Instituțiile implicate în protecția juridică a minorilor

angajaţi ai autorităţii pentru protecţia copilului. Scopul hotărârii privind
înapoierea este restabilirea status quo-ului, ca punct de pornire pentru
proceduri ulterioare, asemănător cu o procedură provizorie. Principiul
aplicat trebuie să fie: în caz că există dubii trebuie dispusă înapoierea
copilului. Instanţa trebuie să se pronunţe asupra înapoierii, în termen de
şase săptămâni de la momentul sesizării. În opinia Comisiei, hotărârea
trebuie să devină executorie în termen de şase săptămâni, astfel încât
şi procedura exercitării căilor de atac trebuie să fie încheiată în acest
termen, să nu fie admisă exercitarea nici unei căi de atac împotriva
hotărârii privind înapoierea sau hotărârea să devină executorie, în ciuda
posibilităţii de a exercita căile de atac. Asupra acestui fapt, la negocierile
pentru elaborarea Regulamentului nu s-a ajuns la un acord între Statele
Membre, motiv pentru care textul alin. (3) lasă deschisă problema dacă
hotărârea trebuie să fie şi executorie şi reprezintă mai degrabă o reluare
a termenului de 6 săptămâni în vederea pronunţării hotărârii menţionat
deja în Art. 3 din Convenţia de la Haga.
Cu toate acestea efectul de celeritate al termenului lipseşte dacă nu
este stabilit un termen limită pentru procedura de exercitare a căilor de
atac, de momentul încheieri acestora, depinzând executarea. De aceea
la seminarul de formare a autorităţilor centrale din februarie 2006 de la
Roma a fost gândită, ca o soluţie de compromis, limitarea termenului
până la care hotărârea trebuie să devină executorie, la o perioada de 90
de zile. (sprijinindu-se pe Art. 10 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1206
din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele Statelor Membre în
domeniul obţinerii de probe în cauze civile şi comerciale (JO 2001 L 174,
1)).
O încălcare a termenului de şase săptămâni nu are consecinţe directe
în ceea ce priveşte procedura concretă. Dacă totuşi într-un Stat Membru
UE asemenea încălcări apar frecvent, Comisia are posibilitatea să ia
măsurile necesare împotriva acestui Stat Membru, măsuri care se vor
desfăşura întâi pe plan politic (eventual etichetarea ca „rele practici”).
O abatere de la termenul de şase săptămâni este posibilă doar dacă
în cazuri izolate apar circumstanţe speciale. De pildă în cadrul procedurii
de obţinere de probe, conform Art. 11 alin. (4) se ajunge la tergiversări,
care nu îi sunt imputabile statului de deplasare.
Dispoziţiile privind aspectele civile ale răpirii de copii prevăzute
în Regulamentul Bruxelles II bis trebuie să ducă la un „automatism al
înapoierii“, iar un refuz al înapoierii este posibil doar în cazuri rare. Un rol
important au în acest caz dispoziţiile alin. (4)-(8) din Art. 11.
37