BOR in timpul primului razboi mondial

dreptul să ne considere ca pe o generaţie de neputincioşi, incapabili şi
laşi” 11 .
Datorată situaţiei concrete existente în acel moment, când provincii
istorice româneşti se aflau sub stăpânirea unor state ce făceau parte din
ambele tabere aflate în conflict, acţiunea de realizare a unităţii naţionale nu
se putea realiza decât într-o singură direcţie. Opţiunea a fost preponderent
îndreptată spre eliberarea teritoriilor aflate sub stăpânirea habsburgică:
Transilvania, Banat şi Bucovina, opţiune care avea şi mai multe şanse de
victorie.
În anii neutralităţii, cei care au militat pentru intrarea imediată în
război alături de Puterile Antantei au fost reprezentanţii opoziţiei, în frunte
cu Take Ionescu, Nicolae Filipescu, N. Iorga, Barbu Delavrancea, Nicolae
Titulescu etc., precum şi de societăţile patriotice în frunte cu „Liga pentru
unitatea culturală a românilor”, care au indicat politicii României un singur
ţel: unirea cu fraţii din Banat, Transilvania şi Bucovina. În această mare
acţiune un rol important, cum era şi firesc, l-au jucat şi numeroşi
transilvăneni, scriitori, oameni politici, publicişti, dar şi preoţi, care,
împiedicaţi de a se manifesta acasă, au fost siliţi să se refugieze la Bucureşti,
unde s-au integrat cu însufleţire în lupta pentru eliberarea fraţilor robiţi.
Printre cei refugiaţi în România, unii dintre ei chiar din primele săptămâni
ale războiului, au fost: bătrânul luptător Vasile Lucaciu, preotul, poetul
Octavian Goga, profesorul Onisifor Ghibu, Octavian C. Tăslăuanu,
directorul „Luceafărului”, Vasile C. Osvadă, redactorul revistei „Tovărăşia”,
Const. Bucşan, Iosif Şchiopul şi Gheorghe Pop (Ghiţă), foşti redactori la
„Tribuna”, Aurel Esca şi Iuliu Enescu, publicişti economişti (Sibiu),
Sebastian Bornemisa, directorul revistei „Cosînzeana” (Orăştie), Avram
Imbroane, redactor la ziarul „Drapelul” (Lugoj), Cassian R. Munteanu,
redactor la ziarul „Românul” şi mulţi alţii 12 .
Poporul român aflat în toate provinciile istorice româneşti a fost
pregătit în toată această perioadă pentru intrarea României în război de
partea Antantei, prin şcoli, ziare sau întruniri publice. În special întrunirile
organizate de „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, care îşi
alesese drept preşedinte pe preotul pribeag Vasile Lucaciu – cel osândit în
procesul Memorandului din 1894 la cinci ani în temniţă ungurească – au
avut darul de a trezi în străfundurile sufletului popular românesc dorinţa de
nestăpânit de a se jertfi pentru dezrobirea fraţilor de sub jugul cârmuirilor
11
Constantin Kiriţescu, Ion I. C. Brătianu în pregătirea războiului de întregire, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1936, pp. 10-11.
12
Vasile Netea, Conştiinţa originii comune şi a unităţii naţionale în istoria poporului român, Editura
Albatros, Bucureşti, 1980, p. 235.
4