Maria Şandor: Biled - 240 de ani de existenţă
Monografie despre Biled
Monografie despre Biled
- TAGS
- biled
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Cuvânt înainte<br />
Anul acesta, 2005, se împlinesc <strong>240</strong> <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la<br />
întemeierea localităţii germane <strong>Biled</strong> în 1765. Cu această ocazie,<br />
Primăria comunei <strong>Biled</strong>, Forumul Democrat al Germ<strong>ani</strong>lor din<br />
<strong>Biled</strong> împreună cu HOG Billed au avut iniţiativa sărbătoririi<br />
acestui eveniment prin org<strong>ani</strong>zarea unor festivităţi şi prin<br />
publicarea unei lucrări <strong>de</strong>spre localitatea noastră.<br />
Intenţia a fost realizarea unei monografii în limba română<br />
<strong>de</strong>spre <strong>Biled</strong>, în limba germană existând <strong>de</strong>ja lucrări cu caracter<br />
monografic <strong>de</strong>spre această localitate. Dar timpul mult prea scurt<br />
pentru cercetarea tuturor surselor şi izvoarelor şi întocmirea unei<br />
monografii complete ne-a <strong>de</strong>terminat să ne rezumăm la<br />
prezentarea unor date importante din viaţa localităţii noastre, atât<br />
din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re istoric, economic, cultural, cât şi din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re social. Lucrarea <strong>de</strong> faţă îşi propune să prezinte pe înţelesul<br />
tuturor date şi fapte din viaţa comunei <strong>Biled</strong>, fără pretenţia <strong>de</strong> a<br />
oferi o abordare ştiinţifică completă. Ne-am bucura dacă pe viitor<br />
ar creşte interesul pentru elaborarea unei monografii care să<br />
completeze prezentarea noastră, îmbogăţind-o cu noi date, aspecte<br />
şi perspective.<br />
Principalele surse pentru lucrarea <strong>de</strong> faţă le reprezintă<br />
monografiile în limba germană ale d-lui Franz Klein: Billed.<br />
Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in Quellen und<br />
Dokumenten. 1765-1980. Im 215. Jahr nach <strong>de</strong>r Ortsgründung<br />
von Billed durch <strong>de</strong>utsche Kolonisten (<strong>Biled</strong>. Cronica unei<br />
localităţi din Banat în izvoare şi documente 1765-1980), 1980 şi<br />
Billed. 222 Jahre Musterdorf <strong>Maria</strong> Theresias im Banat in<br />
Bil<strong>de</strong>rn und Dokumenten. 1765-1987 (<strong>Biled</strong>. 222 <strong>de</strong> <strong>ani</strong><br />
localitate mo<strong>de</strong>l a Mariei Theresia în Banat în imagini şi<br />
documente 1765-1987), 1987, precum şi publicaţia anuală a HOG<br />
Billed Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt (Foaie Bilezeană), 1988-2004, din<br />
care am extras datele <strong>de</strong>spre trecutul localităţii. Datele <strong>de</strong>spre<br />
situaţia actuală a comunei le-am obţinut <strong>de</strong> la Primăria <strong>Biled</strong>.<br />
6
Ţinem să mulţumim Consiliului Naţional pentru Minorităţi<br />
şi Primăriei comunei <strong>Biled</strong>, în special d-lor Sorin Supuran şi<br />
Leontin Duţă, pentru sprijinul acordat şi pentru sponsorizarea<br />
lucrării. De asemenea dorim să mulţumim familiei Adam şi<br />
Roswitha Csonti pentru implicarea activă în procesul <strong>de</strong> elaborare<br />
a publicaţiei şi pentru datele şi informaţiile furnizate, precum şi<br />
d-lui Johann Rothgerber pentru punerea la dispoziţie a<br />
fotografiilor. Mulţumiri li se cuvin şi tuturor acelora care ne-au<br />
oferit informaţii <strong>de</strong>spre diferitele instituţii şi org<strong>ani</strong>zaţii.<br />
<strong>Biled</strong>, iunie 2005<br />
M. <strong>Şandor</strong><br />
7
1 Situarea geografică a localităţii<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re geografic, localitatea <strong>Biled</strong> se află în<br />
partea <strong>de</strong> vest a ţării, în „colţul” celor trei ţări: România, Ungaria<br />
şi Serbia. Este situată la 27-28 kilometri nord-vest <strong>de</strong> Timişoara,<br />
pe şoseaua DN 6 spre Sânnicolau Mare.<br />
La biserica romano-catolică înălţimea <strong>de</strong>asupra nivelului<br />
mării este <strong>de</strong> 90 metri. Punctul cel mai înalt se află la crucea <strong>de</strong> pe<br />
şoseaua spre Satchinez (93m), iar cel mai jos în vest, la crucea <strong>de</strong><br />
pe drumul spre Iecea Mare (87m). În partea <strong>de</strong> nord, pe drumul<br />
spre Şandra, s-au măsurat 91m.<br />
Conform hărţilor mai noi, localitatea <strong>Biled</strong> se situează la<br />
20 gra<strong>de</strong> şi 54 minute est <strong>de</strong> Greenwich şi la 45 gra<strong>de</strong> şi 46 minute<br />
în emisfera nordică.<br />
<strong>Biled</strong>ul era o „peninsulă” în mijlocul bălţilor din zonă,<br />
accesul fiind posibil doar peste podurile <strong>de</strong> pe drumurile <strong>de</strong> acces.<br />
Localitatea <strong>Biled</strong>, amplasată în Câmpia bănăţeană, are o<br />
climă temperat-continentală, cu veri foarte fierbinţi şi ierni în<br />
general mai blân<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât în alte zone <strong>de</strong> câmpie. Vântul bate în<br />
această zonă aproape tot anul. De asemenea se pare că grindina se<br />
abate <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> <strong>de</strong>s în unii <strong>ani</strong>. Se presupune că această grindină ar<br />
fi dat numele localităţii. Există însă şi părerea că <strong>de</strong>numirea ar<br />
veni <strong>de</strong> la întinsele bălţi din jurul localităţii care iarna îngheţau.<br />
În partea <strong>de</strong> est a localităţii curge pârâul Iericici (Jerbach,<br />
Jergraben, Marasch, Máráz, Schwarzes Wasser), iar în partea <strong>de</strong><br />
vest Şanţul Variaşului (Warjascher Graben).<br />
8
2 Dovezi ale unei mai vechi aşezări<br />
omeneşti pe locul actualei localităţi<br />
La colonizarea populaţiei germane pe Prädio Billiet aici<br />
nu existau urme ale unei aşezări omeneşti anterioare. Abia mai<br />
târziu au fost găsite schelete care <strong>de</strong>monstrează faptul că în aceste<br />
locuri au mai trăit cândva oameni. Provenienţa lor a rămas însă o<br />
enigmă.<br />
În anul 1895, când s-a lucrat la terasamentul căii ferate, a<br />
fost <strong>de</strong>scoperit un mormânt. (Klein 1980:17)<br />
În anul 1928, lucrându-se la construcţia unei clădiri<br />
(numărul 235, peste drum <strong>de</strong> şcoala veche), au fost găsite şase<br />
morminte. Ju<strong>de</strong>când după obiectele găsite alături <strong>de</strong> schelete, s-a<br />
presupus că aparţin unei perioa<strong>de</strong> precreştine. Adâncimea la care<br />
au fost găsite scheletele era <strong>de</strong> 80 cm, toate aveau poziţia întinsă,<br />
cu braţele pe lângă corp, iar cu capul orientat spre răsărit. Lângă<br />
fiecare schelet s-a <strong>de</strong>scoperit câte un vas din lut, cu diametrul<br />
bazei <strong>de</strong> 10 cm, iar în partea <strong>de</strong> sus <strong>de</strong> 12 cm. Erau perfect<br />
rotun<strong>de</strong>, dar nu aveau nici un fel <strong>de</strong> ornament. După ce scheletele<br />
au fost analizate <strong>de</strong> specialişti din Timişoara, au fost aşezate într-o<br />
ladă şi îngropate la cimitirul „Sauerlän<strong>de</strong>r“. Doar doi <strong>ani</strong> mai<br />
târziu, la lucrări în grădina bisericii, <strong>de</strong>ci la o distanţă <strong>de</strong> 80 m <strong>de</strong><br />
mormintele anterioare, a fost <strong>de</strong>scoperit un alt mormânt. Cele<br />
cinci schelete aveau aceeaşi poziţie ca şi cele anterioare.<br />
Adâncimea la care au fost găsite a fost <strong>de</strong> 40 cm.<br />
Cert este că nu poate fi vorba <strong>de</strong> morminte <strong>de</strong> războinici,<br />
ci <strong>de</strong> oameni simpli, înmormântaţi în apropierea locuinţei lor.<br />
Enigmatică rămâne şi provenienţa celor trei movile din<br />
jurul localităţii: una spre Iecea Mică numită <strong>de</strong> localnici<br />
Mässebachs Hiwl, una spre Satchinez numită Schorsche Hiwl şi<br />
cea <strong>de</strong>-a treia spre Becicherecul Mic, Kalvarienberg. Înălţimea<br />
movilelor este <strong>de</strong> 8-10 m şi nu sunt unice. Din Banat spre Bihor şi<br />
spre Satu-Mare există un a<strong>de</strong>vărat lanţ <strong>de</strong> astfel <strong>de</strong> movile. Din<br />
vârful movilelor se poate ve<strong>de</strong>a până la o distanţă <strong>de</strong> 12 kilometri.<br />
Deşi au fost cercetate în<strong>de</strong>aproape, nu se poate şti dacă au fost<br />
9
construite <strong>de</strong> om sau sunt creaţii ale naturii. Au circulat legen<strong>de</strong><br />
conform cărora aceste movile ar fi morminte comune ale unor<br />
soldaţi sau ale victimelor unor molime. Nu au fost făcute însă<br />
<strong>de</strong>scoperiri care să confirme aceste legen<strong>de</strong>. Scheletele găsite în<br />
unele movile sau în apropierea lor sunt <strong>de</strong> dată mai recentă.<br />
3 Scurt istoric al Banatului<br />
3.1 Banatul înainte <strong>de</strong> 1716<br />
Secole <strong>de</strong>-a rândul Banatul a fost scena unor bătălii<br />
nimicitoare între diferite popoare. Dacii, avarii, hunii, înşişi<br />
stăpânii lumii — rom<strong>ani</strong>i — au poposit aici. Chiar numele unor<br />
localităţi, terenuri sau ape sunt o a<strong>de</strong>vărată „istorie vie” a<br />
Banatului (Klein 1980: 19). Puţine sunt locurile în care<br />
convieţuiesc atâtea naţionalităţi ca în Banat: români, germ<strong>ani</strong>,<br />
maghiari, sârbi, bulgari etc.<br />
Părintele istoriei, grecul Herodot (500-424 î. Cr.)<br />
informează <strong>de</strong>spre tracii care vieţuiau pe teritoriul <strong>de</strong> mai târziu al<br />
Banatului şi Transilv<strong>ani</strong>ei. Din neamul tracilor făceau parte şi<br />
triburile dacilor şi ale ilirilor. Se pare că dacii stabiliţi în Banat au<br />
dus o viaţă bine org<strong>ani</strong>zată. Banatul, Valahia, Moldova,<br />
Transilv<strong>ani</strong>a, Bucovina şi Galiţia alcătuiau „imperiul” dacilor.<br />
Bogăţia dacilor, mai ales aurul lor, a atras atenţia rom<strong>ani</strong>lor care<br />
în anul 101 au atacat triburile dace. În anul 107 războiul s-a<br />
încheiat în <strong>de</strong>favoarea dacilor. Din ţara liberă a dacilor a rezultat o<br />
provincie romană. Rom<strong>ani</strong>i, cu ajutorul sclavilor aduşi din toate<br />
provinciile ocupate, au început construirea drumurilor, a şanţurilor<br />
<strong>de</strong> apărare, a podului <strong>de</strong> la Orşova, cunoscut sub numele <strong>de</strong><br />
„Podul lui Apollodor”.<br />
Actuala Timişoara a <strong>de</strong>venit punctul <strong>de</strong> întâlnire a<br />
Orientului cu Occi<strong>de</strong>ntul. Rom<strong>ani</strong>i au împărţit Dacia în mai multe<br />
10
provincii: Dacia inferior (<strong>de</strong> la Cerna până la Olt), Dacia superior<br />
(Transilv<strong>ani</strong>a), Moesia superior (între Mureş şi Tisa). Teritoriul <strong>de</strong><br />
la sud <strong>de</strong> Mureş (banatul Timişoarei) s-a numit Dacia ripensis.<br />
Aici au apărut aşezările Arcidara, Bersovia, Moriseum, Tibiscum,<br />
Zambara şi altele. Rom<strong>ani</strong>i au folosit bogăţiile subsolului<br />
provinciilor dace, dar au <strong>de</strong>scoperit şi binefacerile apelor termale<br />
<strong>de</strong> la Buziaş şi Băile Herculane.<br />
Împăratul Aurelianus nu a mai putut ţine piept invaziilor<br />
popoarelor germ<strong>ani</strong>ce, astfel că în anul 275 rom<strong>ani</strong>i s-au retras.<br />
Dacia, inclusiv Banatul, a rămas pradă popoarelor migratoare<br />
germ<strong>ani</strong>ce: ostrogoţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii.<br />
Banatul a ajuns în stăpânirea ostrogoţilor. În anul 375, în<br />
timpul regelui Ermanerich, Banatul a <strong>de</strong>venit scena unei invazii<br />
crâncene. Hunii, sub conducerea lui Attila, au reuşit să înfrângă<br />
popoarele germ<strong>ani</strong>ce şi să ocupe o mare parte a Europei. În anul<br />
451, la est <strong>de</strong> Paris, a avut loc o bătălie între „Asia şi Europa” care<br />
au luptat pe viaţă şi pe moarte (Klein 1980: 20). Hunii au pierdut<br />
bătălia, iar imperiul lor s-a năruit.<br />
După înfrângerea hunilor, în Banat au domnit gepizii. Dar<br />
dinspre răsărit apare iarăşi un popor migrator: avarii. De prezenţa<br />
lor pe aceste meleaguri mai amintesc şi astăzi şanţurile <strong>de</strong> apărare<br />
circulare din jurul aşezărilor lor. Abia Carol cel Mare, stăpânul<br />
unui puternic imperiu şi apărătorul creştinismului, a reuşit în<br />
perioada 791-796 să-i alunge pe avari din centrul Europei.<br />
După victoria lui Carol cel Mare asupra avarilor, în Banat<br />
au stăpânit bulgarii. Încă în anul 1000, între Mureş şi Vidin<br />
stăpâneau bulgarii. În anul 1030, la Sânnicolau Mare a avut loc o<br />
bătălie în care bulgarii au fost înfrânţi, iar Banatul a ajuns sub<br />
stăpânirea Ungariei. Din perioada respectivă s-ar putea să fie<br />
comoara cea mai valoroasă, găsită la Sânnicolau în anul 1799, în<br />
timpul Habsburgilor, şi păstrată la Muzeul <strong>de</strong> Artă din Viena.<br />
Comoara cuprin<strong>de</strong> 23 <strong>de</strong> vase din aur în greutate <strong>de</strong> aproape 10<br />
kg.<br />
Se presupune că populaţia <strong>de</strong> atunci a Banatului era în<br />
mare parte slavă. Numele unor localităţi stau mărturie pentru<br />
această opinie: Orşova, Kenes (Satchinez), Bulgăruş, Lovrin,<br />
11
Recaş. Viaţa lor era mai mult nomadă şi locuiau în bor<strong>de</strong>ie săpate<br />
în pământ.<br />
În anul 893 poporul ungar a fost alungat din teritoriul<br />
dintre Don şi Dnipru <strong>de</strong> către pecenegi. Maghiarii s-au <strong>de</strong>plasat<br />
spre apus şi s-au stabilit fără a fi nevoiţi a lupta, pe locurile un<strong>de</strong><br />
se stabiliseră anterior avarii. S-au aşezat pe câmpia dintre Dunăre<br />
şi Tisa, luând în stăpânire şi Banatul. Ei au început să facă<br />
incursiuni spre vest. În anul 895, la doi <strong>ani</strong> după stabilirea lor între<br />
Dunăre şi Tisa, maghiarii au atacat Banatul, condus atunci <strong>de</strong><br />
Glad, ocupându-l. Împăratul Otto I reuşeşte, în anul 955, să-i<br />
înfrângă. Acest eveniment îi <strong>de</strong>termină să <strong>de</strong>vină stabili şi să a<strong>de</strong>re<br />
la creştinism. Principele Geza (Geisa) s-a creştinat şi şi-a împărţit<br />
ţara în comitate. Fiul său, Ştefan, a creştinat Ungaria, dar a avut <strong>de</strong><br />
luptat cu triburile încă păgâne. Pe la anul 1030, regele Ştefan al<br />
Ungariei 1 l-a însărcinat pe comandantul Csanad să lupte împotriva<br />
lui Achtum, principele triburilor stabilite între Dunăre, Tisa,<br />
Mureş şi apoi extinse până la Vidin. În bătălia care a avut loc între<br />
Tomnatic şi Sânnicolau Mare, Achtum a fost omorât, iar armata<br />
lui a fost învinsă. Capitala lui Achtum fusese Morissenum. Din<br />
porunca regelui Ştefan, ea a primit numele învingătorului, iar<br />
teritoriul câştigat a <strong>de</strong>venit comitatul <strong>de</strong> Csanad (Cenad).<br />
Regele Ştefan a dispus înfiinţarea unei episcopii la Cenad,<br />
al cărei prim episcop a fost călugărul benedictin italian Gerhardus<br />
Sagredo. Comitatul Csanad a fost împărţit în comitate mai mici şi<br />
în <strong>de</strong>canate. Numele <strong>de</strong> Banat încă nu era cunoscut. Comitatul <strong>de</strong><br />
Temes (Timiş) este atestat în documente pentru prima dată în anul<br />
1175. Comitatul Torontal a fost înfiinţat abia în anul 1326.<br />
Se presupune că prin anul 1175 exista o aşezare omenească<br />
cu numele <strong>de</strong> Billyed, pe locul un<strong>de</strong> se află localitatea noastră, cu<br />
populaţie slavă.<br />
A urmat invazia tătarilor în anul 1241 care a distrus<br />
fortăreaţa Csanad. Dar, cum o nenorocire nu vine niciodată<br />
singură, în acelaşi an au năvălit cum<strong>ani</strong>i şi pecenegii din<br />
Mongolia. Principalele lor aşezări au fost Beşenova Veche<br />
1 Este vorba <strong>de</strong> Sf. rege Stefan al Ungariei <strong>de</strong> mai târziu.<br />
12
(Du<strong>de</strong>ştii Vechi), Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi) şi Mocrin.<br />
Cum<strong>ani</strong>i duceau o viaţă nomadă. În anul 1279 li s-a pus în ve<strong>de</strong>re<br />
să-şi fixeze domiciliul. Ca răspuns la această somaţie, au distrus<br />
domeniile familiei Csanad <strong>de</strong> pe malul stâng al Mureşului.<br />
În anul 1285 au năvălit în Banat tătarii nogai, venind<br />
dinspre Transilv<strong>ani</strong>a. Au atacat Lipova, dar n-au reuşit s-o<br />
cucerească.<br />
Nu este <strong>de</strong> mirare că aşezarea Billyed a dispărut în timpul<br />
acelor vremuri tumultuoase.<br />
Prin căsătoria sa cu prinţesa Gisela, fiica ducelui <strong>de</strong><br />
Bavaria, regele Ştefan şi-a întărit legăturile cu germ<strong>ani</strong>i. O dată cu<br />
prinţesa au venit în Ungaria cavaleri, meseriaşi şi ţăr<strong>ani</strong> germ<strong>ani</strong>,<br />
ţara adoptând astfel o civilizaţie şi o cultură apuseană.<br />
În secolul al XII-lea a început colonizarea Transilv<strong>ani</strong>ei cu<br />
populaţie germană — saşii <strong>de</strong> mai târziu — care a primit în anul<br />
1224 dreptul la autoadministraţie.<br />
În anul 1308, Carol Robert <strong>de</strong> Anjou a <strong>de</strong>venit, cu ajutorul<br />
papei, rege al Ungariei. În anul 1316 a întărit fortăreaţa Timişoarei<br />
şi s-a stabilit aici. În anul 1365 Carol Robert a pornit spre<br />
Bulgaria, în războiul împotriva turcilor. În anul 1366 el l-a<br />
însărcinat pe comitele Benedikt Heim al Timişului şi cu<br />
administrarea Vidinului.<br />
Deşi nu s-au prea găsit documente care să ateste prezenţa<br />
germ<strong>ani</strong>lor în Timişoara medievală, se presupune că în oraş exista<br />
<strong>de</strong>ja o astfel <strong>de</strong> comunitate 2 . Ei erau cunoscuţi sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong><br />
Nemce, Nempţi (nemţi) sau Sas. Deja în anul 1317 exista în<br />
apropiere <strong>de</strong> Timişoara o localitate numită Villa Nempţi. Din anul<br />
1427 este atestat Prädium Nemce în zona Bocşei, iar din 1406<br />
localitatea Sas (Sasca).<br />
Pe la mijlocul secolului al XIV-lea s-a ridicat o nouă<br />
putere din sudul Asiei şi a început cucerirea Europei: Este vorba<br />
<strong>de</strong>spre turci. În anul 1382 au pus stăpânire pe oraşul Sofia. În anul<br />
2 Din rândurile acestei comunităţi germane provine şi Pelbart <strong>de</strong> Timişoara<br />
(1435-1504), călugăr franciscan şi teolog romano-catolic, primul autor <strong>de</strong> limbă<br />
germană din Banat.<br />
13
1389 reuşesc să-i învingă pe sârbi, iar în 1393 cuceresc Bulgaria.<br />
Mulţi refugiaţi din aceste teritorii au căutat adăpost în Banat.<br />
Cu sprijinul moral şi financiar al papei Eugen al IV-lea,<br />
Ioan Hunia<strong>de</strong> (Iancu <strong>de</strong> Hunedoara), a pornit o camp<strong>ani</strong>e<br />
împotriva turcilor. Regele Ungariei l-a numit căpitan al<br />
Belgradului şi conte al Timişoarei. El a dispus construirea<br />
castelului huniazilor în care a locuit cu familia 3 .<br />
În ciuda vitejiei sale, Iancu <strong>de</strong> Hunedoara, care îl avea<br />
alături pe tânărul rege Ladislaus, nu a putut ţine piept armatei<br />
otomane, superioară numeric. În bătălia <strong>de</strong> la Varna, la 10<br />
noiembrie 1444, regele a căzut în luptă, turcii <strong>de</strong>venind<br />
învingători. La acea luptă a participat şi primul stăpân cunoscut al<br />
<strong>Biled</strong>ului, marchizul Peter <strong>de</strong> Berekzow, căruia Hunia<strong>de</strong> i-a oferit<br />
un blazon propriu. Originalul actului <strong>de</strong> conferire a titlului<br />
nobiliar şi al blazonului se află în muzeul <strong>de</strong> la Cluj. Localitatea<br />
<strong>Biled</strong> s-a aflat în posesia familiei Berekzow din anul 1404 şi până<br />
în anul 1463.<br />
În anul 1514 ţăr<strong>ani</strong>i conduşi <strong>de</strong> Gheorghe Doja s-au<br />
răsculat împotriva nobilimii asupritoare. Răsculaţii au atacat Buda<br />
şi Pesta, au cucerit Szegedul, au ajuns la Cenad, un<strong>de</strong> l-au omorât<br />
pe episcopul Nicolaus Csaky şi s-au îndreptat apoi spre Timişoara.<br />
Voievodul Transilv<strong>ani</strong>ei, Ioan Zapolya, a venit în ajutor oraşului<br />
şi rebelii au fost învinşi. Doja, fratele său şi încă 40 <strong>de</strong> rebeli au<br />
avut o moarte groaznică. După înfrângerea răscoalei, viaţa<br />
ţăr<strong>ani</strong>lor a <strong>de</strong>venit şi mai grea, nobilii asuprindu-i şi mai mult.<br />
În anul 1453 Constantinopolul a fost cucerit <strong>de</strong> turci şi a<br />
<strong>de</strong>venit reşedinţa sult<strong>ani</strong>lor. Cucerirea teritoriilor vecine nu a<br />
întârziat. În 1459 a fost supusă Serbia, în 1463 a urmat Bosnia, iar<br />
în 1465 au fost cucerite Alb<strong>ani</strong>a şi Herţegovina. În nordul Dunării,<br />
Moldova şi Ţara Românească au rezistat eroic, astfel că abia prin<br />
anul 1511 turcii au reuşit să aibă oarecare influenţă asupra lor.<br />
Soliman al II-lea a cucerit în anul 1521 Belgradul şi<br />
Sabacul, <strong>de</strong>venind astfel un pericol pentru Ungaria. La 29 august<br />
1526, în bătălia <strong>de</strong> la Mohács, regele Ungariei, Ludovic al II-lea<br />
3 În prezent clădirea adăposteşte Muzeul Banatului.<br />
14
moare, iar Ungaria este înfrântă. Misiunea <strong>de</strong> a apăra Europa <strong>de</strong><br />
turci revine astfel Imperiului austriac.<br />
În anul 1529 turcii au pornit atacul asupra Vienei. Au<br />
<strong>de</strong>vastat tot ce au întâlnit în cale, dar cetatea a rezistat eroic. În<br />
1532 a urmat al doilea asalt asupra Vienei. Împăratul Ferdinand I,<br />
dându-şi seama că nu vor mai rezista, a semnat tratatul <strong>de</strong> pace<br />
pentru cinci <strong>ani</strong>. În acest timp Austria se pregătea pentru o nouă<br />
înfruntare cu turcii, <strong>de</strong> data aceasta însă cu ajutor german, sp<strong>ani</strong>ol<br />
şi italian.<br />
Timp <strong>de</strong> un sfert <strong>de</strong> veac Banatul a fost scutit <strong>de</strong> invazia<br />
turcilor datorită faptului că aparţinea teritoriului lui Ioan Zapolya,<br />
protejatul sultanului. Abia după ce împăratul Ferdinand I a intrat<br />
cu magnaţii în Transilv<strong>ani</strong>a pentru tratative, turcii au înaintat în<br />
Banat. După patru săptămâni <strong>de</strong> asalt şi <strong>de</strong> luptă corp la corp,<br />
Timişoara a fost nevoită să se pre<strong>de</strong>a. A urmat o perioadă <strong>de</strong><br />
ocupaţie care a durat 164 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>.<br />
La 14 iulie 1683 Kara Mustafa atacă din nou Viena, dar la<br />
12 septembrie 1683 oraşul este eliberat. Trupele imperiale îi<br />
urmăresc pe turci şi în anul 1686 cuceresc Budapesta, iar în 1688<br />
Belgradul. Cu ajutorul românilor, al sârbilor şi al albanezilor<br />
înaintează în Balc<strong>ani</strong>.<br />
În anul 1697, trupele imperiale aflate sub conducerea<br />
prinţului Eugeniu <strong>de</strong> Savoya, reuşesc să-i înfrângă pe turci pe<br />
Tisa, la Zenta. Turcii sunt obligaţi să încheie Pacea <strong>de</strong> la<br />
Karlowitz (1699) în urma căreia Ungaria şi Transilv<strong>ani</strong>a că<strong>de</strong>au<br />
sub stăpânirea habsburgică. Banatul a rămas în continuare sub<br />
stăpânirea turcească. Timişoara era ultima cetate otomană din<br />
Banat.<br />
La 26 august 1716 prinţul Eugeniu <strong>de</strong> Savoya atacă<br />
Timişoara. S-au dat lupte crâncene, cu multe pier<strong>de</strong>ri omeneşti.<br />
Turcii au fost nevoiţi să capituleze la 13 octombrie 1716, iar<br />
Timişoara, după 164 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> ocupaţie păgână, avea din nou<br />
stăpâni creştini. Sub conducerea prinţului Eugeniu <strong>de</strong> Savoya<br />
armata imperială continuă urmărirea turcilor, cucerind Belgradul<br />
la 22 august 1717. La 21 iulie 1718 Austria încheie cu Turcia<br />
Pacea <strong>de</strong> la Passarowitz. Această pace aduce Austriei mari<br />
15
avantaje: câştigă cinci districte ale Valahiei, Banatul, o parte a<br />
Serbiei şi a Bosniei. De asemenea, această pace îi obligă pe turci<br />
să-i menajeze pe creştinii din teritoriile încă ocupate.<br />
3.2 Banatul — provincie austriacă (1716-1778)<br />
La 30 <strong>de</strong>cembrie 1716, împăratul Carol al VI-lea a <strong>de</strong>clarat<br />
Banatul provincie austriacă. Curtea <strong>de</strong> la Viena l-a numit pe<br />
contele Claudius Florimund <strong>de</strong> Mercy guvernator al noii provincii.<br />
Acesta a găsit o ţară distrusă şi a întocmit un plan <strong>de</strong> org<strong>ani</strong>zare a<br />
noii provincii. Printre altele, Mercy propunea înfiinţarea unor<br />
localităţi sau popularea celor existente <strong>de</strong>ja cu ţăr<strong>ani</strong> şi meseriaşi<br />
germ<strong>ani</strong> care să fie scutiţi timp <strong>de</strong> şase <strong>ani</strong> <strong>de</strong> taxe şi impozite.<br />
S-a trecut la împărţirea teritoriului în districte. Districtul<br />
Temesvar era format din 71 <strong>de</strong> sate, dar Billyed nu figura printre<br />
ele, prin urmare fusese distrus şi părăsit. Satele erau foarte mici,<br />
<strong>de</strong> exemplu Ivanda avea 40 <strong>de</strong> case, Moşniţa 50 <strong>de</strong> case, Săcălaz<br />
66 <strong>de</strong> case, Lovrin numai 18 case, Hodoni 15 case, Variaş 40 <strong>de</strong><br />
case, Satchinez 10 case, iar Becicherec 36 <strong>de</strong> case.<br />
Terenul era mlăştinos şi clima nesănătoasă. Banatul era în<br />
pericol să se <strong>de</strong>populeze. Unii locuitori au părăsit Banatul<br />
stabilindu-se în Ungaria, Transilv<strong>ani</strong>a sau Ţara Românească, alţii<br />
au murit tocmai din cauza climei şi a lipsei apei potabile.<br />
În martie 1727 administraţia <strong>de</strong> la Timişoara a hotărât<br />
înfiinţarea Canalului Bega. În Timişoara Bega a fost dirijată în<br />
patru canale care erau unite la ieşirea din oraş, formând un canal<br />
navigabil. Începând cu anul 1737 la Timişoara au sosit cu vaporul<br />
colonişti germ<strong>ani</strong> care s-au îmbarcat la Ulm.<br />
Contele Mercy a găsit în Banat o populaţie foarte pestriţă:<br />
germ<strong>ani</strong>, maghiari, români, raiţi 4 , greci, evrei şi ţig<strong>ani</strong>. Principala<br />
etnie o constituiau românii şi raiţii. Ei au fost numiţi <strong>de</strong> noua<br />
stăpânire „Nationalisten” (naţionalişti) şi locuiau mai ales în<br />
partea muntoasă a Banatului, trăind în condiţii mo<strong>de</strong>ste. Hrana<br />
4 Raiţii = o populaţie croată, urmaşi ai vechilor iliri.<br />
16
principală o constituiau mămăliga şi mălaiul. Hainele erau simple,<br />
confecţionate în casă, iar în picioare purtau opinci. Ocupaţiile <strong>de</strong><br />
bază erau creşterea vitelor şi agricultura.<br />
Grecii, evreii şi ţig<strong>ani</strong>i nu erau consi<strong>de</strong>raţi „pământeni”,<br />
<strong>de</strong>oarece se stabiliseră aici în timpul ocupaţiei otomane. Grecii se<br />
ocupau cu comerţul. Toleraţi erau şi evreii care erau tot negustori.<br />
Ţig<strong>ani</strong>i duceau o viaţă nomadă, mutându-se dintr-o localitate în<br />
alta, fiind fierari şi lăcătuşi <strong>de</strong> ale căror servicii beneficiau ţăr<strong>ani</strong>i.<br />
În anul 1740 a murit împăratul Carol al VI-lea. Lui i-a<br />
urmat la tron fiica sa în vârstă <strong>de</strong> 23 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>, <strong>Maria</strong> Theresia.<br />
Imperiul era sărăcit în urma numeroaselor războaie, vistieria era<br />
goală. Banatul putea <strong>de</strong>veni o sursă <strong>de</strong> venituri pentru Curtea <strong>de</strong> la<br />
Viena. Pentru aceasta era însă nevoie <strong>de</strong> specialişti. Astfel a<br />
început o camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> convingere a diferiţilor meseriaşi <strong>de</strong> a se<br />
stabili în Banat. A urmat apoi colonizarea ţăr<strong>ani</strong>lor prin înfiinţarea<br />
unor localităţi germane, printre care şi Billiet (1765).<br />
La numai 18 <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la înfiinţarea localităţii Billiet, în anul<br />
1778, împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia ce<strong>de</strong>ază Banatul Regatului<br />
Ungar.<br />
3.3 Banatul şi Regatul Ungar (1778-1849)<br />
Din 1765 Josif al II-lea a <strong>de</strong>venit regent, având dreptul <strong>de</strong><br />
a conduce imperiul alături <strong>de</strong> <strong>Maria</strong> Theresia, mama sa. Începând<br />
cu anul 1768 el a întreprins trei călătorii în Banat. El a avut i<strong>de</strong>ea<br />
<strong>de</strong> a „fărâmiţa” Banatul, scoţând pământurile la licitaţie pentru a<br />
mai îmbunătăţi vistieria imperială.<br />
După moartea mamei sale (29 noiembrie 1780), împăratul<br />
Josif al II-lea pune în aplicare planul <strong>de</strong> scoatere la licitaţie a<br />
moşiilor bănăţene. De la licitaţie sunt excluşi ţăr<strong>ani</strong>i, cărora în<br />
camp<strong>ani</strong>a <strong>de</strong> colonizare li se promisese dreptul <strong>de</strong> a fi liberi,<br />
supuşi doar Coroanei. Soarta lor este pecetluită: ţăr<strong>ani</strong>i bănăţeni<br />
<strong>de</strong>vin clăcaşi. Pentru ca o moşie să aducă în vistieria imperială un<br />
câştig mai mare, <strong>de</strong>ci pentru a avea un preţ bun <strong>de</strong> licitare, era<br />
nevoie <strong>de</strong> suficiente braţe <strong>de</strong> muncă (clăcaşi). Împăratul a hotărât<br />
17
o nouă camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> colonizare, a treia şi ultima (1782-1787). În<br />
satele germane <strong>de</strong>ja existente au fost colonizate încă 13500 <strong>de</strong><br />
persoane.<br />
În anul 1786 au fost încartiruite la Billiet 23 <strong>de</strong> familii (cu<br />
113 persoane). Dintre acestea doar trei familii au rămas aici,<br />
celelalte stabilindu-se la Becicherecul Mic (16 familii) şi<br />
Sânandrei (4 familii).<br />
În anul 1788 a avut loc o invazie a turcilor în sudul<br />
Banatului. Locuitorii din zona invadată s-au refugiat spre satele<br />
din nord. Abia după anul 1791 a fost încheiată pacea cu turcii.<br />
Refugiaţii sare s-au întors în satele lor n-au mai găsit nimic. Unii<br />
nici nu s-au mai întors, ci au rămas în satele în care se refugiaseră.<br />
18
4 Istoricul localităţii<br />
4.1 Stăpânii <strong>Biled</strong>ului <strong>de</strong>-a lungul timpului<br />
Domnul Franz Klein, un fiu al localităţii <strong>Biled</strong>, stabilit la<br />
Viena, a studiat multe documente din Arhivă pentru a găsi<br />
informaţii necesare scrierii unei monografii a comunei sale natale.<br />
Astfel, în anul 1980 a apărut la Viena Billed. Chronik<br />
einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in Quellen und Dokumenten<br />
1765-1980 (Billed. Cronica unei localităţi <strong>de</strong> câmpie în izvoare<br />
şi documente 1765-1980), iar în anul 1987, tot la Viena a ieşit <strong>de</strong><br />
sub tipar volumul Billed. Musterdorf <strong>Maria</strong> Theresias im Banat<br />
in Bil<strong>de</strong>rn und Dokumenten 1765-1987 (Billed. O comună<br />
mo<strong>de</strong>l a Mariei Theresia din Banat, în ilustraţii şi documente<br />
1765-1987). Autorul reuşeşte să se întoarcă pe firul istoriei, găsind<br />
documente care atestă cui aparţinea pământul până în evul mediu.<br />
În <strong>de</strong>cursul timpului pământul pe care se află localitatea <strong>Biled</strong> şi-a<br />
schimbat a<strong>de</strong>sea stăpânul.<br />
Prima informaţie <strong>de</strong>spre existenţa unei localităţi cu numele<br />
<strong>de</strong> Billed a fost găsită <strong>de</strong> Franz Klein în istoria oraşului Velika<br />
Kikinda (Kikinda Mare) în care apare numele localităţii împreună<br />
cu alte 31 <strong>de</strong> localităţi ca fiind proprietatea familiei Hagymas <strong>de</strong><br />
Berekszo / Berekzow), în perioada 1404-1463. Astfel, în anul<br />
1404 — poate şi mai <strong>de</strong>vreme — acest teritoriu era proprietatea<br />
familiei Hagymas <strong>de</strong> Berekzow / Berekszo. În anul 1462 Nikolaus<br />
Hagymas <strong>de</strong> Berekszo s-a înfrăţit cu Johann <strong>de</strong> Szentgirolt,<br />
împărţind cu el dreptul <strong>de</strong> proprietate asupra moşiei Billyed.<br />
În anul 1526 regele Ioan Zapolya i-a oferit acest teritoriu<br />
împreună cu alte proprietăţi căpitanului Ladislaus <strong>de</strong> Kerecseny<br />
Kökenyd din Gyula. În anul 1552 Banatul, care aparţinea în acea<br />
vreme regelui maghiar Ioan Zapolya, este atacat <strong>de</strong> turci. După<br />
patru săptămâni <strong>de</strong> luptă Timişoara este ocupată, <strong>de</strong>venind paşalâc<br />
turcesc pentru o perioadă <strong>de</strong> 164 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>. Populaţia băştinaşă era<br />
formată în acea vreme din români şi sârbi.<br />
19
Războiul turcesc din 1716-1718 se sfârşeşte cu Pacea <strong>de</strong> la<br />
Passarowitz, iar Banatul trece sub directa stăpânire a<br />
Habsburgilor. După cucerirea Banatului <strong>de</strong> către trupele imperiale<br />
în anul 1716, Habsburgii au <strong>de</strong>venit stăpânii teritoriului nou<br />
cucerit. La 19 martie 1719 contele <strong>de</strong> Mercy a <strong>de</strong>venit stăpânul<br />
viager al „Prädium Billiet“. După moartea contelui Mercy, în<br />
1738, împăratul re<strong>de</strong>vine stăpânul acestui pământ.<br />
În arhivele din Viena au fost găsite documente care<br />
menţionează numele <strong>de</strong> Billiet ca fiind o localitate părăsită,<br />
distrusă (în 1721). Pe o hartă a comitatelor Csanadiensis şi<br />
Temesiensis din anul 1709 apare localitatea Billiet, dar harta<br />
districtului Timiş din 1720 consemnează în această zonă doar<br />
mlaştini şi păşuni.<br />
De fapt, după Pacea <strong>de</strong> la Passarowitz, Banatul a <strong>de</strong>venit<br />
„marele fânar al Imperiului”, livrând caii şi bovinele economiei<br />
europene. Conform unor documente din perioada 3 mai 1722-21<br />
aprilie 1725, sub forma unor contracte dintre Administraţia<br />
Districtului Timişoara şi raiţii Jura şi Frona din Timişoara, aceştia<br />
au luat în arendă pământul localităţii Billiet pentru 70 <strong>de</strong> florini pe<br />
an.<br />
Dintr-un contract <strong>de</strong> vânzare-cumpărare din 22 iunie 1737,<br />
reiese că administratorul imperial Johann Mayer îi vin<strong>de</strong><br />
contabilului G.W. Haagen toate <strong>ani</strong>malele (800 <strong>de</strong> bovine şi 78 <strong>de</strong><br />
cai) aflate pe Prädio Pilliet şi îi dă în arendă păşunea („Prädio”)<br />
pentru şase <strong>ani</strong> contra sumei <strong>de</strong> 100 <strong>de</strong> florini pe an.<br />
Din toate documentele din <strong>ani</strong>i următori rezultă că Prädio<br />
Billiet (1742), Billed (1743), Billet (1743), Billed (1745), Billiet<br />
(1745) produce fânul necesar cailor armatei imperiale. La 14 iulie<br />
1749 administraţia constată existenţa a 1073 stoguri <strong>de</strong> fân pe<br />
Prädio Billiet, iar în 1752 administratorul districtual Wittofsky<br />
solicită fonduri pentru plata „supuşilor” care au cosit fânul şi au<br />
făcut 2000 <strong>de</strong> stoguri.<br />
Primii colonişti germ<strong>ani</strong> din Banat au fost funcţionarii<br />
monarhiei, apoi meseriaşii şi negustorii. De asemenea erau<br />
solicitaţi medici, ingineri, dar mai ales constructori pentru<br />
fortăreaţă. Primele localităţi colonizate au fost cele din Banatul <strong>de</strong><br />
20
munte: Bocşa, Dognecea, Oraviţa etc. În 1723 au apărut 12<br />
localităţi germane, unele nou înfiinţate, altele prin lărgirea<br />
localităţilor <strong>de</strong>ja existente locuite <strong>de</strong> români şi <strong>de</strong> sârbi.<br />
Colonizarea Banatului cu populaţie germană a avut un<br />
fond economic, politico-militar şi religios. Pământul Banatului era<br />
fertil, cu mari posibilităţi <strong>de</strong> extin<strong>de</strong>re a suprafeţelor agricole, dar<br />
şi în exploatarea subsolului, ceea ce putea aduce mari venituri<br />
Curţii Imperiale <strong>de</strong> la Viena, a cărei vistierie se golise datorită<br />
războaielor purtate <strong>de</strong> Imperiul Habsburgic.<br />
Foto 1 Stefan Jäger: Colonizarea germ<strong>ani</strong>lor în Banat<br />
Pe lângă interesul economic, colonizarea a avut şi un<br />
interes politico-militar. După înfrângerea turcilor, în Banat s-a<br />
instaurat stăpânirea habsburgică, <strong>de</strong>clarându-l „provincie a<br />
baroniei”. Astfel trebuiau întărite noile gr<strong>ani</strong>ţe ale Imperiului prin<br />
colonizarea unei populaţii din teritoriile mai vechi. Ultimul<br />
obiectiv urmărit a fost cel religios: nu naţionalitatea germană era<br />
<strong>de</strong>cisivă, printre colonişti aflându-se şi francezi, italieni sau<br />
sp<strong>ani</strong>oli, ci religia, apartenenţa la confesiunea romano-catolică<br />
fiind o condiţie esenţială pentru colonizare.<br />
În anul 1749 ar fi trebuit să fie colonizate 300 <strong>de</strong> familii<br />
germane pe Prädio Billet, dar împărăteasa dorea menţinerea<br />
păşunilor şi a fâneţelor, aşa că cele 1600 <strong>de</strong> persoane au fost<br />
împărţite în localităţi <strong>de</strong>ja existente: Neubeschenova (Du<strong>de</strong>ştii<br />
21
Noi), Freydorf (Freidorf), Jahrmatha (Giarmata), Detta (Deta),<br />
Lippa (Lipova), Rekasch (Recaş) etc.<br />
Publicitatea — la început prin agenţi cărora li se<br />
promiseseră sume fabuloase pentru aducerea <strong>de</strong> colonişti, apoi<br />
prin colonişti <strong>de</strong>ja stabiliţi în Banat şi trimişi „gratuit” în vechea<br />
patrie pentru a câştiga noi doritori <strong>de</strong> o viaţă „mai bună”, dar mai<br />
ales prin anunţurile publicitare ale presei vremii care promiteau<br />
multe înlesniri coloniştilor — a <strong>de</strong>terminat plecarea masivă a<br />
locuitorilor diferitelor provincii germane, spre disperarea<br />
principilor care rămâneau fără forţă <strong>de</strong> muncă. Coloniştilor li s-au<br />
promis şi chiar li s-au dat casă, curte, <strong>ani</strong>male, unelte, cereale,<br />
alimente, dar nu li s-a spus că toate acestea vor trebui plătite, ele<br />
fiind date pe credit. Unele familii au avut <strong>de</strong> plătit douăzeci <strong>de</strong> <strong>ani</strong><br />
datoriile, rămânând a<strong>de</strong>sea fără provizii după achitarea datoriilor.<br />
Primii <strong>ani</strong> au fost <strong>ani</strong> <strong>de</strong> crâncenă sărăcie.<br />
Valul mare <strong>de</strong> colonişti a dus la înfiinţarea altor localităţi<br />
pe lângă cele 46 existente <strong>de</strong>ja din 1734. În timpul domniei<br />
împărătesei <strong>Maria</strong> Theresia (1740-1778) s-a continuat colonizarea<br />
populaţiei germane în Banat, începută <strong>de</strong>ja în 1722, în timpul<br />
împăratului Carol al VI-lea şi al contelui Claudius Florimund <strong>de</strong><br />
Mercy.<br />
4.2 Întemeierea localităţii germane Billed<br />
În anul 1765, la 15 septembrie, poposesc pe Prädio Billiet<br />
primii colonişti germ<strong>ani</strong>. Cel care a răspuns <strong>de</strong> întemeierea noii<br />
localităţi a fost Franz Josef Knoll, administrator districtual stabilit<br />
la Sânandrei. Planul localităţii cuprin<strong>de</strong>a: 252 <strong>de</strong> case, o biserică<br />
şi o şcoală, străzile fiind dispuse pentru prima oară sub forma unei<br />
table <strong>de</strong> şah. Noua localitate era gândită ca „localitate-mo<strong>de</strong>l”<br />
pentru toate aşezările care urmau a fi înfiinţate în câmpia<br />
bănăţeană. În 1765, încă înainte <strong>de</strong> începerea iernii, s-au construit<br />
32 <strong>de</strong> case în Strada Veche. În aprilie 1766 Knoll este însărcinat<br />
să mai construiască 220 <strong>de</strong> case, dar se construiesc doar 202, iar în<br />
22
1767 se mai construiesc încă 20 <strong>de</strong> case. În total s-au construit 252<br />
<strong>de</strong> case, primăria şi şcoala.<br />
Prima stradă a localităţii Billiet a fost Strada Veche<br />
(Altgasse), apoi a urmat, în ordinea construirii caselor, strada a<br />
doua (Zwetgasse) numită mai târziu Hauptgasse (Strada<br />
Principală). Strada a treia a primit <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Kirchengasse<br />
(Strada Bisericii). Strada a patra se numeşte şi astăzi Vertgasse,<br />
iar strada a cincea Sauerlän<strong>de</strong>rgasse. Abia 33 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> mai târziu, în<br />
1798, se înfiinţează Strada Nouă (Neugasse).<br />
Până la construirea caselor, primii colonişti au fost încartiruiţi la<br />
Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi). Coloniştii sosiţi în 1766 au fost<br />
aduşi <strong>de</strong>ja pe locul viitoarei localităţi, pe „şantier”.<br />
Din anul 1800, după predarea acestui teren episcopiei <strong>de</strong><br />
Zagreb, Billiet <strong>de</strong>vine proprietatea acesteia. Primul episcop<br />
proprietar al Billiedului a fost Maximilian Verhovatz până în anul<br />
1827. Lui i-a urmat Georg Haulik până în anul 1869, urmat <strong>de</strong><br />
episcopul Alexan<strong>de</strong>r Alagovits până în 1875, căruia i-a succedat<br />
la scaunul episcopal Josef Mihailovits până în anul 1891, ultimul<br />
stăpân al Billiedului fiind episcopul <strong>de</strong> Zagreb Georg Poslovits.<br />
După primul război mondial pământul a fost, cu mici<br />
excepţii, proprietate privată, iar după al doilea război mondial a<br />
<strong>de</strong>venit proprietatea statului, situaţie care a durat până în anul<br />
1989.<br />
Foto 2 <strong>Biled</strong>, ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> sus (J. Rothgerber)<br />
23
Actualmente pământul este proprietate privată, primăria<br />
având o rezervă <strong>de</strong> teren şi administrând păşunile comunale.<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etimologic se presupune că <strong>de</strong>numirea<br />
iniţială Billyed provine <strong>de</strong> la Belu-Liod din limba slavă şi<br />
înseamnă Gheaţă Albă. Se pare că <strong>de</strong>numirea provine <strong>de</strong> la<br />
grindina care avea şi chiar mai are aici o frecvenţă mare, mai ales<br />
spre limita hotarului cu localitatea Iecea Mică.<br />
4.3 Structura localităţii<br />
După cum am amintit, planul localităţii era întocmit <strong>de</strong>ja<br />
în 1765 când au sosit primii colonişti germ<strong>ani</strong>. Străzile au primit<br />
<strong>de</strong>numirea după aşezarea lor în funcţie <strong>de</strong> prima stradă: Strada<br />
Veche, Strada a doua, Strada a treia, Strada a patra şi Strada a<br />
cincea. Mai târziu, Strada a doua a <strong>de</strong>venit Strada Principală,<br />
Strada a treia a <strong>de</strong>venit Strada Bisericii, iar Strada a cincea s-a<br />
numit Sauerlän<strong>de</strong>rgasse, după regiunea germană <strong>de</strong> un<strong>de</strong><br />
proveneau coloniştii (Sauerland). Străzile perpendiculare pe<br />
acestea nu aveau încă <strong>de</strong>numiri <strong>de</strong>oarece pe ele încă nu se aflau<br />
case. După 1895, când la 26 noiembrie a trecut pe lângă <strong>Biled</strong><br />
prima locomotivă, trăgând vagoane <strong>de</strong> persoane şi <strong>de</strong> marfă şi<br />
după ce s-a înfiinţat gara, a apărut şi Strada Gării, iar mai târziu şi<br />
Strada Morii.<br />
Să ne imaginăm cum arăta acum <strong>240</strong> <strong>de</strong> <strong>ani</strong> comuna<br />
noastră.<br />
Primul primar, Kaspar Hann, îşi avea sediul pe locul un<strong>de</strong><br />
astăzi se află casa cu numărul 538, în Strada Veche.<br />
Prima şcoală a fost <strong>de</strong> asemenea în Strada Veche, peste<br />
drum <strong>de</strong> primărie, astăzi casa nu numărul 474. Până în anul 1944<br />
în casa respectivă a locuit familia Mann. Locuitorii mai vârstnici<br />
ai <strong>Biled</strong>ului îşi mai amintesc <strong>de</strong> „Schule Klos” şi <strong>de</strong> „Schule<br />
Hans”, cum erau cunoscuţi în sat cei doi fii ai familiei.<br />
Primul birtaş din Billiet (1766) a fost Franz Schuch (casa<br />
cu numărul 476, în care mai târziu a locuit Jakob Krier).<br />
24
Primele 30 <strong>de</strong> case ale noii localităţi au fost gata în şase<br />
săptămâni. Toate casele aveau aceeaşi formă şi acelaşi număr <strong>de</strong><br />
încăperi. Spre stradă era o cameră „bună” — Stub — cu două<br />
ferestre: una spre stradă şi una spre curte, având câte un singur<br />
ochi cu înălţimea <strong>de</strong> 71 cm şi lăţimea <strong>de</strong> 54 cm. Bucătăria nu avea<br />
fereastră, lumina intrând doar pe uşă. Ultima încăpere, Kammer,<br />
avea o singură fereastră spre curte. De-a lungul întregii case era o<br />
streaşină mai lată formând „gangul”. Casa avea şi o cămară<br />
(Speiss).<br />
Casele au avut — majoritatea caselor din <strong>Biled</strong> au şi în<br />
prezent — o fundaţie din trei rânduri <strong>de</strong> cărămidă arsă, iar pereţii<br />
erau (mai sunt şi în zilele noastre) zidiţi din văiugă. Văiuga se<br />
obţinea din pământ galben (lut) amestecat cu pleavă şi cu apă,<br />
călcat cu picioarele, pus în forme <strong>de</strong> lemn şi apoi lăsat să se usuce<br />
la soare. Mortarul era tot pământ galben amestecat cu apă. Casele<br />
erau acoperite cu trestie, iar unele aveau acoperişul din paie.<br />
Unele case aveau şi un grajd sub acelaşi acoperiş.<br />
Foto 3 Franz Ferch: Casǎ ţǎrǎneascǎ germanǎ<br />
Lemnăria a fost pusă la dispoziţia coloniştilor gratuit. La 5<br />
noiembrie 1766 „localitatea mo<strong>de</strong>l” Billiet număra 232 <strong>de</strong> case<br />
terminate, iar un an mai târziu erau <strong>de</strong>ja 252 <strong>de</strong> case. Conform<br />
25
unui tabel din 11 septembrie 1766, la acea dată se aflau în Billiet<br />
279 <strong>de</strong> familii, <strong>de</strong>ci în 49 <strong>de</strong> case locuiau câte două familii.<br />
Presupunând că fiecare familie consta, în medie, din patru<br />
persoane, s-ar putea afirma că în septembrie 1766 noua localitate<br />
număra 1116 locuitori.<br />
Locul <strong>de</strong> casă, materialul <strong>de</strong> construcţie, terenul arabil şi<br />
păşunea au fost oferite coloniştilor gratuit din partea statului.<br />
Animalele <strong>de</strong> tracţiune (cai, boi), vacile, căruţele, uneltele agricole<br />
şi material semincer au fost date locuitorilor ca un „avans”, numit<br />
„Antizipation”, care urma să fie plătit după primii trei <strong>ani</strong> în care<br />
coloniştii erau scutiţi <strong>de</strong> taxe către stat. Coloniştii erau liberi să ia<br />
în avans cât doreau. Cei care mai aveau b<strong>ani</strong> <strong>de</strong> acasă îşi puteau<br />
cumpăra cele necesare noii gospodării. În ceea ce priveşte<br />
aprovizionarea cu alimente, au existat şi atunci probleme<br />
org<strong>ani</strong>zatorice şi nedreptăţi.<br />
În primii <strong>ani</strong> coloniştii s-au asociat (vecini sau ru<strong>de</strong>) ca să<br />
poată lucra 3-5 iugăre 5 <strong>de</strong> pământ.<br />
În anul 1769 s-a întocmit un plan al satului german Billiet<br />
din Districtul Timişoara. Pământul a fost măsurat şi împărţit în<br />
sessiuni <strong>de</strong> către căpitanul Anton Triebswetter, inginer militar. Au<br />
fost stabilite drumurile <strong>de</strong> acces, iar pământul a fost împărţit în<br />
trei câmpii numite Flure: una pentru culturile <strong>de</strong> toamnă, una<br />
pentru culturile <strong>de</strong> primăvară şi una care rămânea pârloagă şi pe<br />
care puteau paşte <strong>ani</strong>malele. În fiecare an o altă câmpie trebuia să<br />
rămână necultivată. Acest sistem <strong>de</strong> exploatare a pământului s-a<br />
păstrat în Banat până după revoluţia <strong>de</strong> la 1848.<br />
După puterea <strong>de</strong> muncă, coloniştii au fost împărţiţi în<br />
ganze Bauern („ţăr<strong>ani</strong> întregi”), halbe Bauern („jumătate <strong>de</strong><br />
ţăr<strong>ani</strong>”) şi chiar în Viertelbauern („un sfert <strong>de</strong> ţăr<strong>ani</strong>”) şi în funcţie<br />
<strong>de</strong> aceasta li s-au acordat sessiuni întregi, jumătăţi sau sferturi <strong>de</strong><br />
sessiuni. Un ţăran din prima categorie primea câte 8 iugăre <strong>de</strong><br />
teren arabil în fiecare din cele trei câmpii, 6 iugăre <strong>de</strong> pajişte, 6<br />
iugăre <strong>de</strong> izlaz şi 1 iugăr loc <strong>de</strong> casă, în total 37 <strong>de</strong> iugăre<br />
(aproximativ 21 ha). Ţăr<strong>ani</strong>i din categoria a doua au primit 12<br />
5 1 iugăr = 5775 m 2 .<br />
26
iugăre <strong>de</strong> pământ arabil în cele trei câmpii, 4 iugăre <strong>de</strong> pajişte, 4<br />
iugăre <strong>de</strong> izlaz şi 1 iugăr loc <strong>de</strong> casă, în total 21 <strong>de</strong> iugăre (12 ha).<br />
Ţăr<strong>ani</strong>i din categoria a treia au primit în total 13 iugăre (7,5 ha)<br />
după cum urmează: 6 iugăre teren arabil, 3 iugăre pajişte, 4 iugăre<br />
izlaz şi tot un iugăr loc <strong>de</strong> casă.<br />
După împărţirea pământului, timp <strong>de</strong> trei <strong>ani</strong> ţăr<strong>ani</strong>i au fost<br />
scutiţi <strong>de</strong> cote şi impozite. Anii 1770, 1771 şi 1772 au fost <strong>de</strong>ci<br />
<strong>ani</strong>i în care ţăr<strong>ani</strong>i au putut „prin<strong>de</strong> rădăcini”. Munca a fost<br />
istovitoare, având în ve<strong>de</strong>re că ţăr<strong>ani</strong>i trebuiau să <strong>de</strong>sţelenească<br />
pământul.<br />
Dacă în planul localităţii Billiet din anul 1769 era prevăzut<br />
ca din cele 252 <strong>de</strong> familii, 32 să primească sessiuni întregi şi 220<br />
<strong>de</strong> familii jumătăţi <strong>de</strong> sessiuni, prima carte funciară întocmită în<br />
anul 1774 şi studiată <strong>de</strong> d-l Wilhelm Weber arată următoarea<br />
situaţie: 189 <strong>de</strong> „ţăr<strong>ani</strong> întregi” şi 63 din celelalte categorii.<br />
Pământul nu putea fi înstrăinat. Dacă un ţăran nu era în stare să-şi<br />
plătească cotele şi impozitele, i se lua pământul şi i se dă<strong>de</strong>a altui<br />
colonist cu condiţia ca acesta să preia şi datoriile. Mai neplăcute<br />
<strong>de</strong>cât impozitele şi cotele erau pentru ţăr<strong>ani</strong> zilele <strong>de</strong> robotă, adică<br />
zilele <strong>de</strong> muncă neplătită în folosul comunei şi al stăpânilor<br />
domeniului. Ţăr<strong>ani</strong>i aveau obligaţia să presteze 62, respectiv 35 <strong>de</strong><br />
zile <strong>de</strong> robotă, în raport cu suprafaţa <strong>de</strong> pământ (sessiunea) pe<br />
care o aveau.<br />
Viaţa ţăr<strong>ani</strong>lor a <strong>de</strong>venit şi mai grea, impozitele crescând<br />
<strong>de</strong> la an la an. În anul 1794, inginerul Ernest Polak a primit<br />
misiunea <strong>de</strong> a împărţi rezerva <strong>de</strong> teren a localităţii Billiet în 102<br />
<strong>de</strong> parcele care au fost date în arendă ţăr<strong>ani</strong>lor. Între timp şi<br />
spaţiul locativ a <strong>de</strong>venit o problemă. Astfel, în anul 1798, a fost<br />
măsurată şi împărţită în locuri <strong>de</strong> casă Strada Nouă care a ocupat,<br />
cu 80 <strong>de</strong> case, o parte din păşunea comunală. Locurile <strong>de</strong> casă<br />
erau mai mici <strong>de</strong>cât cele ale primilor colonişti.<br />
După revoluţia din 1848 ţăr<strong>ani</strong>i au <strong>de</strong>venit proprietarii<br />
pământului, având dreptul să-l lase moştenire sau să-l vândă. De<br />
la acea dată nu s-a mai păstrat sistemul „rotaţiei” terenurilor<br />
cultivate şi a celor lăsate un an pârloagă.<br />
27
4.4 Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849 şi urmările ei<br />
La 24 februarie 1848 la Paris a izbucnit revoluţia. Acest<br />
eveniment a <strong>de</strong>terminat şi popoarele monarhiei austro-ungare să<br />
se ridice şi să ceară libertate politică, proprietate şi siguranţă. La 3<br />
martie 1848 L. Kossuth a cerut ca Ungaria să nu mai fie<br />
<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> Viena.<br />
La 13 martie, muncitori, ţăr<strong>ani</strong>, zilieri, sub conducerea<br />
stu<strong>de</strong>nţilor, au năvălit la Curtea împăratului cerând abolirea<br />
absolutismului. Împăratul s-a retras la Innsbruck, iar cancelarul<br />
Metternich a fost obligat să <strong>de</strong>misioneze. Trupele imperiale<br />
staţionate în Ungaria erau în mare încurcătură: trebuiau să aleagă<br />
între jurământul <strong>de</strong> credinţă faţă <strong>de</strong> împărat şi între jurământul pe<br />
constituţia ungară. Şi germ<strong>ani</strong>i din Banat erau în mare <strong>de</strong>rută.<br />
Serbia şi Croaţia au recunoscut supremaţia împăratului şi<br />
în aprilie 1848 au atacat Ungaria.<br />
În Billiet senioria era croată, prin episcopul <strong>de</strong> Zagreb care<br />
era stăpânul satului şi al pământului. Dar biserica, adică parohul<br />
Paul Novak, simpatiza cu Kossuth.<br />
Germ<strong>ani</strong>i bănăţeni, neputând uita trădarea împărătesei<br />
<strong>Maria</strong> Theresia care i-a abandonat şi cedat Ungariei, s-au ridicat<br />
împotriva imperiului. Saşii din Ar<strong>de</strong>al au rămas fi<strong>de</strong>li imperiului<br />
<strong>de</strong>oarece ei au beneficiat <strong>de</strong> unele drepturi <strong>de</strong>-a lungul timpului. Şi<br />
românii din Ar<strong>de</strong>al s-au ridicat la luptă sub conducerea lui Avram<br />
Iancu.<br />
În sudul Ungariei a început un a<strong>de</strong>vărat război rasial între<br />
unguri şi sârbi. Billiet a <strong>de</strong>venit scena unor înfruntări sângeroase.<br />
Aveau loc incursiuni, ba ale trupelor sârbeşti, ba ale celor<br />
ungureşti sau ale trupelor imperiale care rechiziţionau alimente şi<br />
nutreţ. Din scrisoarea adresată <strong>de</strong> administratorul Michaly Fuchs<br />
unei contese reiese că Billiet a fost obligat să plătească 10000 <strong>de</strong><br />
gul<strong>de</strong>ni şi să <strong>de</strong>a 150 <strong>de</strong> recruţi pentru armata imperială.<br />
Generalii şi armata imperială au încercat să împiedice<br />
fărâmiţarea Imperiului. La 2 <strong>de</strong>cembrie 1848, în locul bătrânului<br />
28
şi bolnavului împărat Ferdinand I a fost încoronat tânărul Franz<br />
Joseph, în vârstă <strong>de</strong> 18 <strong>ani</strong>.<br />
Sub comanda lui Haynau armata imperială a atacat<br />
Ungaria revoluţionară. Lupte sângeroase s-au dat la Lovrin, apoi<br />
la Billiet şi Becicherecul Mic. Victime ale luptelor au fost la<br />
Billiet următoarele persoane: Bakes <strong>Maria</strong> (19 <strong>ani</strong>), Mayer<br />
Katharina (36 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>) Müller Johann (33 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>) şi Haupt Barbara<br />
(22 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>). În lupta dusă pentru cucerirea cetăţii Timişoara a<br />
căzut şi Jakob Fieß (16 <strong>ani</strong>) din Billiet. Din armata imperială şi-au<br />
pierdut viaţa alţi patru bilezeni la Timişoara, unul la Arad şi doi în<br />
Lombardia.<br />
Revoluţionarii maghiari au fost nevoiţi să capituleze, dar<br />
n-au vrut să se supună lui Haynau, ci comandantului rus<br />
Paskiewitsch (Paschievici). La 17 august, la doar patru zile după<br />
capitularea Ungariei, trupele ruseşti au ajuns la Billiet, venind<br />
dinspre Satchinez. Locuitorii au avut obligaţia să asigure hrana<br />
armatei ruse 6 .<br />
Deşi revoluţia s-a încheiat prin victoria Coroanei şi<br />
capitularea Ungariei la 4 martie 1849, cetăţenii imperiului au<br />
câştigat unele drepturi. Noua constituţie garanta drepturi egale<br />
cetăţenilor, indiferent <strong>de</strong> origine. De asemenea se recunoştea<br />
libertatea personală, precum şi libertatea folosirii limbii materne<br />
<strong>de</strong> către toate naţionalităţile imperiului.<br />
Încurajaţi <strong>de</strong> noua constituţie, germ<strong>ani</strong>i din Banat au<br />
adresat împăratului o petiţie prin care cereau numirea unui conte<br />
german la conducerea Banatului. Delegatul petiţionar a fost<br />
parohul din Billiet, Josef Novak. Nici această petiţie şi nici cea <strong>de</strong>a<br />
doua nu a primit răspunsul sperat <strong>de</strong> populaţia germană din<br />
Banat.<br />
La Viena se hotărâse <strong>de</strong>ja că Serbia va <strong>de</strong>veni voievodat,<br />
iar Ungaria trebuia fărâmiţată. Împăratul îşi arăta astfel<br />
recunoştinţa faţă <strong>de</strong> Serbia care, în 1848, fusese primul sprijin<br />
6 La 17 august a murit la Billiet un soldat rus bolnav <strong>de</strong> holeră. Din anul 1836 la<br />
Billiet nu mai murise nimeni <strong>de</strong> holeră, dar între 17 august şi 27 septembrie<br />
1849 au murit 70 <strong>de</strong> persoane victime ale epi<strong>de</strong>miei <strong>de</strong> holeră. Epi<strong>de</strong>mii <strong>de</strong><br />
holeră au mai fost şi în <strong>ani</strong>i 1866 şi 1873.<br />
29
împotriva Ungariei revoluţionare. La 18 noiembrie 1849 împăratul<br />
Franz Joseph a hotărât înfiinţarea Voievodatului Serbiei şi<br />
Banatului Timişean (Wojwodschaft Serbien und Temeser Banat)<br />
cu capitala la Timişoara. Administraţia era direct subordonată<br />
Curţii Imperiale <strong>de</strong> la Viena. În 1853 teritoriul voievodatului a<br />
fost reorg<strong>ani</strong>zat, fiind împărţit în cinci districte subîmpărţite la<br />
rândul lor în raioane. Billiet a făcut parte din districtul Groß<br />
Becskerek (Becicherecul Mare). Limba oficială a noului voievodat<br />
era germana.<br />
În Voivodina trăiau peste 1400000 <strong>de</strong> persoane, aparţinând<br />
diferitelor naţionalităţi după cum urmează:<br />
Total 1 400 000 persoane<br />
români 406 000<br />
slavi 398 000<br />
germ<strong>ani</strong> 340 000<br />
maghiari 241 000<br />
evrei 16 000<br />
ţig<strong>ani</strong> 12 000<br />
Pe lângă aceştia mai trăiau aici câţiva greci, italieni, armeni şi<br />
turci.<br />
Banul Jellacic spera să câştige in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă<br />
administrativă în noul voievodat, aşa că şi-a pus funcţionari sârbi<br />
în toate punctele cheie ale administraţiei. Pentru că mulţi germ<strong>ani</strong><br />
simpatizaseră cu revoluţia maghiară, ei au fost supuşi torturilor,<br />
condamnărilor la moarte sau confiscării bunurilor. Generalul<br />
Mayerhoffer a fost trimis <strong>de</strong> la Viena să instaureze ordinea în<br />
zonă. El l-a numit pe contele Karl von Arizi comisar imperial.<br />
Împreună au dizolvat administraţia sârbească şi au încercat să nu<br />
favorizeze nici o naţiune, aşa cum preve<strong>de</strong>a constituţia.<br />
S-au reînfiinţat şcoli primare în limba germană în satele<br />
nemţeşti şi în Timişoara, apoi şcoli medii şi şcoli pedagogice<br />
pentru pregătirea învăţătorilor <strong>de</strong> limbă germană.<br />
În anul 1850 s-a reorg<strong>ani</strong>zat şi localitatea Billet, care a<br />
<strong>de</strong>venit plasă cu administraţie locală. Acestei plase îi aparţineau<br />
30
încă 19 localităţi. Birourile administraţiei erau în Strada Bisericii,<br />
la actualele numere <strong>de</strong> casă 252 şi 253. Acest eveniment a<br />
însemnat eliberarea <strong>de</strong>finitivă <strong>de</strong> sub stăpânirea episcopiei croate.<br />
Dar libertatea nu a durat prea mult. În anul 1867, în urma aplanării<br />
conflictului cu Ungaria, ju<strong>de</strong>cătoria a fost <strong>de</strong>spărţită <strong>de</strong><br />
administraţie, iar în posturile importante au fost numiţi funcţionari<br />
maghiari sau simpatizanţi ai lor.<br />
4.5 Statul dualist austro-ungar<br />
La 17 februarie 1867 se încheie acordul austro-ungar<br />
privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia<br />
Banatul şi Transilv<strong>ani</strong>a rămân încorporate Ungariei, anulându-lise<br />
autonomia. La 8 iunie împăratul Austriei, Franz Ioseph I se<br />
încoronează rege al Ungariei şi confirmǎ legea privind<br />
încorporarea Transilv<strong>ani</strong>ei şi Banatului la Ungaria. Astfel<br />
germ<strong>ani</strong>i <strong>de</strong> aici nu sunt rupţi doar <strong>de</strong> teritoriile lor <strong>de</strong><br />
provenienţă, ci şi <strong>de</strong> Austria. Comitatul <strong>de</strong> Torontal a fost împărţit<br />
în trei districte: districtul Sânnicolau Mare, districtul Periam şi<br />
districtul Billet. Limba oficială a <strong>de</strong>venit limba maghiară. Şi în<br />
<strong>Biled</strong> s-a făcut simţit procesul <strong>de</strong> maghiarizare mai ales prin<br />
învăţământul exclusiv în limba maghiară.<br />
4.6 Primul război mondial şi unirea Banatului cu<br />
România<br />
Principalele cauze care au dus la izbucnirea primului<br />
război mondial s-au conturat <strong>de</strong>ja la finele secolului al XIX-lea şi<br />
îşi aveau originea în lupta dintre marile puteri europene (Anglia,<br />
Franţa, Germ<strong>ani</strong>a, Austria şi Rusia) pentru primatul economic şi<br />
împărţirea coloniilor. Evenimentul care a dus la izbucnirea<br />
războiului a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand,<br />
moştenitorul tronului Austro-Ungariei la 28 iunie 1914 la<br />
31
Sarajevo. Austria <strong>de</strong>clară război Serbiei. La 12 <strong>de</strong>cembrie 1914,<br />
trupele austro-ungare, în frunte cu Regimentul 61 Infanterie din<br />
Timişoara, în cadrul căruia îşi satisfăceau şi bilezenii stagiul<br />
militar, ocupă Belgradul. În această confruntare, una din primele<br />
victime a fost locotenentul Otto Bier din <strong>Biled</strong>. În primul război<br />
mondial şi-au pierdut viaţa 123 <strong>de</strong> bilezeni ale căror nume sunt<br />
imortalizate pe monumentul <strong>de</strong> lângă biserica romano-catolică din<br />
<strong>Biled</strong>.<br />
După ce aparţinuse vreme <strong>de</strong> 200 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> Imperiului austroungar,<br />
la 17 august 1916 se încheie un acord între Antanta şi<br />
România privind anexarea Banatului la România. La 31 octombrie<br />
1918 Ungaria proclamă republica la Timişoara, Banatul <strong>de</strong>venind<br />
autonom în cadrul acesteia. În acest sens, la 3 noiembrie 1918 s-a<br />
format un „consiliu naţional şvăbesc” care promova apartenenţa<br />
politică la Ungaria, cerând totodată autonomie culturală.<br />
Armistiţiul <strong>de</strong> la 13 noiembrie 1918 preve<strong>de</strong>a ocuparea Banatului<br />
<strong>de</strong> către trupe sârbeşti. La 19 noiembrie Banatul este ocupat <strong>de</strong><br />
trupe sârbeşti, iar la 24 noiembrie se proclamă anexarea<br />
teritoriului la Serbia. La protestele României, trupele sârbeşti<br />
părăsesc estul Banatului, care este ocupat <strong>de</strong> trupe franceze<br />
(ianuarie 1919). Comandantul acestor trupe, generalul Farret, a<br />
purtat la <strong>Biled</strong> discuţii privind situaţia Banatului cu Johann Pierre<br />
şi cu avocatul dr. Stefan Frecot, <strong>de</strong>legat din partea germ<strong>ani</strong>lor din<br />
Banat la conferinţa <strong>de</strong> pace <strong>de</strong> la Paris (1919). Germ<strong>ani</strong>i din Banat<br />
s-au pronunţat împotriva împărţirii Banatului şi pentru unirea<br />
întregului Banat cu România. În urma tratatului <strong>de</strong> la Trianon (4<br />
iunie 1920), puterile învingătoare au hotărât însă împărţirea<br />
Banatului în trei părţi: cea mai mare parte (19150 km 2 din totalul<br />
<strong>de</strong> 28628 km 2 ) a revenit României, o altă parte (9220 km 2 )<br />
Serbiei, iar partea cea mai mică (258 km 2 ) Ungariei.<br />
La 13 noiembrie 1923 localitatea <strong>Biled</strong> a fost vizitată <strong>de</strong><br />
regele Ferdinand I al României şi <strong>de</strong> primul ministru Ioan<br />
Brătianu.<br />
32
4.7 Al doilea război mondial (1939-1945)<br />
La 1 septembrie 1939 trupele hitleriste au ocupat Polonia.<br />
Franţa şi Anglia au <strong>de</strong>clarat război Germ<strong>ani</strong>ei naziste, dar în vara<br />
anului 1940 Franţa a capitulat, iar flota engleză a fost scufundată<br />
în mare. Europa <strong>de</strong> vest era sub ocupaţie germană.<br />
Regele Carol al României era între două mari puteri:<br />
Germ<strong>ani</strong>a şi Uniunea Sovietică. Conducerea României s-a <strong>de</strong>cis<br />
pentru Vest. În toamna anului 1940 primele trupe germane au<br />
intrat în România pentru a instrui armata română. Armata română<br />
a avut o atitudine corectă, chiar amabilă faţă <strong>de</strong> trupele germane 7 .<br />
Aceste evenimente au produs entuziasm în rândurile<br />
tineretului german din Banat. Încă din primăvara anului 1940 s-a<br />
<strong>de</strong>sfăşurat o camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> recrutare pentru SS a tinerilor germ<strong>ani</strong><br />
din Banat. Din <strong>Biled</strong> s-au anunţat patru voluntari: Nikolaus Jobba,<br />
Mathias Noll, Sepp Kupi şi Franz Klein.<br />
La 22 iunie 1941 a <strong>de</strong>marat „Acţiunea Barbarossa”: marşul<br />
spre Uniunea Sovietică. Toţi bărbaţii apţi <strong>de</strong> luptă din <strong>Biled</strong> au<br />
participat, în armata română, la această etapă a războiului. În<br />
octombrie 1941, în bătălia <strong>de</strong> la O<strong>de</strong>sa, au căzut primii patru<br />
soldaţi din <strong>Biled</strong>, dar s-au întors acasă şi primii răniţi. Luptele <strong>de</strong><br />
la O<strong>de</strong>sa din iarna 1941/42, la temperaturi <strong>de</strong> – 40°C au făcut şi<br />
alte victime: unii soldaţi au murit îngheţaţi, iar alţii au avut <strong>de</strong><br />
suferit <strong>de</strong>gerături la mâini şi picioare care au avut ca urmare<br />
amputarea membrelor. Una dintre victime a fost Michael Mutter<br />
(nr. 93).<br />
La 13 mai 1943 la Bucureşti a fost semnat un tratat între<br />
generalul Antonescu şi reprezentantul german Killinger, care<br />
permitea tuturor cetăţenilor români <strong>de</strong> etnie germană să se înscrie<br />
în Wehrmacht-SS. Singura condiţie era împlinirea vârstei <strong>de</strong> 17<br />
<strong>ani</strong> până la 1 aprilie 1943. S-au prezentat atunci la recrutări 41560<br />
<strong>de</strong> bărbaţi. Din <strong>Biled</strong> s-au prezentat 198 <strong>de</strong> persoane care au fost<br />
7 Franz Klein, autorul cărţii Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat a<br />
fost martor ocular al primirii trupelor germale la Câmpina, la 6 <strong>de</strong>cembrie 1940.<br />
33
preluate la 10 iunie 1943 la Jimbolia <strong>de</strong> către trupele SS şi trimise<br />
la Viena pentru instruire.<br />
În vara anului 1944 situaţia <strong>de</strong> pe front a luat o întorsătură<br />
cu urmări dramatice pentru România. La 23 august 1944 generalul<br />
Antonescu a fost arestat, iar comanda trupelor române a fost<br />
preluată <strong>de</strong> generalul Sănătescu. La 25 august 1944 regele Mihai a<br />
fost obligat să <strong>de</strong>clare oficial război Germ<strong>ani</strong>ei naziste.<br />
Patru săptămâni mai târziu, la 21 septembrie 1944, la ora<br />
7, au apărut primii 20 <strong>de</strong> ruşi în <strong>Biled</strong>. Ziua începuse ca orice zi <strong>de</strong><br />
lucru, oamenii erau plecaţi la câmp, când, la intersecţia Străzii<br />
Sauerlän<strong>de</strong>r cu Strada Gării au apărut 20 <strong>de</strong> soldaţi sovietici. La<br />
început s-a crezut că sunt partiz<strong>ani</strong> sau prizonieri <strong>de</strong>zertori, dar<br />
după ora 8 au început să vină căruţele <strong>de</strong> pe hotarul Satchinezului<br />
aducând vestea că tot câmpul este împânzit cu ruşi. Până la<br />
amiază întreaga localitate a fost ocupată. Câţiva români (nu<br />
localnici) au năvălit în Primărie, au distrus mobilierul, au golit<br />
casa <strong>de</strong> b<strong>ani</strong> şi au aruncat actele în curte.<br />
La 22 septembrie 1944 un batalion al regimentului<br />
„Bran<strong>de</strong>nburg” a înaintat dinspre Jimbolia, Cărpiniş, Iecea Mică<br />
spre <strong>Biled</strong>. Fără a opune mare rezistenţă, trupele sovietice s-au<br />
retras spre Satchinez. Partea <strong>de</strong> nord-est a localităţii a fost ocupată<br />
<strong>de</strong> trupele germane, în vreme ce trupele sovietice au ocupat<br />
hotarul Satchinezului un<strong>de</strong> au găsit trei şanţuri <strong>de</strong> apărare. Luptele<br />
pe străzile localităţii au durat aproape trei săptămâni,<br />
<strong>de</strong>sfăşurându-se alternativ, pe străzile spre Şandra şi spre<br />
Satchinez. Majoritatea sătenilor au petrecut aceste zile în pivniţe.<br />
Casele <strong>de</strong> la marginea satului între străzile spre Şandra şi<br />
Satchinez au fost părăsite <strong>de</strong> locuitori. Urme ale luptelor se mai<br />
văd şi astăzi pe multe cruci din marmură din cimitirul<br />
Sauerlän<strong>de</strong>r.<br />
În dimineaţa zilei <strong>de</strong> 12 octombrie 1944 trupele germane<br />
au părăsit localitatea. Populaţiei germane din Banat i s-a sugerat<br />
să se refugieze. În jur <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong> familii din <strong>Biled</strong> au dat curs<br />
sugestiei, plecând cu căruţe sau tractoare spre Cărpiniş, iar apoi<br />
spre Jimbolia. Zece familii au încercat să se refugieze prin<br />
Jugoslavia, dar au fost prinse <strong>de</strong> partiz<strong>ani</strong> la Kikinda. Bărbaţii au<br />
34
fost împuşcaţi pe loc, iar femeile şi copiii au fost trimişi înapoi<br />
după săptămâni <strong>de</strong> prizonierat. Cei care s-au refugiat prin Ungaria<br />
au avut mai mult noroc: după 4-7 săptămâni 40 <strong>de</strong> familii au reuşit<br />
să ajungă în Austria. Un alt grup <strong>de</strong> refugiaţi a plecat cu trenul,<br />
erau mai ales femei şi copii.<br />
În primăvara anului 1945 trupele sovietice au înaintat spre<br />
Viena. Unii refugiaţi s-au retras spre vest, dar unii au rămas pe loc<br />
şi s-a întors apoi acasă, la <strong>Biled</strong>.<br />
Majoritatea germ<strong>ani</strong>lor au rămas în <strong>Biled</strong>, neputând să<br />
părăsească ceea ce au realizat prin hărnicie şi muncă grea vreme<br />
<strong>de</strong> câteva generaţii. Au fost întot<strong>de</strong>auna loiali stăpânilor<br />
(împăratului, statului maghiar şi statului român), erau obişnuiţi săşi<br />
plătească dările şi să realizeze robotă. Cu familiile româneşti<br />
(văcari, porcari, funcţionari) erau în relaţii bune. Nu se simţeau cu<br />
nimic vinovaţi. Însă s-au înşelat. O dată cu intrarea „cuceritorilor”<br />
s-a instalat teroarea în localitate. Primul ordin al ruşilor a fost să<br />
fie eliberată jumătate <strong>de</strong> comună. Mulţi au fost nevoiţi să plece la<br />
Becicherec sau Du<strong>de</strong>ştii Noi, luând cu ei doar cât puteau duce în<br />
mână. Jafurile, furturile şi violurile erau la ordinea zilei.<br />
Recolta anului 1944 rămăsese în câmp, iar oamenii au<br />
răbdat foame în acea iarnă. În primăvara anului 1945 câmpul a<br />
rămas nelucrat, nimeni nu mai avea vreo motivaţie să lucreze. Nu<br />
se ştia nimic <strong>de</strong>spre fiii sau soţii rămaşi în armata germană.<br />
Dar greul abia avea să urmeze. În ianuarie 1945 s-a abătut<br />
o altă nenorocire asupra locuitorilor Banatului. În data <strong>de</strong> 17<br />
ianuarie 1945, toţi bărbaţii între 17 şi 45 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> şi femeile între 18<br />
şi 33 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> au fost trimişi în Uniunea Sovieticǎ la muncă silnică.<br />
Nu s-a ţinut cont că rămân bătrâni, copii sau bolnavi acasă.<br />
Singura excepţie s-a făcut pentru femeile care aveau copil sub un<br />
an.<br />
Din <strong>Biled</strong> au fost <strong>de</strong>portate 517 persoane. Calvarul<br />
femeilor şi bărbaţilor, început în ianuarie 1945, a durat până în<br />
<strong>de</strong>cembrie 1949. Unii grav bolnavi au fost trimişi în <strong>ani</strong>i 1947-<br />
1948 în Germ<strong>ani</strong>a. Unii au rămas acolo, alţii s-au întors acasă, în<br />
<strong>Biled</strong>.<br />
35
4.8 Soarta bilezenilor după război<br />
4.8.1 Deportarea în U.R.S.S<br />
În seara zilei <strong>de</strong> 14 ianuarie 1945 localitatea a fost<br />
înconjurată <strong>de</strong> soldaţi şi jandarmi români. Nimeni nu a avut voie<br />
să părăsească localitatea. În noaptea spre 15 ianuarie militarii au<br />
mers din casă în casă cu liste şi i-au ridicat pe cei vizaţi, cărora li<br />
s-a spus să-şi ia îmbrăcăminte şi hrană pentru 14 zile, fără însă să<br />
li se spună un<strong>de</strong> vor fi duşi. Un<strong>de</strong> cei trecuţi pe listă nu erau acasă,<br />
era luat alt membru al familiei ca ostatec, până se prezenta cel<br />
vizat. Toţi au fost aduşi la şcoală, un<strong>de</strong> au fost încolonaţi şi au<br />
pornit în marş până la Periam; acolo au fost preluaţi, împreună cu<br />
arestaţii din alte localităţi, <strong>de</strong> armata sovietică.<br />
La Periam au fost îmbarcaţi în vagoane <strong>de</strong> marfă în care<br />
existau câte o sobă şi bănci. În vagoanele mari erau 80 <strong>de</strong><br />
persoane, în cele mici 40. Vagoanele au fost sigilate şi s-au pus în<br />
mişcare spre răsărit. Abia după 10-12 zile au fost <strong>de</strong>schise la<br />
gr<strong>ani</strong>ţa sovietică. Aici prizonierii au fost îmbarcaţi în alte vagoane<br />
şi călătoria a continuat. Din cauza frigului şi a lipsei hranei, trei<br />
bărbaţi din <strong>Biled</strong> au murit pe drum.<br />
Majoritatea <strong>de</strong>portaţilor au fost duşi la muncă forţată în<br />
sudul Ucrainei la Krivoi-Rog şi în bazinul Doneţului. Alte<br />
transporturi au plecat spre Urali. Cei din sudul Ucrainei au fost<br />
cazaţi în lagăre la Dnjepropetrovsc, la Sloviansc, la Tşasoviar, la<br />
Stalino şi la Ienakijevo. Lagărele erau înconjurate cu sârmă<br />
ghimpată, iar în barăci condiţiile erau inumane. Nu numai foamea<br />
îi chinuia, ci şi setea. Prin gardul <strong>de</strong> sârmă ghimpată schimbau<br />
puţinele lucruri pe care le mai aveau pentru apa pe care o aduceau<br />
copiii ruşi. Mâncarea era foarte săracă şi puţină: dimineaţa ceai<br />
negru şi o bucăţică <strong>de</strong> pâine, la prânz şi seara câte o zeamă lungă<br />
<strong>de</strong> varză sau frunze <strong>de</strong> ridichi. Foamea a fost tortura cea mai greu<br />
<strong>de</strong> suportat. Prizonierii erau obligaţi să lucreze în construcţii, în<br />
mine <strong>de</strong> cărbuni, în fabrici sau în oţelării. Se socoteau norocoşi cei<br />
36
care, vara, lucrau în colhozuri. Ei mai reuşeau să facă rost <strong>de</strong> ceva<br />
comestibil.<br />
Foamea, frigul şi munca foarte grea au fost cauza multor<br />
îmbolnăviri. Unii bolnavi au fost trimişi acasă, dar mulţi au murit<br />
acolo. Din cauza temperaturilor scăzute (sub – 40 °C), nici măcar<br />
nu puteau fi îngropaţi, ci erau acoperiţi cu gheaţă şi zăpadă. Un alt<br />
chin cumplit pentru <strong>de</strong>portaţi era produs <strong>de</strong> păduchi şi ploşniţe <strong>de</strong><br />
care nu aveau cum să se apere.<br />
Din toamna anului 1948 situaţia s-a ameliorat cât <strong>de</strong> cât.<br />
Prizonierii au primit ceva b<strong>ani</strong>, astfel încât îşi puteau cumpăra<br />
măcar pâine. Bolnavii au fost eliberaţi şi trimişi în Germ<strong>ani</strong>a. În<br />
1949 nu mai erau atât <strong>de</strong> strict supravegheaţi, aşa că mai lucrau pe<br />
la localnici în schimbul mâncării.<br />
În noiembrie şi <strong>de</strong>cembrie 1949 <strong>de</strong>portaţii au fost puşi în<br />
libertate şi se puteau întoarce acasă. Din cei 517 <strong>de</strong>portaţi din<br />
<strong>Biled</strong>, 76 au rămas pentru tot<strong>de</strong>auna acolo, găsindu-şi odihna<br />
veşnică în pământ sovietic.<br />
Nici soldaţii prizonieri <strong>de</strong> război n-au avut o soartă mai<br />
bună 8 . În perioada 1939-1945 au murit sau au fost daţi dispăruţi<br />
100 <strong>de</strong> soldaţi din <strong>Biled</strong>. Dintre aceştia 16 au căzut în armata<br />
română, iar 84 în armata germană. 18 persoane civile au căzut<br />
victime războiului, printre care 3 femei şi 2 copii. Tot victimă a<br />
războiului poate fi consi<strong>de</strong>rată şi Katharina Reiter, soţia<br />
primarului Josef Reiter, care s-a sinucis.<br />
4.8.2 Reforma agrară<br />
Decretul Reformei agrare din martie 1945 i-a atins în mod<br />
special pe germ<strong>ani</strong>i din Banat. Au mai avut voie să strângă<br />
recolta, dar în toamna anului 1945 li s-au confiscat pământurile. În<br />
<strong>Biled</strong> trăiau puţine familii româneşti, aşa că nu existau beneficiari<br />
ai împroprietăririi. S-a recurs la colonizarea unor familii din<br />
8 În monografia lui Franz Klein sunt consemnate numele victimelor ultimului<br />
război (180: 466).<br />
37
Regat, Dobrogea şi din Basarabia. Familiile germane au fost<br />
obligate să primească în casă familii <strong>de</strong> colonişti. Fiecare familie<br />
<strong>de</strong> colonişti a primit titlu <strong>de</strong> împroprietărire pentru 5 ha <strong>de</strong> teren<br />
arabil. S-a org<strong>ani</strong>zat o comisie numită <strong>de</strong> germ<strong>ani</strong><br />
„Knüppelkomission” (comisia bâtelor), pentru că membrii ei<br />
mergeau din casă în casă cu bâte în mână pentru a confisca<br />
uneltele agricole şi <strong>ani</strong>malele. Dacă cineva se împotrivea, era<br />
„convins” cu ajutorul bâtelor să pre<strong>de</strong>a totul. Unii colonişti s-au<br />
purtat foarte urât cu gaz<strong>de</strong>le lor, dar au existat şi colonişti care s-<br />
au împrietenit şi au convieţuit în bună înţelegere cu localnicii.<br />
Într-un comunicat din primăvara anului 1945 s-a anunţat<br />
că în Timiş-Torontal au fost expropriaţi 54612 proprietari <strong>de</strong><br />
pământ, suprafaţa <strong>de</strong> teren confiscată fiind <strong>de</strong> 205607 ha. O parte<br />
a terenului a fost preluat <strong>de</strong> stat, iar altă parte a fost dată în<br />
proprietatea „celor săraci”.<br />
Decretul-lege nr. 185 din 23 martie 1945 şi Regulamentul<br />
<strong>de</strong> punere în aplicare nr. 4 din 11 aprilie 1945 preve<strong>de</strong>au<br />
confiscarea averii tuturor etnicilor germ<strong>ani</strong>, chiar şi a acelora care<br />
aveau doar jumătate <strong>de</strong> jugăr <strong>de</strong> teren. Aveau dreptul să primească<br />
5 ha doar acei germ<strong>ani</strong> care au luptat în armata română şi după 23<br />
august 1944, dar în <strong>Biled</strong> nu a fost respectată această preve<strong>de</strong>re.<br />
Viaţa populaţiei germane a <strong>de</strong>venit foarte grea, multe<br />
familii, formate din bunici şi nepoţi au răbdat foame acasă, în<br />
vreme ce copiii, respectiv părinţii sufereau în <strong>de</strong>portare. Ferma <strong>de</strong><br />
stat cu sediul în Şandra a oferit unora posibilitatea <strong>de</strong> a lucra<br />
pentru o bucată <strong>de</strong> pâine.<br />
Tot în anul 1945 s-a înfiinţat prima Staţiune pentru<br />
Mec<strong>ani</strong>zarea Agriculturii (S.M.A.) cu sediul la nr. 376, în casa<br />
ultimului primar ales în mod liber, Josef Reiter. În anul 1949<br />
S.M.A-ul s-a mutat la fosta moară a fraţilor Steiner, un<strong>de</strong> a rămas<br />
până la <strong>de</strong>sfiinţare, după 1989. Atât la S.M.A., cât şi la Fabrica <strong>de</strong><br />
cânepă care şi-a reînceput activitatea mulţi bilezeni şi-au găsit <strong>de</strong><br />
lucru. Meseriaşii au avut posibilitatea să se angajeze şi la<br />
Timişoara.<br />
La 26 februarie 1950 a luat fiinţă „Cooperativa Agricolă <strong>de</strong><br />
Producţie 8 Martie”. Sediul C.A.P. a fost în casele familiilor<br />
38
Johann Wolf (359) şi Adam Rie<strong>de</strong>r (360). Cei întorşi din<br />
<strong>de</strong>portarea sovietică precum şi adolescenţii au găsit <strong>de</strong> lucru la<br />
C.A.P., alături <strong>de</strong> foştii colonişti care s-au înscris „<strong>de</strong> bunăvoie”,<br />
<strong>de</strong>oarece existau <strong>de</strong>stule meto<strong>de</strong> „<strong>de</strong> convingere”.<br />
4.8.3 Deportarea în Bărăgan<br />
Când totul părea să reintre în normal, în vara anului 1951<br />
s-a abătut o nouă nenorocire asupra sud-vestului ţării şi bineînţeles<br />
asupra localităţii <strong>Biled</strong>.<br />
În noaptea <strong>de</strong> Rusalii din 17 spre 18 iunie 1951 locuitorii<br />
din <strong>Biled</strong> au fost treziţi din somn <strong>de</strong> bătăi puternice în poartă.<br />
Acelaşi coşmar l-au trăit încă alte 171 <strong>de</strong> localităţi din raioanele<br />
Sînnicolau Mare, Timişoara, Deta, Oraviţa, Reşiţa, Moldova<br />
Nouă, Almăj, Baia <strong>de</strong> Aramă, Turnu Severin, Vânju Mare,<br />
Strehaia şi Pleniţa. Toate aceste raioane erau situate lângă gr<strong>ani</strong>ţa<br />
cu Iugoslavia lui Tito, care avusese curajul să se rupă <strong>de</strong> tutela<br />
sovietică.<br />
Miliţienii însoţiţi <strong>de</strong> soldaţi i-au anunţat pe oamenii treziţi<br />
din somn să-şi încarce (în două ore) cele necesare traiului într-o<br />
căruţă şi să se prezinte la gară. Buletinele celor vizaţi au fost<br />
reţinute <strong>de</strong> miliţieni. Din <strong>Biled</strong> au fost <strong>de</strong>portate 298 <strong>de</strong> familii,<br />
dintre care 175 au fost germane, restul fiind basarabeni,<br />
bucovineni, macedoneni etc. Cele 298 <strong>de</strong> familii numărând 931 <strong>de</strong><br />
persoane au fost îmbarcate în vagoane. În total au fost <strong>de</strong>portate<br />
12791 <strong>de</strong> familii, numărând 40320 <strong>de</strong> persoane 9 . După o călătorie<br />
lungă cu vagoanele <strong>de</strong> marfă („bou-vagon”), au ajuns la<br />
<strong>de</strong>stinaţie: în Bărăgan, un<strong>de</strong> au fost repartizaţi pe câte o bucată <strong>de</strong><br />
mirişte marcată cu ţăruşi. Aici oamenii şi-au săpat colibe în<br />
pământ care îi fereau <strong>de</strong> arşiţa zilei, dar care se umpleau cu apă<br />
când ploua. Copiii mai mici dormeau în dulapuri. Deportaţilor li s-<br />
a pus în ve<strong>de</strong>re să-şi construiască case din pământ bătut cu maiul<br />
9 cf. Marineasa, Viorel / Vighi, D<strong>ani</strong>el, Rusalii '51, Editura Marineasa,<br />
Timişoara, 1994, p. 228.<br />
39
sau din chirpici (văiugă) acoperite cu stuf sau cu paie. Până la<br />
venirea iernii casele erau gata, dar fiind ume<strong>de</strong>, pe tavan şi pe<br />
pereţi a încolţit şi a crescut grâu. Bănăţenii <strong>de</strong>portaţi şi-au găsit <strong>de</strong><br />
lucru la fermele din vecinătatea celor 18 sate noi construite <strong>de</strong> ei.<br />
Locuitorilor Bărăganului li s-a spus că „bănăţenii” sunt<br />
răufăcători, astfel erau priviţi cu suspiciune. Cu timpul s-au<br />
convins să erau oameni harnici, buni gospodari. Satele noi erau<br />
mai frumoase, mai bine gospodărite <strong>de</strong>cât cele vechi. În jurul<br />
caselor <strong>de</strong>portaţii au semănat flori, legume, porumb şi au sădit<br />
pomi fructiferi.<br />
Foto 4 Familie în faţa bor<strong>de</strong>iului, Bǎrǎgan<br />
Viaţa în Bărăgan a fost grea, dar cel puţin membrii familiei<br />
erau împreună, nu ca în cazul <strong>de</strong>portării în Uniunea Sovietică.<br />
Localnicii îi numeau pe <strong>de</strong>portaţi „<strong>de</strong>oişti” datorită faptului că toţi<br />
aveau în buletin o ştampilă cu iniţialele „D.O.” (domiciliu<br />
obligatoriu). Deşi nu le-a fost uşor, oamenii s-au acomodat cu<br />
condiţiile <strong>de</strong> viaţă din Bărăgan, total diferite <strong>de</strong> cele <strong>de</strong> acasă. S-au<br />
împăcat oarecum cu soarta, când, după cinci <strong>ani</strong>, au avut voie să<br />
se întoarcă acasă. Dar nu toţi o dată, ci în trei serii, din toamna<br />
anului 1955 până în primăvara anului 1956. Unii au fost obligaţi<br />
să stea chiar mai mult. Familia Stefan Unger s-a întors în <strong>Biled</strong><br />
abia în 1957. Întorcându-se acasă, multe familii au avut surpriza<br />
să-şi găsească casele ocupate <strong>de</strong> „colonişti”. Cu greu, unii le-au<br />
40
făcut loc într-o încăpere sau în bucătăria <strong>de</strong> vară. A apărut însă o<br />
lege care permitea foştilor <strong>de</strong>portaţi să-şi reprimească casele. Dar<br />
cei în ale căror case funcţionau instituţii comuniste au fost nevoiţi<br />
să se mulţumească cu o căsuţă mo<strong>de</strong>stă, în locul casei lor mari şi<br />
frumoase. Aceasta a fost situaţia familiilor germane, care aveau<br />
case. Mulţi dintre <strong>de</strong>portaţii basarabeni, macedoneni sau<br />
bucovineni au rămas în Bărăgan, ei nu aveau un<strong>de</strong> să se întoarcă.<br />
Majoritatea satelor „noi” din Bărăgan însă au dispărut, nici<br />
cimitirele nu mai sunt.<br />
Coloniştilor români, obligaţi să părăsească casele germane,<br />
li s-au dat terenuri la marginea satului şi au fost ajutaţi să-şi<br />
construiască case.<br />
41
5 Populaţia<br />
5.1 Originea primilor locuitori din Billiet<br />
La începutul colonizărilor în Banat a existat intenţia <strong>de</strong> a-i<br />
grupa pe colonişti în funcţie <strong>de</strong> localităţile <strong>de</strong> origine şi <strong>de</strong> gra<strong>de</strong>le<br />
<strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie, dar acest lucru nu a fost posibil. Unii colonişti au fost<br />
repartizaţi în sate <strong>de</strong>ja existente, alţii au înfiinţat localităţi noi.<br />
În Billiet, înfiinţat în <strong>ani</strong>i 1765-1767, a fost greu să se ţină<br />
cont <strong>de</strong> localităţile <strong>de</strong> provenienţă ale coloniştilor. Prin faptul că în<br />
primii <strong>ani</strong> mureau anual 200 până la 300 <strong>de</strong> persoane, rămâneau<br />
mereu case goale, în care administratorul districtual Knoll<br />
repartiza noi colonişti fără a ţine cont <strong>de</strong> origine sau gra<strong>de</strong> <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie.<br />
Wilhelm Weber (Klein 1980:74-77) a întocmit o statistică<br />
a originii locuitorilor din Billiet, studiind registrul<br />
înmormântărilor din perioada 1766-1774 şi cartea funciară<br />
întocmită la 1 noiembrie 1774. W. Weber a constatat că la 1<br />
noiembrie 1774 locuiau în Billiet 252 <strong>de</strong> familii care proveneau<br />
din următoarele provincii şi ţări ale Imperiului German:<br />
Provincia Renană Trier 77 familii<br />
Provincia Renană Koblenz 1 familie<br />
Rheinhessen Mainz<br />
5 familii<br />
Westfalia<br />
37 familii<br />
Hessen — Starkenburg / Dieburg 2 familii<br />
Hessen — Homburg<br />
20 familii<br />
Kurpfalz<br />
4 familii<br />
Ba<strong>de</strong>n<br />
13 familii<br />
Württemberg / Donaukreis 1 familie<br />
Franconia Inferioară<br />
17 familii<br />
Luxembourg<br />
27 familii<br />
Lorena<br />
16 familii<br />
42
Pentru 32 <strong>de</strong> familii nu a fost consemnată nici provincia şi nici<br />
numele localităţii din care proveneau.<br />
Analizând aceste date se poate observa că locuitorii din<br />
Billiet proveneau din trei state diferite: Germ<strong>ani</strong>a, Luxembourg şi<br />
Franţa, din 13 provincii diferite, din 38 <strong>de</strong> districte şi din 88 <strong>de</strong><br />
localităţi. Mai târziu au fost colonizate aici şi 56 <strong>de</strong> familii din<br />
Saarland (Sauerland). Până în zilele noastre s-a păstrat din acea<br />
vreme <strong>de</strong>numirea străzii, a podului numărul 1 şi a izlazului:<br />
Sauerlän<strong>de</strong>rgasse, Sauerlän<strong>de</strong>r Brücke, Sauerlän<strong>de</strong>r Hutwei<strong>de</strong>.<br />
La 12 februarie 1736 Franz Stephan <strong>de</strong> Lothringen se<br />
căsătorise cu <strong>Maria</strong> Theresia. În anul 1745 Franz Stephan a fost<br />
încoronat împărat al Imperiului romano-german cu capitala la<br />
Viena. Aşa se explică faptul că printre colonişti se aflau şi<br />
francezi din Lorena.<br />
Provenind din regiuni diferite, coloniştii vorbeau dialecte<br />
diferite, astfel încât pentru a se înţelege între ei, trebuiau să<br />
renunţe la caracteristicile specifice ale graiurilor lor. Dialectul<br />
renano-francon a fost cel care s-a impus, fiind înţeles <strong>de</strong> toţi. Prin<br />
amestec şi uniformizare a luat naştere un grai — specific<br />
germ<strong>ani</strong>lor bilezeni — <strong>de</strong> tip renano-francon cu influenţe moselofrancone.<br />
5.2 Dinamica populaţiei<br />
Există o zicală a coloniştilor germ<strong>ani</strong>:<br />
Die ersten hatten <strong>de</strong>n Tod,<br />
die zweiten hatten die Not,<br />
die dritten erst das Brot.<br />
care se referă la primele generaţii <strong>de</strong> colonişti:<br />
Primii au avut parte <strong>de</strong> moarte,<br />
Următorii <strong>de</strong> sărăcie,<br />
Abia a treia generaţie a avut parte <strong>de</strong> pâine.<br />
43
şi care se potriveşte foarte bine noii localităţi Billiet (Klein<br />
1980:107).<br />
Datorită climei ume<strong>de</strong> din terenul mlăştinos şi din cauza<br />
lipsei apei potabile şi a alimentaţiei, mulţi colonişti s-au<br />
îmbolnăvit. Epi<strong>de</strong>miile au făcut ravagii în rândul populaţiei.<br />
Numărul morţilor în <strong>ani</strong>i colonizării a fost înfricoşător. Pentru<br />
anul 1766 este atestat numărul <strong>de</strong> 705 locuitori. Din anul<br />
înfiinţării localităţii (1765) şi până în 1771 au murit în Billiet 936<br />
<strong>de</strong> persoane. Numai în anul 1770 au murit 256 <strong>de</strong> persoane, dintre<br />
care 185 <strong>de</strong> copii. Au fost cazuri când au murit familii întregi. În<br />
unele zile erau duşi la cimitir doi morţi din aceeaşi casă. Au fost şi<br />
5-6 înmormântări în aceeaşi zi. Situaţia era atât <strong>de</strong> disperată că<br />
Billiet a fost supranumit „mormântul germ<strong>ani</strong>lor”. Medic<br />
„provincial” exista doar la Timişoara, iar în sate erau doar felceri,<br />
foşti soldaţi (<strong>de</strong> obicei frizeri) care au fost instruiţi <strong>de</strong> medici în<br />
timpul războaielor pentru acordarea primului ajutor. Felcerii<br />
trăgeau dinţii, lăsau sânge, bandajau răni. Primul felcer din Billiet,<br />
Josef Anton Gerbel, şi-a început serviciul pe data <strong>de</strong> 6 iunie 1766.<br />
La 22 iunie 1766 împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia a dispus ca<br />
în fiecare localitate să fie angajat un preot şi un învăţător, iar la<br />
două localităţi un medic. Ca urmare a acestei dispoziţii, la 1<br />
august 1766 a venit la Billiet primul medic, Johann Joachim Groß,<br />
care a găsit o situaţie îngrijorătoare. A anunţat administraţia <strong>de</strong> la<br />
Timişoara că locuitorii <strong>de</strong> la Billiet sunt subnutriţi şi că au nevoie<br />
urgentă <strong>de</strong> alimente. Medicul Groß a colaborat cu primarul pentru<br />
a <strong>de</strong>scoperi în care case există bolnavi şi a le da medicamente.<br />
Grâul primit pentru pâine trebuia restituit din recolta următoare.<br />
Tifosul şi difteria făceau ravagii în rândul populaţiei. La<br />
sfârşitul anului 1766 erau 400 <strong>de</strong> bolnavi. Şcoala şi câteva case au<br />
fost transformate în spital. Medicul Groß a cerut ajutorul<br />
medicului districtual Leber şi împreună cu primarul Kaspar Hann<br />
au trimis o petiţie la Viena, în care prezentau situaţia <strong>de</strong>zastruoasă<br />
a localităţii, datorată în mare parte administratorului districtual<br />
Knoll şi responsabilului pentru colonişti, Klunkhard, care erau<br />
vinovaţi <strong>de</strong> aporovizionarea necorespunzătoare cu alimente.<br />
44
Săptămâni întregi oamenii au răbdat foame, hrănindu-se numai cu<br />
apă şi ver<strong>de</strong>ţuri. În 1767 a murit <strong>de</strong> foame familia Kaiser, alcătuită<br />
din trei persoane.<br />
În casele rămase goale erau încartiruiţi colonişti noi.<br />
Numai în 1771 au mai venit la Billiet 150 <strong>de</strong> colonişti. Dar viaţa<br />
mergea înainte. Leagănele nu rămâneau goale mult timp. Doar în<br />
anul 1772 au fost înregistrate la Billiet 117 naşteri. În următorii 20<br />
<strong>de</strong> <strong>ani</strong> naşterile au <strong>de</strong>păşit numărul morţilor cu 40-60 <strong>de</strong> persoane.<br />
Cu toate că, după înfiinţarea Satchinezului în 1797, mulţi<br />
bilezeni s-au mutat acolo, a fost necesară înfiinţarea Străzii Noi,<br />
<strong>de</strong>oarece populaţia ajunsese la 1800 <strong>de</strong> persoane.<br />
Dar greutăţile nu s-au terminat. Nici secolul al XIX-lea nu<br />
a fost prea uşor pentru Billed. Epi<strong>de</strong>mia <strong>de</strong> holeră din 1849 a făcut<br />
275 <strong>de</strong> victime. În anul 1868 se înregistrează 222 <strong>de</strong> morţi, iar în<br />
1878 chiar 283 <strong>de</strong> morţi, dintre care 231 copii. Se pare că din anul<br />
1830 creşte totuşi numărul naşterilor la peste 200 anual. Anul<br />
1880 înregistrează cel mai mare număr <strong>de</strong> naşteri: 276. Astfel<br />
creşte numărul locuitorilor, ajungând în anul 1889 la 5410 <strong>de</strong><br />
persoane, dintre care 5254 <strong>de</strong> germ<strong>ani</strong>. Câţiva <strong>ani</strong> mai târziu<br />
începe emigrarea în America. Între <strong>ani</strong>i 1894-1914 numai din<br />
Billed au emigrat peste o mie <strong>de</strong> persoane. După 1900 a scăzut şi<br />
numărul naşterilor, iar primul război mondial a făcut 124 <strong>de</strong><br />
victime din Billed. La recensământul din martie 1941, în Billed<br />
mai trăiau 3652 <strong>de</strong> germ<strong>ani</strong>. Până în anul 1818 în Billed au trăi<br />
doar germ<strong>ani</strong> <strong>de</strong> religie romano-catolică.<br />
În anul 1819, din totalul <strong>de</strong> 3109 locuitori, 3056 sunt<br />
germ<strong>ani</strong>, 49 sunt români ortodocşi, iar 4 evrei. Primii români în<br />
Billed au fost cei care au lucrat ca slugi sau ciob<strong>ani</strong> la familiile<br />
germane înstărite. Printre primii români din Billed putem aminti<br />
familiile Unc şi Mădălina. Urmaşii familiei Unc îşi amintesc, din<br />
spusele bunicilor, că ar fi venit din Pesac.<br />
În anul 1880, din totalul <strong>de</strong> 4658 <strong>de</strong> locuitori, 4502 sunt<br />
germ<strong>ani</strong>, 61 sunt români, 62 sunt maghiari, 32 evrei şi 11 <strong>de</strong> alte<br />
naţionalităţi (se presupune că ar fi fost primii ţig<strong>ani</strong> stabiliţi aici).<br />
45
În anul 1948, din totalul <strong>de</strong> 4726 <strong>de</strong> locuitori, 2932 sunt<br />
germ<strong>ani</strong> şi 1650 sunt români, celelalte naţionalităţi (maghiari,<br />
sârbi, ţig<strong>ani</strong>) numărând 144 <strong>de</strong> persoane.<br />
În 1966, din 4752 <strong>de</strong> locuitori, 2442 erau germ<strong>ani</strong>, 1968<br />
români, 254 maghiari şi 88 <strong>de</strong> alte naţionalităţi.<br />
La recensământul din 1977 <strong>Biled</strong>ul număra 4522 <strong>de</strong><br />
locuitori, dintre care 1919 germ<strong>ani</strong>, 2322 români, 144 maghiari şi<br />
137 alte naţionalităţi.<br />
La recensământul din anul 2002 situaţia locuitorilor din<br />
<strong>Biled</strong> a fost următoarea:<br />
Total locuitori 3526 persoane<br />
Români 3049<br />
Maghiari 153<br />
Rromi 178<br />
Germ<strong>ani</strong> 128<br />
alte naţionalităţi 18<br />
Până în prezent situaţia s-a schimbat: au murit multe persoane <strong>de</strong><br />
naţionalitate germană, fiind vârstnici, iar foarte multe persoane<br />
tinere au plecat în Sp<strong>ani</strong>a, Portugalia, Italia, Germ<strong>ani</strong>a, Olanda<br />
etc. la lucru. Au rămas mulţi copii în grija ru<strong>de</strong>lor sau a vecinilor,<br />
ambii părinţi fiind plecaţi la lucru peste hotare.<br />
5.3 Primarii<br />
În cei <strong>240</strong> <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> <strong>existenţă</strong>, la conducerea comunei<br />
noastre s-au aflat 91 <strong>de</strong> primari, urmând ca în toamna acestui an<br />
(2005) să fie ales al nouǎzeci şi doilea primar.<br />
Primul primar al <strong>Biled</strong>ului a fost Caspar Hann (1765-1767)<br />
căriua i-a revenit sarcina grea <strong>de</strong> a org<strong>ani</strong>za localitatea şi coloniştii<br />
veniţi din diferite regiuni ale Germ<strong>ani</strong>ei.<br />
D-l Wilhelm Weber a întocmit o listă cu toţi primarii din<br />
perioada 1765-1974. Majoritatea primarilor au condus treburile<br />
46
comunei timp <strong>de</strong> doi <strong>ani</strong>, dar există şi primari care s-au aflat în<br />
fruntea comunei mai mulţi <strong>ani</strong>: 10<br />
Grosz Bernhard (1770-1779) — 9 <strong>ani</strong><br />
Quinkert Josef (1839- 1846) — 7 <strong>ani</strong><br />
Eichert Johann (1893-1901) — 8 <strong>ani</strong><br />
Schmidt Adam (1909-1919) — 10 <strong>ani</strong><br />
Mann Johann (1919-1926) — 7 <strong>ani</strong><br />
Primul primar român a fost Nitreanu Nicolae (1944-1945).<br />
Foto 5 Primǎria comunei <strong>Biled</strong> (R. Csonti)<br />
Pentru că mulţi locuitori ai <strong>Biled</strong>ului se află în localitate<br />
din perioada <strong>de</strong> după ultimul război, vom prezenta lista primarilor<br />
<strong>de</strong> atunci şi până în prezent:<br />
Müller Johann (1945)<br />
Petrean Pavel (1945)<br />
Batejan Vasile (1945-1947)<br />
Tămaş Vasile (1947-1948)<br />
Vasii Ilie (1948-1949)<br />
Udrescu Gheorghe (1949-1950)<br />
10 Cf. Weber, Wilhelm în: Klein 1980: 445.<br />
47
Drăgoi Aurel (1950)<br />
Costar Ioan (1950-1952)<br />
Gaida Francisc (1952-1955)<br />
Păunescu Ioan (1955-1956)<br />
Schäffer Johann (1956-1957)<br />
Engrich Stefan (1957-1958)<br />
Seiler Jakob (1958-1960; 1967-1968)<br />
Dugonitsch Johann (1960-1965)<br />
Sicoe Ioan (1965-1967)<br />
Taugner Johann (1968-1974)<br />
Schmidt Johann (1974-1981)<br />
Ilia Petru (1981-1989)<br />
Ţiţirigă Rodica (1989)<br />
Neu Tiberiu (1990-1991)<br />
Costar Sabin (1992-1993)<br />
Hiudan Vladimir (1993-1996, din Şandra)<br />
Novac Nicolae (1996-2000, din Şandra)<br />
Supuran Sorin (2000-2005).<br />
Până la noile alegeri atribuţiile primarului au fost preluate<br />
<strong>de</strong> actualul viceprimar, d-l Duţă Leontin.<br />
48
6 Agricultura<br />
Înainte <strong>de</strong> al doilea război mondial, în <strong>Biled</strong> culturile<br />
ocupau, în procente, suprafaţa agricolă după cum urmează (cf.<br />
Klein 1980:357):<br />
40 % — grâu<br />
33 % — porumb<br />
18 % — plante <strong>de</strong> nutreţ<br />
6 % — plante industriale<br />
3 % — legume şi viţă <strong>de</strong> vie.<br />
Jakob Lei<strong>de</strong>cker prezintă în monografia lui Franz Klein<br />
(cf. Klein: 358-359) situaţia populaţiei ocupate în agricultură.<br />
Între <strong>ani</strong>i 1925-1940 în localitate existau 180 <strong>de</strong> argaţi şi<br />
servitoare, ceea ce reprezenta 4,5 % din locuitorii comunei. Dinte<br />
aceştia doar 8-10 persoane erau din <strong>Biled</strong>, restul provenind din<br />
alte localităţi.<br />
Între patron şi angajat se încheia un contract <strong>de</strong> muncă<br />
pentru un an care începea în 2 ianuarie. Existau argaţi (großer<br />
Knecht), slugi (kleiner Knecht) şi servitoare (Magd). În perioada<br />
dintre 1920-1930 angajaţii puteau câştiga:<br />
<br />
<br />
<br />
argatul: 15.000-20.000 lei anual<br />
sluga: 5.000-8.000 lei anual<br />
servitoarea: 5.000-8.000 lei anual.<br />
În plus, fiecare mai primea trei garnituri <strong>de</strong> lenjerie <strong>de</strong> corp, o<br />
pereche <strong>de</strong> sandale şi o pereche <strong>de</strong> cizme. Argaţii şi servitoarele<br />
din localitate mai primeau în plus o căruţă <strong>de</strong> paie şi combustibil<br />
pentru foc (probabil tulei).<br />
În lunile <strong>de</strong> iarnă argaţii trebuiau să îngrijească <strong>ani</strong>malele.<br />
Activitatea începea la ora 6 sau 6 30 şi se termina la ora 18. Pauze<br />
aveau doar pentru servirea mesei. Atribuţiile argaţilor variau în<br />
funcţie <strong>de</strong> anotimp. Iarna, argaţii îşi aveau locul <strong>de</strong> dormit în<br />
49
grajdul cailor, iar vara în hambar. Servitoarea avea o cămăruţă în<br />
casă sau în bucătăria <strong>de</strong> vară, construcţie aflată în faţa casei, în<br />
curte.<br />
În timpul secerişului mai era angajat un Tennmann, un<br />
muncitor sezonier localnic care participa la seceriş până la ultimul<br />
spic secerat şi treierat. Pentru munca sa era retribuit în natură:<br />
grâu, paie şi hrana pe tot parcursul activităţii sale.<br />
O altă categorie <strong>de</strong> muncitori agricoli erau secerătorii, a<br />
căror zi <strong>de</strong> muncă era <strong>de</strong> 16 ore. Pentru un jugăr cosit ei primeau<br />
100-130 kilograme <strong>de</strong> grâu, 2 kilograme <strong>de</strong> slănină şi un litru <strong>de</strong><br />
ţuică.<br />
Pentru ţăr<strong>ani</strong>i săraci exista posibilitatea <strong>de</strong> a lucra la ţăr<strong>ani</strong>i<br />
înstăriţi ca zilieri sau <strong>de</strong> a lua <strong>de</strong> la aceştia o suprafaţă <strong>de</strong> teren pe<br />
care să îl lucreze, câştigul fiind jumătate din recoltă. Astfel, mulţi<br />
ţăr<strong>ani</strong> care aveau doar 4-5 jugăre <strong>de</strong> teren proprietate, mai luau<br />
până la 20 <strong>de</strong> jugăre <strong>de</strong> la ţăr<strong>ani</strong>i înstăriţi (Großbauern), câştigând<br />
în acest fel jumătate din recoltă.<br />
Mai exista o categorie <strong>de</strong> ţăr<strong>ani</strong> care aveau suprafeţe mici<br />
<strong>de</strong> teren sau care nu aveau <strong>de</strong>loc pământ, dar <strong>de</strong>ţineau un cal şi o<br />
căruţă. Ei erau aşa zişii cultivatori <strong>de</strong> tutun (Tabaksbauern),<br />
<strong>de</strong>oarece luau în arendă 1-2 jugăre <strong>de</strong> teren pe care cultivau tutun,<br />
dar şi porumb şi cartofi pentru consumul propriu sau pentru<br />
vânzare.<br />
Pe lângă cultivarea pământului, locuitorii din <strong>Biled</strong> se<br />
ocupau şi cu creşterea <strong>ani</strong>malelor. Se creşteau porci nu numai<br />
pentru consumul propriu, ci şi pentru comercializare. De<br />
asemenea, fiecare familie creştea cel puţin o vacă şi păsări <strong>de</strong><br />
curte.<br />
Agricultorii care aveau un singur cal se asociau câte doi<br />
pentru a lucra pământul, păstrându-şi astfel in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa.<br />
50
6.1 Mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii<br />
Având un pământ bogat în humus, <strong>Biled</strong>ul era vestit pentru<br />
cultivarea grâului. La început, secerişul şi treieratul (bătutul) se<br />
făceau manual, apoi s-a practicat călcatul cu caii. Boabele ieşite<br />
din spice erau vânturate pentru a le separa <strong>de</strong> pleavă. O muncă<br />
grea îi aştepta pe ţăr<strong>ani</strong> în perioada secerişului.<br />
În anul 1867 au fost aduse primele batoze în Banat, chiar<br />
şi la <strong>Biled</strong>. Ele trebuiau trase <strong>de</strong> cai <strong>de</strong> la o gospodărie la alta. Mai<br />
mulţi agricultori se asociau şi cumpărau o batoză. În fiecare an se<br />
alegea un comitet care stabilea ordinea la treierat a membrilor<br />
asociaţiei, precum şi retribuţia mec<strong>ani</strong>cului, a fochistului şi a<br />
muncitorilor. Prin <strong>ani</strong>i 1905-1910 batozele au fost dotate cu<br />
tracţiune proprie. În această perioadă şi-au cumpărat batoze şi<br />
persoane particulare, ca <strong>de</strong> exemplu Johann Schwarz şi Peter<br />
Krier. După primul război mondial numărul batozelor a crescut:<br />
Peter şi Johann Schwarz – 6, Peter Krier – 2, Andreas Frey – 1,<br />
Johann Michels – 1 şi Johann Packi – 2. În <strong>ani</strong>i treizeci batozele<br />
erau puse în mişcare <strong>de</strong> tractoare. Printre proprietarii <strong>de</strong> tractoare<br />
se numărau: Nikolaus Jobba, Mathias Höchst, Johann Krier,<br />
Johann Packi şi alţii. Johann Gil<strong>de</strong> (nr. 412) a achiziţionat în <strong>ani</strong>i<br />
douăzeci prima maşină <strong>de</strong> legat snopi.<br />
Mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii a cunoscut o perioadă <strong>de</strong><br />
înflorire. În anul 1942 în <strong>Biled</strong> existau, spre exemplu, 165 maşini<br />
<strong>de</strong> legat snopi şi 56 tractoare.<br />
Anul agricol al ţăr<strong>ani</strong>lor începea imediat după topirea<br />
zăpezii şi zvântarea pământului. Terenul arat din toamnă era<br />
grăpat şi urma semănatul ovăzului şi a orzului <strong>de</strong> primăvară. În<br />
acelaşi timp se căra gunoiul pe terenurile care urmau să fie arate<br />
primăvara. Îngrăşarea terenului se făcea, după posibilităţi, la 2-4<br />
<strong>ani</strong> şi numai cu gunoi <strong>de</strong> grajd. Urma efectuarea arăturilor <strong>de</strong><br />
primăvară care se făceau cu pluguri trase <strong>de</strong> 4-6 cai. Argatul ţinea<br />
coarnele plugului, iar sluga conducea caii. Imediat după arat, în<br />
aprilie, dacă timpul era favorabil, se semăna porumbul. În iunie se<br />
trecea la prăşitul acestuia. Întâi se trecea printre rânduri cu o<br />
prăşitoare cu trei colţi, trasă <strong>de</strong> un cal, apoi cu sapa se prăşea pe<br />
51
ând. Porumbul era o plantă care cerea multă muncă: semănat,<br />
prăşit, îngropat, copilit, cules şi <strong>de</strong>pănuşat. Între rândurile <strong>de</strong><br />
porumb se lăsa o distanţă <strong>de</strong> 50-60 cm, iar între plante se lăsau 40<br />
cm distanţă. La prăşitul porumbului erau tocmiţi zilieri localnici,<br />
dar şi oameni din alte zone. Astfel începea munca sezonieră.<br />
În martie-aprilie se semănau şi cartofii care trebuiau săpaţi<br />
în iunie. Tot în aprilie era semănată şi cânepa, apoi mohorul<br />
pentru nutreţ ver<strong>de</strong>.<br />
La sfârşitul lunii iunie începea secerişul. Mai întâi se<br />
secera orzul <strong>de</strong> toamnă. Pe o lăţime <strong>de</strong> 2 m se cosea manual, cu<br />
coasa, apoi intrau în acţiune secerătoarele trase <strong>de</strong> 4-6 cai, care<br />
reuşeau să secere o suprafaţă <strong>de</strong> până la 8 iugăre pe zi. Ţăr<strong>ani</strong>i<br />
care aveau doar câte doi cai se asociau câte doi la seceriş, în<br />
vreme ce ţăr<strong>ani</strong>i săraci erau nevoiţi să intre cu coasa în lan sau să<br />
plătească celor cu secerători pentru această muncă. Snopii erau<br />
aduşi acasă un<strong>de</strong> începea treieratul.<br />
Foto 6 Treierat<br />
Au fost <strong>ani</strong> când, în urma unor ploi puternice sau furtuni,<br />
păioasele au fost culcate la pământ sau încurcate. În această<br />
situaţie, singura soluţie era cositul manual. Era un prilej pentru<br />
sătenii lipsiţi <strong>de</strong> proprietate să-şi câştige pâinea „cu sudoarea<br />
frunţii”, trăgând la coasă din zori şi până seara târziu. Aduşi acasă,<br />
52
snopii erau clădiţi în şire lungi şi înalte, aşteptând treieratul care<br />
se făcea cu batozele. În funcţie <strong>de</strong> cantitatea <strong>de</strong> snopi, treieratul<br />
dura într-o gospodărie 1-2 zile, echipa <strong>de</strong> lucru fiind alcătuită din<br />
16-18 persoane, pe lângă fochist şi mec<strong>ani</strong>c. Ziua <strong>de</strong> lucru era <strong>de</strong><br />
15 ore, fiecare muncitor cunoscându-şi atribuţiunile. Stăpâna casei<br />
şi servitoarea erau ocupate cu pregătirea şi servirea meselor: micul<br />
<strong>de</strong>jun la ora 7, masa <strong>de</strong> prânz între 12 şi 13, apoi o gustare la ora<br />
17, iar cina la încetatul lucrului. Muncitorii erau plătiţi în cereale.<br />
Uneori ţăr<strong>ani</strong>i vin<strong>de</strong>au în avans grâu morilor, astfel încât acesta<br />
era transportat direct <strong>de</strong> la batoză la moară. Restul era urcat în<br />
podul casei.<br />
Toamna, după ce miriştea a fost arată, începea cea <strong>de</strong>-a<br />
doua mare camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> recoltare: cea a porumbului. Şi pentru<br />
aceasta era nevoie <strong>de</strong> forţă <strong>de</strong> muncă din exterior. Echipele,<br />
cuprinzând <strong>de</strong> regulă opt persoane, erau formate din români sau<br />
bulgari. Plata era negociată la început, iar hrana era întot<strong>de</strong>auna<br />
asigurată <strong>de</strong> proprietarul pământului. Muncitorii <strong>de</strong>pănuşau<br />
ştiuleţii pe loc, apoi tăiau cocenii (tuleii) şi îi legau în snopi cu<br />
legători făcute din papură şi îi ridicau în picioare, grupându-i câte<br />
10-15 la un loc. Gospodarul şi argatul cărau ştiuleţii <strong>de</strong> porumb<br />
acasă şi îi urcau în hambar. O parte din porumb era culeasă <strong>de</strong><br />
gospodar cu ai săi, fără a <strong>de</strong>pănuşa ştiuleţii. Depănuşatul se făcea<br />
seara, în ajutor venind vecinii, ru<strong>de</strong>le şi prietenii. Timpul trecea<br />
repe<strong>de</strong> cu cântece vesele şi cu glume. Lucrul înceta când ceasul<br />
din turnul bisericii bătea ora 10 (22).<br />
În <strong>Biled</strong> porumbul se cultiva în exclusivitate pentru nutreţ.<br />
Populaţia germană nu gătea mămăligă sau mălai. Se cultivau însă<br />
soiuri speciale <strong>de</strong> porumb pentru fiert şi pentru floricele, apreciate<br />
nu numai <strong>de</strong> copii, ci şi <strong>de</strong> adulţi.<br />
Pănuşile fine erau folosite pentru umplerea saltelelor din<br />
paturi. Restul pănuşilor şi tuleii formau hrana vacilor şi a oilor.<br />
Cocenii şi ciocălăii erau folosiţi pentru foc în sobele şi plitele <strong>de</strong><br />
gătit. Sătenii săraci, fără pământ, aveau posibilitatea să-şi câştige<br />
hrana pentru vacă şi materialul <strong>de</strong> foc tăind tuleii <strong>de</strong> pe care<br />
fuseseră rupţi ştiuleţii cu pănuşi cu tot. Ei primeau jumătate din<br />
tuleii tăiaţi şi legaţi.<br />
53
Foto 7 La arat<br />
Terenul era eliberat şi arat pentru că la începutul lunii<br />
noiembrie trebuia semănat grâul. Dacă mai era timp şi vremea era<br />
bună, se transporta gunoi pe câmp şi se ara, astfel încât la sfârşitul<br />
lunii octombrie ţăr<strong>ani</strong>i îşi încheiau anul agricol.<br />
6.2 Plantele industriale<br />
6.2.1 Cânepa<br />
După anul 1716 cultivarea cânepii era monopol <strong>de</strong> stat.<br />
Datorită pământului fertil, dar mai ales datorită apei<br />
existente aici, cânepa a ocupat suprafeţe mari <strong>de</strong> teren la <strong>Biled</strong>. Nu<br />
întâmplător aici s-a construit prima fabrică <strong>de</strong> cânepă din Banat.<br />
Cânepa se semăna la fel <strong>de</strong> <strong>de</strong>s ca şi grâul, plantele ajungând până<br />
la doi metri înălţime. Plantele tăiate erau lăsate în mănunchiuri să<br />
se usuce, pentru ca frunzele să se scuture mai uşor. După<br />
scuturarea frunzelor, cânepa se lega în snopi şi se punea la „topit”<br />
în apă, iar la sfârşitul verii se spăla şi se punea la uscat. O dată<br />
cânepa uscată, intrau în funcţiune meliţele care zdrobeau învelişul<br />
lemnos al tulpinilor, eliberând fuiorul. O dată cu înfiinţarea<br />
54
fabricii <strong>de</strong> cânepă, meliţatul a fost preluat <strong>de</strong> maşini. Mai ales în<br />
lunile <strong>de</strong> iarnă femeile torceau cânepa la vârtelniţe (roţi <strong>de</strong> tors) cu<br />
pedală, obţinând fire <strong>de</strong> grosimi diferite. Materialul obţinut era<br />
dus la ţesători. În perioada 1920-1930 în <strong>Biled</strong> mai existau două<br />
războaie <strong>de</strong> ţesut la Dominik Weber (nr. 663) şi la Peter Gebel (nr.<br />
585) care ţeseau pânză groasă pentru saci şi saltele şi pânză mai<br />
subţire pentru prosoape, cearşafuri sau chiar pentru îmbrăcăminte.<br />
6.2.2 Tutunul<br />
În <strong>Biled</strong> trăiau şi oameni care aveau puţin sau nu aveau<br />
<strong>de</strong>loc pământ. Cei care nu erau negustori sau meseriaşi doreau să<br />
fie şi ei in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi şi să-şi câştige pâinea în agricultură. Statul<br />
le-a oferit această posibilitate prin cultivarea tutunului. Statul, care<br />
<strong>de</strong>ţinea monopolul asupra tutunului, <strong>de</strong>semna localităţile care<br />
aveau voie să cultive tutun. Printre acestea se număra şi <strong>Biled</strong>ul.<br />
În lunile ianuarie-februarie, reprezentanţi ai societăţii <strong>de</strong> stat<br />
veneau la primărie pentru a încheia contracte cu cei interesaţi şi<br />
dispuşi să cultive tutun. Materialul semincer era distribuit gratuit<br />
cultivatorilor care îl puneau la încolţit. Pe la mijlocul lunii martie<br />
se făceau răsadniţe (Kutsch) care aveau <strong>de</strong> regulă următoarele<br />
dimensiuni: 1 m înălţime, 80-100 cm lăţime şi 6-8 m lungime.<br />
Deoarece era nevoie <strong>de</strong> gunoi <strong>de</strong> grajd mult şi nu toţi îl aveau,<br />
împrumutau <strong>de</strong> la ţăr<strong>ani</strong>i înstăriţi câteva căruţe <strong>de</strong> gunoi şi le<br />
dă<strong>de</strong>au înapoi după ce se începea plantatul. În câmp tutunul era<br />
plantat în rânduri la distanţă <strong>de</strong> 50 cm, între plante lăsându-se o<br />
distanţă <strong>de</strong> 40 cm. Răsadurile erau bine udate, iar în perioada <strong>de</strong><br />
secetă tutunul trebuia irigat. Pentru aceasta în fiecare plantaţie <strong>de</strong><br />
tutun trebuia să existe o fântână, condiţie uşor <strong>de</strong> în<strong>de</strong>plinit, ţinând<br />
cont că la adâncimea <strong>de</strong> 1-1 ½ m se dă<strong>de</strong>a peste apă. Se săpa o<br />
groapă <strong>de</strong> 2 m 2 , se săpau trepte, astfel că apa se scotea direct cu<br />
găleata din fântână. Pe terenurile mai înalte fântânile erau mai<br />
adânci, iar apa se scotea cu găleata legată <strong>de</strong> o frânghie sau se<br />
construia o cumpănă.<br />
55
Tutunul poate atinge o înălţime <strong>de</strong> 170 cm. Frunzele încep<br />
să se maturizeze <strong>de</strong> jos în sus. Inflorescenţele din vârful plantelor<br />
trebuiau rupte, pentru a asigura frunzelor o calitate superioară.<br />
Frunzele <strong>de</strong> tutun erau culese dimineaţa, balotate şi transportate<br />
acasă, un<strong>de</strong>, la umbră, erau înşirate pe sfori <strong>de</strong> 3 ½ -4 m lungime,<br />
iar apoi atârnate la uscat în şoproane bine aerisite. Important era<br />
ca picăturile <strong>de</strong> ploaie să nu ajungă la frunze, <strong>de</strong>oarece se pătau,<br />
scăzându-le calitatea. Toamna, frunzele uscate erau sortate, legate<br />
în mănunchiuri a câte 25-30 <strong>de</strong> frunze şi puse în cadre <strong>de</strong> lemn.<br />
Cultivatorul <strong>de</strong> tutun era anunţat în care zi trebuie să livreze<br />
marfa, aceasta fiind transportată la Timişoara. Ziua respectivă era<br />
cea mai importantă zi din an <strong>de</strong>oarece existenţa întregii familii<br />
<strong>de</strong>pin<strong>de</strong>a <strong>de</strong> categoria în care era clasificat tutunul livrat.<br />
Deşi comercializarea particulară a tutunului era interzisă,<br />
mulţi fumători veneau direct la cultivatori să-şi cumpere tutunul la<br />
un preţ mai mic <strong>de</strong>cât în comerţ. Această activitate era însă<br />
riscantă: după ce cultivatorii livraseră tutunul, li se făceau<br />
controale, iar dacă se găsea în posesia lor „marfă”, aceasta era<br />
confiscată, „vinovatul” primind şi o amendă usturătoare.<br />
Cânepa şi tutunul s-au cultivat şi în timpul colectivului,<br />
adică până în 1989. Astăzi se mai cultivă tutun doar pe fostul<br />
câmp experimental, numit în prezent „S.N. Tutunul românesc”.<br />
6.2.3 Viţa <strong>de</strong> vie<br />
Coloniştii veniţi din regiunile viticole ale Germ<strong>ani</strong>ei — <strong>de</strong><br />
la Rin şi Mosela — au solicitat Administraţiei Imperiale<br />
permisiunea <strong>de</strong> a cultiva viţă <strong>de</strong> vie şi au primit gratuit terenuri<br />
pentru aceasta. Totodată ei au beneficiat <strong>de</strong> scutire <strong>de</strong> cote, având<br />
în ve<strong>de</strong>re că viţa <strong>de</strong> vie este productivă abia în al treilea an.<br />
În <strong>Biled</strong> nici un ţăran nu s-a ocupat în exclusivitate cu<br />
cultivarea viţei <strong>de</strong> vie.<br />
După instaurarea regimului comunist viile au dispărut, viţa<br />
<strong>de</strong> vie cultivându-se doar în grădinile sau curţile din localitate.<br />
56
6.2.4 Sfecla <strong>de</strong> zahăr<br />
În perioada C.A.P-ului se cultivau suprafeţe importante cu<br />
sfeclă <strong>de</strong> zahăr. La răritul şi prăşitul sfeclei erau obligaţi să<br />
participe şi nemembrii C.A.P. care doreau să-şi <strong>de</strong>a copiii la<br />
grădiniţa germană care funcţiona în cadrul grădiniţei C.A.P-ului.<br />
Din 1989 până în prezent suprafeţele <strong>de</strong> teren cultivate cu<br />
sfeclă <strong>de</strong> zahăr s-au redus consi<strong>de</strong>rabil, unul din motive fiind şi<br />
închi<strong>de</strong>rea fabricii <strong>de</strong> zahăr <strong>de</strong> la Timişoara.<br />
După 1989, foştii proprietari <strong>de</strong> teren din <strong>Biled</strong> care mai<br />
sunt în localitate sau în ţară au primit pământul înapoi. De<br />
asemenea, celor care au fost împroprietăriţi după război cu 5<br />
hectare <strong>de</strong> pământ li s-a înapoiat terenul. Au fost împroprietăriţi şi<br />
foştii membri C.A.P.. Bucuria a fost mare, dar mulţi s-au lovit <strong>de</strong><br />
neputinţa lucrării pământului din cauză că nu <strong>de</strong>ţineau maşini<br />
agricole. Au apărut astfel asociaţiile agricole care lucrează<br />
pământul în parte. Multe persoane şi-au vândut pământul.<br />
În localitate funcţionează în prezent următoarele asociaţii<br />
agricole existente în evi<strong>de</strong>nţa Primăriei:<br />
S.C. COMCEREAL S.A.<br />
S.C. AGROMEC S.A.<br />
S.C. MECAGROBIL S.A.<br />
S.C. ILIMOTIM S.A.<br />
S.C. MARACANA S.A.<br />
S.C. AGROSIL S.R.L.<br />
Pe lângă acestea, o importantă suprafaţă <strong>de</strong> teren este<br />
lucrată <strong>de</strong> asociaţii familiale. Cea mai mare astfel <strong>de</strong> asociaţie este<br />
cea a familiei Supuran (631,77 ha). Alte asociaţii familiale sunt:<br />
fam. Zbârcea, fam. Pop Liviu, fam. Sebestien, fam. Indrei, fam.<br />
Klein, fam. Csonti, fam. Nicoară, fam. Borza, fam. Moţ, fam.<br />
Suciu, fam. Leahu etc.<br />
Terenul arabil extravilan al localităţii <strong>Biled</strong> este <strong>de</strong><br />
3095,91 ha. Sectorul vegetal este dominat <strong>de</strong> culturile <strong>de</strong> porumb,<br />
grâu şi orz. Celelalte culturi — floarea soarelui, sfecla <strong>de</strong> zahăr,<br />
57
cartofii — ocupă suprafeţe mici, iar culturi ca tutunul, cânepa,<br />
soia şi inul au dispărut sau se cultivă pe suprafeţe foarte mici.<br />
După 1990 producţiile la hectar au scăzut datorită preţului<br />
ridicat al seminţelor, al îngrăşămintelor, al pestici<strong>de</strong>lor şi al<br />
lucrărilor agricole. Un an bun pentru agricultura din <strong>Biled</strong> a fost,<br />
totuşi, anul 2001 când s-au obţinut în medie următoarele<br />
producţii:<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
grâu: 4500 kg / ha<br />
porumb: 7000 kg / ha<br />
floarea soarelui: 1700 kg / ha<br />
soia: 1800 kg / ha.<br />
Anul 2005 nu promite recolte prea bune, în mare parte datorită<br />
faptului că din cauza ploilor abun<strong>de</strong>nte din această primăvară pe<br />
suprafeţe mari bălteşte apa.<br />
58
7 Meşteşugarii<br />
Printre coloniştii germ<strong>ani</strong> stabiliţi în Billiet se afla şi un<br />
fierar, dar el nu avea scule. De aceea primarul Kaspar Hann a<br />
adresat o cerere Administraţiei teritoriale din Timişoara prin care<br />
solicita un împrumut în b<strong>ani</strong> pentru amenajarea unei fierării care<br />
era necesară localităţii. Cererea a fost aprobată şi i s-a sugerat<br />
fierarului să-şi procure sculele necesare <strong>de</strong> la fierarul din<br />
Bruckenau.<br />
În toamna anului 1766 brutarul Johann Kraft s-a stabilit<br />
într-o casă rămasă goală în Billiet şi a aprovizionat locuitorii cu<br />
pâine.<br />
La 9 ianuarie 1767 rotarul Johann Hay<strong>de</strong>fel<strong>de</strong>r, colonist în<br />
Billiet, solicită un împrumut pentru a-şi putea exercita meseria. În<br />
anul 1768 se mai stabileşte la Billiet un rotar: colonistul Niklas<br />
Kunzow.<br />
Tot meseriaş era consi<strong>de</strong>rat şi felcerul Max Scholz care a<br />
murit în 1773 şi a cărui văduvă, Eleonora Schulz, i-a preluat<br />
activitatea.<br />
Despre meşteşugurile şi meşteşugarii comunei din <strong>ani</strong>i<br />
următori nu s-au mai păstrat date şi documente. Cert este că<br />
meşteşugurile, comerţul şi industria au fost promovate <strong>de</strong><br />
populaţia germană în tot Banatul.<br />
În cartea sa Istoria industriei şi a comerţului, apărută în<br />
anul 1842 la Pesta, istoricul maghiar Michael Horvath afirma<br />
următoarele:<br />
În exclusivitate germ<strong>ani</strong>i au fost promotorii industriei şi ai<br />
civilizaţiei naţionale, numai ei practicau cu hărnicia necesară<br />
acele meserii care îi storceau naturii comorile, agricultura şi<br />
exploatarea minieră, meşteşugurile şi comerţul erau principalele<br />
lor ocupaţii […] germ<strong>ani</strong>i au fost, prin hărnicia lor<br />
meşteşugărească şi mercantilă, exemplele şi călăuzele<br />
59
maghiarilor, conducându-i la izvoarele bunăstării (Horvath<br />
1842: 232, cit. după Klein 1980: 387). 11<br />
Breslele meseriaşilor erau cunoscute <strong>de</strong>ja din evul mediu<br />
şi au rămas timp <strong>de</strong> sute <strong>de</strong> <strong>ani</strong> apărătoarele drepturilor cetăţeneşti<br />
şi purtătoarele bunăstării materiale a membrilor lor.<br />
Este uşor <strong>de</strong> înţeles că meseriaşii veniţi din Imperiul<br />
German în Banat au căutat să se org<strong>ani</strong>zeze şi aici cât mai repe<strong>de</strong><br />
în bresle. Acest lucru nu li s-a permis însă <strong>de</strong>cât la începutul<br />
secolului al XIX-lea. Ca urmare, în perioada 1815-1829, în<br />
Timişoara s-au constituit şaptesprezece bresle.<br />
Conform consemnărilor din anul 1828 ale notarului din<br />
Billiet, în localitate existau pe atunci 27 <strong>de</strong> meseriaşi (cf. Klein<br />
1980: 387). Din <strong>de</strong>scrierea localităţii din <strong>ani</strong>i 1859/60 rezultă că în<br />
avea vreme exista aici o asociaţie a breslelor având un conducător<br />
şi un locţiitor al acestuia. Din documente nu reiese însă numărul<br />
membrilor asociaţiei. Cert este faptul că numărul meseriaşilor<br />
creştea <strong>de</strong> la an la an. Pe lângă meseriile mai vechi (fierar, rotar,<br />
brutar, frizer, felcer) au apărut şi meserii noi: ţesător, pălărier,<br />
frânghier, şelar, curelar, tăbăcar, dărăcar, strungar în lemn,<br />
tâmplar şi altele.<br />
Foto 8 Fierǎria Wagner<br />
11 Traducerea noastră.<br />
60
Pe lângă meseriaşii localnici existau şi meseriaşi nomazi<br />
care mergeau din sat în sat, din casă în casă, executând lucrări <strong>de</strong><br />
reparaţii.<br />
În anul 1872 breslele au fost <strong>de</strong>sfiinţate, dar au apărut<br />
cooperativele meşteşugăreşti care ulterior, în anul 1884, s-au<br />
transformat în corporaţii meşteşugăreşti.<br />
În acea vreme era obiceiul ca tinerii care au învăţat o<br />
meserie să plece în lume pentru a ve<strong>de</strong>a şi a învăţa tot ce se poate<br />
în meseria respectivă. Astfel călătoreau prin Austro-Ungaria,<br />
Germ<strong>ani</strong>a şi chiar Franţa. Se opreau acolo un<strong>de</strong> cre<strong>de</strong>au că au<br />
ceva <strong>de</strong> învăţat. Succesele nu au întârziat să apară. Meşterii din<br />
Billed, cu experienţa acumulată în lume, au <strong>de</strong>venit renumiţi nu<br />
numai în localitate, ci şi în împrejurimi. Ucenici din întreg<br />
comitatul, <strong>de</strong> diferite naţionalităţi (germ<strong>ani</strong>, români, maghiari şi<br />
sârbi), care doreau să înveţe o meserie veneau la meşterii din<br />
Billed.<br />
După cum afirma Jakob Gallo (1980:388) într-un articol<br />
din Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in Quellen<br />
und Dokumenten 1765-1980, în anul 1905 s-a înfiinţat Alianţa<br />
meseriaşilor din Billed, având scopul <strong>de</strong> a reprezenta interesele<br />
meseriaşilor în instanţă. Statutul alianţei era conceput în limba<br />
maghiară. Comitetul <strong>de</strong> conducere era format din: Josef Sla<strong>de</strong>k,<br />
Peter Welter, Josef Lafleur şi Johann Donawell. Sediul<br />
org<strong>ani</strong>zaţiei era în sala mică <strong>de</strong> la etajul actualului Cămin Cultural<br />
şi era dotat cu două mese <strong>de</strong> biliard, jocuri <strong>de</strong> şah şi domino,<br />
precum şi literatură <strong>de</strong> specialitate şi ziare. Membrii alianţei<br />
puteau petrece acolo clipe <strong>de</strong> <strong>de</strong>stin<strong>de</strong>re în zilele <strong>de</strong> sărbătoare sau<br />
duminica. În fiecare an, înainte <strong>de</strong> începerea Postului Mare, în sala<br />
mare avea loc „balul maiştrilor”.<br />
În anul 1927 s-a înfiinţat o a doua org<strong>ani</strong>zaţie cu numele<br />
<strong>de</strong> „Bille<strong>de</strong>r Gewerbekorporation” (Corporaţia meseriaşilor din<br />
<strong>Biled</strong>). Comitetul <strong>de</strong> conducere era format din: Anton Sehi, Peter<br />
Reinert şi Josef Sieber. Cele două org<strong>ani</strong>zaţii au fuzionat în anul<br />
1939, iar în componenţa noului comitet <strong>de</strong> conducere intrau:<br />
Jakob Schnei<strong>de</strong>r, Jakob Gallo şi Peter Neumann. Documentele<br />
61
eferitoare la activităţile acestei org<strong>ani</strong>zaţii au fost distruse în<br />
timpul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial.<br />
După război, în anul 1949, s-a înfiinţat o „Fe<strong>de</strong>raţiune <strong>de</strong><br />
Meseriaşi”, având 50 <strong>de</strong> membri şi fiind condusă <strong>de</strong>: Jakob Gallo,<br />
Adam Lind, Peter Karl şi Peter Ballmann. Viaţa acestei org<strong>ani</strong>zaţii<br />
a fost foarte scurtă: un an. Autorităţile comuniste au învinuit<br />
fe<strong>de</strong>raţiunea <strong>de</strong> activitate politică subversivă şi au dispus<br />
<strong>de</strong>sfiinţarea ei şi sigilarea sediului <strong>de</strong> lângă casa parohială<br />
catolică.<br />
Franz Klein (1980: 390-391) prezintă o listă cu meseriaşii<br />
şi comercianţii din localitate până la anul 1944 12 :<br />
Brutari: 5<br />
Materiale <strong>de</strong> construcţii şi lemne <strong>de</strong> foc: 3<br />
Fântânari: 1<br />
Croitorese: 18<br />
Croitori: 16<br />
Strungari în lemn: 2<br />
Producători <strong>de</strong> oţet: 2<br />
Vopsitori: 1<br />
Dogari: 3<br />
Măcelari: 17<br />
Frizeri: 17<br />
Restaurante: 13<br />
Tăbăcari: 4<br />
Bijutieri: 1<br />
Moaşe: 3<br />
Tăietor <strong>de</strong> lemne: 1<br />
Pălărieri: 2<br />
Confecţioner <strong>de</strong> pieptene: 1<br />
Comercianţi: 21<br />
Cinematograf: filme mute: 3; din 1938 filme sonore: 1<br />
Cofetărie: 1<br />
Zugravi: 6<br />
Zidari: 9<br />
12 După numele persoanelor urmează numerele <strong>de</strong> casă ale meseriaşilor sau ale<br />
atelierelor, respectiv prăvăliilor.<br />
62
Lăcătuşi-mec<strong>ani</strong>ci: 11<br />
Maiştri-morari: 4<br />
Fotografi: 2<br />
Hornar: 1<br />
Curelari şi selari: 3<br />
Fierari: 18<br />
Mori <strong>de</strong> urluit: 3<br />
Cizmari: 14<br />
Cazane <strong>de</strong> ţuică: 4<br />
Frânghieri: 3<br />
Sifonari: 2<br />
Pietrari: 2<br />
Tinichigii: 5<br />
Tricoteze: 2<br />
Tapiţer: 1<br />
Tâmplari: 15<br />
Ceasornicar: 1<br />
Rotari: 9<br />
Ţesători: 2<br />
Dulgheri: 4<br />
Daracuri: 2<br />
Lista meseriilor şi meseriaşilor nu este completă, negăsindu-se<br />
documente complete în acest sens.<br />
63
8 Dezvoltarea industriei<br />
Prin poziţia sa, pe şoseaua Timişoara — Cenad, prin faptul<br />
că avea gară, <strong>Biled</strong>ul a fost o localitate favorabilă <strong>de</strong>zvoltării<br />
industriei, <strong>de</strong>şi agricultura a rămas pe primul loc în ceea ce<br />
priveşte ocupaţia oamenilor.<br />
Pionierii industriei au fost die Roßmühlen (morile cu cai).<br />
Prima astfel <strong>de</strong> moară a funcţionat pe locul un<strong>de</strong> se află astăzi<br />
numărul <strong>de</strong> casă 197, încă din anul 1769. Johann Herbst şi<br />
Nikolaus Krier au fost proprietarii primei mori acţionate <strong>de</strong> cai.<br />
În <strong>de</strong>cursul timpului au mai apărut în <strong>Biled</strong> următoarele<br />
mori (cf. Klein 1980: 396):<br />
Johann Donawell şi Peter Decker (nr. 17)<br />
Johann Pfeiffer (nr. 282)<br />
Peter Hubert (nr. 445)<br />
Josef Franck (nr. 525)<br />
Nikolaus Schortje (nr. 597, uleiniţă)<br />
Nikolaus Müller (nr. 162, moară <strong>de</strong> apă)<br />
Peter Welter (nr. 486).<br />
Cea mai mare şi cea mai importantă moară din <strong>Biled</strong> a fost<br />
moara Ballmann (224), numită astfel după ultimul proprietar.<br />
Jakob Ballmann, născut în anul 1891 în Uihei, a învăţat meseria<br />
<strong>de</strong> fierar. În anul 1907 a emigrat în Statele Unite, ca <strong>de</strong> altfel mulţi<br />
alţi bănăţeni. Acolo a acumulat experienţă profesională şi<br />
cunoştinţe teoretice în domeniul morăritului. Întors în ţară<br />
cumpără în anul 1915 moara familiei Lenhardt care avea probleme<br />
financiare. După închi<strong>de</strong>rea acestei mori, noul proprietar<br />
achiziţionează în 1918 şi moara familiei Gergen, construită în<br />
1890. Pentru că această moară era dotată necorespunzător din<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al tehnicii, o mo<strong>de</strong>rnizează, astfel încât moara<br />
<strong>de</strong>vine una din cele mai mo<strong>de</strong>rne mori din Banat. Capacitatea<br />
morii era <strong>de</strong> 25 tone <strong>de</strong> cereale pe zi. În <strong>ani</strong>i treizeci capacitatea<br />
morii a crescut.<br />
64
În anul 1921 Jakob Ballmann a încercat să convingă<br />
locuitorii <strong>Biled</strong>ului <strong>de</strong> necesitatea introducerii curentului electric<br />
în localitate, dar nu a avut succes, astfel încât moara a continuat să<br />
funcţioneze cu un motor Diesel. Abia după conectarea localităţii<br />
la reţeaua <strong>de</strong> înaltă tensiune moara a trecut la funcţionarea cu<br />
electromotoare. Moara şi-a continuat activitatea şi după<br />
naţionalizare, ca moară <strong>de</strong> stat, fiind una dintre morile cele mai<br />
bune din Banat. Din păcate astăzi această moară nu mai există.<br />
O altă moară importantă a fost cea a fraţilor Steiner. Ei au<br />
cumpărat în anul 1911 moara construită în <strong>ani</strong>i 1901-1902 <strong>de</strong><br />
familia Parzer din Lovrin. Fraţii Steiner au mo<strong>de</strong>rnizat în etape<br />
moara, i-au adăugat şi o moară pentru urlău, iar în <strong>ani</strong>i treizeci o<br />
fabrică <strong>de</strong> oţet. 13 După naţionalizare, clădirile <strong>de</strong> la numărul 450<br />
au adăpostit birourile şi atelierele S.M.A.-ului 14 . După revoluţia<br />
din <strong>de</strong>cembrie 1989 S.M.A.-ul a fost <strong>de</strong>sfiinţat.<br />
Cea mai mică moară a fost cea a familiei Sla<strong>de</strong>k, dar<br />
această moară a dat faliment. Familia Sla<strong>de</strong>k şi-a încercat norocul<br />
şi cu producerea gheţii artificiale; nici în acest domeniu nu a avut<br />
însă succes <strong>de</strong>oarece măcelăriile şi restaurantele îşi aveau<br />
propriile pivniţe cu gheaţă.<br />
8.1 Fabrica <strong>de</strong> cărămidă<br />
În anul 1905, evreul Ignaz Tenner construieşte la <strong>Biled</strong><br />
fabrica <strong>de</strong> cărămidă (Ziegelei), iar în 1913 i-o vin<strong>de</strong> lui Johann<br />
Glaß. Datorită concurenţei fabricilor din Cărpiniş şi Jimbolia,<br />
fabrica se închi<strong>de</strong>.<br />
În anul 1936 Anton Sehi <strong>de</strong>vine asociatul fraţilor Johann şi<br />
Adam Glaß şi fabrica este mo<strong>de</strong>rnizată, iar cărămida produsă aici<br />
găseşte cumpărători. Mulţi locuitori au găsit un loc <strong>de</strong> muncă aici,<br />
iar vara erau angajaţi sezonieri şi muncitori străini <strong>de</strong> localitate.<br />
13 În data <strong>de</strong> 27 octombrie la această moară a avut loc un acci<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> muncă al<br />
cărui victimă a fost muncitorul Willi Hegyi.<br />
14 S.M.A. – Staţiunea pentru mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii.<br />
65
După cel <strong>de</strong>-al doilea război mondial şi fabrica <strong>de</strong> cărămidă a fost<br />
naţionalizată, <strong>de</strong>venind proprietatea statului român. Fabrica <strong>de</strong><br />
cărămidă a continuat să funcţioneze până după evenimentele din<br />
1989.<br />
8.2 Fabrica <strong>de</strong> cherestea<br />
În anul 1922, Johann Klein şi Gergen au înfiinţat o fabrică<br />
<strong>de</strong> cherestea. Aici, în aşa numitul „Bahnspitz” (colţul gării),<br />
găseau lemn <strong>de</strong> construcţie, scânduri, şipci nu numai bilezenii, ci<br />
şi locuitorii satelor învecinate. Întreprin<strong>de</strong>rea a cunoscut o<br />
perioadă <strong>de</strong> înflorire în <strong>ani</strong>i următori, timp în care suprafaţa <strong>de</strong><br />
amplasare a <strong>de</strong>venit prea mică. Astfel, dincolo <strong>de</strong> calea ferată, în<br />
faţa gării, a fost construită o nouă fabrică <strong>de</strong> cherestea, cu<br />
aparatură mo<strong>de</strong>rnă şi cu legătură proprie la calea ferată. Firma s-a<br />
numit „Gebrü<strong>de</strong>r Klein A.G.” şi a avut o activitate bogată,<br />
asigurând nu numai materialul lemnos pentru construcţii, ci şi<br />
lemne <strong>de</strong> foc pentru toată zona. În urma crizei economice<br />
internaţionale dintre <strong>ani</strong>i 1928-1930 firma a dat faliment. Un an<br />
mai târziu, în 1931, firma este cumpărată <strong>de</strong> la Asociaţia Bancară<br />
Bănăţeană <strong>de</strong> către fraţii Roman şi repusă în funcţiune cu foştii<br />
muncitori şi patroni. Numele fabricii s-a modificat: „Gebrü<strong>de</strong>r<br />
Roman A.G.”. Materia primă pentru gater era adusă din zona<br />
Sibiului. Erau prelucrate în special răşinoasele care erau apoi<br />
<strong>de</strong>pozitate şi ulterior tăiate la dimensiunile solicitate <strong>de</strong> clienţi. Se<br />
găsea aici şi lemnul necesar diferiţilor meseriaşi, dar şi lemnul <strong>de</strong><br />
foc pentru întreaga localitate. Fabrica <strong>de</strong>ţinea două gatere puse în<br />
funcţiune <strong>de</strong> maşini cu aburi. Buna <strong>de</strong>servire a clienţilor a dus<br />
faima fabricii <strong>de</strong> cherestea din <strong>Biled</strong> şi peste hotarele Banatului.<br />
Statul român a făcut comenzi aici pentru căile ferate. Fabrica avea<br />
până la 40 <strong>de</strong> angajaţi. În anul 1944 întreprin<strong>de</strong>rea a fost<br />
confiscată <strong>de</strong> stat şi abia din 1946 şi-a reluat activitatea sub<br />
numele <strong>de</strong> „Blirom”, la conducerea ei aflându-se foştii patroni.<br />
Doi <strong>ani</strong> mai târziu, în 1948, fabrica a fost închisă din lipsă <strong>de</strong><br />
materie primă. Ani la rând, pe locul respectiv a funcţionat<br />
66
<strong>de</strong>pozitul <strong>de</strong> lemne <strong>de</strong> foc şi <strong>de</strong> cărbuni , apoi acesta a dispărut,<br />
făcând loc birourilor şi hambarelor Bazei <strong>de</strong> recepţie a cerealelor.<br />
8.3 Fabrica <strong>de</strong> cânepă<br />
În anul 1924 a fost înfiinţată la <strong>Biled</strong> o întreprin<strong>de</strong>re cu<br />
<strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „Banater Hanfindustrie A.G.” (Industria <strong>de</strong> cânepă<br />
din Banat). Un rol important în înfiinţarea acestei fabrici l-a avut<br />
inginerul localnic Hans Pierre. Întreprin<strong>de</strong>rea era o societate<br />
particulară pe acţiuni, acţionarii fiind agricultorii din <strong>Biled</strong> şi<br />
Banca Comercială Şvăbească.<br />
Startul a fost promiţător, iar agricultorii au trecut la<br />
cultivarea cânepii care le promitea câştiguri substanţiale. Dar şi<br />
această întreprin<strong>de</strong>re a căzut victima marii crize economice,<br />
oprindu-şi activitatea în anul 1930. Un consorţiu bancar evreiesc a<br />
cumpărat fabrica şi i-a schimbat <strong>de</strong>numirea în „Dauerbach und<br />
Maus”. După reparaţii capitale şi dotare cu maşini şi utilaje noi,<br />
fabrica şi-a reînceput activitatea în 1934. Nu numai numeroşi<br />
bilezeni au găsit aici un loc <strong>de</strong> muncă, ci şi muncitori din zona<br />
Nădlacului, aceştia primind din partea întreprin<strong>de</strong>rii şi locuinţe<br />
(Casa Mare).<br />
Prin achiziţionarea <strong>de</strong> maşini şi generatoare performante,<br />
în anul 1937 fabrica <strong>de</strong> cânepă a preluat sarcina <strong>de</strong> a furniza<br />
întregii comune energie electrică.<br />
Din 1940 fabrica a <strong>de</strong>venit din nou societate pe acţiuni,<br />
funcţionând în această calitate până în 1945 când a trecut în<br />
proprietatea statului. Activitatea fabricii s-a intensificat, materia<br />
primă provenind nu numai <strong>de</strong> la C.A.P.-ul din localitate şi din<br />
localităţile vecine, ci chiar şi din alte ţări. Prin hărnicia lor, mulţi<br />
locuitori ai Casei Mari au reuşit să-şi adune b<strong>ani</strong> pentru a-şi<br />
cumpăra case în <strong>Biled</strong>. Pentru copiii angajaţilor, fabrica a înfiinţat<br />
în anul 1961 o grădiniţă în Strada Gării, nr. 543. Din păcate după<br />
1989 fabrica şi-a încetat activitatea şi este pe cale <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni o<br />
ruină.<br />
67
8.4 Electricitatea<br />
Din iniţiativa unor bilezeni progresişti, în anul 1936 a luat<br />
fiinţă Cooperativa Agricolă <strong>de</strong> Electicitate <strong>Biled</strong><br />
(„Landwirtschaftliche Elektrizitätsgenossenschaft Billed”),<br />
avându-l ca preşedinte pe Anton Sehi, iar ca secretar pe Peter<br />
Hehn, urmaţi <strong>de</strong> Nikolaus Mangold şi Heinrich Schaljo. Membrii<br />
consiliului <strong>de</strong> administraţie au fost: dr. Michael Ortinau (nr. 229),<br />
Josef Reiter (nr. 363), Johann Ballmann (nr. 562), Nikolaus Mann<br />
(nr. 474), fraţii Steiner ( nr. 450), Johann Braun (nr. 299) şi<br />
Nikolaus Klein (nr. 464). La înfiinţare cooperativa număra 350 <strong>de</strong><br />
membri.<br />
De curent electric puteau beneficia numai membrii care şiau<br />
achitat contribuţia. Pentru a crea posibilitatea <strong>de</strong> a beneficia <strong>de</strong><br />
curent electric şi membrilor cu posibilităţi materiale mo<strong>de</strong>ste, s-a<br />
găsit soluţia achitării contribuţiei în rate. Deoarece capitalul<br />
obţinut din contribuţia membrilor nu era suficient, s-a recurs la un<br />
credit pus la dispoziţie, fără dobândă, <strong>de</strong> 40 dintre membrii<br />
cooperativei.<br />
Producătorul şi distribuitorul curentului electric era<br />
Fabrica <strong>de</strong> cânepă. Lucrările <strong>de</strong> instalare a reţelei au fost<br />
supravegheate <strong>de</strong> inginerul Rewes din Timişoara, iar <strong>de</strong> lucrările<br />
interioare s-a ocupat Josef Wittner. Lucrările au <strong>de</strong>marat în anul<br />
1936, fiind încheiate în iarna lui 1937. Se aflau în localitate şi<br />
mulţi sceptici care nu cre<strong>de</strong>au în reuşita acţiunii, însă la 31<br />
<strong>de</strong>cembrie 1937 reţeaua era gata <strong>de</strong> utilizare, iar la orele 18 toată<br />
localitatea s-a „luminat”. La început au existat şi unele <strong>de</strong>fecţiuni,<br />
dar cu timpul acestea au fost remediate.<br />
Într-o adunare generală membrii cooperativei au hotărât<br />
înfiinţarea unui magazin propriu un<strong>de</strong> puteau fi cumpărate<br />
electromotoare, aparate electrocasnice, material necesar instalaţiei<br />
electrice. În anul următor consumul <strong>de</strong> curent electric a fost <strong>de</strong><br />
200 %, iar la finele anului 1939 cooperativa îşi achitase datoriile<br />
la creditori, înregistrând chiar un profit. Printre primii utilizatori<br />
<strong>de</strong> electromotoare s-au numărat agricultorii Hans Braun (nr. 469),<br />
68
Jakob Krier (nr. 476), Jakob Lenhardt (nr. 562) şi meseriaşii Franz<br />
Klein (nr. 234) şi Josef Scholz (nr. 543).<br />
Creşterea consumului <strong>de</strong> electricitate a dus la scă<strong>de</strong>rea<br />
preţului curentului electric, curentul electric produs la <strong>Biled</strong> fiind<br />
cel mai ieftin din Banat.<br />
În anul 1940 reţeaua electrică număra 35 km, montarea<br />
făcându-se la frontonul caselor. Transformatorul se afla în centrul<br />
localităţii, lângă restaurantul Gustav Kunst. Bilezenii au beneficiat<br />
<strong>de</strong> curent electric chiar şi în <strong>ani</strong>i războiului. În anul 1945 fabrica<br />
<strong>de</strong> cânepă nu a mai putut livra curent electric comunei, astfel încât<br />
Cooperativa <strong>de</strong> Electricitate a achiziţionat un motor Diesel <strong>de</strong> 80<br />
P.S. pe care l-a instalat în remiza pompierilor (nr. 300) şi a început<br />
să producă electricitate cu două generatoare. Uzina electrică avea<br />
doi angajaţi: Adalbert Rauch (electrician) şi Georg Lauer<br />
(maşinist). În <strong>ani</strong>i cincizeci cooperativa a fost <strong>de</strong>sfiinţată, iar uzina<br />
a trecut în proprietatea primăriei, pentru ca în 1952 să <strong>de</strong>vină<br />
proprietatea statului. Au existat în acest timp şi perioa<strong>de</strong> în care<br />
locuitorii n-au beneficiat <strong>de</strong> curent electric. În anul 1958 a început<br />
conectarea localităţii la reţeaua electrică <strong>de</strong> înaltă tensiune. Pe<br />
străzi au apărut stâlpii <strong>de</strong> beton (cf. Klein 1980: 403-404).<br />
8.5 Industria în prezent<br />
Cu regret trebuie să constatăm că industria era mult mai<br />
<strong>de</strong>zvoltată în trecut <strong>de</strong>cât este în prezent. Fabrica <strong>de</strong> cânepă este<br />
închisă, fabrica <strong>de</strong> cărămidă la fel. Moara a ars până în temelii.<br />
A rămas Rampa <strong>Biled</strong> (S.C. Conpet S.A.) care încarcă ţiţei<br />
şi gazolină, având în prezent în jur <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> angajaţi.<br />
La fostul S.M.A. s-a amenajat o întreprin<strong>de</strong>re care produce<br />
obiecte s<strong>ani</strong>tare: S.C. Clagii S.R.L., având patron italian. Aici<br />
lucrează 120 <strong>de</strong> persoane.<br />
O întreprin<strong>de</strong>re mai nouă este S.C. Hawleh S.R.L. care<br />
produce lifturi pentru persoane cu handicap şi un<strong>de</strong> lucrează 70 <strong>de</strong><br />
angajaţi. Patronul acestei întreprin<strong>de</strong>ri este german, iar<br />
întreprin<strong>de</strong>rea a fost construită pe locul morii Ballmann.<br />
69
Foto 9 S.C. Hawleh S.R.L (M. Sandor)<br />
În <strong>Biled</strong> funcţionează şi o uleiniţă cu doi angajaţi: S.C.<br />
Bilexim S.R.L. (nr. 176), patroni fiind familia Orosz.<br />
9 Comerţul în <strong>Biled</strong><br />
În toate <strong>de</strong>scrierile şi în toate articolele din presa vremii<br />
<strong>de</strong>spre <strong>Biled</strong>, se vorbeşte <strong>de</strong>spre înflorirea comerţului cu produse<br />
agricole. Deja la începutul secolului al XIX-lea, <strong>Biled</strong>ul obţinuse<br />
dreptul <strong>de</strong>-a org<strong>ani</strong>za târguri. În <strong>Biled</strong> se org<strong>ani</strong>zau trei târguri<br />
anuale, iar după primul război mondial se ţinea piaţă săptămânală<br />
miercurea.<br />
La piaţa din <strong>Biled</strong> veneau vânzători şi cumpărători şi din<br />
satele învecinate. Marfa consta în special din produse agricole şi<br />
din <strong>ani</strong>male domestice. Pe piaţa săptămânală se puteau cumpăra<br />
fructe, legume, ouă, brânză, păsări şi purcei.<br />
Cea mai mare firmă comercială era firma Ditrich Betsch,<br />
mai târziu Betsch & Kiss <strong>de</strong> la nr. 235, peste drum <strong>de</strong> şcoala<br />
veche. Pe lângă magazinul universal care comercializa marfă <strong>de</strong><br />
tot felul, firma livra mărfuri şi altor prăvălii, având mijloace <strong>de</strong><br />
70
transport proprii. În localitate erau răspândite multe prăvălii, aşa<br />
că gospodinele nu aveau <strong>de</strong> cărat coşurile cu cumpărături prea<br />
<strong>de</strong>parte.<br />
O altă firmă comercială importantă a fost cea a fraţilor<br />
Tenner, magazinul aflându-se în Strada Bisericii la nr. <strong>240</strong>.<br />
Peste drum <strong>de</strong> Primărie, pe locul magazinului mare se afla<br />
magazinul familiei Heinz, care locuia la nr. 416 (actualmente S.C.<br />
Minipres S.R.L.)<br />
Între cele două războaie, în <strong>Biled</strong> existau 8-10 măcelării<br />
care ofereau zilnic carne proaspătă <strong>de</strong> porc şi <strong>de</strong> vită.<br />
După ultimul război mondial şi comerţul a <strong>de</strong>venit<br />
socialist, toate prăvăliile fiind „cooperative”.<br />
Până la construirea magazinului mare, în <strong>ani</strong>i 70,<br />
magazinul universal <strong>de</strong> peste drum <strong>de</strong> şcoala veche oferea<br />
alimente, fieroase, chimicale, textile, încălţăminte şi confecţii.<br />
Prăvălii existau în Viertgasse (Strada a patra) la nr. 115, vânzător<br />
fiind Franz Schulz (nr. 172), în Strada Nouă la nr. 600 era prăvălia<br />
Burian, iar la nr. 640 prăvălia Pritz. În ultimele două, vânzători<br />
erau chiar proprietarii.<br />
Măcelăria a funcţionat în localul în care astăzi este<br />
magazinul Economat al familiei Butaru (nr. 424). Ultimii<br />
măcelari-vânzători din <strong>Biled</strong> au fost Franz Fost şi Franz Krogloth.<br />
Librăria şi-a schimbat <strong>de</strong> mai multe ori localul: mai întâi s-<br />
a aflat în Strada Principală la nr. 416, apoi în Strada Bisericii la nr.<br />
239. După construirea magazinului din centrul comunei, în<br />
clădirea <strong>de</strong> la nr. 235 a funcţionat magazinul <strong>de</strong> metalo-chimice şi<br />
magazinul <strong>de</strong> mobilă. Acesta din urmă s-a mutat mai târziu în<br />
Strada Bisericii la nr. <strong>240</strong>, în locul restaurantului Diduşcă, iar la<br />
nr. 235 s-a mutat librăria care a rămas aici până la <strong>de</strong>sfiinţare,<br />
după 1989.<br />
Pe locul actualului bloc <strong>de</strong> la nr. 355, în <strong>ani</strong>i 60 funcţiona o<br />
lăptărie care aproviziona locuitorii cu produse lactate proaspete.<br />
După <strong>de</strong>sfiinţarea acesteia, cei care nu aveau posibilitatea să ţină<br />
vacă erau nevoiţi să stea la cozi interminabile la magazinul mare<br />
pentru a cumpăra lapte. Untul şi brânzeturile <strong>de</strong>veniseră o raritate.<br />
Magazinul mare avea la parter o alimentară cu autoservire, iar la<br />
71
etaj funcţionau raioanele <strong>de</strong> tricotaje, confecţii, textile şi<br />
încălţăminte.<br />
Şi brutăria comunei şi-a schimbat <strong>de</strong> mai multe ori sediul:<br />
în Strada Gării la nr. 545, în Strada Bisericii la nr. 222<br />
(actualmente casa familiei Udroiu), apoi la nr. 224 (clădirea <strong>de</strong><br />
lângă moară), ca apoi să se mute la nr. 306. Cine nu-şi aminteşte<br />
<strong>de</strong> pâinea raţionalizată din <strong>ani</strong>i 80 când, pentru jumătate <strong>de</strong> pâine<br />
neagră, al cărei miez nu se putea mânca, fiind aproape crud,<br />
trebuia să stai la rând ore în şir?!<br />
În curtea C.A.P-ului s-a amenajat o brutărie, iar magazinul<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere era în vechea piaţă. În aceeaşi clădire a funcţionat şi<br />
un aprozar. După 1989 clădirea a fost lăsată în paragină, iar apoi<br />
<strong>de</strong>molată, pe acel loc urmând să se construiască o biserică<br />
ortodoxă. Brutăria a fost vândută. După ce a avut diferiţi patroni,<br />
funcţionează în prezent sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> S.C. Ricarda S.R.L. şi<br />
livrează pâine la schimb (în locul grâului preluat <strong>de</strong> la clienţi), dar<br />
vin<strong>de</strong> şi pe loc sau prin celelalte magazine alimentare din<br />
localitate.<br />
În anul 1938, familia Stefan şi Elisabeth Unger au<br />
construit la nr. 419 un cinematograf, o cofetărie şi un restaurant.<br />
După naţionalizare au continuat să funcţioneze cinematograful şi<br />
cofetăria. Până la plecarea în Germ<strong>ani</strong>a, fostul proprietar a fost<br />
angajat la cofetărie. Actualmente clădirea a fost retrocedată<br />
urmaşilor lui Stefan Unger — familia Klein Edmund şi Dorica<br />
(născută Micluţa).<br />
În prezent locuitorii comunei noastre îşi pot face<br />
cumpărăturile la următoarele unităţi comerciale existente:<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
Cooperativa <strong>de</strong> Consum (nr. 418) — gestionari:<br />
Andraş (la parter) şi Bugariu Aurelian (la etaj)<br />
S.C. Zoli şi Izabela (nr. 409A) — fam. Moţ<br />
Magazin Mixt „Melinda” (nr. 409) — fam.<br />
Szabo<br />
S.C. Imperial Poro<strong>de</strong>x (nr. 295) — fam. Ivan<br />
S.C. Cora S.R.L. (nr. 354) — fam. Chelu<br />
Magazin Mixt (nr. 438) — fam. Beşliu<br />
72
S.C. Astrid S.R.L. (nr. 81: magazin mixt +<br />
laborator cofetărie) — fam. Klein<br />
Magazin Mixt (nr. 221) — fam. Ganea<br />
S.C. Agrosil S.R.L.(nr. 776) — fam. Gâ<strong>de</strong>a<br />
Economat (nr. 424) — fam. Butaru<br />
Magazin Mixt (nr. 569) — fam. Gagyi<br />
Magazin Mixt (nr. 215) — fam. Maţoi<br />
Magazin Mixt (nr. 528) — fam. Dan Dorinel<br />
Magazin Mixt (nr. 524) — fam. Ruşti<br />
Chioşc „Simina” (în piaţă) — fam. Radu<br />
Chioşc (în curtea Grupului Şcolar Agricol) —<br />
fam. Radu.<br />
Restaurantele din <strong>Biled</strong> sunt:<br />
S.C. Minipres S.R.L. (nr. 416) — fam.<br />
Tomescu<br />
S.C. Rudo S.R.L. (nr. 423: bar + cofetărie) —<br />
fam. Werle<br />
S.C. Cora S.R.L. (nr. 354) — Fam. Chelu<br />
S.C. Plopul Alb (lângă ştrand) — fam. Herbst<br />
Bar Romina (nr. 447) — fam. <strong>Şandor</strong> Sanda<br />
Pentru cumpărături mai importante, precum îmbrăcăminte,<br />
încălţăminte, aparate electrocasnice, mobilă, materiale <strong>de</strong><br />
construcţii, bilezenii trebuie să se <strong>de</strong>plaseze la Timişoara.<br />
În fiecare duminică, în <strong>Biled</strong> se org<strong>ani</strong>zează piaţă, dar<br />
oferta este mică, fiind preferată piaţa din Lovrin.<br />
73
10 Situaţia economică<br />
În anul 1778 împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia a cedat Banatul<br />
Ungariei. Astfel, după 13 <strong>ani</strong> <strong>de</strong> muncă istovitoare şi <strong>de</strong> sacrificii<br />
materiale şi umane, locuitorii comunelor bănăţene s-au trezit cu<br />
un nou stăpân. Satul Billiet care aparţinuse Districtului Timiş, a<br />
<strong>de</strong>venit parte integrantă a Comitatului Torontal.<br />
Dacă sub administraţia Coroanei Imperiale locuitorii<br />
noilor sate bănăţene erau ţăr<strong>ani</strong> liberi, supuşi Curţii <strong>de</strong> la Viena, o<br />
dată cu trecerea sub stăpânirea maghiară au <strong>de</strong>venit iobagi. A<br />
început o dramă umană <strong>de</strong> ne<strong>de</strong>scris.<br />
Datorită faptului că episcopia <strong>de</strong> Zagreb, precum şi o serie<br />
<strong>de</strong> latifundiari din Croaţia au fost obligaţi să-şi ce<strong>de</strong>ze pământurile<br />
în scopuri militare, li s-au oferit în schimb pământuri în Banat.<br />
Astfel, şase localităţi, printre care şi Billiet, au <strong>de</strong>venit<br />
proprietatea episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Terenul arabil a fost reîmpărţit<br />
ţăr<strong>ani</strong>lor, iar o bună parte a rămas în proprietatea noului stăpân. S-<br />
a continuat cultura succesivă introdusă <strong>de</strong> împărăteasa <strong>Maria</strong><br />
Theresia, dar ţăr<strong>ani</strong>i nu puteau să cultive ceea ce doreau ei, ci ceea<br />
ce li se impunea: grâu şi orz <strong>de</strong> toamnă pe o solă, orz <strong>de</strong><br />
primăvară, ovăz, secară, porumb, cânepă şi cartofi pe cealaltă, iar<br />
a treia solă rămânea necultivată (pârloagă).<br />
Fiecare supus al noii stăpâniri era obligat să pre<strong>de</strong>a a zecea<br />
parte din toate produsele cultivate, dar şi din <strong>ani</strong>male şi păsări.<br />
Zeciuiala mică (<strong>ani</strong>male şi păsări) a fost anulată în anul 1836.<br />
Robota (munca pe moşia noului stăpân) putea fi efectuată „cu<br />
palmele”, „cu căruţa” sau plătită în b<strong>ani</strong>. Ţăranul trebuia să<br />
efectueze săptămânal o zi <strong>de</strong> clacă cu căruţa (52 <strong>de</strong> zile anual) sau<br />
două zile săptămânal cu palmele (104 zile anual). Împuternicitul<br />
noului stăpân era Franz Petrovits.<br />
D-l Franz Klein reproduce textul unui document din care<br />
rezultă că noua stăpânire a adresat Administraţiei Curţii Imperiale<br />
<strong>de</strong> la Viena o cerere prin care solicita dreptul <strong>de</strong> a org<strong>ani</strong>za la<br />
Billiet târguri săptămânale şi anuale. De asemenea se cerea şi<br />
introducerea pe<strong>de</strong>psei capitale („Juris Gladii”) pe care o exercitase<br />
în teritoriile cedate din Croaţia (cf. Klein 1980:180).<br />
74
Conform Rezoluţiei din 29 iulie 1800 episcopul avea toate<br />
drepturile şi privilegiile. El putea să dispună asupra vieţii şi a<br />
morţii supuşilor săi.<br />
Administraţia averilor bănăţene ale episcopiei <strong>de</strong> Zagreb<br />
îşi avea sediul la Billiet, în aşa-numitul Kastell (castel), situat la<br />
colţ, la întretăierea Străzii Bisericii cu Strada Gării (actualmente<br />
numărul 300). Administratorul Franz Petrovits s-a stabilit la<br />
Billiet, pentru început în câteva case din care locuitorii au fost<br />
evacuaţi şi nevoiţi să se mute în Strada Nouă.<br />
Pe locul cu numărul 300 s-a construit o clădire masivă, cu<br />
etaj. Pe acelaşi teren episcopul a dispus construirea unei închisori,<br />
tot o clădire masivă, cu etaj, astăzi pe cale <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni o ruină. În<br />
beciul clădirii erau aşa-zisele „Korrektionszellen” (celule <strong>de</strong><br />
corecţie) cu inele groase <strong>de</strong> fier <strong>de</strong> care erau legaţi arestaţii.<br />
Wilhelm Weber a <strong>de</strong>scoperit documente care atestă faptul că <strong>de</strong><br />
ju<strong>de</strong>cătoria şi arestul <strong>de</strong> la Billiet aparţineau şi localităţile<br />
Cărpiniş, Iecea Mică, Variaş, Periam, precum şi Praedium Pakacz,<br />
Şandra <strong>de</strong> mai târziu. Clădirea numită „Arrest” a servit ca temniţă,<br />
dar şi ca locuinţă pentru panduri 15 până la Revoluţia din 1848.<br />
Încă prin anul 1930 circula zvonul că ar exista tuneluri<br />
subterane care porneau <strong>de</strong> la închisoare. Dornic <strong>de</strong> a afla mai<br />
multe date <strong>de</strong>spre trecutul acestor clădiri, Wilhelm Weber a căutat<br />
şi a găsit Constitutio criminalis Theresiana în care apar explicate<br />
cu lux <strong>de</strong> amănunte şi cu ilustraţii <strong>de</strong>taliate modalităţile <strong>de</strong> tortură.<br />
Condamnaţii la moarte puteau fi: arşi pe rug, <strong>de</strong>capitaţi, traşi pe<br />
roată, li se puteau smulge unghiile, puteau fi traşi în ţeapă.<br />
Decapitarea şi spânzurarea erau consi<strong>de</strong>rate „morţi uşoare”.<br />
Până la Revoluţia din 1848 în Kastell a funcţionat<br />
ju<strong>de</strong>cătoria episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Peste drum <strong>de</strong> această clădire, la<br />
actualele numere <strong>de</strong> casă 233, 234, 235 şi 236, existau percepţia,<br />
grajdurile şi şoproanele pentru căruţe ale funcţionarilor.<br />
În anul 1912, perceptorul episcopal, pe nume Berg, a fost<br />
însărcinat să împartă terenul în parcele şi să le vândă. Astfel, la<br />
colţ (numărul 233) s-a înfiinţat grădiniţa, lipită <strong>de</strong> aceasta (la<br />
15 Panduri: ostaşi în serviciul poliţiei.<br />
75
numărul 233A) a funcţionat până după al doilea război mondial<br />
Poşta, iar la numărul 233B s-a construit clădirea jandarmeriei<br />
(astăzi Poliţia). Aceste parcele au fost achiziţionate <strong>de</strong> comună.<br />
Parcela cu numărul 234 a fost achiziţionată <strong>de</strong> părinţii lui Franz<br />
Klein şi în ea a funcţionat mulţi <strong>ani</strong> o frizerie.<br />
La întretăierea Străzii Bisericii cu strada care duce la Iecea<br />
Mică, la numerele <strong>de</strong> casă 248-252 erau magaziile pentru cereale<br />
şi locuinţele administratorului („Ispan”) şi ale ajutoarelor sale,<br />
panduri sârbi şi croaţi care supravegheau ţăr<strong>ani</strong>i la clacă pe moşia<br />
stăpânirii şi la predarea zeciuielii.<br />
În anul 1803 localitatea Billiet a primit aprobarea <strong>de</strong> a<br />
org<strong>ani</strong>za Wochenmärkte (târguri săptămânale) miercurea înainte<br />
<strong>de</strong> amiază şi trei târguri anuale: în martie, la 15 iunie şi la sfârşitul<br />
lunii septembrie. Încasările reveneau episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Tot<br />
aceasta încasa prin perceptor, <strong>de</strong> patru ori pe an taxa <strong>de</strong> morărit.<br />
Ţăr<strong>ani</strong>i nu aveau voie să înstrăineze pământul fără voia<br />
stăpânului. Dacă un ţăran murea şi nu avea un moştenitor<br />
corespunzător, iar văduva nu avea intenţia să se recăsătorească,<br />
stăpânul putea <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> cine va primi pământul în arendă. Numai<br />
unul din fii putea moşteni curtea şi pământul şi trebuia să-şi<br />
<strong>de</strong>spăgubească fraţii în b<strong>ani</strong>. Pământul nu se împărţea, iar<br />
moştenitorul avea obligaţia să-i întreţină pe părinţi.<br />
În perioada respectivă primarul era ales <strong>de</strong> către săteni<br />
dintre trei persoane propuse <strong>de</strong> stăpânire, iar viceprimarul,<br />
consilierii şi notarul erau aleşi <strong>de</strong> săteni, stăpânirea rezervându-şi<br />
dreptul <strong>de</strong> veto.<br />
76
11 Instituţii bancare<br />
Când au apărut primele instituţii bancare în <strong>Biled</strong> nu se<br />
mai ştie. Cert este că după primul război mondial existau în<br />
localitate trei bănci:<br />
<br />
<br />
<br />
„Schwäbische Han<strong>de</strong>ls- und Gewerbebank” în Strada<br />
Principală, la nr. 428 (clădirea un<strong>de</strong> mai târziu a<br />
funcţionat Poşta);<br />
o filială a societăţii „Banater Bankverein” a funcţionat<br />
pe aceeaşi stradă, la nr. 424 (în prezent în această<br />
clădire locuieşte familia Butaru);<br />
bilezeanul Karl Hehn a <strong>de</strong>schis „Bille<strong>de</strong>r Kreditbank”<br />
la nr. 354 în Strada Gării (astăzi funcţionează în clădire<br />
restaurantul şi magazinul „Cora” al familiei Chelu).<br />
Cu toate că băncile pretin<strong>de</strong>au dobânzi mari, ele<br />
constituiau soluţia <strong>de</strong>zvoltării agricole şi industriale a comunei.<br />
Pentru sume mai mici locuitorii se împrumutau între ei, fără a<br />
întocmi acte şi fără a pretin<strong>de</strong> dobândă. O strângere <strong>de</strong> mână şi<br />
cuvintele: „Loss nor gut sen, heit <strong>de</strong>er, morje meer“ („Las’ că-i<br />
bine, azi voi, mâine noi”) sau „Mer sen doch <strong>de</strong>itsche Leit”<br />
(„Doar suntem germ<strong>ani</strong>”) valorau mai mult <strong>de</strong>cât o poliţă <strong>de</strong><br />
asigurare.<br />
Criza economică mondială din <strong>ani</strong>i 1928-1933 a fost<br />
resimţită şi <strong>de</strong> întreprin<strong>de</strong>rile industriale, dar şi <strong>de</strong> agricultorii care<br />
aveau datorii mari la bănci.<br />
În anul 1932 statul român a emis „legea conversiunii<br />
datoriilor agricole”, astfel datoriile ţăr<strong>ani</strong>lor au fost reduse cu<br />
50%, restul datoriilor fiind preluate <strong>de</strong> stat şi achitate creditorilor<br />
sau băncilor. În felul acesta mulţi ţăr<strong>ani</strong> au fost salvaţi <strong>de</strong> la<br />
ruinare.<br />
Nu mai există documente în acest sens, dar este sigur că în<br />
băncile din <strong>Biled</strong> au intrat şi b<strong>ani</strong> trimişi <strong>de</strong> cei plecaţi la lucru<br />
peste ocean.<br />
77
Mai târziu, la nr. 298, a fost înfiinţată Banca Româno-<br />
Germană („Rumänisch-Deutsche Bank”).<br />
În timpul regimului comunist aceste instituţii bancare au<br />
fost <strong>de</strong>sfiinţate, dar a apărut Casa <strong>de</strong> economii şi consemnaţiuni<br />
(C.E.C.) care a funcţionat mulţi <strong>ani</strong> în Strada Principală, în casa<br />
medicului veterinar dr. Nikolaus Haupt, la nr. 431, avându-i ca<br />
funcţionari pe d-l Nikolaus Weber şi pe d-ra Irene Henz. Apoi<br />
C.E.C.-ul a funcţionat în spaţiul în care în prezent funcţionează<br />
dispensarul veterinar, având câte o singură angajată: Elisabeth<br />
Dreier, apoi Ilonka Mădălina, iar în prezent Doina Tomesc. După<br />
1989, C.E.C.-ul s-a mutat în Strada Gării într-o clădire nouă.<br />
12 Poşta<br />
În legătură cu primul oficiu poştal din Billiet nu s-au găsit<br />
documente, dar se presupune că a existat încă din primii <strong>ani</strong> ai<br />
colonizării, <strong>de</strong>oarece coloniştii corespondau cu ru<strong>de</strong>le rămase în<br />
Germ<strong>ani</strong>a.<br />
În ziarul Temesvarer Zeitung din 26.10.1858, într-un<br />
anunţ, se aduce la cunoştinţa cititorilor că, pe lângă corespon<strong>de</strong>nţă<br />
în localitate va funcţiona şi un serviciu <strong>de</strong> coletărie, greutatea<br />
maximă a coletelor neavând voie să <strong>de</strong>păşească 5 kilograme.<br />
În Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt (1997: 55-58), regretata<br />
învăţătoare Margarethe Pierre prezenta în articolul Aus <strong>de</strong>r<br />
Geschichte eines ehemaligen Herrschaftshauses (Din istoria unei<br />
foste case a stăpânirii) casa <strong>de</strong> la numărul 308. Această casă a fost<br />
construită după anul 1800, în aceeaşi perioadă când s-au construit<br />
„castelul” şi clădirile în care mai târziu au funcţionat grădiniţa şi<br />
poliţia. Aceste clădiri au fost construite pentru funcţionarii<br />
administraţiei Episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Casa prezentată în articolul<br />
amintit este situată în Strada Bisericii, colţ cu Strada Morii, peste<br />
drum <strong>de</strong> fosta moară Ballman. Nu se ştie cine au fost primii<br />
locatari ai clădirii şi care a fost rolul sau scopul lor în acele<br />
timpuri. Se ştie doar că în acea casă a locuit şi familia avocatului<br />
Petö. Soţia acestuia a fost diriginta primei poşte cunoscute din<br />
78
localitate. Poşta funcţiona atunci în pivniţa casei familiei Petö.<br />
Când familia Petö a cumpărat „castelul“, poşta s-a mutat acolo, iar<br />
casa cu numărul 308 a fost cumpărată <strong>de</strong> familia Josef şi<br />
Franziska Krausser care au înfiinţat acolo o tăbăcărie şi o blănărie.<br />
Poşta a funcţionat apoi în clădirea cu numărul 233A<br />
(partea dinspre Poliţie a clădirii) până după al doilea război<br />
mondial, mai exact până în <strong>ani</strong>i 60.<br />
Mai târziu poşta a funcţionat câţiva <strong>ani</strong> în Strada<br />
Principală la numărul 351, în casa familiei Hora (actualmente casa<br />
doamnei Marcela Bugaru), după care s-a mutat peste drum, la<br />
numărul 428. După construirea blocului <strong>de</strong> lângă magazinul mare,<br />
poşta s-a mutat la parterul blocului un<strong>de</strong> funcţionează şi în prezent<br />
cu trei angajate: Anişoara Călin, Dana Călin şi <strong>Maria</strong> Oprea.<br />
13 Calea ferată Timişoara — <strong>Biled</strong> —<br />
Sânnicolau Mare<br />
O dată cu construirea căii ferate Timişoara — Sânnicolau<br />
Mare, a început şi pentru localitatea <strong>Biled</strong> o nouă etapă<br />
economică.<br />
Nu toţi oamenii au fost încântaţi <strong>de</strong> construirea căii ferate.<br />
La 26 noiembrie 1895 s-a apropiat <strong>de</strong> localitate prima locomotivă<br />
cu aburi trăgând atât vagoane <strong>de</strong> marfă, cât şi vagoane <strong>de</strong><br />
persoane. Când vacile din ciurda care păştea pe izlazul <strong>de</strong> la<br />
marginea comunei s-au speriat şi au luat-o la fugă, nu puţini au<br />
fost aceia care au blestemat acel „Dampfross” (cal cu aburi).<br />
Dar calea ferată a dus la o <strong>de</strong>zvoltare economică <strong>de</strong>osebită:<br />
ţăr<strong>ani</strong>i puteau transporta produsele agricole cu trenul (cereale,<br />
<strong>ani</strong>male, cânepă şi altele) spre pieţe <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere în<strong>de</strong>părtate.<br />
Întreaga economie a cunoscut o perioadă <strong>de</strong> înflorire.<br />
Linia <strong>de</strong> cale ferată Timişoara — Sînnicolau Mare a avut<br />
următoarele staţii: Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi), Becicherecul<br />
Mic, <strong>Biled</strong>, Şandra, Lovrin şi Tomnatic. Calea ferată a înlesnit<br />
79
schimburile <strong>de</strong> marfă între locuitorii câmpiei şi cei din zonele<br />
muntoase. Astfel surplusul <strong>de</strong> produse agricole ajungea în zonele<br />
muntoase, iar muntenii dă<strong>de</strong>au în schimb var, piatră, lemne, fier,<br />
cupru şi cărbune.<br />
Calea ferată a contribuit şi la <strong>de</strong>zvoltarea industriei şi a<br />
comerţului în <strong>Biled</strong>. Astfel s-au creat noi locuri <strong>de</strong> muncă pentru<br />
locuitorii comunei care erau mai săraci sau pentru meseriaşi.<br />
Construirea liniei <strong>de</strong> cale ferată a costat 5596600<br />
coroane 16 . După 20 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la darea în folosinţă s-au recuperat<br />
cheltuielile, rămânând un câştig <strong>de</strong> 141727 coroane. Franz Klein a<br />
<strong>de</strong>scoperit o statistică din 1915 care prezintă situaţia transportului<br />
pe calea ferată Timişoara — Sânnicolau Mare în cei douăzeci <strong>de</strong><br />
<strong>ani</strong> <strong>de</strong> activitate: au fost transportate pe această rută 328333<br />
persoane şi 45185 tone <strong>de</strong> marfă. Din păcate la gara din <strong>Biled</strong> nu<br />
există astfel <strong>de</strong> statistici care să <strong>de</strong>monstreze cantitatea <strong>de</strong> marfă<br />
încărcată sau <strong>de</strong>scărcată aici.<br />
Foto 10 Gara <strong>Biled</strong> (M. Sandor)<br />
Locuitorii mai vechi ai <strong>Biled</strong>ului ne amintim <strong>de</strong> hambarele<br />
pline <strong>de</strong> la Baza <strong>de</strong> recepţie care urmau să fie transportate pe calea<br />
ferată, <strong>de</strong> stivele <strong>de</strong> lădiţe cu roşii <strong>de</strong> la C.L.F. care aşteptau<br />
16 unitatea monetară a vremii.<br />
80
încărcarea în vagoane pentru export sau <strong>de</strong> grămezile enorme <strong>de</strong><br />
sfeclă <strong>de</strong> zahăr, toamna.<br />
În peisajul gării din <strong>Biled</strong> au intervenit schimbări o dată cu<br />
<strong>de</strong>scoperirea „aurului negru”. Astfel s-a construit Rampa <strong>de</strong><br />
încărcare a ţiţeiului şi şiruri <strong>de</strong> vagoane cu ţiţei pleacă din gara<br />
<strong>Biled</strong> spre rafinării.<br />
În ultimii <strong>ani</strong> şi clădirea gării, care arăta <strong>de</strong>plorabil, şi-a<br />
schimbat înfăţişarea în urma lucrărilor <strong>de</strong> renovare.<br />
14 Pompierii<br />
Formaţiunea Civilă <strong>de</strong> Pompieri este o asociaţie mai tânără<br />
faţă <strong>de</strong> alte asociaţii existente în comună încă din secolul al XIXlea.<br />
În anul 1906 s-a produs un incendiu care a distrus complet<br />
o gospodărie ţărănească în Strada Principală, iar în anul 1913 ceva<br />
asemănător s-a întâmplat în Strada Satchinezului. Deşi poate că<br />
mulţi s-au gândit atunci că existenţa unor pompieri ar fi benefică,<br />
nimeni nu a luat iniţiativa.<br />
Incendiul din anul 1926, <strong>de</strong> la Fabrica <strong>de</strong> oţet Tenner, s-ar<br />
putea să fi fost imboldul pentru câţiva bilezeni inimoşi <strong>de</strong> a-i<br />
convinge pe consăteni <strong>de</strong> necesitatea unor pompieri voluntari.<br />
Nandor Tenner, Peter Divo şi Wen<strong>de</strong>l Slavik au dus muncă <strong>de</strong><br />
lămurire, după ce s-au inspirat din experienţa altor localităţi în<br />
care existau <strong>de</strong>ja pompieri voluntari. Cei trei au reuşit să-i<br />
convingă pe primarul <strong>de</strong> atunci, Nikolaus Slavik, şi pe consilieri<br />
să convoace o adunare generală pentru 5 iunie 1927. În adunarea<br />
respectivă s-a pus baza unei Asociaţii a Pompierilor Voluntari, al<br />
cărei preşedinte a fost Nandor Tenner. Membrii fondatori au fost<br />
în număr <strong>de</strong> 65, dintre care 27 <strong>de</strong> meseriaşi, 22 <strong>de</strong> ţăr<strong>ani</strong> înstăriţi,<br />
8 ţăr<strong>ani</strong> săraci, 5 comercianţi şi 3 funcţionari.<br />
Primii 17 pompieri au fost: Dietrich Betsch, Johann<br />
Braun, Peter Braun, Peter Divo, Josef Eichert, Andreas Frey,<br />
Peter Henger, Josef Kubinyak, Johann Linzer, Johann Plennert,<br />
81
Adam Slavik, Wen<strong>de</strong>l Slavik, Franz Stumpf, Michael Titel, Peter<br />
Thöreß, Josef Wilhelm şi Peter Wilhelm. De statutul şi <strong>de</strong><br />
chestiunile juridice ale noii asociaţii s-a ocupat avocatul bilezean<br />
dr. Michael Ortinau. Deja în anul 1928 numărul pompierilor a<br />
crescut la 40. Disciplina, punctualitatea, cele două ore <strong>de</strong> studiu<br />
teoretic (în fiecare vineri seara) şi cele două ore <strong>de</strong> aplicaţii<br />
practice (duminica după-amiază) au format pompieri cu simţul<br />
datoriei şi cu multă pricepere. În cei 12 <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la înfiinţare şi până<br />
la izbucnirea celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, pompierii din<br />
<strong>Biled</strong> au obţinut 21 <strong>de</strong> trofee la concursurile la care au participat.<br />
Tot timpul pompierii au căutat să-şi mărească şi să-şi<br />
mo<strong>de</strong>rnizeze parcul <strong>de</strong> maşini pentru a putea interveni cu eficienţă<br />
maximă la incendii. Mijloacele băneşti au provenit la început din<br />
donaţiile sătenilor, apoi s-a înfiinţat o trupă <strong>de</strong> teatru <strong>de</strong> amatori<br />
care a prezentat spectacole. În anul 1930 a luat fiinţă orchestra<br />
pompierilor sub bagheta lui Michael Braun. În anotimpurile cal<strong>de</strong>,<br />
pompierii org<strong>ani</strong>zau serbări câmpeneşti la pădurice. Pe lângă<br />
exerciţiile strategice se org<strong>ani</strong>zau şi tot felul <strong>de</strong> jocuri distractive.<br />
În anul 1932 Formaţiunea Civilă <strong>de</strong> Pompieri a cumpărat o<br />
motopompă portabilă care, cu timpul, a fost transformată în<br />
motopompă cu tracţiune mec<strong>ani</strong>că. În anul 1937 pompierii au avut<br />
posibilitatea să cumpere o parte din curtea castelului cu grajduri şi<br />
cu clădirea arestului. Prin muncă voluntară au fost <strong>de</strong>molate<br />
grajdurile, iar cu materialul obţinut s-a construit o remiză mo<strong>de</strong>rnă<br />
cu trei ieşiri care se închi<strong>de</strong>au cu rulouri metalice. Etajul<br />
„arestului” a fost amenajat ca sediu al pompierilor, iar parterul a<br />
fost închiriat ca locuinţă.<br />
O realizare <strong>de</strong>osebită a fost construirea în anul 1934 a<br />
primului rezervor cu o capacitate <strong>de</strong> 45000 l <strong>de</strong> apă. Tot în anul<br />
1934 a fost constituit primul Inspectorat Teritorial din care făceau<br />
parte formaţiunile civile <strong>de</strong> pompieri din <strong>Biled</strong>, Bulgăruş, Lovrin,<br />
Şandra, Uihei şi Variaş, sub conducerea lui Peter Divo. Peter Divo<br />
a fost şi redactorul primului ziar al pompierilor (1935-1937). În<br />
anul 1937 conducerea formaţiei <strong>de</strong> pompieri a fost preluată <strong>de</strong><br />
Jakob Klein.<br />
82
Pompierii voluntari din <strong>Biled</strong> au adus mari servicii<br />
consătenilor lor şi în cazul unor catastrofe naturale. Astfel în <strong>ani</strong>i<br />
1932, 1940 şi 1942 au ajutat la evacuarea familiilor ale căror<br />
gospodării au fost inundate. La intersecţia Străzii Gării cu Strada<br />
Nouă apa crescuse atât <strong>de</strong> mult, încât lumea nu putea pleca sau<br />
veni <strong>de</strong> la gară fără ajutorul pompierilor care îi treceau cu barca<br />
dintr-o parte în alta.<br />
În timpul şi după terminarea războiului au existat<br />
dificultăţi <strong>de</strong> org<strong>ani</strong>zare. În perioada 1954-1955 Stefan Guiu, un<br />
bun croitor, a fost numit în funcţia <strong>de</strong> comandant al formaţiunii <strong>de</strong><br />
pompieri. Lui i-a urmat Jakob Klein (1955-1958), sub a cărui<br />
îndrumare a fost cumpărată prima maşină <strong>de</strong> pompieri. În<br />
perioada 1958-1959 s-a construit noua remiză <strong>de</strong> pompieri dotată<br />
cu necesarul pentru stingerea incendiilor.<br />
Foto 11 Remiza şi maşina pompierilor din 1966<br />
Formaţiunea Civilă <strong>de</strong> Pompieri din <strong>Biled</strong> a participat la<br />
toate concursurile <strong>de</strong> profil. Astfel în anul 1959 a avut loc a amplă<br />
sărbătoare prilejuită <strong>de</strong> ocuparea primului loc pe raion şi pe<br />
regiune şi a locului cinci pe ţară. În fruntea formaţiunii se afla în<br />
acea vreme Ioan Bosică (1958-1962). 1962 a fost anul unui<br />
eveniment <strong>de</strong>osebit pentru pompierii bilezeni: au ocupat locul<br />
întâi pe ţară!<br />
83
În anul 1965 a fost achiziţionată a doua maşină <strong>de</strong><br />
pompieri. Din anul 1962 şi până în anul 1973 comandantul<br />
formaţiei <strong>de</strong> pompieri a fost Josef Mann, înlocuit în perioada<br />
1973-1974 <strong>de</strong> Franz Krogloth, pentru ca din 1974 până în 1979 să<br />
revină la conducerea formaţiunii. În anul 1971 a fost cumpărată o<br />
maşină cu tun <strong>de</strong> stingere a incendiilor, iar în anul următor s-a<br />
înfiinţat Clubul Pompierilor la numărul 412, cu o sală <strong>de</strong><br />
perfecţionare.<br />
În anul 1974 pompierii din <strong>Biled</strong> încheie un parteneriat cu<br />
pompierii din Schmolln (Republica Democrată Germană). Între<br />
cele două formaţiuni au avut loc vizite reciproce.<br />
În anul 1975 pompierii au primit haine noi: s-au<br />
confecţionat 55 <strong>de</strong> uniforme noi, din care 42 pentru pompieri şi 13<br />
pentru muzicanţi. În acelaşi an au mai avut loc două evenimente<br />
importante: s-au mai achiziţionat echipamente şi căşti <strong>de</strong> protecţie,<br />
dar s-a constituit şi primul <strong>de</strong>taşament feminin, format din 10<br />
femei active, după mo<strong>de</strong>lul partenerilor din Schmolln (RDG). Doi<br />
<strong>ani</strong> mai târziu (1977) pompierii au fost dotaţi cu 83 <strong>de</strong> uniforme<br />
noi: 56 pentru bărbaţi, 10 pentru femei şi 17 pentru muzicanţi.<br />
Comandanţi ai Formaţiunii Civile <strong>de</strong> Pompieri din <strong>Biled</strong><br />
au mai fost (în ordine cronologică):<br />
1979-1983: Peter Plennert<br />
1983-1985: Joszef Hipp<br />
1985-1990: Florian Păloiu<br />
1990-1994: Severian Topor<br />
1994-1995: Iosif Mirş, Ioan Clej<br />
1995-1996: Stefan Jojart<br />
1996-1998: Nicolae Hoca<br />
1998-2000: Timotei Stănilă<br />
2000-2005: Nicolae Hoca.<br />
Trebuie amintit că sediul pompierilor s-a mutat <strong>de</strong> la numărul 412.<br />
Actualmente Clubul Pompierilor se află în fosta sală <strong>de</strong> şedinţe a<br />
C.A.P-ului.<br />
84
15 Serviciul s<strong>ani</strong>tar<br />
Încă din perioada colonizării s-a simţit nevoia asistenţei<br />
medicale a populaţiei care era expusă diferitelor epi<strong>de</strong>mii. Primii<br />
care s-au îngrijit <strong>de</strong> bolnavi au fost felcerii, medic existând la<br />
început doar unul la două localităţi.<br />
Primul medic din <strong>Biled</strong>, dr. Johann Joachim Groß, a găsit<br />
aici îngrijorător <strong>de</strong> mulţi bolnavi <strong>de</strong> tifos sau <strong>de</strong> dizenterie. Pentru<br />
a izola bolnavii a org<strong>ani</strong>zat primul spital din localitate.<br />
Într-o <strong>de</strong>scriere a localităţii din anul 1859/60 se vorbeşte<br />
<strong>de</strong>spre existenţa unui spital, dar nu se ştie nici dacă a funcţionat<br />
permanent şi nici un<strong>de</strong> a fost amplasat.<br />
D-l W. Weber a găsit dovezi care atestă existenţa unei<br />
farmacii în <strong>Biled</strong> încă din anul 1852. Aceasta a funcţionat în<br />
Strada Bisericii până în anul 1892 şi a fost vândută <strong>de</strong> Jakob<br />
Lenhardt lui Georg Kosztolany. Farmacia a fost preluată apoi <strong>de</strong><br />
Hans Becker şi mutată în Strada Principală la nr. 339 un<strong>de</strong> a<br />
rămas până în 1934. Urmaşul lui Hans Becker, Josef Becker, a<br />
construit o vilă la nr. 300 în care s-a mutat farmacia. În această<br />
clădire farmacia a funcţionat şi după naţionalizare. Din anul 2003<br />
farmacia s-a închis, iar clădirea stă goală, în pericol <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni<br />
ruină. În prezent există în localitate o farmacie particulară în<br />
Strada Principală la nr. 364.<br />
Dr. Johann Becker, care a înfiinţat în anul 1887 Asociaţia<br />
<strong>de</strong> înmormântare, avea cabinetul medical în Strada Principală.<br />
Urmaşul său a fost dr. Josef Szentirmay.<br />
În <strong>ani</strong>i treizeci s-au stabilit la <strong>Biled</strong> medicii dr. Nikolaus<br />
Tuttenuit (peste drum <strong>de</strong> Căminul Cultural, nr. 424) şi dr. Johann<br />
Schäfer (nr. 339).<br />
Pentru pacienţii asiguraţi (cei angajaţi) veneau la <strong>Biled</strong> dr.<br />
Horia Pauţă şi dr. Mihăilescu. Regretăm că nu putem aminti toţi<br />
medicii care au activat în <strong>Biled</strong>, <strong>de</strong>oarece la Dispensarul uman nu<br />
există nici o evi<strong>de</strong>nţă a acestora. Din memorie îi amintim pe: dr.<br />
Klöckner, dr. Halm, dr. Wersching, dr. J. Schnei<strong>de</strong>r, dr. Florea, dr.<br />
85
Petrescu. În prezent medicii <strong>de</strong> familie din <strong>Biled</strong> sunt dr. Victor<br />
Telescu şi dr. Carmen Carpencu-Pop.<br />
Un stomatolog vestit nu numai în <strong>Biled</strong>, ci şi în localităţile<br />
învecinate a fost dr. Johann Feiler (nr. 303) care a profesat până în<br />
<strong>ani</strong>i şaizeci aici. În prezent există un cabinet stomatologic la<br />
Dispensar şi unul particular al d-nei dr. Aurica Truică-Goanţă (nr.<br />
309).<br />
Medicul veterinar dr. Hans Weber (nr. 295) s-a stabilit la<br />
<strong>Biled</strong> în <strong>ani</strong>i treizeci. Lui i-a urmat un medic veterinar <strong>de</strong> care<br />
mulţi bilezeni îşi aduc aminte: dr. Nikolaus Haupt. A fost un<br />
medic <strong>de</strong> excepţie, fiind primul medic veterinar din România care<br />
a efectuat castrarea unui armăsar care stătea în picioare (cf. Hans<br />
Jobba în 2003:102-103) În prezent la Dispensarul veterinar din<br />
<strong>Biled</strong> activează dr. Viorel Şibu. O noutate pentru localitatea<br />
noastră este farmacia veterinară.<br />
16 Situaţia confesională<br />
Studiind tabelul întocmit <strong>de</strong> Anton Peter Petri şi Franz<br />
Klein în Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in<br />
Quellen und Dokumenten 1765-1980 (496-497) se poate constata<br />
că în perioada 1766-1818 toţi locuitorii comunei erau romanocatolici.<br />
În anul 1819, din cei 3109 <strong>de</strong> locuitori ai satului, 3052<br />
erau romano-catolici, 49 erau ortodocşi, 4 erau protestanţi, iar 4<br />
erau evrei. De-a lungul <strong>ani</strong>lor situaţia confesională se schimbă<br />
mereu. De exemplu, în anul 1851 erau în <strong>Biled</strong>: 3443 catolici, 25<br />
ortodocşi, 4 protestanţi şi 64 evrei, iar în timpul celui <strong>de</strong>-al doilea<br />
război mondial (1943): 3706 romano-catolici, 72 greco-catolici,<br />
287 ortodocşi, 52 protestanţi, 65 reformaţi şi nici un evreu. Doar<br />
cinci <strong>ani</strong> mai târziu, în 1948, situaţia era următoarea: 2891<br />
romano-catolici, 150 greco-catolici, 1530 ortodocşi, 9 protestanţi,<br />
66 reformaţi, 4 evrei.<br />
În timpul comunismului, la recensământ nu s-a mai<br />
înregistrat apartenenţa confesională a populaţiei.<br />
86
Ultimul recensământ al populaţiei a înregistrat şi<br />
confesiunea locuitorilor din <strong>Biled</strong>:<br />
Confesiune Număr persoane<br />
Ortodocşi 2563<br />
Romano-catolici 441<br />
Greco-catolici 44<br />
Reformaţi 16<br />
Penticostali 132<br />
Baptişti 16<br />
Adventişti 4<br />
Evanghelici 1<br />
Martori ai lui Iehova 19<br />
Alte culte 10<br />
16.1 Biserica romano-catolică<br />
Încă <strong>de</strong> la început, în planul localităţii a fost prevăzut loc<br />
pentru biserică şi pentru şcoală. În primii <strong>ani</strong> şcoala a servit şi ca<br />
biserică. Cu toate că oamenii locuiau în case joase, acoperite cu<br />
trestie sau paie, îşi doreau o biserică frumoasă, al cărei turn să<br />
simbolizeze triumful credinţei asupra morţii şi a sărăciei primilor<br />
<strong>ani</strong>.<br />
Din anul 1765 şi până în 1766 Billiet a fost o filială a<br />
parohiei romano-catolice <strong>de</strong> Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi). La 9<br />
septembrie 1766 călugărul franciscan Gabriel Korndörfer a pus<br />
temelia noii parohii <strong>de</strong> Billiet. El a înfiinţat matricolele, punând<br />
astfel bazele stării civile.<br />
Abia în anul 1775 s-a început construcţia noii biserici<br />
romano-catolice, iar în 1777, la sfârşitul lunii septembrie, biserica<br />
a fost sfinţită şi închinată Sf. arhanghel Michael. Pentru<br />
construirea bisericii s-au folosit: 192000 <strong>de</strong> cărămizi, 76000 <strong>de</strong><br />
şindrile, 500 <strong>de</strong> căruţe cu nisip şi 366 <strong>de</strong> bidoane cu var. Pentru<br />
casa parohială s-au folosit: 75000 <strong>de</strong> cărămizi, 25000 <strong>de</strong> şindrile,<br />
87
300 <strong>de</strong> căruţe cu nisip şi 154 <strong>de</strong> bidoane cu var. Casa parohială cu<br />
etaj care există şi astăzi în <strong>Biled</strong> a fost construită în <strong>ani</strong>i 1791-<br />
1792. Despre dotarea interioară <strong>de</strong> atunci a bisericii nu se mai ştie<br />
nimic.<br />
Foto 12 Biserica romano-catolicǎ (J. Rothgerber)<br />
În anul 1778 Banatul încetează să fie „Kronland” —<br />
provincie a Coroanei Habsburgice — şi este ataşat Ungariei. În<br />
data <strong>de</strong> 22 iunie 1778 episcopul <strong>de</strong> Cenad, Emmerich Christovich<br />
vizitează localitatea Billiet şi consemnează în raport cucernicia<br />
locuitorilor şi moralitatea lor. Episcopul a constatat că în parohia<br />
preotului Nikolaus Marx nu se înjură, nu se face scandal,<br />
credincioşii nu sunt superstiţioşi, nu există concubinaj, nici<br />
escroci. A doua vizită canonică a episcopului Christovich la<br />
Billiet a avut loc la 19 aprilie 1784.<br />
La 17 mai 1803 Billiet a fost ridicat la rangul <strong>de</strong> <strong>de</strong>canat<br />
<strong>de</strong> către episcopul Ladislaus Köszeghy, iar preotul Georg Karg a<br />
fost numit în prezenţa enoriaşilor <strong>de</strong>can. Decanatului nou înfiinţat<br />
îi reveneau localităţile Bulgăruş, Gottlob, Lovrin, Periam, Variaş,<br />
Iecea şi Cărpiniş. În <strong>de</strong>cursul timpului parohiei <strong>de</strong> <strong>Biled</strong> i-au<br />
aparţinut şi bisericile-filiale: Pesac (pentru scurt timp), Satchinez<br />
(până în 1823) şi Şandra (până în 1837). La 16 iunie 1803,<br />
biserica din Billiet este vizitată <strong>de</strong> episcopul Ladislaus Köszeghy<br />
care constată că există trei altare şi numai două clopote. Primul<br />
88
clopot, datând din anul 1800 şi închinat Sf. arhanghel Michael,<br />
cântărea 309 kg, iar al doilea, închinat Preafericitei Fecioare<br />
<strong>Maria</strong>, cântărea 176 kg. Deasupra intrării se puteau citi cuvintele:<br />
„Schweige, lei<strong>de</strong>, hoffe mei<strong>de</strong>, nicht verzage. 1765-1775” („Taci,<br />
suferă, speră, evită, nu <strong>de</strong>scuraja. 1765-1775”) care vorbesc<br />
<strong>de</strong>spre tragedia zguduitoare a primilor zece <strong>ani</strong>, <strong>de</strong> la întemeierea<br />
localităţii până la construirea bisericii.<br />
În <strong>de</strong>cursul timpului populaţia localităţii Billiet a crescut.<br />
Dacă în anul 1775 erau 252 <strong>de</strong> gospodării, în scurt timp s-a ajuns<br />
la 525 <strong>de</strong> familii numărând 3218 persoane. Biserica „coloniştilor”<br />
a <strong>de</strong>venit neîncăpătoare, ea fiind proiectată pentru maximum 300<br />
<strong>de</strong> familii. În anul 1803 episcopia <strong>de</strong> Zagreb a dispus înlocuirea<br />
pardoselii din scânduri cu una din gresie, adusă din Croaţia. În<br />
anul 1833, pe când paroh <strong>de</strong> Billiet era Josef Duchony, la<br />
dispoziţia episcopului <strong>de</strong> Zagreb Alexan<strong>de</strong>r Alagovits, biserica a<br />
fost lărgită şi turnul înălţat la forma şi înălţimea actuală.<br />
Orga, existentă şi în prezent, a fost instalată în anul 1833, o<br />
dată cu lărgirea bisericii. Se presupune că tot atunci a fost instalat<br />
în turn şi ceasul care timp <strong>de</strong> 150 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> le-a „bătut” sătenilor ora<br />
exactă.<br />
În anul 1834 atârnau în turnul bisericii patru clopote: trei<br />
cumpărate cu b<strong>ani</strong>i donaţi <strong>de</strong> săteni, iar unul donat <strong>de</strong> episcopul <strong>de</strong><br />
Zagreb Alexan<strong>de</strong>r Alagovits.<br />
În anul 1835 preotul Duchony schimbă numele localităţii<br />
din Billiet în Billét.<br />
De la terminarea lucrărilor <strong>de</strong> lărgire şi <strong>de</strong> înălţare a<br />
turnului, biserica romano-catolică a fost renovată <strong>de</strong> mai multe<br />
ori. În anul 1927, în vremea parohului Josef Unterreiner, biserica a<br />
fost reparată în interior şi în exterior. Interiorul a fost pictat. În<br />
timpul lucrărilor <strong>de</strong> zugrăvire s-a întâmplat o tragedie: zugravul<br />
Hans Sieber (nr. 638) a căzut <strong>de</strong> pe schele şi a murit în iunie 1927.<br />
Zugrăvirea a fost continuată <strong>de</strong> o firmă din Freidorf (Emil Braun)<br />
şi <strong>de</strong> zugravii din Billed: Franz Hehn şi Jakob Uitz. Imitaţia <strong>de</strong><br />
marmură şi ornamentele aurite au fost realizate <strong>de</strong> firma Braun şi<br />
<strong>de</strong> meşterul zugrav Johann Schuch (nr. 280).<br />
89
Foto 13 Biserica romano-catolicǎ (J. Rothgerber)<br />
Cele patru clopote <strong>de</strong>spre care scrie episcopul Joseph<br />
Lonovics în raportul său din 13 aprilie 1837 nu mai există. Se ştie<br />
că trei clopote au fost predate în august 1918 în scopuri militare<br />
(cu doar câteva săptămâni înainte <strong>de</strong> încheierea războiului).<br />
În anul 1924 comunitatea romano-catolică din Billed a<br />
achiziţionat trei clopote. Clopotul cel mic, Sterbeglocke („clopotul<br />
pentru <strong>de</strong>funcţi”), cântăreşte 105 kg, a fost donat <strong>de</strong> banca<br />
„Schwäbische Zentralbank AG“ şi executat la Timişoara; al<br />
doilea clopot, Wandlungsglocke (clopotul care se trage la<br />
Prefacere) cântăreşte 173,5 kg şi a fost donat <strong>de</strong> foştii locuitori ai<br />
<strong>Biled</strong>ului stabiliţi în SUA, fiind turnat tot la Timişoara; al treilea<br />
clopot, Mittagsglocke, care se trage la amiază, cântăreşte 340 kg şi<br />
este donaţia comunei <strong>Biled</strong> din 1924. Al patrulea clopot, Die Alte<br />
(„cel vechi”), care se trăgea duminica şi la sărbători este cel donat<br />
<strong>de</strong> episcopul Alexan<strong>de</strong>r Alagovits în anul 1890 (închinat Sf.<br />
Alexandru) şi cântăreşte 792 kg. Cele trei clopote noi au fost<br />
aduse <strong>de</strong> la Timişoara la 31 mai 1924. A doua zi au fost<br />
binecuvântate <strong>de</strong> preotul <strong>de</strong>can Josef Unterreiner, iar la 2 iunie<br />
clopotele erau <strong>de</strong>ja la locul lor, rămânând însă tăcute până pe 5<br />
iunie 1924. La această dată a fost <strong>de</strong>zvelit obeliscul ridicat în<br />
90
memoria celor 124 <strong>de</strong> bilezeni care au murit în primul război<br />
mondial (1914-1918). Acest obelisc, având înălţimea <strong>de</strong> trei metri,<br />
a fost construit din marmură neagră şi are în vârf un vultur auriu<br />
cu aripile <strong>de</strong>sfăcute pentru zbor, ţinând în plisc o cruce, iar în<br />
gheare un paloş. După cel <strong>de</strong>-al doilea război mondial regimul<br />
comunist a dat ordin să fie înlăturat vulturul <strong>de</strong> pe obelisc. Abia în<br />
<strong>ani</strong>i 70 vulturul a putut fi pus la loc. În momentul <strong>de</strong>zvelirii<br />
monumentului, noile clopote au răsunat pentru prima dată: pentru<br />
cei morţi, pentru cei vii, pentru comună şi pentru pace. Vulturul<br />
aurit a trecut prin diferite peripeţii. După ce în 1946 a fost<br />
înlăturat <strong>de</strong> pe obelisc, în anul 1968 a fost găsit, stricat, în podul<br />
remizei pompierilor. Adam Wagner şi Adam Tobias l-au restaurat<br />
şi, fără să ceară permisiunea autorităţilor, l-au aşezat la vechiul lui<br />
loc în vârful monumentului. Acolo a rămas până în toamna anului<br />
1984, când, într-o noapte întunecoasă, nişte hoţi l-au furat<br />
crezând, probabil, că este confecţionat din aur, <strong>de</strong>oarece, după<br />
lucrările <strong>de</strong> renovare ale bisericii şi vulturul a fost proaspăt aurit.<br />
Probabil strălucirea vulturului a atras hoţii. Că nu tot ce străluceşte<br />
este aur, aveau să afle hoţii când au vrut să bucăţească vulturul.<br />
În apropierea păduricii răufăcătorii au vrut să-şi împartă prada<br />
„valoroasă”. Dar <strong>de</strong>zamăgirea lor a fost mare când au constatat că<br />
pasărea era turnată dintr-un aliaj ieftin din plumb şi zinc. Probabil<br />
furioşi că n-au găsit ce au sperat, hoţii au lăsat vulturul spart în<br />
nişte tufe, un<strong>de</strong> a şi fost găsit. Lucrările <strong>de</strong> restaurare au fost<br />
preluate <strong>de</strong> data aceasta <strong>de</strong> Hans Mumper care, împreună cu fiul<br />
său Helmut, cu fratele său Jakob şi cu Peter Mellinger au reuşit să<br />
repare vulturul. Atunci i s-a pus acestuia în gheare şi o sabie nouă<br />
din oţel special, iar în plisc o cruce nouă. Vulturul a ajuns din nou<br />
la locul său. În urma unei furtuni din iulie 1998, vulturul a căzut şi<br />
i s-a rupt aripa dreaptă. Pentru că în Banat nu s-a găsit nici un<br />
meşter care să-l repare, a fost dus la Karlsruhe, un<strong>de</strong> Adam Tobias<br />
senior l-a restaurat (cf. Krier 1999:17).<br />
91
Foto 14 Obeliscul şi plǎcile comemorative (J. Rothgerber)<br />
În perioada 1974-1979 a avut loc o nouă acţiune amplă <strong>de</strong><br />
renovare a bisericii. Pentru că partidul comunist nu a permis<br />
ridicarea unui monument în memoria celor căzuţi în război şi a<br />
celor morţi în <strong>de</strong>portări, o dată cu renovarea interioară a bisericii,<br />
în partea dreaptă, în jurul statuii Sf. Ioan <strong>de</strong> Nepomuk s-au<br />
amplasat plăci <strong>de</strong> marmură albă pe care urmau să fie înscrise<br />
numele celor căzuţi. Pe aceste plăci însă nu mai este scris nimic.<br />
După 1989, comunitatea germană din localitate, dar mai<br />
ales bilezenii stabiliţi în Germ<strong>ani</strong>a au <strong>de</strong>marat acţiunea <strong>de</strong><br />
strângere a fondurilor pentru un monument care să-i cinstească pe<br />
eroii localităţii. S-a căzut <strong>de</strong> acord ca <strong>de</strong> o parte şi <strong>de</strong> alta a<br />
obeliscului să fie amplasate plăci <strong>de</strong> gr<strong>ani</strong>t cu un unghi <strong>de</strong> 30°.<br />
Lucrarea a fost executată <strong>de</strong> fima Panţiru din Deta contra sumei <strong>de</strong><br />
12000 DM.<br />
Dezvelirea şi sfinţirea plăcilor comemorative a avut loc în<br />
data <strong>de</strong> 22 aprilie 2000. La acest eveniment au participat<br />
oficialităţi locale, ju<strong>de</strong>ţene şi <strong>de</strong> peste hotare, în jur <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong><br />
oaspeţi din Germ<strong>ani</strong>a, precum şi numeroşi bilezeni. Pe placa din<br />
dreapta obeliscului sunt gravate numele celor 21 <strong>de</strong> soldaţi morţi<br />
în armata română, 83 <strong>de</strong> soldaţi morţi în armata germană şi 19<br />
civili, toţi victime ale celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial. Pe placa<br />
din stânga obeliscului sunt gravate numele celor 76 <strong>de</strong> persoane<br />
care au murit în <strong>de</strong>portarea în Uniunea Sovietică (1945-1950) şi<br />
92
ale celor 58 <strong>de</strong> persoane care nu s-au mai întors din <strong>de</strong>portarea în<br />
Bărăgan (1951-1956). Deoarece Excelenţa Sa Sebastian Kräuter,<br />
episcop <strong>de</strong> Timişoara în acea vreme, nu a putut participa la<br />
festivitate pe motiv <strong>de</strong> boală, sfinţirea monumentului a fost<br />
săvârşită <strong>de</strong> părintele paroh <strong>de</strong> <strong>Biled</strong>, Bonaventura Dumea.<br />
D-l Peter Krier şi-a încheiat discursul cu cuvintele: „Fie ca acesta<br />
să fie ultimul monument ridicat în <strong>Biled</strong> în amintirea războiului,<br />
violenţei şi jertfei.”<br />
16.2 Biserica Ortodoxă Română<br />
Familiile ortodoxe stabilite <strong>de</strong>-a lungul timpului în <strong>Biled</strong><br />
au recurs, la nevoie, la serviciile religioase din Becicherecul Mic.<br />
În anul 1937 în localitate existau 38 <strong>de</strong> familii ortodoxe,<br />
numărând 67 <strong>de</strong> persoane. Astfel s-a pus problema înfiinţării unei<br />
parohii. În anul 1938 a luat fiinţă Parohia Ortodoxă Română din<br />
<strong>Biled</strong>. Imobilul în care a funcţionat a fost cel <strong>de</strong> la nr. 298, peste<br />
drum <strong>de</strong> casa parohială romano-catolică. Clădirea fusese înainte<br />
locuinţă pentru învăţători şi, la nevoie, chiar şcoală.<br />
Primul paroh al noii parohii ortodoxe a fost preotul David<br />
Crăciun, iar primul botez înregistrat în noua parohie a fost cel al<br />
lui Mihai Mădălina. Preotul David Crăciun a slujit în biserica din<br />
<strong>Biled</strong> <strong>de</strong> la înfiinţare şi până în anul 1950. I-a urmat preotul Silviu<br />
Mioc (1950-1953), apoi părintele C. Crăciunescu (1953-1954).<br />
Următorul paroh a fost părintele Ioan Perian, care a slujit în<br />
biserica ortodoxă din <strong>Biled</strong> 25 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> (1954-1979). După<br />
pensionarea sa, la <strong>Biled</strong> a venit ca paroh preotul Radu Valerian<br />
Reja. În perioa<strong>de</strong>le <strong>de</strong> concediu sau vacanţe, continuitatea<br />
serviciului divin a fost asigurat <strong>de</strong> preoţii Epure şi Zorleţan.<br />
93
Foto 15 Biserica ortodoxǎ (R. Csonti)<br />
Numărul credincioşilor ortodocşi a crescut mereu, astfel<br />
încât biserica <strong>de</strong> la nr. 298, care era şi casă parohială, a <strong>de</strong>venit<br />
neîncăpătoare. Preotul pensionar a cumpărat imobilul, aşa că a<br />
apărut necesitatea găsirii altui imobil pentru amenajarea lăcaşului<br />
<strong>de</strong> cult. A fost cumpărat imobilul <strong>de</strong> la nr. 202 (fosta casă a<br />
familiei Divo-Weber) în Strada Bisericii, colţ cu Strada<br />
Satchinezului. S-a amenajat Capela cu hramul Sf. Arhangheli<br />
Mihail şi Gavril, care a fost sfinţită în anul 1982. Actualmente în<br />
<strong>Biled</strong> trăiesc 800 <strong>de</strong> familii ortodoxe.<br />
94
16.3 Bisericile neoprotestante<br />
16.3.1 Biserica Baptistă din <strong>Biled</strong><br />
În anul 1963 în <strong>Biled</strong> existau 30 <strong>de</strong> membri ai cultului<br />
baptist. Pentru rugăciune ei se întâlneau în case particulare. În<br />
acelaşi an a fost cumpărat imobilul cu nr. 341 (Strada Morii) cu<br />
suma <strong>de</strong> 80000 lei şi s-a amenajat ca biserică. Suma necesară<br />
cumpărării imobilului s-a adunat din donaţiile familiilor Paul Ilie<br />
şi Floarea, Olaru Petru şi Carolina, Gângureanu Ioan şi Ioana,<br />
Draia Vasile şi Draia Ion, Cosma, Fănuţ, Petrişor şi Ionescu<br />
Parasca, fiind completată <strong>de</strong> fraţii baptişti din Ora<strong>de</strong>a şi Pesac.<br />
De-a lungul existenţei sale, Biserica Baptistă din <strong>Biled</strong> a<br />
avut următorii păstori: Ion Dosescu, Nicolae Sava, Mircea Turcin,<br />
Sima, Dragoş Hu<strong>de</strong>ma, Ion Rişcuţa, iar în prezent Gheorghe<br />
Alexa.<br />
În anul 2004, în curtea bisericii vechi s-a ridicat o biserică<br />
nouă, din cărămidă. Pentru anul în curs (2005) sunt prevăzute<br />
lucrările <strong>de</strong> finisaj, introducerea încălzirii cu gaz şi dotarea cu<br />
mobilier. Noua construcţie a fost finanţată <strong>de</strong> un grup <strong>de</strong> fraţi<br />
americ<strong>ani</strong>, care au asigurat şi mâna <strong>de</strong> lucru, alături <strong>de</strong><br />
credincioşii baptişti din <strong>Biled</strong>. Hrana muncitorilor a fost asigurată<br />
pe plan local, <strong>de</strong> către surorile baptiste. 17<br />
Foto 16 A: Biserica Baptistǎ<br />
16 B: Biserica penticostalǎ (R. Csonti)<br />
17 Aceste date ne-au fost furnizate cu amabilitate <strong>de</strong> d-na Delia Ronta.<br />
95
16.3.2 Biserica Apostolică Penticostală<br />
La nr. 306, în clădirea <strong>de</strong> lângă vechea brutărie, pe Strada<br />
Bisericii, se află casa <strong>de</strong> rugăciune a membrilor Bisericii<br />
Apostolice Penticostale. Despre istoria acesteia am aflat unele<br />
date <strong>de</strong> la d-l Matei Maghiar (nr. 403). Dumnealui ne-a informat<br />
că, în urmă cu şaptezeci <strong>de</strong> <strong>ani</strong>, în localitatea Păuliş, ju<strong>de</strong>ţul Arad,<br />
a luat fiinţă prima Biserică Apostolică Penticostală, la care au<br />
a<strong>de</strong>rat şi soţii Maghiar. Stabilindu-se în comuna <strong>Biled</strong> un<strong>de</strong> nu<br />
exista o astfel <strong>de</strong> biserică, soţii Maghiar şi alţi câţiva credincioşi<br />
frecventau biserica din Şandra.<br />
După 22 <strong>de</strong>cembrie 1989, numărul credincioşilor acestui<br />
cult a crescut, ajungând în prezent la 60 <strong>de</strong> persoane. În anul 1990<br />
s-a <strong>de</strong>schis casa <strong>de</strong> rugăciune <strong>de</strong> la nr. 306, un<strong>de</strong> s-au făcut mai<br />
multe botezuri. Biserica este păstorită în prezent <strong>de</strong> Gheorghe<br />
Negheş din Timişoara.<br />
16.3.3 Congregaţia Martorilor lui Iehova<br />
Din anul 2001 funcţionează în <strong>Biled</strong> pe Strada<br />
Satchinezului la nr. 105 o grupare a Congregaţiei Martorii lui<br />
Iehova din Mehala, Timişoara. Familia Ţârlea a pus la dispoziţia<br />
grupării o încăpere un<strong>de</strong> se adună membrii grupului din <strong>Biled</strong> şi<br />
din Becicherec. În total sunt în jur <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong> martori ale căror<br />
adunări sunt conduse <strong>de</strong> „bătrâni <strong>de</strong> adunare”.<br />
16.4 Cimitirele<br />
Nu există documente care să precizeze locul primului<br />
cimitir. Se pare că primul cimitir (1765) ar fi fost în Strada Gării,<br />
pe locul actualelor numere <strong>de</strong> casă 545, 546 şi 547. Abia după<br />
înfiinţarea Străzii Noi cimitirul a fost amplasat în locul în care este<br />
şi astăzi. Morţii erau duşi la cimitir şi înmormântaţi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong> şi <strong>de</strong><br />
96
vecini. Crescând numărul locuitorilor, s-a impus necesitatea<br />
înfiinţării celui <strong>de</strong>-al doilea cimitir în anul 1801 (după un raport al<br />
lui Szentklaray) sau 1803 (conform raportului episcopului<br />
Lonovics care a vizitat localitatea în anul 1837).<br />
Crucile <strong>de</strong> pe morminte erau din fier sau din marmură.<br />
Multe dintre ele se mai păstrează şi în zilele noastre. În ambele<br />
cimitire există câte un clopot şi o cruce. Cimitirul <strong>de</strong> la gară<br />
(Neugässer Friedhof) este proprietatea comunei, iar celălalt<br />
(Sauerlän<strong>de</strong>r Friedhof) este şi astăzi proprietatea bisericii<br />
romano-catolice.<br />
Foto 17 Cimitirul romano-catolic (J. Martini)<br />
De-a lungul timpului şi câţiva preoţi romano-catolici şi-au<br />
găsit odihna veşnică în cimitirele <strong>Biled</strong>ului: Paul Herics (<br />
12.04.1786), Georg Frisch ( 1.10.1771) şi Nikolaus Maarx (<br />
28.12.1789) în cimitirul <strong>de</strong> la gară, iar Georg Karg (<br />
17.05.1815), Josef Duchony (21.11.1844), Paul Novak<br />
(11.08.1890), Peter Uitz ( 20.06.1913), Josef Unterreiner (<br />
27.10.1948) şi Josef Wild ( 29.01.1961) în celălalt cimitir. Tot<br />
aici este înmormântat şi preotul ortodox Ioan Perian .<br />
Foştii membri C.A.P. stabiliţi în Germ<strong>ani</strong>a (134 <strong>de</strong><br />
persoane) l-au împuternicit pe Adam Csonti să ridice b<strong>ani</strong>i care li<br />
se mai cuveneau la <strong>de</strong>sfiinţarea C.A.P-ului şi i-au donat pentru<br />
repararea zidului cimitirului <strong>de</strong> la gară. Lucrările au fost începute<br />
97
în data <strong>de</strong> 6 august 1992 şi au fost terminate la sfârşitul lunii<br />
septembrie.<br />
În toamna anului 1998 a fost asfaltat drumul în cimitirul<br />
Sauerlän<strong>de</strong>r. Acest lucru a fost posibil datorită donaţiei HOG<br />
Billed (Org<strong>ani</strong>zaţia bilezenilor stabiliţi în străinătate) şi a<br />
fondurilor proprii. Patru <strong>ani</strong> mai târziu (2002) a fost asfaltat şi<br />
trotuarul cimitirului <strong>de</strong> la gară. B<strong>ani</strong>i necesari au provenit din<br />
încasări, din contribuţiile primăriei şi din donaţii HOG Billed.<br />
16.4.1 Comisiile pentru administrarea cimitirelor<br />
La 1 mai 2001 a intrat în vigoare Regulamentul <strong>de</strong><br />
funcţionare al Comisiei pentru administrarea cimitirelor <strong>Biled</strong>.<br />
Comisia pentru administrarea cimitirului comunal <strong>Biled</strong> este<br />
alcătuită din:<br />
Adam Csonti — preşedinte<br />
Nicolae Draia — vicepreşedinte<br />
Mircea Negriu — trezorier<br />
Traian Jurj — membru<br />
Johann Mayer — membru,<br />
iar comisia pentru administrarea cimitirului romano-catolic este<br />
alcătuită din:<br />
Pr. Bonaventura Dumea — preşedinte<br />
Adam Csonti — vicepreşedinte<br />
Ingrid Nachram — trezorier<br />
Brunhil<strong>de</strong> Klein — membru<br />
Johann Mayer — membru.<br />
Cele două comisii au stabilit următoarele taxe:<br />
taxa <strong>de</strong> întreţinere, care se percepe la fiecare<br />
înmormântare şi se plăteşte înaintea săpării<br />
98
mormântului, dar care nu poate fi plătită în avans<br />
<strong>de</strong>oarece se reactualizează anual;<br />
taxa pentru locuri, care diferă în funcţie <strong>de</strong> zonă:<br />
zona I : primele două rânduri <strong>de</strong> o parte şi<br />
<strong>de</strong> alta a trotuarului<br />
zona II: rândurile 3-6<br />
zona III: <strong>de</strong> la rândul 7 până la margine<br />
taxe pentru împrejmuiri.<br />
Pentru stabilirea locului mormântului sau a lucrărilor <strong>de</strong><br />
împrejmuire, familia <strong>de</strong>cedatului se adresează unui membru al<br />
comisiei care se prezintă la faţa locului (cimitir), se stabileşte<br />
locul pentru mormânt sau lucrările <strong>de</strong> amenajare, se dă un aviz <strong>de</strong><br />
plată pe care cel în cauză îl prezintă trezorierului cimitirului. Cu<br />
chitanţa şi cu avizul se prezintă la paznicul cimitirului şi i se<br />
permite începerea lucrărilor. Pentru montarea monumentelor<br />
funerare nu este nevoie <strong>de</strong> aprobare şi nu se percep taxe, ele fiind<br />
proprietatea familiei şi putând fi moştenite sau înstrăinate.<br />
Foto 18 Capela din cimitirul comunal (R. Csonti)<br />
În articolul apărut în revista anuală Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt<br />
(2002: 18) şi intitulat Ein Wun<strong>de</strong>r o<strong>de</strong>r das Csonti-Experiment (O<br />
minune sau experimentul Csonti), Martin Mettler salută iniţiativa<br />
<strong>de</strong> a pune în cimitire la dispoziţia celor care vin să u<strong>de</strong> florile şi să<br />
îngrijească mormintele 12 stropitori. Autorul se <strong>de</strong>clară uimit şi<br />
99
plăcut impresionat <strong>de</strong> faptul că experimentul familiei Adam şi<br />
Roswitha Csonti a reuşit, stropitorile nefiind furate, ci dimpotrivă,<br />
<strong>de</strong>puse toate, după folosire, la locul special amenajat lângă sursele<br />
<strong>de</strong> apă.<br />
16.4.2 Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare / mortuară<br />
Din iniţiativa medicului Johann Becker, la 15 mai 1887 a<br />
luat fiinţă la Billed Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare<br />
(Leichenbestattungsverein) pentru a se da posibilitatea ca fiecare<br />
<strong>de</strong>cedat să aibă o înmormântare <strong>de</strong>mnă. Această asociaţie există şi<br />
astăzi, membrii ei beneficiind <strong>de</strong> catafalc, steaguri, gropari şi <strong>de</strong><br />
căruţa mortuară (dric).<br />
Foto 19 Asociaţia mortuarǎ: Dricul şi groparii<br />
Conducerea aleasă în şedinţa <strong>de</strong> constituire a asociaţiei a<br />
fost formată din:<br />
Preşedinte: dr. Johann Becker<br />
Vicepreşedinte: Adam Geiss<br />
Secretar: notar Jakob Thöress<br />
Casier: Adam Glass<br />
100
S-a stabilit ca taxa (cotizaţia) să fie încasată după posibilităţile<br />
materiale ale membrilor, astfel s-au constituit două grupe pentru a<br />
se da posibilitatea unui echilibru social.<br />
De-a lungul existenţei sale şi această asociaţie a cunoscut<br />
perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> criză. La 19 februarie 1931 preşedintele <strong>de</strong> atunci,<br />
notarul Jakob Thöress, a anunţat că b<strong>ani</strong>i asociaţiei sunt ca şi<br />
pierduţi, <strong>de</strong>valorizându-se. În adunarea generală <strong>de</strong> la 17 februarie<br />
1932 a fost înfiinţată o nouă Asociaţie mortuară, cu un nou statut.<br />
Ca preşedinte a fost ales pălărierul Ferdinand Braun. Primul<br />
succes obţinut <strong>de</strong> acesta au fost tratativele cu Cooperativa<br />
crescătorilor <strong>de</strong> <strong>ani</strong>male care a restituit 29000 lei din datoria <strong>de</strong><br />
69300 lei către asociaţie.<br />
În anul 1934, vicepreşedintele <strong>de</strong> atunci a solicitat un<br />
împrumut pe termen scurt pentru formaţia <strong>de</strong> pompieri voluntari.<br />
S-a convocat o şedinţă la care s-a aprobat împrumutul, astfel<br />
formaţia civilă <strong>de</strong> pompieri a obţinut creditul necesar pentru<br />
achiziţionarea castelului vechi. În acelaşi an s-a ajuns la o<br />
înţelegere cu Banca <strong>de</strong> Credit care s-a angajat să restituie<br />
asociaţiei 15% din capitalul pierdut.<br />
Din anul 1952 preşedintele asociaţiei, Ferdinand Braun, a<br />
în<strong>de</strong>plinit şi funcţia <strong>de</strong> casier. Din fondul <strong>de</strong> 30000 lei ai asociaţiei<br />
au rămas, după schimbarea b<strong>ani</strong>lor, doar 150 lei. S-a creat astfel o<br />
nouă situaţie <strong>de</strong> criză. Pentru a se evita pe viitor asemenea<br />
probleme, s-a hotărât încasarea cotizaţiei doar când intervine un<br />
<strong>de</strong>ces. Această regulă este practicată şi în prezent.<br />
În anul 1951 asociaţia a suferit pier<strong>de</strong>ri consi<strong>de</strong>rabile din<br />
cauza <strong>de</strong>portării în Bărăgan a multor membri. La întoarcerea<br />
acestora, în 1956, s-a recurs la un compromis: cine şi-a plătit<br />
cotizaţia restantă a rămas membru al Asociaţiei mortuare.<br />
Au existat situaţii când în aceeaşi zi au fost două <strong>de</strong>cese,<br />
aşa că a fost nevoie <strong>de</strong> procurarea celei <strong>de</strong>-a doua garnituri pentru<br />
catafalc.<br />
Dacă în anul 1977 Asociaţia mortuară număra 1600 <strong>de</strong><br />
membri, la începutul anului 2005 au mai rămas 147 <strong>de</strong> membri.<br />
Numărul membrilor a scăzut vertiginos prin plecarea multor<br />
familii în Germ<strong>ani</strong>a, dar şi prin <strong>de</strong>cesul membrilor vârstnici.<br />
101
Din 1977 preşedinte al asociaţiei este Johann Mayer.<br />
Funcţia <strong>de</strong> vicepreşedinte îi revine lui Adam Csonti, cea <strong>de</strong><br />
secretar lui Erwin Csonti, iar casieri sunt Ingrid Nachram şi<br />
Nikolaus Kleitsch, birjar Alexandru Mihăiesc, gropari Gabriel<br />
Donawell, Aurel Draia, Nicolae Faur şi Nikolaus Kleitsch .<br />
<strong>Biled</strong>ul se numără printre puţinele sate bănăţene în care<br />
mai fiinţează o Asociaţie mortuară.<br />
16.5 Troiţele<br />
Cu toate că doar 7% din coloniştii germ<strong>ani</strong> din <strong>Biled</strong><br />
proveneau din Bavaria, Austria, Boemia şi Tirol, s-au impus totuşi<br />
obiceiurile religioase din aceste zone.<br />
Un asemenea obicei este cel al amenajării unor troiţe la<br />
ieşirile din localitate spre celelalte localităţi vecine. În luna mai se<br />
org<strong>ani</strong>zau procesiuni la aceste cruci pentru binecuvântarea<br />
pământului şi a culturilor.<br />
Tot la aceste cruci — mai ales la cea <strong>de</strong> pe şoseaua dinspre<br />
Becicherecul Mic — erau întâmpinaţi oaspeţii <strong>de</strong> vază. Crucile<br />
erau şi o <strong>de</strong>marcare a vetrei satului. De la cruci începeau terenurile<br />
arabile. Ţăr<strong>ani</strong>i credincioşi, trecând dimineaţa spre câmp şi<br />
întorcându-se seara <strong>de</strong> la câmp, se rugau în dreptul crucilor. Chiar<br />
şi cei grăbiţi, nu treceau fără să rostească un „Lăudat să fie Isus<br />
Cristos!” şi să-şi facă semnul crucii.<br />
Din protocolul vizitei canonice din 1837 a episcopului<br />
Lonovics, aflăm <strong>ani</strong>i în care au fost ridicate troiţele. Astfel crucea<br />
spre Şandra (lângă Liceul Agricol) a fost construită în anul 1796 şi<br />
donată <strong>de</strong> familia Heinrich şi Angela Ra<strong>de</strong>macher. Crucea <strong>de</strong> la<br />
ieşirea spre Iecea Mică datează din anul 1800, fiind donaţia<br />
familiei Johannes şi <strong>Maria</strong> Hassenteufel. În acelaşi an crucea<br />
donată <strong>de</strong> familia Kaspar şi Margaretha Schäffer a fost amplasată<br />
la ieşirea spre Iecea Mare. Tot în anul 1800 familia Peter şi <strong>Maria</strong><br />
Allepacher a donat crucea <strong>de</strong> la ieşirea spre Satchinez. Din păcate<br />
nu se ştie cine a construit crucea <strong>de</strong> pe Calvar.<br />
102
Îngrijirea troiţelor a fost preluată <strong>de</strong> către donatori, apoi <strong>de</strong><br />
urmaşii acestora. Dacă nu a mai rămas nimeni în viaţă din<br />
familiile respective, întreţinerea era preluată <strong>de</strong> familiile care<br />
aveau pământul lângă cruci.<br />
În centrul comunei, în faţa casei Tuttenuit (numărul 424,<br />
astăzi proprietatea familiei Butaru) se află <strong>de</strong> asemenea o cruce<br />
ridicată în anul 1835 ca donaţie a lui Ignatius Weber. Peste şase<br />
generaţii ale familiei Weber au îngrijit această cruce, care era<br />
inclusă în procesiunile <strong>de</strong> Fronleichnam (Preasfântul Trup şi<br />
Sânge al lui Cristos). Deja prin <strong>ani</strong>i treizeci s-a pus problema<br />
dărâmării acestei troiţe, dar a rămas la locul ei, ca punct<br />
topografic. În timpul dictaturii comuniste s-a încercat din nou<br />
înlăturarea crucii <strong>de</strong> peste drum <strong>de</strong> Căminul Cultural. Lui<br />
Nikolaus Weber (numărul 426) i s-a pus în ve<strong>de</strong>re să dărâme troiţa<br />
şi eventual să o reconstruiască în propria curte. Acesta însă a<br />
refuzat, crucea rămânând la locul ei ca o sfidare a regimului<br />
comunist. Noii locatari ai casei cu numărul 424 au încercat şi ei să<br />
în<strong>de</strong>părteze troiţa, dar fără succes. Comuna a preluat îngrijirea<br />
troiţei care este întreţinută în condiţii optime.<br />
În timpul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial crucile <strong>de</strong> la<br />
ieşirile din localitate au avut <strong>de</strong> suferit, iar în timpul<br />
comunismului nimeni n-a îndrăznit să le repare. Crucile <strong>de</strong> fier au<br />
fost rupte <strong>de</strong> pe soclu. Troiţa dinspre Iecea mică s-a dărâmat <strong>de</strong><br />
tot, iar din cea dinspre Iecea Mare nu a rămas <strong>de</strong>cât o ruină.<br />
Foto 20 Troiţele <strong>de</strong> la ieşirile spre Iecea Mare şi Iecea Micǎ (A. Csonti)<br />
103
După că<strong>de</strong>rea comunismului, noul consiliu local sub<br />
conducerea primarului <strong>de</strong> atunci, Tiberius Neu, a hotărât<br />
renovarea troiţelor cu ajutorul unor întreprinzători din <strong>Biled</strong>.<br />
Astfel cheltuielile pentru troiţa <strong>de</strong> pe partea stângă a şoselei spre<br />
Iecea Mică au fost preluate <strong>de</strong> Baza <strong>de</strong> recepţie a cerealelor, troiţa<br />
<strong>de</strong> pe drumul spre Iecea Mare a fost reconstruită pe vechiul loc <strong>de</strong><br />
către Fabrica <strong>de</strong> cânepă sub conducerea lui Hans Mann, troiţa <strong>de</strong><br />
pe şoseaua spre Şandra a fost reconstruită <strong>de</strong> Grupul şcolar agroindustrial<br />
<strong>Biled</strong> cam la 20 <strong>de</strong> metri <strong>de</strong> vechiul ei loc, iar troiţa <strong>de</strong><br />
pe şoseaua spre Satchinez, care rămăsese în picioare, a fost<br />
restaurată <strong>de</strong> familia Csonti. O contribuţie <strong>de</strong>osebită la aceste<br />
lucrări şi-a adus şi Peter Schwarz (numărul 435) care s-a ocupat în<br />
vara anului 1990 <strong>de</strong> lucrările <strong>de</strong> restaurare, punând la dispoziţia<br />
constructorilor cărămizi. De pe morminte părăsite din cele două<br />
cimitire au fost recuperate cruci <strong>de</strong> fier şi puse pe postamentele<br />
ridicate. Astfel, la finele anului 1990 toate troiţele erau la locul<br />
lor, putând fi sfinţite <strong>de</strong> părintele Bonaventura Dumea. De atunci<br />
îngrijirea acestor troiţe a fost preluată <strong>de</strong> Forumul Democrat al<br />
Germ<strong>ani</strong>lor din <strong>Biled</strong>.<br />
Foto 21 Troiţele <strong>de</strong> la ieşirile spre Şandra şi Satchinez (A. Csonti)<br />
Cu mulţumire sufletească putem afirma că în împrejurimi<br />
nu se mai observă asemenea troiţe. Ele, alături <strong>de</strong> calvar, sunt<br />
104
monumente ale localităţii noastre, chiar dacă nu prea avem<br />
obiective turistice.<br />
Foto 22 Calvarul, emblema localitǎţii <strong>Biled</strong> (J. Martini)<br />
Movila situată la 1 km sud-est <strong>de</strong> localitate, pe şoseaua<br />
Torontalului, având o înălţime <strong>de</strong> 8m şi un diametru <strong>de</strong> 50m, era<br />
străjuită încă din anul 1837 <strong>de</strong> o cruce, după cum reiese din<br />
raportul episcopului romano-catolic Lonovics. Când a fost ridicată<br />
această cruce şi cine a ridicat-o a rămas până astăzi o enigmă. Tot<br />
din raportul episcopului se ştie că anual, în Vinerea Mare, la ora 6<br />
dimineaţa avea loc o procesiune la această cruce. Se mai ştie că<br />
din iniţiativa parohului romano-catolic <strong>de</strong> Billed, Paul Novak,<br />
între <strong>ani</strong>i 1869-1872 au fost zidite staţiunile care amintesc <strong>de</strong><br />
patimile lui Isus Cristos, staţiuni cunoscute sub numele <strong>de</strong> Calea<br />
Crucii. Calvarul (Kalvarienberg) a <strong>de</strong>venit emblema localităţii,<br />
având o valoare simbolică <strong>de</strong>osebită şi străjuind <strong>de</strong>stinele<br />
bilezenilor <strong>de</strong>-a lungul vremii.<br />
105
17 Viaţa socială şi culturală a comunei<br />
17.1 Şcoala<br />
Încă <strong>de</strong> la întemeierea localităţii, pe locul un<strong>de</strong> se află<br />
astăzi casa cu numărul 474, în Strada Veche, s-a construit prima<br />
şcoală, formată dintr-o clasă mare, care a funcţionat şi ca biserică.<br />
Şcoala era subordonată bisericii, preotul fiind <strong>de</strong> fapt directorul<br />
şcolii. Primii învăţători, care erau în acelaşi timp şi cantori şi<br />
clopotari, au murit în primii <strong>ani</strong> ai colonizării. În vremea<br />
respectivă învăţătorii erau consi<strong>de</strong>raţi meseriaşi.<br />
Primul învăţător al cărui nume ne este astăzi cunoscut a<br />
fost Mathias Krauser care a murit în anul 1771, la vârsta <strong>de</strong> 38 <strong>de</strong><br />
<strong>ani</strong>.<br />
Împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia a introdus în Banat<br />
obligativitatea învăţământului pentru băieţi, pe perioada celor 4-5<br />
luni <strong>de</strong> iarnă. Mai târziu „anul şcolar” s-a extins la 8-9 luni şi a<br />
<strong>de</strong>venit obligatoriu şi pentru fete.<br />
Datorită creşterii natalităţii, în anul 1791 şcoala a <strong>de</strong>venit<br />
neîncăpătoare şi s-a extins şi pe locul actualei clădiri cu numărul<br />
473. În anul 1798, ca urmare a hotărârii Curţii Imperiale, s-a<br />
început construirea unei şcoli din cărămidă în spatele bisericii.<br />
Din cauza războiului cu turcii lucrările au fost amânate. Abia în<br />
anul 1800, după preluarea întregii localităţi <strong>de</strong> către episcopia <strong>de</strong><br />
Zagreb, lucrările au fost reluate, cheltuielile <strong>de</strong> terminare a şcolii<br />
fiind suportate <strong>de</strong> comună.<br />
Conform unei statistici, în anul 1778, la Billiet erau 145 <strong>de</strong><br />
şcolari la 262 <strong>de</strong> case. În urma vizitei canonice efectuate în anul<br />
1837 la Billiet, episcopul <strong>de</strong> Cenad, Lonovics, prezintă în raportul<br />
întocmit cu această ocazie şi situaţia şcolii. Din raportul său reiese<br />
că şcoala, construită din cărămidă, era amplasată în spatele<br />
bisericii şi a casei parohiale. Clădirea cuprin<strong>de</strong>a trei săli <strong>de</strong> clasă<br />
spaţioase — două pentru băieţi şi una pentru fete —, trei camere<br />
pentru institutori, o cămară, o pivniţă şi două camere pentru<br />
învăţători. Ca anexe existau un şopru şi un grajd, acoperite cu<br />
106
paie. Învăţătorul Adalbert Körber era în acelaşi timp cantor şi<br />
clopotar la biserică. Alţi învăţători care au locuit în clădirea şcolii<br />
au fost Leopold Böck şi Nikolaus Hoffmann.<br />
În anul 1837 la şcoala din <strong>Biled</strong> învăţau 574 <strong>de</strong> elevi: 354<br />
<strong>de</strong> băieţi şi 220 <strong>de</strong> fete. Preotul era în acelaşi timp catehetul 18 şi<br />
directorul şcolii, predând <strong>de</strong> două ori pe săptămână religia. Alte<br />
obiecte <strong>de</strong> învăţământ erau: caligrafia, ortografia, citirea,<br />
aritmetica şi muzica. Elevii aveau vacanţă în lunile iulie şi august.<br />
Cu timpul şi şcoala construită în anul 1798 a <strong>de</strong>venit<br />
neîncăpătoare, astfel încât în anul 1847 a fost construită o şcoală<br />
mai mare, căreia în 1857 i s-a mai adăugat o locuinţă pentru<br />
învăţători şi o sală <strong>de</strong> clasă.<br />
În anul 1860 funcţionau trei clase <strong>de</strong> băieţi şi una <strong>de</strong> fete.<br />
Unii părinţi au început să-şi trimită copiii la şcoli mai înalte la<br />
Timişoara sau Szeged. În anul 1877 s-au înfiinţat încă două clase,<br />
una <strong>de</strong> băieţi şi una <strong>de</strong> fete, iar în anul 1890 încă o clasă. La 15<br />
septembrie 1890 existau patru clase <strong>de</strong> băieţi şi patru clase <strong>de</strong> fete.<br />
Din octombrie 1877, pentru prima dată în istoria şcolii din<br />
<strong>Biled</strong>, au fost angajate două învăţătoare.<br />
În mai 1892 s-a înfiinţat Şcoala profesională care a<br />
funcţionat până în anul 1950.<br />
În perioada 1765-1878 procesul <strong>de</strong> învăţământ s-a<br />
<strong>de</strong>sfăşurat în exclusivitate în limba germană. Numărul elevilor<br />
dintr-o clasă era foarte mare: 80-120 <strong>de</strong> elevi. Durata <strong>de</strong><br />
şcolarizare era <strong>de</strong> şase <strong>ani</strong>. Toate documentele şcolare erau<br />
completate în limba germană.<br />
Începând cu anul şcolar 1878/79, limba germană încetează<br />
a mai fi limba <strong>de</strong> instruire, cedând locul limbii maghiare. Toate<br />
obiectele <strong>de</strong> învăţământ sunt predate în limba maghiară, limba<br />
germană rămânând doar o materie şcolară. Se spune că preotul <strong>de</strong><br />
atunci, Paul Novak, ar fi <strong>de</strong>clarat din amvon: „Cine mănâncă<br />
pâine maghiară, trebuie să înveţe limba maghiară.” Între <strong>ani</strong>i<br />
şcolari 1878/79 şi 1889/90 documentele şcolare au fost bilingve<br />
(germană şi maghiară).<br />
18 Catehet = profesor <strong>de</strong> religie.<br />
107
Din anul şcolar 1890/91 limba germană a fost scoasă şi ca<br />
obiect <strong>de</strong> învăţământ din programa şcolară, iar toate documentele<br />
şcolare erau redactate şi completate în limba maghiară. Până şi<br />
numele elevilor au fost maghiarizate, astfel Johann a <strong>de</strong>venit<br />
Janós, Nikolaus — Miklós, Franz — Ferenc, Katharina —<br />
Katalin, Elisabeth — Erszebet, Barbara — Borbála etc. Învăţătorii<br />
care nu cunoşteau limba maghiară au fost concediaţi sau<br />
pensionaţi. Această situaţie a durat până la sfârşitul primului<br />
război mondial, când Banatul a fost integrat în România.<br />
Începând din anul şcolar 1919/20 procesul <strong>de</strong> învăţământ<br />
s-a <strong>de</strong>sfăşurat în limba germană, dar s-a introdus şi limba română<br />
în programa şcolară. Până în anul 1944 documentele şcolare erau<br />
completate în limba germană şi în limba română.<br />
Până în anul 1870 şcoala din <strong>Biled</strong> a fost şcoală<br />
confesională patronată <strong>de</strong> biserica romano-catolică, apoi a <strong>de</strong>venit<br />
şcoală comunală, iar printr-o hotărâre ministerială din 1927 a<br />
<strong>de</strong>venit şcoală <strong>de</strong> stat. În anul şcolar 1926/27 se trece <strong>de</strong> la<br />
învăţământul obligatoriu <strong>de</strong> şase <strong>ani</strong> la cel <strong>de</strong> şapte <strong>ani</strong>. Din cauza<br />
scă<strong>de</strong>rii natalităţii, în <strong>ani</strong>i <strong>de</strong> după primul război mondial s-a trecut<br />
la înfiinţarea claselor mixte în locul celor <strong>de</strong> băieţi şi <strong>de</strong> fete <strong>de</strong><br />
până atunci.<br />
După primul război mondial în <strong>Biled</strong> s-au stabilit câteva<br />
familii <strong>de</strong> români, mai ales funcţionari <strong>de</strong> stat, notari şi avocaţi.<br />
Astfel, pe lângă şcoala germană, începând din anul şcolar 1935/36<br />
a funcţionat şi o secţie română condusă <strong>de</strong> un cadru didactic. Între<br />
1938-1944 la secţia română au predat două cadre didactice.<br />
La finele fiecărui an şcolar, la sfârşitul lunii iunie, avea loc<br />
un examen „<strong>de</strong>schis” la care asistau — pe lângă dascălii<br />
examinatori — preotul, primarul şi unii părinţi. Erau multe cazuri<br />
când părinţii, datorită lipsei forţei <strong>de</strong> muncă, opreau copiii în<br />
vârstă <strong>de</strong> 12-14 <strong>ani</strong> acasă, pentru a-i folosi la muncă în agricultură.<br />
Procesul <strong>de</strong> învăţământ se baza mai ales pe memorare.<br />
Obiectele <strong>de</strong> învăţământ erau: citirea, scrierea, gramatica,<br />
matematica, istoria, geografia, ştiinţele naturale, igiena,<br />
constituţia, muzica, educaţia fizică, <strong>de</strong>senul, lucrul manual şi<br />
religia. Elevii aveau cursuri şi dimineaţa şi după-amiaza. Doar joi<br />
108
după-amiază erau liberi. Manualele şcolare erau scumpe, aşa că<br />
ele se transmiteau mai multor generaţii.<br />
Situaţia învăţământului s-a schimbat după cel <strong>de</strong>-al doilea<br />
război mondial. Din toamna anului 1944 toate cadrele didactice<br />
germane au fost concediate şi până în anul 1947 nu s-a mai învăţat<br />
limba germană la şcoală. Datorită stabilirii „coloniştilor” români<br />
din diferite părţi ale ţării în <strong>Biled</strong>, numărul elevilor români a<br />
crescut vertiginos, <strong>de</strong>păşind numărul elevilor germ<strong>ani</strong>. În anul<br />
şcolar 1946/47 cadrele didactice germane au fost reangajate, dar<br />
procesul <strong>de</strong> învăţământ se <strong>de</strong>sfăşura doar în limba română.<br />
Anul şcolar 1947/48 a adus bucurie în sufletele etnicilor<br />
germ<strong>ani</strong>: copiii din clasele I-III puteau învăţa din nou în limba<br />
maternă. Printre primii învăţători <strong>de</strong> atunci se afla şi doamna<br />
Elvira Slavik pe care mulţi bilezeni o cunosc.<br />
În luna august a anului 1948 a avut loc o reformă a<br />
învăţământului care a restructurat sistemul şcolar din România.<br />
Prin lege a fost garantat dreptul naţionalităţilor conlocuitoare la<br />
învăţământ în limba maternă.<br />
Din anul şcolar 1948/49 la <strong>Biled</strong> au funcţionat două şcoli<br />
<strong>de</strong> şapte clase: una românească şi una germană, fiecare având<br />
conducere proprie. Cu toate că procesul <strong>de</strong> învăţământ se<br />
<strong>de</strong>sfăşura în două schimburi, nu erau suficiente săli <strong>de</strong> clasă.<br />
Astfel şcoala veche a rămas şcoală românească, iar clădirea <strong>de</strong> la<br />
numărul 299 care fusese şcoală <strong>de</strong> fete şi locuinţă pentru<br />
învăţători a <strong>de</strong>venit şcoală germană. Prin contribuţia populaţiei<br />
germane s-au adunat 80000 lei cu care s-au acoperit cheltuielile <strong>de</strong><br />
amenajare a „clădirii Braun” ca şcoală.<br />
La 15 septembrie 1959 cele două şcoli au fost unite sub o<br />
singură conducere, ca şcoală generală cu două secţii. Directorul<br />
era <strong>de</strong> naţionalitate română, iar directorul adjunct <strong>de</strong> naţionalitate<br />
germană. La secţia germană s-a introdus limba română ca obiect<br />
<strong>de</strong> studiu începând cu clasa I, iar în clasa a VIII-a Istoria şi<br />
Geografia României se studiau în limba română.<br />
În anul 1965 s-a generalizat învăţământul <strong>de</strong> opt clase, iar<br />
în anul 1970 cel <strong>de</strong> 10 clase (prima treaptă <strong>de</strong> liceu).<br />
109
Încă din anul şcolar 1963/64 la <strong>Biled</strong> s-a înfiinţat o clasă<br />
<strong>de</strong> liceu teoretic cu profil real. Clasele <strong>de</strong> liceu au funcţionat în<br />
clădirea veche a şcolii.<br />
Prin donaţii băneşti şi prin muncă voluntară, în anul 1967,<br />
la numărul 300, pe locul fostei uzine electrice a localităţii, s-a<br />
construit „şcoala nouă” care a găzduit clasele <strong>de</strong> liceu. În anul<br />
1973 liceul s-a <strong>de</strong>sfiinţat, iar clădirea a rămas şcoală generală.<br />
Foto 23 Cele trei clǎdiri ale şcolii, grupate în jurul bisericii<br />
(J. Rothgerber)<br />
Numărul elevilor <strong>de</strong> la secţia germană a scăzut mereu<br />
datorită plecării multor familii în Germ<strong>ani</strong>a, astfel că în anul 1985<br />
erau două clase simultane la ciclul primar (clasa I cu a III-a şi<br />
clasa a II-a cu a IV-a) şi tot două clase la ciclul gimnazial (clasa a<br />
V-a cu a VI-a şi clasa a VII-a cu a VIII-a). După anul 1989 clasele<br />
<strong>de</strong> la ciclul gimnazial s-au dizolvat, elevii absolvenţi ai clasei a<br />
IV-a se înscriau în clasa a V-a fie la Liceul „N. Lenau” din<br />
Timişoara, fie treceau la secţia română, la <strong>Biled</strong>.<br />
În anul şcolar 2004/05 Şcoala cu clasele I-VIII din <strong>Biled</strong><br />
funcţionează cu 20 <strong>de</strong> clase: 19 clase la secţia română şi o clasă cu<br />
16 elevi din clasele I-IV la secţia germană. În procesul <strong>de</strong><br />
110
învăţământ sunt cuprinşi 397 <strong>de</strong> elevi şi 29 <strong>de</strong> cadre didactice<br />
calificate.<br />
O statistică a tuturor cadrelor didactice care au predat la<br />
şcoala din <strong>Biled</strong> în <strong>de</strong>cursul timpului ar necesita mult timp pentru<br />
documentare şi mult spaţiu pentru prezentare.<br />
Vom prezenta profesorii care au activat ca directori în<br />
perioada 1950-2005:<br />
Elvira Slavik 1950-1959 (secţia germană)<br />
Nicolae Pârva 1953-1959 (secţia română)<br />
Mihai Lalescu 1959-1962<br />
Nicolae Jivan 1962-1970<br />
Ioan Irimescu 1970-1973<br />
Ecaterina Lebegioară 1973-1979<br />
Wen<strong>de</strong>l Orner 1979-1987<br />
Lucia Popa 1987-1989<br />
Matei Uzun 1989-1994<br />
Mircea Borza 1994-1998<br />
Olga Orza 1998-2005<br />
De când cele două şcoli (cea română şi germană) s-au unit în anul<br />
1959, funcţia <strong>de</strong> director adjunct a fost ocupată <strong>de</strong>:<br />
<strong>Maria</strong> Schaljo 1959-1963<br />
1971-1974<br />
Peter Thoma 1963-1971<br />
Elvira Slavik 1974-1979<br />
Începând cu anul 1979 funcţia <strong>de</strong> director adjunct a fost<br />
<strong>de</strong>sfiinţată, un rol important avându-l comandantul instructor <strong>de</strong><br />
pionieri şi secretarul <strong>de</strong> partid din şcoală. După 1989 numărul<br />
elevilor a scăzut mereu, astfel nu s-a reînfiinţat postul <strong>de</strong> director<br />
adjunct, dar s-a introdus funcţia <strong>de</strong> director educativ.<br />
Vorbind <strong>de</strong>spre directori, nu putem să nu amintim faptul că<br />
trei dintre cei enumeraţi anterior au murit în exerciţiul funcţiunii:<br />
Nicolae Pârva (1959), Lucia Popa (1989) şi Matei Uzun (1994).<br />
111
Amintim în continuare cadrele didactice care s-au născut<br />
în <strong>Biled</strong> şi au funcţionat începând din 1950 sau funcţionează încă<br />
la această şcoală:<br />
Jakob Ballman (învăţător)<br />
Anna Pfeifer, n. Billinger<br />
Magdalena Bec, n. Bojar / (învăţătoare)<br />
Anna Divo (învăţătoare)<br />
Hans Gehl (învăţător)<br />
Barbara Orner, n. Gezda (învăţătoare)<br />
Helga Haupt (profesoară)<br />
Emma Herrenreich (învăţătoare, educatoare)<br />
Elisabeth Martini, n. Frick (profesoară)<br />
Margarethe Pierre, n. Slavik (învăţătoare)<br />
Christa Plennert, n. Weber (profesoară)<br />
Dietlin<strong>de</strong> Slavik (învăţătoare)<br />
Margarethe Weber, n. Divo (educatoare)<br />
Raimund Steiner (profesor)<br />
Barbara Neumann, n. Büchler (profesoară)<br />
<strong>Maria</strong>nne Botezatu, n. Herbst (educatoare)<br />
<strong>Maria</strong> Roman (educatoare)<br />
<strong>Maria</strong> Billinger, n. Tasch (educatoare)<br />
<strong>Maria</strong> <strong>Şandor</strong>, n. Ciobanu (profesoară)<br />
Mircea Borza (profesor)<br />
Multe cadre didactice, chiar dacă nu s-au născut în <strong>Biled</strong>,<br />
au trudit la şcoala din localitate până la pensionare:<br />
Elvira Slavik (profesoară)<br />
<strong>Maria</strong> Schaljo, n. Jobba (profesoară)<br />
Gheorghe Gorea (învăţător)<br />
Graţiana Gorea (învăţătoare)<br />
Ioan Gorea (învăţător)<br />
Ecaterina Lebegioară (profesoară)<br />
Femie Abduraman (învăţătoare)<br />
Eva Pop (educatoare)<br />
112
Ioana Popescu (educatoare)<br />
Ionel Lucian Mocioiu (profesor)<br />
Ioan Irimescu (profesor)<br />
După cum am mai amintit, în clădirea <strong>de</strong> la nr. 300 a<br />
funcţionat între <strong>ani</strong>i 1892-1950 Şcoala profesională horticolă. În<br />
locul ei, din 1950 s-a înfiinţat Şcoala profesională <strong>de</strong> mec<strong>ani</strong>ci<br />
agricoli, cunoscută mai ales ca „Şcoala <strong>de</strong> tractorişti”. Aceasta s-a<br />
mutat în noua clădire <strong>de</strong> pe Strada Principală, la ieşirea din<br />
localitate (spre Şandra), iar la nr. 300 a rămas internatul, până la<br />
construirea celui nou <strong>de</strong> lângă şcoală. Deoarece conducerea<br />
actuală a şcolii nu ne-a furnizat date exacte, nu putem da<br />
amănunte. Actualmente şcoala profesională funcţionează ca Grup<br />
şcolar, având şi clase <strong>de</strong> liceu. O perioadă lungă <strong>de</strong> timp sufletul<br />
acestei şcoli au fost soţii Mitroi Petru şi Emilia.<br />
17.2 Grădiniţa<br />
În publicaţia Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt din 1997, d-na<br />
Margarethe Weber (născută Divo) a publicat un articol cu titlul<br />
Erinnert ihr euch noch? (Vă mai aduceţi aminte?) în care îi<br />
în<strong>de</strong>amnă pe cititori să-şi amintească <strong>de</strong> prima zi <strong>de</strong> grădiniţă din<br />
propria copilărie, <strong>de</strong> toate zilele şi <strong>de</strong> toţi <strong>ani</strong>i care au urmat până<br />
la prima zi <strong>de</strong> şcoală. În continuarea articolului, autoarea face un<br />
scurt istoric al grădiniţei din <strong>Biled</strong> (1997:37-44).<br />
Prima grădiniţă a fost înfiinţată în anul 1892. În acest scop<br />
a fost închiriată casa <strong>de</strong> peste drum <strong>de</strong> casa parohială catolică (la<br />
nr. 298). Această clădire va <strong>de</strong>veni după al doilea război mondial<br />
biserica şi locuinţa preotului ortodox Ioan Perian.<br />
Prima directoare a grădiniţei a fost Barbara Grünauer,<br />
căreia i-a urmat Barbara Eichert (căsătorită Rie<strong>de</strong>r) din anul 1903<br />
până în anul 1936.<br />
În anul 1912 comuna a cumpărat <strong>de</strong> la Episcopia <strong>de</strong><br />
Zagreb, aflată în retragere din <strong>Biled</strong>, clădirea <strong>de</strong> la nr. 233, fosta<br />
locuinţă a administratorului domeniului episcopal. Pentru început,<br />
113
clădirea a fost amenajată şi mobilată ca grădiniţă pentru 50-60 <strong>de</strong><br />
copii, ca să ajungă apoi la 120 <strong>de</strong> copii. În perioada 1936-1953<br />
directoare a fost Wilhelmine Borka.<br />
După anul 1944, când în <strong>Biled</strong> a fost colonizată populaţie<br />
românească, s-a înfiinţat şi o secţie română a grădiniţei. Pentru că<br />
spaţiul a <strong>de</strong>venit neîncăpător, în anul 1950, grădiniţa germană a<br />
fost mutată la familia Mumper (nr. <strong>240</strong>). Pentru amenajarea<br />
corespunzătoare s-a apelat la ajutorul părinţilor. Grădiniţa <strong>de</strong> la nr.<br />
233 a <strong>de</strong>venit grădiniţă cu program prelungit.<br />
În perioada 1953-1955 grădiniţa germană a fost condusă<br />
<strong>de</strong> Inge Thöreß, apoi o scurtă perioadă <strong>de</strong> <strong>Maria</strong> Roman, iar din<br />
1955 <strong>de</strong> Margarethe Weber. În anul 1956 grădiniţa s-a mutat din<br />
nou, pe aceeaşi stradă, la nr. 244 19 .<br />
În anul 1953 s-a înfiinţat grădiniţa C.A.P-ului care a<br />
funcţionat în casa cu nr. 471, locuită în prezent <strong>de</strong> familia Timiş.<br />
Din anul 1958 la această grădiniţă a luat fiinţă şi o secţie germană,<br />
cu patru grupe, în două săli <strong>de</strong> clasă. În februarie 1965 a fost<br />
<strong>de</strong>sfiinţată grădiniţa germană din Strada Bisericii (nr. 244), prin<br />
ataşarea ei la grădiniţa C.A.P-ului.<br />
În anul 1970 a fost amenajată o nouă grădiniţă în Strada<br />
Principală, la nr. 362, un<strong>de</strong> funcţionează şi în prezent, având şi o<br />
grupă germană. D-na Margarethe Weber a condus secţia germană<br />
a grădiniţei până în anul 1976, când s-a pensionat.<br />
În 1961 s-a înfiinţat a treia grădiniţă din <strong>Biled</strong>, cea a<br />
Fabricii <strong>de</strong> cânepă, în Strada Gării, la nr. 543, care a avut program<br />
<strong>de</strong> la ora 8 până la ora 18, având doar secţie română. La această<br />
grădiniţă au fost înscrişi 35 <strong>de</strong> copii ai muncitorilor <strong>de</strong> la fabrică.<br />
Primele educatoare au fost doamnele <strong>Maria</strong> Sârca şui <strong>Maria</strong>na<br />
Clepcea, iar ca personal <strong>de</strong> <strong>de</strong>servire au fost angajate: Barbara<br />
Wagner – administratoare, Ecaterina Botici – bucătăreasă, Florica<br />
Colţiş – spălătoreasă şi Anişoara Ar<strong>de</strong>lean – îngrijitoare. De-a<br />
lungul <strong>ani</strong>lor au mai funcţionat ca educatoare: Atena Szabo şi<br />
Cristina Abrudan. În anul 1974 s-a schimbat personalul <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>servire. D-na Wagner a trecut pe postul <strong>de</strong> îngrijitoare, iar d-na<br />
19 Astăzi casa respectivă este proprietatea fostului primar, d-l Sabin Costar.<br />
114
Susana Popescu a <strong>de</strong>venit administratoare. Din anul 1976 a<br />
funcţionat ca directoare d-na Delia Ronta, iar ca educatoare d-na<br />
învăţătoare Eva Mager, apoi Ramona Deleanu. Ca îngrijitoare au<br />
mai lucrat aici Elisabeta Steiner (născută Marx), iar ca<br />
administratori Stela Duţă şi Ioan Tomescu. În anul 1991, după 30<br />
<strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> funcţionare, grădiniţa a fost <strong>de</strong>sfiinţată ca urmare a<br />
<strong>de</strong>sfiinţării Fabricii <strong>de</strong> cânepă. Personalul educativ şi cel <strong>de</strong><br />
gospodărire a fost transferat la fosta Grădiniţă C.A.P.<br />
Din cele trei grădiniţe, astăzi funcţionează doar una, cea<br />
din Strada Principală, cu patru grupe (86 copii înscrişi) la secţia<br />
română şi o grupă (20 copii) la secţia germană. Ultimele<br />
directoare ale acestei grădiniţe au fost doamnele: Eva Pop (Boar),<br />
Delia Ronta şi Elena Pop, care este şi în prezent directoare.<br />
Educatoarele care lucrează la această grădiniţă sunt:<br />
‣ la grupa mică: Monica Negriu<br />
Violeta Supuran<br />
‣ la grupa mijlocie: Ileana Cionca<br />
Alina Bălăceanu<br />
‣ la grupa mare: Delia Ronta<br />
Gi<strong>ani</strong>na Veszele<br />
‣ la grupa pregătitoare:<br />
<strong>Maria</strong> Gorea<br />
Angela Hu<strong>de</strong>ma<br />
‣ la secţia germană: Manuela Radu<br />
Georgiana Negriu<br />
La buna funcţionare a grădiniţei îşi aduce aportul şi<br />
personalul administrativ: Florica Podobea (administratoare),<br />
Dorina Enache, Irina Borza, Valerica Silaghi (îngrijitoare),<br />
Violeta Draia (bucătăreasă), Viorica Draia (spălătoreasă), Iuliana<br />
Tomesc şi Ioan Popan (fochişti).<br />
Au ieşit la pensie în ultimii <strong>ani</strong>: Ioan Tomesc<br />
(administrator), Florica Colţiş (bucătăreasă), Aurel Bec (fochist),<br />
Ana Klein, <strong>Maria</strong> Tomesc (îngrijitoare). Au mai funcţionat ca<br />
educatoare în <strong>ani</strong>i <strong>de</strong> după Revoluţie: Roswitha Csonti (secţia<br />
germană), <strong>Maria</strong> Popan, Edith Barta, Violeta Maţoi şi Georgeta<br />
Popa.<br />
115
17.3 Asociaţii şi cluburi<br />
Viaţa culturală şi socială a comunei s-a <strong>de</strong>sfăşurat în<br />
special în cluburi şi asociaţii, chiar dacă acestea nu erau<br />
org<strong>ani</strong>zate ca cele din secolul al XX-lea.<br />
Primele asociaţii au fost cele ale meseriaşilor în bresle,<br />
care au avut la început ca scop ajutorul reciproc între membrii lor,<br />
dar cu timpul au influenţat viaţa socială şi culturală a localităţii.<br />
Prima asociaţie din <strong>Biled</strong> care mai există şi astăzi este Asociaţia<br />
<strong>de</strong> înmormântare, creată în 1887. În urma cercetărilor, W. Weber<br />
afirmă că încă din anul 1790 în <strong>Biled</strong> a existat o asociaţie a<br />
vânătorilor.<br />
Între cele două războaie mondiale în localitate au existat<br />
mai multe asociaţii (cf. Klein 1980: 316). Amintim doar câteva<br />
dintre ele:<br />
‣ Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare<br />
‣ Asociaţia ţăr<strong>ani</strong>lor<br />
‣ Clubul cititorilor<br />
‣ Clubul cântăreţilor<br />
‣ Asociaţia corului bărbătesc<br />
‣ Asociaţia tineretului catolic<br />
‣ Cercul fetelor<br />
‣ Formaţiunea civilă <strong>de</strong> pompieri<br />
‣ Asociaţia meseriaşilor<br />
‣ Asociaţia calfelor<br />
‣ Asociaţia femeilor catolice germane<br />
‣ Asociaţia vânătorilor<br />
‣ Asociaţia sportivă<br />
‣ Clubul <strong>de</strong> călărie.<br />
Aproape fiecare club sau asociaţie avea o bibliotecă cuprinzând<br />
literatură, reviste <strong>de</strong> specialitate, reviste ilustrate şi ziare. Dar<br />
bilezenii nu s-au mulţumit numai să citească ziare, ci au şi editat<br />
un ziar: Bille<strong>de</strong>r Zeitung (Gazeta <strong>de</strong> <strong>Biled</strong>) tipărit la Periam un<strong>de</strong><br />
116
Josef Frischmann avea o tipografie. Ziarul apărea în fiecare<br />
sâmbătă.<br />
Comandantul Formaţiunii civile <strong>de</strong> pompieri, Peter Divo, a<br />
editat primul ziar german al pompierilor (Feuerwehrzeitung) din<br />
Banat. Ziarul a apărut în perioada 1935-1937.<br />
Şi muzica a jucat un rol important în viaţa comunei (cf.<br />
Klein 1980: 318). În anul 1902 s-a înfiinţat primul club al<br />
cântăreţilor sub îndrumarea preotului Josef Uitz care a fost şi<br />
primul preşedinte al clubului. În perioada 1902-1915 dirijorul<br />
corului a fost învăţătorul Josef Zimmer. Clubul avea un steag<br />
propriu care era păstrat în biserică. Corul bărbătesc a participat la<br />
multe întâlniri culturale în diferite sate bănăţene, fiind foarte<br />
apreciat. În perioada primului război mondial activitatea corului s-<br />
a diminuat prin plecarea pe front a multor membri. Dirijori ai<br />
corului au fost: învăţătorul Josef Goschy (1916-1924), învăţătorul<br />
Johann Henz (1925-1928), apoi, până în 1935 sporadic învăţătorii<br />
Ballauer din Cărpiniş şi Lampl din Şandra. Clubul cântăreţilor a<br />
participat, alături <strong>de</strong> alte asociaţii, la tradiţionalele procesiuni <strong>de</strong><br />
Paşti şi <strong>de</strong> Fronleichnam (Prea Sfântul Trup şi Sânge al lui Isus).<br />
Foarte apreciată era prestaţia corului la balul <strong>de</strong> Fasching (înainte<br />
<strong>de</strong> intrarea în Postul Mare).<br />
Unele neînţelegeri între membrii clubului, precum şi unele<br />
probleme politice ale comunei au dus în 1923 la înfiinţarea<br />
Asociaţiei corului bărbătesc. Preşedinţii acestei asociaţii au fost:<br />
dr. Michael Ortinau (1923-1936), Adam Slawik (1936-1939) şi<br />
ultimul Franz Minich (1939-1941). Dirijorii noului cor bărbătesc<br />
au fost Mathias Thöreß (1923-1932), iar apoi Jakob Breitenbach.<br />
La început asociaţia a avut un cor bărbătesc, dar acesta a <strong>de</strong>venit<br />
cu timpul mixt, fiind acceptate şi femei.<br />
Între cele două coruri a început o concurenţă benefică,<br />
fiecare încercând să fie mai bun <strong>de</strong>cât celălalt, iar locuitorii<br />
<strong>Biled</strong>ului puteau participa la spectacole <strong>de</strong> înaltă clasă. Cel <strong>de</strong>-al<br />
doilea cor şi-a luat răspun<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> a org<strong>ani</strong>za <strong>de</strong> Fasching un bal<br />
mascat, fără a lipsi şi un program coral a<strong>de</strong>cvat. Cu timpul, cele<br />
două coruri au ajuns la concluzia că mai benefică ar fi armonia<br />
<strong>de</strong>cât rivalitatea dintre ele şi astfel au apărut primele propuneri <strong>de</strong><br />
117
fuzionare. În anul 1939 cele două coruri s-au unit sub <strong>de</strong>numirea<br />
<strong>de</strong> Asociaţia corală germană <strong>Biled</strong>.<br />
În anul 1926 au fost înfiinţate alte două asociaţii: Asociaţia<br />
tineretului şi Cercul fetelor, ambele din iniţiativa preotului Josef<br />
Unterreiner. Asociaţia tineretului din <strong>Biled</strong> a fost condusă la<br />
început <strong>de</strong> învăţătorul Johann Rie<strong>de</strong>r, dirijorul corului fiind<br />
învăţătorul Johann Henz, apoi învăţătorul Johann Hager. La<br />
înfiinţare asociaţia număra 40 <strong>de</strong> membri activi şi câţiva membri<br />
fondatori. Membrii activi au plătit o taxă substanţială la înfiinţarea<br />
asociaţiei. Finanţarea acesteia se făcea din sponsorizări şi din<br />
încasările <strong>de</strong> la diferite activităţi. Asociaţia a funcţionat pe baza<br />
unui statut propriu şi recunoscut oficial. O dată cu înfiinţarea unei<br />
asociaţii proprii, pentru tineretul bilezean a început un progres<br />
cultural. Activităţile se <strong>de</strong>sfăşurau în clădirea şcolii vechi. Iarna<br />
tinerii se întâlneau <strong>de</strong> două ori pe săptămână. De asemenea<br />
duminica era zi <strong>de</strong> întâlnire a membrilor asociaţiei. Se juca şah, se<br />
citeau reviste tehnice şi ştiinţifice comandate din Germ<strong>ani</strong>a, se<br />
învăţau cântece, se repetau piese <strong>de</strong> teatru. Nici activitatea<br />
sportivă nu lipsea, sportul preferat fiind fotbalul. În anul 1929 a<br />
luat fiinţă echipa <strong>de</strong> fotbal a asociaţiei <strong>de</strong> tineret care mai târziu s-<br />
a afiliat Clubului sportiv. Membrii asociaţiei <strong>de</strong> tineret participau<br />
activ la toate festivităţile bisericeşti sau cetăţeneşti. Calitatea <strong>de</strong><br />
membru a unui tânăr lua sfârşit o dată cu împlinirea vârstei <strong>de</strong> 21<br />
<strong>de</strong> <strong>ani</strong>.<br />
Tot în 1926 a luat fiinţă şi Cercul fetelor din <strong>Biled</strong> care a<br />
fost condus <strong>de</strong>-a lungul timpului <strong>de</strong> doamnele Barbara Rie<strong>de</strong>r,<br />
Elisabeth Klein, Anna Mathis şi Barbara Deininger. Activităţile<br />
cercului se <strong>de</strong>sfăşurau tot în clădirea şcolii vechi. Unele activităţi<br />
erau comune cu cele ale asociaţiei băieţilor.<br />
În <strong>ani</strong>i treizeci s-au înfiinţat două asociaţii ale femeilor:<br />
Asociaţia femeilor catolice germane şi Asociaţia femeilor<br />
bănăţene germane. În cadrul asociaţiilor femeile erau sprijinite şi<br />
ajutate în în<strong>de</strong>plinirea misiunii <strong>de</strong> păstrare a tradiţiilor şi<br />
obiceiurilor străbune. Femeile mame erau sfătuite să-i înveţe pe<br />
copiii lor cântece.<br />
118
Şi calfele din <strong>Biled</strong> s-au asociat împreună cu salariaţii<br />
comerciali, dar org<strong>ani</strong>zaţia lor nu avea statut. În anul 1940 erau în<br />
<strong>Biled</strong> 50-60 <strong>de</strong> calfe şi angajaţi comerciali care se consi<strong>de</strong>rau<br />
membri ai asociaţiei. Aproximativ 60% erau localnici, iar restul <strong>de</strong><br />
40% veniţi din alte localităţi, printre ei fiind şi meseriaşii din<br />
industrie. Locul <strong>de</strong> întâlnire era ospătăria Nothum, la nr. 290<br />
(astăzi casa este locuită <strong>de</strong> familia Mic Mita), un<strong>de</strong> se jucau<br />
biliard, cărţi, popice, iar duminica se dansa. Membrii asociaţiei se<br />
înţelegeau bine între ei, nu se cunosc scandaluri între localnici şi<br />
străini. Renumite erau balurile org<strong>ani</strong>zate <strong>de</strong> asociaţia calfelor în<br />
fiecare an <strong>de</strong> Lăsata secului. Pentru buna org<strong>ani</strong>zare a balului,<br />
<strong>de</strong>ja în perioada Crăciunului era ales comitetul <strong>de</strong> org<strong>ani</strong>zare care<br />
avea sarcini precise în privinţa <strong>de</strong>corării sălii, angajării<br />
muzicanţilor, org<strong>ani</strong>zării tombolei, pregătirii invitaţiilor. Pentru<br />
tombolă fiecare membru aducea un obiect confecţionat <strong>de</strong> el (în<br />
cazul calfelor) sau din comerţ (în cazul salariaţilor comerciali).<br />
B<strong>ani</strong>i rămaşi după ce era plătită muzica erau păstraţi pentru<br />
eventuale cazuri <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces în rândul membrilor, când asociaţia<br />
cumpăra o coroană, angaja fanfara şi participa la înmormântare.<br />
În anul 1938 toate org<strong>ani</strong>zaţiile <strong>de</strong> tineret german din<br />
România au a<strong>de</strong>rat la partidul naţional-socialist Deutsche Jugend<br />
(Tineretul German). Grupul local al acestui partid a <strong>de</strong>sfăşurat o<br />
bogată activitate culturală şi sportivă. Astfel s-a înfiinţat o echipă<br />
<strong>de</strong> dansuri populare cuprinzând un număr mare <strong>de</strong> fete şi băieţi<br />
dornici <strong>de</strong> a păstra şi transmite mai <strong>de</strong>parte obiceiurile străbune.<br />
Echipa <strong>de</strong> dansuri a participat la toate festivităţile şi serbările<br />
comunei. Acomp<strong>ani</strong>amentul muzical era realizat <strong>de</strong> acor<strong>de</strong>oniştii<br />
Hans Jobba şi Karl Schnei<strong>de</strong>r. Membrii org<strong>ani</strong>zaţiei DJ au<br />
<strong>de</strong>sfăşurat şi multe activităţi sociale voluntare. 150 <strong>de</strong> băieţi şi 30<br />
<strong>de</strong> fete au participat ca voluntari la săparea unui canal între<br />
Becicherecul Mic şi Du<strong>de</strong>ştii Noi, care avea ca scop salvarea<br />
multor gospodării <strong>de</strong> inundaţii. La această tabără voluntară <strong>de</strong><br />
muncă patriotică au participat şi câţiva tineri din <strong>Biled</strong>. Tot prin<br />
muncă voluntară s-a amenajat, în anul 1939, ştrandul prin lărgirea<br />
albiei pârâului Iericici, în apropiere <strong>de</strong> pădurice. „Bazinul” a fost<br />
placat cu scânduri. De asemenea s-a amenajat, tot din scânduri, un<br />
119
araj care să permită strângerea apei pentru baie şi înot. Astfel, în<br />
vara anului 1940 exista la <strong>Biled</strong> un ştrand. Membrii aceleiaşi<br />
org<strong>ani</strong>zaţii DJ au amenajat în anul 1942 şi „Warjascher Graben”<br />
(Şanţul Variaşului).<br />
În regimul comunist tinerii, indiferent <strong>de</strong> naţionalitate, dar<br />
având origine „sănătoasă”, erau membri U.T.C. (Uniunea<br />
Tineretului Comunist). Prin munca voluntară a pionierilor şi a<br />
uteciştilor erau întreţinute şanţurile, marginile drumurilor, iar<br />
păşunile erau curăţate <strong>de</strong> spini.<br />
Foto 24 Forumul Democrat al Germ<strong>ani</strong>lor din Banat, <strong>Biled</strong> (R. Csonti)<br />
După evenimentele din 1989, germ<strong>ani</strong>i din Banat s-au<br />
org<strong>ani</strong>zat în cadrul Forumului Democrat al Germ<strong>ani</strong>lor din Banat,<br />
cu filiale în mai toate localităţile în care mai trăiesc etnici<br />
germ<strong>ani</strong>. Şi la <strong>Biled</strong> a luat fiinţă un astfel <strong>de</strong> Forum, în cadrul<br />
căruia funcţionează şi o cantină socială.<br />
120
17.4 Viaţa muzicală<br />
Despre activitatea muzicală în <strong>Biled</strong> nu s-au păstrat prea<br />
multe date din secolele trecute. Michael Braun, dirijorul <strong>de</strong> care<br />
localnicii îşi mai aduc aminte, a furnizat cele mai multe date<br />
referitoare la activitatea muzicală a localităţii începând cu<br />
mijlocul secolului al XIX-lea (cf. Klein 1980:348).<br />
Cu mici excepţii, activitatea muzicală s-a bazat pe pătura<br />
socială mai săracă din comună. Părinţii săraci îşi trimiteau copiii<br />
la „Musikschule” (ore <strong>de</strong> muzică) pentru a avea o ocupaţie<br />
secundară cu care să-şi îmbunătăţească venitul.<br />
Fanfara („Blasmusik”) a avut o tradiţie <strong>de</strong> peste 100 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>,<br />
iar activitatea ei era strâns legată <strong>de</strong> viaţa culturală a localităţii.<br />
Prima atestare a unei orchestre în <strong>Biled</strong> datează din 1851. Această<br />
primă orchestră a fost înfiinţată <strong>de</strong> Michael Thöreß, bunicul lui<br />
Michael Braun. După moartea acestuia, conducerea orchestrei este<br />
preluată <strong>de</strong> Michael Geiß. În anul 1870 capelmaistrul Blaha<br />
înfiinţează o orchestră <strong>de</strong> băieţi. Cel mai bun elev al său a fost<br />
Georg En<strong>de</strong>rle care a preluat conducerea orchestrei după ce<br />
maestrul Blaha a părăsit localitatea.<br />
În anul 1891, sub conducerea dirijorilor Nußbaum şi<br />
Schilsony, ia fiinţă încă o orchestră <strong>de</strong> băieţi care a ajuns vestită şi<br />
în străinătate. Cei doi dirijori au încheiat un contract cu o agenţie<br />
<strong>de</strong> peste ocean, angajându-se să concerteze în diferite state ale<br />
Americii. Contractul oferea copiilor şi posibilitatea <strong>de</strong> a urma o<br />
şcoală în America. Marea călătorie a micuţilor muzicieni (vârsta<br />
lor era <strong>de</strong> 7-10 <strong>ani</strong>) a început în 1893. Pentru că în perioada<br />
respectivă Banatul aparţinea Ungariei, băieţaşii au fost îmbrăcaţi<br />
în uniforme <strong>de</strong> husari. Copiii şi părinţii s-au adunat în faţa<br />
restaurantului Görlich (nr. 348), iar după ce şi-au luat rămas bun,<br />
au pornit spre gară. Ajunşi în America, omuleţii în uniformă au<br />
stârnit entuziasmul celor prezenţi la concerte. Au fost înregistrate<br />
discuri muzicale care s-au vândut cu mare succes, turneul<br />
dovedindu-se a fi o afacere bănoasă, însă nu pentru copii şi<br />
părinţii lor. La întoarcere, orchestra a dat concerte la Londra,<br />
Paris, Berlin, Viena şi Budapesta. La gara din <strong>Biled</strong> s-au adunat<br />
121
mulţi locuitori, alături <strong>de</strong> părinţi şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>, pentru a-i întâmpina<br />
pe vestiţii muzicieni <strong>de</strong>-o şchioapă. De la gară tot grupul s-a<br />
îndreptat, în acorduri <strong>de</strong> marş, spre centrul comunei, până la locul<br />
<strong>de</strong> plecare: restaurantul Görlich. Dirijorul Schilsony a emigrat în<br />
Statele Unite, iar maestrul Nußbaum a condus mai <strong>de</strong>parte<br />
orchestra, aducând glorie localităţii. Nußbaum a murit în anul<br />
1911 în <strong>Biled</strong>.<br />
Încă din anul 1905 se înfiinţase, sub bagheta lui Lambert<br />
Steiner (1837-1914), o altă orchestră <strong>de</strong> băieţi în <strong>Biled</strong>. Lambert<br />
Steiner, originar din <strong>Biled</strong>, conducea la vârsta <strong>de</strong> doar 20 <strong>de</strong> <strong>ani</strong><br />
prima orchestră la Variaş, cu care a avut parte <strong>de</strong> apreciere din<br />
partea publicului. S-a mutat apoi la Sântana, un<strong>de</strong> a condus o<br />
orchestră cu care a efectuat turnee în Germ<strong>ani</strong>a, Suedia, Rusia şi<br />
S.U.A. Din mai 1877 a concertat regulat în Praterul vienez. Până<br />
în 1904 a concertat zece veri la rând la Stockholm, în Suedia.<br />
Acolo a cunoscut-o pe flautista Johanna Vilhelmina<br />
Abrahamssons, care a <strong>de</strong>venit a doua lui soţie şi a cântat în<br />
orchestra sa. Fiul lor, Birger Steiner, născut în Suedia, a <strong>de</strong>venit la<br />
rândul lui muzician, dirijând orchestra tatălui său la vârsta <strong>de</strong> doar<br />
10 <strong>ani</strong>. Reîntors în ţară, Lambert Steiner s-a stabilit la Aradul Nou<br />
un<strong>de</strong> şi-a continuat activitatea <strong>de</strong> dirijor. În anul 1903 cariera sa<br />
şi-a atins apogeul: o agenţie din Londra l-a angajat pentru o serie<br />
<strong>de</strong> concerte în Africa <strong>de</strong> Sud cu orchestra sa formată din 54 <strong>de</strong><br />
băieţi. Acest turneu reprezintă un eveniment unic în istoria<br />
muzicală a Banatului. În anul 1905 Lambert Steiner se întoarce în<br />
comuna sa natală, <strong>Biled</strong>, un<strong>de</strong> înfiinţează o orchestră <strong>de</strong> băieţi cu<br />
care concertează în Germ<strong>ani</strong>a şi în Anglia, obţinând succese<br />
<strong>de</strong>osebite. Întors din turneu este invitat <strong>de</strong> baronul Lipthay la<br />
Lovrin pentru a înfiinţa şi dirija şi acolo o orchestră. Astfel se<br />
mută cu familia la Lovrin un<strong>de</strong> se stinge din viaţă în anul<br />
izbucnirii primului război mondial (11 august 1914).<br />
După moartea dirijorului Nußbaum a urmat o fuziune a<br />
tuturor muzicienilor din <strong>Biled</strong>. Primul dirijor al orchestrelor unite<br />
a fost Mathias Braun, iar al doilea Georg En<strong>de</strong>rle. Orchestra fiind<br />
formată din mulţi membri, la nevoie se împărţea în două grupe<br />
care cântau în localuri <strong>de</strong> dans diferite.<br />
122
Odată cu izbucnirea primului război mondial, tinerii<br />
muzicieni au plecat pe front, rămânând în orchestră doar colegii<br />
vârstnici sub bagheta dirijorului En<strong>de</strong>rle. După război (în 1918) a<br />
mai fost ales un dirijor, Josef Schmidt. Jumătate din orchestră<br />
evolua în „großes Wirtshaus” (birtul mare, actualul cămin<br />
cultural), iar cealaltă jumătate în „Gasthaus Nothum” (nr. 290).<br />
Capelmaistrul Mathias Braun a murit în anul 1977, în vârstă <strong>de</strong> 92<br />
<strong>de</strong> <strong>ani</strong>, fiind ultimul muzician care a participat la turneul din<br />
S.U.A. din anul 1893.<br />
Foto 25 Cǎminul Cultural şi Biblioteca Comunalǎ (R. Csonti)<br />
Prin anul 1929 s-a înfiinţat o nouă orchestră <strong>de</strong> băieţi,<br />
avându-l ca dirijor pe Peter Gutekunst. Era prima orchestră <strong>de</strong><br />
băieţi <strong>de</strong> după primul război mondial. Şi <strong>de</strong> această dată s-au<br />
înscris în orchestră copii din familii nevoiaşe. Pe la mijlocul <strong>ani</strong>lor<br />
treizeci orchestra s-a <strong>de</strong>strămat. Din ea s-au format două orchestre<br />
noi: ce a lui Hans Reichel şi cea a lui Josef Schortje. Hans Reichel<br />
cânta cu orchestra sa în restaurantul Duckarm (nr. 294), iar Josef<br />
Schortje în restaurantul Vastag (nr. 614, Strada Nouă, colţ cu<br />
Strada Gării. 20 ) O dată cu izbucnirea celui <strong>de</strong>-al doilea război<br />
mondial s-au dizolvat ambele orchestre.<br />
Ultima orchestră înfiinţată înainte <strong>de</strong> al doilea război<br />
mondial a fost cea a capelmaistrului Schilling, în anul 1938. În<br />
timpul unui turneu în Italia, în plin război (1944), orchestra s-a<br />
<strong>de</strong>strămat: unii muzicieni au plecat în Germ<strong>ani</strong>a, iar alţii s-au<br />
întors acasă.<br />
20 Astăzi clădirea este pe jumătate <strong>de</strong>molată.<br />
123
În 1930, la 10 noiembrie, s-a înfiinţat orchestra<br />
pompierilor. Comandantul <strong>de</strong> atunci al formaţiunii <strong>de</strong> pompieri,<br />
Peter Divo, l-a însărcinat pe capelmaistrul Michael Braun cu<br />
înfiinţarea unei orchestre <strong>de</strong> coar<strong>de</strong> care, prin muzica sa <strong>de</strong> calitate<br />
a fost apreciată <strong>de</strong> public. Capelmaistrul Michael Braun a compus<br />
un marş vioi pe care l-a <strong>de</strong>dicat formaţiei <strong>de</strong> pompieri, marş<br />
cunoscut în <strong>Biled</strong> sub numele <strong>de</strong> Marşul Pompierilor.<br />
De-a lungul carierei sale muzicale, maestrul Michael<br />
Braun a instruit peste 150 <strong>de</strong> băieţi şi fete învăţându-i să cânte la<br />
instrumente <strong>de</strong> suflat sau coar<strong>de</strong>. Michael Braun nu a fost doar un<br />
instrumentist <strong>de</strong> excepţie, ci şi un educator şi profesor <strong>de</strong> muzică<br />
cu calităţi <strong>de</strong>osebite care a insuflat învăţăceilor săi dragoste pentru<br />
muzică. Stăpânea mai multe instrumente, printre care saxofon şi<br />
vioară, dar talentul său <strong>de</strong>osebit s-a evi<strong>de</strong>nţiat şi în instruirea şi<br />
promovarea tinerelor talente. Tinerii instruiţi <strong>de</strong> Michael Braun<br />
erau primiţi în celelalte orchestre ale localităţii. Elevele sale cele<br />
mai bune au fost Hannelore Ortinau (căsătorită Slavik) şi propria<br />
fiică, Marliese Braun (căsătorită Holzinger), ambele au <strong>de</strong>venit<br />
profesoare <strong>de</strong> muzică.<br />
În anul 1951 M. Braun a înfiinţat o orchestră <strong>de</strong> băieţi, dar<br />
în acelaşi an, <strong>de</strong> Rusalii, maestrul şi cu el multe familii din <strong>Biled</strong><br />
au fost <strong>de</strong>portate în Câmpia Bărăganului. Fostul capelmaistru<br />
Josef Schmidt l-a înlocuit, continuând instruirea tinerelor talente.<br />
Abia în anul 1956, când s-a întors din <strong>de</strong>portarea în Bărăgan,<br />
capelmaistrul Michael Braun şi-a reluat activitatea pe care a<br />
<strong>de</strong>sfăşurat-o până la moartea sa, în anul 1979. Cu nostalgie ne<br />
amintim <strong>de</strong> serbările şcolare din <strong>ani</strong>i şaizeci, când programul<br />
artistic era <strong>de</strong>schis <strong>de</strong> orchestra <strong>de</strong> elevi ai şcolii din <strong>Biled</strong>,<br />
condusă <strong>de</strong> Michael Braun.<br />
După reîntoarcerea <strong>de</strong>portaţilor din Uniunea Sovieticǎ şi<br />
din Bărăgan — printre <strong>de</strong>portaţi erau şi muzicieni — s-a încercat<br />
reînfiinţarea unei orchestre <strong>de</strong> suflători. Merite <strong>de</strong>osebite în<br />
această activitate le-au revenit muzicienilor Michael Alexius şi<br />
Wilhelm Hirth care au reuşit să formeze o nouă fanfară compusă<br />
din 15 persoane. Activitatea fanfarei a fost condusă apoi <strong>de</strong> Jakob<br />
Groß până la plecarea sa în Germ<strong>ani</strong>a, când fanfara s-a dizolvat.<br />
124
Ajunşi în R.F. Germ<strong>ani</strong>a, muzicienii din <strong>Biled</strong> au reînfiinţat<br />
fanfara care a cooptat şi câţiva muzicieni din Şandra.<br />
Gusturile muzicale ale bilezenilor s-au schimbat cu timpul,<br />
astfel, la sfârşitul <strong>ani</strong>lor 50 a luat fiinţă o orchestră formată din 10<br />
persoane, sub conducerea lui Michael Alexius, care cânta<br />
şlagărele mo<strong>de</strong>rne ale vremii. După câţiva <strong>ani</strong> <strong>de</strong> activitate,<br />
aceasta s-a <strong>de</strong>strămat, făcând loc formaţiei Schlager 70 condusă<br />
<strong>de</strong> Karl Mutter. Noua formaţie şi-a atras f<strong>ani</strong> din toate categoriile<br />
<strong>de</strong> vârstă datorită repertoriului bogat şi variat.<br />
Deşi a avut o <strong>existenţă</strong> scurtă, formaţia Die Hei<strong>de</strong>-<br />
Schwaben condusă <strong>de</strong> Jakob Rie<strong>de</strong>r a fost apreciată nu numai în<br />
<strong>Biled</strong>, ci şi în alte localităţi bănăţene, datorită calităţii muzicii<br />
prezentate.<br />
Vorbind <strong>de</strong>spre viaţa muzicală a comunei, nu avem voie să<br />
uităm formaţia vocal-instrumentală Luceafărul. Pentru a ajunge<br />
însă la aceasta, trebuie să ne întoarcem puţin în timp, la anul 1964,<br />
când a luat fiinţă formaţia <strong>de</strong> muzică uşoară numită Mo<strong>de</strong>rn,<br />
avându-i în componenţă pe: Constantin Ela<strong>de</strong> (baterie), Gheorghe<br />
Vasiu (chitară), Gheorghe Neaţă (chitară) şi Traian Lupu (chitară<br />
solo). În anul 1966 s-au alăturat formaţiei alţi doi instrumentişti:<br />
directorul <strong>de</strong> pe atunci al căminului cultural, Ioan Schmidt<br />
(acor<strong>de</strong>on), şi Ioan Weber, cunoscut mai ales sub porecla <strong>de</strong> Coco<br />
(saxofon). În această componenţă formaţia Mo<strong>de</strong>rn a cucerit<br />
premii valoroase în cadrul concursului, vestit la vremea<br />
respectivă, „Dialog la distanţă”. În anul 1968 un eveniment tragic<br />
a zguduit formaţia, dar şi pe toţi locuitorii comunei: Gheorghe<br />
Neaţă a avut un cumplit acci<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> muncă la Timişoara: a ars <strong>de</strong><br />
viu. După <strong>de</strong>cesul lui Neaţă, formaţia Mo<strong>de</strong>rn s-a restructurat,<br />
având următorii membri: Constantin Ela<strong>de</strong> (chitară solo) – şeful<br />
formaţiei, Gheorghe Vasiu (chitară bas), Tibi Şipeţan (chitară<br />
armonie) şi Traian Lupu (baterie). Până în anul 1975 formaţia a<br />
participat la numeroase concursuri, cucerind premii şi având mare<br />
succes la publicul tânăr al comunei. Între timp s-au alăturat<br />
formaţiei noi membri: Petre Vasiu (chitară), Vasile Vasiu (voce),<br />
Ilie Ruscu (saxofon), Ioan Iliţă (baterie), Petru Corcoşa (voce). În<br />
125
anul 1975 formaţia şi-a schimbat <strong>de</strong>numirea, <strong>de</strong>venind formaţia<br />
vocal-instrumentală Luceafărul, avându-i în componenţă pe:<br />
Constantin Ela<strong>de</strong> — chitară solo, şeful formaţiei<br />
Gheorghe Vasiu — chitară bas<br />
Petre Vasiu — chitară armonie<br />
Burkhart Mager — orgă electronică<br />
Ioan Iliţă — baterie<br />
Vasile Vasiu — solist vocal<br />
Petru Corcoşa — solist vocal<br />
Ilie Ruscu — saxofon.<br />
În <strong>ani</strong>i 1976, 1977 şi 1978, Luceafărul a obţinut premii la<br />
fazele ju<strong>de</strong>ţene ale Festivalului Naţional „Cântarea României”.<br />
Anul 1979 a constituit apogeul Luceafărului: premiul întâi la<br />
etapa interju<strong>de</strong>ţeană a aceluiaşi festival, la Reşiţa, iar în iulie la<br />
Deva „Medalia <strong>de</strong> aur” în cadrul etapei finale a Festivalului<br />
Naţional „Cântarea României”. A fost cel mai mare succes al<br />
formaţiei, dar în acelaşi timp şi ultimul. În anul 1980 Luceafărul<br />
„a apus”. Formaţia s-a <strong>de</strong>strămat în urma plecării unor membri în<br />
Germ<strong>ani</strong>a.<br />
Acesta a fost şi sfârşitul vieţii muzicale a localităţii. În<br />
prezent, pentru evenimente <strong>de</strong>osebite, cum ar fi „Kirchweih”, ruga<br />
sau înmormântări, este angajată fanfara <strong>de</strong> la Recaş.<br />
17.5 Sportul<br />
După primul război mondial, în multe localităţi din Banat<br />
şi în Timişoara au luat fiinţă cluburi sportive, jocul practicat fiind<br />
fotbalul.<br />
Nu se poate dovedi în ce an a fost înfiinţat clubul sportiv<br />
din <strong>Biled</strong>. Cert este că la începutul <strong>ani</strong>lor treizeci în localitate<br />
existau trei echipe <strong>de</strong> fotbal: echipa <strong>de</strong> juniori numită<br />
„Zwergmannschaft” (echipa piticilor), „Oldboys” (seniorii) şi<br />
126
„Kampfmannschaft” (echipa <strong>de</strong> luptă). Temporar a existat şi un<br />
club <strong>de</strong> fotbal al meseriaşilor şi unul al org<strong>ani</strong>zaţiei <strong>de</strong> tineret.<br />
Între gară şi <strong>de</strong>pozitul <strong>de</strong> cherestea, pe locul un<strong>de</strong> s-a<br />
amplasat baza <strong>de</strong> recepţie a cerealelor, a fost înfiinţat în anul 1930<br />
un teren <strong>de</strong> tenis, dar pe acest teren îşi petreceau timpul liber doar<br />
„die Herrischen” (domnii), adică cei înstăriţi şi intelectualii<br />
comunei.<br />
Din iniţiativa medicului veterinar dr. Hans Weber a luat<br />
fiinţă în anul 1934 un „Reiterverein” (club <strong>de</strong> hipism”). Călăreţii<br />
din <strong>Biled</strong> au participat la concursuri <strong>de</strong> dresură, <strong>de</strong> alergări şi <strong>de</strong><br />
sărituri în Timişoara şi în alte localităţi bănăţene. În monografia<br />
sa, Matz Hoffmann din Cărpiniş menţionează că la festivitatea din<br />
14 octombrie 1935, prilejuită <strong>de</strong> împlinirea a 150 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la<br />
înfiinţarea localităţii, a participat şi clubul <strong>de</strong> hipism din <strong>Biled</strong>,<br />
care a câştigat locurile întâi şi doi. Călăreţii câştigători ai<br />
premiilor au fost: Nikolaus Weber, Jakob Thöreß şi dr. Hans<br />
Weber. În anul 1937 călăreţii din <strong>Biled</strong> au participat la Timişoara<br />
la un concurs org<strong>ani</strong>zat <strong>de</strong> armată. În acea perioadă hipismul era<br />
un sport nou în Banat.<br />
Activitatea sportivă a luat amploare o dată cu înfiinţarea<br />
org<strong>ani</strong>zaţiei Deutsche Jugend (DJ, Tineretul German). Se<br />
org<strong>ani</strong>zau întreceri sportive la Lovrin, Jimbolia, <strong>Biled</strong> sau<br />
Lenauheim.<br />
Primul şi cel mai vechi teren <strong>de</strong> sport a fost cel <strong>de</strong> peste<br />
calea ferată, peste drum <strong>de</strong> Fabrica <strong>de</strong> cânepă. Acolo îşi petrecea<br />
tineretul duminicile. Terenul a fost pus la dispoziţia sportivilor <strong>de</strong><br />
comună şi s-a folosit până prin <strong>ani</strong>i şaizeci-şaptezeci, când s-au<br />
construit hambarele Bazei <strong>de</strong> recepţie. Terenul <strong>de</strong> sport a fost<br />
mutat pe locul actualului ştrand, peste drum <strong>de</strong> Fabrica <strong>de</strong><br />
cărămidă.<br />
În anul 1938 a luat fiinţă prima echipă <strong>de</strong> handbal.<br />
Regulamentul jocului, primit <strong>de</strong> Franz Klein tocmai din<br />
Germ<strong>ani</strong>a, a fost studiat cu grijă <strong>de</strong> jucători. Acest sport a fost şi<br />
este agreat <strong>de</strong> locuitorii comunei.<br />
Un alt sport agreat <strong>de</strong> bărbaţii din <strong>Biled</strong> a fost popicăritul.<br />
Primăvara se amenajau popicării în fiecare stradă. Duminica şi în<br />
127
zilele <strong>de</strong> sărbătoare, bărbaţii se întâlneau la o partidă <strong>de</strong> popice.<br />
Fiecare ospătărie din localitate avea o popicărie acoperită care<br />
putea fi folosită în orice condiţii meteorologice.<br />
Dar, cu mult înainte <strong>de</strong> a fi la modă fotbalul şi handbalul,<br />
bilezenii jucau Metaballe, un joc asemănător basebalului<br />
american. Probabil că primii care l-au jucat au fost cei care s-au<br />
întors din America un<strong>de</strong> fuseseră să câştige b<strong>ani</strong>. Mingea era<br />
confecţionată <strong>de</strong> femei dintr-un ghem <strong>de</strong> lână în mijlocul căruia<br />
era o piatră. Ghemul era cusut cu sfoară (Spagat), astfel că rezulta<br />
o minge tare. Cu un băţ (<strong>de</strong> cele mai multe ori o coadă <strong>de</strong> greblă<br />
sau <strong>de</strong> sapă) mingea era „bătută” spre echipa rivală. Se câştiga<br />
câte un punct pentru fiecare minge prinsă. Metaballe a <strong>de</strong>venit<br />
repe<strong>de</strong> un sport popular, jucat duminica pe străzi. Între cele două<br />
războaie s-au format echipe pe străzi şi se org<strong>ani</strong>zau întreceri între<br />
aceste echipe. Acest sport a dus la „emanciparea” femeilor, care îl<br />
jucau cu multă plăcere, suflecându-şi poalele pentru a putea alerga<br />
mai uşor.<br />
În timpul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial şi în <strong>ani</strong>i<br />
imediat următori viaţa sportivă a comunei s-a redus simţitor. Se<br />
juca ocazional fotbal.<br />
Abia în anul 1972, profesorul <strong>de</strong> educaţie fizică Johann<br />
Pierre a înfiinţat o echipă <strong>de</strong> handbal. Trei <strong>ani</strong> mai târziu s-a<br />
amenajat şi un teren <strong>de</strong> handbal, folosindu-se în acest scop o parte<br />
din curtea şcolii vechi şi o parte din grădina casei parohiale<br />
catolice. Pe teren a fost turnat bitum, iar <strong>de</strong> o parte şi <strong>de</strong> alta a<br />
terenului au fost ridicate tribune. O mare parte a lucrărilor a fost<br />
realizată prin munca voluntară a tineretului, mai ales a sportivilor<br />
din <strong>Biled</strong>. Deşi profesorul <strong>de</strong> educaţie fizică şi antrenorul echipei<br />
<strong>de</strong> handbal, Johann Pierre, a emigrat în Germ<strong>ani</strong>a, un<strong>de</strong> a<br />
continuat să fie sufletul activităţii handbalistice a tineretului<br />
bilezean, acest sport continuă să ocupe un loc important în viaţa<br />
comunei. În anul 1991 din echipa <strong>de</strong> handbal făceau parte: A.<br />
Csonti, M. Klein, D. Cosma, E. Szabo, L. Veszele, G. Neiss, G.<br />
Ştefuric, L. Neamţ, S. Ulmeanu, H. Faur, H. Herbst, N. Draia, W.<br />
Billi şi A. Mocioiu.<br />
128
În vara anului 1995 (12-19 iunie), echipa <strong>de</strong> handbal<br />
„Voinţa <strong>Biled</strong>” a fost invitată în Danemarca. Între timp unii din<br />
jucătorii echipei emigraseră, astfel încât au fost cooptaţi noi<br />
jucători. În Danemarca au fost următorii handbalişti: M. Klein, S.<br />
Ulmeanu, L. Neamţ, A. Csonti (antrenor), G. Ştefuric, E. Szabo,<br />
L. Veszele, W. Billi, N. Draia, V. Drăgan, H. Faur şi V. Gherţan.<br />
În 1-2 august 1998, la <strong>Biled</strong> s-a <strong>de</strong>sfăşurat a XXIV-a ediţie<br />
a turneului <strong>de</strong> handbal Pipatsch. „Voinţa” <strong>Biled</strong> a câştigat cupa<br />
cu 24:21 împotriva echipei din Sânnicolau Mare. Şi la turneul <strong>de</strong><br />
handbal org<strong>ani</strong>zat în 17 august 2003 <strong>de</strong> Primăria <strong>Biled</strong>, echipele<br />
<strong>de</strong> handbal din <strong>Biled</strong> au fost la înălţime. Atât echipa <strong>de</strong> juniori, cât<br />
şi cea <strong>de</strong> seniori au ocupat locul întâi. Activitatea sportivă s-a<br />
încheiat cu un bal al sportivilor, prilej cu care au venit din<br />
Germ<strong>ani</strong>a Costel Ela<strong>de</strong>, Giţu Vasiu şi Nelu Iliţă, foşti membri ai<br />
formaţiei <strong>de</strong> muzică Luceafărul, care împreună cu Petre şi Vasile<br />
Vasiu au încântat urechile celor prezenţi (în jur <strong>de</strong> 1500 persoane)<br />
cu muzica <strong>ani</strong>lor şaptezeci.<br />
Şi în 2004 (28 august) s-a continuat tradiţia turneelor <strong>de</strong><br />
handbal la <strong>Biled</strong>. Au participat echipe din Lovrin, Jimbolia, Arad,<br />
Reşiţa, Găvojdia, Lugoj şi <strong>Biled</strong>, iar la juniori echipe din:<br />
Sânnicolau Mare, Arad, Lovrin şi <strong>Biled</strong>. Oaspeţi <strong>de</strong> onoare au fost<br />
membrii echipei F.C. Nürnberg, antrenată <strong>de</strong> Victor Ţâmpu, care a<br />
fost scurt timp profesor <strong>de</strong> educaţie fizică la <strong>Biled</strong>. Din această<br />
echipă fac parte şi câţiva bilezeni: fraţii Walter şi Robert Billi şi<br />
Dieter Hipp. Şi <strong>de</strong> această dată „Voinţa <strong>Biled</strong>” I şi „Voinţa <strong>Biled</strong>”<br />
II au ocupat locul întâi.<br />
La ora actuală jucătorii <strong>de</strong> handbal sunt următorii:<br />
Adam Csonti – jucător şi preşedintele clubului, 47 <strong>ani</strong><br />
Michael Klein – jucător, 49 <strong>ani</strong><br />
Nicolae Draia – antrenor şi jucător, 38 <strong>ani</strong><br />
Gheorghe Ştefuric – jucător, 40 <strong>ani</strong><br />
Liviu Neamţ – jucător, 34 <strong>ani</strong><br />
Lucian Veszele – jucător, 34 <strong>ani</strong><br />
D<strong>ani</strong>el Silaghi – jucător, 26 <strong>ani</strong><br />
Vasile Munteanu – jucător, 27 <strong>ani</strong><br />
129
Nicu Tomesc – jucător, 26 <strong>ani</strong><br />
Tiberiu Boldura – jucător, 26 <strong>ani</strong><br />
Andrei Andronic – jucător, 24 <strong>ani</strong><br />
Cornel Mihăilă – jucător, 25 <strong>ani</strong><br />
Gabriel Strâmbu – jucător, 23 <strong>ani</strong><br />
Vasile Drăgan – jucător, 27 <strong>ani</strong><br />
Mircea Macovei – jucător şi antrenor la juniori, 22 <strong>ani</strong><br />
Sergiu Onofraş – jucător, 19 <strong>ani</strong><br />
Florin Borza – jucător, 19 <strong>ani</strong><br />
Adrian Chidoveţ – jucător, 18 <strong>ani</strong><br />
Adrian Călin – jucător, 18 <strong>ani</strong><br />
Marius Baston – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />
Valentin Giurgiu – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />
Bogdan Şimon – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />
Sergiu Murgu – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />
Liviu Vasilcin – jucător, 16 <strong>ani</strong>.<br />
Foto 26 Echipa <strong>de</strong> handbal (P. Schweininger)<br />
În anul 2002 a luat fiinţă Clubul Sportiv Şcolar „Viitorul”<br />
<strong>Biled</strong>. D-na profesoară <strong>de</strong> educaţie fizică, Marcela Gorea-Toma<br />
împreună cu soţul dumneaei, Cezar Toma, au selecţionat elevii şi<br />
au pus bazele unei echipe <strong>de</strong> fotbal. Cezar Toma i-a antrenat pe<br />
micii fotbalişti, astfel că ei au participat cu succes la Campionatul<br />
Ju<strong>de</strong>ţean <strong>de</strong> Fotbal – Juniori, ediţia 2002-2003. Primul lot <strong>de</strong><br />
jucători era compus din:<br />
130
Lucian Lorencz – căpitanul echipei, fundaş<br />
Cosmin Teodorescu – portar<br />
Zoltan Horvath – portar<br />
Silviu Lorencz – fundaş<br />
Marius Lorencz – fundaş<br />
Alexandru Bec – fundaş<br />
Alin Călin – fundaş<br />
Adrian Sabatino – mijlocaş<br />
Cristian Penta – mijlocaş<br />
Narcis Bardan – mijlocaş<br />
Marius Rusu – mijlocaş<br />
Cătălin Neag – mijlocaş<br />
Raul Covaci – atacant<br />
Florin Sandu – atacant<br />
Alexandru Chirţan – atacant<br />
Cosmin Slatina – atacant.<br />
Dintre rezultatele obţinute <strong>de</strong> micii fotbalişti în cadrul<br />
Olimpia<strong>de</strong>i Naţionale a sportului şcolar putem aminti:<br />
‣ Locul I — faza ju<strong>de</strong>ţeană, Timişoara, aprilie<br />
2002 (cl. I-IV)<br />
‣ Locul I — faza republicană, Nucet, jud.<br />
Dâmboviţa, mai 2002<br />
‣ Locul II — faza ju<strong>de</strong>ţeană, Sânpetru Mare,<br />
aprilie 2003 (cl. I-IV)<br />
‣ Locul I — faza ju<strong>de</strong>ţeană, Variaş, aprilie 2004,<br />
(cl. V-VIII).<br />
În prezent echipa joacă în Campionatul republican <strong>de</strong> juniori, jud.<br />
Timiş, sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> F.C. Maracana <strong>Biled</strong>. Echipa este<br />
sponsorizată (echipament, <strong>de</strong>plasări, b<strong>ani</strong> pentru arbitri) <strong>de</strong> domnii<br />
Supuran Eugen şi Supuran Sorin.<br />
Cel mai recent succes al echipei este locul al II-lea la faza<br />
interju<strong>de</strong>ţeană din luna mai 2005.<br />
131
Bibliografie<br />
Fundaţia Friedrich Ebert / Fundaţia Aca<strong>de</strong>mia Civică (2003):<br />
Departe, în Rusia, la Stalino. Amintiri şi documente cu<br />
privire la <strong>de</strong>portarea în Uniunea Sovietică a etnicilor<br />
germ<strong>ani</strong> din România (1945-1950), trad.: Werner Kremm,<br />
ilustr.: Friedrich von Böhmches, Editura InterGraf,<br />
Bucureşti.<br />
HOG Billed (1988-2004): Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt, (Foaie Bilezeană)<br />
Editura Bernd Böckle (1988-1997), Präzis-Druck (din<br />
1998) Karlsruhe.<br />
Klein, Franz (1980): Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im<br />
Banat in Quellen und Dokumenten. 1765-1980. Im 215.<br />
Jahr nach <strong>de</strong>r Ortsgründung von Billed durch <strong>de</strong>utsche<br />
Kolonisten (<strong>Biled</strong>. Cronica unei localităţi din Banat în<br />
iuvoare şi documente 1765-1980), Eigenverlag,Viena.<br />
Klein, Franz (1987): Billed. 222 Jahre Musterdorf <strong>Maria</strong><br />
Theresias im Banat in Bil<strong>de</strong>rn und Dokumenten. 1765-<br />
1987 (<strong>Biled</strong>. 222 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> localitate mo<strong>de</strong>l a Mariei Theresia<br />
în Banat în imagini şi documente 1765-1987),<br />
Eigenverlag, Viena.<br />
Marineasa, Viorel / Vighi, D<strong>ani</strong>el (1994): Rusalii '51. Fragmente<br />
din <strong>de</strong>portarea în Bărăgan, studiu istoric: Viorel Screciu,<br />
Editura Marineasa, Timişoara.<br />
Marineasa, Viorel / Vighi, D<strong>ani</strong>el / Sămânţă, Valentin (1996):<br />
Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje,<br />
Editura Mirton, Timişoara.<br />
132
Russland<strong>de</strong>portierte erinnern sich. Schicksale Volks<strong>de</strong>utscher<br />
aus Rumänien 1945-1956 (Deportaţi în Rusia îşi<br />
amintesc. Destine ale etnicilor germ<strong>ani</strong> din România 1945-<br />
1956), Editura Ziarului „Neuer Weg”, Bucureşti, 1992.<br />
Vultur, Smaranda (1997): Istorie trăită — Istorie povestită.<br />
Deportarea în Bărăgan, 1951-1956, Editura Amarcord,<br />
Timişoara.<br />
Weber, Wilhelm (1998): Und über uns <strong>de</strong>r blaue endlose<br />
Himmel (Şi <strong>de</strong>asupra noastră albastrul nemărginit al<br />
cerului), München.<br />
Wikete, Hans (2000): Ortssippenbuch Billed 1765-2000 und <strong>de</strong>r<br />
Filiale Knees 1797-1823, 3 volume, studiu istoric <strong>de</strong> Peter<br />
Krier, [Karlsruhe].<br />
133
Cuprins<br />
Cuvânt înainte ........................................................................ 6<br />
1 SITUAREA GEOGRAFICĂ A LOCALITĂŢII ....................... 8<br />
2 DOVEZI ALE UNEI MAI VECHI AŞEZĂRI OMENEŞTI PE<br />
LOCUL ACTUALEI LOCALITĂŢI........................................... 9<br />
3 SCURT ISTORIC AL BANATULUI ..................................... 10<br />
3.1 Banatul înainte <strong>de</strong> 1716 ................................................... 10<br />
3.2 Banatul — provincie austriacă (1716-1778) ................... 165<br />
3.3 Banatul şi Regatul Ungar (1778-1849) ..........................1716<br />
4 ISTORICUL LOCALITĂŢII ............................................... 198<br />
4.1 Stăpânii <strong>Biled</strong>ului <strong>de</strong>-a lungul timpului.......................... 198<br />
4.2 Întemeierea localităţii germane Billed ............................ 221<br />
4.3 Structura localităţii .......................................................... 23<br />
4.4 Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849 şi urmările ei ........................ 287<br />
4.5 Statul dualist austro-ungar ............................................... 30<br />
4.6 Primul război mondial şi unirea Banatului cu România .. 310<br />
4.7 Al doilea război mondial (1939-1945) ........................... 332<br />
4.8 Soarta bilezenilor după război........................................ 365<br />
4.8.1 Deportarea în U.R.S.S ............................................ 365<br />
4.8.2 Reforma agrară ....................................................... 376<br />
4.8.3 Deportarea în Bărăgan ........................................... 398<br />
5 POPULAŢIA ......................................................................... 41<br />
5.1 Originea primilor locuitori din Billiet .............................. 41<br />
5.2 Dinamica populaţiei ...................................................... 432<br />
5.3 Primarii ......................................................................... 465<br />
6 AGRICULTURA ................................................................. 498<br />
6.1 Mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii .................................................. 50<br />
6.2 Plantele industriale .......................................................... 53<br />
6.2.1 Cânepa...................................................................... 53<br />
6.2.2 Tutunul ................................................................... 554<br />
134
6.2.3 Viţa <strong>de</strong> vie .............................................................. 565<br />
6.2.4 Sfecla <strong>de</strong> zahăr........................................................ 576<br />
7 MEŞTEŞUGARII ................................................................ 598<br />
8 DEZVOLTAREA INDUSTRIEI ......................................... 643<br />
8.1 Fabrica <strong>de</strong> cărămidă ....................................................... 654<br />
8.2 Fabrica <strong>de</strong> cherestea ...................................................... 665<br />
8.3 Fabrica <strong>de</strong> cânepă .......................................................... 676<br />
8.4 Electricitatea ................................................................. 687<br />
8.5 Industria în prezent ........................................................ 698<br />
9 COMERŢUL ÎN BILED ...................................................... 709<br />
10 SITUAŢIA ECONOMICĂ ................................................. 743<br />
11 INSTITUŢII BANCARE ................................................... 776<br />
12 POŞTA .............................................................................. 787<br />
13 CALEA FERATĂ TIMIŞOARA — BILED —<br />
SÂNNICOLAU MARE .......................................................... 798<br />
14 POMPIERII ........................................................................ 80<br />
15 SERVICIUL SANITAR .................................................... 854<br />
16 SITUAŢIA CONFESIONALĂ .......................................... 865<br />
16.1 Biserica romano-catolică ............................................. 876<br />
16.2 Biserica Ortodoxă Română ............................................ 92<br />
16.3 Bisericile neoprotestante ................................................ 94<br />
16.3.1 Biserica Baptistă din <strong>Biled</strong> ...................................... 94<br />
16.3.2 Biserica Apostolică Penticostală ............................. 95<br />
16.3.3 Congregaţia Martorilor lui Iehova ........................... 95<br />
16.4 Cimitirele ...................................................................... 95<br />
16.4.1 Comisiile pentru administrarea cimitirelor .............. 97<br />
16.4.2 Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare / mortuară ..................... 99<br />
16.5 Troiţele ........................................................................ 101<br />
17 VIAŢA SOCIALĂ ŞI CULTURALĂ A COMUNEI .......... 105<br />
17.1 Şcoala .......................................................................... 105<br />
135
17.2 Grădiniţa ..................................................................... 112<br />
17.3 Asociaţii şi cluburi ....................................................... 115<br />
17.4 Viaţa muzicală ............................................................. 120<br />
17.5 Sportul......................................................................... 125<br />
Bibliografie ......................................................................... 131<br />
Cuprins ............................................................................... 133<br />
136