PENTAGRAMMA - ROMANIAN LIBRARY

exprimã, atât cât putem înþelege, dorinþa de a face evidentã „diferenþa“
ºi, deci, efortul de a stabili identitatea colectivã atât cât este ea manifestatã.
Aceasta nu este, însã, o etapã de sfârºit etnic ºi nici de bilanþ
dupã care ar putea urma îmbãtrânirea ºi, dupã un timp oarecare, disoluþia.
Apariþia lui nu este nici mãcar determinatã de un context favorabil
ºi nu se produce o singurã datã în istorie. Acestea sunt consultãri
introspective periodice care, însã, devin tendinþã închegatã, „miºcare“
sau „curent”mai degrabã atunci când originismul se simte ameninþat
ori favorizat.
Studiul iniþial prezintã „cazul românesc“ dar aceasta este o schemã
ce se poate aplica oriunde existã voinþa de identitate ºi nãzuinþa de diferenþiere.
Este ºi o cercetare de istorie literarã, fiindcã descrie o realitate
definitã ilustratã de autori definiþi. Dar, în acelaºi timp, autorii sunt
doar niºte „personae“ care întruchipeazã „mãºti“ ale unui prototip
autohton. În alte literaturi, ei poartã alte nume ºi exemplificã alte straturi
de autohtonitate, care se vor identifica, dacã se va face, pentru fiecare
speþã localã, examinarea necesarã.
În orice caz, prin faptul însuºi cã apare, în acelaºi timp ºi în veºmântul
a cinci limbi contemporane între ele, aceastã „introducere“ îºi
dezvãluie o semnificaþie mai presus de hazard. Ea exprimã o familie
de culturi. Fiecare dintre ele are ceasul interior ºi propria substanþã
originarã care îºi cautã clipa propice pentru a se exprima complet. Dar,
alãturate, constituie la rândul lor, un întreg care, într-o anumitã mãsurã,
este întregul exemplar. Aici se includ romanitatea francezã, cu substratul
ei gallic, deci celt, dar ºi cu componenta clasicistã anterioarã Imperiului
Roman care, însã, prin participarea catolicã, se menþine, la
rândul lui; germanitatea, cu straturile deopotrivã „got“ ºi „franc“ dar
ºi cu componenta „protestantã“; „anglo-saxonitatea“, unde Popoarele
Nordului, capabile sã edifice imperii, se definesc în caracterul de
„insularitate“ ºi de stratificaþii cu unele componente atât de vechi încât
par sã întâlneascã omul european primigen; slavitatea heteroclitã dar
fundamental agrarã în ciuda aparenþelor „mongole“ ºi a materiei „eurasiatice“;
în sfârºit „românitatea carpaticã“ dar esenþial tracicã, deci
arhaicã, întruchipatã de români, care, fiind ortodocºi, mobilizeazã, prin
însuºi caracterul lor „episcopal“, tradiþia polisului grec.
Acestea constituie de fapt Pentagrama, pecetea imanentã a
Europei care se va orândui în aceastã formulã ori nu va fi deloc.
4
Iunie 2005