Marius Skolka Marian – Traian Gomoiu - Specii Invazive

pentru Marea Neagră, care descind în mod clar din strămoşi de origine marină.
Migraţia diferenţiată a acestor specii depinde de plasticitatea lor osmotică, ca
dovadă stând grupe întregi de nevertebrate care nu au pătruns în Marea Neagră -
Planuloida, Triaxonida, Dendroceratida, Gorgonaria, Gnathostomulida, Echiurida,
Leptostraca, Stomatopoda, Euphausiacea, Cephalopoda, Brachlopoda, Enteropneusta,
Crinoidea. Chiar dacă bariera osmotică nu mai este un obstacol în calea pătrunderii unor
noi specii, bariera ionică continuă să stopeze pătrunderea acestora (Caseta 1).
Procentajul imigranţilor de succes variază foarte mult: peste 50% pentru specii
interstiţiale din grupele Ciliata, Nemertini, Gastrotricha, Kinorhynchida, Rotatoria,
Nematoda, Copepoda, Tardigrada, Halacarida etc.; între 25-50% pentru Hydroidea,
Turbellaria, Polychaeta, Oligochaeta; între 10-25% pentru grupe ca Foraminifera,
Anthozoa, Hirudinea, Ostracoda, Cirripedia, Decapoda, Cumacea, Anisopoda, Isopoda,
Amphipoda, Pantopoda, Holothuroidea, Ophiuroidea etc.
Nu toate grupele de organisme au fost în mod egal studiate şi nu toate sectoarele
marine au putut fi studiate, iar circa 1/3 din totalul ţărmurilor Mării Negre şi aproape
jumătate din lungimea ţărmurilor mediteraneene sunt practic neexplorate. In orice caz,
macrofauna este mai bine cunoscută comparativ cu microfauna.
2. In ceea ce priveşte speciile relicte, trebuie menţionat că termenul “pontocaspic”
a fost folosit mai mult în mod convenţional. Speciile din acest complex faunistic
nu au o origine comună în timp, perioadele lor de geneză taxonomică întinzându-se din
perioada terţiară până în zilele noastre. Termenul de “specii sarmatice” este de asemenea
nu suficient de explicit. Trăsătura comună a acestor specii este localizarea teritorială a
centrului lor genetic, care este limita extensiei maxime a diferitelor faze de evoluţie ale
bazinului ponto-caspic, din pliocen până în timpurile istorice. O altă trăsătură comună
este preferinţa majorităţii speciilor din această categorie pentru apele salmastre.
Din cele 329 specii indigene de specii de metazoare (146 de crustacee, 54 de
specii de peşti, 39 de specii de turbelariate, 32 de specii de gasteropode, 19 specii de
bivalve etc), nevertebratele din această categorie din bazinul pontic reprezintă circa 30%.
Dar, doar circa 6% din acestea trăiesc în marea deschisă (cu salinităţi cuprinse între 17 –
18 psu. Restul populează habitate dulcicole de la gurile râurilor sau în zonele litorale
influenţate de acestea, contribuind în mare măsură la productivitatea acestor zone. Dintre
speciile caspice, doar peştii dezvoltă populaţii importante în Marea Neagră în vreme ce
nevertebratele sunt găsite în mic număr şi joacă un rol ecologic neglijabil în biocenozele
marine. In afara bazinului ponto-caspic, mai sunt cunoscute 29 de specii de tip pontocaspic
(Gollasch, Leppäkoski, 1999; Herbert et al., 1989; Witt et al., 1997; Mordukhai-
Boltovskoi, 1960, 1664a,b) (Tabel 1).
Este probabil că dezvoltarea căilor de comunicaţie va contribui la răspândirea
mai multor specii de tip caspic şi este chiar de aşteptat ca în următoarele decenii numărul
şi răspândirea acestora în afara bazinului ponto-caspic să crească. Este de asemenea
posibil ca după aclimatizarea în alte zone estuariene, speciile ponto-caspice să devină
resurse trofice pentru peşti autohtoni.
3. Speciile autohtone, salmastricole sau dulcicol-eurihaline care trăiesc în Marea
Neagră sunt de fapt elemente de origine limnică, continentală, care posedă mecanisme de
adaptare osmotică care le permit adaptarea la condiţii oligo sau mesohaline (Fig. 1). De
asemenea, unele forme salmastricole de origine nordică sau meridională au imigrat în
32