capitolul i cunostinte apriorice in domeniul ridicarilor topografice

ce definesc forma şi mărimea detaliilor şi permit atât reprezentarea pe plan cât şi trasarea lor.
În urma acestor operaţii, figurile neregulate se geometrizează, liniile sinuoase devin linii
frânte, ce pot fi poziţionate şi reprezentate mai uşor (fig.3.8b,c).
Fig.. 3.8. Descompunerea detaliilor în puncte caracteristice
b) Încadrarea în reţeaua de sprijin. Indiferent de precizia cerută, scara de
reprezentare sau mărimea suprafeţei, ridicarea sau tranşarea se execută pe baza unor reţele de
sprijin constituite dintr-o serie de puncte marcate pe teren şi a căror poziţie este definită cu
precizie prin coordonatele lor. Asemenea reţele se realizează în prealabil prin metode geo-
topografice în funcţie de nevoile ridicării în plan sau/şi trasării.
c) Alegerea sistemelor de referinţă. Punctele reţelelor geodezice sunt definite numeric
faţă de sisteme de referinţă specifice, legate de suprafaţa Pământului, concepute şi alese în aşa
fel încât să asigure legătura funcţională, bilaterală, între reprezentare şi teren. Pentru ridicările
planimetrice referinţa o constituie sistemul cartografic adoptat, iar pentru cele altimetrice
suprafaţa de nivel zero (fig.5). Prin excepţie şi în condiţiile când punctele geodezice în zonă
lipsesc, încă se mai admit ridicări şi trasări bazate pe reţele independente (locale).
d) Marcarea punctelor. Toate punctele reţelei de sprijin, ca şi cele ce vor servi la
ridicarea sau trasarea de noi puncte, se materializează pe teren în mod durabil. Punctele
caracteristice, care definesc detaliile topografice, se semnalizează cu prisme reflectoare atunci
când sunt vizate şi se marchează doar în cazul trasărilor, în mod specific.