Noţiuni de optică. Ochiul uman - Cadre Didactice

More documents

Recommendations

Info

Iuliana Lazăr După cum se observă din figura 7.17, procesul de dispersie este cu atât mai accentuat cu cât lungimea de undă este mai mică, adică cu cât frecvenţa radiaţiei este mai mare. Dispersia mediului D este definită prin mărimea care arată cât de repede variază indicele de refracţie n cu lungimea de undă λ: dn D = (7.22) dλ O metodă vizuală care dă indicaţii asupra mediului dispersiv este metoda prismelor încrucişate, utilizată încă de Newton, care constă în trecerea luminii succesiv prin două prisme ale căror muchii sunt perpendiculare între ele (Fig.7.18). Experienţele au arătat că la cele mai multe substanţe, în domeniul optic, indicele de refracţie variază continuu, scăzând lent cu creşterea lungimii de undă λ (Fig.7.19). Acest tip de dispersie este numit dispersie normală. 194 Fig.7.19 Fig.7.20 Fig.7.21 Există, însă, unele substanţe (soluţii de iod, fuxină, cianină, etc.) pentru care variaţia n=f(λ) diferă de cea prezentată în figura 7.19, arătând ca în figura 7.20. Acest fenomen poartă denumirea de dispersie anormală. Figura obţinută, în cazul dispersiei anormale, cu ajutorul prismelor încrucişate, este arătată în figura 7.21. In regiunea de dispersie anormală (zona AB), substanţa prezintă o intensă absorbţie de energie datorită procesului de rezonanţă dintre oscilaţiile componentei câmp electric ( E ) a undei luminoase şi oscilaţiile proprii ale sarcinilor electrice din atomii şi moleculele substanţei.
7.6. POLARIZAREA LUMINII Biofizică – Noţiuni de optică. Ochiul uman Conform teoriei electromagnetice, lumina, ca orice radiaţie electromagnetică, este o undă transversală, direcţiile de oscilaţie ale vectorului câmp electric ( E ) şi câmp magnetic ( H ) fiind perpendiculare între ele precum şi pe direcţia de propagare (Fig.7.1). Lumina naturală, fiind emisă de atomii şi moleculele excitate, este formată din trenuri de undă a căror planuri de oscilaţie sunt orientate întâmplător faţă de direcţia de propagare pe care o conţine. Ca urmare, se poate considera că în lumina naturală direcţiile de vibraţie ale vectorului electric ( E ) (vectorul luminos) sunt distribuite simetric în jurul direcţiei de propagare (Fig.7.22). La unirea extremităţilor acestor vectori se obţine un cerc. Dacă se consideră două axe rectangulare oarecare Ox şi Oy (Fig.7.22), luate într-un plan perpendicular pe direcţia de propagare, obţinem pentru proiecţiile amplitudinii A a vectorului electric E valorile: a x = A cos α a y = Asin α (7.23) unde α ia valori întâmplătoare. Intensitatea medie a luminii, fiind proporţională cu pătratul amplitudinii, se poate scrie: unde k este o constantă. Fig.7.22 Fig.7.23 2 2 2 2 2 I = kA = k( a + a ) = kA cos α + kA sin α = I + I (7.24) 2 x Valorile medii ale lui Ix şi Iy, care sunt funcţii de α, vor fi: 2 y x y 195
Page 1 and 2: Capitolul VII. Biofizică - Noţiun
Page 3 and 4: Biofizică - Noţiuni de optică. O
Page 11: Biofizică - Noţiuni de optică. O
Page 29 and 30: 7.7.2.2. Lupa Biofizică - Noţiuni
Page 39 and 40: 42 δ 22 δ n=1,336 6,4 mm 24 mm Bi

Noţiuni de optică. Ochiul uman - Cadre Didactice

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?