Capitolul 5

5. Frecarea uscată şi limită de alunecare 96
în care
2ν
1 =
π 2ν+
1 ( ν + 1)
, k
1/ 2ν
ν
kν
,
2ν
2ν+
1
⎛ 3 ⎞
Γ⎜ν + ⎟
⎝ 2 ⎠
.
Γ
⎛ ⎞
⎜ ⎟
Γ
⎛ 2 π ⎞
k
= k
⎜ ⎟
2 = 10,9⎜
⎟
⎝ 2 ⎠
⎛ 3 ⎞
k
( ν + 2)
Γ⎜ν + ⎟ ⎝ ν ⎠
⎝ 2 ⎠
Din analiza detaliată a coeficientului de frecare se pot face următoarele aprecieri:
1. Pentru contactul plastic:
- coeficientul de frecare creşte cu încărcarea, evaluată prin presiunea nominală p n ;
- scade cu tensiunea de curgere σ c (cσ c ≈H – duritatea materialului);
- creşte cu parametrul global al rugozităţii,
∆
R y
r =
1/ ν
Rb
.
2. Pentru contactul elastic:
- pentru o microgeometrie dată şi care se menţine constantă în timpul funcţionării – ipoteză
valabilă numai pentru un timp foarte scurt de funcţionare – coeficientul de frecare are un minim cu
încărcarea, evaluată prin raportul
µ 2
1
⎛ p 2ν+
1
n ⎞
⎜ ⎟
⎝ E * ⎠
c
= x , µ =
1
+ β + c2x,
x
= 2 c 1 c + β cu următoarele expresii ale constantelor c 1 ,c 2 :
c1
τo
E *
ν
∆2ν+
1 r
= şi c = α ∆ + 1
2 k 2
h
2 r
ν
ν
⎛ p
⎜
⎝ E *
n ⎞
⎟
⎠optim
⎛ c
=
⎜
⎝ c
2ν+
1
1 ⎞ 2
⎟
2 ⎠
- în ipoteza autoadaptării sistemelor tribologice, ipoteză verificată pentru toate cuplele
biologice cercetate şi pentru unele cuple mecanice, funcţionarea decurge către o minimizare a
coeficientului de frecare pentru condiţii relativ constante ale încărcării. În această ipoteză,
coeficientul de frecare devine minim prin modificarea microgeometriei, rezultând un parametru
⎛ ν ⎞
⎜ ⎟
complex ∆ r optim, ⎜∆ 2 ν+
1 r = y⎟
,
⎝ ⎠
şi