revedea însă la sărbătoarea
cea mare a învierii şi ne vom petrece
împreună veşnicia, rememorând
lucrurile frumoase care
ne-au unit şi continuând să-l slujim
pe Domnul nostru, aşa cum
am făcut şi aici.
Axios! Soli Deo gloria!
Dănuţ Mănăstireanu
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
15

La fereastră, sus, în cer
La fereastră, sus, în cer,
Leru-i, Doamne, ler,
Pruncuşorul te-a chemat
Într-un timp de colindat,
Ca s-auzi îngeri cum cântă
De Crăciun, în Noaptea Sfântă:
„Domnului, în cer, mărire,
Pe pământ împăciuire!”
Cel pe care l-ai iubit
Către tine a venit
Şi ţi-a spus cu voce clară:
„Sunt colinde pe afară,
Dar mai multe sunt în cer –
Leru-i, Doamne, ler.
Hai să vezi ce n-ai văzut,
Loc de pace şi plăcut,
Univers în armonie
În a mea împărăţie.
Să vezi oameni din Horgeşti
În palatele cereşti,
Pe cei ce te-au ascultat
Când tu lor le-ai predicat.
Vei fi tare bucuros
C-ai trăit pentru Cristos!
În revistă mult ai scris
De frumosul paradis.
Ai vorbit cu mult elan,
Apărând pe un ecran.
Inimile le-ai mişcat
Prin al tău apostolat.
Hai cu mine sus, în cer!”,
Leru-i, Doamne, ler.
Pr. Eugen Budău
La înmormântarea
părintelui Cornel
Trag clopote de sărbătoare,
Creştini în cete se adună –
Câtă lumină şi culoare!
E ziua sfântului Crăciun.
Şi horgeşteni în număr mare
Vin să adore pruncul sfânt;
Vor bucurie, vor cântare
Şi să asculte un cuvânt.
Începe slujba, dar… mirare,
Parohu-ncepe tremurând:
„E zi de mare bucurie,
Veţi plânge însă în curând”.
Urcând grăbit spre sacristie,
Crăciunul sfânt să îl vestească,
E anunţat din parohie:
Cornel e-n lumea cea cerească.
Biserica e-n lacrimi, geme,
Parohul plânge, tremurând...
Mă rog: „O, Doamne, dă-i putere,
Că e cumplit, de-a dreptul crunt!”
Eram la sfânta Liturghie,
Dar mintea-mi zboară în trecut:
Ce zile sfinte, bucurie,
Cu el, Cornel, am petrecut!
Şi an de an, el de Crăciun
Pe la Horgeşti voia să treacă.
Iată-l acum! Tot de Crăciun...
Dar nu mai stă, dincolo pleacă!
Ce mândri suntem, drag părinte,
Că suntem şi eşti horgeştean!
Cât de sublim legai cuvinte,
La radio sau pe ecran!
Acum, când auzim mai multe –
Câte-ai făcut, cu cât folos –,
Ne e ruşine, scump părinte,
Că nu te-am preţuit cu rost.
Câte poveţe, ce cuvinte
Ieşeau din inima-ţi preaplină!
Să tragi, să-mpingi pe toţi, părinte,
S-ajungă-n patria divină.
Să-i chem pe toţi cei ajutaţi
Să spună azi la Liturghie,
Durează mult; dar, iubiţi fraţi,
E timp acolo,-n veşnicie.
Că preotul Cornel a fost
Pentru noi toţi Ca-darul,
Şi ce-a făcut a fost cu rost
Şi-a dat la toţi cu carul.
Ai fost un vultur, drag părinte,
Şi-atâtea gânduri ne-ai transmis
Prin crez, speranţă şi cuvinte!
Nu vei fi mort nici chiar în vis.
Pr. Emil Lucaci