Vizualizare imagine

Black
Pantone 253 U
editorial
Darul acestei veri
ªtefan Manasia
Oricine ajunge la o anumitã vîrstã la care
resimte influenþa meteorologiei asupra
sistemului osos, muscular, asupra dispoziþiei
psihice sau, în cazul „structurilor”radupetresciene,
asupra aceleia artistice. Excesiv de umedã,
cînd friguroasã cînd canicularã, aceastã varã s-a
dovedit o binecuvîntare pentru vieþuitoarele
mãrunte (limacºi, pãsãri cîntãtoare, insecte
înmulþindu-se peste media altor ani) ºi, totodatã,
un dezastru al reumaticilor ºi cardiacilor, al
astmaticilor ºi firilor depresive. Dacã adãugãm la
asta ºi distrugerile provocate de inundaþii – sate
rase de pe faþa pãmîntului, culturi agricole compromise
–, deducem cã meteorologia ne-a fost cel
mai adesea, vara aceasta, potrivnicã. Arbitrul
celest ne-a relevat încã o datã fragilitatea, mortalitatea,
dar ºi impotenþa, dulcele farniente românesc,
„repaosul duminical” în faþa calamitãþilor.
Iatã cã, de la an la an, ele nu ne mai ocolesc,
luîndu-ne în posesie. N-ar fi de mirare ca, într-o
foarte scurtã perioadã de timp, coºmarul
aclimatizat („boli, epidemii, inundaþii, cutremure,
alunecãri de pãmînt, revãrsãri de ape” cum spune
promo-ul tvr-ist) sã devinã norma.
Cît de îndepãrtate sînt verile acelea soporifice
ºi luminoase din Oblomov-ul lui Nikita Mihalkov,
N-a dansat decît o varã, O varã de neuitat, My
Summer of Love... Veri de jeleu, ape stãtute ºi
limpezi, norii, miriapozi tîrîndu-se în vãzduhul
dogoritor, dupã-amiezi dedicate seducþiei sau
lecturii tihnite, taigaua înrouratã etc., etc.; opere
ºi amintiri pe care – e prea posibil, deºi ºtiu cã
sunã asemeni unei mediocre distopii – le vom
povesti cîndva nepoþilor increduli.
Cît de îndepãrtate sînt verile pe care organismul
adolescentin le traversa fãrã sã le conºtientizeze,
le gusta fãrã sã le înþeleagã, într-un soi de transã
mistic-eroticã: pe o plajã din suburbiile algeriene
sau pierdut prin lanurile Bãrãganului, doi adolescenþi
îºi trãiau, odinioarã, verile la fel. Amîndoi se
visau celebri... scriitori. Modelaþi de aurul alb al
verii aveau sã se afirme ca autori emblematici ai
Sudului, cu tot ce decurge de aici: lentoare, morbideþe,
erotism, hipersenzorialism, dublate de o anume
înclinaþie spre ascezã ºi de excrescenþa simþului
moral. Dacã nu cumva aþi ºi fãcut-o, vã las plãcerea
sã le descoperiþi numele în lecturile dvs de vacanþã!
Moodyson. Poate cã la anul autorul lui Noi Albinoi
ºi cel al lui Împreunã, douã din filmele-cult lansate
de TIFF, vor reveni în oraºul care le-a recompensat
talentul ºi i-a uluit cu verdele arborilor sãi!
Începutul lui iulie a adus în prim-plan – la tv
ºi în presã, în discuþiile de cafenea – aºteptatele
meciuri ale Campionatului Mondial de Fotbal,
ediþia din Germania, 2006. Niciodatã, înaintea
unei asemenea competiþii „majore” (mersi încã o
datã, Emil Grãdinescu!), nu s-a speculat mai mult,
nu s-a apelat la ghicitori, vraci ºi astrologi pentru
a desluºi cîºtigãtoarea, nu au fost consultaþi foºti
mari fotbaliºti, antrenori ºi profesori de fotbal,
tacticieni ºi analiºti – fireºte, analiºtii – într-un
asemenea numãr covîrºitor! Gazetele fotbalistice
româneºti au alocat atîta spaþiu evenimentului ºi
specialiºtilor fenomenului, încît, la final, cînd – de
regulã – se trage linie, nu e de mirare cã specialiºtii
au rãmas cu buzele umflate! Nici unul dintre
aceºtia nu a ghicit finala, bãtrîna & magrebiana
Franþã dînd peste cap socotelile cãpãþînilor tactice.
E un haz superior sã urmãreºti – post factum
–, în Prosport sau în Gazeta sporturilor, explicaþiile
comentatorilor, analiza exerciþiului perfect
executat de ei: datul cu bîta în baltã. Pentru cã
Zidane a îndrãznit sã fie cel mai strãlucitor jucãtor
al turneului, asumîndu-ºi, finalmente, o libertate
& o ieºire din scenã la care mediocrii nici nu
viseazã, fotbalistul francez a fost pus la zid ºi
executat de specialiºtii fãrã patã, de comentatorii
fãrã prihanã. Spaþiul mediatic românesc ºi-a mai
dat o datã în petec: cãci, emoþional, gregar ºi
violent, a îndemnat la linºaj. CM 2006 a prilejuit
ºi o premierã în mass-media autohtone: autentici
oameni de culturã au îmbrãcat, mental, tricoul ºi
shortul fotbalistului, fie comentînd pentru un
cotidian (asemeni profesorului Andrei Marga, în
Ziua de Cluj), fie într-o emisiune televizatã (ca
pianistul Dan Grigore). În general, aceste inter--
venþii ale intelectualilor au lãsat în urmã un gust
pervertit de E-uri: lipsindu-le încã dezinvoltura,
spectacolul limbajului, originalitatea în
argumentaþie, ei pot fi cel mult un surogat pentru
Cornel Dinu sau venerabilul Jackie Ionescu.
Capul aplicat de Zidane în pieptul lui Materazzi
(ambii pedepsiþi exemplar de FIFA) nu a însemnat
numai capul jignitului Zidane în pieptul perfidului
Materazzi: asta au încercat sã mã convingã cel
puþin cîteva ziare. La fel ca în teoria haosului, unde
bãtaia din aripi a unui fluture în Madagascar
stîrneºte un uragan în Florida, se pare cã scurta
altercaþie a francezului ºi italianului stau la baza
re-declanºãrii rãzboiului israelo-libanezo-palestinian.
Palestinienii ºi evreii s-ar mãcelãri reciproc, astfel,
din pricina unui gest reprobabil (ºi) din punctul de
vedere al igienei sportive. Comunitãþi întregi sînt
dislocate, dispensare ºi cazãrmi sînt bombardate
aiurea, de-a valma, copii libanezi ºi palestinieni ºi
evrei semneazã mesaje de pace din pricina acestei
nenorocite de lovituri de cap. Asta, da, speculaþie,
emisã probabil într-o dupã-amiazã toridã într-una
din redacþiile tabloidelor bucureºtene! Cîþiva analiºti
– din nou, ei, în bunã parte aceiaºi – reclamã
justeþea, exemplaritatea acþiunii israeliene. Statul
superînarmat, hrãnit anual cu 3 miliarde de dolari
din bugetul SUA, este, de fapt, chirurgul care
opereazã organismul cangrenat al statului libanez ºi
extrage mãselele cariate ale „autonomilor”
palestinieni. Alþii, fie cu profilul moral al lui gicã
contra, fie antiamericaniºti din vremea RSR, respirã
în ritmul bãtãilor inimii ale guerillelor Hezbollah, se
viseazã ºiiþi justiþiari ºi feroci.
ªi pentru unii ºi pentru ceilalþi, sîngele care
înfloreºte pe caldarîm ºi în spitalele Libanului e
numai motorul exerciþiului jurnalistic, al reportajului
de rãzboi, e adrenalina analistului valah,
campionul neoficial al verii lui 2006. (PS: Luat la
purecat de societatea civilã, de „curajoºii” angajaþi
ai CNSAS, el dã prinos de sînge, cîte o victimã de
tipul „naivului” Carol Sebastian... Dar despre asta
ºi despre altele, cu o nouã ocazie.)
***
Sãtul de aste daruri, într-un sat muscelean,
la-nceput de august, voi reciti din Flaubert ºi din
Proust. În limita zilelor de concediu, a tot mai
imprevizibilei meteorologii, am sã practic înotul,
plaja ºi drumeþia.
•
***
În ce mã priveºte, am „recepþionat” ºi alte
„daruri” ale verii lui 2006. Þin ºi acestea de o
anumitã meteorologie mediatic-culturalã (sau de o
„meteorologie a lecturii” – ar fi scris prozatorul
citat la începutul editorialului).
Plasatã în prima ºesime a verii calendaristice,
ediþia TIFF 2006 rãmîne, în memoria cinefililor,
una a ploilor torenþiale interminabile, a unui
„bleak” Cluj unde, nu o datã, invitaþi ºi spectatori
s-au fãcut ciuciulete. Altminteri, iunie se preteazã
admirabil proiecþiilor de film, mondenitãþilor în
aer liber º.a.m.d. Personal am aºteptat, pînã în
ultima clipã, ca în sãlile Festivalului sã aparã, în
urma unei conspiraþii de zile mari a organizatorilor,
ºi unul din cei doi regizori invitaþi ai ediþiilor
trecute: islandezul Dagur Kari ºi suedezul Lukas
TRIBUNA • NR. 94 • 1-15 august 2006 3
Black
Pantone 253 U
3