pct 21 anexa.pdf - Consiliul Judeţean Mureş

împădurire, fapt ce permite divizarea regiunii în două subunităţi şi anume: Câmpia Sărmaşului la vest de
Dealurile Lechinţei şi Dealurile Mădăraşului (Fărăgăului) la est de aceasta până la Valea Mureşului.
a. Câmpia Sărmaşului, este străbătută de Pârâul de Câmpie sau cum i se mai spune Valea
Luduşului, pe care se află eleşteele cu apă, adevărate bazine piscicole (Şăulia, Zau de Câmpie,
Tăureni) cu o mare producţie de peşte. În această zonă întâlnim cele mai caracteristice şi frecvente
alunecări de teren care duc la degradarea unor mari suprafeţe destinate culturilor agricole. Cu toate
acestea, Câmpia Sărmaşului este considerată cu adevărat grânar al Transilvaniei.
b. Dealurile Mădăraşului se ridică în spaţiul interfluvial dintre Valea Lechinţei (Comlodului) şi
Valea Mureşului. Se caracterizează printr-un relief mai zvelt, cu altitudini de peste 550 m, dealurile
având o constituţie litologică din roci mai dure, iar pădurile mai frecvente sunt cele de fag şi gorun.
Aceste dealuri, atât prin structură şi morfologie cât şi prin peisaj, reprezintă o unitate de trecere de
la Câmpia Transilvaniei către Subcarpaţii Transilvăneni ai Reghinului.
La nord şi la sud de Râul Mureş, suprafaţa de podiş se caracterizează prin bogăţia surselor de gaz
metan conţinut în roca poroasă a domurilor gazeiforme, dar pe teritoriul judeţului nostru se mai exploatează
şi rocile utile pentru construcţii (andezite, gresii, pietrişuri, nisipuri, argile, etc.), precum şi apele minerale,
apele sărate şi nămolurile terapeutice. Acestor unităţi de relief, li se adaugă şi alte unităţi cum sunt văile
Mureşului, Târnavei Mici, Târnavei Mari şi Nirajului şi principalii lor afluenţi, care au lunci largi între 1 - 4
km, unele zone mlăştinoase, terase cu 5 până la 7 trepte cu poduri extinse, dar şi izolate bine, populate şi
exploatate din punct de vedere agricol.
2.1.4 Caracteristicile pedologice ale solului
Solurile. În strânsă concordanţă cu substratul litologic, cu relieful, clima şi vegetaţia, învelişul de sol
al judeţului Mureş este foarte variat şi diversificat. De pe crestele înalte ale munţilor, până la luncile joase
ale râurilor, întâlnim o gamă largă de soluri zonale, interzonale şi azonale. În zona de munte sunt specificate
solurile montane brune, brune gălbui podzolice sau brune acide de pajişti alpine, brune de pădure acide
podzolice, precum şi solurile ferifluviale, iar pe versanţi, solurile tinere de grohotişuri şi soluri scheletice.
Solurile silvestre brune închise de pădure, brune de pădure cernoziomice, sunt mai frecvente în zona de deal
şi podiş.
În regiunea Câmpiei Transilvaniei, predomină solurile brune închise de pădure, dar mai ales
cernoziomurile levigate negre de fâneaţă umede. În partea vestică sunt răspândite solurile de cernoziom
carbonatic, iar în est sunt mai frecvente cele de pădure, tipic brun de pădure închis, care favorizează foarte
mult dezvoltarea vegetaţiei forestiere.
Pe arii restrânse în Câmpia Transilvaniei se dezvoltă lăcovişti şi sărături de-a lungul văilor.
Caracteristice pe terase, solurile aluviale sunt favorabile culturilor de cereale şi legume. În lunci mai ales,
domină aluviunile recente şi actuale, precum şi solurile hidromorfe şi de mlaştini. Mozaicului de soluri i se
suprapune un covor vegetal tot aşa de variat, concordant brodat pe relief tip de sol şi regim topoclimatic.
Resursele subsolului. Varietatea formelor de relief şi a condiţiilor geologice-tectonice, stratigrafice şi
petrografice, au determinat şi o diversitate mare de bogăţii ale subsolului. Cele mai importante resurse
materiale ale subsolului judeţului Mureş sunt:
a. Gazul metan, descoperit întâmplător la Sărmăşel în anul 1908, cu ocazia unor cercetări geologice
asupra sărurilor de potasiu. În urma acestei descoperiri au fost întreprinse lucrări geologice de prospectare şi
exploatarea zăcămintelor de gaze naturale. În anii 1912-1913 au fost săpate primele sonde de gaz metan,
12