ClujManifest 2016 - Editie Tiparita - An 2 - Nr.42 - 12 Octombrie - 18 Octombrie 2016

CLUJ MANIFEST
12 Justiţie
Corneliu Coposu, jurnalist pe
justiţie la Cluj
Cenzura de ieri şi astăzi din
justiţia clujeană
Fostul lider al României post
revoluţionare a activat în
presa clujeană, înainte de a
deveni secretarul personal a
ţărănistului Iuliu Maniu.
Mai puţin cunoscută este
activitatea sa de gazetar,
chiar aceea specializată pe
informaţii din justiţie, a cărui
actvitate era pe atunci condusă
de un Consiliu de Război.
Două evenimente culturale
majore recente au adus în atenţia
publică personalitatea de gazetar a
politicianului Corneliu Coposu. Atât
conferinţa „Justiţia Militară în sec
XX”, cât şi Festivalul Internaţional de
Carte Transilvania au evocat simultan,
dar separat, articolele sale de presă din
perioada războiului.
Jurnalismul, meserie de risc
Istoricul Virgiliu Ţârău a arătat în
expunerea sa din cadrul „Justiţiei
Militare”, intitulată „De la tribunalele
poporului la tribunalele militarpolitice.
Procesul lui Corneliu Coposu”,
că „Seniorul” a fost condamnat, în anii
comunismului, printre altele şi pentru
articolele sale de presă.
În aceeaşi zi în care Ţârău trecea
în revistă procesului lui Coposu, la
Festivalul de Carte era prezentată
lucrarea cercetătorului Marin Pop, „Din
cele trecute vremi. Jurnalist la Cluj”, în
fapt o culegere de texte de gazetar ale
lui Corneliu Coposu.
Chiar dacă a abordat subiecte cu
tematică politică, culturală sau sportivă,
Coposu făcea parte şi din corpul restrâns
al jurnaliştilor specializaţi în domeniul
justiţiei. A reuşit astfel să publice cu
regularitate, în perioada 1937- 1938,
în ziarul „România Nouă”, numeroase
articole inspirate din procesele judecate
în Palatul de Justiţie din Cluj.
procese delicate, cum ar fi ce al
yoghinului Bivolaru, sau al fostul şef
al poliţiei, Ioan Păcuraru, judecate cu
uşile ferecate. Chiar şi în acele timpuri,
cenzura intervenea ferm. Sunt dovadă
statisticile oferite chiar de Coposu, în
capitolul al II-lea, intitulat „Cenzura,
eterna poveste”.
În perioada analizată, timp de 4 ani,
din noiembrie 1933, până în noiembrie
1937, ziarul a fost suspendat de 10
ori, totalizând un timp de 394 zile, cu
pretextul de a fi fost subversiv. Adică
74 de editoriale, 117.038 de cuvinte
tăiate, 16.720 rânduri de coloană tăiate,
calculate în total cât distanţa Cluj-
Cernăuţi. Tăiau din toate genurile, chiar
şi de la anunţuri.
„Dela apariţie, foarfeca regimului a fost
purtată, printre paginile noastre, de zece
cenzori. Toţi simpatici. Cari însă, spre
regretul nostru, şi-au făcut totdeauna
datoria. Cu vârf şi îndesat. Trei, din
cei zece au fost mgistraţi militari, doi
ofiţeri activi, iar cinci, funcţionari în
Administraţie, Poliţie şi Siguranţă”,
nota cu umor Coposu, în data de 2
noiembrie 1937 în paginile „României
Noi”.
Procesul presei
Unul dintre procesele relatate este cel
în care redactorul şef al publicaţiei,
Nicolar Buta a scăpat de acuzaţia de
„ultragiu” adusă prefectului Eugen
Dunca, în relatarea faţă de împărţirea
porumbului la ţărani. Buta a fost
judecat de Justiţia militară după regulile
jocului, a fost adus în faţa Consiliului
de Răsboiu al Corpului 6 Armată,
prezidată de un colonel, asistat de doi
maiori şi doi căpitani. Jurnalistul avea
alături doi avocaţi şi un publicist.
Comisarul regal a trecut la citirea actului
de acuzare, jurnalistul fiind acuzat de
răzbunare, deoarece ar fi fost îndepărtat
anterior din Prefectură. Au fost audiaţi
toţi martorii propuşi, care au confirmat
spusele din articol, inclusiv corupţia
de la Cojocna, unde un funcţionar a
căutat să acopere cu documente false
dispariţia unui vagon de porumb.
Pamfletarul Vladimir Nicoară a ripostat
spunând că acuzatul este mult mai
ponderat în scris decât el. Nicoară se
referă la rolul presei. „Presa este oglinda
stărilor într-o ţară. Dacă oglinda arată
strâmbături, şi figuri diforme, nu e vina
ei, ci a celora ce se oglindesc”. În final,
jurnalistul a fost achitat.
Extrem de incisiv Coposu concluzionea-
ză în relatarea sa, că guvernul şi-a dat
un examen cu cenzura impusă, care îl
va taxa în viitor.
„Guvernul liberal a trădat constituţia
şi a călcat peste jurământul de credinţă
în care s-a legat la respectarea ei. Şi a
trădat idealurile din cari s-a plămădit
ţara românească şi şi-a renegat trecutul
şi demnitatea marilor înaintaşi. Iar
capitularea în faţa nelegiuirii şi
sperjurul nu va rămâne nepedepsit de
posteritate”, încheia Coposu relatarea
privind cenzura din 13 februarie 1936.
Stilul caustic faţă de putere i-a fost cap
de acuzare ţărănistului chiar şi înainte
de epoca comunistă. Un alt episod de
pe culoarele tribunalului i-ar fi adus
Seniorului o condamnare de 2 luni
încă în timpul dicaturii carliste din anul
1938. Coposu ar fi relatat informaţii
din dosarul studenţilor legionari,
care atentaseră la viaţa rectorului
universităţii, Florian Ştefănescu
Goangă. Potrivit relatărilor din sala de
judecată, atentatorii, executaţi ulterior,
ar fi vrut să-l pedepsească pe rector,
pentru aventurile sexuale cu studentele,
neavând ordin din partea conducerii
legionare în acest sens.
Mihai Bacalu
Articolele sale grupate în cartea lui
Marin Pop sunt o veritabilă frescă a
vremii, din care putem să înţelegem
cum funcţiona justiţia. Chiar dacă era
dictatura regală, drepturile cetăţeneşti
fiind restrânse, jurnaliştii reuşeau să
prezinte procese importante de pe
agenda justiţiei clujene.
Cenzura, eterna poveste
Cenzura nu este doar astăzi o expresie
a opacităţii sistemului faţă de unele