Lumina crestinului, nr. 2/2020 - supliment in memoriam pr. Cornel Cadar

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR
Drum bun spre cerul promis, părinte Cornel!
Părintele Cornel Cadar, prin
predicile sale, prin articolele şi
interviurile sale, prin toate mesajele
transmise prin intermediul
mass-media, prin sfaturile pe care
le-a dat celor care aveau nevoie
de ele, dar mai ales prin modul său
de viaţă: simplu, sobru, decent,
ne-a fost tuturor celor care l-am
cunoscut cu adevărat un model,
un punct de reper.
Ceea ce rămâne de admirat şi
de urmat este că în toată viaţa sa
nu a căzut în capcana efemerului,
nu a adunat pe pământ bogăţii
materiale. Dimpotrivă, s-a privat
poate şi de lucruri care îi erau
necesare. Părintele Cornel Cadar
îşi concentrase toată atenţia în
a-l căuta şi a-l descoperi pe Dum -
nezeu, prezentându-l în toată mă -
reţia lui celor cărora le predica,
dar mai ales tinerilor, pe care voia
să-i conştientizeze de importanţa
de a-l urma pe Cristos, chiar şi
atunci când apele sunt tulburi.
Am avut privilegiul să-l cunosc
prin anul 1992, la doar câţiva
ani de la căderea unui regim fără
Dum nezeu. Ca orice creştin care
căuta refugiu în Biserică în anii
de întuneric spiritual, doream să
particip la „renaşterea” cuvântului
scris fără teamă, care să răspândească
lumina lui Cristos în casele
şi în sufletele fiecărui creştin înse -
tat de Dumnezeu şi de adevăr.
Aşa a început colaborarea mea
la Editura „Presa Bună”, la început
modestă, deoarece o făceam în
timpul liber, ulterior, după câţiva
ani, fiind angajată la editura al
cărei coordonator era părintele.
Deşi nu eram la o vârstă adolescentină,
m-a molipsit şi pe mine
entuziasmul debordant al părintelui
Cornel de a schimba în bine
lumea în care trăiam, de a-l readuce
pe Dumnezeu în centrul vieţii
noastre, în sufletele noastre (...)
Îmi vine foarte greu să vorbesc
„despre el” şi nu „cu el”, dar chiar
şi atunci când, cu ani în urmă, eu
însămi m-am îmbolnăvit de un
cancer agresiv în ultimul stadiu,
părintele m-a îndemnat să fiu cu -
rajoasă şi să am credinţă, să mă
abandonez lui Dumnezeu şi, mai
ales, să nu-mi fie teamă, căci prezenţa
lui Dumnezeu mă va alina
şi îmi va da putere. Am încercat
şi eu să-i fiu alături în ultimul an
de viaţă şi vă mărturisesc că la
una dintre întâlniri, care a durat
mai mult de două ore, ne-am împărtăşit
unul altuia din experienţa
noastră trăită pe un pat de
spital departe de ţară, ca doi oameni
care erau înlăuntrul suferinţei
şi care au înţeles că această
suferinţă este un privilegiu rar
care ni se dă în a-l urma cu adevărat
şi în mod plenar pe Cristos.
„Ia-ţi crucea şi urmează-mă!”,
ne spune fiecăruia dintre noi
Cristos. Nu putem să-l urmăm
pe salvatorul nostru fără să ne luăm
fiecare propria noastră cruce.
Părinte Cornel, şi Sfinţia Voastră
v-aţi purtat crucea fără să vă lamentaţi,
şi aţi răspuns chemării
lui Cristos într-un mod exemplar!
Noi, toţi care v-am cunoscut,
vă mulţumim pentru că ne-aţi
ajutat să înţelegem care este
cu adevărat menirea noastră de
creştini într-o lume în care mulţi
dintre noi suntem încă atât de
confuzi şi de indiferenţi faţă de
semenii noştri, ignorând faptul
că această indiferenţă este cea mai
mare ofensă adusă lui Dumnezeu!
Veţi fi mereu prezent în rugăciunile
noastre şi în amintirile
noastre!
O tânără scriitoare italiancă,
Cristina Cipriani, a scris aceste
cuvinte atunci când s-a retras din
lume sfântul Ioan Paul al II-lea:
„Nimeni nu moare pe pământ
atât timp cât trăieşte în inimile
celor care rămân”.
Nici Sfinţia Voastră nu veţi
muri niciodată pentru noi,
deoarece în inimile noastre veţi
fi mereu prezent! Cerul pe care
l-aţi purtat mereu în suflet a
devenit „acasă” pentru Sfinţia
Voastră!
Sunt convinsă că de acolo, de
acasă, ne veţi privi şi ne veţi călăuzi
pe calea cea bună, care duce
la Dumnezeu!
Mariana Ghergu
14 SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020