Manual Justitie A5 .cdr - Directia Protectia Copilului

MANUAL SPECIFIC PENTRU
PENTRU PERSONALUL DIN
DOMENIUL JUSTIŢIEI
PENTRU MONITORIZAREA
DREPTURILOR COPILULUI

Autori:
Consultanţi:
Atena Fătu, coordonatorul lucrării
Monica Bizău
Mioara Bogdan
Diana Ciobotărică
Ecaterina Croitor
Violeta Elefterie
Mihai Şerban
Revizuirea lucrării:
Adina Codreş
Izabella Popa

CUPRINS
Abrevieri .........................................................................................pag. 2
Introducere .....................................................................................pag. 3
I. Cadrul legislativ şi instituţional general pentru implementarea şi
monitorizarea drepturilor copilului ...............................................pag. 6
II. Principiile generale promovate de CDC ....................................pag. 8
III. Drepturile şi libertăţile copilului ..............................................pag.14
IV. Mediul familial şi îngrijirea alternativă ....................................pag.36
V. Măsurile speciale de protecţie .................................................pag.49
Anexa ......................... ...................................................................pag.68
Bibliografie ...................................................................................pag.70

Abrevieri:
ANP
Administraţia Natională a Penitenciarelor
ANPIS Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
ANITP Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane
AvP
Avocatul Poporului
CCC
Consilii Consultative Comunitare
CDC
Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului
CNA
Consiliul Naţional al Audiovizualului
CNCD Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
ComDC Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului
CPC
Comisia pentru Protecţia Copilului
DGASPC Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului
DRI
Departamentul de Relatii Interetnice
FONPC Federaţia ONGurilor pentru Copil
HG
Hotărâre de Guvern
ILO
Organizaţia Internaţională a Muncii
INS
Institutul National de Statistica
MAI
Ministerul Administraţiei şi Internelor
MCPN Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
MECTS Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
MJ
Ministerului Justiţiei
MMFPS Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
MMFPS-DPC Directia Protecţia Copilului
MMFPS-DPPH Direcţia Protecţia Persoanelor cu Handicap
MS
Ministerul Sănătăţii
OIM
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie
ONG Organizaţie Neguvernamentală
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
ORA
Oficiul Roman pentru Adopţii
ORI
Oficiul Român pentru Imigrări
SPAS Serviciul Public de Asistenţă Socială
UE
Uniunea Europeană
2

Pledoarie pentru definirea unui mecanism naţional de
monitorizare a drepturilor copilului
«61 de copii au fost adoptaţi anul acesta în judeţul Constanţa.
Centrele sunt însă pline de micuţi care aşteaptă să fie luaţi acasă de familii
1
iubitoare, care să le ofere o viaţă frumoasă.»
«Copiii ar putea interpreta violenţa ca pe un mod de a soluţiona
problemele, imitând ceea ce văd la televizor. Copiii aflaţi într-un loc de
2
joacă vor crede ca sunt nişte supereroi care se luptă cu oamenii răi.»
«Trei copii au ajuns astăzi la spital, dupa ce au suferit arsuri grave
3
pe corp!»
«Zeci de copii români sunt discriminaţi în şcolile din Italia, fiind
înjuraţi sau chiar agresaţi de colegii de clasă doar pentru faptul că sunt de
4
naţionalitate română, informează Realitatea TV.»
Acestea sunt câteva dintre ştirile cotidiene din România.
Câţi copii sunt victime ale violenţei în şcoală, victime ale
grooming-ului prin internet, ale criminalilor, sau chiar „numai” ale
alimentaţiei nesănătoase, ale intoxicaţiilor cu nitriţi din apa fântânilor
neverificate, ale jucăriilor neomologate Câţi dintre copii trăiesc într-o
familie care nu are o locuinţă decentă şi câţi nu beneficiază de servicii
medicale adecvate Câţi copii nu pot merge la şcoală din cauza sărăciei
sau pentru că nu au acte de identitate nici ei, nici părinţii lor Câţi ajung să
fie diagnosticaţi cu dizabilitate doar la o vârstă şcolară şi de ce Oferă
autorităţile servicii prompte, competente şi adecvate Câţi copii sunt
vulnerabili în faţa acestor ameninţări Unde se găsesc cei vulnerabili, în
mediul urban sau în mediul rural La ce vârstă sunt copiii mai vulnerabili
Care dintre genuri sau minorităţi prezintă un risc mai mare Primesc întradevăr
copiii asistenţă psihologică şi servicii de recuperare în astfel de
cazuri Sunt părinţii sprijiniţi în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire
la copii Câţi copii sunt revictimizaţi prin audieri repetate efectuate de
instituţii diferite Este legislaţia clară şi suficientă pentru aceste cazuri
Sunt întrebări la care nu putem răspunde încă, decât parţial, însă
în lipsa răspunsurilor, politicile naţionale şi locale pentru copii, care se
doresc construite în scopul unei reale şi efective statorniciri în practică a
drepturilor copiilor noştri, nu pot fi adecvate.
1
http://www.cugetliber.ro/stiri-social-cum-se-poate-adopta-un-copil-dupa-noua-lege-
113819
2
http://www.utilecopii.ro/articole/familie/influenta-violentei-tv-asupra-copiilor/8598/
3
http://www.ziare.com/botosani/stiri-actualitate/copii-nenorociti-din-neglijenta-parintilor-
2845325
4
http://www.ziare.com/nationala-romaniei/stiri-nationala-romaniei/copiii-romani-sunt-totmai-discriminati-in-italia-272114
3

În fapt, în România…
O serie de instituţii centrale culeg informaţii şi date statistice de la
nivel judeţean în funcţie de modalităţile proprii de monitorizare, modalităţi
care nu întodeauna sunt corelate între ele sau cu prevederile Convenţiei
ONU cu privire la Drepturile Copilului (CDC). Aceste date nu sunt
sintetizate şi nu sunt disponibile în mod periodic, cu câteva excepţii,
printre care protecţia specială a copilului şi beneficiile acordate, astfel că
nu se poate alege un moment şi un format unic de raportare şi comparare,
nu se poate contura un tablou complet al problemelor copilăriei în
România.
În acelaşi timp, aceleaşi instituţii centrale sau altele a căror arie de
competenţă vizează şi problematica drepturilor copilului se ocupă de
armonizarea şi alinierea legislaţiei naţionale cu prevederile CDC sau a
celorlalte tratate internaţionale care au ca subiect şi obiect explicit
protejarea copilăriei.
Pe de altă parte, o gamă largă de instituţii judeţene sau locale ca,
de exemplu, inspectoratele şcolare şi şcoala, direcţiile şi serviciile de
sănătate, inspectoratele de poliţie, agenţiile judeţe pentru plăţi şi inspecţie
socială, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi
serviciile publice de asistenţă socială din cadrul primăriilor fie ele
subordonate/ deconcentrate sau coordonate/ descentralizate faţă de cele
centrale se ocupă de transpunerea prevederilor legale în practică.
Însă chiar şi atunci când există strategii şi planuri de acţiune
comune, asumate şi cunoscute, nu întotdeauna şi nu tuturor actorilor, cu
funcţii de conducere sau de execuţie, le este pe deplin clar cum se
corelează şi articulează mecanismele de îndrumare, control, evaluare,
inspecţie, monitorizare cu cele de legiferare, elaborare de politici publice
în domeniu şi cu supervizarea alocării resurselor şi efectuării cheltuielilor
într-un mod care să aibă impact direct asupra beneficiarului: copilul.
Singurele ocazii în care o autoritate centrală a centralizat
informaţiile existente la nivel naţional în tot ceea ce înseamnă drepturile
copilului (legislaţie, programe şi statistici) au fost cele reprezentate de
îndeplinirea obligativităţii privind elaborarea rapoartelor periodice de ţară
privind stadiul implementării CDC, conform prevederilor art. 44 al
acesteia, în anii: 1993, 1999 şi în 2007.
Conform procedurilor, după analizarea Rapoartelor de ţară ale
României, ultimul fiind depus în anul 2007 şi analizat de Comitetul ONU
pentru Drepturile Copilului (ComDC) în anul 2009, sunt formulate
recomandări pentru continuarea eforturilor în vederea conturării unui
sistem de monitorizare naţional.
4

5
Conform acestor recomandări, ComDC îndeamnă la crearea
“unui sistem amplu cu aplicare naţională, care să colecteze şi să
analizeze date din toate domeniile de interes ale Convenţiei privind toate
persoanele sub 18 ani, cu accent deosebit pe categoriile vulnerabile de
6
copii”.
În acest context,
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Protecţia
Copilului şi autorii acestui manual vă propun, în cadrul proiectului
„Întărirea capacităţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de a
asigura coordonarea procesului de implementare a Convenţiei ONU
pentru drepturile copilului în România” finanţat de Programul Operaţional
Dezvoltarea Capacităţii Administrative, să participaţi la proiecţia şi
construcţia riguroasă a unui sistem de monitorizare a drepturilor copilului
în România.
Ce presupune aceasta
Pe de o parte monitorizarea implementării CDC prin studii,
investigaţii, cercetări, analize, respectarea standardelor serviciilor, dar şi
prin colectarea sistematică a datelor dezagregate, ce necesită conturarea
clară a două componente:
• Instrumente unice utilizate: stabilirea indicatorilor de
măsurat, structurarea întrebărilor şi a informaţiilor minime necesare;
• Mecanisme de raportare, inclusiv actori responsabili,
resurse implicate, periodicitatea furnizării datelor, modul de culegere şi de
transmitere al informaţiilor.
Pe de altă parte, procesul de monitorizare presupune şi controlul
încălcării drepturilor copilului, care se poate concretiza în analiza tuturor
sesizărilor şi autosesizărilor, inclusiv din presă şi verificarea celor sesizate
de către echipe de experţi pluridisciplinare cu o înaltă ţinută morală şi
profesională.
Activităţile de îndrumare şi control, ar trebui să se finalizeze prin:
• întocmirea de rapoarte publice privind respectarea
drepturilor copilului,
• propunerea şi aplicarea de sancţiuni administrative,
civile, penale pentru persoanele fizice şi juridice responsabile,
• formularea de recomandări privind îmbunătăţirea
legislaţiei, a programelor sau procedurilor de lucru.
Această verificare este necesară atât în cazuri individuale, dar cu
prioritate atunci când apar fenomene îngrijorătoare, cum ar fi: creşterea
numărului de sarcini la adolescente sau consumul de etnobotanice în
rândul copiilor şi tinerilor.
5
Consideraţii asupra rapoartelor depuse de statele părţi în baza articolului 44 al Convenţiei,
observaţii finale: România, CRC/C/ROM/CO/4, 12 iunie 2009
6
Idem, Colectarea datelor, rec 18.
5

Capitolul I. Cadrul legislativ şi instituţional general privind
implementarea şi monitorizarea drepturilor copilului în România
A. Implementarea drepturilor
I.A.1. Cadrul legislativ
Cele mai relevante acte normative în domeniul implementării
drepturilor copilului în România sunt următoarele: Legea 18/1990 prin
care se ratifică Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, Legea
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Hotărârea
de Guvern (HG) nr. 860/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale în
domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008 - 2013 şi a
Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale în
domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008 – 2013.
I.A.2. Cadrul instituţional
La nivel central, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale –
prin Direcţia Protecţia Copilului (MMFPS-DPC) asigură coordonarea
activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor copilului în acord cu art.
100 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului.
Atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului (ANPDC) menţionată în Legea nr.272/2004 – ulterior
transformată în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a
Drepturilor Copilului (ANPFDC) – au fost preluate de MMFPS urmare
intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă (OUG) nr.68/2010 privind unele
măsuri de reorganizare a MMFPS şi a activităţii instituţiilor aflate în
subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa şi HG nr.728/2010
pentru modificarea şi completarea HG nr.11/2009 privind organizarea şi
funcţionarea MMFPS.
La nivel judeţean şi local nu se regăseşte o instituţie
corespunzătoare având atribuţiile MMFPS-DPC.
Organizaţiile neguvernamentale (ONG-urile) se implică activ în
implementarea drepturilor copilului în România
În acelaşi context sunt de amintit şi o serie de parteneri
internaţionali care au avut o contribuţie relevantă în ceea ce priveşte
implementarea drepturilor copilului în România: UNICEF România, OMS,
UNFPA, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), UNAIDS,
Biroul Internaţional al Muncii.
7
Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea
cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu
Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi Hotărârea de Guvern nr.1385/2009
6

B. Monitorizarea drepturilor
I.B.1. Instituţiile responsabile
La nivel central, MMFPS-DPC asigură monitorizarea respectării
drepturilor copilului, în acord cu art. 100 din Legea nr.272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Totodată, asigură colectarea
informaţiilor referitoare la implementarea CDC, inclusiv prin elaborarea
Rapoartelor de ţară către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului
(ComDC), conform. pct. 24.3 din HG 728/2010. Odată cu reorganizarea
ANPFDC ca DPC în cadrul MMFPS, atribuţia de control al modului în care
sunt respectate drepturile copilului şi Consiliul Consultativ nu au fost
preluate.
Pe de altă parte, încălcări ale drepturilor copilului pot fi semnalate
Avocatului Poporului, care gestionează această problematică printr-unul
dintre adjuncţii săi, a cărui arie de competenţă vizează şi drepturile
copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap,
apărând astfel drepturile şi libertăţile copiilor în raporturile acestora cu
autorităţile publice, conform Legii nr.35/1997 privind organizarea şi
funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului (AvP), republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. AvP elaborează şi publică anual
rapoarte în care sunt menţionate şi aspecte privind încălcări ale drepturilor
copilului, în măsura în care această instituţie a fost sesizată cu privire la
acestea. AvP are organizate birouri teritoriale în 15 judeţe.
La nivel local, serviciul public de asistenţă socială organizat la
nivel de municipiu, oraş (SPAS)/ DGASPC a sectoarelor municipiului
Bucureşti şi compartimentul funcţional din aparatul de specialitate al
primarului de la nivel de comună, sunt responsabile cu monitorizarea şi
analizarea modului de respectare a drepturilor copiilor conform art.106,
alin.1, din Legea 272/2004.
În practică însă, există situaţii în care din cauza lipsei unor
proceduri de monitorizare sau a personalului de specialitate, mai ales la
nivel rural (de ex: asistent social), această atribuţie nu se realizează.
I.B.2. Datele de monitorizare
O serie de date statistice există în Anuarul statistic realizat de
Institutul Naţional de Statistică (INS), precum şi în buletine statistice
lunare, însă acestea nu sunt accesibile şi nu sunt corelate cu prevederile
CDC, de ex: grupele de vârstă utilizate de INS nu permit identificarea
numărului de copii din România, deoarece limita superioară a grupei de
vârstă la care s-ar încadra 18 ani, prevăzută de definiţia copilului, este de
19 ani.
8
În locul persoanei cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale
comunale prevăzută de L272/2004, cf. L292/2011 art.113, alin.2
7

Capitolul II. Principiile generale promovate de CDC
Clusterul prezent propus de ComDC pentru raportare cuprinde
următoarele articole: 2, 3, 6 şi 12. Pentru capitolul prezent au fost
selectate:
(I) Articolul 2 – nediscriminarea;
(II) Articolul 3 – interesul superior al copilului;
(III) Articolul 12 – respectarea opiniilor copilului.
II.I. Dreptul la nediscriminare (articolul 2)
A. Implementarea dreptului
II.I.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 2
„1. Statele Părţi vor respecta şi vor garanta drepturile stabilite în
prezenta Convenţie, pentru fiecare copil aflat sub jurisdicţia lor, fără niciun
fel de discriminare, indiferent de rasă, culoarea, sexul, limba, religia, de
opiniile politice sau alte opinii, de naţionalitatea, apartenenţa etnică sau
originea socială, de situaţia materială, dizabilitatea, statutul la naştere sau
alte statute, ale copilului, ale părinţilor sau ale reprezentanţilor săi legali.
2. Statele Părţi vor lua toate măsurile necesare, pentru a garanta
protecţia copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de
sancţionare bazată pe considerente care ţin de statutul, activităţile,
opiniile exprimate sau convingerile părinţilor copilului, a reprezentanţilor
săi legali sau a altor membri ai familiei sale.”
I.I.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Reglementări legislaţie naţională
Dreptul la nediscriminare Constituţia României, art. 6
Legea nr. 18/1990 pentru
ratificarea Conventiei cu privire la
drepturile copilului
OUG nr. 137/2000
Legea nr. 272/2004, art. 6
HG nr. 860/2008, cap. IV
8

Actele normative menţionate la cap. I.A.1. se completează cu:
Articolul 6 din Constituţia României garantează dreptul la
nediscriminare.
OU nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare, cu modificările ulterioare asigură cadrul general
în acest domeniu. Aceasta a transpus Directivele Consiliului Uniunii
Europene 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament
între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică şi 2000/78/CE
de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea
ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă (aquis-ul
comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării). Printre
criteriile de discriminare prevăzute de ordonanţă se numără: rasa,
naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingeri, gen,
orientare socială, vârsta, handicap, boala cronică necontagioasă,
infectarea HIV ori apartenenţa la o categorie defavorizată.
II.I.A.3. Cadrul instituţional
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
reprezintă autoritatea de stat în domeniul discriminării, cu personalitate
juridică, autonomă, sub control parlamentar şi totodată garant al
interesului public şi al persoanelor în domeniul respectării principiului
nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu
documentele internaţionale la care România este parte, conform Hotărârii
de Guvern nr. 1194/2001 privind organizarea şi funcţionarea CNCD, cu
modificările şi completările ulterioare.
Conform Ordinului nr.286/2007 privind aprobarea Strategiei
naţionale de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a
discriminării 2007-2013, CNCD are în vedere cooperarea cu celelalte
instituţii cu competenţe în domeniu, cum ar fi: Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap (în prezent MMFPS-DPPH), Consiliul Naţional al
Audiovizualului, AvP, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între
Femei şi Bărbaţi (în prezent MMFPS-DES), Jandarmeria Română, Poliţia
Română. CDC nu este menţionată în legislaţia pentru combaterea
discriminării, iar MMFPS-DPC nu se află printre instituţiile cu care CNCD
ar trebui să colaboreze.
B. Monitorizarea dreptului
II.I.B.1. Instituţiile responsabile
Instituţiile menţionate la cap.I.B.1 se completează cu CNCD.
9

II.I.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există o abordare unitară a
discriminării în diferitele acte
normative
Indicatori cantitativi
Numărul de studii asupra
discriminării.
E x i s t ă o a b o r d a r e
nediscriminatorie a drepturilor
tuturor copiilor în legislaţia
naţională
E x i s t ă c a m p a n i i d e
sensibilizare şi alte activităţi
preventive împotriva discriminării
S-au organizat campanii de
informare şi dezbateri cu privire la
efectele discriminării, din punctul de
vedere al celor discriminaţi
Gradul de satisfacţie al
copiilor faţă de serviciile publice
oferite categoriilor cele mai
discriminate.
Numărul de copii care au
abandonat şcoala pe judeţ/ etnie/
dizabilitate/ etc.
Procent de copii care nu au
beneficiat de acces la servicii
publice/ etnie/ dizabilitate.
II.II. Interesul superior al copilului (articolul 3)
A. Implementarea dreptului
II.II.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 3
„1. În toate acţiunile care îi privesc pe copii, înterprinse de instituţiile
publice sau private de protecţie socială, de instanţele judecătoreşti, de
autorităţile administrative sau de organele legislative, interesul superior al
copilului va avea o importanţă prioritară.
2. Statele Părţi se angajează să asigure protecţia şi îngrijirea
necesare pentru bunăstarea copilului, luând în considerare drepturile şi
obligaţiile părinţilor săi, ale reprezentanţilor săi legali sau ale altor
persoane responsabile din punct de vedere legal pentru copil şi, în acest
scop, vor lua toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare.
3. Statele Părţi vor veghea ca instituţiile, serviciile şi unităţile
responsabile de îngrijirea şi protecţia copilului să respecte standardele
stabilite de către autorităţile competente, în special în ce priveşte
siguranţa, sănătatea, numărul şi calificarea personalului precum şi
10

asigurarea unei supervizări competente.”
Acesta este principiul primordial şi de aceea, el trebuie să stea la
baza tuturor acţiunilor care îl privesc pe copil, înţeles ca persoană cu
drepturi şi responsabilităţi, căruia i se acordă prioritatea cuvenită în toate
aspectele vieţii sale de către părinţi, reprezentanţi legali, precum şi alte
persoane fizice sau juridice cu care interacţionează.
Se are în vedere abordarea acestuia în strânsă legătură cu
prevenirea separării copiilor de părinţi, punerea accentului pe
responsabilizarea părinţilor în vederea creşterii copiilor şi pe lipsirea de
mediul familial atunci când situaţia o impune-pentru cei care nu pot fi lăsaţi
în mediul lor familial în vederea protejării interesului lor superior. Adopţia,
restricţionarea libertăţii şi audierile în instanţă în cazurile de natură penală
a copiilor, sunt alte demersuri legate de copil în strânsă legătură cu
interesul superior al copilului.
II.II.A.2. Cadrul legislativ – vezi cap.I.A.1.
Reglementări CDC
Interesul superior al copilului
Reglementări legislaţie naţională
Legea nr. 18/1990 pentru
ratificarea CDC
Legea nr. 272/2004, art. 6
HG nr. 860/2008
II.II.A.3. Cadrul instituţional – vezi cap.I.A.2.
B. Monitorizarea dreptului
II.II.B.1. Instituţiile responsabile - vezi cap.I.B.1.
II.II.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
Este principiul definit în
legislaţia naţională
Este integrat principiul
interesului superior al copilului în
toate actele normative
11

Indicatori calitativi
Este avut în vedere în
deciziile juridice şi administrative
dar şi în programele şi serviciile cu
impact asupra copiilor
Există un sistem de
standardizare şi evaluare a calităţii
serviciilor oferite copiilor
Indicatori cantitativi
Numărul de sesizări privind
încălcarea principiului interesului
superior al copilului/ judeţ/ an.
Serviciile pentru copii
licenţiate din totalul de servicii
pentru copii – procentual.
II.III Respect pentru opiniile copilului (articolul 12)
A. Implementarea dreptului
II.III.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 12
„1. Statele Părţi vor garanta copilului capabil să-şi formeze
propriile opinii, dreptul de a şi le exprima în mod liber în toate problemele
care îl privesc şi vor acorda acestor opinii importanţa cuvenită, în funcţie
de vârsta şi maturitatea copilului.
2. În acest scop, copilului i se va da, în mod special, posibilitatea
de a fi ascultat în cadrul oricăror proceduri judiciare sau administrative
care îl privesc, fie direct, fie prin intermediul unui reprezentant sau al unui
organism adecvat, în conformitate cu regulile de procedură ale legislaţiei
naţionale.”
II.III.A.2. Cadrul legislativ - vezi cap. I.A.1.
II.III.A.3. Cadrul instituţional – vezi cap.I.A.2.
B. Monitorizarea dreptului
II.III.B.1. Instituţiile responsabile - vezi cap.I.B.1.
12

II.III.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
Este integrat principiul
respectării opiniilor copilului în toate
actele normative
Principiul respectării
opiniilor copilului este avut în
vedere în luarea deciziilor juridice şi
administrative, în luarea deciziilor la
nivelul familiei, şcolii, comunităţii şi
în cadrul serviciilor pentru copii
Numărul de sesizări privind
încălcarea principiului respectării
opiniilor copilului/ judeţ/ an.
13

Capitolul III. Drepturile civile şi libertăţile copiilor
Clusterul prezent propus de ComDC pentru raportare cuprinde
următoarele articole: 7, 8, 13, 14, 15, 16 ,17 şi 37 litera a. Ulitmul articol
menţionat, referitor la interzicerea pedepsei capitale şi a închisorii pe viaţă
este inclus în capitolul V. Măsurile speciale de protecţie. Capitolul prezent
include şi articolul 30, alturi de cele selectate de mai jos:
(I) Articolul 7
(II) Articolul 8
(III) Articolul 13
(IV) Articolul 14
(V) Articolul 15
(VI) Articolul 16
(VII) Articolul 30
– dreptul la nume, naţionalitate, de a-şi
cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia;
– dreptul la identitate;
– libertatea de exprimare;
– libertatea de gândire, conştiinţă şi religie;
– libertatea de asociere şi întrunire paşnică;
– dreptul copilului la viaţă privată;
– copiii aparţinând minorităţilor.
III.I. Dreptul la nume, naţionalitate, la a-şi cunoaşte şi a fi
îngrijit de părinţi (articolul 7) şi conservarea identităţii copilului
(articolul 8)
A. Implementarea dreptului
III.I.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 7
„1. Copilul va fi înregistrat imediat după naştere şi are, prin naştere,
dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi pe cât posibil,
dreptul de a-şi cunoaşte părinţii de a fi îngrijit de aceştia.
2. Statele părţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte
legislaţia lor naţională şi obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în
temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile în materie, în special în
cazurile în care, copilul ar deveni altfel apatrid.”
ARTICOLUL 8
„ 1. Statele Părţi se angajează să respecte dreptul copilului de a-şi
păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile de familie aşa cum
sunt recunoscute prin lege fără nicio imixtiune ilegală.
2. Când un copil este lipsit, în mod ilegal, de unele sau de toate
elementele constitutive ale identităţii sale, Statele Părţi vor asigura
asistenţă şi protecţie adecvate, în vederea rapidei restabiliri a identităţii
copilului.”
14

III.I.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul la nume, naţionalitate, la
a-şi cunoaşte şi a fi îngrijit de
părinţi
Conservarea identităţii copilului
Reglementări legislaţie naţională
Codul civil, art. 35, 36, 59
Legea nr. 272/2004, art. 8, 10, 11,
12
Legea nr. 119/1996 cu privire la
actele de stare civilă, actualizată
prin OUG nr. 80/2011
Legea nr. 21/1991 privind
cetăţenia română, art. 4, 6
Legea nr. 272/2004, art. 8, 10, 11,
12, art. 13 alin.1
Codul civil, art.84 (3)
Potrivit dispoziţiilor art. 35 Codul Civil „Capacitatea de folosinţă
9
începe de la naşterea persoanei” , iar prin excepţie, potrivit art. 36 Codul
Civil, ”drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai
10
dacă el se naşte viu”.
Transpunerea art. 7 şi 8 din Convenţie aproape în integralitatea
lor în legislaţia specială, respectiv în prevederile art. 8 din Legea
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului reprezintă
voinţa legiuitorului pentru realizarea acestui drept fundamental al
copilului. Astfel în art.8 se prevede ”(1) Copilul are dreptul la stabilirea şi
11
păstrarea identităţii sale.” Iar în alin. (2)”Copilul este înregistrat imediat
după naşterea sa şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a
dobândi o cetăţenie şi dacă este posibil, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi
12
de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia”. Pentru realizarea acestui
drept în art.10,11,12 şi 13 ale aceleiaşi legi se stipulează termenele şi
persoanele responsabile cu realizarea demersurilor pentru înregistrarea
naşterii copilului.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la
actele de stare civilă, republicată în 2012, înregistrarea naşterii copilului
se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau,
după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul. Totodată,
legea stipulează şi termenele de declarare a naşterii respectiv: „15 zile de
9
Legea 287/2009 privind Codul civil republicat în Monitorul Oficial 505/15 iulie 2011
10
idem
11
Legea nr. 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
12
idem
15

la naştere, dacă copilul se naşte viu şi este în viaţă; 3 zile de la naştere,
dacă copilul s-a născut mort; 24 ore de la deces, dacă copilul s-a născut
13
viu dar a murit în primele 15 zile” .
În cazurile speciale atunci când copilul este părăsit de mamă în
maternitate, în conformitate cu art.11 din Legea 272/2004 unitatea
medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris Direcţia Generală
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi organele de
poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei. În
termen de 5 zile de la sesizare se întocmeşte un proces-verbal de
constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul DGASPC,
reprezentantul poliţiei şi al maternităţii. În termen de 30 de zile de la
întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să întreprindă
verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul
acestor verificări la DGASPC. În situaţia în care, în urma verificărilor
efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei, direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite la SPAS, în a
cărui rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea, dosarul
cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal,
dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu
14
rezultatul verificărilor . În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei,
SPAS are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi
prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu
privire la actele de stare civilă, cu modificările ulterioare, şi de a face
declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent.
După înregistrarea naşterii copilului, SPAS are obligaţia de a transmite la
DGASPC actul de înregistrare a naşterii copilului.
Totodată, legea prevede că în termen de 24 de ore” unităţile
sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip
rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte persoane juridice,
precum şi persoane fizice, care internează sau primesc în îngrijire femei
gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili
identitatea, sunt obligate să anunţe, în scris, autoritatea administraţiei
publice locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în
15
vederea stabilirii identităţii lor” (art.13(1)).
Codul civil la art.84 (3) prevede că ”Numele de familie şi
prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, precum şi cele
ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea
acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin
dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului
municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după
caz, s-a constatat părăsirea lui, în condiţiile legii speciale’’. Actualul cadru
13
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 391, din 10 iunie 2009, cu modificările ulterioare
14
Legea nr. 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
15
Legea nr. 272/ 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
16

legislativ conţine prevederi care vizează reglementarea asigurării acestui
drept inclusiv pentru copiii, cetăţeni români, a căror naştere a avut loc pe
teritoriul altui stat, înregistrarea naşterii acestora putând fi realizată prin
următoarele modalităţi: întocmirea certificatului de către misiunea
diplomatică sau consulatul României din aria respectivă sau de către
autorităţile locale ale ţării respective. Dacă totuşi nu s-a făcut înregistrarea
naşterii de către misiunea diplomatică sau consulatul României din aria
respectivă, aceasta se poate face în ţară, la autoritatea administraţiei
publice locale de la domiciliul părinţilor, după verificări, conform legislaţiei
aferente. Legea stipulează că se poate aplica procedura transcrierii
16
prevăzută pentru certificatele procurate în străinătate .
În ceea ce priveşte cetăţenia copilului aceasta se dobândeşte
prin: naştere, adopţie sau prin acordarea la cerere în conformitate cu art.4
din Legea 21/1991, republicată.
În condiţiile art.6 al aceleiaşi legi copilul dobândeşte cetăţenia
română prin adopţie chiar dacă este cetăţean străin sau apatrid ”dacă
17
adoptatorii sunt cetăţeni români” . Legea stipulează că, în cazul copilului
care a împlinit vârsta de 14 ani, dobândirea cetăţeniei se face cu
consimţământul acestuia. În cazul persoanelor singure care adoptă
18
cetăţeni români, minorul dobândeşte cetăţenia acestuia .
Soluţiile prevăzute de legiuitor cu privire la numele de familie al
copilului sunt diferite în funcţie de împrejurarea în care acesta este născut,
din părinţi necunoscuţi sau are cel puţin un părinte cunoscut, sau dacă
părinţii copilului sunt căsătoriţi sau nu. Astfel conform art. 59 din Codul
Civil, ”orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă,
19
precum şi la o stare civilă” , dobândite în condiţiile legii. Orice persoană
are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii. Numele cuprinde
20
numele de familie şi prenumele (art. 82 şi 83 Codul Civil .). Numele de
familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul
schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege. Filiaţia faţă de
mamă rezultă din faptul naşterii, dovada fiind certificatul constatator al
naşterii, în timp ce filiaţia faţă de tată pentru copilul născut în timpul
căsătoriei este prezumată (efectul prezumţiei de paternitate). Dreptul de
a-şi cunoaşte părinţii este în strânsă corelaţie cu drepturile şi obligaţiile
părinteşti cu privire la persoana şi bunurile copilului din perspectiva
principiului care guvernează legislaţia specială respectiv interesul
superior al copilului.
16
Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 391, din 10 iunie 2009.
17
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 republicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august
2010
18
idem
19
Legea 287/2009 privind Codul civil republicat în Monitorul Oficial 505/15 iulie 2011
20
idem
17

III.I.A.3. Cadrul instituţional
La nivel central: Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin
21
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date
coordonează şi controlează metodologic activitatea de stare civilă
desfăşurată de personalul cu atribuţii de stare civilă din cadrul serviciilor
publice comunitare locale şi judeţene de evidenţă a persoanelor, precum
şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor.
MMFPS-DPC, pe lângă atribuţia generală menţionată la cap.
I.A.3, are rolul de a coordona metodologic serviciile destinate prevenirii
separării copilului de părinţii săi şi serviciile de protecţie specială a
copilului separat temporar sau definitiv de părinţii săi.
La nivel judeţean: DGASPC solicită de la SPAS în cazul copilului
părăsit de mamă în unităţi sanitare, pe baza documentaţiei întocmite în
prealabil, efectuarea demersurilor de înregistrare a naşterii la serviciul
public comunitar de evidenţă a persoanelor.
La nivel local: Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a
22
persoanelor din unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, ofiţerul
de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei
rază s-a produs naşterea vor face înregistrarea naşterii. Dacă naşterea s-
a produs în străinătate şi întocmirea actului nu a fost făcută la misiunea
diplomatică sau la oficiul consular al României ori la autoritatea locală din
străinătate, întocmirea actului de naştere se face în ţară, la serviciul public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de
stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei
rază se află domiciliul părinţilor, după ce Ministerul Administraţiei şi
Internelor verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă
naşterea nu a fost înregistrată în străinătate.
23
SPAS/DGASPC de sector în a cărui rază administrativ-teritorială
a fost găsit copilul, are obligativitatea înregistrării naşterii copilului, rolul de
a analiza situaţia copiilor din unitatea administrativ teritorială, precum şi
modul de respectare a drepturilor copilului, urmăresc evoluţia dezvoltării
copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi îndeplinesc obligaţiile şi îşi
exercită drepturile cu privire la copil; realizează activităţi de prevenire a
separării copilului de familia sa.
24
Primarul emite dispoziţia privind stabilirea numelui şi prenumelui
copilului pentru copilul găsit, la solicitarea DGASPC şi aprobă întocmirea
actului de naştere când declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea
termenelor prevăzute de lege, dar nu mai târziu de un an de la naştere.
21
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 391, din 10 iunie 2009
22
idem
23
idem
24
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 391, din 10 iunie 2009
18

Poliţia întocmeşte procesul-verbal de constatare a părăsirii
copilului în maternitate şi efectuează verificări în vederea identificării
mamei.
B. Monitorizarea drepturilor copilului
III.I.B.1.a. Instituţiile responsabile
Instituţiile menţionate la cap.I.B.1 se completează cu:
Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia pentru
25
Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date furnizează în
domeniu.
III.I.B.1.b. Datele de monitorizare
ComDC, în anul 2009, examinând al patrulea raport periodic ”se
arată preocupat de procentul naşterilor neînregistrate, care afectează în
mod disproporţionat copiii de origine romă, copiii străzii, nou născuţii
26
abandonaţi în spitale şi copiii născuţi la domiciliu sau în alte medii.”
Remarcă faptul că s-au depus eforturi ,,semnificative pentru soluţionarea
problemei naşterilor neînregistrate ale copiilor, inclusiv ale celor cu
măsură de protecţie specială, prin inspectarea periodică a insttituţiilor, dar
remarcă creşterea în ultimii ani a numărului de copii fără documente de
27
identitate” . Totodată, remarcă faptul că ”procedura extrem de lungă de
înregistrare tardivă a naşterii, mai ales în cazul copiilor născuţi la domiciliu
28
sau ai căror părinţi nu au la rândul lor un certificat de naştere”
ComDC ”recomandă ca statul să informeze personalul din
spitale, managerii de spitale şi alţi profesionişti din domeniul medical cu
privire la responsabilitatea acestora de a înregistra naşterile şi de a înlesni
eliberarea certificatelor de naştere.”
25
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 391, din 10 iunie 2009
26
România şi Convenţia cu privire la drepturile copilului –Recomandările Comitetului ONU
pentru drepturile copilului, 2009
27
idem
28
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 391, din 10 iunie 2009
19

III.I.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Legislaţia naţională este în
acord cu legislaţia comunitară în
materia înregistrării naşterii
copilului
Legislaţia naţională este în
acord cu legislaţia comunitară în
materia dobândirii cetăţeniei
române pentru copii
Indicatori cantitativi
Numărul de copii a căror
naştere a fost declarată în termenul
legal de 15 zile pentru copilul
născut viu şi 30 zile pentru copilul
găsit.
Numărul de copii a căror
naştere a fost declarată înăuntrul
termenului de un an de la naştere,
cu aprobarea primarului.
Numărul de copii a căror
naştere a fost declarată după 1 an,
prin sentinţă definitivă.
Numărul copii care au
dobândit cetăţenia română prin
naştere.
Numărul de copii care au
dobândit cetăţenia română prin
adopţie.
Numărul de copii care au
dobândit cetăţenia română la
cerere.
Se prevede în legislaţia
n a ţ i o n a l ă ş i î n p r a c t i c i l e
a d m i n i s t r a t i v e n a ţ i o n a l e ,
înregistrarea şi păstrarea adecvată
a informaţiilor despre identitatea
părinţilor copiilor (inclusiv despre
părinţii genetici, mama care i-a dat
naştere sau părinţii care l-au
îngrijit)
L e g i s l a ţ i a n a ţ i o n a l ă
prevede dreptul copiilor de a
cunoaşte anumite circumstanţe
legate de părinţii lor (de ex. adopţie,
forme artificiale de concepţie)
Numărul de copii care au
l u a t l a c u n o ş t i n ţ ă d e s p r e
circumstanţele legate de părinţii lor
(de ex. adopţie, forme artificiale de
concepţie).
20

Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
Există politici privind
d e z v o l t a r e a c a p a c i t ă ţ i i
i n s t i t u ţ i o n a l e a s p i t a l e l o r /
cabinetelor medicilor de familie
pentru respectarea şi promovarea
drepturilor copilului la identitate
Există o metodologie şi un
set de instrumente în vederea
respectării dreptului la identitate a
copiilor părăsiţi în unităţile sanitare
Există o metodologie şi un
set de instrumente în vederea
respectării dreptului la protecţie
specială a copiilor străzii fără
identitate până la eliberarea
documentelor de identitate
Există cazuri de copii fără
acte de identitate Aparţin aceşti
copii anumitor grupuri/ comunităţi
Numărul de copii ai străzii
identificaţi fără acte de identitate.
III.II. Libertatea de expresie (articolul 13)
A. Implementarea dreptului
III.II.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 13
„1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept
cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii şi idei de
orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau
artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului.
2. Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricţiilor, dar
numai al acelor restricţii expres prevăzute de lege şi absolut necesare
pentru:
a) respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora; sau
b) protejarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii
publice şi a bunelor moravuri.”
21

III.II.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Reglementări legislaţie naţională
Dreptul la libertatea de exprimare Constituţia României, art. 30
Exercitarea acestui drept poate
face subiectul restricţiilor, dar
numai al acelor restricţii expres
prevăzute de lege
Legea nr. 272/2004 art. 23
Constituţia României, art. 30
Codul penal actualizat - art. 226,
227, 302, 303, 404, 405
Prevederile art 13 din CDC sunt transpuse în legislaţia naţională,
prin includerea acestui drept în Constituţia României, art. 30 care
stipulează următoarele:
“(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a
credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă (...)
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea,
onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.’’
29
Având în vedere recomandările ComDC care subliniază că
“drepturile civile ale copilului trebuie recunoscute în mod explicit în lege”,
30
legiuitorul român a stipulat în legislaţie dreptul copilului la libertate de
exprimare. În acest sens, în legislaţia naţională este statuat dreptul
inviolabil al copilului de a căuta, primi şi difuza informaţii de orice natură,
sub orice formă şi prin mijloace alese de către acesta.
Garanţii respectării dreptului copilului la libertatea de expresie
sunt părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului, persoanele
care au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura
funcţiei, promovează şi/sau asigură respectarea drepturilor copiilor.
Acest drept nu poate fi îngrădit decât în cazurile prevăzute expres
31
de lege respectiv: violarea vieţii private, compromiterea intereselor
justiţiei, violarea secretului corespondenţei, divulgarea informaţiilor
secrete de stat, comunicarea de informaţii false, propagandă pentru
război.
Conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de
interes public, “accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii
de interes public (...) constituie unul dintre principiile fundamentale ale
29
Manualul pentru Implementarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, ediţie
revizuită, pag. 219
30
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 23
31
Codul penal actualizat - art. 226, art. 227, art. 302, art. 303, art. 404, art. 405.
22

elaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu
Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de
Parlamentul României”.
III.II.A.3. Cadrul instituţional
Instituţiile menţionate la cap.I.A.3 se completează cu
următoarele:
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS)
prin elaborarea cadrului legal de organizare şi funcţionare a Consiliului
elevilor, precum şi prin sistemul de instituţii care furnizează activităţi
extraşcolare şi programul “Şcoala altfel”.
Consiliul elevilor a fost înfiinţat în anul 2007, în prezent fiind
organizat şi funcţionând conform Regulamentului-cadru aprobat prin
Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
nr. 4247/2010, publicat în Monitorul Oficial şi are calitatea de structură
consultativă, parteneră al MECTS.
Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional (MCPN)
promovează programe culturale pentru copii.
B. Monitorizarea drepturilor copilului
III.II.B.1. Instituţiile responsabile
Instituţiile menţionate la cap.I.B.1 se completează cu
următoarele:
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA este garant al
interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul
programelor audiovizuale.
Menţionăm că nu există o instituţie similară şi pentru presa scrisă.
ANPFDC-ul a făcut demersuri în acest sens către Trustul Român de
Presă, care şi-a manifestat deschiderea pentru a introduce în statul lor
prevederi menite a apăra drepturile copilului.
III.II.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există şi sunt funcţionale
structuri/instituţii privind informarea
c o p i i l o r a s u p r a d r e p t u r i l o r
acestora
Gradul de satisfacţie al
copiilor privind libertatea de
expresie în şcoală.
Indicatori cantitativi
Numărul de instituţii
funcţionale cu responsabilităţi
privind informarea copiilor asupra
drepturilor acestora
Numărul de consilii ale
elevilor înfiinţate/ judeţ.
Numărul de ziare/ posturi de
radio în care sunt implicaţi copiii în
unităţile de învăţământ.
23

Indicatori calitativi
Gradul de satisfacţie al
copiilor în ceea ce priveşte dreptul
de a primi informaţii în şcoli.
A u c o p i i i a c c e s l a
promovarea unor idei prin
intermediul mass-media/ internet
Indicatori cantitativi
Numărul de copii care au
acces gratuit la manuale şcolare.
Numărul de site-uri ale
şcolilor dezvoltate cu contribuţia
copiilor.
Restricţiile permise privind
dreptul la libertatea de exprimare
sunt în acord cu cele stabilite în
paragraful 2 al articolului 13 şi sunt
definite în legislaţie
Există analize privind
plângerile făcute de copii cu privire
la încălcări ale dreptului lor la
libertatea de exprimare
Numărul plângerilor făcute
de copii cu privire la încălcarea
dreptului la libertatea de exprimare.
III.III. Libertatea de gândire, conştiinţă şi religie (articolul 14)
A. Implementarea dreptului
III.III.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 14
„1. Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de
gândire, de conştiinţă şi religie.
2. Statele părţi vor respecta dreptul şi obligaţia părinţilor sau,
după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l orienta pe acesta în
exercitarea dreptului sus-menţionat de o manieră care să corespundă
dezvoltării capacităţilor sale.
3. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile sale nu
poate fi supusă decât restricţiilor care sunt prevăzute de lege şi care sunt
necesare pentru protecţia securităţii publice, a ordinii publice, a sănătăţii
şi moralei publice sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.”
24

III.III.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul copilului la libertatea de
gândire, de conştiinţă şi religie
Dreptul şi obligaţia părinţilor sau,
după caz, ale reprezentanţilor
legali ai copilului de a-l orienta pe
acesta în exercitarea dreptului
sus-menţionat de o manieră care
să corespunda dezvoltării
capacităţilor sale
Reglementări legislaţie naţională
Constituţia României, art. 29
Legea nr. 272/2004, art. 25, art. 27
Legea educaţiei naţionale nr.
Codul civil actualizat, art. 491
Legea nr. 272/2004, art. 25
Legea nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul
general al cultelor, art. 3, alin. 2
În legislaţia internă, prevederile CDC sunt garantate prin
Constituţie respectiv, art. 29 prevede:
“(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns
să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare
convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în
spirit de toleranţă şi de respect reciproc.(...).”
Având în vedere recomandările ComDC care subliniază că
“drepturile civile ale copilului trebuie recunoscute în mod explicit în lege”,
legislaţia naţională a adoptat o serie de prevederi care să garanteze
dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, cu respectarea voinţei
copilului de 14 respectiv 16 ani.
Astfel, potrivit prevederilor art. 491 din Noul Cod Civil, copilul nu
poate fi obligat de către părinţi să adere la o religie sau cult religios. În
alegerea făcută, părinţii au rol de îndrumare, ţinând cont de opinia, vârsta
şi de gradul de maturitate ale copilului. Totodată, în alin. 2 se precizează în
mod clar următoarele: ”copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul
să îşi aleagă liber confesiunea religioasă.”
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului stipulează în mod explicit în art. 25 coroborat cu prevederile art.
27, dreptul copilului la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, de
declarare şi practicare a propriei religii. Este reiterat rolul de îndrumare al
părinţilor în alegerea religiei, ţinându-se cont de opinia, vârsta şi gradul de
maturitate al copilului. Pentru prevenirea unor eventuale abuzuri,
legiuitorul s-a asigurat că niciun copil nu poate fi obligat să adere la o
32
Manualul pentru Implementarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, ediţie
revizuită, pag. 219
25

anumită religie sau cult religios, stabilind în acest sens obligativitatea
exprimării consimţământului în cazul copilului care a împlinit 14 ani.
Dreptul de a-şi alege singur religia, conform prevederilor Legii nr.
272/2004 este garantat copilului care a împlinit vârsta de 16 ani.
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 asigură dreptul consituţional
al copilului de a participa la orele de religie, conform confesiunii proprii
(art. 18, alin.1).
Prevederile articolului anterior trebuie coroborate cu prevederile
art.3 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul
general al cultelor, conform căruia opţiunea pentru o educaţie religioasă a
copiilor minori, conform propriilor convingeri, aparţine în mod exclusiv
părinţilor sau tutorilor acestora. Este reiterat dreptul copilului care a
împlinit vârsta de 14 ani de a-şi exprima consimţământul la schimbarea
religiei, precum şi dreptul copilului care a împlinit vârsta de 16 ani de a-şi
alege singur religia.
În urma analizării prevederilor în materie, în ceea ce priveşte
dreptul copilului de a-şi alege singur religia, reiese faptul că în timp ce
33
legea organică stabileşte vârsta de 14 ani de la care un copil poate să îşi
34
aleagă singur religia, legislaţia specifică prevede acelaşi drept începând
de la vârsta de 16 ani, având astfel un caracter limitativ.
III.III.A.3. Cadrul instituţional
Instituţiile menţionate la cap.I.A.2 se completează cu
următoarele:
MECTS prin elaborarea Planurilor-cadru ale învăţământului
primar, gimnazial, liceal şi profesional cu respectarea dreptului la libertate
de gândire, conştiinţă şi religie.
CNCD asigură exercitarea acestor drepturi, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 272/2004, art. 27 alin.2.
B. Monitorizarea dreptului
III.III.B.1. Instituţiile responsabile
Instituţiile menţionate la cap.I.B.1 se completează cu CNCD, care
urmăreşte exercitarea acestor drepturi, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 272/2004, art. 27 alin.2.
33
Codul civil actualizat, art. 491
34
Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 25 alin. 3 şi Legea
nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, art. 3 alin. 2
26

III.III.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există prevederi legislative
şi administrative pentru asigurarea
libertăţii de gândire, conştiinţă şi
religie în şcoală
Existenţa unor prevederi
legislative care să asigure dreptul
copilului de a-şi schimba religia.
Indicatori cantitativi
Numărul de sesizări pentru
încălcarea libertăţii de gândire,
conştiinţă şi religie în şcoli.
Numărul de sesizări depuse
la autorităţi.
N u m ă r u l d e s a n c ţ i u n i
aplicate.
III.IV. Libertatea de asociere şi întrunire paşnică (articolul 15)
A. Implementarea dreptului
III.IV.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 15
„1. Statele părţi recunosc drepturile copilului la libertatea de
asociere şi la libertatea de întrunire paşnică.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât de
restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare într-o
societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau
ordinii publice ori pentru a proteja sănătatea publică sau bunele moravuri
ori pentru a proteja drepturile şi libertăţile altora.”
III.IV.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Drepturile copilului la libertatea de
asociere şi la libertatea de
întrunire paşnică.
Exercitarea acestor drepturi nu
poate fi îngrădită decât de
restricţiile prevăzute în mod expres
de lege
Reglementări legislaţie naţională
Legea nr. 272/ 2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, art. 26
Codul Civil art. 494
27

Legea nr. 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului stipulează în mod explicit în art.26 dreptul la libertatea de
asociere şi întrunire.
O altă prevedere importantă referitoare la respectarea dreptului
la libertatea de asociere şi întrunire este stipulat în Codul Civil art. 494
care prevede că, în ceea ce priveşte relaţiile sociale ale copilului, “ părinţii
sau reprezentanţii legali ai copilului pot, numai în baza unor motive
temeinice, să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale
copilului în vârstă de până la 14 ani.’’
Respectarea şi implementarea prevederilor privind dreptul la
asociere şi întrunire trebuie raportate şi interpretate în coroborare cu
prevederile naţionale şi internaţionale privind dreptul la libertatea de
exprimare (articolul 13 din CDC).
III.IV.A.3. Cadrul instituţional – vezi cap.III.II.A.3.
B. Monitorizarea dreptului
III.IV.B.1. Instituţiile responsabile – vezi cap.I.B.1
III.IV.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există cadrul legal pentru
asigurarea libertăţii de asociere
Indicatori cantitativi
Numărul de consilii locale
ale copiilor şi tinerilor înfiinţate.
III.V. Dreptul copilului la viaţa privată (articolul 16)
A. Implementarea dreptului
III.V.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 16
„1. Niciun copil nu va fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în
viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul sau corespondenţa sa, precum
şi nici unui atac ilegal la adresa onoarei sau reputaţiei sale.
2. Copilul are dreptul la protecţia garantată prin lege împotriva
unor astfel de imixtiuni sau atacuri.”
Viaţa privată a copilului trebuie protejată în toate situaţiile, inclusiv
în cadrul familiei, în îngrijirea alternativă şi în toate instituţiile, unităţile şi
serviciile destinate protecţiei copilului.
Articolul 16 aplică, în mod specific copilului, un drept civil
fundamental prevăzut în Declaraţia Drepturilor Omului şi Pactul
Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
28

III.V.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Niciun copil nu va fi supus unei
imixtiuni arbitrare sau ilegale in
viata sa privata, in familia sa, in
domiciliul sau corespondenta sa,
precum si nici unui atac ilegal la
adresa onoarei sau reputatiei sale
Copilul are dreptul la protectia
garantata prin lege
Reglementări legislaţie naţională
Legea nr. 272/ 2004, art. 29
Legea nr.677/2001 pentru
protectia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter
personal
Decizia nr. 249/2004 a Consiliului
Naţional al Audiovizualului
Strategia Nationala in domeniul
protectiei si promovarii drepturilor
copilului aprobata prin HG nr
860/2008
HG nr. 1018/2002
Legea nr. 272/2004 recunoaşte copilului dreptul la viaţa intimă,
privată şi familială şi mai mult decât atât, sancţionează orice acţiune care
afectează imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţa intimă,
familială sau privată (art.28).
Articolul 29 din Legea nr. 272/2004 asigură operaţionalizarea
dreptului copilului la viaţa intimă şi privată în sensul în care acest articol
recunoaşte copilului dreptul său de a depune singur plângeri cu privire la
încălcarea oricăror drepturi fundamentale.
Prevederi cu incidenţă în domeniul dreptului copilului la intimitate
şi confidenţialitate se regăsesc şi în dispoziţiile Legii nr.677/2001 pentru
protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal.
De asemenea, Decizia CNA nr. 220/2011 a instituit o serie de
interdicţii în ceea ce priveşte difuzarea unor imagini, fotografii, interviuri,
declaraţii sau orice fel de informaţii care ar putea duce la identificarea
copiilor în scopul asigurării dreptului copilului la protejarea imaginii sale
publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale.
În baza HG nr. 860/2008 între MMFPS-DPC şi CNA a fost semnat
un protocol în vederea monitorizării drepturilor copilului şi luării măsurilor
adecvate în cazul încălcării lor, precum şi realizarea unor activităţi
specifice CNA în acest domeniu.
29

Prin HG nr. 1018/2002 a fost aprobat Regulamentul cu privire la
obligaţiile ce revin serviciilor publice specializate pentru protecţia
drepturilor copilului în vederea garantării respectării dreptului la imagine şi
intimitate a copilului aflat în plasament sau încredinţare.
Potrivit dispoziţiilor regulamentului menţionat, datele ori
informaţiile de orice natură referitoare la copilul aflat în plasament nu vor fi
furnizate nici unei persoane fizice sau juridice decât după obţinerea
acordului scris al directorului direcţiei generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului cu privire la obţinerea şi diseminarea acestor date ori
informaţii.
III.V.A.3. Cadrul instituţional
Instituţiile menţionate la cap.I.A.2 se completează cu
următoarele:
În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării
audiovizuale, CNA are obligaţia să asigure protejarea demnităţii umane şi
a copiilor prin exercitarea dreptului de control asupra conţinutului
programelor audiovizuale.
Autoritatea Naţională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor
cu Caracter Personal, are atribuţii în protecţia vieţii private şi a celei
familiale în raport cu operatorii publici şi privaţi de date cu caracter
personal.
B. Monitorizarea respectării dreptului
III.V.B.1.a. Instituţiile responsabile
Instituţiile menţionate la cap.I.B.1 se completează cu
următoarele:
CNA monitorizează modul de derulare a programelor
audiovizuale garantând dreptul copilului la viaţa intimă privată şi la
conservarea imaginii sale publice.
Autoritatea Naţională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor
cu Caracter Personal monitorizează activitatea operatorilor publici şi
privaţi de date cu caracter personal pentru protecţia vieţii private, familiale
în raport cu aceştia.
III.V.B.1.b. Datele de monitorizare
În cel de-al treilea şi al patrulea Raport periodic ,,România şi
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului’’ din 2007 se menţionează
faptul că pentru asigurarea respectării dreptului la intimitate au fost
incluse în legislaţia română prevederi conform cărora copiii nu pot fi
folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali sau alte persoane
responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, în scopul de a obţine avantaje
personale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.
30

III.V.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există prevederi legislative
pentru protejarea vieţii private a
copilului în toate domeniile, inclusiv
în presa scrisă
E s t e p r e v ă z u t ă î n
regulamentele de organizare şi
funcţionare ale instituţiilor cu
atribuţii în domeniu, obligativitatea
acestora de a asigura dreptul
copilului la confidenţialitate şi
obligaţiile corelative acestor
drepturi, ce le revin profesioniştilor
care interacţionează cu copilul:
medici, cadre sanitare, asistenţi
sociali, cadre didactice, psihologi,
Indicatori cantitativi
Numărul de sesizări privind
încălcări ale dreptului soluţionate
de CNA.
Numărul de copii al căror
drept la confidenţialitate este
încălcat în şcoli, instituţii şi familie.
N u m ă r u l d e s a n c ţ i u n i
disciplinare şi contravenţionale
aplicate pentru încălcarea dreptului
copilului la confidenţialitate.
N u m ă r u l d e s a n c ţ i u n i
aplicate posturilor de televiziune şi
radio.
N u m ă r u l d e s a n c ţ i u n i
contravenţionale aplicate părinţilor.
Există studii/ cercetări în
domeniul încălcării dreptului
copilului la intimitate În ce măsură
rezultatele studiilor/ cercetărilor au
condus la îmbunătăţirea legislaţiei
III.VI. Copiii aparţinând minorităţilor (articolul 30)
A. Implementarea dreptului
III.VI.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 30
„În acele state în care există minorităţi etnice, religioase sau
lingvistice ori persoane de origine indigenă, unui copil care aparţine unei
astfel de minorităţi sau unei populaţii indigene nu i se poate nega dreptul
de a se bucura de propria cultură, de a-şi declara apartenenţa religioasă şi
de a practica religia, sau de a vorbi propria limbă, în comun cu alţi membri
ai grupului său.”
Practic articolul 30 consfinţeşte dreptul copilului de a se bucura
de practicile şi credinţele care nu dăunează nimănui şi afirmă totodată
31

marea diversitate a culturilor practicate în cadrul oferit de drepturile
omului. Convenţia insistă cu precădere asupra dreptului copilului de a fi
protejat împotriva practicilor vătămătoare ale părinţilor, familiilor şi
comunităţilor lor.
Articolul 30 protejează drepturile copiilor minorităţilor de a se
bucura de propria cultură, de a-şi practica religia şi de a-şi vorbi limba,
alături de ceilalţi membri din grupul minorităţii din care fac parte, fiind în
strânsă relaţie cu articolul 2 (nediscrimnarea).
III.VI.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul de a se bucura de propria
cultură, de a-şi declara apartenenţa
religioasă, de a practica religia sau
de a vorbi propria limbă
Reglementări legislaţie naţională
Constituţia României, art. 6
Legea nr. 18/1990 pentru
ratificarea CDC
Legea nr. 272/2004, art. 6
Legea educaţiei naţionale
nr.1/2011
HG nr. 860/2008
HG nr.1221/2011 privind
aprobarea Strategiei Guvernului
României de incluziune a
cetăţenilor români aparţinând
minorităţii romilor pentru perioada
2012-2020
Ordinul ministrului educaţiei
nr.1540/19.07.2007
Actele normative menţionate la cap.I.A.1 se completează cu:
Articolul 6 al Constituţiei României garantează dreptul la nondiscriminare.
Cu toate acestea există încă situaţii în care criteriul etniei
este o formă de discriminare. În prezent, atât în învăţământul românesc,
cât şi la nivelul întregii societăţi fenomenul segregării este cunoscut,
analizat, acceptându-se realitatea conform căreia în procesul de educaţie
există astfel de situaţii, fapt ce impune elaborarea unui plan de prevenire
şi combatere a segregării.
Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 prevede că învăţământul se
desfăşoară în limba română, precum şi în limbile minorităţilor naţionale şi
în limbi de circulaţie internaţională. Totodată, legea precizează că în
fiecare localitate se organizează unităţi şcolare cu predare în limba
română sau, după caz, în limbile minorităţilor naţionale.
32

Prin Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor
români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2012-2020 aprobată
prin HG nr.1221/2011 au fost adoptate o serie de măsuri necesare
reducerii decalajului de oportunităţi între persoanele aparţinând minorităţii
rome şi restul societăţii.
Ordinul ministrului educaţiei nr.1540/19.07.2007 interzice
segregarea şcolară a copiilor romi şi aprobă Metodologia pentru
prevenirea şi eliminarea segregării şcolare a copiilor romi.
III.VI.A.3. Cadrul instituţional
Instituţiile menţionate la cap.I.A.2 şi II.I.A.3 se completează cu:
Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) din cadrul
Guvernului României care funcţionează în subordinea primului-ministru,
are misiunea de a promova diversitatea etnică din România, precum şi de
a combate rasismul şi xenofobia şi de a promova programe comune în
scopul păstrării şi promovării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi
religioase a copiilor aparţinând minorităţilor naţionale. DRI colaborează
permanent cu Comisia de Învăţământ şi Tineret din cadrul Consiliului
Minorităţilor Naţionale şi organizează independent sau în parteneriat,
programe de educaţie non formală cu elevi şi tineri din rândul tuturor
minorităţilor naţionale.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin
intermediul direcţiei de specialitate are atribuţii în ceea ce priveşte
educaţia în limba maternă. Astfel, prin intermediul Direcţiei Generale de
Învăţământ în Limbile Minorităţilor se ocupă de organizarea şi conţinutul
învăţământului cu predare în limbile minorităţilor, de protecţia şi
susţinerea elevilor romi şi are ca obiectiv asigurarea accesului real al
copiilor şi tinerilor din rândul minorităţilor naţionale la diferite forme şi tipuri
de învăţământ pentru minorităţi.
Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional promovează
programe pentru dialogul intercultural.
Agenţia Naţională pentru Romi este instituţia care funcţionează în
subordinea Guvernului României şi asigură reprezentarea romilor la nivel
naţional.
ONG-urile cu misiune specifică domeniului, au dezvoltat programe
interculturale, atât în ceea ce priveşte acceptarea diversităţii, cât şi în
cunoaşterea culturii şi istoriei etniilor din România.
B. Monitorizarea dreptului
III.VI.B.1.a. Instituţiile responsabile:
Instituţiile menţionate la cap.I.B.1 şi II.I.B.1 se completează cu
Agenţia Naţională pentru Romi, care monitorizează şi evaluează măsurile
din domeniile sectoriale de intervenţie socială a Strategiei Guvernului
României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor
pentru perioada 2012-2020.
33

III.VI.B.1.b. Datele de monitorizare
Din datele statistice furnizate de Centrul de Resurse pentru
Diversitate Interculturala rezulta următoarele procente ale etniilor care se
regăsesc pe teritoriul României: maghiari 6,60%, romi 2,46%, ucraineni
0,28, germani 0,27%, ruşi(lipoveni) 0,16%, turci 0,14%, tătari 0,11%, sârbi
0,10%, slovaci 0,07%, bulgari 0,03%, croaţi 0,03%, greci 0,02%, cehi
0,01%, alte etnii 0,07%.
Din grupul etniilor care se regăsesc pe teritoriul României, etnia roma
ocupa ponderea cea mai importantă din punct de vedere problematic.
Anual se alocă 3000 de locuri special destinate copiilor de etnie
roma la admiterea în învăţământul liceal şi 500 de locuri speciale la
admiterea în învăţământul universitar. Cu toate acestea, un procent
însemnat al celor care părăsesc timpuriu şcoala îl ocupă copiii de etnie
roma. Potrivit unui recensământ efectuat în 2002 doar 21% din copiii care
aparţin etniei rome de vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani erau încă elevi.
Aproximativ 31% dintre copiii de vârstă preşcolară de etnie roma merg la
grădiniţă comparativ cu 70% ai copiilor altor minorităţi nationale.
Statisticile Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului arată că, în
România, funcţionează un număr de 2.633 şcoli cu predare (şi) în limba
minorităţilor naţionale: 1.963 în limba maghiară, 404 în limba rromani, 166
în limba germană, 35 în limba slovacă, 32 în limba sârbă, 10 în limba
ucraineană, 8 în limba cehă, 7 în limba croată, 3 în limba turcă şi 1 în limba
tătară.
ComDC recomandă ca statul să se “asigure că politicile, măsurile
şi instrumentele sale sunt aplicate fără discriminare şi că protejează
drepturile copiilor aparţinând grupurilor minoritare, inclusiv celor de etnie
35
romă”
III.VI.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există prevederi legislative
privind asigurarea învăţământului
în limba maternă în şcolile publice
sau private
Indicatori cantitativi
Ponderea sesizărilor
privind discriminarea copiilor pe
baza criteriului etniei din totalul
s e s i z ă r i l o r l a a u t o r i t ă ţ i l e
competente.
Numărul locuri din şcoli/
grădiniţe/ licee la nivel naţional în
limba minorităţilor comparativ cu
numărul cererilor de înscriere.
35
România şi Convenţia cu privire la drepturile copilului –Recomandările Comitetului ONU
pentru drepturile copilului 2009-Bucureşti:Vanemonde,ISBN 978-973-1733-11-1
34

Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
Numărul sesizări privind
încălcări ale dreptului copiilor
minorităţilor la învăţământ în limba
maternă.
Există politici, strategii,
programe care să aibă drept
obiectiv asigurarea accesului egal
l a s e r v i c i i c e r e s p e c t ă
interculturalitatea, inclusiv la cele
de dezvoltare şi educaţie timpurie
Sunt traduse prevederile
Convenţiei ONU, Rapoartele iniţiale
şi periodice în toate limbile
minorităţilor
35

Capitolul IV. Mediul familial şi îngrijirea alternativă
Clusterul prezent propus de ComDc pentru raportare cuprinde
următoarele articole din CDC: 5, 9, 10, 11, 18 paragrafele 1 şi 2, 19, 20, 21,
25, 27 paragraful 4 şi 39. Articolele 11 – transferul ilegal sau împiedicarea
reîntoarcerii, 19 – protecţia împotriva oricărei forme de violenţă şi 39 –
reabilitarea copiilor victime sunt incluse în capitolul V. Măsurile speciale
de protecţie. Pentru capitolul prezent au fost selectate:
(I) Articolul 9
(II) Articolul 20
(III) Articolul 21
– separarea de părinţi;
– copiii lipsiţi de mediul familial;
– adopţia.
Recunoscând faptul că „familia, ca unitate de bază a societăţii,
este mediul natural destinat supravieţuirii, protecţiei şi dezvoltării
copilului”, ComDC menţionează necesitatea ca la nivelul statelor să se
adopte toate măsurile care să asigure condiţii optime de dezvoltare a
copilului alături de familia sa şi să ofere suport părinţilor aflaţi în
dificultate, cu scopul prevenirii riscului de separare de copiii lor. Textul
CDC nu exclude situaţia separării copilului de părinţi, însă aceasta este
privită ca o soluţie limită, doar atunci când este în interesul superior al
copilului şi cu respectarea drepturilor acestuia pe perioada separării (când
viaţa şi securitatea copilului sunt puse în pericol).
IV.I. Separarea de părinţi (articolul 9)
A. Implementarea dreptului
IV.I.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 9
„1. Statele părţi vor veghea ca niciun copil să nu fie separat de
părinţii săi împotriva voinţei acestora, exceptând situaţia în care
autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu
respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este
în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară
în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau
neglijaţi de părinţi sau în cazul în care părinţii trăiesc separat şi se impune
luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a copilului.
2. În toate cazurile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol
toate părţile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a participa la
dezbateri şi de a-şi face cunoscute punctele de vedere.
3. Statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat
de ambii părinţi sau de unul dintre ei de a întreţine relaţii personale şi
contacte directe cu cei doi părinţi ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în
care acest lucru contravine interesului suprem al copilului.
36

4. Când separarea rezultă din măsuri luate de către un stat parte,
precum detenţia, închisoarea, exilul, expulzarea sau moartea (inclusiv
moartea, indiferent de cauză, survenită în timpul detenţiei) ambilor părinţi
sau a unuia dintre ei ori a copilului, statul parte va furniza, la cerere,
părinţilor, copilului sau, după caz, unui alt membru al familiei informaţiile
esenţiale despre locul unde se găsesc membrul sau membrii familiei,
exceptând cazul în care divulgarea acestor informaţii ar aduce prejudicii
bunăstării copilului. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca
prezentarea unei astfel de cereri să nu antreneze prin ea însăşi
consecinţe dăunătoare pentru persoana sau persoanele interesate.”
IV.I.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul copilului care a fost
separat de ambii părinţi sau de
unul dintre ei de a întreţine relaţii
personale şi contacte directe cu
cei doi părinţi ai săi
Dreptul copilului de a fi ascultat în
orice situaţie care îl priveşte
Reglementări legislaţie naţională
Legea nr. 272/2004, art. 14-16
Legea nr. 272/2004, art. 23, 24
În situaţia în care separarea este inevitabilă şi anume: divorţ/
separare/ muncă în străinătate/ domiciliul părinţilor în state diferite /
detenţie/ instituirea unei măsuri de protecţie specială/ spitalizare, copilul
are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii,
excepţie făcând situaţiile în care acest lucru nu este în interesul superior al
acestuia. Spre deosebire de prevederile CDC, unde nu se fac precizări
decât cu privire la menţinerea relaţiilor cu părinţii, legislaţia din România
conferă copilului şi dreptul de a menţine contacte şi relaţii personale cu
rudele şi orice alte persoane faţă de care a dezvoltat relaţii de ataşament,
dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice,
mentale, spiritule, morale sau sociale, stipulând totodată şi modalităţile
prin care se pot realiza relaţiile personale în art.14, 15 şi 16 din Legea
272/2004. Doar instanţa poate limita dreptul copilului de a menţine relaţii
personale.
Dreptul copilului de a fi ascultat în orice situaţie care îl priveşte
face obiectul articolelor 23 şi 24 din Legea nr. 272/2004. Legislaţia din
România a stabilit că vârsta la care este obligatorie audierea/ ascultarea
copilului în cazul propunerii unei măsuri de protecţie specială să fie de 10
ani. Ascultarea (audierea) acestora sub pragul de 10 ani este permisă şi
se poate realiza dacă se apreciază că informaţiile obţinute de la aceştia
pot conduce la soluţionarea cazului.
37

IV.I.A.3. Cadrul instituţional
Instituţiile menţionate la cap.I.A.2. se completează cu:
Ministerul de Justiţie (MJ) este desemnat ca autoritate centrală
care exercită funcţiile prevăzute de CDC în cazul relaţiilor personale
transfrontaliere.
La nivel judeţean sau local în situaţia sectoarelor municipiului
Bucureşti, Comisia pentru Protecţia Copilului (CPC), înfiinţată şi
organizată conform prevederilor HG nr.1437/2004, este organul de
specialitate al consiliului judeţean/ consiliului local al sectoarelor
Muncipiului Bucureşti, cu activitate decizională în ceea ce priveşte
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu competenţe în luarea
măsurilor de protecţie specială, atunci când există acordul părintelui/
reprezentantului legal al copilului.
DGASPC-urile asigură managementul cazurilor copiilor separaţi
temporar sau definitiv de părinţi şi realizează intervenţia specializată în
interesul superior al copilului.
Inspectoratul judeţean de poliţie/ de sector al municipiului
Bucureşti are rolul de a cerceta şi ancheta cazurile de copii care
săvârşesc fapte penale şi plângerile adresate privind pensia de întreţinere
etc.
Instanţa de tutelă are competenţe în cazul divorţului, şi instituirii
măsurilor de protecţie specială, în situaţiile în care nu există acordul
părinţilor/ părintelui cu privire la stabilirea măsurii de protecţie specială ori,
după caz, acordul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani. Exercită
controlul judiciar asupra situaţiilor şi procedurilor de separare a copilului
de părinţi.
Unităţile sanitare, prin intermediul personalului medico-sanitar şi
a asistentului social, vor decide spitalizarea copilului cu acordul
copilulului, în funcţie de vârstă şi gradul de maturitate ale acestuia şi
părinţii/ reprezentantul legal, astfel încât să fie respectate prevederile
privind implementarea dreptului prevăzut la articolul 9 în cazul în care
copilul rămâne în spital fără însoţitor.
B. Monitorizarea dreptului
IV.I.B.1. Instituţiile responsabile
Instituţiile care implementează drepturile din capitolul prezent ar
putea să furnizeze periodic date privind implementarea acestora, prin
includerea indicatorilor de monitorizare la pagina următoare.
38

IV.I.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există prevederi legislative
prin care statul sprijină familia în
scopul menţinerii relaţiilor
personale pe perioada separării
E x i s t ă r e g l e m e n t ă r i
legislative privind acordarea de
beneficii de asistenţă socială cu
scopul prevenirii separării copilului
de familie
Există analize/ studii
privind acordarea beneficiilor de
asistenţă socială şi/sau a serviciilor
de prevenire a separării.
Există acte normative
modificate în urma analizei
Există proceduri privind
separarea copilului de părinţi în
toate situaţiile în acord cu
prevederile CDC
Indicatori cantitativi
Numărul copiilor ai căror
părinţi au beneficiat de sprijin să
menţină legătura cu copiii, raportat
la numărul total al copiilor separaţi
de părinţi care nu au restricţii la
acest drept.
Numărul copiilor separaţi
temporar sau definitiv de familie
vizitaţi periodic de către părinţi.
Numărul de reclamaţii
privind încălcarea dreptului
copilului de a menţine relaţii cu
părinţii defalcat pe medii de
rezidenţă a copilului (familie, unităţi
sanitare, instituţii, centre de
reeducare ş.a.).
Numărul familiilor care
primesc prestaţii şi/sau servicii
sociale în scopul prevenirii separării
de copil.
Numărul de copii în risc aflaţi
în întreţinerea familiilor care
primesc prestaţii şi/sau servicii
sociale.
39

IV.I.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există suficiente prevederi
legislative şi/sau administrative
pentru sprijinirea reintegrării
copilului în familie
Indicatori cantitativi
Numărul copiilor cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate.
Numărul copiilor cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate care
beneficiază de servicii de sprijin.
Numărul serviciilor de
sprijin pentru copiii afectaţi de
migraţia economică.
Numărul copiilor reintegraţi
în familie.
IV.II. Copiii lipsiţi de mediul lor familial (articolul 20)
A. Implementarea dreptului
IV.II.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 20
„1. Copilul care este, temporar ori permanent, lipsit de mediul său
familial sau care, pentru protejarea intereselor sale, nu poate fi lăsat în
acest mediu are dreptul la protecţie şi asistenţă speciale din partea
statului.
2. Statele părţi, în conformitate cu legislaţia lor naţională, vor
asigura protecţie alternativă pentru un astfel de copil.
3. Această protecţie poate include, mai ales, plasamentul familial,
"kafalah" din dreptul islamic, adopţia sau, în caz de necesitate, plasarea în
instituţii corespunzătoare de îngrijire a copiilor. În alegerea uneia dintre
aceste soluţii este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de
necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de
originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.”
Din Manualul UNICEF de implementare a Convenţiei ONU cu
privire la drepturile copilului se desprind următoarele mesaje cheie:
Categoriile de copii la care face referire acest articol sunt copiii din
plasament familial, adopţie, plasament instituţional, inclusiv copiii cu
dizabilităţi, precum şi copiii străzii şi copiii privaţi de libertate.
Prin mediu familial trebuie să se înţeleagă nu numai părinţii, ci şi
familia lărgită, vecinătatea, comunitatea.
40

Statului îi revine obligaţia de a asigura îngrijirea copilului separat
de mediul lui familial şi de a pregăti copilul şi familia pentru a răspunde cât
mai bine nevoilor copilului, ţinând cont de tradiţiile ţării respective, de
interesul superior al copilului, de etnia, religia, cultura copilului dar şi de
asigurarea unei continuităţi în creşterea şi educarea acestuia.
Copiii lipsiţi de mediul lor familial au nevoi particulare care
depăşesc simpla garantare a unei măsuri de protecţie specială. Este
obligaţia statului să asigure servicii publice de calitate, personal calificat şi
format şi obligaţia furnizorilor privaţi în situaţia serviciilor private. Toţi
specialiştii trebuie să lucreze împreună, în interesul superior al copilului.
Plasamentul copilului într-o instituţie de protecţie specială trebuie
să fie o ultimă soluţie. În cazul în care se ajunge la această decizie,
instituţia care va proteja copilul va trebui să asigure nevoile de creştere şi
dezvoltare ale copilului. Plasamentul copiilor cu vârsta mai mică de 2 ani
se realizează în condiţiile legii.
Siguranţa, sănătatea, numărul şi calificarea personalului precum
şi asigurarea unei supervizări adecvate sunt standarde absolut obligatorii
pentru instituţiile rezidenţiale. Este necesară implementarea adecvată a
prevederilor articolelor 2, 12, 13,16 si 19.
IV.II.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul la protecţie şi asistenţă
speciale din partea statului
Reglementări legislaţie naţională
Codul civil actualizat, art. 110-123,
art. 451-482
Legea nr. 272/2004, art. 50-67
Protecţia alternativă cuprinde: tutela, măsurile de protecţie
specială (plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea
specializată) şi adopţia. Adoptarea uneia sau alteia dintre măsuri are în
vedere situaţia particulară în care se află copilul.
Noul Cod Civil (Legea nr.287/2009) reglementează tutela în
cadrul art. 110 - 123 şi conţine dispoziţii referitoare la adopţie în cuprinsul
art. 451 - 482.
Dispoziţiile vizând protecţia specială a copilului lipsit temporar
sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi se regăsesc în cadrul art. 50 - 67 din
Legea nr. 272/2004. Astfel, separarea copilului de părinţi este considerată
a fi o măsură temporară, părinţii fiind sprijiniţi şi implicaţi în vederea
reintegrării copilului în familie, fraţii sunt menţinuţi împreună, iar protecţiei
alternative a copiilor în familia extinsă sau substitutivă îi este acordată
prioritate, plasarea într-o instituţie de tip rezidenţial fiind considerată ca
fiind o ultimă soluţie. De asemenea, este intezisă plasarea în instituţii a
copiilor cu vârsta mai mică de 2 ani, cu excepţia celor cu handicapuri
grave, care necesită îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.
41

La stabilirea măsurilor de protecţie specială este respectat
dreptul copilului de a-şi vizita părinţii şi de a menţine relaţii personale cu
aceştia, fiind prevăzută necesitatea evaluării familiilor/ persoanelor care
primesc copii în îngrijire, pentru aprecierea existenţei garanţiilor morale şi
condiţiilor materiale dar şi monitorizarea acestora, astfel încât să se evite
situaţii în care copiii din plasament sunt trataţi necorespunzător/ abuzaţi/
exploataţi.
Copiii aflaţi într-o măsură de protecţie alternativă au dreptul de a fi
implicaţi şi ascultaţi în toate aspectele ce îi privesc, iar în situaţii explicit
stabilite de cadrul normativ, acestora le este cerut punctul de vedere.
Cadrul legal prevede şi faptul că anterior mutării la un un asistent maternal
profesionist ori încredinţării sale în vederea adopţiei, copilul trece printr-un
proces de potrivire cu aceste persoane/ familii.
De asemenea, normele stabilesc şi necesitatea formării iniţiale şi
permanente a personalului, dezvoltarea unui corp de profesionişti în
cadrul sistemului de protecţie specială şi asigurarea protecţiei speciale
numai în cadrul unor servicii sociale acreditate/ licenţiate.
IV.II.A.3. Cadrul instituţional
Instituţiile menţionate la cap.I.A.2. se completează cu:
ANPIS asigură controlul, evaluarea şi monitorizare serviciilor
sociale şi plata beneficiilor de asistenţă socială.
CPC decide măsurile de protecţie specială, atunci când există
acordul părintelui/ reprezentantului legal al copilului, precum şi al copilului
cu vârsta peste 14 ani.
DGASPC-urile asigură managementul de caz pentru copiii faţă
de care a fost dispusă o măsură de protecţie specială şi oferă serviciile
necesare în cadrul unui plan individualizat de protecţie având drept
finalitate reintegrarea în familie, adopţia sau integrarea socioprofesională.
Inspectoratul judeţean de poliţie sprijină DGASPC în situaţiile în
care copilului îi este pusă viaţa în pericol în familie, şi trebuie scos din
familie în vederea stabilirii unei măsuri de protecţie.
Instanţa judecătorească decide măsurile de protecţie specială,
atunci când nu există acordul părintelui/ reprezentantului legal al copilului
sau după dispunerea plasamentului în regim de urgenţă de către
Directorul DGASPC.
42

B. Monitorizarea dreptului
IV.II.B.1. Instituţiile responsabile
Instituţiile care implementează drepturile din capitolul prezent ar
putea să furnizeze periodic date privind implementarea acestora, prin
includerea indicatorilor de monitorizare de mai jos.
IV.II.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
N u m ă r u l c o p i i l o r î n
plasament la familia extinsă/ rude/
familii/ persoane/ asistent maternal.
Numărul copiilor plasaţi în
servicii rezidenţiale.
Numărul copiilor pentru
care a fost instituită tutela.
N u m ă r u l c o p i i l o r
adoptaţi/an.
N u m ă r u l f a m i l i i l o r
substitutive/ familii lărgite/ alte
familii de plasament.
Numărul persoanelor/
familiilor atestate pentru adopţie.
N u m ă r u l s e r v i c i i l o r
rezidenţiale/ specializate/ publice/
private/ licenţiate.
N u m ă r u l c o p i i l o r
adoptaţi/an.
Există prevederi legislative
privind asigurarea continuităţii în
educarea copilului atunci când se ia
măsura plasamentului, precum şi
prevalenţa originii lor etnice,
religioase, culturale şi lingvistice în
luarea acestei decizii
Există standarde de
calitate pentru toate serviciile în
care sunt plasaţi copii Există un
sistem de control al respectării
standardelor
Numărul de copii aflaţi în
servicii licenţiate din totalul copiilor
cu măsuri de protecţie specială cred
ca este irelevant.
Numărul de servicii destinate
protecţiei speciale a copilului
separat termporar sau definitiv de
familie licenţiate.
43

Indicatori calitativi
Există mecanisme legale şi
proceduri prin care se asigură
integrarea copilului în cel mai scurt
timp posibil într-un mediu familial
permanent
Există rapoarte/ analize
periodice cu privire la drepturile
copiilor aflaţi în măsuri de protecţie
alternativă
Există instituţii abilitate să
realizeze monitorizarea şi controlul
respectării drepturilor copilului
pentru care s-au luat măsuri de
protecţie specială
Există un sistem naţional
de formare continuă a resurselor
umane implicate în protecţia
specială
Indicatori cantitativi
Durata medie de separare
a copilului de familie, categorii de
copii pe tipuri de servicii.
Numărul copiilor reintegraţi
în familie din numărul copiilor
pentru care s-a stabilit reintegrarea
familială ca finalitate a PIP
Durata medie a procedurii
de adopţie.
Numărul şi tematica
programelor de formare/ an/ tipuri
de profesionişti.
IV.III. Adopţia (articolul 21)
A. Implementarea dreptului
IV.III.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 21
„Statele părţi care recunosc şi/sau autorizează adopţia vor
veghea ca interesele supreme ale copilului să primeze şi:
a) vor veghea ca adopţia unui copil să fie autorizată numai de
autorităţile competente care verifică, în conformitate cu legea şi cu
procedurile aplicabile, precum şi pe baza tuturor informaţiilor pertinente şi
credibile, că adopţia se poate realiza luând în considerare statutul
copilului în raport cu părinţii, cu rudele şi cu reprezentanţii săi legali şi,
dacă este cazul, că persoanele interesate şi-au dat consimţământul cu
privire la adopţie în cunoştinţă de cauză în urma unei consilieri
corespunzătoare;
b) recunosc că adopţia în străinătate poate fi considerată ca un
mijloc alternativ de asigurare a îngrijirii necesare copilului, dacă acesta, în
44

ţara de origine, nu poate fi încredinţat spre plasament familial sau spre
adopţie ori nu poate fi îngrijit în mod corespunzător;
c) vor asigura că, în cazul adopţiei în străinătate, copilul
beneficiază de garanţiile şi standardele echivalente celor existente în
cazul adopţiei naţionale;
d) vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că,
în cazul adopţiei în străinătate, plasamentul copilului nu conduce la
obţinerea de câştiguri materiale necuvenite pentru persoanele implicate;
e) promovează obiectivele prezentului articol, încheind
aranjamente sau acorduri bilaterale ori multilaterale, după caz, şi se
străduiesc, în acest cadru, să asigure ca plasarea copiilor în străinătate să
fie efectuată de autorităţile sau organele competente.”
Din Manualul UNICEF de implementare a Convenţiei ONU cu
privire la drepturile copilului se desprind următoarele mesaje cheie:
Interesul superior al copilului este singura raţiune de realizare a
adopţiei. Nici un alt interes economic, politic, de siguranţă a statului sau a
celui care adoptă nu va prima şi nici nu va fi considerat egal cu cel al
copilului.
Adopţia nu este obligatorie, ci este considerată doar una dintre
posibilele opţiuni pentru îngrijirea alternativă a copilului.
Statele care au ratificat Convenţia decid cu privire la exprimarea
consimţămintelor la adopţie.
Adopţia internaţională nu este o obligaţie, fiind condiţionată de
imposibilitatea plasamentului ori adopţiei copilului în statul său de origine
ori de lipsa unei îngrijiri corespunzătoare în ţara sa. Adopţiile
internaţionale necesită o strictă reglementare şi supraveghere pentru a se
asigura respectarea interesului superior al copilului.
Este necesară dezvoltarea unui sistem de cooperare şi
parteneriate pentru a obţine cât mai multe garanţii ca după ieşirea
copilului din statul său de origine şi ajungerea sa în străinătate, evoluţia
post-adopţie a acestuia este monitorizată de către autorităţile şi instituţiile
competente.
IV.III.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Realizarea adopţiei cu respectarea
legislaţiei si interesul superior al
copilului
Reglementări legislaţie naţională
Codul civil, art. 451, art. 463-467
Legea nr. 273/2004 privind regimul
juridic al adopţiei (republicată), art.
2 lit. c, art. 8-15
45

Reglementări CDC
Realizarea adopţiei cu respectarea
legislaţiei si interesul superior al
copilului
Reglementări legislaţie naţională
Legea nr. 84/1994 de ratificare a
Convenţiei asupra protecţiei
copiilor şi cooperării în materia
adopţiei internaţionale
Legea nr. 138/2011 de ratificare a
Convenţiei europene revizuite în
materia adopţiei de copii
Realizarea adopţiei internaţionale
cu respectarea legislaţiei şi a
interesului superior al copilului
Legea nr. 273/2004 privind regimul
juridic al adopţiei (republicată), art.
56-61, art. 87-89, art. 92
Adopţia este reglementată în Codul Civil ale cărui dispoziţii sunt
transpuse în Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
(republicată). Prevederi relevante în acest sens se regăsesc în Legea nr.
84/1994 de ratificare a Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în
materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga în 29 mai 1993
(Convenţia de la Haga) precum şi în Legea nr. 138/2011 de ratificare a
Convenţiei europene revizuite în materia adopţiei de copii, încheiată la
Strasbourg la 27 noiembrie 2008.
În dreptul român intern adopţia este considerată o măsura de
drept civil, fiind definită de art. 451 din Codul Civil, iar definiţia adopţiei
internaţionale este regăsită în prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr.
273/2004. În România sunt realizate doar adopţii cu efecte depline, prin
care sunt stabilite atât legături de filiaţie între adoptat şi adoptator dar şi
legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Adopţia este o
măsură de protecţie alternativă care se adresează doar copiilor care nu
pot fi crescuţi în familiile proprii şi doar în situaţia în care se consideră ca
aceasta răspunde interesului superior al copilului. Cadrul legal stabileşte
care sunt persoanele chemate să consimtă la adopţie şi condiţiile
exprimării consimţămintelor, acestea fiind reglementate de art. 463 - 467
Cod Civil şi 8 - 15 din Legea nr. 273/2004.
Adopţia internaţională este permisă numai în situaţii limitative şi
doar pentru copiii cărora, timp de 2 ani, nu le-a putut fi identificată o familie
potrivită la nivel naţional. Sunt prevăzute măsuri asiguratorii cu privire la
garanţiile oferite copiilor adoptaţi internaţional şi este stabilită procedura
de cooperare interinstituţională (art. 56 - 61 din Legea nr. 273/2004). În
România procedura adopţiei internaţionale este realizată doar de
autorităţi publice şi nu implică taxe/costuri percepute adoptatorilor (art. 87
- 89 din Legea nr. 273/2004). De asemenea, este calificată ca şi
infracţiune orice faptă de natură a conduce la câştiguri materiale din
adopţie (art. 92 din Legea nr. 273/2004).
46

IV.III.A.3. Cadrul instituţional
Instituţia cu responsabilităţi în monitorizarea şi controlul
activităţilor de adopţie precum şi în ceea ce priveşte cooperarea în
materia adopţiei internaţionale este Oficiul Român pentru Adopţii (ORA),
aflat în subordinea Guvernului.
La nivel judeţean, activităţile de monitorizare a procedurilor de
adopţie revin DGASPC prin compartimentele de specialitate în materia
adopţiei.
B. Monitorizarea dreptului
IV.III.B.3. Instituţiile responsabile
ORA organizează şi actualizează permanent Registrul Naţional
pentru Adopţii, care este o bază de date naţională cuprinzând informaţii cu
privire la copiii adoptabili, adoptatori, stadiile procedurale ale adopţiei.
Instituţiile care implementează drepturile din capitolul prezent ar
putea să furnizeze periodic date privind implementarea acestora, prin
includerea indicatorilor de monitorizare de mai jos.
IV.III.B.4. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
L e g i s l a ţ i a c o n ţ i n e
prevederi care să asigure că sunt
adoptaţi doar acei copii care nu pot
reveni în familiile proprii şi că
adopţia este în interesul lor
superior
Există o procedură de lucru
şi instrumente utilizate de
profesionişti care să asigure
selecţia celei mai potrivite familii
pentru un copil adoptabil
Indicatori cantitativi
Numărul copiilor adoptaţi/
de rude/ de asistenţi maternali
profesionişti/ familii ori persoane
alături de care copilul s-a bucurat de
viaţă de familie.
Numărul copiilor pentru
care s-a iniţiat procedura de
potrivire teoretică/practică.
Numărul copiilor adoptaţi
de către soţul/ soţia părintelui firesc.
Numărul copiilor adoptaţi
de persoane/ familii care au copilul
în plasament de minimum 6 luni.
47

Indicatori calitativi
Există o analiză privind
asigurarea continuităţii în educarea
copilului atunci când se face
potrivirea în vederea adopţiei,
precum şi luarea în considerare a
originii lor etnice, religioase,
culturale şi lingvistice în acest caz
Există servicii de suport
pentru copiii şi pentru persoanele/
familiile aflate în procedura de
adopţie sau în perioada de
monitorizare postadopţie
Este asigurat controlul
respectării drepturilor copilului în
cadrul procedurilor de adopţie
E x i s t ă m e c a n i s m e d e
sancţionare în situaţia constatării
unor deficienţe
Existenţa unor rapoarte/
analize periodice cu privire la
drepturile copiilor aflaţi în procedura
adopţie/ adoptaţi
Există standarde de
calitate pentru serviciile din acest
domeniu
Există prevederi legislative
pentru copiii adoptaţi internaţional
care să asigure aceleaşi garanţii ca
pentru copiii adoptaţi intern
Indicatori cantitativi
N u m ă r u l d e s e r v i c i i
destinate susţinerii şi acomodării
copilului la persoana/ familia
adoptatoare.
Numărul şi categoriile de
beneficiari.
N u m ă r u l v e r i f i c ă r i l o r
efectuate, tematica acestora şi
problemele identificate/ an/ judeţ;
Tipurile măsurilor dispuse;
Numărul sancţiunilor
aplicate.
Numărul şi tematica
studiilor şi rapoartelor realizate/ an.
N u m ă r u l d e s e r v i c i i
autorizate, publice sau private;
Numărul copiilor adoptaţi
internaţional/ an/ în state
ratificatoare ale Convenţiei de la
Haga ori, după caz, neratificatoare
ale acesteia;
N u m ă r u l c o n v e n ţ i i l o r
încheiate cu autorităţile competente
din state neratificatoare ale
Convenţiei de la Haga.
48

Capitolul V. Măsurile speciale de protecţie pentru copii
Clusterul prezent propus de ComDC pentru raportare cuprinde
următoarele articole din CDC: 22, 30, 32, 33, 34, 35, 36, 37(b-d), 38, 39 şi
40. Articolul 30 este inclus în capitolul III. Drepturile civile şi libertăţile
copiilor. Capitolul prezent include articolul 19 şi propune abordarea
clusterului în două subcapitole, după cum urmează:
Protecţia copilului împotriva oricărei forme de violenţă, care
subsumează pentru manualul de faţă:
(I) Articolul 19
violenţă;
(II) Articolul 32
– protecţia împotriva oricărei forme de
– exploatarea copiilor prin muncă;
Justiţia juvenilă, care subsumează:
(III) Articolul 37 – interzicerea pedepsei capitale şi a
închisorii pe viaţă, restricţia la libertate;
(IV) Articolul 39 – reabilitarea copiilor în conflict cu legea;
(V) Articolul 40 – administrarea justiţiei penale.
19)
V.I. Protecţia împotriva oricărei forme de violenţă (articolul
A. Implementarea dreptului
V.I.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 19
„1. Statele părţi vor lua toate măsurile legislative, administrative,
sociale şi educative corespunzătoare pentru protejarea copilului
împotriva oricăror forme de violenţă fizică sau mentală, vătămare sau
abuz, neglijare sau tratamente neglijente, maltratare sau exploatare,
inclusiv abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia
dintre ei, a reprezentantului sau reprezentanţilor săi legali sau a oricărei
persoane căreia i-a fost încredinţată îngrijirea copilului.
2. Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde, dacă se va considera
necesar, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizând
furnizarea sprijinului necesar copilului, precum şi celor cărora le-a fost
încredinţată îngrijirea lui, precum şi alte forme de prevenire şi identificare,
raportare, referire spre alte servicii, investigaţii, tratare şi urmărirea de
către instanţele maltratării copilului descrise mai sus, şi, dacă se va
considera potrivit, implicarea juridică.”
49

Articolul 19 din CDC este unul dintre cele mai cunoscute, făcând
succint referire la orice formă de violenţă împotriva copilului (abuz fizic,
emoţional, abandon, neglijare, exploatare, abuz sexual), oriunde s-ar
petrece aceasta. Este articolul prin care statul se angajează să protejeze
copilul, asigurându-i integritatea fizică, indiferent unde s-ar afla acesta,
temporar sau permanent: în propria familie sau în comunitate, în unităţile
din sistemul de protecţie, educaţie, justiţie, sănătate.
V.I.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul de a nu fi expus torturii sau
tratamentelor inumane sau
degradante
Acţiunile şi măsurile de prevenire
a violenţei împotriva copilului
Reglementări legislaţie naţională
Constituţia României, art. 22
Codul Penal, art. 306
Legea nr. 272/2004, art. 28, 89
HG nr. 860/2008 privind aprobarea
Strategiei naţională în domeniul
protecţiei şi promovării drepturilor
copilului pentru 2008-2012
HG nr.49/2011
Constituţia României garantează dreptul la viaţă şi integritate
fizică şi psihică, menţionând explicit dreptul oricărei persoane de a nu fi
expusă torturii sau unor tratamente inumane şi umilitoare.
Codul Penal, la capitolul referitor la infrancţiunile contra familiei,
în articolul 306, vorbeşte despre: “Relele tratamente aplicate minorului”,
pe care le defineşte prin ”primejdia ce o reprezintă pentru dezvoltarea
fizică, intelectuală sau morală a copilului”.
Legea nr. 272/2004 defineşte, în art. 89, abuzul copilului, ca fiind
„orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de
răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este
periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului”.
Neglijarea copilului este definită ca fiind ”omisiunea, voluntară sau
involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii
sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei
responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea
fizică sau psihică a copilului.”
Totodată, Legea nr.272/2004 interzice pedeapsa corporală,
precum şi orice altă formă de violenţă, atât în familie, cât şi în instituţii de
protecţie, îngrijire sau educare (art.90) şi reglementează o serie de
aspecte privind abuzul asupra copilului: sesizarea obligatorie (art.36, 48,
50

85 şi 91), plasamentul în regim de urgenţă atunci când se impune
separarea de familie, măsurile specifice pentru diferite forme de violenţă
(de ex. exploatarea prin muncă, traficul de droguri, traficul de copii, alte
forme de exploatare), procedurile în instanţă (de ex.audiere în camera de
consiliu, obligatoriu în prezenţa unui psiholog, admiterea probelor audiovideo
în instanţă). Art. 28 face referire la măsurile de disciplinare a
copilului, care trebuie să ţină seama de demnitatea lui şi care exclud
pedepsele fizice şi/sau alte tratamente umilitoare sau degradante.
Compensaţiile financiare pentru victimele infracţiunilor sunt
prevăzute de Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea
protecţiei victimelor infracţiunilor.
Strategia naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor
copilului pentru 2008-2013 (HG nr. 860/2008) prevede măsuri speciale în
acest domeniu cuprinse în Capitolul 7 - Respectarea dreptului copilului la
protecţie, prin intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională, împotriva
abuzului, neglijării, exploatării şi a oricăror forme de violenţă.
HG nr. 49/2011 este cel mai recent act normativ în domeniu, prin
care se aprobă două documente relevante şi anume:
- Metodologia cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă
multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de
violenţă în familie.
- Metodologia de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională
privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă,
copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi
victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state.
V.I.A.3. Cadrul instituţional
La nivel central, MMFPS-DPC, MAI, MECTS, MJ, MAE şi MS
sunt principalele instituţii responsabile să adopte măsurile legislative şi
administrative destinate asigurării protecţiei efective împotriva tuturor
formelor de violenţă.
B. Monitorizarea dreptului copilului
V.I.B.1. Instituţiile responsabile
Monitorizarea cazurilor de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor
se realizează de către MMFPS-DPC prin colectarea informaţiilor de la
DGASPC, prin intermediul fişei de monitorizare trimestrială, iar statisticile
sunt postate pe site-ul MMFPS-DPC începând cu anul 2008 (www.copii.ro
). ComDC (2009) subliniază inexistenţa unui sistem complex de
înregistrare şi analiză a violenţei asupra copiilor.
51

V.I.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
Există un cadru legislativ
armonizat cu prevederile CDC, cu
l e g i s l a ţ i a e u r o p e a n ă ş i
internaţională în domeniul prevenirii
şi combaterii tuturor formelor de
violenţă asupra copilului.
Existenţa unor prevederi
legislative pentru acordarea de
compensaţii copiilor victime
Existenţa unei strategii
naţionale/ unui plan operaţional
integrat de acţiune pentru
prevenirea şi intervenţia în oricare
formă de violenţă împotriva
copiilor
Existenţa unui mecanism
de raportare a cazurilor de violenţă
asupra copilului
Existenţa unor servicii
specializate suficiente pentru
protecţia şi asistenţa specială a
copiilor victime ale violenţei
Existenţa unei strategii
integrate pentru formarea continuă
a p r o f e s i o n i ş t i l o r c a r e
interacţionează cu copilul în
domeniul prevenirii şi combaterii
violenţei asupra copilului
Există o bază de date cu
programele şi cu furnizorii de
formare din acest domeniu
Numărul copiilor victime
ale violenţei care au primit
compensaţii financiare/ an.
Bugetele alocate de către
fiecare instituţie responsabilă
pentru implementarea strategiei/
planului operaţional integrat de
acţiune.
Numărul de sesizări
adresate autorităţilor competente/
an comparativ cu numărul de copii
victime/ an dezagregat pe grupe de
vârstă, sex, mediu, judeţ etc.
N u m ă r u l s e r v i c i i l o r
serviciilor specializate/ an/ judeţ.
Numărul beneficiarilor/ tipuri
de servicii specializate pentru
protecţia şi asistenţa specială a
copiilor victime ale violenţei/ an.
Numărul profesioniştilor
din sistemele de protecţie,
educaţie, sănătate, justiţie, care au
beneficiat de o formare specială în
acest domeniu/ pe profesii.
52

Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
E x i s t e n ţ a u n o r a c t e
normative specifice şi a unor
prevederi care să asigure
desfăşurarea procedurilor de
audiere a copiilor victime sau
martori ai violenţei în vederea
prevenirii revictimizării
Existenţa unei metodologii
de audiere a copiilor victime,
inclusiv în ceea ce priveşte numărul
de audieri/ victimă.
Există campanii publice
pentru prevenirea violenţei
împotriva copiilor
E x i s t e n ţ a u n o r
reglementări privind obligativitatea
companiilor furnizoare de servicii
de Internet/ telefonie mobilă, de a
raporta autorităţilor pornografie
infantilă şi conţinuturile online
dăunătoare
Bugetul public alocat
campaniilor de educaţie parentală.
Numărul campaniilor de
educaţie parentală.
Numărul de sesizări cu
privire la pornografia infantilă şi
conţinutul dăunător în mediul
online.
V.II. Exploatarea copilului prin muncă (articolul 32)
A. Implementarea dreptului
V.II.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 32
„1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a fi protejat
împotriva exploatării economice şi de a nu fi constrâns la vreo muncă ce
comportă vreun risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită
educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale,
spirituale, morale ori sociale.
2. Statele părţi vor lua măsuri legislative, administrative, sociale şi
educative pentru a asigura aplicarea prezentului articol. În acest scop şi
ţinând seama de dispoziţiile aplicabile ale celorlalte instrumente
internaţionale, statele părţi se obligă, în special:
a) să fixeze o vârstă minimă sau vârste minime de angajare;
b) să adopte o reglementare cu privire la orele şi la condiţiile de
muncă;
53

c) să prevadă pedepse sau alte sancţiuni corespunzătoare,
pentru a asigura aplicarea întocmai a prezentului articol.”
„Conform estimărilor recente ale Organizaţiei Internaţionale a
Muncii (ILO), peste 200 de milioane de copii sunt exploataţi prin muncã la
nivel global. ILO defineşte ca munci intolerabile toate formele de sclavie,
vânzare şi trafic de copii, pentru prostituţie, pornografie, vânzare şi
transportul de stupefiante, servitutea pentru datorii, munca forţată sau
obligatorie, inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în vederea
36
utilizãrii lor în conflictele armate” .
Datorită activităţilor ample desfăşurate de ILO în România, şi în
special ca urmare a Programului Internaţional pentru Eliminarea Muncii
Copilului, dreptul copilului de a fi protejat faţă de exploatare şi forme de
muncă dăunătoare dezvoltării sale s-a bucurat de o mare atenţie.
Exploatarea prin muncă a copiilor se leagă de sărăcie şi de ignoranţă. În
vreme ce obligarea copilului să desfăşoare diferite munci poate părea o
soluţie de moment pentru familiile nevoiaşe, consecinţele acestei opţiuni
vor menţine generaţia următoare, reprezentată de copil, în sărăcie şi boli.
Când copilul lucrează, nu îşi poate continua studiile (în vreme ce educaţia
reprezintă singura cale de ieşire din sărăcie), starea de sănătate fizică şi
mentală, dezvoltarea lui bio-psiho-socio-culturală sunt afectate nu doar
pe moment, dar adeseori, prin contractarea unor boli, dizabilităţi sau
afecţiuni cronice, pe întreaga viaţă.
V.II.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul de a fi protejat împotriva
exploatării prin muncă
Acţiunile şi măsurile de prevenire
a exploatării copilului prin muncă
Reglementări legislaţie naţională
Codul Muncii
Codul Penal
Legea nr.203/2000
Legea nr. 272/2004
HG nr. 860/2008 privind aprobarea
Strategiei naţională în domeniul
protecţiei şi promovării drepturilor
copilului pentru 2008-2012
HG nr.49/2011
Reformele legislative din România au integrat problematica
exploatării copilului prin muncã în politicile, planurile şi programele
guvernamentale. Astfel, Codul Muncii stipulează faptul că o persoană
36
Guvernul României şi Organizaţia Internaţională a Muncii: O decadã de cooperare pentru
eliminarea exploatãrii prin muncã a copilului, 2000–2009.
54

fizică are capacitatea de a munci doar la împlinirea vârstei de 16 ani. În
fapt, tânărul poate încheia un contract de muncă deja de la 15 ani, dacă
are consimţământul părinţilor sau al reprezentantului legal. Sub această
vârstă, încadrarea în munca este interzisă. Codul muncii interzice
totodată angajarea tinerilor cu vârste sub 18 ani, în locuri de muncă având
condiţii dificile care ar putea dăuna dezvoltării tânărului.
Legea nr. 272/ 2004 stipulează protecţia copilului împotriva
abuzului şi exploatării, se centrează pe nevoia de a preveni abandonul
şcolar care are la bază motive economice şi impune măsuri şi servicii
preventive. Legea integrează dreptul copilului de a nu fi constrâns la
munci care ar putea să-i submineze sănătatea, dezvoltarea sau educaţia.
Inspecţia muncii, împreună cu MMFPS-DPC este obligată la iniţierea unor
campanii de conştientizare şi informare la toate nivelele sistemului social.
Totodată, România a ratificat Convenţiile ILO cu relevanţă pentru
acest domeniu şi anume: Convenţia ILO nr. 138/1975 şi Convenţia ILO
nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme de muncă a
copilului.
Cel mai recent act normativ în materie este HG nr.49/2011.
V.II.A.3. Cadrul instituţional
Comitetul Naţional Director pentru prevenirea şi combaterea
exploatãrii copilului prin muncã (CND) a fost recunoscut oficial prin HG nr.
617/2004.
Subgrupul pentru coordonarea şi evaluarea activităţii de
37
prevenire şi combatere a traficului de copii a fost înfiinţat prin Ordinul
Secretarului de Stat al fostei ANPDC şi al MAI nr. 123/429/2004.
Unitatea Specializatã în Munca Copilului (USMC) recunoscutã
oficial de cãtre Secretarul de Stat al ANPDC prin Ordinul nr. 294/2005) îşi
continuă activitatea în cadrul MMFPS-DPC.
Echipele Intersectoriale Locale (EIL) asigură monitorizarea
problematicii exploatãrii copilului prin muncã, fiind înfiinţate în baza
prevederilor Planului Naţional de Acţiune pentru eliminarea exploatãrii
copilului prin muncã (2004 – 2007) în fiecare judeţ şi sector al municipiului
Bucureşti. EIL sunt formate din reprezentanţi ai DGASPC, inspectoratelor
teritoriale de muncã, inspectoratelor de poliţie, inspectoratelor şcolare,
agenţiilor de sãnãtate publicã, ONG. Trimit rapoarte periodice şi anuale
privind exploatarea copilului prin muncă către USMC. Prin intermediul HG
nr. 49/2011, se promovează preluarea în responsabilitatea acestora a
activităţii de prevenire şi combatere a tuturor formele de violenţă.
Structurile Consultative Comunitare (SCC) au rol în prevenire
conform aceloraşi hotărâri de guvern menţionate anterior.
37
Sub Grupul Interministerial de lucru pentru coordonarea şi evaluarea activităţii de
prevenire şi combatere a traficului de persoane.
55

B. Monitorizarea dreptului
V.II.B.1.a. Instituţii responsabile
Monitorizarea cazurilor de exploatare prin muncă se realizează
de către MMFPS prin DPC, prin colectarea informaţiilor de la DGASPC,
prin intermediul fişei centralizatoare, atât pentru copiii victime, cât şi
pentru copiii la risc. Statisticile erau puse anual la dispoziţia membrilor
CND. După apariţia HG nr. 49/2011, conform prevederilor acesteia,
urmează să fie elaborat un set unitar de instrumente de monitorizare a
tuturor formelor de violenţă asupra copilului şi violenţă în familie, inclusiv a
cazurilor la risc.
V.II.B.1.b. Datele de monitorizare
Este demn de amintit că România înaintează rapoarte de ţară
către ILO o dată la doi ani în ceea ce priveşte cele două convenţii amintite
în cap.V.II.A.2. Instituţiile responsabile cu implementarea şi monitorizarea
38
Convenţiei ILO nr. 182/1999 sunt: MMFPS-DPC , MMFPS, MAI, MECTS
şi MJ. Până în prezent, nici un raport nu a conţinut statistici din partea MJ
în materia exploatării copiilor prin muncă, ILO solicitând în modelul
raportului numărul sancţiunilor penale (de ex. pentru agresorii implicaţi în
cazurile de prostituţie infantilă, pornografie, traficul de copii, precum şi
pentru angajatorii care încalcă prevederile Codului Muncii). Lipsa acestor
date face imposibilă raportarea pentru CDC de asemenea.
V.II.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Existenţa unui mecanism
de colectare a datelor privind
exploatarea copiilor prin muncă,
inclusiv a exploatării sexuale şi a
traficului de copii.
Existenţa unei baze de
date în acest domeniu.
Existenţa unor programe de
combatere a abandonului şcolar
datorat exploatării prin muncă.
Indicatori cantitativi
Numărul profesioniştilor
care au beneficiat de formare
pentru colectarea datelor.
Numărul copiilor identificaţi
la risc şi exploataţi prin muncă/ tipuri
de munci/ grupe de vârstă/ sex/
mediul formal şi mediul informal/
sector de activitate.
Numărul de copii care au
a b a n d o n a t ş c o a l a d a t o r i t ă
exploatării prin muncă.
38
În Legea nr.203/2000 pentru ratificarea Convenţiei ILO nr.182/1999 este trecută ANPDC
(în prezent MMFPS-DPC).
56

Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
Existenţa unor programe şi
servicii pentru reintegrarea şcolară
a copiilor exploataţi prin muncă sau
pentru integrarea lor socioprofesională.
Existenţa unor servicii de
reabilitare a copiilor, precum şi
pentru familiile acestora, care să fie
c e n t r a t e p e d e z v o l t a r e a
alternativelor economice realiste.
Existenţa unor prevederi
legislative privind protecţia copilului
faţă de exploatarea prin muncă/
sexuală.
Existenţa unor prevederi
legislative privind pedepsirea celor
care exploatează copii.
E x i s t ă l e g i s l a ţ i e c a r e
incriminează penal producerea,
distribuirea, primirea şi posesia de
materiale pornografice infantile/
abuz împotriva imaginii copilului,
prin imagini virtuale şi reprezentări
ale copiilor exploataţi sexual
Numărul copiilor care au
beneficiat de aceste servicii.
Numărul de familii care au
beneficiat de servicii.
Numărul de cazuri urmărite
în justiţie.
N u m ă r u l a g r e s o r i l o r
sancţionaţi.
Numărul acţiunilor de
informare şi conştientizare cu
privire la securitatea online şi
exploatarea economică a copilului
57

Justiţia juvenilă (articolele 37, 39 şi 40)
V.III. Interzicerea pedepsei capitale şi a închisorii pe viaţă
(articolul 37-a) şi restricţia la libertate (articolul 37 b-d)
A. Implementarea dreptului
V.III.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 37
„Statele părţi vor asigura că:
a) nici un copil să nu fie supus la tortură, la pedepse sau la
tratamente crude, inumane sau degradante. Pedeapsa capitală sau
închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat nu va fi pronunţată
pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de 18 ani.
b) nici un copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau
arbitrar. Arestarea, deţinerea sau întemniţarea unui copil trebuie să fie
conformă cu legea şi nu va fi decât o măsura extremă şi cât mai scurtă
posibil;
c) orice copil privat de libertate să fie tratat cu omenie şi cu
respectul cuvenit demnităţii umane şi de o manieră care să ţină seama de
nevoile persoanelor de vârsta să. Astfel, orice copil privat de libertate va fi
separat de adulţi, cu excepţia cazurilor în care se apreciază ca fiind în
interesul major al copilului să nu se procedeze astfel, şi va avea dreptul de
a menţine contactul cu familia sa prin corespondenţă şi vizite, în afara
unor cazuri excepţionale;
d) copiii privaţi de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la
asistenţă juridică sau la orice altă asistenţă corespunzătoare, precum şi
dreptul de a contesta legalitatea privării lor de libertate, în faţa unui tribunal
sau a unei alte autorităţi competente, independente şi imparţiale, şi
dreptul la judecarea în procedură de urgenţă a cazului respectiv.”
V.III.A. 2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul de a nu fi supus la tortură,
pedepese sau tratamente crude,
inumane sau degradabile
Dreptul de a nu se pronunţa
pedeapsa capitală sau închisoarea
pe viaţă
Dreptul la asistenţă juridică
Reglementări legislaţie naţională
Constituţia României, art. 6
Codul Penal, art. 267 şi 306
Legea 272/2004, art. 28, art. 85
Decretul lege nr. 6/1990 privind
abolirea pedepsei cu moartea
Codului Penal, art. 109 alin. 2
Codul de procedură penală, art.
171 alin. 2
58

Prevederile articolului 37 sunt transpuse ca un garant al
respectării lor, în cadrul Constituţiei României: “nimeni nu poate fi supus
torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori
degradant.” În România, pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul
lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990.
În baza prevederilor Codului Penal, art. 267 coroborat cu
prevederile art. 306, supunerea unei persoane/ copil la rele tratamente/
tortură este interzisă şi reprezintă o infracţiune care este pedepsită
conform legii.
Obligativitatea de a oferi asistenţă juridică unui minor se
regăseşte în Codul de Procedură Penală la art. 171 alin. 2 care prevede:
“asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este
minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical
educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de
acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau
obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de
urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar
putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege”.
Legea nr. 272/2004 stipulează dreptul copilului la respectarea
personalităţii şi individualităţii sale, precum şi dreptul de a nu fi supus
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante.
Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu
demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice
sau cele care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care
afectează starea emoţională a copilului.
Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la
încălcarea drepturilor sale fundamentale. De asemenea, copilul are
dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele
tratamente sau neglijenţă. Orice persoană fizică sau juridică, precum şi
copilul pot sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile
corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă,
inclusiv violenţa sexuală, vătămare sau abuz fizic sau mental, rele
tratamente sau exploatare, abandon sau neglijenţă. Legea instituie ca
obligaţie a angajaţilor instituţiilor publice sau private care prin natura
profesiei intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz
de abuz, neglijare sau rele tratamente, sesizarea de urgenţă a direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
V.III.A.3. Cadrul instituţional
MP, conform legislaţiei în vigoare, are atribuţii în elaborarea
propunerilor de acte normative, evidenţierea trimestrială a încălcării
drepturilor minorilor la instanţe şi parchete şi realizarea de studii pe
probleme ale minorilor.
MAI stabileşte, potrivit legii, măsuri pentru apărarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, desfăşoară activităţi de investigare şi
59

cercetare a infracţiunilor comise de minori sau a căror victime sunt minorii.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) are rol de monitorizare şi
supraveghere a respectării regimului penitenciarelor şi asigurare a
drepturilor copiilor privaţi de libertate la asistenţă medicală, socială şi
educaţie.
B. Monitorizarea respectării dreptului
V.III.B.1. Instituţiile responsabile
Pe lângă MMFPS-DPC şi AvP, care veghează la respectarea
drepturilor copilului, instituţiile menţionate anterior pentru implementarea
dreptului prevăzut la articolul 37 din CDC ar putea monitoriza respectarea
aestui drept prin integrarea în activitatea acestora a indicatorilor de mai
jos.
V.III.B.2. Indicatori pentru monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există prevederi legislative
pentru interzicerea torturii copiilor,
supunerii acestora la pedepse sau
la tratamente crude, inumane sau
degradante, precum şi pentru
interzicerea pedeapsei capitale şi/
sau închisoarea pe viaţă pentru
copii
Există studii privind justiţia
juvenilă Existenţa unor măsuri
legisaltive şi administrative în urma
rezultatelor studiilor.
Există prevederi legislative
pentru încarcerarea separată a
copiilor faţă de adulţi
Există prevederi legislative
de colaborare interinstituţională
pentru copiii delincvenţi (între
penitenciare şi SPAS/ DGASPC)
Indicatori cantitativi
Numărul cazurilor sesizate la
autorităţile competente (DGASPC,
poliţie, parchet, instanţă)/ an.
N u m ă r u l c a z u r i l o r
confirmate/ an.
N u m ă r u l c a z u r i l o r d e
arestare preventivă pentru copii/
an.
Durata medie a arestului
preventiv pentru copii.
N u m ă r u l c o p i i l o r d i n
penitenciare pentru minori şi centre
de reeducare/ an.
N u m ă r u l c o p i i l o r d i n
penitenciarele pentru adulţi/ an.
60

Indicatori calitativi
Indicatori cantitativi
Existenţa unor standarde
pentru condiţiile de detenţie pentru
copii.
Există prevederi legislative şi
administrative pentru menţinerea
relaţiei cu familia şi modalităţile de
realizare/ facilitare a acesteia.
Numărul de copii vizitaţi de
familie/ an.
Numărul de copii care menţin
legătura cu familia/ an.
V.IV. Reabilitarea şi reintegrarea copiilor în conflict cu legea
(articolul 39)
A. Implementarea dreptului
V.IV.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 39. “Statele părţi vor lua toate măsurile
corespunzătoare pentru a facilita recuperarea fizică şi psihologică şi
reintegrarea socială a copiilor, victime ale unei forme de neglijenţă,
exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude,
inumane sau degradante ori victime ale unui conflict armat.”
Articolul 39 din CDC nu priveşte doar copiii victime ale violenţei, ci
şi copiii aflaţi în conflict cu legea. Din această perspectivă, aceşti copii au
dreptul la servicii de reabilitare şi pregătire a reintegrării lor sociale.
V.IV.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Dreptul la recuperare fizică şi
psihologică şi reintegrarea socială a
copiilor
Reglementări legislaţie naţională
OG nr. 92/2000 privind organizarea
şi funcţionarea serviciilor de
reintegrare socială a infractorilor şi
de supraveghere a executării
sancţiunilor neprivative de libertate
Legea nr.272/2004, cap.V
În ceea ce priveşte copiii care săvârşesc o faptă penală şi
răspund penal, rolul central în reabilitarea şi reintegrarea socială a
infractorilor, adulţi şi copii, îl au serviciile de probaţiune. Principalale acte
61

În ceea ce priveşte copiii care săvârşesc o faptă penală şi
răspund penal, rolul central în reabilitarea şi reintegrarea socială a
infractorilor, adulţi şi copii, îl au serviciile de probaţiune. Principalale acte
normative care reglementează aceste servicii sunt următoarele: OG nr.
92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare
socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor
neprivative de libertate, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea
nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, cu modificările şi
completările ulterioare, prin aceasta din urmă înlocuindu-se fosta
denumire a acestor servicii cu actuala, respectiv servicii de probaţiune.
Art. 11 din OG 92/2000 prevede la pct.g că serviciile de probaţiune
„iniţiază şi derulează programe speciale de protecţie, asistenţă socială şi
juridică a minorilor şi tinerilor care au săvârşit infracţiuni.”
Noul Cod Penal stipulează noi atribuţii pentru serviciile de
probaţiune, în cazul copiilor care au săvârşit o faptă penală şi răspund
penal, legând actvitatea acestor servicii mai mult de familie şi comunitatea
din care provine copilul.
În ceea ce priveşte copiii care săvârşesc o faptă penală şi nu
răpsund penal, Legea nr. 272/2004 are prevederi speciale pentru aceşti
copii (cap.V), în cazul acestora CPC sau după caz instanţa
judecătorească, putând decide, în funcţie de faptă, măsura supravegherii
specializate sau plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.
V.IV.A.3. Cadrul instituţional
Principalele instituţii care asigură implementarea acestui drept
pentru copiii care răspund penal sunt MJ, MP, ANP, instanţele şi serviciile
de probaţiune.
În cazul copiilor care nu răspund penal, DGASPC, CPC şi
instanţa judecătorească sunt principalele instituţii implicate.
B. Monitorizarea respectării dreptului
V.IV.B.1. Instituţii responsabile
Alături de MMFPS-DPC şi AvP, serviciile de probaţiune ar trebui
să aibă un rol important în monitorizarea respectării drepturilor copilului şi
prin datele transmise la MJ-Direcţia de Probaţiune să fie disponibile
informaţii privind copiii aflaţi în evidenţa lor în acord cu indicatorii de mai
jos. Acelaşi lucru se poate afirma şi în cazul DGASPC, deoarece nu sunt
disponibile date cu privire la aceşti copii.
62

V.IV.B.2. Indicatorii pentru monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există măsuri legislative şi
administrative pentru reabilitarea şi
reintegrarea socială a copiilor în
conflict cu legea
Există o bază de date care să
cuprindă serviciile de reabilitare a
copiilor în conflict cu legea din
sistemul de protecţie socială şi din
sistemul de justiţie.
Există planuri de reabilitare şi
reintegrare socială a copiilor în
conflict cu legea.
Existenţa unor proceduri de
colaborare între DGASPC şi
serviciile de probaţiune.
Există profesionişti pregătiţi
în serviciile de reabilitare Există
criterii bine definite de legislaţie
p r i v i n d p r e g ă t i r e a a c e s t o r
profesionişti
Indicatori cantitativi
Bugetul alocat pentru
reabilitarea şi reintegrarea socială a
copiilor în conflict cu legea.
Numărul copiilor care
săvârşesc o faptă penală şi nu
răspund penal/ an/ judeţ.
Numărul copiilor care
săvârşesc o faptă penală şi răspund
penal/ an/ judeţ.
Numărul serviciilor de
probaţiune.
Numărul copiilor beneficiari
ai serviciilor de probaţiune/ an.
Numărul copiilor liberaţi
condiţionat ce beneficiază de
servicii de probaţiune.
Numărul de copii care au
beneficiat de servicii de reabilitare/
an/ sisteme.
Numărul de servicii/ sisteme.
Numărul profesioniştilor
pregătiţi din totalul profesioniştilor
din serviciile de reabilitare.
63

V.V. Administrarea justiţiei penale (articolul 40)
A.Implementarea dreptului
V.V.A.1. Cadrul conceptual
ARTICOLUL 40
“1. Statele Părţi recunosc dreptul fiecărui copil suspectat, acuzat
sau dovedit vinovat de încălcarea legii penale, de a fi tratat într-o manieră
care să promoveze sentimentul demnităţii şi al valorii sale personale, care
să întărească respectul copilului pentru drepturile omului şi libertăţile
fundamentale ale altora şi care să ia în considerare vârsta copilului
precum şi necesitatea de a facilita reintegrarea să şi asumarea de către
acesta, a unui rol constructiv în societate.
2. În acest scop şi luând în considerare dispoziţiile în materie ale
instrumentelor internaţionale, Statele Părţi vor veghea în mod special ca:
(a) Niciun copil să nu fie suspectat, acuzat sau dovedit vinovat de
încălcarea legii penale datorită unor acţiuni sau omisiuni care nu erau
interzise de legislaţia naţională sau internaţională în momentul în care au
fost comise;
b) Orice copil suspectat sau acuzat de încălcarea legii penale să
aibă, cel puţin, garanţia următoarelor drepturi: (i) Dreptul de a beneficia de
prezumţia de nevinovăţie, până la dovedirea vinovăţiei sale conform legii;
(ii) Dreptul de a fi informat prompt şi direct cu privire la acuzaţiile care i se
aduc şi, dacă este cazul, prin intermediul părinţilor sau al reprezentanţilor
săi legali şi de a beneficia de asistenţă juridică sau de orice alt fel de
asistenţă corespunzătoare, în pregătirea şi prezentarea apărării sale; (iii)
Dreptul la examinarea fără întârziere a cauzei sale de către o autoritate
sau o instanţă judiciară competentă, independentă şi imparţială, printr-o
procedură de audiere echitabilă şi conformă cu prevederile legii, în
prezenţa celor care îi asigură asistenţa juridică sau de altă natură şi - dacă
acest lucru nu este considerat contrar interesului superior al copilului,
ţinând seama de vârsta şi situaţia acestuia - în prezenţa părinţilor sau a
reprezentanţilor săi legali; (iv) Dreptul de a nu fi constrâns să depună
mărturie sau să-şi mărturisească vinovăţia; dreptul de a interoga sau de a
solicita interogarea martorilor acuzării, dreptul de a obţine aducerea şi
interogarea martorilor apărării, în condiţii de egalitate; (v) Dacă se
dovedeşte că a încălcat legea penală, dreptul de a recurge la o cale de
atac cu privire la această decizie şi la toate măsurile impuse în consecinţă,
în faţa unei autorităţi sau a unei instanţe judiciare superioare, competente,
independente şi imparţiale, în conformitate cu legea; (vi) Dreptul de a fi
asistat gratuit de un traducător, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba
utilizată; (vii) Dreptul de a i se respectă pe deplin viaţa privată, în toate
fazele procedurii judiciare;
3. Statele Părţi vor căuta să promoveze adoptarea de legi şi
64

proceduri, înfiinţarea de autorităţi şi instituţii special concepute pentru
copiii suspectaţi, acuzaţi sau dovediţi vinovaţi de încălcarea legii penale,
şi în mod special:
(a) să stabilească o vârstă minimă sub care se va presupune că
aceşti copii nu au capacitatea de a încălca legea penală;
(b) să ia ori de câte ori este posibil şi recomandabil măsuri de
soluţionare a cazurilor acestor copii fără a recurge la proceduri judiciare,
cu condiţia că drepturile omului şi garanţiile legale să fie pe deplin
respectate.
4. Va fi prevăzută o întreagă gamă de dispoziţii, cum ar fi cele
referitoare la îngrijirea, îndrumarea şi supravegherea; consilierea;
probaţiunea; plasamentul familial; programele de educaţie generală şi
formare profesională şi alte alternative la îngrijirea în instituţii, pentru a
asigura copiilor un tratament corespunzător pentru bunăstarea lor şi
proporţional cu situaţia acestora şi cu infracţiunea săvârşită.”
V.V.A.2. Cadrul legislativ
Reglementări CDC
Reglementări legislaţie naţională
Prezumţia de nevinovăţie Constituţia României, art. 23 alin. 11
Dreptul de a fi informat cu privire la
acuzaţiile care i se aduc
Dreptul la asistenţă juridică
Judecarea cu celeritate a cauzelor
cu infractori minori
Codul de procedură penală, art. 52
Codul de procedură penală, art. 480
Codul de procedură penală, art. 171
alin. 2
Codul de procedură penală, art. 80
alin. 2
Legea nr. 272/2004
Dreptul la respectarea vieţii private Codul de procedură penală, art. 485 -
486
Decizia CNA nr. 187/2006
În legislaţia naţională, respectarea principiului prezumţiei de
nevinovăţie este garantat prin Constituţia României care, în art. 23 alin.
11, stabileşte că o persoană este considerată nevinovată, până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Acest fapt
este transpus şi în Codul de Procedură Penală actualizat (art. 5).
În România, dreptul copilului de a fi informat în ceea ce priveşte
acuzaţiile care i se aduc, este reglementat în Codul de Procedură Penală
actualizat (art.480), prin dispoziţii speciale care prevăd că urmărirea şi
judecarea cauzelor având ca obiect infracţiunile comise de minori,
65

precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac
potrivit procedurii obişnuite, cu unele completări şi derogări, aplicabile
însă doar în cauzele în care minorul este învinuitul sau inculpatul, nu şi în
cele care vizează victime minore.
Obligativitatea de a oferi asistenţă juridică unui minor se
regăseşte în Codul de Procedură Penală actualizat (art. 171 alin. 2), şi
această prevedere este valabilă atât în cauzele în care minorul este
reţinut sau arestat, cât şi şi alte cazuri prevăzute de lege de exemplu:
“când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării
medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când
organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori
inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea.”
Codul de Procedură Penală prevede că în cazul în care suspectul
sau inculpatul minor nu a împlinit vârsta de 16 ani, organul de cercetare
penală citează părinţii minorului, sau după caz tutorele, precum şi
DGASPC de pe raza teritoritorială. În cazul în care minorul a împlinit
vârsta de 16 ani, citarea reprezentanţilor mai sus menţionaţi se face doar
dacă organul de urmărire penală consideră necesar. Neprezentarea
persoanelor legal citate nu împiedică efectuarea actelor de procedură
penală.
Ţinând cont de răspunderea penală a minorului, instanţele
judecătoreşti trebuie să judece de urgenţă şi cu precădere cauzele cu
inculpaţi minori, conform Codului de procedură penală, dar şi Legii nr.
272/2004.
Instanţa judecătorească cât şi CPC vor ţine seama de: a)
condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei; b) gradul de pericol social al
faptei; c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul; d) riscul săvârşirii din
nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; e) orice alte
elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
Dreptul la respectarea vieţii private este transpus în legislaţia
naţională prin implementarea unor prevederi care asigură că, în cauzele
cu minori, şedinţa de judecată nu este publică. Prevederile Codului Penal
indică faptul că minorul nu răspunde penal până la vârsta de 14 ani, între
14 şi 16 ani răspunde penal doar în cazul în care se dovedeşte că acesta a
săvârşit fapta cu discernământ, iar după vârsta de 16 ani are capacitate
deplină. În ceea ce priveşte minorul care răspunde penal se poate lua o
măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă conform Codului Penal.
V.V.A.3. Cadrul instituţional
MMFPS-DPC, MJ, MP şi MAI răspund de implementarea
prevederilor privind justiţia juvenilă.
Consiliul Superior al Magistraturii a prevăzut, în Strategia de
reformă a sistemului judiciar, consolidarea justiţiei pentru minori, prin:
monitorizarea şi evaluarea necesarului de personal şi de spaţii pentru
instrumentarea şi judecarea în cele mai bune condiţii a cauzelor în care
66

39
sunt implicaţi minori - victime sau infractori .
La nivel judeţean, instanţele de judecată, DGASPC-urile şi
serviciile de probaţiune răspund de această problematică. DGASPC-urile
au rolul de a înfiinţa servicii specializate conform HG nr. 1439/2004 privind
funcţionarea serviciilor specializate destinate copilului care a săvârşit o
faptă penală şi nu răspunde penal şi de a asigura managementul de caz a
acestora.
Serviciul de probaţiune monitorizează situaţia pre- şi
postintegrare a minorului în familie, ţinând cont de interesul superior al
copilului şi de scopul protecţiei temporare a copilului aflat în dificultate în
serviciul rezidenţial de tip familial, al resocializării şi al reintegrării lui în
familia biologică/ adoptivă, precum şi în comunitate.
B. Monitorizarea respectării dreptului
V.V.B.1. Instituţiile responsabile
Alături de MMFPS-DPC şi AvP, instituţiile menţionate anterior ar
putea contribui la monitorizarea respectării dreptului prevăzut la articolul
40 din CDC, prin integrarea indicatorilor de mai jos în propria activitate.
V.V.B.2. Indicatorii de monitorizare (exemple)
Indicatori calitativi
Există politici publice privind
întărirea capacităţii instituţionale a
autorităţilor participante la
procedurile judiciare cu minori
Există prevederi legislative
c a r e s t a t u t e a z ă d r e p t u r i l e
procesuale specifice copilului
E x i s t ă o d o t a r e
corespunzătoare a locurilor de
detenţie preventivă/ detenţie pentru
minori
Există proceduri prin care
opiniile copilului victimă sunt luate
în considerare atunci când este
elaborat şi este implementat un
plan de reabilitare şi reintegrare
Indicatori cantitativi
N u m ă r u l i n s t a n ţ e l o r
specializate pentru minori/ judeţ.
Vârsta minimă pentru
răspunderea penală.
39
HG nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de Reformă a sistemului judiciar pe perioada
2005-2007 şi a Planului de Acţiune pentru implementarea Strategiei de Reformă a sistemului
judiciar pe perioada 2005-2007
67

ANEXA
Studii de caz
Cazul 1
Copilul S.M. născut la data de 25.02.2002 în C., de sex femeiesc,
de cetăţenie română, fiica lui S.E., s-a născut în Maternitatea C., conform
certificatului medical constatator al născutului viu nr. xxx/2002.
Cazul copilului a intrat în atenţia DGASPC urmare cererii mamei
acestuia S.E., actuală H.E., care a solicitat sprijinul instituţiei în ceea ce
priveşte înregistrarea tardivă a naşterii copilului născut la data de
25.02.2002 în Maternitatea C. Facem precizarea că S.E. nu a declarat
naşterea copilului până în prezent datorită inadvertenţelor din registrul de
naşteri, respectiv aceasta a declarat la internare că se numeşte
P.E.,(după numele de familie al concubinului mamei sale P.). Acest lucru
s-a datorat faptului că numita S.E nu a avut naşterea declarată şi acţiunea
de înregistrare tardivă a naşterii sale a fost promovată ulterior naşterii
copilului. Înregistrarea naşterii susnumitei s-a făcut în 2003.
Cazul 2
Copilul N. de sex barbatesc, a fost părăsit în,2002 de către mamă
în spital. În urma unor investigaţii de specialitate, copilul a fost
diagnosticat cu “parapareză spastică, deficit funcţional grav, retad psihic
sever cu vârsta mintală de aprox. 1,6 ani”. Prin Dispozitia directorului
general al DGASPC, copilul a fost plasat în regim de urgenţă în centrul de
primire în regim de urgenţă. În anul 2004, CPC a hotărât plasamentul
copilului într-un centru de plasament.
Mama copilului a declarat că fiul său s-a născut în localitatea O.
din Serbia. În urma numeroaselor adrese trimise Ambasadei Serbiei şi
Muntenegru din România, se comunică autorităţilor din România în anul
2005 faptul că minorul nu are naşterea declarată în Serbia. Totodată,
Ambasada României la Belgrad, în anul 2006 comunică faptul ca Primăria
O. din Serbia şi Muntenegru nu a identificat înregistrată în registrul de
stare civilă al primăriei naşterea copilului N. de sex bărbătesc.
Mama copilului, N.A., declară că nu deţine şi nu a fost eliberat
certificat de naştere de către autorităţile din România sau din Serbia.
Cazul 3
Doamna A.N. aduce la cunoştinţa DGASPC situaţia minorei R.O.,
născută în anul 1996, solicitând sprijinul în vederea înregistrării tardive a
68

naşterii copilului.
Sus-numita întreţine o relaţie de uniune consensuală cu domnul
R.M. Conform declaraţiei, doamna A.N. a menţionat că este mama
biologică a copilului R.O., precizând că, la data naşterii fiicei sale, nu
deţinea niciun act de identitate, iar concubinul a prezentat la internarea sa
în spital cartea acestuia de identitate, declarând că sunt căsătoriţi.
Aceasta a menţionat că ulterior a făcut dovada identităţii sale, însă copilul
fusese deja înregistrat în registrul de naşteri cu părinţii: R.N. si R.M.,
situaţie ce nu a mai putut fi modificată.
Din discuţiile purtate cu doamna A.N. a reieşit faptul că, după
naşterea copilului, au locuit împreună cu copilul la părinţii concubinului,
precum şi faptul că între aceasta şi domnul R.M. există neînţelegeri,
generate de comportamentul concubinului, care pe fondul consumului de
băuturi alcoolice manifestă o atitudine conflictuală. Copilul R.O. este elev
în clasa a VIII-B urmând să susţină examenul de admitere la liceu la
sfârşitul lunii iunie. Având în vedere faptul că mama minorei a întâmpinat
dificultăţi în ceea ce priveşte înregistrarea naşterii fiicei sale întrucât
spitalul a refuzat eliberarea certificatului constatator al născutului viu,
motivat de faptul că persoana care a dat naştere copilului nu corespunde
cu persoana care s-a legitimat ulterior cu buletinul de identitate, aceasta s-
a adresat DGASPC solicitând sprijin în acest sens. Mai mult decât atât,
necesitatea şi urgenţa soluţionării acestei cauze se justifică prin faptul că
aceasta nu va putea fi înscrisa pentru susţinerea examenului de admitere,
întrucât nu posedă certificat de naştere sau carte de identitate.
Cazul 4
G. are 17 ani şi este elev în cls. a XI-a, la un colegiu naţional şi a
participat la orele de religie, fiind o materie la care “se dau note”, conform
spuselor acestuia.
În cursul unei ore de religie, profesorul de religie “a descoperit că
elevul este ateu”, deoarece, atunci când s-a ridicat în picioare pentru a
spune o rugăciune alături de colegii săi, acesta nu şi-a împreunat mâinile
pentru rugăciune. Elevul îşi explică gestul prin faptul că, fiind ateu, nu se
roagă şi nici nu se închină, dar „a avut bunul simţ de a se ridica în picioare.”
Reacţia profesorului a fost de a-i atrage atenţia în faţa clasei că este
„purtătorul celui mai grav păcat pentru o persoană, ateismul”, şi că se va
ruga pentru el, în speranţa că „îi va veni mintea la cap şi că se va îndrepta.”
Elevul frecventează în continuare orele, deşi presiunea
exercitată de a deveni creştin, precum şi jignirile profesorului de religie,
continuă să existe.
G. nu a ştiut că are posibilitatea de a alege să nu mai participe la orele de
religie şi că media şcolară i se poate încheiea fără disciplina „Religie”.
69

BIBLIOGRAFIE
1. Consideraţii asupra rapoartelor depuse de statele părţi în
baza articolului 44 al Convenţiei, observaţii finale:
România, CRC/C/ROM/CO/4, 12 iunie 2009
2. Recomandările Comitetului ONU pentru drepturile
copilului în urma examinării celui de-al treilea şi al
patrulea raport periodic al României
3. România şi Convenţia cu privire la drepturile
copilului–Recomandările Comitetului ONU pentru
drepturile copilului2009-Bucureşti:Vanemonde, ISBN
978-973-1733-11-1
4. Manualul UNICEF pentru Implementarea Convenţiei cu
privire la Drepturile Copilului, ediţie revizuită, pag 219
5. UNICEF (2004), Protecţia copilului. Un manual pentru
parlamentari.
6. Guvernul României şi Organizaţia Internaţională a
Muncii: O decadã de cooperare pentru eliminarea
exploatãrii prin muncã a copilului, 2000-2009
7. Ghid Salvaţi Copiii pentru monitorizarea drepturilor
copilului – disponibil pe site-ul Salvaţi Copiii România
8. Raport Inclusion Europe despre monitorizarea
drepturilor copilului cu dizabilităţi intelectuale – disponibil
pe site-ul Inclusion Europe, în limba română
9. Sinteza raportului privind elaborarea indicatorilor pentru
protecţia, respectarea şi promovarea drepturilor copilului
în Uniunea Europeană (Developing indicators for the
protection, respect and promotion of the rights of the child
in the European Union – summary report), martie 2009,
Agency for Fundamental Rights
70