TESTAREA OMG - Editura Bioflux

40
Testarea OMG
urile şi produsele derivate din acestea să prezinte proprietăţi toxice sau alergenice
(AgResearch, 2001; AgResearch, 2000b; Pretty, 2000). Un exemplu în acest sens este
varietatea de soia în care a fost introdusă o genă de la Bertholletia excelsa în vederea
îmbunătăţirii calităţilor nutriţionale. Ulterior transformării s-a constatat că proteina
introdusă prezintă proprietăţi alergenice, linia transgenică nemaifiind comercializată
(MAF, 2006; Pretty, 2000). Influenţa asupra organismelor non-ţintă a constituit de
asemenea obiectul a numeroase studii şi este o sursă de intense controverse.
Cu toate că majoritatea autorilor au argumentat clar faptul că potenţialul toxic sau
alergenic al OMG-urilor nu este diferit de cel al varietăţilor convenţionale (SOT, 2003),
există o serie de cercetări (vezi Wikipedia, 2009b, 2009i) care evidenţiază apariţia
efectelor adverse ca urmare a cultivării PMG-urilor sau utilizării acestora în alimentaţie.
Comunitatea ştiinţifică internaţională consideră însă incorectă fundamentarea multora
dintre problemele reliefate (ex. Wikipedia, 2009b), unele fiind infirmate de cercetări
ulterioare (ex. Hellmich, 2008, sau Losey et al., 1999).
Asigurarea securităţii alimentare
Fondul ONU pentru Populaţie (UN Population Fund/UNFPA) preconizează că
până în anul 2050 populaţia Terrei va depăşi 9,2 miliarde, iar din aceasta aproximativ
80% se va regăsi în ţările în curs de dezvoltare (UNFPA, 2009), ceea ce va reprezenta o
provocare majoră pentru asigurarea necesarului de hrană (Pretty, 2000). În acest context,
promovarea utilizării PMG-urilor este determinată de potenţialului acestora de a contribui
pozitiv la îmbunătăţirea calitativă şi cantitativă a recoltelor (Royal Society, 2003b, în
Deisingh şi Badrie 2005; Pretty, 2000).
Un prim aspect care trebuie avut în vedere în această dezbatere este producţia
globală actuală de hrană. Astfel, deşi la nivel mondial se produc alimente care pot asigura
o dietă adecvată pentru toţi locuitorii planetei (doar pentru cereale se produceau 354 kg
pe cap de locuitor anual, înainte de 2000), există totuşi peste 800 milioane de oameni fără
hrană suficientă (Pretty, 2000). La nivelul perioadelor 2004-2005 şi 2005-2006, producţia
mondială de cereale pe cap de locuitor a scăzut, menţinându-se însă în jurul valorii de
300 kg (FAO, 2005). Se desprinde astfel concluzia că lipsa hranei nu este cauzată de