BOR in timpul primului razboi mondial

faţă de care nu avea astfel de revendicări şi care au declarat război
României 15 .
Alianţa din 1883 din punctul de vedere al statului român – se arăta în
Declaraţia de război – izvora din necesitatea de a asigura statului român
pacea şi securitatea în zona dunăreano-balcanică, care să permită României
înfăptuirea „operei sale de reconstruire interioară”. În acest sens în
„Declaraţie” se evidenţia faptul că aceasta avea „un caracter esenţialmente
conservator şi defensiv”, iar obiectivul principal al tratatului era „de a
garanta ţările aliate în contra oricărui atac din afară şi a consolida starea
de lucruri creată prin tratatele anterioare”.
În al doilea rând, se arăta că prin încheierea alianţei România „departe
de a uita legăturile de sânge ce aveau populaţiile regatului cu românii
supuşi monarhiei austro-ungare”, sperase că prin raporturile de prietenie şi
alianţă stabilite între România şi Tripla Alianţă va obţine „o chezăşie
preţioasă pentru liniştea sa internă, ca şi pentru îmbunătăţirea soartei
românilor din Austro-Ungaria”. Însă, aşteptările României nu s-au împlinit,
întrucât politica de asuprire naţională a românilor din Imperiul Habsburgic s-
a înrăutăţit permanent, ceea ce a dus la deteriorarea permanentă a relaţiilor
dintre România şi Austro-Ungaria. „Speranţa ce noi puseserăm din acest
punct de vedere pe adeziunea noastră la Tripla Alianţă – se spunea în
„Declaraţie” – a fost înşelată. În cursul unei perioade de mai bine de 30 de
ani, românii din monarhie nu numai că n-au văzut niciodată introducânduse
vreo reformă de natură a le da măcar o aparenţă de satisfacţie, dar, din
contră, au fost trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să sufere apăsarea
unui element străin, care nu constituie decât o minoritate în mijlocul
naţionalităţilor deosebite din care se compune statul austro-ungar. Toate
nedreptăţile pe care fraţii noştri erau astfel siliţi a le suporta au întreţinut
între ţara noastră şi monarhie o stare continuă de animozitate pe care
guvernele Regatului nu reuşeau să o potolească decât cu preţul a mari
greutăţi şi numeroase sacrificii”. În aceste condiţii – se arăta în continuare în
„Declaraţie” – atunci când în 1914 s-a declanşat conflictul, România a
refuzat să se asocieze la declaraţia de război a Austro-Ungariei împotriva
Serbiei, care contravenea prevederile tratatului de alianţă cu Tripla Alianţă.
Iar războiul declarat de Austro-Ungaria ameninţa nu numai „interesele
esenţiale ale României” şi „aspiraţiile sale naţionale cele mai legitime”, dar
în perspectiva unor „mari transformări teritoriale şi schimbări politice” erau
ameninţate chiar „siguranţa şi viitorul României”. De aceea, în finalul
15
Textul Declaraţiei în Documente diplomatice privitoare la relaţiile dintre Austro-Ungaria şi România în
perioada de la 22 iulie 1914 până la 27 august 1916, Editura Regele Carol, Bucureşti, 1917, pp. 84-88.
6