Lumina crestinului, nr. 2/2020 - supliment in memoriam pr. Cornel Cadar

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
À Dieu, mon ami!
Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu
nu-mi pot imagina viaţa postdecembristă
a Diecezei de Iaşi fără
prezenţa, activitatea şi implicarea
părintelui Cornel Cadar:
– nu a fost un geniu, dar a avut
vocaţie de lider;
– nu a fost vicar general, dar a
fost unul dintre marii sfetnici ai
Preasfinţitului Petru Gherghel în
momente şi situaţii dificile;
– nu era un cântăreţ, dar încânta
pe toţi cu vorbele sfătoase,
spuse cu pasiune şi căldură;
– nu a fost rector de seminar,
dar a marcat viaţa multor seminarişti
cu care s-a intersectat în
viaţă;
– a trăit simplu, dar poate fi
considerat o personalitate a istoriei
noastre contemporane... şi aş
putea continua!
Şi a fost, poate, unul dintre
marii vorbitori ai Iaşului din
ultimii 30 de ani.
E greu de făcut o ierarhizare a
preocupărilor preotului Cornel
pe parcursul celor 30 de ani trăiţi
în preoţie: vicar, responsabil cu
tinerii, întemeietor al Acţiunii
Catolice în Moldova, jurnalist,
istoric (poate nu prin formaţie,
ci prin pasiune), predicator, scri -
itor, director spiritual, spirit împăciuitor…
Cine nu-şi mai aminteşte de
primele întâlniri diecezane ale tineretului,
al căror regizor şi artizan
era Cornel? Faraoani, Butea,
Nicolae Bălcescu – adevărate repere
în istoria Diecezei de Iaşi.
Dar chiar şi la cele naţionale, totdeauna
i se cerea o consiliere,
mai ales în momente de impas.
La Blaj, în anul 1994, îmi amintesc
că i s-a cerut expres ajutorul
în organizare, şi a rămas celebru
cu expresia spusă în faţa întregii
mulţimi: „Având linia imaginară
de aici la copacul din deal, ne
împărţim în două grupuri...”
Din grupul de tineri de atunci,
până şi azi i-au rămas prieteni
excepţionali, apropiaţi. Cred că
pot da mărturie fam. Dragoş şi
Alina Florean, Mihaela Ciobanu,
fam. Mihaela şi Maximilian Diac,
Cornel Bărbuţ, Genoveva Robu
şi mulţi alţii.
Îmi amintesc cu drag de întâlnirile
naţionale ale reprezentanţilor
mass-media în diferite dieceze
şi eparhii: fără Cornel era
totul cam anost, dar cu el totul
Rugãciune pentru unitatea creºtinilor (2004)
era excepţional: era, de la mare
distanţă, „lider maximus”, factor
de optimism şi coeziune în grup.
Nu-i aşa, Cristina Grigore? Nu-i
aşa, Radu Capan? Nu-i aşa, Sipos
Eniko, Csúcs Mária, Daniel Avram,
Bodó Márt, Raimondo Rupp?...
Deja în anul 1994 era cunoscut
în grupurile mass-media europene.
În luna septembrie a
anului 1994, era organizat la
Praga un congres despre cinema
şi filmele religioase, la care Cornel
era invitat. Fiind prins în altă
parte, m-a rugat să merg în locul
lui. Când am ajuns, directorul
organizator al acelui grup mi-a
pus ca primă întrebare: „Dar
Cornel Cadar nu vine?”...
Oare am putea vorbi de revista
„Lumina creştinului” fără Cornel?
Eu zic: sigur nu! Ştiaţi că,
prin anul 2005, era revista religioasă
din România cu cel mai
mare tiraj, cu mii de abonamente
în afara Moldovei? Chiar dacă
părea la prima vedere a fi o publicaţie
cu un mesaj simplu, eu
cred că redactorul, de care se
face vorbire acum, Cornel, avea
mare grijă de destinatar. Cornel
repeta insistent, chiar şi pentru
predicile la Radio Iaşi sau pentru
articolele revistei: „Să înţeleagă
uşor cititorul sau ascultătorul”.
Repet: cred că era o grijă pentru
destinatar. Şi o altă grijă: corectitudinea
gramaticală. Apropo,
vă amintiţi să fi întâlnit în revistă
sau în alte publicaţii de la „Presa
Bună” greşeli ortografice? Cred
că nu. Era ultimul corector la tot
ce se publica.
Cornel cred că a avut cel mai
autentic şi benefic dialog cu diferiţi
responsabili creştini necatolici.
Să amintim doar de excepţionalele
relaţii cu preotul ortodox
Viorel Dumitriu şi de emisiunile
pe care le aveau împreună
6 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020