Noţiuni de optică. Ochiul uman - Cadre Didactice

More documents

Recommendations

Info

Iuliana Lazăr λ r2 - r 1= ( 2p- 1) ; p = 12 , , 3,... (minim) 2 relaţii identice cu cele de la undele elastice. 7.4. DIFRACŢIA LUMINII 192 (7.21) In accepţiunea cea mai largă a termenului, prin difracţie se înţelege orice modificare a repartiţiei spaţiale a intensităţii undei suferită ca urmare a întâlnirii unor neomogenităţi ale mediului. Intr-un sens mai restrâns al cuvântului, şi la acest sens ne vom referi în continuare, difracţia constă în pătrunderea luminii în umbra geometrică a obstacolelor de dimensiuni mici, comparabile cu lungimea de undă a undei respective; obstacolul poate fi un paravan prevăzut cu o fantă mică sau un obiect de o formă oarecare. Pentru a explica fenomenul de difracţie, Fresnel a aplicat principiul lui Huygens - Fresnel. Conform acestui principiu, orice punct de pe o suprafaţă de undă constituie el însuşi un izvor de unde. Toate punctele (S1, S2, S3, ...), aflate pe suprafaţa de undă ∑0 la un moment dat, devin surse de unde ce se propagă în toate direcţiile (Fig.7.15). Suprafeţele de undă ale Fig.7.15 Fig.7.16 surselor S1, S2, S3, ..., la un moment dat t, sunt suprafeţe sferice cu raze egale. Suprafaţa ∑ , adică înfăşurătoarea acestora, constituie suprafaţa de undă la
Biofizică – Noţiuni de optică. Ochiul uman momentul t. Nu poate fi vorba şi de o înfăşurare interioară a undelor deoarece în interiorul suprafeţei ∑0 undele se sting prin interferenţă. În Fig.7.16 este reprezentată figura de difracţie care apare în cazul în care lumina traversează un orificiu circular îngust dintr-un paravan. Deşi ar fi de aşteptat ca în spatele paravanului să existe doar un fascicol cilindric cu diametrul egal cu al orificiului (presupunând fascicolul incident format numai din raze paralele), figura de difracţie conţine un maxim luminos central, după care urmează o succesiune de cercuri întunecate şi luminoase, caracteristice difracţiei. Dacă lumina incidentă este albă (este obţinută din suprapunerea mai multor lungimi de undă), fiecare lungime de undă are propria condiţie de maxim, şi figura de difracţie este formată din succesiuni de cercuri luminoase de culori diferite. Fenomenul poate fi uşor observat într-o noapte ploioasă, privind prin pânza umbrelei o sursă de lumină. Fiecare spaţiu dintre fibrele ţesăturii se comportă ca o fantă, pe care se produce fenomenul de difracţie. 7.5. DISPERSIA LUMINII Prin dispersia luminii se înţelege fenomenul determinat de dependenţa indicelui de refracţie de lungimea de undă a radiaţiei, n=f(λ). Fenomenul de dispersie observat de către Newton la trecerea unui fascicul de lumină naturală printr-o prismă (Fig.7.17) se manifestă prin descompunerea acestuia în radiaţiile componente, pe ecranul (E) obţinându-se spectrul de dispersie al luminii incidente. Fig.7.17 Fig.7.18 193
Page 1 and 2: Capitolul VII. Biofizică - Noţiun
Page 3 and 4: Biofizică - Noţiuni de optică. O
Page 9: Biofizică - Noţiuni de optică. O
Page 13 and 14: 7.6. POLARIZAREA LUMINII Biofizică
Page 29 and 30: 7.7.2.2. Lupa Biofizică - Noţiuni
Page 39 and 40: 42 δ 22 δ n=1,336 6,4 mm 24 mm Bi

Noţiuni de optică. Ochiul uman - Cadre Didactice

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?