Numarul 244 - Revista Tribuna

editorial
Toamnã în insolvenþã
Oana Pughineanu
Etoamnã ºi simt nostalgia unei compuneri,
cu introducere, cuprins ºi final. Nostalgia
satisfacþiilor mãrunte, a unghiuþelor tãiate
ºi a degeþelelor expuse asemeni unor franjuri
pieptãnate pe batistuþã. Sau a mâinilor þinute la
spate ºi a privirii aþintite-n carourile alb-albastre
ale uniformei. Albastru pentru senzaþia de
îndepãrtare. Alb pentru senzaþia de moarte
iminentã.
Aerul gelatinã-cu-gust-previzibil-de-vanilie îºi
dã duhul în dicþionarul percepþiilor primite de-a
gata al frunzelor „ruginii” ºi al visurilor
nãvalnice ale artiºtilor la tinereþe retraºi prematur
de pe terase. Atmosfera sepia îºi reintrã în
drepturi pe cel puþin douã cãi: amorul poetic
pentru ceaþã ºi astuparea gãurilor comerciale cu
„Clujul vechi”. Mijloacele de transport târâtoare
ºi zburãtoare roz salveazã însã aparenþele...
Parcurile ºi dealurile fac faþã cum pot. Primele se
lasã traversate de ponei (la singular), raþe, raþe
cu copii ºi târguri de carte, iar dealurile
alterneazã ca întotdeauna cu vãile într-un spa
cosmic ºi totuºi autohton. Cerul veºnic vãzut
prin lentilã. Incontinent ºase luni pe an ºi
încãpãþânat douãsprezece. Sub el ne tamponãm
corpurile, ideile ºi privirile. Între spuma de
capuccino ºi spuma de bere câte o conversaþie
caldã ºi totuºi grãbitã are ºansa de a se încheia
cu: „-ªi totuºi, cum era cu sufletul meu? Parcã
spuneai ceva de el... ”. „Da, da. În sens literal
are culoarea Ambrosius Gold înfoliat în câte 24
de doze. În sens anagogic, coboarã. În sens
moral, coboarã iarãºi, iar în sens alegoric ºi
numai alegoric urcã... exact ca în joaca copiilor
care închid ochii pe tren cã sã aibã senzaþia de
invers”. „Da. Ai dreptate. Nici n-am apucat sã
rãsfoiesc cu vârful pantofului vreo douã frunze
ruginii din Parcul Central cã deja totul se chinuia
sã meargã invers ºi era cu o orã mai devreme”.
Când e cu o orã mai devreme, nãrile orãºenilor
sunt deja suprasaturate de mirosul abatoarelor
consimþite în care se înghesuie pentru a
oficializa relaþia oficialã a omului între oameni
cu alt om între oameni. Când aerul-sepia e încetîncet
spulberat de aerul cristalin al geruluiemailat-gen-ochi-pãpuºã-Barbie,
oamenii între
oameni se descoperã ca fiind, unii oameni, alþii
între. Orice revoltã e în mod catifelat reprimatã,
cãci nimic nu poate rezista cãldurii abatoarelor
consimþite, iar constructele sociale încep sã aibã
farmecul unor cuvinte banale rostite într-o limbã
strãinã. Exact aºa cum sunã în filmuleþele de
prezentare ale unor oraºe central-provinciale
precum Cluj-Napoca: heart of Transylvania.
Tehnici artistice îndelung experimentate, precum
“uzul emotiv al referinþelor ºi uzul referenþial al
emoþiilor” îºi ating maxima eficacitate,
producând un soi de confuzie plãcutã, de facturã
mic, mic, foarte mic burghezã în momentul în
care privitorul îºi dã seama cã devine atât de
greu sã te orientezi printre toate aceste label-uri
ofertante. Aici nu e ca pe Lipscani unde preþul e
la vedere. Aici, totul are suflet. Sub ceºcuþã stã
farfurioara, „sub farfurioarã stã tãviþa, sub tãviþã
stã dantela, sub dantelã stã mãsuþa”, sub mãsuþã
stã câinele Sophie ºi însãºi Doamna T îþi
serveºte ciocolata caldã la un preþ ce-þi înalþã
simþurile ºi te scoate din rândul mojicilor.
Sufletul e publicitatea comerþului. Sufletul e
brandul nostru cel mai de preþ. Orice gestionare
TRIBUNA • NR. 244 • 1-15 noiembrie 2012
Black Pantone 253 U
trece prin el ºi dacã cineva ar avea vaga
suspiciune cã în spatele jocului de lumini s-ar
ascunde niºte extratereºtri monstruoºi (gen
Matrix) nenumãrate team-buildinguri îl vor
asigura cã marea familie fericitã a oraºului
antreprenorial e doar atât: o mare familie
fericitã. Team-buildingul, asemeni transmisiunilor
televizate interactive din Fahrenheit 451 lasã
spaþiu de alegere participanþilor în mãsura în
care el devine perfect previzibil, produs fãrã greº
al regulilor jocului care nu se discutã. Teambuildingul
este constructorul unor paradoxale
„individualisme de grup” („numai împreunã voi
reuºi”, remember?). Aparenta împroºcareîmpuºcare
cu culoare într-o fugãrealã plinã de
fun&excitement în pãdure ajutã la fluidizarea
comunicãrii între sectoare prin însãºi
implementarea spiritului concurenþial. Pânã ºi
ºtiinþa atestã formula: grupurile de hominizi
pline de succes au fost cele care au dezvoltat
capacitãþile comunicaþionale în interior ºi au
rãmas violente faþã de alte grupuri care
ameninþau ocuparea teritoriului. Capacitãþile
comunicaþionale sunt frecvent testate de cãtre
departamentul de resurse umane. Chiar dacã
hominizii nu ar avea nimic altceva de fãcut
decât sã se plimbe printre niºte rafturi, sã stea
10 ore în picioare ºi sã zâmbeascã tâmp,
„testãrile interne” sunt necesare „pentru a crea o
culturã a performaneþei”. Psihologia abisalã a
firmei nu uitã sã remarce cã aceste continue
testãri în vederea unei „specializãri” iluzorii sunt
„un instrument de evaluare foarte important
pentru cã ne aratã dacã avem continuitate ºi
dacã putem comunica eficient clientului nostru
companiile” i. Fluidizarea plimbatului printre
rafturi ºi a zâmbetului sunt munci delicate ºi
sisifice în acelaºi timp. Ele trebuie produse din
interior. „Oamenii se pot schimba într-adevãr,
însã e greu sã înveþi pe cineva cei ºapte ani de
acasã, sã înveþi sã salute un client sau sã îi
zâmbeascã dacã timp de trei ani nu a fost
obiºnuit sã o facã” (Firma îi poate reangaja pe
unii dupã trei ani de insolvenþã, dar asta numai
ºi numai dacã nu au devenit total inumani ºi, în
lipsa contactului cu plimbatul ºi zâmbetul
fluidizat au uitat absolut toate regulile bunei
purtãri ºi ºi-au pierdut orice bun simþ. În afara
programului de zâmbete fluidizate mugesc ºi se
caþãrã în copaci. Dau cu parul ºi fac zapp-ing. κi
bat nevestele ºi copiii, iar visul lor cel mai dulce
e sã mai poatã reveni în abatorul consimþit de
sub neoane. Nimic altceva nu i-ar mai putea
salva de propria lor barbarie). „Cãutãm
preponderent oameni cu experienþã pentru cã
sunt mai simplu de introdus in bussines ºi devin
productivi mult mai repede, însã ponderez
competenþele ºi experienþa cu atitudinea ºi
profilul. Dacã trebuie sã aleg între un candidat
cu atitudine potrivitã, dar care nu are suficiente
competenþe tehnice (...) automat îl voi alege pe
primul”. Competenþele nu devin superflue
numai datoritã faptului cã afacerile ruleazã pe
niºte suporturi tehnice care au nevoie de câþiva
asistenþi hominizi, ci ºi datoritã faptului cã
asistenþii trebuie sã fie extrem de tineri.
Competenþele se pot învãþa, în timp ce arta de a
deveni eleigibil pentru profilerii firmei, arta de a
nu arãta suspect în acest CSI romanþat ºi
Black Pantone 253 U
împopoþãnat pavlovian cu bonuri de masã (dacã
dai fluent din coadã) nu-i de nasul oricãrui
hominid. Nu competenþele îl despart de
maimuþã, ºi nici zâmbetul ivit pe cale naturalã,
ci zâmbetul exersat. Hominizii de peste 30 de
ani cu familii, spre exemplu, au tendinþa de a-ºi
irosi sufletul ºi bunele maniere în afara firmei...
ºi poate când i-ar zâmbi unui client nu s-ar gândi
la el, ci la dulcile reverii provocate de gândul cã
în câteva ore se va afla altundeva. Exteriorul e
un duºman de moarte al fluidizãrii. El trebuie
chiuretat din timp ºi orice fantasmã trebuie
transformatã într-o fantasmagorie de doi bani.
Sectorul adolescenþi ºi tineri absolvenþi cu mii de
competenþe sau atestate ale lor (inutile oricum,
dupã cum am vãzut) este bombardat din timp
cu ajutorul unor constructe extrem de sofisticate
(care sã-i poatã accesa într-un limbaj voit banal).
Unul dintre aceste constructe, abia trecut de la
underground la mainstream (primul fiind pasul
programat pentru potenþarea celui de-al doilea)
este imaginea Lana Del Ray. „National anthem”,
„Ride”, „Summertime sadness” reprezintã
amalgamul perfect între hormonul hominid ºi
toate simbolurile care l-au reprezentat în ultimii
50 de ani (cel puþin în cultura americanã). Nu
existã nicio dentoaþie nemitologizatã (cum ar
spune Barthes). Acest mash potato de simboluri
nu numai cã oculteazã reala referinþã istoricã
(asocieri gen Kennedy-Obama-gangsta rap), ci
ajutã la transformarea fantasmelor în
fantasmagorii, adicã refuzã orice rezolvare a
hormonadei emotive prin accesul la o formã de
conºtientizare, care, cine ºtie, ar putea deveni
activã, periculoasã. Numai niºte adolescenþi
îndeajuns de confuzi mental pot crede, ºi cred,
ºi vor crede, cã cei ºapte ani de acasã îi vor
învãþa la firmã. Societatea devine un stufãriº atât
de complicat de simboluri încât numai cele zece
ore de plimbat printre cuptoare cu microunde,
maºini de spãlat cu al ºaselea simþ ºi frigidere
inteligente poate deveni un sector de timp
inteligibil. Sub neoane, ca prin minune,
hominizii se aºeazã cuminþi în relaþia vânzãtorclient.
E adevãrat, relaþia e puþin prea clarã ºi are
prea mult din simplitatea de bun-simþ a
întâlnirilor faþã-în-faþã de care ne vorbeau
nepermis ºi neexperimentat mamale ºi bunicile
în primii ºapte ani de acasã. Relaþia trebuie
complicatã de arta CSI a firmei, nu numai
pentru a introduce alþi ºapte ani de acasã, ci ºi
un soi de mãreþie în mintea ºi, mai ales, inima
regelui gol cu zâmbetul fluidizat. Conºtientizarea
mediocritãþii mecanice a propriei munci ar fi
absolut neproductivã. Transferul de bani trebuie
trecut prin suflet. Lana Del Ray poate susura
subtil în fundal: „we had nothing to lose,
nothing to gain, nothing we desired anymore,
except to make our lives into a work of art. Live
fast - die young”, and for god’s sake, get an
H&M contract!
Notã:
i Citatele sunt preluate dintr-un articol apãrut
în Ziarul Financiar, 15 octombrie, 2012, p. 11.
3
3