Marius Skolka Marian – Traian Gomoiu - Specii Invazive

peste 70 de specii străine ecosistemelor respective între care domină din nou forme asiatice
sau nord-pacifice (Orensanz et al, 2002). Dintre acestea se remarcă cunoscutul polichet
tubicol Ficopomatus enigmaticus (Mercierella aenigmatica), care devine o prezent pe
aproape toate meridianele globului, stridia gigantică de Pacific Crassostrea gigas care
dezvoltă populaţii compacte în apele litorale, alături de ciripedul originar din nord-estul
Pacificului Balanus glandula sau de alga brună originară din apele japoneze Undaria
pinnatifida.
Apele australiene şi neo-zeelandeze se înscriu şi ele în acelaşi fenomen, din această
zonă fiind citate 172 de specii alohtone de diverse origini. In Tasmania poate fi întâlnit astfel
crabul Carcinus maenas, originar din apele atlantice şi mediteraneene ale Europei, iar în
apele australiene au apărut specii de alge microfite originare din alte zone ale Oceanului
Mondial – Alexandrium minutum, Gymnodinium catenatum şi macrofite – Undaria
pinnatifida - originare din apele arhipelagului nipon, alături de nevertebrate ca steaua de
mare Asterias amurensis sau de polichetul tubicol mediteranean Spirographis spallanzani.
Exemplele de mai sus demonstrează că fenomenul imigraţiei antropochore are loc în
prezent la scară mondială şi în prezent, cu toate măsurile luate de unele organisme
internaţionale şi state, este imposibil de stopat.
1.2. Efectele produse de pătrunderea speciilor invazive asupra asociaţiilor autohtone
Pătrunderea de specii alohtone în zone aflate la mari distanţe de locul lor de origine
tinde să schimbe structura ecosistemelor marine, iar efectul este de cele mai multe ori nedorit
asupra ecosistemelor autohtone. In momentul în care omenirea începe să conştientizeze
conceptele de dezvoltare durabilă şi de conservare a biodiversităţii, acest fenomen este cât se
poate de nedorit, iar specialiştii din multe ţări au tras semnale de alarmă, subliniind
necesitatea menţinerii sub control a pătrunderii de specii invazive. Acest aspect este cu atât
mai important cu cât în prezent, o mare parte din zonele litorale cu aglomerări umane sunt
supuse unor intense presiuni antropice de toate tipurile, iar ecosistemele costiere au devenit
extrem de vulnerabile.
Câteva exemple în acest sens pot fi concludente pentru a demonstra necesitatea
menţinerii sub control a fenomenului imigraţiei antropochore.
Marea Mediterană este un bazin marin cu o serie de caracteristici particulare privind
biodiversitatea. Faptul că până la deschiderea Canalului Suez legăturile cu Oceanul Mondial
aveau loc doar prin strâmtoarea Gibraltar a permis dezvoltarea unei flore şi faune specifice.
In prezent însă, numărul de specii care pătrund în Marea Mediterană atât pe calea
transporturilor navale – fie ataşate pe coca navelor, fie ca stadii larvare în apa de balast – cât
şi prin Canalul Suez – aşa numita migraţie lessepsiană - este în continuă creştere. Se
apreciază că la nivelul întregului bazin al Mediteranei, circa 450 de specii au pătruns în
ultima perioadă a secolului XX, cea mai mare parte a lor provenind din colonizarea
Mediteranei Orientale dinspre Marea Roşie. Dintre grupele de organisme marine pătrunse în
Mediterana, un contingent important revine peştilor – 88 de specii de peşti sunt considerate
10