Descarca revista - Hofigal

Sănătatea sufletuluiLucrarea rodnică a Duhului Sfântîn noua comunitateRolul Sfântului Duh este acela de adescoperi Apostolilor şi urmaşilor lor totAdevărul, de a conduce pe credincioşi spredesăvârşire, mântuire, prin harul Său, dar şiacela de a asigura triumful final al Bisericiilui Hristos în lume. În acest ultim şi supremscop, Sfântul Duh insuflă credincioşilor fricade păcat şi revarsă darurile Sale în Biserică.În acest sens, Sfântul Luca ne relateazăpe scurt modul de convieţuire al primei comunităţicreştine. Principalele preocupărierau: învăţătura apostolilor, sfânta împărtăşanieşi rugăciunea comună: şi stăruiauîn învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, înfrângerea pâinii şi în rugăciuni (F.A. 2, 42).Ei trăiau în frică de păcat, căci harul DuhuluiSfânt era rodnic şi făcător de minuni: şitot sufletul era cuprins de teamă, căci multeminuni şi semne se făceau în Ierusalim prinapostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi (v.43). Averile erau încredinţate comunităţiişi administrate de către Sfinţii Apostoli astfelîncât nimeni să nu ducă lipsă de nimic:iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveautoate de obşte. Şi îşi vindeau bunurile şi averileşi le împărţeau tuturor, după cum aveanevoie fiecare (v. 44). Iubirea de aproapele,cumpătarea, ajutorul reciproc, rugăciuneacomună şi particulară, comuniunea, suntdoar câteva din caracteristicile vieţii de obştea Bisericii primare.Societatea de astăzi ar trebui să urmezeca model de viaţă şi organizare principiilecomunităţii apostolice. Dezechilibriul socialeste cauzat de concepţia consumistă asupravieţii, de egoismul personal, căci în timp ceîn diferite ţări unii oameni se îmbolnăvesc deobezitate sau mor prematur din cauza excesuluide hrană, în alte ţări mulţi oameni morprea devreme din cauza sărăciei şi a foamei.În acest sens, postul restabileşte echilibrulîntr-o societate secularizată şi dezorientată.Dacă în perioada primară a creştinismuluibogaţii erau consideraţi iconomi şi nu stăpânipeste averile lor, iar bunurile materialeerau puse în folosul comunităţii, astăzi, decele mai multe ori, bogăţia înseamnă putere,exploatarea aproapelui, devenind un scop însine. Un înţelept se ruga astfel: Doamne, dăpâine celor ce au prea multă foame! Şi dă-lefoame de Tine celor ce au prea multă pâine!Cincizecimea continuă – prezenţaşi lucrarea Duhului Sfântîn societatea contemporanăSărbătoarea Cincizecimii reprezintăînceputul propovăduirii apostolice la toateneamurile, începând din Ierusalim, conformporuncii Domnului Iisus Hristos: Şi le-a zis:Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evangheliala toată făptura. Cel ce va crede şi se vaboteza se va mântui, iar cel ce nu va crede seva osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urmaaceste semne: în numele Meu demoni vorizgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua înmână şi chiar ceva dătător de moarte de vorlua nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vorpune mâinile şi se vor face sănătoşi” (MarcuXVI, 15-18).Cuvântul apostolilor devine foc ce ardepentru cei necredincioşi şi mântuieşte prinBotez pe cei ce vor crede. Credinţa presupuneviaţă iar necredinţa moarte. Nu existadecât două alternative! Este într-adevăr o realitatedură, tranşantă dar adevărată, plină deesenţă. A crede sau a nu crede – acesta estenucleul care mişcă întreaga fiinţă către căutareacontinuă şi sinceră a lui Dumnezeu.Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duhaduce în prim plan axa predică – credinţă –Botez – mântuire. Aceasta este axa vieţii saua dobândirii Sfântului Duh. Predica slujitorilorlui Dumnezeu (episcopi, preoţi, diaconi)înseamnă Cuvântul lui Iisus Hristos plin deputere, de Duh Sfânt, de viaţă. Acest cuvântlucrează în sufletul omului precum sămânţacare dă roade în pământ bun. Cuvântul nu semai adresează cugetului şi nu mai poate fi cuprinsde cuget, el trezeşte simţirile sufleteşti, seadresează inimii. De aceea el rodeşte credinţălucrătoare, vie. Credinţa înseamnă deschidereapersoanei umane spre dialogul cu Dumnezeuşi de aceea ea se concretizează în Botez.Credinţa fără Botez este precum sământa carecade pe piatră şi nu dă rod. Ea nu presupuneneapărat acceptarea automată şi exclusiv raţionalăa învăţăturii Lui. Sfânta Scriptură istoriseştefaptul că nici ucenicii Mântuitorului nuau crezut în Înviere atunci când femeile mironosiţeau venit de la mormântul gol. Deci, acrede nu înseamnă a accepta necondiţionatşi automat, în mod raţional, cele mărturisitede alţii. Credinţa cere primirea Botezuluisau a pecetei Duhului Sfânt şi se manifestăca o lucrare a Duhului Sfânt în omul ce sedeschide acesteia. Ea răsare din interior, dinconvingerea inimii, fiind exclusiv o mărturisireşi o mişcare a puterilor sufleteşti. O astfelde credinţă este lucrătoare, radiază iubireşi îl aşează pe om în dialog cu semenii lui.Credinţa mişcă fiinţa umană spre Botez, iarBotezul îl pregăteşte pentru întâlnirea finalăcu Dumnezeu, convieţuirea în comuniuneaSlavei Dumnezeieşti.La început credinţa era însoţită de minuni(alungarea demonilor, grăirea în limbi,îmblânzirea naturii, vindecarea bolnavilor)ca să se certifice învăţătura propovăduită deapostoli şi să se întărească noua comunitatede credincioşi. Duhul Sfânt veghea asupra loriar scopul lor era dobândirea Duhului Sfânt,aşa cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog.Astăzi credinţa oamenilor se confruntămai ales cu problema secularizării, o lumefără Duhul Sfânt. În Biserică, harul Lui serevarsă prin cele şapte Sfinte Taine, astfel încâtea devine izvor viu prin care Duhul Sfântse revarsă în societate şi o sfinţeşte. Cu toateacestea, harul nu lucrează automat în sufletulpersoanei umane, ci este nevoie de deschidereaacestuia la împreună-lucrare.Societatea contemporană tinde să se îndepărtezetot mai mult de harul Duhului Sfânt,iar omul se închide tot mai mult în sine şi seplasează în afara dialogului şi comuniunii cuceilalţi. Lipsa Duhului Sfânt în societate determinămoartea spirituală, sinuciderea, bolipsihice grave, violenţă, ură, homofobie, războişi, în final, distrugerea sufletească şi trupeascăa persoanei umane. Diferenţa dintrebine şi rău este tot mai insesizabilă, căci răulse înfăţişează în culori tot mai frumoase, uneorichiar prin minuni. Căutăm senzaţionalul,minunile de duzină, cu caracter comercial, demarketing religios, însă uităm că minunilenu laudă credinţa, ci întăresc cuvintele Mântuitorului.Orice minune are un scop fundamentalîn iconomia mântuirii. Nu este nevoiesă vedem o icoană care plânge atâta vremecât ştim că “Duhul se roagă pentru noi cususpine negrăite” (Romani 8, 26).Este necesară a actualizare permanetă aCincizecimii în societate prin deschidereaomului pentru lucrarea Duhului Sfânt în şiprin Biserică. Participarea la sfintele slujbetrebuie completată cu promovarea normaluluiîn societate pentru refacerea echilibriuluiei. Postul, rugăciunea, faptele bune, comuniuneacu cei bolnavi şi în suferinţă regenereazărana tot mai adâncă a lipsei Duhului Sfântdin societatea contemporană.Diac. Dumitru – Ionuţ PopescuBiroul de Presă al Patriarhiei RomâneIunie / Iulie 2009 • HOFIGAL - Natură şi Sănătate 3