Concepte şi modele de knowledge management aplicabile în ...

Volumul VIII, Numărul 15 / 2006ISSN 1454-9980Concepte şi modele de knowledge managementaplicabile în dezvoltarea regională(pag. 51-66)Panaite NICA, Andrei NEŞTIANVolume VIII, Issue 2 (15) / 2006

52 Management intercultural 154. Apariţia unei noi economii, în care procesulde inovare devine determinant (capacitatea dea asimila şi converti cunoaşterea nouă pentrua crea noi servicii şi produse);5. Diseminarea fără precedent a cunoaşterii cătretoţi cetăţenii prin mijloace noi (Internet, carteelectronică, e-learning);6. Conturarea comunităţii globale: cunoaşterea şiinformaţia au difuzare şi utilizare mondială;7. Producerea unei revoluţii culturale bazată pecunoştinţe: schimbări de natură socială, noimeserii, repoziţionare a valorilor culturale;8. Necesitatea sustenabilităţii ecologice prinadaptări tehnologice rapide.În cadrul acestui tip de societate, nouaeconomie, numită adesea economie bazată pecunoaştere, îşi datorează apariţia unui număr deforţe importante care acţionează astăzi în sensulschimbării regulilor afacerilor şi acompetitivităţii naţionale:• Globalizarea – pieţele şi produsele suntglobale.• Intensitatea folosirii cunoştinţelor şiinformaţiilor – producţia eficientă sebazează pe informaţiii şi know-how; peste70 % din lucrătorii din economiiledezvoltate lucrează cu informaţia iarmajoritatea lucrătorilor din fabrici îşifolosesc mai mult „capul” decât „mâinile”.• Reţelele de computere şi conectivitatea –dezvoltarea internetului oferă posibilitateaunei circulaţii globale a oricărei informaţii.Ca urmare, bunurile şi serviciile pot fidezvoltate, cumpărate, vândute şi uneorichiar livrate prin reţelele electronice.În societatea cunoaşterii, sistemul economicface ca doar aproximativ 2 % din populaţie sălucreze în agricultură şi 10 % în industrie, restulfiind lucrători cu cunoştinţele. Această nouăeconomie se deosebeşte de tipurile anterioare deeconomii printr-o importantă serie decaracteristici:• Este o economie bazată nu pe o resursă rarăci pe o resursă abundentă. Spre deosebirede majoritatea resurselor care se epuizeazăprin folosire, cunoştinţele şi informaţiile potfi distribuite şi pot creşte în urma realizăriide aplicaţii.• Efectul localizării este:o diminuat în cazul unor activităţieconomice: folosirea unor tehnologii şimetode corespunzătoare cum ar fipieţele virtuale şi organizaţiile virtualecare beneficiază de viteză, de agilitateşi de posibilitatea de a ajunge în oricepunct de pe glob;o întărit în cazul altor activităţi, ca deexemplu în cazul creării de clustereregionale de afaceri în jurul unorcentre de cunoştinţe cum suntuniversităţile sau centrele de cercetarerecunoscute pentru excelenţa lor.• Legile, barierele şi taxele sunt dificil deaplicat doar pe baze naţionale. Cunoştinţeleşi informaţiile se vor „scurge” spre loculunde cererea este mai mare şi barierele maimici.• Produsele şi serviciile ameliorate princunoştinţe sunt mai bine preţuite de clienţifaţă de cele cu puţine cunoştinţeîncorporate.• Preţul şi valoarea depind mult de context.Astfel, aceeaşi informaţie sau cunoştinţăpoate avea o mare varietate de valori pentrudiferite persoane sau chiar pentru aceeaşipersoană la momente diferite.• Cunoştinţele incluse în procese şi sistemeau o mai mare valoare decât cele care existădoar în mintea unor oameni.• Capitalul uman şi competenţele sale suntcomponente cheie ale valorii create de ocompanie bazată pe cunoştinţe, deşi puţinecompanii prezintă nivelele de competenţă înrapoartele anuale.Fundaţia conceptului de Economie acunoaşterii a fost creată de Peter Drucker. În1966 acesta descria diferenţa între lucrătorulmanual şi lucrătorul cu cunoştinţe: un lucrătormanual îşi foloseşte mâinile sale pentru aproduce “lucruri”, iar un lucrător cu cunoştinţeleîşi foloseşte inteligenţa pentru a produce idei,cunoştinţe şi informaţii. Economia cunoaşteriisau economia bazată pe cunoaştere este unconcept care se referă la utilizareacunoştinţelor pentru a produce beneficii.Expresia a fost popularizată de Peter Drucker încartea sa “The age of Discontinuity” 2 . În cadrulunei astfel de economii este proeminent rolulvariatelor afaceri de tip high-tech – în specialproducerea de software, telecomunicaţiile şi alteservicii virtuale – al instituţiilor educaţionale şide cercetare în dezvoltarea economiei naţionale.2 Peter Drucker, (1969), The Age of Discontinuity; Guidelinesto Our changing Society, Harper and Row, New York, ISBN0465089844

56 Management intercultural 15Dacă modelul SECI pare să facă referire înspecial la indivizi şi la mediul intern al firmei, odezvoltare a modelului propusă tot de Nonakaface referire la crearea de cunoştinţe prinintermediul colaborărilor externe, viziunea fiindcentrată pe relaţiile de parteneriat întreorganizaţii (figura 2.).Figura 2. Crearea de cunoştinţe prin parteneriateSursa: Nonaka, I., Toyama,R., Konno, N. (2000). "SECI, Ba and leadership: a unified modelof dynamic knowledge creation." Long Range Planning, Vol 33, No. pp. 13În acest model se observă din nou separareacunoştinţelor în tacite şi explicite şi faptul căîntreg procesul de creare de cunoştinţe serealizează prin treceri sucesive între cele douăpaliere. Pentru debutul creării de cunoştinţe prinparteneriate este necesară crearea unei fundaţiicomune prin împărtăţirea de experienţă pentrudobândirea unei bune înţelegeri reciproce.Oamenii din cele două organizaţii trebuie puşi însituaţia de a lucra împreună. În acest fel nevoile,schemele mentale şi cunoştinţele depre piaţă şiproduse ale organizaţilor vor fi comunicate şicunoscute pe întregul cuprins al organizaţiilorimplicate, sub formă tacită. În cazul tipic alrelaţiei client – furnizor, furnizorul va faceînţelese nevoile sale iar furnizorul va faceînţeleasă viziunea sa asupra produselor şi apieţei. Pentru a ameliora această cunoaşterereciprocă este util schimbul de cunoştinţeexplicite sub forma unor documentaţii, normesau reguli de bază în colaborarea derulată.Această cunoştere explicită se sprijină peschimbul de cunoştinţe tacite care asigurădecodificarea corectă şi înţelegerea cunoştinţelorexplicite schimbate.Prin încorporarea continuă în produse şiservicii a noilor cunoştinţe se realizeazădezvoltarea continuă a organizaţiei furnizoare.În aceeaşi măsură, prin satisfacerea mai bună anevoilor sale, beneficiază şi organizaţia client,cunoştinţele sale despre furnizor oferindu-ifinalmente şi fundamentul pentru evoluţiacontinuă a cerinţelor şi a nevoilor sale. Astfel,parteneriatul între cele două organizaţii, realizatcu respectarea ideilor din modelul SECI,conduce la o spirală ascendentă a dezvoltării lor.Ca urmare a utilizării sale la nivelulrelaţiilor dintre indivizi şi la nivelulparteneriatelor dintre organizaţii, ciclul SECIproduce o serie de implicaţii în viaţaorganizaţională:• Crearea de cunoaştere influenţează indiviziişi procesele de socializare din organizaţii.Împărtăşirea cunoştinţelor tacite cereindivizilor comunicarea către alţii a

Concepte şi modele de knowledge management aplicabile în dezvoltarea regională 57credinţelor proprii privind situaţia în care segăsesc.• Crearea de cunoaştere permite legarealanţului valorii de viziunea organizaţiei, destrategia ei şi de rolurile capitaluluiintelectual.• Procesele decizionale pot fi ameliorate princonştientizarea inovării şi delimitarea maibună a poziţiei strategice şi a fluxurilorfinanciare generate de cunoştere.• Un sistem managerial care încorporeazăcrearea de cunoaştere trebuie să identificedeciziile cheie şi să definească proceseledecizionale ţinând cont de informaţiilenecesare, ce procese sunt necesare şi cebaze de date sunt necesare pentru a stocainformaţiile (cunoştinţele explicite).Competitivitatea economică a uneicompanii care utilizează intensiv cunoştinţeleeste dată de cunoştinţele incluse în produselesale. Acestea reprezintă vârful unei piramide acunoştinţelor deţinute de organizaţie iar volumullor este dependent de trei factori: nevoia detimp, mărimea bazei de cunoştinţe a organizaţieişi gradul de codificare a cunoştinţelor (figura 3).Figura 3. Piramida cunoştinţelor organizaţieiSursa: R. Boutellier, O. Gassmann, M. von Zedtwitz, (2000), Managing globalinnovation: uncovering the secrets of future competitiveness, Springer, BerlinPrescripţia strategică rezultantă din aceastădependenţă este aceea că o companie caredoreşte să utilizeze intensiv cunoştinţele ca sursăde competitivitate trebuie să acţioneze în sensulcreşterii cât mai rapide a bazei sale de cunoştinţeşi a ritmului de codificare a acestora, pentru a leface să devină în cel mai scurt timp posibilcunoştinţe explicite incluse în produse sauservicii ale sale.3. Capitalul intelectualConform lui Skyrme 7 , cunoştinţele şicapitalul intelectual sunt activele „ascunse” aleunei companii, ceea ce susţine idea lui Stewart 8privitoare la crearea de avantaje competitive prinbuna gestionare a acestui tip de active. Douăcurente de gândire au condus la dezvoltareaconceptului de capital intelectual, unul axat pestrategie şi celălalt pe măsurare. Curentul7 Skyrme, D. (1997), Measuring the Value of knowledge –Metrics for the Knowledge Based Business, Business Inteligence,London8 Stewart, T.A. (1997), Intellectual Capital – The New Wealthof Organizations, Doubleday, New York.

58 Management intercultural 15strategic a pornit de la „organizaţia care învaţ㔺i de la relaţia dintre cunoştinţe şi succesulcreării de valoare. Au fost luate în calculevoluţiile conceptuale privind inovarea,managementul transferului de cunoştinţe şicompetenţele cheie pentru succesul demersurilorstrategice. Curentul legat de măsurare a pornitde la managementul resurselor umane şi de latehnicile de măsurare financiară a capitalului,rezolvând probleme legate de măsurareacunoştinţelor deţinute de angajaţi şi decompanie. 9 La nivelul viziunii generale asupraunei organizaţii cele două curente s-au împletitpentru a conduce la dezvoltarea conceptului decapital intelectual.Pentru a delimita clar conceptul de capitalintelectual sunt definitorii următoarele afirmaţii:• Capitalul intelectual este suma a tot ceea ceştiu oamenii dintr-o organizaţie, confe–rindu-i acesteia avantaje competitive pepiaţă.• Capitalul intelectual reprezintă cunoştinţelecare sunt valoroase pentru organizaţii.• Capitalul intelectual este recunoscut ca fiindo valoare în majoritatea organizaţiilor, daracesta nu este măsurat şi evaluat în nici oaltă declaraţie financiară a organizaţiei cuexcepţia valorii de piaţă atinse la bursă.• Capitalul intelectual reprezintă materialulintelectual care a fost formalizat, capturat şipus în valoare pentru a produce active şimai valoroase.• Capitalul intelectual este dat de acelecunoştinţe care pot fi transformate în valori.Caracterul intangibil al noului tip de capitalcreaază mai multe probleme. Intangibilitatea setraduce prin faptul că el nu apare în nici undocument financiar-contabil al companiei şi nicinu poate fi identificat printr-o formă fizicătradiţională. Crearea şi managementul activelorintangibile care compun capitalul intelectualnecesită abordări diferite de strategiile de afacericonvenţionale. O cerinţă pentru dezvoltareasistematică a activelor intangibile este ca acesteasă poată fi identificate, clasificate şi raportate.Majoritatea clasificărilor activelor intangibile ledescriu ca diferenţă între valoarea de piaţă şivaloarea contabilă a companiei.Sveiby 10 defineşte capitalul intelectual casumă a trei componente: Capitalul Uman,Capitalul Structural şi Capitalul Clienţi (figura4). Capitalul uman este format din cunoştinţele,abilităţile şi competenţele oamenilor dinorganizaţii. El se află mai degrabă înproprietatea oamenilor decât a organizaţiei, fiindo parte reînnoibilă a capitalului intelectual.Capitalul structural include strategia şicultura organizaţională, structurile şi sistemele,rutinele organizaţionale şi procedurile, precum şibunuri de proprietate intelectuală cum sunttehnologiile, invenţiile, datele, publicaţiile şiprocesele care pot fi patentate sau protejate.9 Nicholas Bahra, (2001), Competitive KnowledgeManagement, Palgrave, New York

59 Management intercultural 15Figura 4. Capitalul intelectual al unei companiiSursa: Sveiby K.E. (2000), La nouvelle richesse des entreprises.Savoir tirer profit des actifs immateriels de sa societe, Maxima, ParisCapitalul structural include procese,structuri, sisteme informaţionale, patente şi altecunoştinţe care rămân în companie atunci cândangajaţii pleacă. Capitalul clienţi este dat devaloarea relaţilor sale cu clienţii incluzândloialitatea clienţilor pentru produsele companiei,bazată pe reputaţia companiei, comportamentelede cumpărare sau disponibilitatea clienţilor de aplăti. 10Charles Armstrong 11 împarte Capitalulintelectual în trei componente: Componentaindividuală, Componenta Internă şi ComponentaExternă (tabelul 1.). Componenta Internă estedefinită prin modalităţile de organizare, culturaorganizaţională şi climatul intern, sistemul deproducţie, sistemul de management al calităţii şisistemul informaţional. Componenta Externăinclude relaţiile cu clienţii, furnizorii şi alţiparteneri de pe lanţul valorii, precum şi mărciledeţinute. Componenta individuală, numită deunii autori şi baza de cunoştinţe este compusădin talente şi capacităţi personale, competenţe,educaţie şi pregătire a propriilor angajaţi,experienţă şi expertiză.10 Sveiby, K-E. (1997), The New Organizational Wealth.Managing & Measuring Knowledge-Based Assets. San Francisco:Barrett-Hoehler Publishers, Inc11 Charles Armstrong, Hubert Saint-Onge, (2004), TheConductive Organization Building Beyond Sustainability,Butterworth-Heinemann

64 Management intercultural 15ele, deci este imposibil ca vreuna din ele să fielăsată să îşi asume rolul de leader în dezvoltareaunui cluster. Universităţile nu pot nici ele să îşiasume un astfel de rol datorită influenţei redusepe care o au asupra companiilor, iar unităţile decercetare cu rol de furnizori direcţi de cunoştinţesunt prea rar în postura de induce ei adaptări alecompaniilor. Ca urmare, rolul de a crea ostrategie de dezvoltare a unui cluster competitivşi de a o pune în aplicare nu poate reveni decâtunui alt tip de organizaţie puternic interesată deproblemă, şi anume administraţia locală şi/sauregională.Competitivitatea industriilor dintr-o regiuneeste un factor determinant al nivelului debunăstare a locuitorilor din regiune, ceea ce faceca instituţiile de administraţie regională să fiedirect interesate de problema dezvoltării unorclustere competitive. Mai mult, rolul lor deregularizare a sistemului economic şi social lepermite să ia o serie largă de măsuri pentrustimularea colaborării între cele 3 categorii deorganizaţii care contribuie la dezvoltareacunoştinţelor din clusterul respectiv. Un mareavantaj îl oferă şi detaşarea acestui tip deinstituţii de mediul concurenţial, ceea ce lepermite o mai mare doză de obiectivitate înimplementarea strategiei de dezvoltare a unuicluster competitiv. În afară de rolul decatalizator al dezvoltării clusterului, instituţiilede administraţie publică trebuie să îşi asume unrol activ şi în cultivarea dialogului şi atranferului de cunoştinţe, devenind astfel unparticipant activ în „spaţiul de dialog” (figura 7).Figura 7. Participarea organizaţiilor la crearea de cunoştinţe în cadrul unui clusterÎn afara clusterelor, în condiţiile globalizărieste recunoscută existenţa unor forme decooperare dincolo de limitele regionale, numitecentre sau noduri.Prin intermediul centrelor şi a nodurilorsunt create modalităţile de cooperare interregionalăpentru completarea elementelornecesare realizării unui lanţ al valorii competitivpe o anumită industrie şi creării unei masecritice pentru declanşarea unei creşteri bazate peinovaţie şi creare de cunoştinţe. Crearea denoduri şi centre este derivată din aceea ce clusterpropusă de Porter dar este mai bine adaptatănevoilor actuale ale pieţelor globale, în specialdin punct de vedere al recunoaşterii creşteriposibilităţilor de cooperare la distanţă prinintermediul reţelelor de comunicaţie şi prinreducerea barierelor de circulaţie a bunurilor şipersoanelor.Companiile realizează din ce în ce mai clarcă nu este necesară o proximitate geograficăpentru realizarea unui anumit stadiu alproducţiei. Barierele de competitivitate legate dedistanţele mari şi de tranzacţiile internaţionaleaproape au dispărut ca urmare a evoluţiilortehnologiei şi logisticii, astfel încât devine din ceîn ce mai facilă relocarea unor operaţii cum ar fiproducţia şi cercetarea-dezvoltarea către ţări cuexpertiză bună şi costuri mai reduse. Din ce înce mai des, elemente ale dezvoltării noilor

Concepte şi modele de knowledge management aplicabile în dezvoltarea regională 65modele, producţiei şi distribuţiei sunt realizateseparat, dincolo de frontierele clustereloristorice.Din punct de vedere geografic clusterele parsă se dezintegreze, dar ceea ce rămâne intact estemodelul de funcţionare, un număr mare deorganizaţii de facturi diferite trebuind săcolaboreze, dar nemaifiind legate de oproximitate geografică.În acest context, preocuparea principalăpentru dezvoltarea regională este asigurarea uneiatractivităţi suficiente pentru menţinerea,dezvoltarea şi implantarea în regiune a unorcompanii care să asigure o bună valorizare acunoştinţelor şi a forţei de muncă locale.Companiile sunt atrase de două beneficiipotenţiale legate de acest factor: forţa de muncămai ieftină şi/sau forţa de muncă bine pregătită,deci şi cu mai multe cunoştinţe. Întrucâtdezvoltarea regională implică în esenţă ocreştere a nivelului de trai al populaţiei,principalele direcţii de acţiune ale administraţieiregionale sau locale rămân asigurarea în regiunea unui flux important de forţă de muncă superiorcalificată în domeniul de interes respectiv şicrearea unei bune infrastructuri pentru a permitecolaborarea intra şi inter-regională.5. Evaluarea capitalului intelectualregionalIstoria economică mondială a fost definităîn mare măsură de un factor de influenţăfundamental: evoluţia surselor de bogăţie.Astfel, de-a lungul acestei istorii s-au înregistraturmătoarele schimbări:• 1700: Deţinerea de terenuri era principalacale de acumulare a bogăţiei.• 1800: Facilităţile de producţie, fie eaindustrială sau agricolă, devin principalulmijloc creare a valorii, depăşind treptat caimportanţă valoarea terenurilor deţinute.• 1900: Drepturi de producţie devinelementul principal al menţineriicompetitivităţii economice, între cele maiprospere afaceri numărându-se franchisele.• 2000: Cunoştinţele şi drepturile deproprietate intelectuală reprezintă cele maiimportante şi mai productive active ale uneiorganizaţii.Este ca urmare normal să considerăm înmomentul de faţă că doar printr-o corectăevaluare a capitalului intelectual al unei naţiunisau al unei regiuni putem justifica afirmaţiilegate de nivelul de dezvoltare al acesteia.Teoria generală a capitalului intelectual, nupoate fi folosită la nivelul unei regiuni aşa cum afost ea dezvoltată pentru organizaţii. Aici apar oserie de elemente specifice date de structuraentităţii la care facem referire – regiunea - şi deposibilităţile de măsurare a diferitelor elementeale capitalului intelectual.Jose Viedma Marti propune o structura pebaza căreia se poate realiza o evaluare completăa capitalului intelectual al unei regiuni 16 :1. Capitalul financiar• PIB• Venituri pe familie• PIB/loc2. Capitalul uman• Populaţia cu studii superioare• Populaţia cu studii secundare• Utilizatori internet• Populaţia activă• Procentul lucrătorilor calificaţi• Indicatorul Gini (inegalitatea veniturilor)3. Capitalul de procesare• Dezvoltarea sectorului serviciilor• Angajaţi în domenii cu folosire intensivă acunoştinţelor• Procentul firmelor cu conexiune la internet4. Capitalul pieţei• Auto-centrismul• Auto-suficienţa• Raportul exporturi/importuri5. Capitalul de înnoire şi dezvoltare• Numărul de noi firme înregistrate• Tineri în total populaţieForma de interacţiune a acestor tipuri decapital este descrisă în figura 8.16 José M. Viedma Marti, (2005) RICBS: Regions IntellectualCapital Benchmarking System - A methodology and a frameworkfor measuring and managing intellectual capital of regions., la„The First World Congress on Intellectual Capital forCommunities” Paris, 20 iunie 2005

Concepte şi modele de knowledge management aplicabile în dezvoltarea regională 66Figura 8. Capitalul intelectual la nivel regionalSursa: José M. Viedma Marti, (2005) RICBS: Regions Intellectual Capital Benchmarking System - A methodology and aframework for measuring and managing intellectual capital of regions., la „The First World Congress on Intellectual Capitalfor Communities” Paris, 20 iunie 2005După cum se poate obseva din figură, celetrei elemente ale capitalului intelectual de lanivelul unei organizaţii se regăsesc într-o formăuşor modificată: capitalul de proceare în loc decapitalul structural şi capitalul pieţei în loc decapitalul clienţi. Ceea ce propune ca evaluaresuplimentară acest model este viziuneastratificată de trei orizonturi temporale pentru apune în evidenţă atât nivelul actual al dezvoltăriiregionale prin intermediul elementelorfinanciare, generate în trecut, precum şipotenţialul de evoluţie, reprezentat de capitalulde înnoire şi dezvoltare.6. ConcluziiAplicarea modelelor din managementulcunoştinţelor în dezvoltarea regională esteposibilă doar în condiţiile unei adaptări aviziunii asupra acestora din perspectiva noiientităţi la care ele sunt raportate. Specificulregional îşi pune amprenta asupra modului încare pot fi aplicate concepţiile dezvoltate lanivelul unei singure organizaţii. Din fericire,modelele din managementul cunoştinţelorprezintă o bună adaptabilitate la structuri carepot fi concepute ca reţele de entităţi aflate înrelaţii de colaborare şi de transfer alcunoştinţelor.Modelul lui Nonaka poate fi utilizat cusucces pentru conceperea de strategii de creare acunoştinţelor la nivel regional. Principalaadaptare necesară a concepţiei propuse de acestaeste identificarea entităţilor care participă lafluxul creării de cunoştinţe ca organizaţii şisume de indivizi. Ipoteza de la care pleacămodelul original este aceea a derulăriiproceselor organizaţionale de creare acunoştinţelor în cadrul unei comunităţi condusede anumite instituţii sociale. Concepţia socialăinterferează cu procesele de creare acunoştinţelor orientând percepţia asuprarelaţiilor dintre indivizi. Reţelele interconectatede actori regionali reprezintă o astfel de formăde comunitate de interese care se poateautoguverna. Ele reprezintă şi largi comunităţide practici comune care crează cunoştinţe lanivel regional.Modelul capitalului intelectual aplicat lanivel de organizaţii poate fi transpus pentru areflecta potenţialul competitiv şi de dezvoltare alunei regiuni. Astfel, pentru o regiune, a ficompetitivă înseamnă:• Să ştie pentru ce anume se află încompetiţie.• Să poată dezvolta procese strategice carepun împreună diferite viziuni şi strategii aleactorilor din cadrul ei.• Să poată mobiliza resurse şi capacităţi şi săpoată dezvolta altele noi.• Să se poată conecta la reţelele de producerea cunoştinţelor.• Să îşi poată modifica uşor structura şinatura instituţiilor.

Concepte şi modele de knowledge management aplicabile în dezvoltarea regională 67Aceste cinci elemente definitorii pentrucompetitivitatea unei regiuni trebuie transpuse înpolitici de dezvoltare regională care trebuie încontextul societăţii cunoaşterii şi a noi economiibazate de folosirea intensivă a cunoştinţelor săconducă la dezvoltarea şi valorificarea eficientăa capitalului intelectual al întregii regiuni.Nu poţi administra ceea ce nu poţi măsura.De aceea, evaluarea corectă şi completă acapitalului intelectual al unei regiuni este cheiapentru conceperea unor strategii de dezvoltareorientate spre creşterea competitivităţii regionaleîn economia bazată pe cunoştinţe. Raţiuneaacumulării de cunoştinţe şi de capital intelectualla nivel de regiune este de a influenţa strategiileactorilor regionali şi de a crea competenţe pentruo mai eficientă cooperare în vederea creşteriipotenţialului întregii comunităţi.Bibliografie1. Ahonen, G. (2000): ‘Generative and commercially exploitable intangible assets’, în Grojer,. JE şi Stolowy,H. (Eds), Classification of Intangibles, Groupe HEC, Jouy-en-Josas2. Armstrong C., Saint-Onge H., (2004), The Conductive Organization Building Beyond Sustainability,Butterworth-Heinemann3. Bahra N., (2001), Competitive Knowledge Management, Palgrave, New York4. Boutellier R., Gassmann O., von Zedtwitz M., (2000), Managing global innovation: uncovering the secretsof future competitiveness, Springer, Berlin5. David P.A., Foray D., (January 2003), Economic Fundamentals of the Knowledge Society, în Policy FuturesIn Education.An e-Journal, 1(1) : Special Issue: Education and the Knowledge Economy6. Drăgănescu, M, (2004), Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii,www.edemocratie.ro7. Drucker P., (1969), The Age of Discontinuity; Guidelines to Our changing Society, Harper and Row,NewYork, ISBN 04650898448. Jones Alan Burton, (1999), Knowledge capitalism. Business, Work and Learning in the New Economy,Oxford University Press9. José M. Viedma Marti, (2005) RICBS: Regions Intellectual Capital Benchmarking System - A methodologyand a framework for measuring and managing intellectual capital of regions., la „The First World Congresson Intellectual Capital for Communities” Paris, 20 iunie 200510. Nonaka, Ikujiro, Hirotaka Takeuchi, (1995), The Knoledge-Creating Company: How Japanese CompaniesCreate the Dynamics of Innovation. New York: Oxford University Press11. Nonaka, I., R. Toyama, and N. Konno (2000). "SECI, Ba and leadership: a unified model of dynamicknowledge creation." Long Range Planning, Vol 3312. Porter, M. (1985) Competitive Advantage, Free Press, New York13. Porter, M E, (1990), The Competitive Advantage of Nations. Basingstoke: Macmillan (reprint Free Press199814. Site-ul Comisiei Europene dedicat Politicilor Regionale:http://ec.europa.eu/regional_policy/intro/working4_en.htm15. Skyrme, D. (1997), Measuring the Value of knowledge – Metrics for the Knowledge Based Business,Business Inteligence, London16. Solvell, O, Lindqvist, G, & Ketels, C, (2003), The Cluster Initiative, Greenbook17. Stewart, T.A. (1997), Intellectual Capital – The New Wealth of Organizations, Doubleday, New York.18. Sveiby K.E. (2000), La nouvelle richesse des entreprises. Savoir tirer profit des actifs immateriels de sasociete, Maxima, Paris19. Sveiby, K.E. (1997), The New Organizational Wealth. Managing & Measuring Knowledge-Based Assets. SanFrancisco: Barrett-Hoehler Publishers, Inc