Teologia icoanelor in Biserica Ortodoxa Romana - Revista Teologica

More documents

Recommendations

Info

Antoine Arnauld si Pierre Nicole in lucrarea apologetica La perpetuité de la foi de l’Eglise catholique touchant l Eucharistie. El distinge corect cinstirea adusa sfintilor reprezentati in icoane, de adorarea, rezervata exclusiv lui Dumnezeu. Cea mai importanta contributie romaneasca la hermeneutica iconologica din prima jumatate a sec. XVIII este adusa de principele umanist Dimitrie Cantemir, printr-un original comentariu teologic, Loca Obscura, o „Ambigua romaneasca”, la catehismul ortodox luteranizat, tiparit in 1720 in Rusia de Teofan Procopovici. Autorul, cunoscator al documentelor Sinodului VII Ecumenic si surselor patristice despre venerarea icoanelor, in special al tratatelor Sfantului Ioan Damaschin, din care si citeaza, exprima sistematic liniile de forta ale teologiei icoanei, putand fi considerat cel mai important precursor al iconologiei in teologia romaneasca, aspect fata de care, un real interes, a inceput sa se manifeste din a doua jumatate a secolului XX. Doua succinte evaluari ale contributiei teologilor romani la hermeneutica iconologica, analizeaza aspectele definitorii ale teologiei icoanei sub care au fost concepute studiile romanesti: istoric, patristic, dogmatico-spiritual, liturgic, catehetic si canonic. Ierom. Vichentie Punguta insista asupra contributiei Parintelui Dumitru Staniloae la definirea unei teologii a icoanei (p. 40-45), in studiul sau bine ordonat si echilibrat, iar Nicu Ioan Breda expune extrem de sumar doar „cateva repere” ale teologiei actuale a icoanei, reflectate in cercetarea romaneasca. 1. TEOLOGIA ICOANELOR DIN PERSPECTIVA ISTORICA Cunoasterea contextului istoric in care s-a formulat teologia icoanelor este o necesitate de ordin stiintific in cercetatrea teologica moderna. Cele mai multe studii despre incadrarea istorica a genezei si dezvoltarii cultului sfintelor icoane au ca surse de referinta cercetarile vestice, in deosebi cele germane. Fiind tratata in manualele universitare de Istorie Bisericeasca Universala, problematica iconologica, va fi detaliata si in studii special elaborate, din diferite perspective. Exista cateva studii complexe in teologia romaneasca, care reflecta preocuparile teologilor romani fata de cadrul istoric al iconologiei. In aceasta directie, primele studii istorice despre teologia icoanelor, apartin eruditului Pr. Dr. Milan Sesan, colaborator de altfel si la elaborarea unui manual universitar de istorie bisericeasca universala (capitolul despre iconoclasm ii apartine). Studiile sale se remarca printr o impresionanta documentatie, preponderent germana, si prin caracterul concentrat al cercetarii care tinde spre eshaustivitate.. Analizand formele cultului icoanelor manifestate inca din primele secole crestine, Pr.Dr. Milan Sesan insista asupra accentelor iconoclaste intalnite in Biserica Crestina pana la aparitia propriu-zisa a iconoclasmului bizantin. Pana in sec. IV, apologetii cres¬tini si cativa Parinti ai Bisericii, au fost rezervati in privinta cinstirii icoanelor, din teama pastorala de a nu fi reinviat paganismul. Pornind de la conceptia spiritualista aniconica a lui Origen († 254) si de la interdictia Sinodului de la Elvira (306), canonul 36, de a se zugravi icoane in biserici, Eusebiu de Cezareea si Sf. Epifanie al Salaminei se exprima apriat impotriva unui cult al icoanelor. Parintii Capadocieni apreciaza rolul edificatordidactic al icoanelor, dogmatizat aproape de Grigorie cel Mare († 604). Cultul icoanelor se dezvolta cu rapiditate incepand cu sec.V sub influenta mo¬nahilor stalpnici. In acesta perioada, monofizitii si nestorienii se manifesta vehement impotriva cinstirii icoanelor. In Apus e amintit cazul celebru al episcopului Serenus de Marsilia (601), al carui iconoclasm manifestat il determina pe Grigorie cel Mare sa-i adreseze o mustrare. Sinodul Quinisext din 692 interzice reprezentarea iconografica sim¬bolica a Mantuitorului Iisus Hristos, in favoarea celei personaliste, datorita intruparii sale. Impotriva iconoclasmului crestin de factura monofizita si nestoriana de la inceputul sec. VIII, la care s-s adaugat si cel islamic, episcopii ortodocsi protesteaza energic. In continuarea cercetarilor lui Milan Sesan se situeaza si studiul Pr. prof. Ioan I. Ramureanu, Cinstirea sfintelor icoane in primele trei secole, unde sunt analizate opiniile despre cultul icoanelor si evolutia iconografiei, de la reprezentarile simbolice din catacombe pana la aparitia icoanelor achiropoiete (nefacute de mana omeneasca), facatoare de minuni. Iconoclasmul bizantin se desfasoara in doua etape (726-787; 815-843), debutand cu politica imperiala a basileilor din dinastia isauriana si incheindu-se odata cu cea a imparatilor amorieni. Concluzia lui Milan Sesan este ca pana in sec. VIII, istoria crestinismului a cunoscut momente iconoclaste, acestea nefiind sprijinite de politica imperiala asa cum s-a intamplat odata cu oficializarea lui, in secolel VIII-IX. Biruinta cultului Icoa¬nelor, identificarea sa cu Ortodoxia si proclamarea festiva din 11 martie 843, au fost asimilate cu vointa lui Dumnezeu de a se revela si prin icoana, asa cum se reveleaza prin cuvinte si acte mantuitoare. Noile cercetari evidentiaza ca iconoclasmul bizantin are multiple cauze si directii din care a aparut. Valorificand cercetarile istorice contemporane, pr. Vasile Muntean po¬lemizeaza cu opinile Helenei Ahrweiler si ale lui C. Mango, demonstrand ca iconolasmul nu este la origine nici exclusiv asiatic, nici bizantin-constatinopolitan, esenta sa trebuind a fi cautata in domeniul doctrinar religios. Cauzele de ordin politico-economic si cele teologice ce au provocat iconoclasmul bizantin (influentele microasiatice, aniconismul iudaic si islamic) sunt analizate si de pr. N. Dumitrascu care preia opiniile unor cercetatori cotemporani, ca Robert Browning (The Byzantine Empire, London, 1980) si Albert C. Moore (Iconography of Religions, London, 1977), conform carora puterea imperiala, vazand in imaginile religioase un rival, cel mai po¬trivit mijloc de a-si asigura suprematia a fost nimicirea lor (p. 53). Aceeasi idee, insa mai elaborata, e intalnita si in studiul parintelui diacon Ioan I. Ica jr., Iconologia bizantina intre politica imperiala si sfintenie monahala, unde analizeaza rolul politic decisiv al imaginii in concretizarea si impunerea politicii imperiale bizantine, continuatoare a celei romane (p. 10), prin lupta dintre imagine si semn/simbol, respectiv intre prezenta si reprezentanta (p. 18). Cateva personalitati bisericesti din perioada iconoclasta, au dat replica ortodoxa ico¬nomahilor. Contextualizand efortul de fundamentare teologica a icoanei, Pr. Nechita Runcan prezinta contributia in acest sens a Sfantului Gherman, Patriarhul Con-stan¬tino¬polului (distinctiile: idol-icoana; latria, adresata numai lui Dumnezeu-cult relativ, adus sfintilor din icoane), a Sfantului Ioan Damaschin (675-749) (definitia si sensul teologic al icoanei, cele sase tipuri de icoane, distinctia adorare-venerare, inchinare), a Sfantului Teodor Studitul (759-826) (relatia icoana-prototip; distinctiile: icoana naturala-icoana artificiala, circumscris-necircumscris; valorificarea Sinodului IV Ecumenic) si a Sfantului Nichifor Marturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (758-828) (diferenta de substanta dintre prototip si
icoana, respingerea argumentului „euharistic” iconoclast). Monahii si femeile au avut un rol covarsitor in lupta contra iconomahilor. Despre contributia lor au scris PS Prof. dr. Irineu Ioan Popa (Sf. Ioan Damaschin, monahul Nico¬dim, Sf. Stefan cel Tanar din Muntele Sfantul Auxentie, monahul sfant Gheorghe din Cipru, imparatesele Irina si Teodora, p. 10-14), pr. Eugen Dragoi si Diac. lect. dr. Mihai Sasaujan (Eutymios din Sardes, imnograful Teodor Graptos, pictorul Lazaros, Theodosia care a intervenit impreuna cu un grup de femei in salvarea icoanei Mantuitorului de pe poarta Chalke, Theodora din Kaisairis, stareta Anthousa din Man¬tineon, Anthousa, fiica lui Constantin al V-lea, imparateasa Teodora, Sfantul Stefan cel Tanar, fecioara Eudoko, care-i ducea hrana Sf. Teodor Studitul in timpul detentiei, mituind garzile etc. (p. 111-114) subliniind ca si teologia icoanelor s-a pecetluit prin martiriu, ca orice adevar crestin. Relatia dintre politica imperiala bizantina si cultul sfintelor icoane a fost riguros cercetata de Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifar, in mai multe studii, privite de pe pozitii dife¬rite, pentru a-i intelege complexitatea. Cea mai recenta contributie la explicarea cezaro-papismului iconoclast apartine lui Ovidiu Panaite, autorul expunand secvential principalele etape ale disputei iconoclaste in care s-au implicat imparatii iconoclasti. Ca cercetator al aspectelor istorico-teologice privitoare la definirea iconologiei in sec. VIII-IX, Pr. Prof.dr. Nicolae Chifar se distinge prin rigoare, metoda stiintifica si eruditie. Se observa in studiile sale elemente de noutate, ceea ce arata ca acest subiect nu este epuizat, necesitand deschiderea catre noi interpretari. Problematica Sinodului VII Ecumenic si implicatiile sale politico-teologie sunt concentrat anlizatate din perspectiva istorica de Diac. prof. Aurel Jivi si Pr. Prof. dr. Nicolae Chifar. Desi a fost partial tratat in studiile istorice amintite, modul in care Sinodul VII ecumenic a fost receptat in Apus si atitudinea lui Carol cel Mare fata de el, ar putea fi mai detaliat cercetate. In trei studii referitoare la acest important aspect al istoriei teologiei icoanelor, sunt analizate cauzele care au determinat racirea relatiilor dintre Constantinopol si Roma, respectiv, aversiunea lui Carol cel Mare, in contextul larg istorico-politic al secolului al VIII-lea, fata de teologia bizantina a icoanelor (Conf. Dr. Liviu Borcea, p. 28-31) si eforturile de intelegere corecta a termenilor latria si proskinisis gresit echivalati, din cauza unei defectuoase traduceri a actelor Sinodului VII Ecumenic ce a separt mai mult Biserica apuseana de cea rasariteana. Astfel, o traducere gresita a hotararilor Sinodului al VII-lea Ecumenic a facut din bizantini eretici, iar din icoane, ca obiecte harice, de cult, simple materiale didactice. Cei doi termeni sunt analizati in faimoasele Libri Carolini, unde Alcuin si Theodulf de Orleans resping atat Sinodul iconoclast din 754, cat si pe cel ecumenic din 787, iar in privinta icoanelor, rolul haric le este refuzat, radicalizand-l pe cel didactico-catehetic. Acesta conceptie va fi oficial legiferata la conciliul de la Frankfurt (794) si va dura pana la Conciliul de la Trident, cand Apusul va accepta cultul sfintelor icoane, datorita corectei perceptii, de aceasta data, a Sinodului VII Ecumenic, determinata de aflarea traducerii revizuite a actelor sale, intreprinsa de Anastasie Bibliotecarul in sec.al IX lea. Pornind de la surse si studii auxiliare de referinta, pr. drd. Alexandru Nan prezinta si analizeaza sinoadele apusene unde s-a discutat teologia icoanelor (Roma, 731; Gentilly, 767; Roma, 769), pozitia lui Carol cel Mare fata de cinstirea icoanelor (p. 130-133) si faimoasele Capitulare Adversus Synodum (p. 133-137). Iconoclasmul profesat in diferite grade de fractiunile protestante, si aniconismul regasit in cateva conceptii filosofice apusene din sec. XVIII-XIX, s-au repercutat si asupra artei religioase, laicizandu-se pana la refuzul figurativului in favoarea nonfigurativului sau a artei abstracte (Nicu Breda, conf. Alain Besançon, p. 226-229). 2. STUDII DE ICONOLOGIE PATRISTICA In studiile de iconologie patristica, teologii romani au analizat contextul si doctrina des¬pre sfintele icoane, in viziunea Sfintilor Parinti ai secolelor VIII-IX. Cele mai multe studii romanesti s-au concentrat asupra textelor patristice iconologice traduse in limba romana (Sf. Ioan Damaschin, Sf. Teodor Studitul). Desi aceste opere au avantajul de a fi traduse in romaneste, nu se poate spune ca au fost epuizate toate directiile de cer¬cetare ale teologiei acestor Sfinti Parinti, majoritatea lucrarilor de cercetare, fiind referate sustinute in cadrul cursurilor de doctorat, exprima, de multe ori sumar punctele de doctrina iconologica. Nepermis de putine (doar cate un studiu!) sunt acele cercetari dedicate unor per¬sonalitati ale caror opere nu sunt inca traduse in romaneste, cunoasterea limbilor clasice fiind esentiala pentru studierea lor in original (Sf. Gherman I al Constan-tino¬po¬lului, Sf. Nichifor Marturisitorul). Ar fi binevenit realizarea unui corpus al tuturor surselor iconologice patristice, la care sa fie adaugate si scrierile iconoclaste, cat si traducerea cronicilor din secolele VIII-IX, pentru a putea fi in continuata creativ, in teologia romanesca actuala, cercetarea resor¬turilor teologico-spirituale si a mizelor istorico-politice, ale sfintelor icoanei, cu care se intersecteaza tot mai acut interesele societatii postmoderne, de a promova alt tip de iconografie si iconologie, desacralizate. 2.1. Sfantul Epifanie al Salaminei (n. 315, ep. 376-403) Despre pozitia teologica a Sfantului Epifanie al Salaminei s-a scris succint in stu¬diile de iconologie istorica, mai ales acolo unde a fost analizat fenomenul proto-iconoclast (M. Sesan). Un singur studiu special consacrat problematicii autenticitatii scrie¬rilor iconoclaste semnate de Sf. Epifanie al Salaminei, apartine Pr. Conf. Dr. Nicolae Chifar, profesor de Istorie Bisericeasca Universala, la Facultatea de Teologie din Sibiu. Sfantul Epifanie al Salaminei, nascut in Palestina in 315, devine episcopul Salaminei, in Cipru, in anul 376. Aflat in Ierusalim in 390 sau 392, Epifanie se va mani¬festa impotriva origenismului, declansand impreuna cu Ieronim disputa origenista, indreptata contra lui Ioan al Ierusalimului si a lui Rufin (p. 144). Mediul palestinian in care s-a format si ostilitatea fata de orice urma de idolatrie, isi pun amprenta asupra conceptiei lui Epifanie al Salaminei fata de imagini, fiind astfel inclinat sa respinga, in numele rigorismului vechi-testamentar, orice reprezentare iconografica crestina. Celebru ca autor al lucrarilor antiereziologice Ancoratul si Panarion, Sf. Epifanie s-a pronuntat impotriva cultului icoanelor in doua scrieri a caror autenticitate este neindoielnica: Scrisoarea catre Ioan al Ierusalimului si Testament. In sec. VIII, dupa Sinodul iconoclast de la Hieria, sunt citate ca apartinand lui Epifanie al Salaminei trei scrieri
Page 1: Teologia icoanelor in Biserica Orto

Teologia icoanelor in Biserica Ortodoxa Romana - Revista Teologica

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?