vânzări de 13 milioane de euro - Agenda Constructiilor

CONSULTANŢĂ
evita posibile surse de erori;
• se folosește un aparat de măsurare de
suprafaţă (covermetre) pentru a localiza
oţelul și a determina distanţa dintre
bare;
• se face o legătură electrică cu o bară de
oţel fie descoperind-o, fie folosind una
deja descoperită;
• se folosește aparatul de măsurat menţionat
mai sus, pentru a localiza o bară
corespunzătoare scopului operaţiunii;
• se descoperă parţial bara, găurind
betonul care o acoperă cu un aparat de
percuţie cu diametrul mare;
• se face o gaură cu un diametru mic în
bara de oţel și se atașează cablul cu un
șurub cu autofiletare;
• se verifică dacă fluxul electric prin bara
de oţel este continuu folosind un aparat
de măsurare a rezistenţei între 2 puncte
separate de pe 2 bare separate. Măsurătorile
trebuie executate în ambele direcţii
(înainte și înapoi), adică cu conexiunile
inversate. O valoare a rezistenţei mai mică
de 1Ω indică un material (bară din oţel)
continuu din punct de vedere electric;
• se marchează o grilă sau o matrice
pe suprafaţa betonului, folosind cretă,
bandă adezivă sau vopsea. Dimensiunea
grilei va depinde de tipul de coroziune.
Dacă există bănuiala că este cazul unei
coroziuni generale atunci dimensiunile
adecvate sunt de 1x1m, deoarece
gradientul de potenţial este scăzut. În
cazul unei coroziuni localizate, o grilă de
0,2x0,2m va detecta toate zonele unde
aceasta se produce. Dacă potenţialele de
electrod din poziţiile adiacente diferă cu
mai mult de 100mV, este recomandat ca
dimensiunile grilei să se reducă;
• se verifică și se calibrează electrodul și
voltmetrul;
• dacă este necesar, se folosește apă sau
soluţie de săpun ca să se umezească întreaga
suprafaţă sau acea porţiune unde
se efectuează măsurătorile pentru a
asigura un bun contact electric. Nu se vor
folosi soluţii saline. Pentru a se putea citi
rezultatele, ionii încărcaţi electric trebuie
să se deplaseze de la bara de oţel la electrod,
iar betonul trebuie să fie suficient
de umed pentru a permite aceasta. Nu
trebuie să se producă un contact electric
direct, curentul trebuie să «curgă» sub
formă de ioni, nu de electroni;
• se va conecta electrodul de referinţă
la capătul pozitiv al voltmetrului, iar bara
de oţel la cel negativ;
• se consemnează condiţiile din mediul
înconjurător, detaliile privind electrodul
de referinţă, fluidul de contact, conexiunea
electrică la armătură, grosimea
stratului de beton și starea acestuia.
Aceste detalii sunt importante deoarece
pot afecta potenţialul electrodului și pot
cauza anomalii;
• se verifică dacă există surse de curent
cum ar fi sisteme în extensie electrică
și în apropiere instalaţii de protecţie
catodică;
• se efectuează citirea valorilor la
punctele de intersecţie ale grilei. Alte
citiri adiacente ar trebui să arate doar
mici diferenţe de potenţial - o verificare
utilă a validităţii valorilor citite pe durata
efectuării măsurătorilor;
• se examinează rezultatele pentru a
depista eventuale anomalii. Acolo unde
se obţin cele mai mari valori negative se
verifică dacă sunt semne sau surse de
coroziune;
• întrucât măsurarea potenţialelor electrozilor
nu oferă informaţii privind cauzele
sau ritmul coroziunii, se decopertează
parţial armătura sau se efectuează teste
suplimentare pentru a determina gradul
în care oţelul din armătură este afectat
de coroziune.
În acest sens sunt utile teste precum
cele de determinare a: adâncimii la care
se află armătura în stratul de beton;
profunzimii carbonatării; conţinutului în
clor al betonului; rezistenţei betonului;
gradului de expunere a armăturii; ritmul
coroziunii (rezistenţa la polarizare liniară).
De exemplu, dacă, acolo unde măsurările
de potenţial indică posibilitatea existenţei
coroziunii, betonul este carbonatat
sau are un conţinut semnificativ de clor
la adâncimea la care se află armătura,
apoi există o mare probabilitate să se fi
produs fenomenul de coroziune, mai
ales dacă rezistenţa specifică a betonului
este scăzută.
Analizarea datelor
Principalul scop al măsurării potenţialului
electrodului este acela de a localiza armătura
corodată dintr-o structură. Aceasta
este cel mai bine realizată prin evaluarea
magnitudinii potenţialului și apoi considerarea
variaţiei sale spaţiale în structură.
Criteriile ASTM
ASTM C867 prezintă criteriile stabilite
în SUA, în principal cu privire la poduri,
pentru interpretarea potenţialelor de
electrod pe suprafeţe. Potenţiale cu valori
pozitive mai mari de -100mV reprezintă
zone cu risc de coroziune scăzut (90%).
Potenţialele -100mV și -250mV, când nu
este sigură a estima probabilitatea coroziunii,
sunt dificil de interpretat și constituie
câteodată o proporţie semnificativă în
cadrul măsurătorilor.
Întrucât criteriile au fost stabilite empiric,
pot apărea variaţii în funcţie de diferite
tipuri de beton și atunci criteriile ASTM
nu mai pot fi folositoare pentru utilizare.
Datorită limitărilor de care dă dovadă
această abordare, au devenit uzuale alte
metode alternative de evaluare.
Trasarea hărţilor potenţialelor de electrod
Pentru o bună înţelegere a stadiului
coroziunii este deosebit de utilă trasarea
unei hărţi a potenţialelor înregistrate în
zona analizată. Valorile obţinute în urma
măsurătorilor sunt marcate automat sau
manual și se trasează linii între punctele
care arată același potenţial. Aceste linii
de contur indică zonele anodice (unde
coroziunea este posibilă) și zonele catodice
(unde riscul este mai puţin probabil).
Se pot întâlni și potenţiale între +100mV
și -700mV, valori pozitive mai crescute
indicând un beton uscat. Cu cât este mai
mare diferenţa de potenţial dintre zonele
catodice și cele anodice, cu atât liniile reprezentând
gradientul de potenţial sunt
mai abrupte, iar posibilitatea ca în zonele
anodice să existe un proces de coroziune
semnificativ este mai mare. Diferenţe de
potenţial mai mari de 100mV între valorile
adiacente (la aproximativ 0,5 m depărtare)
indică adeseori un risc de coroziune semnificativ.
Deși aceste hărţi trasate pe baza
măsurării potenţialelor pe zonele anodice
par mai puţin exacte decât folosirea criteriilor
ASTM, acestea sunt aplicabile la o
gamă mai largă de structuri și condiţii.
«Calibrarea» calitativă
a rezultatelor
Expunerea și inspectarea locală a barelor
de oţel din armătură, atât în zonele pentru
care se indică un risc mare de coroziune,
cât și în cele cu risc mic, pot oferi indicaţii
pentru o calibrare aproximativă a potenţialelor
electrozilor în structură, ţinând cont
de starea coroziunii structurii și avariile
aferente care pot necesita ulterior investigaţii
amănunţite sau lucrări de reparaţii.
Neajunsuri şi posibile
cauze/surse de erori
• continuitatea electrică: Dacă există
contacte electrice neadecvate la nivelul
armăturii, acestea pot determina erori
Nr. 61 - IUNIE 2008 AGENDA CONSTRUCȚIILOR 67