Instituțiile implicate în protecția juridică a minorilor

îşi avea copilul reşedinţa obişnuită înainte de răpire, rămâne competentă.
Instanţele noului stat de reşedinţă sunt competente doar pentru procedurile
care au ca temei legal Convenţia de la Haga privind aspectele civile ale
răpirii internaţionale de copii. Exceptate sunt, conform Art. 10, cazurile
când fiecare dintre titularii încredinţării a fost de acord cu deplasarea
sau cu reţinerea (Art. 10 lit. a)) sau dacă de la momentul deplasării sau
reţinerii a trecut un an, fără să fi fost introdusă o cerere de înapoiere (Art.
10 lit. b)), sau când procedura de înapoiere nu a avut succes nici după
efectuarea procedurii conform dispoziţiilor Art. 11 alin. (7).
Verificarea competenţei
Art. 17 prevede ca instanţa să-şi verifice competenţa din momentul
sesizării, adică la momentul înaintării cererii introductive (Art. 16) şi se
declară din oficiu necompetentă, dacă în temeiul prezentului regulament,
este competentă o instanţă dintr-un alt Stat Membru. Dacă instanţa ajunge
la momentul verificării la concluzia că este competentă, îi comunică
pârâtului cererea (Art. 18), care are acum la rândul său posibilitatea să
invoce excepţia de necompetenţă a instanţei. Dacă pe rolul instanţelor
din State Membre diferite se află proceduri paralele (excepţia de
litispendenţă), trebuie procedat conform Art. 19. Este o problemă, când
există litigii având ca obiect divorţul, separarea de corp sau anularea
căsătoriei între aceleaşi părţi, sau când sunt sesizate instanţele unor State
Membre diferite, cu cereri privind răspunderea părintească pentru un
copil, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. În asemenea cazuri instanţa
sesizată mai târziu trebuie să suspende din oficiu procedura, până când
se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate. Dacă se stabileşte
competenţa primei instanţe sesizate, instanţa sesizată ulterior trebuie
să îşi decline competenţa în favoarea primei instanţe sesizate (Art. 19
alin. (3)). Numai dacă prima instanţă sesizată s-a declarat necompetentă,
instanţa sesizată ulterior are dreptul să continue procedura.
O încălcare a acestor prevederi poate avea ca efect pronunţarea unor
hotărâri ireconciliabile contradictorii şi nerecunoaşterea şi neexecutarea
primei hotărârii pronunţate (Art. 23 lit. e) şi lit. f)).
21