Lumina crestinului, nr. 2/2020 - supliment in memoriam pr. Cornel Cadar

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Un om pentru care am o preţuire fără margini
Zilele trecute a plecat dintre
noi către o lume mai bună un
om pentru care am o preţuire
fără margini. L-am cunoscut pe
pr. Cornel Cadar în 1992, atunci
când a preluat responsabilitatea
slujirii tinerilor în bisericile romano-catolice
din Iaşi. Era o perioadă
în care efervescenţa schimbărilor
din ţară după căderea comunismului
lăsase loc unei colaborări
ecumenice autentice între
ortodocşi, catolici şi protestanţi
(din păcate, vremurile acelea sunt
de mult apuse). Pe atunci organizam
împreună evenimente cu
caracter apologetic în universităţi
şi alte spaţii publice, iar tinerii
evanghelici erau implicaţi, alături
de catolici şi ortodocşi, în întâlnirile
şi pelerinajele legate de
mişcarea Taizé.
Începuturile slujirii la Iaşi nu
au fost uşoare pentru pr. Cornel.
Episcopul Petru Gherghel tocmai
îl transferase în Parohia Paşcani
pe pr. Anton Săboanu, care se
ocupase până atunci de lucrarea
cu tinerii, şi care era foarte iubit
de aceştia. Însă, cu înţelepciune şi
perseverenţă, pr. Cornel a reuşit,
în timp, să câştige încrederea tinerilor,
care apoi l-au urmat fără
rezerve, până în 2005, când acesta
”
a predat responsabilitatea respec -
tivă unui preot mai tânăr.
Eu eram atunci unul dintre
prezbiterii comunităţii evanghelice
„Filocalia”, formată în 1990,
în care erau implicaţi, în diverse
grade, studenţi şi tineri venind
din diverse tradiţii religioase, inclusiv
cea catolică şi cea ortodoxă.
Unii dintre aceştia sunt acum
preoţi sau persoane consacrate
în acele Biserici. Legăturile mele
cu lumea catolică erau însă mai
vechi, din perioada comunistă (...).
De-a lungul anilor am făcut
multe lucruri cu pr. Cadar. În
acei ani mi-a fost un preţios prieten
şi sfătuitor, aşa cum nu găseam
decât cu greu între coreligionarii
mei. Ne-am rugat adesea
împreună şi i-am cerut ajutorul
în rugăciune în tot felul de cauze
complicate. Nu de puţine ori am
trimis la el, pentru sfat şi rugăciune,
mai ales oameni tineri –
catolici, ortodocşi ori protestanţi
– care aveau nevoie de ajutor
spiritual.
Ne-a binecuvântat nu de puţine
ori cu vizita sa şi s-a rugat
pentru copiii şi nepoţii noştri. În
câteva ocazii, foarte speciale pentru
mine, pr. Cornel ne-a onorat
cu prezenţa şi slujirea sa.
Ce aş fi făcut dacă Dumnezeu mi-ar mai fi dăruit o bucată
de viaţă? Poate că aş fi vorbit şi scris mai mult despre
Mântuitorul, aş fi apreciat mai mult munca şi activitatea
celor din jurul meu (mai ales ceea ce fac ei şi nu pot face
eu), aş fi făcut mai mult bine… aş fi meditat mai mult la
ceea ce spune profetul Ieremia în plângerile sale (3,22):
„Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi îndurările lui nu au
ajuns până la capăt”… Dar dacă eu nu mai pot face toate
acestea, cu siguranţă le poţi împlini tu, cel care citeşti aceste
rânduri. Nu amâna şi nu-ţi da odihnă în acest sens!
(din Testamentul pr. Cornel Cadar)
Nu pot eu uita faptul că prietenul
meu catolic şi-a făcut timp
în programul lui aglomerat pentru
a fi alături de mine şi de câţiva
prieteni apropiaţi, pe care îi ştia
bine, pentru a depăna împreună
amintiri la aceeaşi masă, atunci
când am împlinit 60 de ani.
După ce în urmă cu vreun an
m-am mutat la Glasgow, în Scoţia,
l-am mai vizitat o dată, în
cursul penultimei mele vizite în
ţară. Era deja foarte slăbit de boală
şi vorbea foarte greu. Abia l-am
recunoscut. Ne-am despărţit cu
mare greutate şi cu sentimentul
că este, poate, ultima dată când ne
vedem pe pământul acesta.
Acum, cei care l-au iubit şi pe
care i-a slujit cu credincioşie atâţia
ani îşi iau la revedere, în vreme
ce el merge să se odihnească cu
sfinţii, de toate nevoinţele lui. Ne
vom revedea însă la sărbătoarea
cea mare a învierii şi ne vom petrece
împreună veşnicia, rememorând
lucrurile frumoase care
ne-au unit şi continuând să-l slujim
pe Domnul nostru, aşa cum
am făcut şi aici.
Axios! Soli Deo gloria!
Dănuţ Mănăstireanu
SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020
15