PLAIUL FAGULUI - Soil Science

Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 179-184
PRINCIPIILE ECOPEDOLOGICE A RECONSTRUCŢIEI ARBORETELOR
DIN REZERVAŢIA “PLAIUL FAGULUI”
P.A. Cuza, A. T. Ursu*, Lilia Ţîcu *
Rezervaţia ştiinţifică “Plaiul Fagului”,
*Institutul de geografie al A.Ş. a Republicii Moldova
THE ECO-PEDOLOGICAL PRINCIPLES OF RECONSTRUCTION OF STANDS
FROM „PLAIUL FAGULUI”
Abstract
On the fields of State natural reservation "Plaiul Faguluit", towards to the
improvement of the forest healthy have been made end tests some ecological reconstruction
technologies of stands. Those technologies permit the building of durmast and beech plantations
under the cover of existing forests, with o minimum prepare works or without soil disturbing.
Key words: stand, erosion, reconstruction, eco-pedological technologies
INTRODUCERE
Este bine cunoscut şi nimeni nu pune la îndoială rolul antierozional al pădurii.
Cercetările efectuate au scos în evidenţă eficacitatea antierozională deosebită a
arboretelor foioase amestecate, constituite din specii cu sistem radicular pivotant, cu
ramificaţie bogată, care asigură formarea litierei afânate cu un grad ridicat de
penetrabilitate a precipitaţiilor (stejar, tei, paltini) (Treşcevschii, Şatalov, 1982). Un
arboret bătrân de fag (140 ani, consistenţa 0,8, panta 33 grade), comparativ cu un teren
fără vegetaţie, a reţinut de 84 ori mai multe aluviuni, atunci când litiera a fost bine
formată şi numai de 6 ori dacă aceasta a lipsit. Faţă de un teren folosit ca păşune,
arboretul cu litieră a reţinut de 16 ori mai multe aluviuni; din contra, în acelaşi arboret,
dar lipsit de litieră, eroziunea a fost de 3 ori mai mare comparativ cu terenul folosit ca
fâneaţă. Rezultă, deci, rolul important al litierei (Arghiriade, 1969).
DISCUŢII
Rezervaţia naturală de Stat “Plaiul Fagului” a fost constituită în anul 1992 pe
baza Rezervaţiei silvo-cinegetice “Rădenii Vechi”. Scopul esenţial al rezervaţiilor
naturale constă în conservarea condiţiilor naturale şi menţinerea echilibrului ecologic în
cadrul unor teritorii protejate de Stat. Conservarea biodiversităţii este imposibilă fără
protejarea solurilor, menţinerea construcţiei naturale şi proprietăţilor lor (Ursu, 2002).
Importanţa deosebită a conservării şi redresării ecologice a ecosistemelor forestiere
179

P.A. Cuza et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 179- 184
reprezentative din rezervaţia “Plaiul Fagului” este condiţionată de specificul condiţiilor
naturale.
Particularitatea esenţială a cadrului natural a rezervaţiei constă în predominarea
reliefului accidentat. Panta medie a terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră este de
18 0 , însă predomină pantele abrupte cu rupturi ale alunecărilor de teren terţiare cu
înclinaţii până la 30 0 . Arboretele cu fag sînt situate în marea s-a majoritate pe versanţi
deformaţi de alunecări de teren cu pante mai mari de 25 0 . De aici rezultă o accentuată
predispoziţie a solurilor forestiere din rezervaţie la eroziune. Trebuie să se ea în
consideraţie în mod neapărat şi specificul construcţiei litologice, care a condiţionat
formarea solurilor preponderent uşoare, susceptibile la eroziune.
Precipitaţiile, care destul de frecvent au un caracter torenţial, determină la
rândul lor specificul cadrului natural al rezervaţiei. Rolul antierozional al pădurii se
bazează astfel pe însuşirile ecosistemelor forestiere de a reduce cantitatea şi viteza de
scurgere a apelor pe versanţi.
Din păcate, până nu demult, pădurile rezervaţiei au fost gospodărite într-un
mod obişnuit, cu executarea tratamentului tăierilor rase, fapt care a avut repercusiuni
considerabile asupra caracterului scurgerilor de tip torenţial şi structurii compoziţionale
a arboretelor. Aplicarea acestor tăieri într-o perioadă îndelungată slăbea treptat
influenţa bioprotectivă a pădurii. Tăierile rase, care până nu demult au fost impuse de
silvicultori, pe motivul că erau considerate eficiente din punct de vedere al execuţiei
tehnologice şi puţin costisitoare, au purtat de fapt un pronunţat caracter antiecologic
prin posibila declanşare a procesului de eroziune în cazul când litiera şi pătura erbacee
au fost distruse la faza exploatării pachetului; deteriorarea calităţii factorilor de mediu
ca rezultat al doborârii într-o singură repriză a arboretului şi ca consecinţă regenerarea
defectuoasă prin pierderea mediului „specific” pădurii; modificarea structurii naturale a
fitocenozei. Potrivit lui V. Giurgiu (1980) „tratamentul tăierilor rase reprezintă cea mai
brutală intervenţie silviculturală în viaţa pădurii, ignorând profund legile de structurare
şi funcţionare a ecosistemelor forestiere şi afectând, frecvent irecuperabil, stabilitatea şi
polifuncţionalitatea”. Aceste tăieri sînt mici catastrofe ale naturii deoarece reduc
substanţial fondul de gene a unor specii edificatoare de biocenoze forestiere, elimină
chiar şi populaţii întregi, care nu mai pot fi reproduse pe cale artificială (Cuza, 1998;
Giurgiu, 2002).
În rezervaţia “Plaiul Fagului” nu s-au făcut până în prezent studii care ar pune
în evidenţă procesul de declanşare a eroziunii după aplicarea tăierilor rase, însă pentru
a arăta amploarea acestui fenomen prezentăm cu titlul de exemplificare rezultatele d-
nei I. P. Terebina (1972) care susţine că, în timp ce în pădure spălarea solului a fost
inexistentă, ea a ajuns la 1,79 kg/m 2 pe oră de ploaie pe un teren despădurit cu
înclinaţia de 17 grade şi de 1,2 kg/m 2 pe oră de ploaie pe un teren similar folosit ca
fâneaţă.
Datorită aplicării în trecut a tăierilor rase a fost modificată profund vegetaţia
forestieră din teritoriului rezervat. S-a înrăutăţit starea de vegetaţie a pădurilor ca
rezultat al regenerării vegetative repetate, multe arborete degradează treptat. Această
situaţie se răsfrânge negativ asupra funcţiilor de protecţie ale pădurii. În conformitate
180

P.A. Cuza et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 179- 184
cu datele amenajamentului silvic (1996), actualmente în fondul forestier s-au format
suprafeţe importante cu arborete parţial derivate (1073,7 ha) cu o pondere de 30% şi
total derivate (2130,7 ha) cu o pondere de 40%, iar 579,5 ha, care urmează, pe
parcursul deceniului să fie supuse unor lucrări de reconstrucţie ecologică. Din acest
total lucrărilor de ameliorare le revin 256,7 ha, celor de substituire – 154,5 ha şi celor
de refacere – 168,3 ha.
Până nu demult tehnologiile de reîmpădurire aplicate în fonful forestier al
rezervaţiei purtau un pronunţat caracter antiecologic. Acestea se bazau pe aplicarea
tratamentelor tăierilor rase, defrişarea cioatelor şi desfundarea solului. Defrişarea
cioatelor la speciile de stejar, care au un sistem radicular pivotant, adesea a determinat
scoaterea la suprafaţă a rocii materne şi prăbuşirea în groapa formată a solului fertil, iar
desfundarea solului a determinat amestecarea orizonturilor genetice al acestuia. Pe
terenuri în pantă tăierile rase au favorizat procesele de eroziune şi degradare
hidrologică, au creat condiţii improprii pentru reinstalarea vegetaţiei forestiere.
Culturile forestiere se creau de regulă cu puieţi de provenienţă necunoscută, adică cu
structuri genetice improprii locului de cultură. Prevalau culturile amestecate constituite
din specia principală de bază (stejar pedunculat) şi o singură specie de amestec (de
regulă paltinul de câmp), în multe cazuri se instalau şi culturi pure. Acest procedeu
tehnologic determina crearea arboretelor echiene monoetajate, cu structuri
compoziţionale simplificate şi biotipuri se origine necunoscută, adică cu tot ansamblul
de carenţe al îngustării biodiversităţii la toate nivelele de referinţă şi al deteriorării
condiţiilor de mediu (sol, apă etc.). Iată de ce în multe ţări ale Europei tăierile rase au
fost interzise prin lege.
Toate aceste fapte constituie suficiente argumente pentru o reconsiderare a
concepţiei referitoare la tehnologiile de reîmpădurire care trebuie bazate pe noţiunea de
reconstrucţie ecologică specifică unor păduri bolnave. Apare astfel necesară elaborarea
de ecotehnologii de reconstrucţie ecologică a arboretelor derivate şi degradate. Evident,
că ar fi păgubitor ca şi în continuare să se aplice tăierile rase tocmai atunci cînd atenţia
silvicultorului trebuie canalizată către redresarea echilibrului natural dereglat.
Tehnologiile nonecologice ar putea şi mai mult să agraveze starea de sănătate a
pădurilor. Acţiunea de reconstrucţie ecologică a arboretelor deteriorate trebuie corelată
cu specificul de regenerare a pădurii, iar în cazul arboretelor derivate activităţile de
ajutorare a regenerării naturale trebuie în mod neapărat să se bazeze pe provenienţa
locală a materialului forestier.
În scopul fundamentării ştiinţifice a diferitor procedee tehnologice de
optimizare sub raport compoziţional al arboretelor degradate, în primăvara anului 2002
au fost plantate culturi forestiere comparative de gorun sub masivul unui arboret total
derivat de la tipul natural fundamental de pădure (subparcela 27B). Investigaţiile
ştiinţifice au pornit de la ideea unor noi experimentări pentru stabilirea numărului
optim de puieţi care trebuie plantaţi într-o tăblie, a desimii corespunzătoare acestei faze
de dezvoltare, precum şi necesitatea şi modul de pregătire a solului.
În baza inventarierii puieţilor a fost constatat că cea mai înaltă reuşită de
instalare de 79,7 % o au culturile experimentale plantate a câte 9 puieţi în tăblii de
181

P.A. Cuza et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 179- 184
3x3m, cu distanţa de 1m între puieţi, pe solul pregătit. Rezultate mai slabe (42,8 %) au
fost semnalate la culturile forestiere unde toate elementele tehnologice sînt similare, cu
excepţia că solul n-a fost pregătit anterior (tabelul 1).
Tabelul 1
INSTALAREA CULTURILOR FORESTIERE DIN LOTUL EXPERIMENTAL CU
ELEMENTE TEHNOLOGICE DIFERITE
Mărimea
biogrupei,
buc.
Reuşita de instalare, %
Distanţa de
plantare, m Cu pregătirea solului Fără pregătirea solului
9 1,0 79,7 42,8
16 0,7 78,1 63,1
25 0,5 70,1 74,4
Astfel, culturile forestiere plantate sub masiv de pădure după diferite elemente
tehnologice au o reuşită de instalare cu valori apropiate, cuprinse între 63,1 şi 79,7%.
Un procent de prindere mai mic îl au culturile forestiere plantate a câte 9 puieţi în
interiorul unei tăblii, cu solul nepregătit (42,8%).
Înălţimea totală a puieţilor, după parcurgerea unui sezon de vegetaţie, este
mică şi are medii ale creşterilor în înălţime pentru diferite variante în general
asemănătoare. Dacă ne referim la diferite elemente tehnologice de plantare, atunci
putem menţiona că înălţimea totală a culturilor forestiere instalate pe sol, anterior
pregătit în tăblii de 3x3 m în cele trei variante analizate variază de la 10,6 cm, în
varianta cu 9 puieţi plantaţi în cadrul unei tăblii până la 13,5 cm, în varianta cu 16
puieţi pe tăblie. În ceea ce privesc valorile aceluiaşi indice, realizate în experimentul cu
sol nepregătit anterior, acestea au limite cuprinse între 11,4 cm (varianta cu 16 puieţi
amplasaţi pe tăblie) şi 15,2 cm înălţime a puieţilor din cadrul variantei cu 9 puieţi
plantaţi în interiorul unei tăblii (tab. 2).
Tabelul 2
INFLUENŢA PREGĂTIRII SOLULUI ASUPRA CREŞTERII PUIEŢILOR DE GORUN
INSTALAŢI SUB MASIV DE PĂDURE
Starea
solului*
Numărul de
puieţi pe tăblie,
buc.
Vârsta,
ani
1
9 1
2
1
16 1
2
1
25 1
2
* 1. Solul lucrat manual. 2. Solul nederanjat.
Înălţimea medie
a puieţilor, cm
10,6±0,37
15,2±0,72
13,5±0,53
11,4±0,76
10,9±0,29
12,3±0,69
Abaterea medie
pătratică, (σ)
1,90
1,61
2,37
2,42
1,39
2,18
Criteriul
Student
calculat
P
5,66

P.A. Cuza et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 179- 184
Astfel, culturile forestiere instalate sub masiv de pădure după diferite elemente
tehnologice, după primul sezon de vegetaţie au realizat înălţimi în general mai mari în
cazul în care solul nu a fost pregătit anterior. Acest fapt se datorează probabil relaţiilor
de concurenţă între puieţi şi a ierburilor din jurul acestora care au şi cauzat creşteri
ceva mai mari ai puieţilor de gorun. Excepţie face doar varianta cu 16 puieţi pe tăblie,
în cadrul căreia puieţii de gorun au înălţimea medie cu 2,1 cm mai mare în cazul
solului pregătit anterior faţă de puieţii de gorun instalaţi pe sol nepregătit.
Aprecierea influenţei pregătirii a solului asupra diferenţelor dintre înălţimea
medie a puieţilor a demonstrat existenţa unor deosebiri asigurate statistic la
probabilitatea de acoperire de 0,1% şi 5% evidenţiate după elementul tehnologic
respectiv în variantele cu 9 şi 16 puieţi amplasaţi pe tăblie. Pentru variantele cu 25 de
puieţi amplasaţi pe tăblie deosebiri semnificative după elementul respectiv nu au fost
depistate.
CONCLUZII
Pădurile rezervaţiei prin esenţa sa sînt cele mai reprezentative dintre masivele
forestiere ale Podişului Codrilor.
În trecut pădurile pe acest teritoriu au fost gospodărite într-un mod obişnuit
prin aplicarea în calitate de tratamente a tăierilor rase. Executarea acestor tăieri pe
terenuri în pantă a provocat eroziunea solului, iar ulterioarele lucrări de defrişarea
cioatelor au determinat în multe cazuri scoaterea rocii materne la suprafaţă,
desfundările amestecau orizonurile genetice ale solului. Culturile forestiere instalate
anterior aveau compoziţii simplificate, iar materialul săditor de stejar pedunculat era de
origine necunoscută.
În cazul când după aplicarea tăierilor rase pădurea se regenera vegetativ,
speciile de amestec uşor preluau terenul datorită fructificaţiei abundente regulate şi
puterii de lăstărire mai mari în comparaţie cu speciile de stejar..
Astfel, s-a modificat considerabil structura compoziţională a arboretelor. Au
fost eliminate irecuperabil biotipuri şi populaţii întregi ale speciilor de stejar cu
structuri genetice ajustate armonios de-a lungul timpului la condiţii de mediu specifice.
Pădurile îmbătrâneau fiziologic, procesele de degradare deveneau accentuate.
După organizarea rezervaţiei în scopul ameliorării stării de sănătate a pădurilor
a apărut necesitatea experimentării unor noi tehnologii pe baze ecologice. Au fost
instalate culturi experimentale de gorun prin plantaţii deosebite după un şir de elemente
tehnologice cum sunt modul de pregătire a solului, desimea culturilor şi distanţa de
plantare. După primul an de vegetaţie înălţimi mai mari au realizat variantele cu puieţi
plantaţi pe sol nederanjat cu 9 şi 16 puieţi pe tăblie în comparaţie cu puieţii instalaţi
după aceleaşi elemente tehnologice, însă cu solul pregătit manual..
Asemenea tehnologie permite restabilirea compoziţională a arboretelor fără
deranjarea şi transformarea tehnogenetică a solurilor, ceea ce este foarte important în
condiţiile rezervaţiei.
183

P.A. Cuza et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 179- 184
BIBLIOGRAFIE
ARGHIRIADE C., 1969 Aspecte ale unei ploi torenţiale căzute în bazinul Prahova şi
consecinţele lor, Revista pădurilor. N 12. P. 27-31.
CUZA P.A. 1998, Impactul activităţilor silviculturale asupra stării actuale a fondului
forestier din Republica Moldova, Cong. II al societ. de botan. din R. Moldova
“Biodiversitatea vegetală a republicii în preajma mileniului III”. Chişinău. P.
14-15.
GIURGIU V. 1980, Promovarea regenerării naturale a pădurilor, Revista pădurilor.
N 5. P. 327-336.
GIURGIU V. 2002, Biodiversitatea şi regenerarea arboretelor, Bucovina forestieră.
Vol. X, N 1-2. P. 45-54.
TEREBINA I.P. 1972, Influenţa vegetaţiei forestiere asupra scurgerii de suprafaţă pe
terenurile brăzdate de râpe şi ravene, Lesnoe Hozeaistvo. N. 5. P. 23-27.
TREŞCEVSCHII I.V., ŞATALOV V.G. 1982, Melioraţii silvice şi sisteme zonale cu
lucrări antierozionale, Voronej: Edit. Univ. din Voronej. 263 p.
URSU A.T. 2002. Solul şi biodiversitatea, Simpozionul internaţional “Ecologia, etica
şi morala”. Chişinău. P. 16-17.
184