11.07.2015 Views

Descarca revista - Hofigal

Descarca revista - Hofigal

Descarca revista - Hofigal

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Sănătatea sufletuluiRusaliile –dialogul omului cu DumnezeuUna dintre cele mai semnificative sărbătoriale creştinismului, Pogorârea DuhuluiSfânt sau Rusaliile constituie momentul fundamentalal Bisericii, prin care se formeazăprima comunitate de credincioşi, iar SfinţiiApostoli devin martori ai Învierii şi vestitoriai mesajului Său.Mântuitorul le făgăduise ucenicilor Săică ori de câte ori vor fi prigoniţi din pricinanumelui Său, Duhul Sfânt îi va întări şi le vada lor a grăi (Matei X, 19-20).Înainte de Înălţare, ucenicii Săi primescde patru ori făgăduinţa că li se va trimiteMângâietor care va rămâne cu ei până la sfârşitulveacurilor.La cincizeci de zile de la Înviere, acestefăgăduinţe se concretizează, iar Sfântul Luca,autorul lucrării Faptele Apostolilor, descriemomentul Pogorârii Duhului Sfânt pestesfinţii apostoli în chip văzut, asemenea unor“limbi de foc”: “Şi când a sosit ziua Cincizecimii,erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi dincer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflarede vânt ce vine repede, şi a umplut toatăcasa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite,limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintreei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi auînceput să vorbească în alte limbi, precum ledădea lor Duhul a grăi” (F.A. 2, 1-4).Sfântul Luca descrie fenomenul PogorâriiSfântului Duh folosind imaginile vântului şi alimbilor de foc. Cu toate acestea, evenimentulrămâne o Taină, mai presus de realitateaterestră imanentă, drept pentru care SfântulLuca introduce în text conjuncţia comparativă„precum, asemenea, ca“. În acest fel,Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostolişi, implicit, peste toţi credincioşii botezaţi, reprezintăo realitate istorică ale cărei profunzime,importanţă şi roade depăşesc raţiuneaşi copleşesc spiritul omenesc. Ea provoacăextaz, uimire, este o bucurie neexperimentatăpână atunci de puterile spirituale ale omuluişi se adresează exclusiv acestora. Această bucurieeste extrem de sugestiv exprimată deCuvintele Mântuitorului: “Vă veţi întrista, darîntristarea voastră în bucurie se va schimba.Femeia, când naşte, întristare are, căci i-a sositceasul ei; iar după ce naşte copilul, nu-şi maiaduce aminte de durere, pentru bucuria că s-anăscut un om în lume. Deci şi voi întristareaveţi acum, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucurainima voastră şi bucuria voastră nimeninu o va lua de la voi. Şi în acea zi nu Mă veţiîntreba nimic” (Ioan XVI, 5-6, 16-23). Aceastăbucurie o vor experimenta şi cei de faţă prinascultatea cuvintelor apostolilor, iar apoi, înmod direct, prin primirea Sfântului Botez.Înfiinţarea Bisericii în chip văzut– unitate în diversitatePrezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt încreştinism sunt unice. Islamul este unit prinprincipiul „Umma“ (familie). Problema unităţiilor este că nu suportă diversitatea. Coranulşi limba arabă sunt singurele mijloaceale comunicării adevărului mântuitor, iarprezenţa lui Dumnezeu este condiţionată desubordonarea politică şi teritorială. Hinduismul,la polul opus, (şi toate religiile născutedin el: budismul, jainismul, sickismul) respectădiversitatea revelaţiei lui Dumnezeu îndiferitele Sale „întrupări“ (avatara) cu maretoleranţă (excepţie sectele extremiste), în detrimentulunităţii în adevăr şi nu valorizeazăsuficient iubirea jertfelnică care uneşte şimântuieşte. Ebraismul se limitează la poporulIsrael şi la rolul său providenţial în cadrulistoriei omenirii.În creştinism, Duhul Sfânt are rolul unificator,sfinţitor, desăvârşitor şi dătător de viaţă.Prin cele şapte Sfinte Taine, Biserica constituieizvorul harului Duhului Sfânt în lume.De aceea, Ciprian al Cartaginei afirma ExtraEcclesiam nulla salus (În afara Bisericii nuexistă mântuire). Iar Sfântul Botez este uşade intrare în Biserică, renaşterea în Hristosprin Duhul Sfânt, renaştere esenţială pentrua primi celelalte Taine ale Bisericii: mirungerea,cununia, preoţia, maslul, spovedania şiîmpărtăşania.Deşi Sfinţii Apostoli primiseră de la Iisusînvăţătura Sa, ei nu putea înţelege în mod tainicprofunzimea acesteia. Deşi le-a prevestitca va Învia a treia zi, ei nu au crezut în mărturisireafemeilor mironosiţe şi s-au îndoitde realitatea trupului Său înviat, drept pentrucare Iisus a mâncat împreună cu ei. Fuseserămartori ai minunilor Lui, ai Cuvintelor Lui,dar nu erau încă martori ai Învierii, adică aiDumnezeirii Lui. Îşi însuşiseră învăţăturamesianică în mod raţional, dar nu erau încăluminaţi pentru înţelegerea şi asumarea puteriipe care aceste Cuvinte o deţineau. Eranecesar ca Hristos să îndumnezeiască naturaumană prin Învieze şi Înălţarea la Cer şi săo copleşească apoi prin Duhul cel Sfânt. Deaceea, Sfântul Duh este numit sfinţitorul, desăvârşitorulsau dătătorul de viaţă. La Cincizecime,Cuvintele Mântuitorului prind viaţă,lucrează din interiorul fiinţei omeneşti, devinîndumnezeitoare.Evenimentul Pogorârii Sfântului Duheste precedat de predica apostolilor, caremărturisesc despre mesianitatea şi dumnezeirealui Hristos, aducând ca argument profeţialui Ioil. Este pentru prima dată în istoriaomenirii când cuvintele sunt viaţă şi putere,iar nu logică şi argumentaţie. Ele se adreseazăputerilor spirituale, sunt foc ce arde pecei necredincioşi şi luminează pe cei ce cred.De aceea, spune Grigorie Palama, că SfântulDuh s-a înfăţişat în chip de limbi de foc, ca săarate îndoita formă de lucrare a predicii Apostolilor.Căci ea poate să aducă, pe de o parte,binefaceri, iar pe de alta, să pedepsească. Şi,după cum focul are puterea de la natură, şi dea lumina şi de a arde, tot asemenea şi cuvântulînvăţăturii celei după Hristos, pe cei care-l ascultăşi i se supun îi luminează, iar pe cei ce nuţin seama de el, în cele din urmă îi dă foculuişi pedepsei veşnice.În urma acestei cuvântări minunate seorganizează prima comunitate de credincioşi,Biserica în chip văzut: Deci cei ce au primitcuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceeas-au adăugat ca la trei mii de suflete. (FapteleApostolilor 2, 41). Unitatea noii comunităţieste asigurată de harul Duhului Sfânt, carelucrează tainic şi în chip deosebit în fiecareşi, deopotrivă, în toţi. Biserica devine Trupullui Hristos, iar credincioşii mădulare împreună-lucrătoareale acestui trup. Dacă Dumnezeua amestecat limbile neamurilor, cândau construit turnul Babel din pricina mândrieişi a neascultării (Fac. 11, 1-10), acumDuhul Sfânt sfărâmă barierele dintre oamenişi dezleagă limbile, ca să se înţeleagă din nou.De aceea Duminica Pogorârii Sfântului Duheste socotita ziua întemeierii Bisericii vazute,sau mai bine zis a Botezului ei direct cu SfântulDuh, revărsat de sus sub forma limbilorde foc.Prin Botez intrăm în comunitatea eclezială,în Trupul Înviat al lui Hristos şi suntemridicaţi la demnitatea de a dialoga cu Dumezeuprin harul Duhului Sfânt care face „dinpescari apostoli şi din păgâni mucenici”.2Iunie / Iulie 2009 • HOFIGAL - Natură şi Sănătate

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!