Numarul 244 - Revista Tribuna

Nici anul acesta decizia Academiei Regale
Suedeze nu a fost lipsitã de un dram de
surprizã, premiul Nobel pentru literaturã
revenindu-i scriitorului chinez Mo Yan (de o
notorietate cu mult mai scãzutã, dacã e sã
judecãm drept, decât alþi pretendenþi cu vechi
state de serviciu, precum Philip Roth, Ismail
Kadare, Amos Oz sau Margaret Atwood. Cu
câteva zile înainte de anunþarea câºtigãtorului se
vorbea, însã, de o competiþie strânsã între
reprezentantul Chinei, Mo Yan, ºi cel al Japoniei,
Haruki Murakami (pe care, personal, l-aº fi vãzut
câºtigãtor), legatã, absurd, de conteciosul sinonipon
privind insulele Diaoyu. Chinezul a avut
câºtig de cauzã ºi destui se vor bucura cã astfel
China a reuºit sã-i tragã mãcar o palmã Japoniei,
þarã ce i-a produs grele suferinþe pe parcursul
zbuciumatului secol XX (interesant este cã
romanul cel mai celebru al lui Mo Yan, Sorgul
roºu, se petrece, parþial, în China vremelnic
ocupatã de armatele Mikado-ului). „Cu un realism
halucinant”, îºi motiveazã opþiunea înaltul for
suedez, „Mo Yan amalgameazã în opera sa
folclorul, istoria ºi problemele contemporaneitãþii”.
În aceastã privinþã, el pare descins din realismul
magic, practicat cu destul succes, pe alte
meridiane, de alþi laureaþi Nobel: William
Faulkner, Garcia Marquez. Viziunea sa cu
propensiuni mitice ºi suprarealiste, de o cruzime
neîndurãtoare, uneori de-a dreptul monstruoasã,
transformã banalul în legendar ºi tainic. Amestecul
realului cu inaginarul potenþeazã poveºtile, dândule
o semnificaþie aproape miticã. Dar, mai mult ca
sigur, chinezii ar putea riposta cã la ei realismul
magic existã de secole, fãrã a fi neapãrat cunoscut
sub acest nume. De altfel, Mo Yan, scriitor
modern ºi informat în legãturã cu ceea ce se
petrece în literatura lumii, se revendicã ºi de la
îndelungatele tradiþii ale literelor chineze. Oricum,
este primul premiu Nobel pentru literaturã ce
revine unei þãri enorme, cu o populaþie
supradimensionatã, care mai este ºi unul dintre
cele mai vechi leagãne ale civilizaþiei ºi culturii
(inclusiv literare). Asta întrucât celãlalt chinez care
ºi-a trecut în palmares Nobelul – Gao Xingjian, în
2000 – este de fapt expatriat, deþine cetãþenia
francezã ºi scrie în francezã. Presa internaþionalã
remarcã totodatã cã de data asta mijloacele
chineze de comunicare în masã au informat
prompt despre atribuirea premiului, evenimentul
fiind considerat epocal pentru imaginea þãrii ºi
beneficiind de o tratare total diferitã de ceea ce s-a
întâmplat acum doi ani, la acordarea Nobelului
pentru pace dizidentului Lu Xiabo, când presa a
pãstrat o tãcere mormântalã, iar laureatului i s-a
interzis sã participe la ceremonia de înmânare a
premiilor. Explicaþia: Mo Yan este un scriitor
„încadrat în sistem”: trãieºte ºi munceºte în China,
este membru al PC Chinez, a fost vice-preºedinte
al Asociaþiei Scriitorilor Chinezi. Este nu doar
agreat, ci chiar promovat de forurile politicoideologice.
Tematica romanelor sale nu ridicã
probleme cenzurii (doar Baladele usturoiului a fost
retras din librãrii temporar), el practicând atât
formula romanului istoric, cât ºi pe aceea a
povestirilor de groazã, grefate pe un realism
cotidian colorat, în care se insinueazã
supranaturalul. Oricum, aºa cum remarcã în The
Telegraph sinologul Margaret Hilldebrand, Mo
Yan practicã un realism magic domesticit, ceea ce-i
permite sã acceseze un public naþional numeros,
Black Pantone 253 U
flash meridian
Nobelul chinezesc
Virgil Stanciu
TRIBUNA • NR. 244 • 1-15 noiembrie 2012
dar ºi sã aibã ecouri internaþionale consistente.
Nãscut în 1955 într-o familie de agricultori din
nord-estul Chinei, provincia Shandong, Mo Yan
(pe adevãratul sãu nume Guan Moye) s-a lãsat de
ºcoalã în timpul Revoluþiei Culturale, ca sã
munceascã pe câmp ºi ulterior într-o fabricã, iar în
1976 s-a înrolat în Armata de Eliberare a
Poporului. A început sã scrie ca soldat, atrãgând
atenþia cu nuvela Cãderea ploii într-o noapte de
primãvarã, din 1981. În anii 1980 s-a dedicat în
exclusivitate scrisului ºi predãrii. ªi-a luat
pseudonimul Mo Yan (în traducere aproximativã
„Nu vorbi”, poruncã des încãlcatã, de vreme ce a
publicat unsprezece romane ºi sute de povestiri),
devenind unul dintre scriitorii chinezi cei mai
populari ºi cei mai apreciaþi. Într-un interviu,
romancierul aratã cã ideea acestui pseudonim i-a
venit de la îndemnul pãrinþilor de a fi cât se poate
de discret în prezenþa strãinilor, fiindcã exprimarea
liberã a gândurilor era un pericol real în China
comunistã. El ºi-a dobândit diploma de master în
literaturã ºi artã de la Universitatea Normalã din
Beijing ºi a predat literatura la Academia de
Literaturã ºi Artã a Armatei Populare de Eliberare.
Primul roman al lui Mo Yan, Ridichea
transparentã (1984) i-a adus o oarecare celebritate.
Sorgul roºu (1987), însã, l-a consacrat pe plan
internaþional, în bunã parte datoritã superbei
ecranizãri realizate de Zhang Yimou, bazatã pe
primele douã capitole ale cãrþii (premiul Ursul de
Aur, Berlin, 1988). Este cronica vieþii câtorva
familii de þãrani din nord-estul Chinei, în timpul
ocupaþiei japoneze, care reflectã, într-un mod
absolut inedit, evenimente majore din istoria þãrii,
precum rezistenþa împotriva cotropitorilor, victoria
comunismului, proclamarea Republicii Populare
Chineze ºi, ulterior, Revoluþia Culturalã. Romanul
a apãrut în 2008 la Editura „Humanitas”, colecþia
„Raftul Denisei”, tradus de Dinu Luca.
Exponenþialã mi se pare scurta captatio
benevolentiae cu care autorul prefaþeazã acest
roman: „Prin scrierea aceasta, solemn invoc
duhurile eroice ºi duhurile nedreptãþite ce rãtãcesc
prin lanurile de sorg roºu-aprins de-acasã, cele fãrã
de margini ºi fãrã de hotare. Vã sunt nevrednic
urmaº. Sunt gata sã-mi smulg inima marinatã-n
Black Pantone 253 U
Mo Yan
sos de soia, s-o tai felii ºi s-o pun în trei vase, pe
care sã le rânduiesc în lanurile de sorg. Luaþi-le-n
seamã ºi-înfruptaþi-vã! Înfruptaþi-vã!” Au urmat
romanele Baladele usturoiului (despre o rãzmeriþã
a þãranilor împotriva autoritãþilor care refuzã sã le
cumpere recolta), Republica vinului (o satirã
gastronomicã, în care canibalismul este folosit
drept avertisment împotriva tentaþiei de autodistrugere
a societãþii chineze), Þâþe mari ºi
ºolduri late (un imn de laudã adus trupului
femeiesc, considerat imoral de o parte a criticii ºi
contestat din cauza portretului caricatural fãcut
castei militare; armata, care-i asigurase un mediu
propice la începutul carierei, l-a forþat sã-ºi facã o
autocriticã scrisã ºi sã-ºi retragã romanul din
circulaþie) ºi Obosit de viaþã, obosit de moarte
(povestea unui proprietar de pãmânt care se
reîncarneazã sub forma diverselor animale în
timpul reformelor agrare). Deocamdatã, cea mai
recentã lucrare a sa este Wa, din 2010, în care se
abordeazã problema demografico-politicã a
odraslei unice.
Scrisul lui Mo Yan este când obiectiv ºi
antrenant, când liric, elegiac sau absurd, împãnat
cu umor negru. Ceea ce îl preocupã pare a fi în
special istoria Chinei moderne, de la începutul
secolului XX încoace, vãzutã prin prisma
indivizilor care o creazã ºi o îndurã – de la
Rãscoala Boxerilor pânã la Revoluþia Culturalã ºi
politica unicului copil.
Mo Yan a fost criticat de confraþii scriitori
pentru a fi urmat prea ascultãtor linia stabilitã de
PCC în domeniul literaturii ºi artei, pentru a nu fi
luat apãrarea dizidenþilor, sau pentru slugarnicul
omagiu adus Marelui Cârmaci, când a copiat de
mânã influentul poem al lui Mao Zedong Yan’An
vorbeºte despre literaturã ºi artã. Dar modul cum
a primit vestea câºtigãrii Premiului Nobel îl aratã
mai curând modest ºi echilibrat. El le-a declarat
reporterilor cã premiul îl bucurã, dar cã „a-l câºtiga
nu înseamnã nimic”, drept care se va concentra
în continuare „asupra creãrii de opere noi”. „Mã
surprinde mult cã am luat premiul, fiindcã simt cã
nu sunt un autor atât de experimentat ca alþi
scriitori chinezi. Existã mulþi scriitori excelenþi, iar
statutul meu nu este atât de elevat. Doresc sã-mi
urmez drumul, sã mã concentrez asupra fiinþei
umane în opera mea.”
La Editura „Humanitas” se aflã în pregãtire o
versiune româneascã a romanului lui Mo Yan
Obosit de viaþã, obosit de moarte.
25
25