Lumina crestinului, nr. 2/2020 - supliment in memoriam pr. Cornel Cadar

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Centenarul revistei Lumina creºtinului (2013)
la radio în jurul anului 2000, sau
de amiciţia cu părintele protopop
Constantin Andrei de la biserica
Bărboi, sau de buna colaborare
cu părintele Mircea Stoleru
din Galata, sau de dialogurile
cu marele (dar şi el plecat prea
devreme din această lume) Cristi
Ţepeş de la Biserica Baptistă. Era
să uit de îndelunga colaborare cu
Radio Trinitas! Când redactorul
Nicolae Dima era într-un mic
impas, imediat telefona la părintele
Cornel. Şi lista e lungă.
Şi când veneau unii, în numele
jurnalismului postdecembrist,
doar pentru a căuta subiecte picante
sau jenante în cadrul Episcopiei,
doar spiritul său pacific şi
primirea prietenească îi domolea
şi chiar şi-i câştiga de partea sa.
Cu un zâmbet larg şi cu o vorbă
de duh, Cornel şi-i făcea prieteni.
Nu exagerez dacă spun că a
fost ca un zid de apărare pentru
”
Episcopie când erau mari pericole
din această direcţie. Şi mai
cred că doar Preasfinţitul Petru
Gherghel poate da mărturie despre
harul, talentul, discursul şi
abilitatea cu care Cornel a apărat
demnitatea Bisericii noastre şi a
prezentat-o admirabil prin toate
mijloacele mass-media.
Şi puţini cunosc caritatea neafişată
a lui Cornel. Într-un comentariu
pe internet, domnul
Eduard Lisacoschi face următoarea
afirmaţie care vorbeşte de la
sine: „Iubite părinte Cornel, dacă
blândul Mântuitor ar ţine seama
chiar şi numai de bunătatea Sfinţiei
Voastre faţă de mine, aţi fi
deja în împărăţia sa fericită...”
A fost un om de excepţie, dar
a trăit modest. Nu ştiu dacă i-a
fotografiat cineva vreodată pantofii,
dar de cele mai multe ori erau
cam scofâlciţi... Iar Matiz-ului,
cam încercat de ploi, vânturi şi
Pe toţi cei care m-au cunoscut îi rog să se orienteze spre
pro ver bul care zice: „Cele rele să se spele, cele bune
să se adune”, care nu face altceva decât să reia cuvintele
lui Isus într-o altă formă: „Dacă iertaţi oamenilor gre şe -
lile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile
voastre” (Mt 6,14).
Pe ceilalţi care au plecat înaintea mea sper să-i fi întâlnit
deja şi acum să povestim cum a fost să lucrăm de aceeaşi
parte a baricadei şi să ne amintim de toate bucuriile şi
frumuseţile pe care le-am întâlnit pe pământ.
(din Testamentul pr. Cornel Cadar)
vreme mult prea îndelungată, i-a
rămas fidel până în ultimele zile.
Una dintre pildele sale preferate
sună cam aşa: „În timpul Primului
Război Mondial au fost chemaţi
pe front şi tinerii de 18 ani. Era
ceva sfâşietor să vezi cum îşi iau
rămas bun de la cei dragi. Un
bărbat strângea mâna fiului său
încercând zadarnic să-i spună
«Adio». Ochii săi erau plini de
lacrimi. Acela era singurul său
fiu, îl iubea din toată inima. Dar
ce putea să-i spună? Locomotiva
dădu semnalul de plecare, iar
soldaţii trebuiau să urce în vagoane.
Bătrânul tată îl strânse la
piept şi apoi îl fixă pe fiul său,
care îl salută de la fereastră. Mai
voia să-i spună ceva. Deodată
trenul începu să se mişte, dar el
se apropie de tren şi-i strigă cu
putere: «Ionele, fiul meu, să stai
aproape de general, să stai cât mai
aproape de general! Lângă el, totdeauna
eşti în siguranţă»”.
Dragă prietene, dragă Cornele,
sfârşindu-se zilele tale în ziua de
Crăciun, vei rămâne mereu în
gândurile noastre lângă ieslea „Ge -
neralului”. Nu va mai fi Crăciun
pentru mine fără a-mi aminti de
tine atunci când îl celebrăm pe
„General”, pe Isus, iar tu, printre
păstoraşi, lângă iesle. Mă rog şi
îţi doresc să fii totdeauna, pentru
veşnicie lângă el!
Au revoir, Cornel!
Pr. Iosif Dorcu (Lourdes)
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
7