SOLURILE DIN DEALURILE FĂLCIULUI. ANALIZĂ ŞI ...

Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263-272
SOLURILE DIN DEALURILE FĂLCIULUI.
ANALIZĂ ŞI REPREZENTARE SIG
D. Condorachi
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
SOILS FROM FĂLCIU HILLS. GIS ANALISYS AND REPRESENTATION
Abstract
Soil maps are one of the important products of the soil scientists. Recently, these maps
can be made using a GIS which can improve the precision and also soil data management.
Below is a pedological assemblage characterization of the soil types and the data processed are
extracted from GIS databases. Some maps were created on soil class types and also a general
soil map of the studied area.
Key-words: soil mapping, soil classes, database, GIS
INTRODUCERE
Pedoasamblajul ca formă de organizare a cuverturii pedologice este expresia
interacţiunii factorilor naturali în timp şi spaţiu precum şi a proceselor de pedogeneză
şi reliefogeneză. Modalitatea cartografică de reprezentare a asamblajului pedogeografic
este harta solurilor care redă combinaţiile bidimensionale ale solurilor.
Factor important al pedogenezei, relieful, prin altitudine şi fragmentare,
determină un asamblaj pedogeografic relativ simplu, consecinţă a unei oarecare
omogenităţi a materialelor parentale, caracterizat prin circulaţia verticală a substanţelor
(ascendentă sau descendentă). Pe lângă circulaţia verticală, pe anumite suprafeţe devine
relevantă circulaţia laterală a substanţelor în sol.
MATERIAL ŞI METODE
Harta digitală realizată prin tehnici SIG (modificată după harta solurilor
1:200.000) (figura1) ne arată distribuţia spaţială a diferitelor clase de sol şi ne oferă în
acelaşi timp o bogată bază de date privind numărul arealelor cu diferite clase de sol,
suprafaţa şi perimetrul acestora etc. Acest lucru ne permite o analiză cantitativă coerentă a
asamblajului pedogeografic.
În arealul cercetat se conturează în mod evident două ordine de pedosociaţii
(N. Florea, 2001), determinate de diferenţe ale factorilor fizico-geografici şi, în primul
rând de etajarea altitudinală impusă de relief. Cea mai mare parte a teritoriului
corespunde ordinului de pedosociaţie care include molisoluri (Molisoletea) iar partea
central-vestică aparţine ordinului de pedosociaţie cu argiluvisoluri (Argiluvisoletea).
263

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
Fig. 1. Harta solurilor dintre văile Lohan şi Horincea
Din punct de vedere al indicilor morfometrici a unităţilor de sol am calculat
următorii indicatori (după N. Florea, 2001), bazaţi pe datele statistice de mare precize
oferite de harta digitală realizată în mediu SIG:
- suprafaţa medie a celor 694 unităţi de sol este de 3,136 km 2 iar
- coeficientul mediu de sinuozitate este de 5,4 ceea ce înseamnă că arealele
pedoasamblajului sunt puternic sinuoase,
264

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
- coeficientul mediu de aplatizare (referinţă pătratul) este de 0,4 – de unde ne
putem da seama de faptul că arealele unităţilor pedologice sunt puternic aplatizate
(alungite), lucru care se poate remarca şi vizual de pe harta solurilor,
- coeficientul de complexitate (Fridland, 1972) este de 1,665, iar
- gradul standard de partiţie (N. Florea, 2001) are valoarea de 0,079 ceea ce
ne indică un grad de complexitate extrem de mică.
Combinaţiile de sol din cadrul regiunii studiate sunt determinate de factorii
pedogenetici. Astfel, solurile aluviale au o dispunere relativ liniară în partea nordică şi
centrală a zonei, conformă cu structura monoclinală şi dispunerea reţelei hidrorafice şi
uşor dendritic/radiară în partea sudică, ca rezultat al reducerii caracterului colinar al
reliefului care devine mai deluros. Cernoziomurile cambice şi argiloiluviale au o
distribuţie insulară, dispersă la nivelul interfluviilor mai scunde din cadrul Dealurilor
Fălciului, urmate în altitudine de solurile cenuşii, pentru ca la altitudinile cele mai mari
să apară argiluvisolurile care ocupă un areal insular compact deasupra Cuestei
Lohanului.
Molisolurile sunt reprezentate prin cernoziomuri (540,17 km 2 ), care la nivel
de subtip include cernoziomurile tipice, vertice, salinizate şi alcalizate. În general,
cernoziomurile sunt specifice zonelor cu altitudini mai mici, din partea estică şi sudică
a arealului cercetat, începând de la nivelul teraselor inferioare şi ajung uneori până la
nivelul interfluviilor rotunjite sau platourilor joase (până la circa 160 m), situaţie
caracteristică Depresiunii Huşi, bazinul Săratei, din bazinele mici de pe marginea estică a
Depresiunii Elan, interfluviile joase din bazinele Idriciului, Văleni, Zorleni, Banca ş.a.
Cernoziomurile s-au format predominant pe depozite lossoide şi au un drenaj natural
bun. Levigarea carbonaţilor este slabă.
Cernoziomurile cambice (672,745 km 2 ), domină ca suprafaţă celelalte tipuri de
sol (figura 2). La nivel de subtip s-au identificat cernoziomuri cambice tipice, erodate,
vertice şi salinizate. Acestea ocupă arealul dintre cernoziomuri şi cernoziomuri
argiloiluviale, dar se pot învecina şi cu solurile cenuşii. Altitudinal ajung până la
nivelul podurilor intefluviale de cca. 200-230 m. Pentru zona studiată apar sub forma
unui areal mai compact în Depresiunea Huşi şi apar ca dominante în Depresiunea
Elanului, dar mai apar şi pe culmile interfluviale dintre cursul inferior al Lohanului
şi al Idriciului, reversul cuestei Trestianei şi Zorleniului ş.a. Acestea sunt soluri
fertile şi nu impun alte restricţii în modul de folosinţă agricolă, în afară de cele impuse
de subtipurile gleizate, erodate şi salinizate.
Cernoziomurile argiloiluviale (189,226 km 2 ) se localizează la nivelul superior al
versanţilor din zona înaltă ca şi al interfluviilor până în 250 şi care conturează destul de
bine arealele înalte din axul deluros din partea estică a zonei cercetate. În general,
dominante sunt cernoziomurile argiloiluviale tipice, dar pe suprafeţele mai înclinate
pot fi întâlnite şi forme erodate ale acestuia.
Solurile cenuşii (154,203 km 2 ) sunt distribuite exclusiv în axul Dealurilor
Fălciului ocupând culmile interfluviale din partea centrală şi sudică a acestuia, iar în
partea de nord, nord-est a zonei unde ocupă treimea superioară a versanţilor şi continuă
265

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
bandiform în Dealurile Lohanului, la limita estică a Depresiunii Huşi dar delimitează şi
la sud depresiunea prin prezenţa acestora pe cuesta Draslavăţului.
Fig.2. Hărţile cernoziomurilor cambice şi argiloviale, dintre văile Lohan şi Horincea
În jumătatea nordică, unde sunt prezente ceva mai compact solurile cenuşii se
asociază preponderent cu cernoziomurile argiloiluviale şi cambice dar se intercalează
între solurile brune argiloiluviale şi brune luvice
În jumătatea sudică, datorită altitudinilor ceva mai reduse acestea ocupă aproape
complet totalitatea interfluviilor înalte. Distribuţia altitudinală este destul de eterogenă de
la cca 100 m pe cuesta Draslavăţului, până la cca 300 m în partea sudică a axului deluros.
Formele erodate sunt destul de răspândite, cele salinizate şi pseudogleizate apărând
subordonat.
Pseudorendzinele (25,607 km 2 ) se dezvoltă pe versanţii care prezintă orizonturi
litologice cu conţinut mai mare de carbonaţi şi se asociază frecvent cu cernoziomurile
(figura 4).
Argiluvisolurile sunt reprezentate în teritoriul studiat de soluri brune
argiloiluviale şi soluri brune luvice (figura 4).
Solurile brune argiloiluviale (45,561 km 2 ) se individualizează la nivel de subtip
în cele tipice şi pseudogleizate. Aceste soluri sunt distribuite ca un areal compact,
exclusiv pe arealul mai înalt din Dealurile Fălciului (pe culmea cuestei Lohanului – din
266

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
cursul mijlociu-inferior al acestuia) sub vegetaţie de pădure (Quercetum), la altitudini de
peste 240-280 m.
Distribuţia suprafeţelor (km2) şi numărul
arealelor diferitelor tipuri şi subtipuri de sol
nr. areale
120
100
80
60
40
20
0
AA
BDpz
BP/e/2
Balta
CC/a
CN/e/1
CNpz
CZ/4-pi
Tipuri de sol
CZti/k
Clti
LCti/k/a
SA
SN/a
km 2
500
400
300
200
100
0
nr. Areale
suprafata
Fig. 3. Distribuţia suprafeţelor şi numărul arealelor diferitelor tipuri şi subtipuri de sol
Fig.4. Hărţile argiluvisolurilor, solurilor cenuşii şi pseudorendzinelor dintre văile Lohan şi
Horincea
267

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
Solurile brun luvice (23,27 km 2 ) au o extindere limitată în spaţiul cel mai
înalt al Dealurilor Fălciului (Dl. Dobrina-Huşi, pe cuesta Lohanului inferior – Dl.
Stana-Olteneşti-, Dl. Poiana Vântului-Obârşeni) aproximativ între 280-370 m, sub o
vegetaţie de tranziţie de Querceto-fagetum. Acestea sunt mai sărace în humus şi elemente
nutritive, au aciditate mai accentuată, prin urmare utilizarea lor în alte scopuri decât cel
forestier necesită unele măsuri ameliorative
Solurile hidromorfe (27,664 km 2 ), ocupă suprafeţele joase din luncile Bârladului,
Elanului şi în special a Prutului. Cauzele care au condus la formarea acestora sunt
multiple, de natură litologică (depozite argiloase), geomorfologică (ca urmare a pantei
foarte mici a luncii) şi hidrologică (excesul de umiditate). Suprafeţe importante afectate
de exces de umiditate au fost drenate, astfel că în prezent arealul lăcoviştilor s-a diminuat
în special în incinta îndiguită Albiţa-Fălciu (după 1969) (figura 5).
Fig.5. Harta solurilor azonale dintre văile Lohan şi Horincea
268

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
Solurile halomorfe (11,892 km 2 ), reprezentate prin soloneţuri tipice, ocupă un
areal redus în Lunca Prutului între Râşeşti şi Gura Văii. Ca subtipuri ale altor soluri
acestea se regăsesc pe suprafeţe mari, mai ales în lungul Prutului, Elanului şi unii afluenţi
ai acestuia, Bârladului. Pe versanţi apar punctual, în apropierea unor izvoare sărăturate,
trecând astfel spre lăcovişti salinizate, iar în partea inferioară a versantului salinizarea
afectează uneori, local coluvisolurile (figura 5).
Solurile neevoluate, trunchiate sau desfundate sunt reprezentate de suprafeţe
în luncile Prutului, Bârladului, Elanului şi afluenţilor lor (soluri aluviale – 225,242 km 2 ,
protosoluri aluviale – 95,534 km 2 - în lungul pâraielor cu scurgere intermitentă), iar pe
versanţi regosoluri, erodisoluri şi coluvisoluri.
Erodisolurile (38,805 km 2 ) tipice sunt prezente pe versanţii frunte de cuestă,
mai ales în treimea superioară a acestora, în sectoarele subsecvente ale tributarilor
Bârladului, Elanului, Săratei ş.a.
Regosolurile apar adesea asociate cu erodisolurile. Ocupă versanţii cuestiformi şi
sunt utilizate la fel ca şi precedentele pentru păşuni. Prin urmare, pe lângă echilibrul
proceselor pedogenetice şi denudaţionale un rol important îl are şi intervenţia antropică.
Ca subtipuri au fost separate regosoluri tipice şi salinizate, ultimele fiind întâlnite la
obârşia unor văi mici.
Coluvisolurile apar la baza versanţilor, îndeosebi a celor frunte de cuestă, dar
la scara hărţii de lucru sunt greu de cartografiat aceste suprafeţe, cu atât mai mult cu cât
nu se constată o continuitate spaţială a acestora.
Pe ansamblu, învelişul de sol al arealului studiat se caracterizează prin evidenta
etajare a solurilor zonale (molisoluri şi argiluvisoluri) cu dominarea cernoziomurilor
cambice la altitudini mijlocii.
Din necesitatea de a încadra regiunile de soluri ale României în Banca
Europeană de date de sol (1998), N. Florea şi M. Piciu (2001) propun o nouă regionare
(scara 1:500.000), conform căreia arealul studiat se încadrează la regiunea
cernoziomurilor, cea mai mare parte a arealului şi regiunea luvisolurilor, numai partea
înaltă a Dealurilor Fălciului.
Ameliorarea calităţii solurilor din arealului cercetat rămâne încă în actualitate.
Au fost executate numeroase lucrări de desecare în sectorul luncii Prutului între
Albiţa şi Fălciu, în bazinul inferior al Elanului şi în lunca Bârladului. După 1990,
dispariţia formelor organizate de administrare a terenurilor aricole şi a infrastructurii de
irigaţii existente mai ales în zona Albiţa-Fălciu şi insular în lunca Bârladului au dus la
degradarea lor şi în prezent acestea funcţionează parţial şi defectuos. În prezent, unele
suprafeţe constituie domeniul fâneţelor şi păşunilor de calitate slabă.
Potenţialul productiv al solurilor este mare dar se impun măsuri antierozionale,
reabilitarea vechilor sisteme de irigaţii şi extinderea arealului irigat. Din păcate condiţiile
social-economice actuale nu permit acest lucru dar având în vedere caracterul dominant
agricol al zonei ar trebui să constiuie o prioritate.
Pe versanţi cele mai importante probleme sunt cele legate de eroziune areolară,
ravenaţie şi alunecări. Din acest punct de vedere, arealul cercetat include terenuri cu
269

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
eroziune moderat-puternică cu pericol de accelerare a eroziunii (N. Florea şi colab.,
1977).
Structura procentuală a solurilor
CZti/k
CZti-pi
CZ/sc/a
CZ/4-pi
CNti/1
CNti
CNpz
CNca
CN/e/2
CN/e/1
CCvs
CZti/lk
CZvm/k
CCti
Clti
ER
GC/r/a
LCti/k/a
PR
SA
SAgz
SAsc
SN/a
AA
BPti
Balta
AAgz
Lacuri
BDpz
BDti
BP/e/2
BPpz
CC/2-pi
CC/3-pi
CC/a
Fig.6. Structura procentuală a solurilor
În cazul alunecărilor de teren, problematica ameliorării solurilor devine mai
complicată în funcţie de tipul de alunecare. În general, se folosesc măsuri ameliorative
combinate, mecanice, constând în nivelarea versantului şi biologice, de supraînsămânţare,
asolamente cu ierburi perene, perdele de protecţie ş.a. (C. V. Oprea, 1960).
Problema cea mai spinoasă în ceea ce priveşte utilizarea şi conservarea solurilor
este dată de mărimea şi forma suprafeţei de teren şi de agrotehnica utilizată pe suprafeţe
cu declivităţi >3°, ce impun intense şi costisitoare măsuri antierozionale.
Privind retrospectiv, în urma împroprietăririi de la 1848, suprafeţele de teren
utilizabile agricol erau extrem de fragmentate, parcelele aveau lăţimi reduse (uneori 20-
30 m) şi lungimi mari, depăşind 1 km, dispuse din deal în vale. Legea Agrară din 1921
şi ulterior cea din 29 martie 1939 prevedea ca proprietăţile rurale să nu se poată
divide decât până la o suprafaţă minimă de 2 ha (R. C. Hoţea, 1996). Legea 168/1996
prevede ca retrocedarea proprietăţilor agricole să se facă pe vechile amplasamente. Şi de
această dată legiuitorul persistă în aceeaşi greşeală de a nu lua în considerare o serie de
factori precum: pretabilitatea terenurilor la un anumit tip de agrotehnică, favorabilitatea
270

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
cadrului natural pentru o astfel de fragmentare, disponibilitatea redusă a proprietarilor de a
forma asociaţii în cadrul cărora agrotehnica să asigure o utilizare adecvată a solului,
întoarcerea la o formă de economie agrară de subzistenţă, predominarea monoculturilor,
fenomenele climatice de risc (ploi torenţiale) care pot scoate din uz suprafeţe importante
de sol utilizate neadecvat etc.
Ca soluţii viabile de utilizare a solurilor rămâne în continuare asocierea micilor
proprietari, utilizarea solurilor în funcţie de proprietăţile fizice şi chimice ale acestora,
deci consultanţă de specialitate, aprovizionarea solului cu îngrăşăminte organice,
eliminarea unor practici de ardere a miriştilor care duc la distrugerea microfaunei,
rotaţia culturilor ş.a.
Acest lucru este extrem de bine exemplificat prin analiza comparativă a
imaginilor LANDSAT TM5 din anul 1990 şi 2000, unde alăturat este prezentat un
eşantion la un interval de 10 ani.
Fig. 7- 8. Utilizarea agricolă pe imagini LANDSAT – august 1990, respectiv iunie 2000 în zona
de confluenţă Elan -Prut
Dacă în anul 1990 (figura 7) solele aveau dimensiuni mari şi foarte mari,
avându-se în vedere condiţiile de relief şi reminiscenţe ale utilizării terenului agricol în
formă comună, începând de la mijlocul anilor ‘90 dimensiunile acestora s-au micşorat
271

D. Condorachi / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 263- 272
treptat pe măsură ce procesul de împroprietărire avansa. Din păcate, efectele negative
nu au întârziat să crească în magnitudine datorită faptului că loturile alocate
proprietarilor au lăţimi reduse şi de cele mai multe ori sunt orientate perpendicular pe
curba de nivel ceea ce a dus la accelerarea eroziunii în suprafaţă şi mai ales în
adâncime (figura 8). Pe lângă aceste aspecte tehnologia agricolă a suferit un recul
important în sensul realizării lucrărilor agricole într-un mod defectuos, de multe ori cu
mijloace rudimentare mai potrivite unor epoci trecute, iar fostele lucrări de îmbunătăţiri
funciare au reuşit să fie păstrate doar parţial.
Diferitele motivaţii subiective, sociale sau obiective fac să se perpetueze
această modalitate de cultivare a terenurilor arabile cu efecte dramatice asupra calităţii
solurilor.
BIBLIOGRAFIE
CANARACHE A., 1998, Studiul comparativ al însuşirilor fizice ale solurilor de pe
cele două maluri ale Prutului. În: „Resursele funciare şi acvatice.
Valorificarea superioară şi protecţia lor”, vol. I, Chişinău, p. 146-148.
CONDORACHI, D., LUPASCU, GH, HERGHELEGIU, C., SECU, C., 1994, Base de
donnes experimentale pour la modelisation des processes pedologiques.
Development and application systems, no.3, Universitatea “Ştefan cel Mare”
Suceava.
TOMIŢĂ, O.,1999, Cercetări privind influenţa lucrărilor ameliorative din incinta
îndiguită Albiţa-Fălciu, asupra solurilor şi apelor freatice. Teză de doctorat.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Iaşi.
TOMIŢĂ, O., FILIPOV, F.,2000, Efectul lucrărilor ameliorative asupra regimului de
umiditate şi stării de salinizare a lăcoviştei puternic salinizate din zona
preterasică a incintei Albiţa-Fălciu. SS, XXXIV, nr. 1, p. 69-82.
TOMIŢĂ, O., FILIPOV, F., 2001, Influenţa lucrărilor hidroameliorative asupra
evoluţiei stării de salinizare şi alcalizare a solurilor din zonele de grind şi
centrală ale incintei îndiguite Albiţa-Fălciu (sectorul nord). Lucr. celei de a
XVI-a Conf. naţ. şt. sol., vol. I, nr. 30A. Secţ. I-a Fizica şi tehnologia solului.
Edit. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, p. 130-141, Iaşi.
* * * ,1972, - Hărţile topografice scara 1:50.000 şi 1:25.000
* * * ,1996, – Hărţile topografice scara 1:50.000 şi 1:25.000
* * * ,1965, – Hărţi cadastrale scara 1: 5.000 (pentru confluenţa Elan-Prut)
* * * Imagini LANDSAT TM5 din anii 1990, 1996, 2000 (oferite pentru cercetare de
EURIMAGE prin CRUTA, Bucureşti)
272