23.08.2017 Views

Maria Şandor: Biled - 240 de ani de existenţă

Monografie despre Biled

Monografie despre Biled

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Cuvânt înainte<br />

Anul acesta, 2005, se împlinesc <strong>240</strong> <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la<br />

întemeierea localităţii germane <strong>Biled</strong> în 1765. Cu această ocazie,<br />

Primăria comunei <strong>Biled</strong>, Forumul Democrat al Germ<strong>ani</strong>lor din<br />

<strong>Biled</strong> împreună cu HOG Billed au avut iniţiativa sărbătoririi<br />

acestui eveniment prin org<strong>ani</strong>zarea unor festivităţi şi prin<br />

publicarea unei lucrări <strong>de</strong>spre localitatea noastră.<br />

Intenţia a fost realizarea unei monografii în limba română<br />

<strong>de</strong>spre <strong>Biled</strong>, în limba germană existând <strong>de</strong>ja lucrări cu caracter<br />

monografic <strong>de</strong>spre această localitate. Dar timpul mult prea scurt<br />

pentru cercetarea tuturor surselor şi izvoarelor şi întocmirea unei<br />

monografii complete ne-a <strong>de</strong>terminat să ne rezumăm la<br />

prezentarea unor date importante din viaţa localităţii noastre, atât<br />

din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re istoric, economic, cultural, cât şi din punct <strong>de</strong><br />

ve<strong>de</strong>re social. Lucrarea <strong>de</strong> faţă îşi propune să prezinte pe înţelesul<br />

tuturor date şi fapte din viaţa comunei <strong>Biled</strong>, fără pretenţia <strong>de</strong> a<br />

oferi o abordare ştiinţifică completă. Ne-am bucura dacă pe viitor<br />

ar creşte interesul pentru elaborarea unei monografii care să<br />

completeze prezentarea noastră, îmbogăţind-o cu noi date, aspecte<br />

şi perspective.<br />

Principalele surse pentru lucrarea <strong>de</strong> faţă le reprezintă<br />

monografiile în limba germană ale d-lui Franz Klein: Billed.<br />

Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in Quellen und<br />

Dokumenten. 1765-1980. Im 215. Jahr nach <strong>de</strong>r Ortsgründung<br />

von Billed durch <strong>de</strong>utsche Kolonisten (<strong>Biled</strong>. Cronica unei<br />

localităţi din Banat în izvoare şi documente 1765-1980), 1980 şi<br />

Billed. 222 Jahre Musterdorf <strong>Maria</strong> Theresias im Banat in<br />

Bil<strong>de</strong>rn und Dokumenten. 1765-1987 (<strong>Biled</strong>. 222 <strong>de</strong> <strong>ani</strong><br />

localitate mo<strong>de</strong>l a Mariei Theresia în Banat în imagini şi<br />

documente 1765-1987), 1987, precum şi publicaţia anuală a HOG<br />

Billed Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt (Foaie Bilezeană), 1988-2004, din<br />

care am extras datele <strong>de</strong>spre trecutul localităţii. Datele <strong>de</strong>spre<br />

situaţia actuală a comunei le-am obţinut <strong>de</strong> la Primăria <strong>Biled</strong>.<br />

6


Ţinem să mulţumim Consiliului Naţional pentru Minorităţi<br />

şi Primăriei comunei <strong>Biled</strong>, în special d-lor Sorin Supuran şi<br />

Leontin Duţă, pentru sprijinul acordat şi pentru sponsorizarea<br />

lucrării. De asemenea dorim să mulţumim familiei Adam şi<br />

Roswitha Csonti pentru implicarea activă în procesul <strong>de</strong> elaborare<br />

a publicaţiei şi pentru datele şi informaţiile furnizate, precum şi<br />

d-lui Johann Rothgerber pentru punerea la dispoziţie a<br />

fotografiilor. Mulţumiri li se cuvin şi tuturor acelora care ne-au<br />

oferit informaţii <strong>de</strong>spre diferitele instituţii şi org<strong>ani</strong>zaţii.<br />

<strong>Biled</strong>, iunie 2005<br />

M. <strong>Şandor</strong><br />

7


1 Situarea geografică a localităţii<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re geografic, localitatea <strong>Biled</strong> se află în<br />

partea <strong>de</strong> vest a ţării, în „colţul” celor trei ţări: România, Ungaria<br />

şi Serbia. Este situată la 27-28 kilometri nord-vest <strong>de</strong> Timişoara,<br />

pe şoseaua DN 6 spre Sânnicolau Mare.<br />

La biserica romano-catolică înălţimea <strong>de</strong>asupra nivelului<br />

mării este <strong>de</strong> 90 metri. Punctul cel mai înalt se află la crucea <strong>de</strong> pe<br />

şoseaua spre Satchinez (93m), iar cel mai jos în vest, la crucea <strong>de</strong><br />

pe drumul spre Iecea Mare (87m). În partea <strong>de</strong> nord, pe drumul<br />

spre Şandra, s-au măsurat 91m.<br />

Conform hărţilor mai noi, localitatea <strong>Biled</strong> se situează la<br />

20 gra<strong>de</strong> şi 54 minute est <strong>de</strong> Greenwich şi la 45 gra<strong>de</strong> şi 46 minute<br />

în emisfera nordică.<br />

<strong>Biled</strong>ul era o „peninsulă” în mijlocul bălţilor din zonă,<br />

accesul fiind posibil doar peste podurile <strong>de</strong> pe drumurile <strong>de</strong> acces.<br />

Localitatea <strong>Biled</strong>, amplasată în Câmpia bănăţeană, are o<br />

climă temperat-continentală, cu veri foarte fierbinţi şi ierni în<br />

general mai blân<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât în alte zone <strong>de</strong> câmpie. Vântul bate în<br />

această zonă aproape tot anul. De asemenea se pare că grindina se<br />

abate <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> <strong>de</strong>s în unii <strong>ani</strong>. Se presupune că această grindină ar<br />

fi dat numele localităţii. Există însă şi părerea că <strong>de</strong>numirea ar<br />

veni <strong>de</strong> la întinsele bălţi din jurul localităţii care iarna îngheţau.<br />

În partea <strong>de</strong> est a localităţii curge pârâul Iericici (Jerbach,<br />

Jergraben, Marasch, Máráz, Schwarzes Wasser), iar în partea <strong>de</strong><br />

vest Şanţul Variaşului (Warjascher Graben).<br />

8


2 Dovezi ale unei mai vechi aşezări<br />

omeneşti pe locul actualei localităţi<br />

La colonizarea populaţiei germane pe Prädio Billiet aici<br />

nu existau urme ale unei aşezări omeneşti anterioare. Abia mai<br />

târziu au fost găsite schelete care <strong>de</strong>monstrează faptul că în aceste<br />

locuri au mai trăit cândva oameni. Provenienţa lor a rămas însă o<br />

enigmă.<br />

În anul 1895, când s-a lucrat la terasamentul căii ferate, a<br />

fost <strong>de</strong>scoperit un mormânt. (Klein 1980:17)<br />

În anul 1928, lucrându-se la construcţia unei clădiri<br />

(numărul 235, peste drum <strong>de</strong> şcoala veche), au fost găsite şase<br />

morminte. Ju<strong>de</strong>când după obiectele găsite alături <strong>de</strong> schelete, s-a<br />

presupus că aparţin unei perioa<strong>de</strong> precreştine. Adâncimea la care<br />

au fost găsite scheletele era <strong>de</strong> 80 cm, toate aveau poziţia întinsă,<br />

cu braţele pe lângă corp, iar cu capul orientat spre răsărit. Lângă<br />

fiecare schelet s-a <strong>de</strong>scoperit câte un vas din lut, cu diametrul<br />

bazei <strong>de</strong> 10 cm, iar în partea <strong>de</strong> sus <strong>de</strong> 12 cm. Erau perfect<br />

rotun<strong>de</strong>, dar nu aveau nici un fel <strong>de</strong> ornament. După ce scheletele<br />

au fost analizate <strong>de</strong> specialişti din Timişoara, au fost aşezate într-o<br />

ladă şi îngropate la cimitirul „Sauerlän<strong>de</strong>r“. Doar doi <strong>ani</strong> mai<br />

târziu, la lucrări în grădina bisericii, <strong>de</strong>ci la o distanţă <strong>de</strong> 80 m <strong>de</strong><br />

mormintele anterioare, a fost <strong>de</strong>scoperit un alt mormânt. Cele<br />

cinci schelete aveau aceeaşi poziţie ca şi cele anterioare.<br />

Adâncimea la care au fost găsite a fost <strong>de</strong> 40 cm.<br />

Cert este că nu poate fi vorba <strong>de</strong> morminte <strong>de</strong> războinici,<br />

ci <strong>de</strong> oameni simpli, înmormântaţi în apropierea locuinţei lor.<br />

Enigmatică rămâne şi provenienţa celor trei movile din<br />

jurul localităţii: una spre Iecea Mică numită <strong>de</strong> localnici<br />

Mässebachs Hiwl, una spre Satchinez numită Schorsche Hiwl şi<br />

cea <strong>de</strong>-a treia spre Becicherecul Mic, Kalvarienberg. Înălţimea<br />

movilelor este <strong>de</strong> 8-10 m şi nu sunt unice. Din Banat spre Bihor şi<br />

spre Satu-Mare există un a<strong>de</strong>vărat lanţ <strong>de</strong> astfel <strong>de</strong> movile. Din<br />

vârful movilelor se poate ve<strong>de</strong>a până la o distanţă <strong>de</strong> 12 kilometri.<br />

Deşi au fost cercetate în<strong>de</strong>aproape, nu se poate şti dacă au fost<br />

9


construite <strong>de</strong> om sau sunt creaţii ale naturii. Au circulat legen<strong>de</strong><br />

conform cărora aceste movile ar fi morminte comune ale unor<br />

soldaţi sau ale victimelor unor molime. Nu au fost făcute însă<br />

<strong>de</strong>scoperiri care să confirme aceste legen<strong>de</strong>. Scheletele găsite în<br />

unele movile sau în apropierea lor sunt <strong>de</strong> dată mai recentă.<br />

3 Scurt istoric al Banatului<br />

3.1 Banatul înainte <strong>de</strong> 1716<br />

Secole <strong>de</strong>-a rândul Banatul a fost scena unor bătălii<br />

nimicitoare între diferite popoare. Dacii, avarii, hunii, înşişi<br />

stăpânii lumii — rom<strong>ani</strong>i — au poposit aici. Chiar numele unor<br />

localităţi, terenuri sau ape sunt o a<strong>de</strong>vărată „istorie vie” a<br />

Banatului (Klein 1980: 19). Puţine sunt locurile în care<br />

convieţuiesc atâtea naţionalităţi ca în Banat: români, germ<strong>ani</strong>,<br />

maghiari, sârbi, bulgari etc.<br />

Părintele istoriei, grecul Herodot (500-424 î. Cr.)<br />

informează <strong>de</strong>spre tracii care vieţuiau pe teritoriul <strong>de</strong> mai târziu al<br />

Banatului şi Transilv<strong>ani</strong>ei. Din neamul tracilor făceau parte şi<br />

triburile dacilor şi ale ilirilor. Se pare că dacii stabiliţi în Banat au<br />

dus o viaţă bine org<strong>ani</strong>zată. Banatul, Valahia, Moldova,<br />

Transilv<strong>ani</strong>a, Bucovina şi Galiţia alcătuiau „imperiul” dacilor.<br />

Bogăţia dacilor, mai ales aurul lor, a atras atenţia rom<strong>ani</strong>lor care<br />

în anul 101 au atacat triburile dace. În anul 107 războiul s-a<br />

încheiat în <strong>de</strong>favoarea dacilor. Din ţara liberă a dacilor a rezultat o<br />

provincie romană. Rom<strong>ani</strong>i, cu ajutorul sclavilor aduşi din toate<br />

provinciile ocupate, au început construirea drumurilor, a şanţurilor<br />

<strong>de</strong> apărare, a podului <strong>de</strong> la Orşova, cunoscut sub numele <strong>de</strong><br />

„Podul lui Apollodor”.<br />

Actuala Timişoara a <strong>de</strong>venit punctul <strong>de</strong> întâlnire a<br />

Orientului cu Occi<strong>de</strong>ntul. Rom<strong>ani</strong>i au împărţit Dacia în mai multe<br />

10


provincii: Dacia inferior (<strong>de</strong> la Cerna până la Olt), Dacia superior<br />

(Transilv<strong>ani</strong>a), Moesia superior (între Mureş şi Tisa). Teritoriul <strong>de</strong><br />

la sud <strong>de</strong> Mureş (banatul Timişoarei) s-a numit Dacia ripensis.<br />

Aici au apărut aşezările Arcidara, Bersovia, Moriseum, Tibiscum,<br />

Zambara şi altele. Rom<strong>ani</strong>i au folosit bogăţiile subsolului<br />

provinciilor dace, dar au <strong>de</strong>scoperit şi binefacerile apelor termale<br />

<strong>de</strong> la Buziaş şi Băile Herculane.<br />

Împăratul Aurelianus nu a mai putut ţine piept invaziilor<br />

popoarelor germ<strong>ani</strong>ce, astfel că în anul 275 rom<strong>ani</strong>i s-au retras.<br />

Dacia, inclusiv Banatul, a rămas pradă popoarelor migratoare<br />

germ<strong>ani</strong>ce: ostrogoţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii.<br />

Banatul a ajuns în stăpânirea ostrogoţilor. În anul 375, în<br />

timpul regelui Ermanerich, Banatul a <strong>de</strong>venit scena unei invazii<br />

crâncene. Hunii, sub conducerea lui Attila, au reuşit să înfrângă<br />

popoarele germ<strong>ani</strong>ce şi să ocupe o mare parte a Europei. În anul<br />

451, la est <strong>de</strong> Paris, a avut loc o bătălie între „Asia şi Europa” care<br />

au luptat pe viaţă şi pe moarte (Klein 1980: 20). Hunii au pierdut<br />

bătălia, iar imperiul lor s-a năruit.<br />

După înfrângerea hunilor, în Banat au domnit gepizii. Dar<br />

dinspre răsărit apare iarăşi un popor migrator: avarii. De prezenţa<br />

lor pe aceste meleaguri mai amintesc şi astăzi şanţurile <strong>de</strong> apărare<br />

circulare din jurul aşezărilor lor. Abia Carol cel Mare, stăpânul<br />

unui puternic imperiu şi apărătorul creştinismului, a reuşit în<br />

perioada 791-796 să-i alunge pe avari din centrul Europei.<br />

După victoria lui Carol cel Mare asupra avarilor, în Banat<br />

au stăpânit bulgarii. Încă în anul 1000, între Mureş şi Vidin<br />

stăpâneau bulgarii. În anul 1030, la Sânnicolau Mare a avut loc o<br />

bătălie în care bulgarii au fost înfrânţi, iar Banatul a ajuns sub<br />

stăpânirea Ungariei. Din perioada respectivă s-ar putea să fie<br />

comoara cea mai valoroasă, găsită la Sânnicolau în anul 1799, în<br />

timpul Habsburgilor, şi păstrată la Muzeul <strong>de</strong> Artă din Viena.<br />

Comoara cuprin<strong>de</strong> 23 <strong>de</strong> vase din aur în greutate <strong>de</strong> aproape 10<br />

kg.<br />

Se presupune că populaţia <strong>de</strong> atunci a Banatului era în<br />

mare parte slavă. Numele unor localităţi stau mărturie pentru<br />

această opinie: Orşova, Kenes (Satchinez), Bulgăruş, Lovrin,<br />

11


Recaş. Viaţa lor era mai mult nomadă şi locuiau în bor<strong>de</strong>ie săpate<br />

în pământ.<br />

În anul 893 poporul ungar a fost alungat din teritoriul<br />

dintre Don şi Dnipru <strong>de</strong> către pecenegi. Maghiarii s-au <strong>de</strong>plasat<br />

spre apus şi s-au stabilit fără a fi nevoiţi a lupta, pe locurile un<strong>de</strong><br />

se stabiliseră anterior avarii. S-au aşezat pe câmpia dintre Dunăre<br />

şi Tisa, luând în stăpânire şi Banatul. Ei au început să facă<br />

incursiuni spre vest. În anul 895, la doi <strong>ani</strong> după stabilirea lor între<br />

Dunăre şi Tisa, maghiarii au atacat Banatul, condus atunci <strong>de</strong><br />

Glad, ocupându-l. Împăratul Otto I reuşeşte, în anul 955, să-i<br />

înfrângă. Acest eveniment îi <strong>de</strong>termină să <strong>de</strong>vină stabili şi să a<strong>de</strong>re<br />

la creştinism. Principele Geza (Geisa) s-a creştinat şi şi-a împărţit<br />

ţara în comitate. Fiul său, Ştefan, a creştinat Ungaria, dar a avut <strong>de</strong><br />

luptat cu triburile încă păgâne. Pe la anul 1030, regele Ştefan al<br />

Ungariei 1 l-a însărcinat pe comandantul Csanad să lupte împotriva<br />

lui Achtum, principele triburilor stabilite între Dunăre, Tisa,<br />

Mureş şi apoi extinse până la Vidin. În bătălia care a avut loc între<br />

Tomnatic şi Sânnicolau Mare, Achtum a fost omorât, iar armata<br />

lui a fost învinsă. Capitala lui Achtum fusese Morissenum. Din<br />

porunca regelui Ştefan, ea a primit numele învingătorului, iar<br />

teritoriul câştigat a <strong>de</strong>venit comitatul <strong>de</strong> Csanad (Cenad).<br />

Regele Ştefan a dispus înfiinţarea unei episcopii la Cenad,<br />

al cărei prim episcop a fost călugărul benedictin italian Gerhardus<br />

Sagredo. Comitatul Csanad a fost împărţit în comitate mai mici şi<br />

în <strong>de</strong>canate. Numele <strong>de</strong> Banat încă nu era cunoscut. Comitatul <strong>de</strong><br />

Temes (Timiş) este atestat în documente pentru prima dată în anul<br />

1175. Comitatul Torontal a fost înfiinţat abia în anul 1326.<br />

Se presupune că prin anul 1175 exista o aşezare omenească<br />

cu numele <strong>de</strong> Billyed, pe locul un<strong>de</strong> se află localitatea noastră, cu<br />

populaţie slavă.<br />

A urmat invazia tătarilor în anul 1241 care a distrus<br />

fortăreaţa Csanad. Dar, cum o nenorocire nu vine niciodată<br />

singură, în acelaşi an au năvălit cum<strong>ani</strong>i şi pecenegii din<br />

Mongolia. Principalele lor aşezări au fost Beşenova Veche<br />

1 Este vorba <strong>de</strong> Sf. rege Stefan al Ungariei <strong>de</strong> mai târziu.<br />

12


(Du<strong>de</strong>ştii Vechi), Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi) şi Mocrin.<br />

Cum<strong>ani</strong>i duceau o viaţă nomadă. În anul 1279 li s-a pus în ve<strong>de</strong>re<br />

să-şi fixeze domiciliul. Ca răspuns la această somaţie, au distrus<br />

domeniile familiei Csanad <strong>de</strong> pe malul stâng al Mureşului.<br />

În anul 1285 au năvălit în Banat tătarii nogai, venind<br />

dinspre Transilv<strong>ani</strong>a. Au atacat Lipova, dar n-au reuşit s-o<br />

cucerească.<br />

Nu este <strong>de</strong> mirare că aşezarea Billyed a dispărut în timpul<br />

acelor vremuri tumultuoase.<br />

Prin căsătoria sa cu prinţesa Gisela, fiica ducelui <strong>de</strong><br />

Bavaria, regele Ştefan şi-a întărit legăturile cu germ<strong>ani</strong>i. O dată cu<br />

prinţesa au venit în Ungaria cavaleri, meseriaşi şi ţăr<strong>ani</strong> germ<strong>ani</strong>,<br />

ţara adoptând astfel o civilizaţie şi o cultură apuseană.<br />

În secolul al XII-lea a început colonizarea Transilv<strong>ani</strong>ei cu<br />

populaţie germană — saşii <strong>de</strong> mai târziu — care a primit în anul<br />

1224 dreptul la autoadministraţie.<br />

În anul 1308, Carol Robert <strong>de</strong> Anjou a <strong>de</strong>venit, cu ajutorul<br />

papei, rege al Ungariei. În anul 1316 a întărit fortăreaţa Timişoarei<br />

şi s-a stabilit aici. În anul 1365 Carol Robert a pornit spre<br />

Bulgaria, în războiul împotriva turcilor. În anul 1366 el l-a<br />

însărcinat pe comitele Benedikt Heim al Timişului şi cu<br />

administrarea Vidinului.<br />

Deşi nu s-au prea găsit documente care să ateste prezenţa<br />

germ<strong>ani</strong>lor în Timişoara medievală, se presupune că în oraş exista<br />

<strong>de</strong>ja o astfel <strong>de</strong> comunitate 2 . Ei erau cunoscuţi sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong><br />

Nemce, Nempţi (nemţi) sau Sas. Deja în anul 1317 exista în<br />

apropiere <strong>de</strong> Timişoara o localitate numită Villa Nempţi. Din anul<br />

1427 este atestat Prädium Nemce în zona Bocşei, iar din 1406<br />

localitatea Sas (Sasca).<br />

Pe la mijlocul secolului al XIV-lea s-a ridicat o nouă<br />

putere din sudul Asiei şi a început cucerirea Europei: Este vorba<br />

<strong>de</strong>spre turci. În anul 1382 au pus stăpânire pe oraşul Sofia. În anul<br />

2 Din rândurile acestei comunităţi germane provine şi Pelbart <strong>de</strong> Timişoara<br />

(1435-1504), călugăr franciscan şi teolog romano-catolic, primul autor <strong>de</strong> limbă<br />

germană din Banat.<br />

13


1389 reuşesc să-i învingă pe sârbi, iar în 1393 cuceresc Bulgaria.<br />

Mulţi refugiaţi din aceste teritorii au căutat adăpost în Banat.<br />

Cu sprijinul moral şi financiar al papei Eugen al IV-lea,<br />

Ioan Hunia<strong>de</strong> (Iancu <strong>de</strong> Hunedoara), a pornit o camp<strong>ani</strong>e<br />

împotriva turcilor. Regele Ungariei l-a numit căpitan al<br />

Belgradului şi conte al Timişoarei. El a dispus construirea<br />

castelului huniazilor în care a locuit cu familia 3 .<br />

În ciuda vitejiei sale, Iancu <strong>de</strong> Hunedoara, care îl avea<br />

alături pe tânărul rege Ladislaus, nu a putut ţine piept armatei<br />

otomane, superioară numeric. În bătălia <strong>de</strong> la Varna, la 10<br />

noiembrie 1444, regele a căzut în luptă, turcii <strong>de</strong>venind<br />

învingători. La acea luptă a participat şi primul stăpân cunoscut al<br />

<strong>Biled</strong>ului, marchizul Peter <strong>de</strong> Berekzow, căruia Hunia<strong>de</strong> i-a oferit<br />

un blazon propriu. Originalul actului <strong>de</strong> conferire a titlului<br />

nobiliar şi al blazonului se află în muzeul <strong>de</strong> la Cluj. Localitatea<br />

<strong>Biled</strong> s-a aflat în posesia familiei Berekzow din anul 1404 şi până<br />

în anul 1463.<br />

În anul 1514 ţăr<strong>ani</strong>i conduşi <strong>de</strong> Gheorghe Doja s-au<br />

răsculat împotriva nobilimii asupritoare. Răsculaţii au atacat Buda<br />

şi Pesta, au cucerit Szegedul, au ajuns la Cenad, un<strong>de</strong> l-au omorât<br />

pe episcopul Nicolaus Csaky şi s-au îndreptat apoi spre Timişoara.<br />

Voievodul Transilv<strong>ani</strong>ei, Ioan Zapolya, a venit în ajutor oraşului<br />

şi rebelii au fost învinşi. Doja, fratele său şi încă 40 <strong>de</strong> rebeli au<br />

avut o moarte groaznică. După înfrângerea răscoalei, viaţa<br />

ţăr<strong>ani</strong>lor a <strong>de</strong>venit şi mai grea, nobilii asuprindu-i şi mai mult.<br />

În anul 1453 Constantinopolul a fost cucerit <strong>de</strong> turci şi a<br />

<strong>de</strong>venit reşedinţa sult<strong>ani</strong>lor. Cucerirea teritoriilor vecine nu a<br />

întârziat. În 1459 a fost supusă Serbia, în 1463 a urmat Bosnia, iar<br />

în 1465 au fost cucerite Alb<strong>ani</strong>a şi Herţegovina. În nordul Dunării,<br />

Moldova şi Ţara Românească au rezistat eroic, astfel că abia prin<br />

anul 1511 turcii au reuşit să aibă oarecare influenţă asupra lor.<br />

Soliman al II-lea a cucerit în anul 1521 Belgradul şi<br />

Sabacul, <strong>de</strong>venind astfel un pericol pentru Ungaria. La 29 august<br />

1526, în bătălia <strong>de</strong> la Mohács, regele Ungariei, Ludovic al II-lea<br />

3 În prezent clădirea adăposteşte Muzeul Banatului.<br />

14


moare, iar Ungaria este înfrântă. Misiunea <strong>de</strong> a apăra Europa <strong>de</strong><br />

turci revine astfel Imperiului austriac.<br />

În anul 1529 turcii au pornit atacul asupra Vienei. Au<br />

<strong>de</strong>vastat tot ce au întâlnit în cale, dar cetatea a rezistat eroic. În<br />

1532 a urmat al doilea asalt asupra Vienei. Împăratul Ferdinand I,<br />

dându-şi seama că nu vor mai rezista, a semnat tratatul <strong>de</strong> pace<br />

pentru cinci <strong>ani</strong>. În acest timp Austria se pregătea pentru o nouă<br />

înfruntare cu turcii, <strong>de</strong> data aceasta însă cu ajutor german, sp<strong>ani</strong>ol<br />

şi italian.<br />

Timp <strong>de</strong> un sfert <strong>de</strong> veac Banatul a fost scutit <strong>de</strong> invazia<br />

turcilor datorită faptului că aparţinea teritoriului lui Ioan Zapolya,<br />

protejatul sultanului. Abia după ce împăratul Ferdinand I a intrat<br />

cu magnaţii în Transilv<strong>ani</strong>a pentru tratative, turcii au înaintat în<br />

Banat. După patru săptămâni <strong>de</strong> asalt şi <strong>de</strong> luptă corp la corp,<br />

Timişoara a fost nevoită să se pre<strong>de</strong>a. A urmat o perioadă <strong>de</strong><br />

ocupaţie care a durat 164 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>.<br />

La 14 iulie 1683 Kara Mustafa atacă din nou Viena, dar la<br />

12 septembrie 1683 oraşul este eliberat. Trupele imperiale îi<br />

urmăresc pe turci şi în anul 1686 cuceresc Budapesta, iar în 1688<br />

Belgradul. Cu ajutorul românilor, al sârbilor şi al albanezilor<br />

înaintează în Balc<strong>ani</strong>.<br />

În anul 1697, trupele imperiale aflate sub conducerea<br />

prinţului Eugeniu <strong>de</strong> Savoya, reuşesc să-i înfrângă pe turci pe<br />

Tisa, la Zenta. Turcii sunt obligaţi să încheie Pacea <strong>de</strong> la<br />

Karlowitz (1699) în urma căreia Ungaria şi Transilv<strong>ani</strong>a că<strong>de</strong>au<br />

sub stăpânirea habsburgică. Banatul a rămas în continuare sub<br />

stăpânirea turcească. Timişoara era ultima cetate otomană din<br />

Banat.<br />

La 26 august 1716 prinţul Eugeniu <strong>de</strong> Savoya atacă<br />

Timişoara. S-au dat lupte crâncene, cu multe pier<strong>de</strong>ri omeneşti.<br />

Turcii au fost nevoiţi să capituleze la 13 octombrie 1716, iar<br />

Timişoara, după 164 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> ocupaţie păgână, avea din nou<br />

stăpâni creştini. Sub conducerea prinţului Eugeniu <strong>de</strong> Savoya<br />

armata imperială continuă urmărirea turcilor, cucerind Belgradul<br />

la 22 august 1717. La 21 iulie 1718 Austria încheie cu Turcia<br />

Pacea <strong>de</strong> la Passarowitz. Această pace aduce Austriei mari<br />

15


avantaje: câştigă cinci districte ale Valahiei, Banatul, o parte a<br />

Serbiei şi a Bosniei. De asemenea, această pace îi obligă pe turci<br />

să-i menajeze pe creştinii din teritoriile încă ocupate.<br />

3.2 Banatul — provincie austriacă (1716-1778)<br />

La 30 <strong>de</strong>cembrie 1716, împăratul Carol al VI-lea a <strong>de</strong>clarat<br />

Banatul provincie austriacă. Curtea <strong>de</strong> la Viena l-a numit pe<br />

contele Claudius Florimund <strong>de</strong> Mercy guvernator al noii provincii.<br />

Acesta a găsit o ţară distrusă şi a întocmit un plan <strong>de</strong> org<strong>ani</strong>zare a<br />

noii provincii. Printre altele, Mercy propunea înfiinţarea unor<br />

localităţi sau popularea celor existente <strong>de</strong>ja cu ţăr<strong>ani</strong> şi meseriaşi<br />

germ<strong>ani</strong> care să fie scutiţi timp <strong>de</strong> şase <strong>ani</strong> <strong>de</strong> taxe şi impozite.<br />

S-a trecut la împărţirea teritoriului în districte. Districtul<br />

Temesvar era format din 71 <strong>de</strong> sate, dar Billyed nu figura printre<br />

ele, prin urmare fusese distrus şi părăsit. Satele erau foarte mici,<br />

<strong>de</strong> exemplu Ivanda avea 40 <strong>de</strong> case, Moşniţa 50 <strong>de</strong> case, Săcălaz<br />

66 <strong>de</strong> case, Lovrin numai 18 case, Hodoni 15 case, Variaş 40 <strong>de</strong><br />

case, Satchinez 10 case, iar Becicherec 36 <strong>de</strong> case.<br />

Terenul era mlăştinos şi clima nesănătoasă. Banatul era în<br />

pericol să se <strong>de</strong>populeze. Unii locuitori au părăsit Banatul<br />

stabilindu-se în Ungaria, Transilv<strong>ani</strong>a sau Ţara Românească, alţii<br />

au murit tocmai din cauza climei şi a lipsei apei potabile.<br />

În martie 1727 administraţia <strong>de</strong> la Timişoara a hotărât<br />

înfiinţarea Canalului Bega. În Timişoara Bega a fost dirijată în<br />

patru canale care erau unite la ieşirea din oraş, formând un canal<br />

navigabil. Începând cu anul 1737 la Timişoara au sosit cu vaporul<br />

colonişti germ<strong>ani</strong> care s-au îmbarcat la Ulm.<br />

Contele Mercy a găsit în Banat o populaţie foarte pestriţă:<br />

germ<strong>ani</strong>, maghiari, români, raiţi 4 , greci, evrei şi ţig<strong>ani</strong>. Principala<br />

etnie o constituiau românii şi raiţii. Ei au fost numiţi <strong>de</strong> noua<br />

stăpânire „Nationalisten” (naţionalişti) şi locuiau mai ales în<br />

partea muntoasă a Banatului, trăind în condiţii mo<strong>de</strong>ste. Hrana<br />

4 Raiţii = o populaţie croată, urmaşi ai vechilor iliri.<br />

16


principală o constituiau mămăliga şi mălaiul. Hainele erau simple,<br />

confecţionate în casă, iar în picioare purtau opinci. Ocupaţiile <strong>de</strong><br />

bază erau creşterea vitelor şi agricultura.<br />

Grecii, evreii şi ţig<strong>ani</strong>i nu erau consi<strong>de</strong>raţi „pământeni”,<br />

<strong>de</strong>oarece se stabiliseră aici în timpul ocupaţiei otomane. Grecii se<br />

ocupau cu comerţul. Toleraţi erau şi evreii care erau tot negustori.<br />

Ţig<strong>ani</strong>i duceau o viaţă nomadă, mutându-se dintr-o localitate în<br />

alta, fiind fierari şi lăcătuşi <strong>de</strong> ale căror servicii beneficiau ţăr<strong>ani</strong>i.<br />

În anul 1740 a murit împăratul Carol al VI-lea. Lui i-a<br />

urmat la tron fiica sa în vârstă <strong>de</strong> 23 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>, <strong>Maria</strong> Theresia.<br />

Imperiul era sărăcit în urma numeroaselor războaie, vistieria era<br />

goală. Banatul putea <strong>de</strong>veni o sursă <strong>de</strong> venituri pentru Curtea <strong>de</strong> la<br />

Viena. Pentru aceasta era însă nevoie <strong>de</strong> specialişti. Astfel a<br />

început o camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> convingere a diferiţilor meseriaşi <strong>de</strong> a se<br />

stabili în Banat. A urmat apoi colonizarea ţăr<strong>ani</strong>lor prin înfiinţarea<br />

unor localităţi germane, printre care şi Billiet (1765).<br />

La numai 18 <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la înfiinţarea localităţii Billiet, în anul<br />

1778, împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia ce<strong>de</strong>ază Banatul Regatului<br />

Ungar.<br />

3.3 Banatul şi Regatul Ungar (1778-1849)<br />

Din 1765 Josif al II-lea a <strong>de</strong>venit regent, având dreptul <strong>de</strong><br />

a conduce imperiul alături <strong>de</strong> <strong>Maria</strong> Theresia, mama sa. Începând<br />

cu anul 1768 el a întreprins trei călătorii în Banat. El a avut i<strong>de</strong>ea<br />

<strong>de</strong> a „fărâmiţa” Banatul, scoţând pământurile la licitaţie pentru a<br />

mai îmbunătăţi vistieria imperială.<br />

După moartea mamei sale (29 noiembrie 1780), împăratul<br />

Josif al II-lea pune în aplicare planul <strong>de</strong> scoatere la licitaţie a<br />

moşiilor bănăţene. De la licitaţie sunt excluşi ţăr<strong>ani</strong>i, cărora în<br />

camp<strong>ani</strong>a <strong>de</strong> colonizare li se promisese dreptul <strong>de</strong> a fi liberi,<br />

supuşi doar Coroanei. Soarta lor este pecetluită: ţăr<strong>ani</strong>i bănăţeni<br />

<strong>de</strong>vin clăcaşi. Pentru ca o moşie să aducă în vistieria imperială un<br />

câştig mai mare, <strong>de</strong>ci pentru a avea un preţ bun <strong>de</strong> licitare, era<br />

nevoie <strong>de</strong> suficiente braţe <strong>de</strong> muncă (clăcaşi). Împăratul a hotărât<br />

17


o nouă camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> colonizare, a treia şi ultima (1782-1787). În<br />

satele germane <strong>de</strong>ja existente au fost colonizate încă 13500 <strong>de</strong><br />

persoane.<br />

În anul 1786 au fost încartiruite la Billiet 23 <strong>de</strong> familii (cu<br />

113 persoane). Dintre acestea doar trei familii au rămas aici,<br />

celelalte stabilindu-se la Becicherecul Mic (16 familii) şi<br />

Sânandrei (4 familii).<br />

În anul 1788 a avut loc o invazie a turcilor în sudul<br />

Banatului. Locuitorii din zona invadată s-au refugiat spre satele<br />

din nord. Abia după anul 1791 a fost încheiată pacea cu turcii.<br />

Refugiaţii sare s-au întors în satele lor n-au mai găsit nimic. Unii<br />

nici nu s-au mai întors, ci au rămas în satele în care se refugiaseră.<br />

18


4 Istoricul localităţii<br />

4.1 Stăpânii <strong>Biled</strong>ului <strong>de</strong>-a lungul timpului<br />

Domnul Franz Klein, un fiu al localităţii <strong>Biled</strong>, stabilit la<br />

Viena, a studiat multe documente din Arhivă pentru a găsi<br />

informaţii necesare scrierii unei monografii a comunei sale natale.<br />

Astfel, în anul 1980 a apărut la Viena Billed. Chronik<br />

einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in Quellen und Dokumenten<br />

1765-1980 (Billed. Cronica unei localităţi <strong>de</strong> câmpie în izvoare<br />

şi documente 1765-1980), iar în anul 1987, tot la Viena a ieşit <strong>de</strong><br />

sub tipar volumul Billed. Musterdorf <strong>Maria</strong> Theresias im Banat<br />

in Bil<strong>de</strong>rn und Dokumenten 1765-1987 (Billed. O comună<br />

mo<strong>de</strong>l a Mariei Theresia din Banat, în ilustraţii şi documente<br />

1765-1987). Autorul reuşeşte să se întoarcă pe firul istoriei, găsind<br />

documente care atestă cui aparţinea pământul până în evul mediu.<br />

În <strong>de</strong>cursul timpului pământul pe care se află localitatea <strong>Biled</strong> şi-a<br />

schimbat a<strong>de</strong>sea stăpânul.<br />

Prima informaţie <strong>de</strong>spre existenţa unei localităţi cu numele<br />

<strong>de</strong> Billed a fost găsită <strong>de</strong> Franz Klein în istoria oraşului Velika<br />

Kikinda (Kikinda Mare) în care apare numele localităţii împreună<br />

cu alte 31 <strong>de</strong> localităţi ca fiind proprietatea familiei Hagymas <strong>de</strong><br />

Berekszo / Berekzow), în perioada 1404-1463. Astfel, în anul<br />

1404 — poate şi mai <strong>de</strong>vreme — acest teritoriu era proprietatea<br />

familiei Hagymas <strong>de</strong> Berekzow / Berekszo. În anul 1462 Nikolaus<br />

Hagymas <strong>de</strong> Berekszo s-a înfrăţit cu Johann <strong>de</strong> Szentgirolt,<br />

împărţind cu el dreptul <strong>de</strong> proprietate asupra moşiei Billyed.<br />

În anul 1526 regele Ioan Zapolya i-a oferit acest teritoriu<br />

împreună cu alte proprietăţi căpitanului Ladislaus <strong>de</strong> Kerecseny<br />

Kökenyd din Gyula. În anul 1552 Banatul, care aparţinea în acea<br />

vreme regelui maghiar Ioan Zapolya, este atacat <strong>de</strong> turci. După<br />

patru săptămâni <strong>de</strong> luptă Timişoara este ocupată, <strong>de</strong>venind paşalâc<br />

turcesc pentru o perioadă <strong>de</strong> 164 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>. Populaţia băştinaşă era<br />

formată în acea vreme din români şi sârbi.<br />

19


Războiul turcesc din 1716-1718 se sfârşeşte cu Pacea <strong>de</strong> la<br />

Passarowitz, iar Banatul trece sub directa stăpânire a<br />

Habsburgilor. După cucerirea Banatului <strong>de</strong> către trupele imperiale<br />

în anul 1716, Habsburgii au <strong>de</strong>venit stăpânii teritoriului nou<br />

cucerit. La 19 martie 1719 contele <strong>de</strong> Mercy a <strong>de</strong>venit stăpânul<br />

viager al „Prädium Billiet“. După moartea contelui Mercy, în<br />

1738, împăratul re<strong>de</strong>vine stăpânul acestui pământ.<br />

În arhivele din Viena au fost găsite documente care<br />

menţionează numele <strong>de</strong> Billiet ca fiind o localitate părăsită,<br />

distrusă (în 1721). Pe o hartă a comitatelor Csanadiensis şi<br />

Temesiensis din anul 1709 apare localitatea Billiet, dar harta<br />

districtului Timiş din 1720 consemnează în această zonă doar<br />

mlaştini şi păşuni.<br />

De fapt, după Pacea <strong>de</strong> la Passarowitz, Banatul a <strong>de</strong>venit<br />

„marele fânar al Imperiului”, livrând caii şi bovinele economiei<br />

europene. Conform unor documente din perioada 3 mai 1722-21<br />

aprilie 1725, sub forma unor contracte dintre Administraţia<br />

Districtului Timişoara şi raiţii Jura şi Frona din Timişoara, aceştia<br />

au luat în arendă pământul localităţii Billiet pentru 70 <strong>de</strong> florini pe<br />

an.<br />

Dintr-un contract <strong>de</strong> vânzare-cumpărare din 22 iunie 1737,<br />

reiese că administratorul imperial Johann Mayer îi vin<strong>de</strong><br />

contabilului G.W. Haagen toate <strong>ani</strong>malele (800 <strong>de</strong> bovine şi 78 <strong>de</strong><br />

cai) aflate pe Prädio Pilliet şi îi dă în arendă păşunea („Prädio”)<br />

pentru şase <strong>ani</strong> contra sumei <strong>de</strong> 100 <strong>de</strong> florini pe an.<br />

Din toate documentele din <strong>ani</strong>i următori rezultă că Prädio<br />

Billiet (1742), Billed (1743), Billet (1743), Billed (1745), Billiet<br />

(1745) produce fânul necesar cailor armatei imperiale. La 14 iulie<br />

1749 administraţia constată existenţa a 1073 stoguri <strong>de</strong> fân pe<br />

Prädio Billiet, iar în 1752 administratorul districtual Wittofsky<br />

solicită fonduri pentru plata „supuşilor” care au cosit fânul şi au<br />

făcut 2000 <strong>de</strong> stoguri.<br />

Primii colonişti germ<strong>ani</strong> din Banat au fost funcţionarii<br />

monarhiei, apoi meseriaşii şi negustorii. De asemenea erau<br />

solicitaţi medici, ingineri, dar mai ales constructori pentru<br />

fortăreaţă. Primele localităţi colonizate au fost cele din Banatul <strong>de</strong><br />

20


munte: Bocşa, Dognecea, Oraviţa etc. În 1723 au apărut 12<br />

localităţi germane, unele nou înfiinţate, altele prin lărgirea<br />

localităţilor <strong>de</strong>ja existente locuite <strong>de</strong> români şi <strong>de</strong> sârbi.<br />

Colonizarea Banatului cu populaţie germană a avut un<br />

fond economic, politico-militar şi religios. Pământul Banatului era<br />

fertil, cu mari posibilităţi <strong>de</strong> extin<strong>de</strong>re a suprafeţelor agricole, dar<br />

şi în exploatarea subsolului, ceea ce putea aduce mari venituri<br />

Curţii Imperiale <strong>de</strong> la Viena, a cărei vistierie se golise datorită<br />

războaielor purtate <strong>de</strong> Imperiul Habsburgic.<br />

Foto 1 Stefan Jäger: Colonizarea germ<strong>ani</strong>lor în Banat<br />

Pe lângă interesul economic, colonizarea a avut şi un<br />

interes politico-militar. După înfrângerea turcilor, în Banat s-a<br />

instaurat stăpânirea habsburgică, <strong>de</strong>clarându-l „provincie a<br />

baroniei”. Astfel trebuiau întărite noile gr<strong>ani</strong>ţe ale Imperiului prin<br />

colonizarea unei populaţii din teritoriile mai vechi. Ultimul<br />

obiectiv urmărit a fost cel religios: nu naţionalitatea germană era<br />

<strong>de</strong>cisivă, printre colonişti aflându-se şi francezi, italieni sau<br />

sp<strong>ani</strong>oli, ci religia, apartenenţa la confesiunea romano-catolică<br />

fiind o condiţie esenţială pentru colonizare.<br />

În anul 1749 ar fi trebuit să fie colonizate 300 <strong>de</strong> familii<br />

germane pe Prädio Billet, dar împărăteasa dorea menţinerea<br />

păşunilor şi a fâneţelor, aşa că cele 1600 <strong>de</strong> persoane au fost<br />

împărţite în localităţi <strong>de</strong>ja existente: Neubeschenova (Du<strong>de</strong>ştii<br />

21


Noi), Freydorf (Freidorf), Jahrmatha (Giarmata), Detta (Deta),<br />

Lippa (Lipova), Rekasch (Recaş) etc.<br />

Publicitatea — la început prin agenţi cărora li se<br />

promiseseră sume fabuloase pentru aducerea <strong>de</strong> colonişti, apoi<br />

prin colonişti <strong>de</strong>ja stabiliţi în Banat şi trimişi „gratuit” în vechea<br />

patrie pentru a câştiga noi doritori <strong>de</strong> o viaţă „mai bună”, dar mai<br />

ales prin anunţurile publicitare ale presei vremii care promiteau<br />

multe înlesniri coloniştilor — a <strong>de</strong>terminat plecarea masivă a<br />

locuitorilor diferitelor provincii germane, spre disperarea<br />

principilor care rămâneau fără forţă <strong>de</strong> muncă. Coloniştilor li s-au<br />

promis şi chiar li s-au dat casă, curte, <strong>ani</strong>male, unelte, cereale,<br />

alimente, dar nu li s-a spus că toate acestea vor trebui plătite, ele<br />

fiind date pe credit. Unele familii au avut <strong>de</strong> plătit douăzeci <strong>de</strong> <strong>ani</strong><br />

datoriile, rămânând a<strong>de</strong>sea fără provizii după achitarea datoriilor.<br />

Primii <strong>ani</strong> au fost <strong>ani</strong> <strong>de</strong> crâncenă sărăcie.<br />

Valul mare <strong>de</strong> colonişti a dus la înfiinţarea altor localităţi<br />

pe lângă cele 46 existente <strong>de</strong>ja din 1734. În timpul domniei<br />

împărătesei <strong>Maria</strong> Theresia (1740-1778) s-a continuat colonizarea<br />

populaţiei germane în Banat, începută <strong>de</strong>ja în 1722, în timpul<br />

împăratului Carol al VI-lea şi al contelui Claudius Florimund <strong>de</strong><br />

Mercy.<br />

4.2 Întemeierea localităţii germane Billed<br />

În anul 1765, la 15 septembrie, poposesc pe Prädio Billiet<br />

primii colonişti germ<strong>ani</strong>. Cel care a răspuns <strong>de</strong> întemeierea noii<br />

localităţi a fost Franz Josef Knoll, administrator districtual stabilit<br />

la Sânandrei. Planul localităţii cuprin<strong>de</strong>a: 252 <strong>de</strong> case, o biserică<br />

şi o şcoală, străzile fiind dispuse pentru prima oară sub forma unei<br />

table <strong>de</strong> şah. Noua localitate era gândită ca „localitate-mo<strong>de</strong>l”<br />

pentru toate aşezările care urmau a fi înfiinţate în câmpia<br />

bănăţeană. În 1765, încă înainte <strong>de</strong> începerea iernii, s-au construit<br />

32 <strong>de</strong> case în Strada Veche. În aprilie 1766 Knoll este însărcinat<br />

să mai construiască 220 <strong>de</strong> case, dar se construiesc doar 202, iar în<br />

22


1767 se mai construiesc încă 20 <strong>de</strong> case. În total s-au construit 252<br />

<strong>de</strong> case, primăria şi şcoala.<br />

Prima stradă a localităţii Billiet a fost Strada Veche<br />

(Altgasse), apoi a urmat, în ordinea construirii caselor, strada a<br />

doua (Zwetgasse) numită mai târziu Hauptgasse (Strada<br />

Principală). Strada a treia a primit <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Kirchengasse<br />

(Strada Bisericii). Strada a patra se numeşte şi astăzi Vertgasse,<br />

iar strada a cincea Sauerlän<strong>de</strong>rgasse. Abia 33 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> mai târziu, în<br />

1798, se înfiinţează Strada Nouă (Neugasse).<br />

Până la construirea caselor, primii colonişti au fost încartiruiţi la<br />

Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi). Coloniştii sosiţi în 1766 au fost<br />

aduşi <strong>de</strong>ja pe locul viitoarei localităţi, pe „şantier”.<br />

Din anul 1800, după predarea acestui teren episcopiei <strong>de</strong><br />

Zagreb, Billiet <strong>de</strong>vine proprietatea acesteia. Primul episcop<br />

proprietar al Billiedului a fost Maximilian Verhovatz până în anul<br />

1827. Lui i-a urmat Georg Haulik până în anul 1869, urmat <strong>de</strong><br />

episcopul Alexan<strong>de</strong>r Alagovits până în 1875, căruia i-a succedat<br />

la scaunul episcopal Josef Mihailovits până în anul 1891, ultimul<br />

stăpân al Billiedului fiind episcopul <strong>de</strong> Zagreb Georg Poslovits.<br />

După primul război mondial pământul a fost, cu mici<br />

excepţii, proprietate privată, iar după al doilea război mondial a<br />

<strong>de</strong>venit proprietatea statului, situaţie care a durat până în anul<br />

1989.<br />

Foto 2 <strong>Biled</strong>, ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> sus (J. Rothgerber)<br />

23


Actualmente pământul este proprietate privată, primăria<br />

având o rezervă <strong>de</strong> teren şi administrând păşunile comunale.<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etimologic se presupune că <strong>de</strong>numirea<br />

iniţială Billyed provine <strong>de</strong> la Belu-Liod din limba slavă şi<br />

înseamnă Gheaţă Albă. Se pare că <strong>de</strong>numirea provine <strong>de</strong> la<br />

grindina care avea şi chiar mai are aici o frecvenţă mare, mai ales<br />

spre limita hotarului cu localitatea Iecea Mică.<br />

4.3 Structura localităţii<br />

După cum am amintit, planul localităţii era întocmit <strong>de</strong>ja<br />

în 1765 când au sosit primii colonişti germ<strong>ani</strong>. Străzile au primit<br />

<strong>de</strong>numirea după aşezarea lor în funcţie <strong>de</strong> prima stradă: Strada<br />

Veche, Strada a doua, Strada a treia, Strada a patra şi Strada a<br />

cincea. Mai târziu, Strada a doua a <strong>de</strong>venit Strada Principală,<br />

Strada a treia a <strong>de</strong>venit Strada Bisericii, iar Strada a cincea s-a<br />

numit Sauerlän<strong>de</strong>rgasse, după regiunea germană <strong>de</strong> un<strong>de</strong><br />

proveneau coloniştii (Sauerland). Străzile perpendiculare pe<br />

acestea nu aveau încă <strong>de</strong>numiri <strong>de</strong>oarece pe ele încă nu se aflau<br />

case. După 1895, când la 26 noiembrie a trecut pe lângă <strong>Biled</strong><br />

prima locomotivă, trăgând vagoane <strong>de</strong> persoane şi <strong>de</strong> marfă şi<br />

după ce s-a înfiinţat gara, a apărut şi Strada Gării, iar mai târziu şi<br />

Strada Morii.<br />

Să ne imaginăm cum arăta acum <strong>240</strong> <strong>de</strong> <strong>ani</strong> comuna<br />

noastră.<br />

Primul primar, Kaspar Hann, îşi avea sediul pe locul un<strong>de</strong><br />

astăzi se află casa cu numărul 538, în Strada Veche.<br />

Prima şcoală a fost <strong>de</strong> asemenea în Strada Veche, peste<br />

drum <strong>de</strong> primărie, astăzi casa nu numărul 474. Până în anul 1944<br />

în casa respectivă a locuit familia Mann. Locuitorii mai vârstnici<br />

ai <strong>Biled</strong>ului îşi mai amintesc <strong>de</strong> „Schule Klos” şi <strong>de</strong> „Schule<br />

Hans”, cum erau cunoscuţi în sat cei doi fii ai familiei.<br />

Primul birtaş din Billiet (1766) a fost Franz Schuch (casa<br />

cu numărul 476, în care mai târziu a locuit Jakob Krier).<br />

24


Primele 30 <strong>de</strong> case ale noii localităţi au fost gata în şase<br />

săptămâni. Toate casele aveau aceeaşi formă şi acelaşi număr <strong>de</strong><br />

încăperi. Spre stradă era o cameră „bună” — Stub — cu două<br />

ferestre: una spre stradă şi una spre curte, având câte un singur<br />

ochi cu înălţimea <strong>de</strong> 71 cm şi lăţimea <strong>de</strong> 54 cm. Bucătăria nu avea<br />

fereastră, lumina intrând doar pe uşă. Ultima încăpere, Kammer,<br />

avea o singură fereastră spre curte. De-a lungul întregii case era o<br />

streaşină mai lată formând „gangul”. Casa avea şi o cămară<br />

(Speiss).<br />

Casele au avut — majoritatea caselor din <strong>Biled</strong> au şi în<br />

prezent — o fundaţie din trei rânduri <strong>de</strong> cărămidă arsă, iar pereţii<br />

erau (mai sunt şi în zilele noastre) zidiţi din văiugă. Văiuga se<br />

obţinea din pământ galben (lut) amestecat cu pleavă şi cu apă,<br />

călcat cu picioarele, pus în forme <strong>de</strong> lemn şi apoi lăsat să se usuce<br />

la soare. Mortarul era tot pământ galben amestecat cu apă. Casele<br />

erau acoperite cu trestie, iar unele aveau acoperişul din paie.<br />

Unele case aveau şi un grajd sub acelaşi acoperiş.<br />

Foto 3 Franz Ferch: Casǎ ţǎrǎneascǎ germanǎ<br />

Lemnăria a fost pusă la dispoziţia coloniştilor gratuit. La 5<br />

noiembrie 1766 „localitatea mo<strong>de</strong>l” Billiet număra 232 <strong>de</strong> case<br />

terminate, iar un an mai târziu erau <strong>de</strong>ja 252 <strong>de</strong> case. Conform<br />

25


unui tabel din 11 septembrie 1766, la acea dată se aflau în Billiet<br />

279 <strong>de</strong> familii, <strong>de</strong>ci în 49 <strong>de</strong> case locuiau câte două familii.<br />

Presupunând că fiecare familie consta, în medie, din patru<br />

persoane, s-ar putea afirma că în septembrie 1766 noua localitate<br />

număra 1116 locuitori.<br />

Locul <strong>de</strong> casă, materialul <strong>de</strong> construcţie, terenul arabil şi<br />

păşunea au fost oferite coloniştilor gratuit din partea statului.<br />

Animalele <strong>de</strong> tracţiune (cai, boi), vacile, căruţele, uneltele agricole<br />

şi material semincer au fost date locuitorilor ca un „avans”, numit<br />

„Antizipation”, care urma să fie plătit după primii trei <strong>ani</strong> în care<br />

coloniştii erau scutiţi <strong>de</strong> taxe către stat. Coloniştii erau liberi să ia<br />

în avans cât doreau. Cei care mai aveau b<strong>ani</strong> <strong>de</strong> acasă îşi puteau<br />

cumpăra cele necesare noii gospodării. În ceea ce priveşte<br />

aprovizionarea cu alimente, au existat şi atunci probleme<br />

org<strong>ani</strong>zatorice şi nedreptăţi.<br />

În primii <strong>ani</strong> coloniştii s-au asociat (vecini sau ru<strong>de</strong>) ca să<br />

poată lucra 3-5 iugăre 5 <strong>de</strong> pământ.<br />

În anul 1769 s-a întocmit un plan al satului german Billiet<br />

din Districtul Timişoara. Pământul a fost măsurat şi împărţit în<br />

sessiuni <strong>de</strong> către căpitanul Anton Triebswetter, inginer militar. Au<br />

fost stabilite drumurile <strong>de</strong> acces, iar pământul a fost împărţit în<br />

trei câmpii numite Flure: una pentru culturile <strong>de</strong> toamnă, una<br />

pentru culturile <strong>de</strong> primăvară şi una care rămânea pârloagă şi pe<br />

care puteau paşte <strong>ani</strong>malele. În fiecare an o altă câmpie trebuia să<br />

rămână necultivată. Acest sistem <strong>de</strong> exploatare a pământului s-a<br />

păstrat în Banat până după revoluţia <strong>de</strong> la 1848.<br />

După puterea <strong>de</strong> muncă, coloniştii au fost împărţiţi în<br />

ganze Bauern („ţăr<strong>ani</strong> întregi”), halbe Bauern („jumătate <strong>de</strong><br />

ţăr<strong>ani</strong>”) şi chiar în Viertelbauern („un sfert <strong>de</strong> ţăr<strong>ani</strong>”) şi în funcţie<br />

<strong>de</strong> aceasta li s-au acordat sessiuni întregi, jumătăţi sau sferturi <strong>de</strong><br />

sessiuni. Un ţăran din prima categorie primea câte 8 iugăre <strong>de</strong><br />

teren arabil în fiecare din cele trei câmpii, 6 iugăre <strong>de</strong> pajişte, 6<br />

iugăre <strong>de</strong> izlaz şi 1 iugăr loc <strong>de</strong> casă, în total 37 <strong>de</strong> iugăre<br />

(aproximativ 21 ha). Ţăr<strong>ani</strong>i din categoria a doua au primit 12<br />

5 1 iugăr = 5775 m 2 .<br />

26


iugăre <strong>de</strong> pământ arabil în cele trei câmpii, 4 iugăre <strong>de</strong> pajişte, 4<br />

iugăre <strong>de</strong> izlaz şi 1 iugăr loc <strong>de</strong> casă, în total 21 <strong>de</strong> iugăre (12 ha).<br />

Ţăr<strong>ani</strong>i din categoria a treia au primit în total 13 iugăre (7,5 ha)<br />

după cum urmează: 6 iugăre teren arabil, 3 iugăre pajişte, 4 iugăre<br />

izlaz şi tot un iugăr loc <strong>de</strong> casă.<br />

După împărţirea pământului, timp <strong>de</strong> trei <strong>ani</strong> ţăr<strong>ani</strong>i au fost<br />

scutiţi <strong>de</strong> cote şi impozite. Anii 1770, 1771 şi 1772 au fost <strong>de</strong>ci<br />

<strong>ani</strong>i în care ţăr<strong>ani</strong>i au putut „prin<strong>de</strong> rădăcini”. Munca a fost<br />

istovitoare, având în ve<strong>de</strong>re că ţăr<strong>ani</strong>i trebuiau să <strong>de</strong>sţelenească<br />

pământul.<br />

Dacă în planul localităţii Billiet din anul 1769 era prevăzut<br />

ca din cele 252 <strong>de</strong> familii, 32 să primească sessiuni întregi şi 220<br />

<strong>de</strong> familii jumătăţi <strong>de</strong> sessiuni, prima carte funciară întocmită în<br />

anul 1774 şi studiată <strong>de</strong> d-l Wilhelm Weber arată următoarea<br />

situaţie: 189 <strong>de</strong> „ţăr<strong>ani</strong> întregi” şi 63 din celelalte categorii.<br />

Pământul nu putea fi înstrăinat. Dacă un ţăran nu era în stare să-şi<br />

plătească cotele şi impozitele, i se lua pământul şi i se dă<strong>de</strong>a altui<br />

colonist cu condiţia ca acesta să preia şi datoriile. Mai neplăcute<br />

<strong>de</strong>cât impozitele şi cotele erau pentru ţăr<strong>ani</strong> zilele <strong>de</strong> robotă, adică<br />

zilele <strong>de</strong> muncă neplătită în folosul comunei şi al stăpânilor<br />

domeniului. Ţăr<strong>ani</strong>i aveau obligaţia să presteze 62, respectiv 35 <strong>de</strong><br />

zile <strong>de</strong> robotă, în raport cu suprafaţa <strong>de</strong> pământ (sessiunea) pe<br />

care o aveau.<br />

Viaţa ţăr<strong>ani</strong>lor a <strong>de</strong>venit şi mai grea, impozitele crescând<br />

<strong>de</strong> la an la an. În anul 1794, inginerul Ernest Polak a primit<br />

misiunea <strong>de</strong> a împărţi rezerva <strong>de</strong> teren a localităţii Billiet în 102<br />

<strong>de</strong> parcele care au fost date în arendă ţăr<strong>ani</strong>lor. Între timp şi<br />

spaţiul locativ a <strong>de</strong>venit o problemă. Astfel, în anul 1798, a fost<br />

măsurată şi împărţită în locuri <strong>de</strong> casă Strada Nouă care a ocupat,<br />

cu 80 <strong>de</strong> case, o parte din păşunea comunală. Locurile <strong>de</strong> casă<br />

erau mai mici <strong>de</strong>cât cele ale primilor colonişti.<br />

După revoluţia din 1848 ţăr<strong>ani</strong>i au <strong>de</strong>venit proprietarii<br />

pământului, având dreptul să-l lase moştenire sau să-l vândă. De<br />

la acea dată nu s-a mai păstrat sistemul „rotaţiei” terenurilor<br />

cultivate şi a celor lăsate un an pârloagă.<br />

27


4.4 Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849 şi urmările ei<br />

La 24 februarie 1848 la Paris a izbucnit revoluţia. Acest<br />

eveniment a <strong>de</strong>terminat şi popoarele monarhiei austro-ungare să<br />

se ridice şi să ceară libertate politică, proprietate şi siguranţă. La 3<br />

martie 1848 L. Kossuth a cerut ca Ungaria să nu mai fie<br />

<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> Viena.<br />

La 13 martie, muncitori, ţăr<strong>ani</strong>, zilieri, sub conducerea<br />

stu<strong>de</strong>nţilor, au năvălit la Curtea împăratului cerând abolirea<br />

absolutismului. Împăratul s-a retras la Innsbruck, iar cancelarul<br />

Metternich a fost obligat să <strong>de</strong>misioneze. Trupele imperiale<br />

staţionate în Ungaria erau în mare încurcătură: trebuiau să aleagă<br />

între jurământul <strong>de</strong> credinţă faţă <strong>de</strong> împărat şi între jurământul pe<br />

constituţia ungară. Şi germ<strong>ani</strong>i din Banat erau în mare <strong>de</strong>rută.<br />

Serbia şi Croaţia au recunoscut supremaţia împăratului şi<br />

în aprilie 1848 au atacat Ungaria.<br />

În Billiet senioria era croată, prin episcopul <strong>de</strong> Zagreb care<br />

era stăpânul satului şi al pământului. Dar biserica, adică parohul<br />

Paul Novak, simpatiza cu Kossuth.<br />

Germ<strong>ani</strong>i bănăţeni, neputând uita trădarea împărătesei<br />

<strong>Maria</strong> Theresia care i-a abandonat şi cedat Ungariei, s-au ridicat<br />

împotriva imperiului. Saşii din Ar<strong>de</strong>al au rămas fi<strong>de</strong>li imperiului<br />

<strong>de</strong>oarece ei au beneficiat <strong>de</strong> unele drepturi <strong>de</strong>-a lungul timpului. Şi<br />

românii din Ar<strong>de</strong>al s-au ridicat la luptă sub conducerea lui Avram<br />

Iancu.<br />

În sudul Ungariei a început un a<strong>de</strong>vărat război rasial între<br />

unguri şi sârbi. Billiet a <strong>de</strong>venit scena unor înfruntări sângeroase.<br />

Aveau loc incursiuni, ba ale trupelor sârbeşti, ba ale celor<br />

ungureşti sau ale trupelor imperiale care rechiziţionau alimente şi<br />

nutreţ. Din scrisoarea adresată <strong>de</strong> administratorul Michaly Fuchs<br />

unei contese reiese că Billiet a fost obligat să plătească 10000 <strong>de</strong><br />

gul<strong>de</strong>ni şi să <strong>de</strong>a 150 <strong>de</strong> recruţi pentru armata imperială.<br />

Generalii şi armata imperială au încercat să împiedice<br />

fărâmiţarea Imperiului. La 2 <strong>de</strong>cembrie 1848, în locul bătrânului<br />

28


şi bolnavului împărat Ferdinand I a fost încoronat tânărul Franz<br />

Joseph, în vârstă <strong>de</strong> 18 <strong>ani</strong>.<br />

Sub comanda lui Haynau armata imperială a atacat<br />

Ungaria revoluţionară. Lupte sângeroase s-au dat la Lovrin, apoi<br />

la Billiet şi Becicherecul Mic. Victime ale luptelor au fost la<br />

Billiet următoarele persoane: Bakes <strong>Maria</strong> (19 <strong>ani</strong>), Mayer<br />

Katharina (36 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>) Müller Johann (33 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>) şi Haupt Barbara<br />

(22 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>). În lupta dusă pentru cucerirea cetăţii Timişoara a<br />

căzut şi Jakob Fieß (16 <strong>ani</strong>) din Billiet. Din armata imperială şi-au<br />

pierdut viaţa alţi patru bilezeni la Timişoara, unul la Arad şi doi în<br />

Lombardia.<br />

Revoluţionarii maghiari au fost nevoiţi să capituleze, dar<br />

n-au vrut să se supună lui Haynau, ci comandantului rus<br />

Paskiewitsch (Paschievici). La 17 august, la doar patru zile după<br />

capitularea Ungariei, trupele ruseşti au ajuns la Billiet, venind<br />

dinspre Satchinez. Locuitorii au avut obligaţia să asigure hrana<br />

armatei ruse 6 .<br />

Deşi revoluţia s-a încheiat prin victoria Coroanei şi<br />

capitularea Ungariei la 4 martie 1849, cetăţenii imperiului au<br />

câştigat unele drepturi. Noua constituţie garanta drepturi egale<br />

cetăţenilor, indiferent <strong>de</strong> origine. De asemenea se recunoştea<br />

libertatea personală, precum şi libertatea folosirii limbii materne<br />

<strong>de</strong> către toate naţionalităţile imperiului.<br />

Încurajaţi <strong>de</strong> noua constituţie, germ<strong>ani</strong>i din Banat au<br />

adresat împăratului o petiţie prin care cereau numirea unui conte<br />

german la conducerea Banatului. Delegatul petiţionar a fost<br />

parohul din Billiet, Josef Novak. Nici această petiţie şi nici cea <strong>de</strong>a<br />

doua nu a primit răspunsul sperat <strong>de</strong> populaţia germană din<br />

Banat.<br />

La Viena se hotărâse <strong>de</strong>ja că Serbia va <strong>de</strong>veni voievodat,<br />

iar Ungaria trebuia fărâmiţată. Împăratul îşi arăta astfel<br />

recunoştinţa faţă <strong>de</strong> Serbia care, în 1848, fusese primul sprijin<br />

6 La 17 august a murit la Billiet un soldat rus bolnav <strong>de</strong> holeră. Din anul 1836 la<br />

Billiet nu mai murise nimeni <strong>de</strong> holeră, dar între 17 august şi 27 septembrie<br />

1849 au murit 70 <strong>de</strong> persoane victime ale epi<strong>de</strong>miei <strong>de</strong> holeră. Epi<strong>de</strong>mii <strong>de</strong><br />

holeră au mai fost şi în <strong>ani</strong>i 1866 şi 1873.<br />

29


împotriva Ungariei revoluţionare. La 18 noiembrie 1849 împăratul<br />

Franz Joseph a hotărât înfiinţarea Voievodatului Serbiei şi<br />

Banatului Timişean (Wojwodschaft Serbien und Temeser Banat)<br />

cu capitala la Timişoara. Administraţia era direct subordonată<br />

Curţii Imperiale <strong>de</strong> la Viena. În 1853 teritoriul voievodatului a<br />

fost reorg<strong>ani</strong>zat, fiind împărţit în cinci districte subîmpărţite la<br />

rândul lor în raioane. Billiet a făcut parte din districtul Groß<br />

Becskerek (Becicherecul Mare). Limba oficială a noului voievodat<br />

era germana.<br />

În Voivodina trăiau peste 1400000 <strong>de</strong> persoane, aparţinând<br />

diferitelor naţionalităţi după cum urmează:<br />

Total 1 400 000 persoane<br />

români 406 000<br />

slavi 398 000<br />

germ<strong>ani</strong> 340 000<br />

maghiari 241 000<br />

evrei 16 000<br />

ţig<strong>ani</strong> 12 000<br />

Pe lângă aceştia mai trăiau aici câţiva greci, italieni, armeni şi<br />

turci.<br />

Banul Jellacic spera să câştige in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă<br />

administrativă în noul voievodat, aşa că şi-a pus funcţionari sârbi<br />

în toate punctele cheie ale administraţiei. Pentru că mulţi germ<strong>ani</strong><br />

simpatizaseră cu revoluţia maghiară, ei au fost supuşi torturilor,<br />

condamnărilor la moarte sau confiscării bunurilor. Generalul<br />

Mayerhoffer a fost trimis <strong>de</strong> la Viena să instaureze ordinea în<br />

zonă. El l-a numit pe contele Karl von Arizi comisar imperial.<br />

Împreună au dizolvat administraţia sârbească şi au încercat să nu<br />

favorizeze nici o naţiune, aşa cum preve<strong>de</strong>a constituţia.<br />

S-au reînfiinţat şcoli primare în limba germană în satele<br />

nemţeşti şi în Timişoara, apoi şcoli medii şi şcoli pedagogice<br />

pentru pregătirea învăţătorilor <strong>de</strong> limbă germană.<br />

În anul 1850 s-a reorg<strong>ani</strong>zat şi localitatea Billet, care a<br />

<strong>de</strong>venit plasă cu administraţie locală. Acestei plase îi aparţineau<br />

30


încă 19 localităţi. Birourile administraţiei erau în Strada Bisericii,<br />

la actualele numere <strong>de</strong> casă 252 şi 253. Acest eveniment a<br />

însemnat eliberarea <strong>de</strong>finitivă <strong>de</strong> sub stăpânirea episcopiei croate.<br />

Dar libertatea nu a durat prea mult. În anul 1867, în urma aplanării<br />

conflictului cu Ungaria, ju<strong>de</strong>cătoria a fost <strong>de</strong>spărţită <strong>de</strong><br />

administraţie, iar în posturile importante au fost numiţi funcţionari<br />

maghiari sau simpatizanţi ai lor.<br />

4.5 Statul dualist austro-ungar<br />

La 17 februarie 1867 se încheie acordul austro-ungar<br />

privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia<br />

Banatul şi Transilv<strong>ani</strong>a rămân încorporate Ungariei, anulându-lise<br />

autonomia. La 8 iunie împăratul Austriei, Franz Ioseph I se<br />

încoronează rege al Ungariei şi confirmǎ legea privind<br />

încorporarea Transilv<strong>ani</strong>ei şi Banatului la Ungaria. Astfel<br />

germ<strong>ani</strong>i <strong>de</strong> aici nu sunt rupţi doar <strong>de</strong> teritoriile lor <strong>de</strong><br />

provenienţă, ci şi <strong>de</strong> Austria. Comitatul <strong>de</strong> Torontal a fost împărţit<br />

în trei districte: districtul Sânnicolau Mare, districtul Periam şi<br />

districtul Billet. Limba oficială a <strong>de</strong>venit limba maghiară. Şi în<br />

<strong>Biled</strong> s-a făcut simţit procesul <strong>de</strong> maghiarizare mai ales prin<br />

învăţământul exclusiv în limba maghiară.<br />

4.6 Primul război mondial şi unirea Banatului cu<br />

România<br />

Principalele cauze care au dus la izbucnirea primului<br />

război mondial s-au conturat <strong>de</strong>ja la finele secolului al XIX-lea şi<br />

îşi aveau originea în lupta dintre marile puteri europene (Anglia,<br />

Franţa, Germ<strong>ani</strong>a, Austria şi Rusia) pentru primatul economic şi<br />

împărţirea coloniilor. Evenimentul care a dus la izbucnirea<br />

războiului a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand,<br />

moştenitorul tronului Austro-Ungariei la 28 iunie 1914 la<br />

31


Sarajevo. Austria <strong>de</strong>clară război Serbiei. La 12 <strong>de</strong>cembrie 1914,<br />

trupele austro-ungare, în frunte cu Regimentul 61 Infanterie din<br />

Timişoara, în cadrul căruia îşi satisfăceau şi bilezenii stagiul<br />

militar, ocupă Belgradul. În această confruntare, una din primele<br />

victime a fost locotenentul Otto Bier din <strong>Biled</strong>. În primul război<br />

mondial şi-au pierdut viaţa 123 <strong>de</strong> bilezeni ale căror nume sunt<br />

imortalizate pe monumentul <strong>de</strong> lângă biserica romano-catolică din<br />

<strong>Biled</strong>.<br />

După ce aparţinuse vreme <strong>de</strong> 200 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> Imperiului austroungar,<br />

la 17 august 1916 se încheie un acord între Antanta şi<br />

România privind anexarea Banatului la România. La 31 octombrie<br />

1918 Ungaria proclamă republica la Timişoara, Banatul <strong>de</strong>venind<br />

autonom în cadrul acesteia. În acest sens, la 3 noiembrie 1918 s-a<br />

format un „consiliu naţional şvăbesc” care promova apartenenţa<br />

politică la Ungaria, cerând totodată autonomie culturală.<br />

Armistiţiul <strong>de</strong> la 13 noiembrie 1918 preve<strong>de</strong>a ocuparea Banatului<br />

<strong>de</strong> către trupe sârbeşti. La 19 noiembrie Banatul este ocupat <strong>de</strong><br />

trupe sârbeşti, iar la 24 noiembrie se proclamă anexarea<br />

teritoriului la Serbia. La protestele României, trupele sârbeşti<br />

părăsesc estul Banatului, care este ocupat <strong>de</strong> trupe franceze<br />

(ianuarie 1919). Comandantul acestor trupe, generalul Farret, a<br />

purtat la <strong>Biled</strong> discuţii privind situaţia Banatului cu Johann Pierre<br />

şi cu avocatul dr. Stefan Frecot, <strong>de</strong>legat din partea germ<strong>ani</strong>lor din<br />

Banat la conferinţa <strong>de</strong> pace <strong>de</strong> la Paris (1919). Germ<strong>ani</strong>i din Banat<br />

s-au pronunţat împotriva împărţirii Banatului şi pentru unirea<br />

întregului Banat cu România. În urma tratatului <strong>de</strong> la Trianon (4<br />

iunie 1920), puterile învingătoare au hotărât însă împărţirea<br />

Banatului în trei părţi: cea mai mare parte (19150 km 2 din totalul<br />

<strong>de</strong> 28628 km 2 ) a revenit României, o altă parte (9220 km 2 )<br />

Serbiei, iar partea cea mai mică (258 km 2 ) Ungariei.<br />

La 13 noiembrie 1923 localitatea <strong>Biled</strong> a fost vizitată <strong>de</strong><br />

regele Ferdinand I al României şi <strong>de</strong> primul ministru Ioan<br />

Brătianu.<br />

32


4.7 Al doilea război mondial (1939-1945)<br />

La 1 septembrie 1939 trupele hitleriste au ocupat Polonia.<br />

Franţa şi Anglia au <strong>de</strong>clarat război Germ<strong>ani</strong>ei naziste, dar în vara<br />

anului 1940 Franţa a capitulat, iar flota engleză a fost scufundată<br />

în mare. Europa <strong>de</strong> vest era sub ocupaţie germană.<br />

Regele Carol al României era între două mari puteri:<br />

Germ<strong>ani</strong>a şi Uniunea Sovietică. Conducerea României s-a <strong>de</strong>cis<br />

pentru Vest. În toamna anului 1940 primele trupe germane au<br />

intrat în România pentru a instrui armata română. Armata română<br />

a avut o atitudine corectă, chiar amabilă faţă <strong>de</strong> trupele germane 7 .<br />

Aceste evenimente au produs entuziasm în rândurile<br />

tineretului german din Banat. Încă din primăvara anului 1940 s-a<br />

<strong>de</strong>sfăşurat o camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> recrutare pentru SS a tinerilor germ<strong>ani</strong><br />

din Banat. Din <strong>Biled</strong> s-au anunţat patru voluntari: Nikolaus Jobba,<br />

Mathias Noll, Sepp Kupi şi Franz Klein.<br />

La 22 iunie 1941 a <strong>de</strong>marat „Acţiunea Barbarossa”: marşul<br />

spre Uniunea Sovietică. Toţi bărbaţii apţi <strong>de</strong> luptă din <strong>Biled</strong> au<br />

participat, în armata română, la această etapă a războiului. În<br />

octombrie 1941, în bătălia <strong>de</strong> la O<strong>de</strong>sa, au căzut primii patru<br />

soldaţi din <strong>Biled</strong>, dar s-au întors acasă şi primii răniţi. Luptele <strong>de</strong><br />

la O<strong>de</strong>sa din iarna 1941/42, la temperaturi <strong>de</strong> – 40°C au făcut şi<br />

alte victime: unii soldaţi au murit îngheţaţi, iar alţii au avut <strong>de</strong><br />

suferit <strong>de</strong>gerături la mâini şi picioare care au avut ca urmare<br />

amputarea membrelor. Una dintre victime a fost Michael Mutter<br />

(nr. 93).<br />

La 13 mai 1943 la Bucureşti a fost semnat un tratat între<br />

generalul Antonescu şi reprezentantul german Killinger, care<br />

permitea tuturor cetăţenilor români <strong>de</strong> etnie germană să se înscrie<br />

în Wehrmacht-SS. Singura condiţie era împlinirea vârstei <strong>de</strong> 17<br />

<strong>ani</strong> până la 1 aprilie 1943. S-au prezentat atunci la recrutări 41560<br />

<strong>de</strong> bărbaţi. Din <strong>Biled</strong> s-au prezentat 198 <strong>de</strong> persoane care au fost<br />

7 Franz Klein, autorul cărţii Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat a<br />

fost martor ocular al primirii trupelor germale la Câmpina, la 6 <strong>de</strong>cembrie 1940.<br />

33


preluate la 10 iunie 1943 la Jimbolia <strong>de</strong> către trupele SS şi trimise<br />

la Viena pentru instruire.<br />

În vara anului 1944 situaţia <strong>de</strong> pe front a luat o întorsătură<br />

cu urmări dramatice pentru România. La 23 august 1944 generalul<br />

Antonescu a fost arestat, iar comanda trupelor române a fost<br />

preluată <strong>de</strong> generalul Sănătescu. La 25 august 1944 regele Mihai a<br />

fost obligat să <strong>de</strong>clare oficial război Germ<strong>ani</strong>ei naziste.<br />

Patru săptămâni mai târziu, la 21 septembrie 1944, la ora<br />

7, au apărut primii 20 <strong>de</strong> ruşi în <strong>Biled</strong>. Ziua începuse ca orice zi <strong>de</strong><br />

lucru, oamenii erau plecaţi la câmp, când, la intersecţia Străzii<br />

Sauerlän<strong>de</strong>r cu Strada Gării au apărut 20 <strong>de</strong> soldaţi sovietici. La<br />

început s-a crezut că sunt partiz<strong>ani</strong> sau prizonieri <strong>de</strong>zertori, dar<br />

după ora 8 au început să vină căruţele <strong>de</strong> pe hotarul Satchinezului<br />

aducând vestea că tot câmpul este împânzit cu ruşi. Până la<br />

amiază întreaga localitate a fost ocupată. Câţiva români (nu<br />

localnici) au năvălit în Primărie, au distrus mobilierul, au golit<br />

casa <strong>de</strong> b<strong>ani</strong> şi au aruncat actele în curte.<br />

La 22 septembrie 1944 un batalion al regimentului<br />

„Bran<strong>de</strong>nburg” a înaintat dinspre Jimbolia, Cărpiniş, Iecea Mică<br />

spre <strong>Biled</strong>. Fără a opune mare rezistenţă, trupele sovietice s-au<br />

retras spre Satchinez. Partea <strong>de</strong> nord-est a localităţii a fost ocupată<br />

<strong>de</strong> trupele germane, în vreme ce trupele sovietice au ocupat<br />

hotarul Satchinezului un<strong>de</strong> au găsit trei şanţuri <strong>de</strong> apărare. Luptele<br />

pe străzile localităţii au durat aproape trei săptămâni,<br />

<strong>de</strong>sfăşurându-se alternativ, pe străzile spre Şandra şi spre<br />

Satchinez. Majoritatea sătenilor au petrecut aceste zile în pivniţe.<br />

Casele <strong>de</strong> la marginea satului între străzile spre Şandra şi<br />

Satchinez au fost părăsite <strong>de</strong> locuitori. Urme ale luptelor se mai<br />

văd şi astăzi pe multe cruci din marmură din cimitirul<br />

Sauerlän<strong>de</strong>r.<br />

În dimineaţa zilei <strong>de</strong> 12 octombrie 1944 trupele germane<br />

au părăsit localitatea. Populaţiei germane din Banat i s-a sugerat<br />

să se refugieze. În jur <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong> familii din <strong>Biled</strong> au dat curs<br />

sugestiei, plecând cu căruţe sau tractoare spre Cărpiniş, iar apoi<br />

spre Jimbolia. Zece familii au încercat să se refugieze prin<br />

Jugoslavia, dar au fost prinse <strong>de</strong> partiz<strong>ani</strong> la Kikinda. Bărbaţii au<br />

34


fost împuşcaţi pe loc, iar femeile şi copiii au fost trimişi înapoi<br />

după săptămâni <strong>de</strong> prizonierat. Cei care s-au refugiat prin Ungaria<br />

au avut mai mult noroc: după 4-7 săptămâni 40 <strong>de</strong> familii au reuşit<br />

să ajungă în Austria. Un alt grup <strong>de</strong> refugiaţi a plecat cu trenul,<br />

erau mai ales femei şi copii.<br />

În primăvara anului 1945 trupele sovietice au înaintat spre<br />

Viena. Unii refugiaţi s-au retras spre vest, dar unii au rămas pe loc<br />

şi s-a întors apoi acasă, la <strong>Biled</strong>.<br />

Majoritatea germ<strong>ani</strong>lor au rămas în <strong>Biled</strong>, neputând să<br />

părăsească ceea ce au realizat prin hărnicie şi muncă grea vreme<br />

<strong>de</strong> câteva generaţii. Au fost întot<strong>de</strong>auna loiali stăpânilor<br />

(împăratului, statului maghiar şi statului român), erau obişnuiţi săşi<br />

plătească dările şi să realizeze robotă. Cu familiile româneşti<br />

(văcari, porcari, funcţionari) erau în relaţii bune. Nu se simţeau cu<br />

nimic vinovaţi. Însă s-au înşelat. O dată cu intrarea „cuceritorilor”<br />

s-a instalat teroarea în localitate. Primul ordin al ruşilor a fost să<br />

fie eliberată jumătate <strong>de</strong> comună. Mulţi au fost nevoiţi să plece la<br />

Becicherec sau Du<strong>de</strong>ştii Noi, luând cu ei doar cât puteau duce în<br />

mână. Jafurile, furturile şi violurile erau la ordinea zilei.<br />

Recolta anului 1944 rămăsese în câmp, iar oamenii au<br />

răbdat foame în acea iarnă. În primăvara anului 1945 câmpul a<br />

rămas nelucrat, nimeni nu mai avea vreo motivaţie să lucreze. Nu<br />

se ştia nimic <strong>de</strong>spre fiii sau soţii rămaşi în armata germană.<br />

Dar greul abia avea să urmeze. În ianuarie 1945 s-a abătut<br />

o altă nenorocire asupra locuitorilor Banatului. În data <strong>de</strong> 17<br />

ianuarie 1945, toţi bărbaţii între 17 şi 45 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> şi femeile între 18<br />

şi 33 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> au fost trimişi în Uniunea Sovieticǎ la muncă silnică.<br />

Nu s-a ţinut cont că rămân bătrâni, copii sau bolnavi acasă.<br />

Singura excepţie s-a făcut pentru femeile care aveau copil sub un<br />

an.<br />

Din <strong>Biled</strong> au fost <strong>de</strong>portate 517 persoane. Calvarul<br />

femeilor şi bărbaţilor, început în ianuarie 1945, a durat până în<br />

<strong>de</strong>cembrie 1949. Unii grav bolnavi au fost trimişi în <strong>ani</strong>i 1947-<br />

1948 în Germ<strong>ani</strong>a. Unii au rămas acolo, alţii s-au întors acasă, în<br />

<strong>Biled</strong>.<br />

35


4.8 Soarta bilezenilor după război<br />

4.8.1 Deportarea în U.R.S.S<br />

În seara zilei <strong>de</strong> 14 ianuarie 1945 localitatea a fost<br />

înconjurată <strong>de</strong> soldaţi şi jandarmi români. Nimeni nu a avut voie<br />

să părăsească localitatea. În noaptea spre 15 ianuarie militarii au<br />

mers din casă în casă cu liste şi i-au ridicat pe cei vizaţi, cărora li<br />

s-a spus să-şi ia îmbrăcăminte şi hrană pentru 14 zile, fără însă să<br />

li se spună un<strong>de</strong> vor fi duşi. Un<strong>de</strong> cei trecuţi pe listă nu erau acasă,<br />

era luat alt membru al familiei ca ostatec, până se prezenta cel<br />

vizat. Toţi au fost aduşi la şcoală, un<strong>de</strong> au fost încolonaţi şi au<br />

pornit în marş până la Periam; acolo au fost preluaţi, împreună cu<br />

arestaţii din alte localităţi, <strong>de</strong> armata sovietică.<br />

La Periam au fost îmbarcaţi în vagoane <strong>de</strong> marfă în care<br />

existau câte o sobă şi bănci. În vagoanele mari erau 80 <strong>de</strong><br />

persoane, în cele mici 40. Vagoanele au fost sigilate şi s-au pus în<br />

mişcare spre răsărit. Abia după 10-12 zile au fost <strong>de</strong>schise la<br />

gr<strong>ani</strong>ţa sovietică. Aici prizonierii au fost îmbarcaţi în alte vagoane<br />

şi călătoria a continuat. Din cauza frigului şi a lipsei hranei, trei<br />

bărbaţi din <strong>Biled</strong> au murit pe drum.<br />

Majoritatea <strong>de</strong>portaţilor au fost duşi la muncă forţată în<br />

sudul Ucrainei la Krivoi-Rog şi în bazinul Doneţului. Alte<br />

transporturi au plecat spre Urali. Cei din sudul Ucrainei au fost<br />

cazaţi în lagăre la Dnjepropetrovsc, la Sloviansc, la Tşasoviar, la<br />

Stalino şi la Ienakijevo. Lagărele erau înconjurate cu sârmă<br />

ghimpată, iar în barăci condiţiile erau inumane. Nu numai foamea<br />

îi chinuia, ci şi setea. Prin gardul <strong>de</strong> sârmă ghimpată schimbau<br />

puţinele lucruri pe care le mai aveau pentru apa pe care o aduceau<br />

copiii ruşi. Mâncarea era foarte săracă şi puţină: dimineaţa ceai<br />

negru şi o bucăţică <strong>de</strong> pâine, la prânz şi seara câte o zeamă lungă<br />

<strong>de</strong> varză sau frunze <strong>de</strong> ridichi. Foamea a fost tortura cea mai greu<br />

<strong>de</strong> suportat. Prizonierii erau obligaţi să lucreze în construcţii, în<br />

mine <strong>de</strong> cărbuni, în fabrici sau în oţelării. Se socoteau norocoşi cei<br />

36


care, vara, lucrau în colhozuri. Ei mai reuşeau să facă rost <strong>de</strong> ceva<br />

comestibil.<br />

Foamea, frigul şi munca foarte grea au fost cauza multor<br />

îmbolnăviri. Unii bolnavi au fost trimişi acasă, dar mulţi au murit<br />

acolo. Din cauza temperaturilor scăzute (sub – 40 °C), nici măcar<br />

nu puteau fi îngropaţi, ci erau acoperiţi cu gheaţă şi zăpadă. Un alt<br />

chin cumplit pentru <strong>de</strong>portaţi era produs <strong>de</strong> păduchi şi ploşniţe <strong>de</strong><br />

care nu aveau cum să se apere.<br />

Din toamna anului 1948 situaţia s-a ameliorat cât <strong>de</strong> cât.<br />

Prizonierii au primit ceva b<strong>ani</strong>, astfel încât îşi puteau cumpăra<br />

măcar pâine. Bolnavii au fost eliberaţi şi trimişi în Germ<strong>ani</strong>a. În<br />

1949 nu mai erau atât <strong>de</strong> strict supravegheaţi, aşa că mai lucrau pe<br />

la localnici în schimbul mâncării.<br />

În noiembrie şi <strong>de</strong>cembrie 1949 <strong>de</strong>portaţii au fost puşi în<br />

libertate şi se puteau întoarce acasă. Din cei 517 <strong>de</strong>portaţi din<br />

<strong>Biled</strong>, 76 au rămas pentru tot<strong>de</strong>auna acolo, găsindu-şi odihna<br />

veşnică în pământ sovietic.<br />

Nici soldaţii prizonieri <strong>de</strong> război n-au avut o soartă mai<br />

bună 8 . În perioada 1939-1945 au murit sau au fost daţi dispăruţi<br />

100 <strong>de</strong> soldaţi din <strong>Biled</strong>. Dintre aceştia 16 au căzut în armata<br />

română, iar 84 în armata germană. 18 persoane civile au căzut<br />

victime războiului, printre care 3 femei şi 2 copii. Tot victimă a<br />

războiului poate fi consi<strong>de</strong>rată şi Katharina Reiter, soţia<br />

primarului Josef Reiter, care s-a sinucis.<br />

4.8.2 Reforma agrară<br />

Decretul Reformei agrare din martie 1945 i-a atins în mod<br />

special pe germ<strong>ani</strong>i din Banat. Au mai avut voie să strângă<br />

recolta, dar în toamna anului 1945 li s-au confiscat pământurile. În<br />

<strong>Biled</strong> trăiau puţine familii româneşti, aşa că nu existau beneficiari<br />

ai împroprietăririi. S-a recurs la colonizarea unor familii din<br />

8 În monografia lui Franz Klein sunt consemnate numele victimelor ultimului<br />

război (180: 466).<br />

37


Regat, Dobrogea şi din Basarabia. Familiile germane au fost<br />

obligate să primească în casă familii <strong>de</strong> colonişti. Fiecare familie<br />

<strong>de</strong> colonişti a primit titlu <strong>de</strong> împroprietărire pentru 5 ha <strong>de</strong> teren<br />

arabil. S-a org<strong>ani</strong>zat o comisie numită <strong>de</strong> germ<strong>ani</strong><br />

„Knüppelkomission” (comisia bâtelor), pentru că membrii ei<br />

mergeau din casă în casă cu bâte în mână pentru a confisca<br />

uneltele agricole şi <strong>ani</strong>malele. Dacă cineva se împotrivea, era<br />

„convins” cu ajutorul bâtelor să pre<strong>de</strong>a totul. Unii colonişti s-au<br />

purtat foarte urât cu gaz<strong>de</strong>le lor, dar au existat şi colonişti care s-<br />

au împrietenit şi au convieţuit în bună înţelegere cu localnicii.<br />

Într-un comunicat din primăvara anului 1945 s-a anunţat<br />

că în Timiş-Torontal au fost expropriaţi 54612 proprietari <strong>de</strong><br />

pământ, suprafaţa <strong>de</strong> teren confiscată fiind <strong>de</strong> 205607 ha. O parte<br />

a terenului a fost preluat <strong>de</strong> stat, iar altă parte a fost dată în<br />

proprietatea „celor săraci”.<br />

Decretul-lege nr. 185 din 23 martie 1945 şi Regulamentul<br />

<strong>de</strong> punere în aplicare nr. 4 din 11 aprilie 1945 preve<strong>de</strong>au<br />

confiscarea averii tuturor etnicilor germ<strong>ani</strong>, chiar şi a acelora care<br />

aveau doar jumătate <strong>de</strong> jugăr <strong>de</strong> teren. Aveau dreptul să primească<br />

5 ha doar acei germ<strong>ani</strong> care au luptat în armata română şi după 23<br />

august 1944, dar în <strong>Biled</strong> nu a fost respectată această preve<strong>de</strong>re.<br />

Viaţa populaţiei germane a <strong>de</strong>venit foarte grea, multe<br />

familii, formate din bunici şi nepoţi au răbdat foame acasă, în<br />

vreme ce copiii, respectiv părinţii sufereau în <strong>de</strong>portare. Ferma <strong>de</strong><br />

stat cu sediul în Şandra a oferit unora posibilitatea <strong>de</strong> a lucra<br />

pentru o bucată <strong>de</strong> pâine.<br />

Tot în anul 1945 s-a înfiinţat prima Staţiune pentru<br />

Mec<strong>ani</strong>zarea Agriculturii (S.M.A.) cu sediul la nr. 376, în casa<br />

ultimului primar ales în mod liber, Josef Reiter. În anul 1949<br />

S.M.A-ul s-a mutat la fosta moară a fraţilor Steiner, un<strong>de</strong> a rămas<br />

până la <strong>de</strong>sfiinţare, după 1989. Atât la S.M.A., cât şi la Fabrica <strong>de</strong><br />

cânepă care şi-a reînceput activitatea mulţi bilezeni şi-au găsit <strong>de</strong><br />

lucru. Meseriaşii au avut posibilitatea să se angajeze şi la<br />

Timişoara.<br />

La 26 februarie 1950 a luat fiinţă „Cooperativa Agricolă <strong>de</strong><br />

Producţie 8 Martie”. Sediul C.A.P. a fost în casele familiilor<br />

38


Johann Wolf (359) şi Adam Rie<strong>de</strong>r (360). Cei întorşi din<br />

<strong>de</strong>portarea sovietică precum şi adolescenţii au găsit <strong>de</strong> lucru la<br />

C.A.P., alături <strong>de</strong> foştii colonişti care s-au înscris „<strong>de</strong> bunăvoie”,<br />

<strong>de</strong>oarece existau <strong>de</strong>stule meto<strong>de</strong> „<strong>de</strong> convingere”.<br />

4.8.3 Deportarea în Bărăgan<br />

Când totul părea să reintre în normal, în vara anului 1951<br />

s-a abătut o nouă nenorocire asupra sud-vestului ţării şi bineînţeles<br />

asupra localităţii <strong>Biled</strong>.<br />

În noaptea <strong>de</strong> Rusalii din 17 spre 18 iunie 1951 locuitorii<br />

din <strong>Biled</strong> au fost treziţi din somn <strong>de</strong> bătăi puternice în poartă.<br />

Acelaşi coşmar l-au trăit încă alte 171 <strong>de</strong> localităţi din raioanele<br />

Sînnicolau Mare, Timişoara, Deta, Oraviţa, Reşiţa, Moldova<br />

Nouă, Almăj, Baia <strong>de</strong> Aramă, Turnu Severin, Vânju Mare,<br />

Strehaia şi Pleniţa. Toate aceste raioane erau situate lângă gr<strong>ani</strong>ţa<br />

cu Iugoslavia lui Tito, care avusese curajul să se rupă <strong>de</strong> tutela<br />

sovietică.<br />

Miliţienii însoţiţi <strong>de</strong> soldaţi i-au anunţat pe oamenii treziţi<br />

din somn să-şi încarce (în două ore) cele necesare traiului într-o<br />

căruţă şi să se prezinte la gară. Buletinele celor vizaţi au fost<br />

reţinute <strong>de</strong> miliţieni. Din <strong>Biled</strong> au fost <strong>de</strong>portate 298 <strong>de</strong> familii,<br />

dintre care 175 au fost germane, restul fiind basarabeni,<br />

bucovineni, macedoneni etc. Cele 298 <strong>de</strong> familii numărând 931 <strong>de</strong><br />

persoane au fost îmbarcate în vagoane. În total au fost <strong>de</strong>portate<br />

12791 <strong>de</strong> familii, numărând 40320 <strong>de</strong> persoane 9 . După o călătorie<br />

lungă cu vagoanele <strong>de</strong> marfă („bou-vagon”), au ajuns la<br />

<strong>de</strong>stinaţie: în Bărăgan, un<strong>de</strong> au fost repartizaţi pe câte o bucată <strong>de</strong><br />

mirişte marcată cu ţăruşi. Aici oamenii şi-au săpat colibe în<br />

pământ care îi fereau <strong>de</strong> arşiţa zilei, dar care se umpleau cu apă<br />

când ploua. Copiii mai mici dormeau în dulapuri. Deportaţilor li s-<br />

a pus în ve<strong>de</strong>re să-şi construiască case din pământ bătut cu maiul<br />

9 cf. Marineasa, Viorel / Vighi, D<strong>ani</strong>el, Rusalii '51, Editura Marineasa,<br />

Timişoara, 1994, p. 228.<br />

39


sau din chirpici (văiugă) acoperite cu stuf sau cu paie. Până la<br />

venirea iernii casele erau gata, dar fiind ume<strong>de</strong>, pe tavan şi pe<br />

pereţi a încolţit şi a crescut grâu. Bănăţenii <strong>de</strong>portaţi şi-au găsit <strong>de</strong><br />

lucru la fermele din vecinătatea celor 18 sate noi construite <strong>de</strong> ei.<br />

Locuitorilor Bărăganului li s-a spus că „bănăţenii” sunt<br />

răufăcători, astfel erau priviţi cu suspiciune. Cu timpul s-au<br />

convins să erau oameni harnici, buni gospodari. Satele noi erau<br />

mai frumoase, mai bine gospodărite <strong>de</strong>cât cele vechi. În jurul<br />

caselor <strong>de</strong>portaţii au semănat flori, legume, porumb şi au sădit<br />

pomi fructiferi.<br />

Foto 4 Familie în faţa bor<strong>de</strong>iului, Bǎrǎgan<br />

Viaţa în Bărăgan a fost grea, dar cel puţin membrii familiei<br />

erau împreună, nu ca în cazul <strong>de</strong>portării în Uniunea Sovietică.<br />

Localnicii îi numeau pe <strong>de</strong>portaţi „<strong>de</strong>oişti” datorită faptului că toţi<br />

aveau în buletin o ştampilă cu iniţialele „D.O.” (domiciliu<br />

obligatoriu). Deşi nu le-a fost uşor, oamenii s-au acomodat cu<br />

condiţiile <strong>de</strong> viaţă din Bărăgan, total diferite <strong>de</strong> cele <strong>de</strong> acasă. S-au<br />

împăcat oarecum cu soarta, când, după cinci <strong>ani</strong>, au avut voie să<br />

se întoarcă acasă. Dar nu toţi o dată, ci în trei serii, din toamna<br />

anului 1955 până în primăvara anului 1956. Unii au fost obligaţi<br />

să stea chiar mai mult. Familia Stefan Unger s-a întors în <strong>Biled</strong><br />

abia în 1957. Întorcându-se acasă, multe familii au avut surpriza<br />

să-şi găsească casele ocupate <strong>de</strong> „colonişti”. Cu greu, unii le-au<br />

40


făcut loc într-o încăpere sau în bucătăria <strong>de</strong> vară. A apărut însă o<br />

lege care permitea foştilor <strong>de</strong>portaţi să-şi reprimească casele. Dar<br />

cei în ale căror case funcţionau instituţii comuniste au fost nevoiţi<br />

să se mulţumească cu o căsuţă mo<strong>de</strong>stă, în locul casei lor mari şi<br />

frumoase. Aceasta a fost situaţia familiilor germane, care aveau<br />

case. Mulţi dintre <strong>de</strong>portaţii basarabeni, macedoneni sau<br />

bucovineni au rămas în Bărăgan, ei nu aveau un<strong>de</strong> să se întoarcă.<br />

Majoritatea satelor „noi” din Bărăgan însă au dispărut, nici<br />

cimitirele nu mai sunt.<br />

Coloniştilor români, obligaţi să părăsească casele germane,<br />

li s-au dat terenuri la marginea satului şi au fost ajutaţi să-şi<br />

construiască case.<br />

41


5 Populaţia<br />

5.1 Originea primilor locuitori din Billiet<br />

La începutul colonizărilor în Banat a existat intenţia <strong>de</strong> a-i<br />

grupa pe colonişti în funcţie <strong>de</strong> localităţile <strong>de</strong> origine şi <strong>de</strong> gra<strong>de</strong>le<br />

<strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie, dar acest lucru nu a fost posibil. Unii colonişti au fost<br />

repartizaţi în sate <strong>de</strong>ja existente, alţii au înfiinţat localităţi noi.<br />

În Billiet, înfiinţat în <strong>ani</strong>i 1765-1767, a fost greu să se ţină<br />

cont <strong>de</strong> localităţile <strong>de</strong> provenienţă ale coloniştilor. Prin faptul că în<br />

primii <strong>ani</strong> mureau anual 200 până la 300 <strong>de</strong> persoane, rămâneau<br />

mereu case goale, în care administratorul districtual Knoll<br />

repartiza noi colonişti fără a ţine cont <strong>de</strong> origine sau gra<strong>de</strong> <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie.<br />

Wilhelm Weber (Klein 1980:74-77) a întocmit o statistică<br />

a originii locuitorilor din Billiet, studiind registrul<br />

înmormântărilor din perioada 1766-1774 şi cartea funciară<br />

întocmită la 1 noiembrie 1774. W. Weber a constatat că la 1<br />

noiembrie 1774 locuiau în Billiet 252 <strong>de</strong> familii care proveneau<br />

din următoarele provincii şi ţări ale Imperiului German:<br />

Provincia Renană Trier 77 familii<br />

Provincia Renană Koblenz 1 familie<br />

Rheinhessen Mainz<br />

5 familii<br />

Westfalia<br />

37 familii<br />

Hessen — Starkenburg / Dieburg 2 familii<br />

Hessen — Homburg<br />

20 familii<br />

Kurpfalz<br />

4 familii<br />

Ba<strong>de</strong>n<br />

13 familii<br />

Württemberg / Donaukreis 1 familie<br />

Franconia Inferioară<br />

17 familii<br />

Luxembourg<br />

27 familii<br />

Lorena<br />

16 familii<br />

42


Pentru 32 <strong>de</strong> familii nu a fost consemnată nici provincia şi nici<br />

numele localităţii din care proveneau.<br />

Analizând aceste date se poate observa că locuitorii din<br />

Billiet proveneau din trei state diferite: Germ<strong>ani</strong>a, Luxembourg şi<br />

Franţa, din 13 provincii diferite, din 38 <strong>de</strong> districte şi din 88 <strong>de</strong><br />

localităţi. Mai târziu au fost colonizate aici şi 56 <strong>de</strong> familii din<br />

Saarland (Sauerland). Până în zilele noastre s-a păstrat din acea<br />

vreme <strong>de</strong>numirea străzii, a podului numărul 1 şi a izlazului:<br />

Sauerlän<strong>de</strong>rgasse, Sauerlän<strong>de</strong>r Brücke, Sauerlän<strong>de</strong>r Hutwei<strong>de</strong>.<br />

La 12 februarie 1736 Franz Stephan <strong>de</strong> Lothringen se<br />

căsătorise cu <strong>Maria</strong> Theresia. În anul 1745 Franz Stephan a fost<br />

încoronat împărat al Imperiului romano-german cu capitala la<br />

Viena. Aşa se explică faptul că printre colonişti se aflau şi<br />

francezi din Lorena.<br />

Provenind din regiuni diferite, coloniştii vorbeau dialecte<br />

diferite, astfel încât pentru a se înţelege între ei, trebuiau să<br />

renunţe la caracteristicile specifice ale graiurilor lor. Dialectul<br />

renano-francon a fost cel care s-a impus, fiind înţeles <strong>de</strong> toţi. Prin<br />

amestec şi uniformizare a luat naştere un grai — specific<br />

germ<strong>ani</strong>lor bilezeni — <strong>de</strong> tip renano-francon cu influenţe moselofrancone.<br />

5.2 Dinamica populaţiei<br />

Există o zicală a coloniştilor germ<strong>ani</strong>:<br />

Die ersten hatten <strong>de</strong>n Tod,<br />

die zweiten hatten die Not,<br />

die dritten erst das Brot.<br />

care se referă la primele generaţii <strong>de</strong> colonişti:<br />

Primii au avut parte <strong>de</strong> moarte,<br />

Următorii <strong>de</strong> sărăcie,<br />

Abia a treia generaţie a avut parte <strong>de</strong> pâine.<br />

43


şi care se potriveşte foarte bine noii localităţi Billiet (Klein<br />

1980:107).<br />

Datorită climei ume<strong>de</strong> din terenul mlăştinos şi din cauza<br />

lipsei apei potabile şi a alimentaţiei, mulţi colonişti s-au<br />

îmbolnăvit. Epi<strong>de</strong>miile au făcut ravagii în rândul populaţiei.<br />

Numărul morţilor în <strong>ani</strong>i colonizării a fost înfricoşător. Pentru<br />

anul 1766 este atestat numărul <strong>de</strong> 705 locuitori. Din anul<br />

înfiinţării localităţii (1765) şi până în 1771 au murit în Billiet 936<br />

<strong>de</strong> persoane. Numai în anul 1770 au murit 256 <strong>de</strong> persoane, dintre<br />

care 185 <strong>de</strong> copii. Au fost cazuri când au murit familii întregi. În<br />

unele zile erau duşi la cimitir doi morţi din aceeaşi casă. Au fost şi<br />

5-6 înmormântări în aceeaşi zi. Situaţia era atât <strong>de</strong> disperată că<br />

Billiet a fost supranumit „mormântul germ<strong>ani</strong>lor”. Medic<br />

„provincial” exista doar la Timişoara, iar în sate erau doar felceri,<br />

foşti soldaţi (<strong>de</strong> obicei frizeri) care au fost instruiţi <strong>de</strong> medici în<br />

timpul războaielor pentru acordarea primului ajutor. Felcerii<br />

trăgeau dinţii, lăsau sânge, bandajau răni. Primul felcer din Billiet,<br />

Josef Anton Gerbel, şi-a început serviciul pe data <strong>de</strong> 6 iunie 1766.<br />

La 22 iunie 1766 împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia a dispus ca<br />

în fiecare localitate să fie angajat un preot şi un învăţător, iar la<br />

două localităţi un medic. Ca urmare a acestei dispoziţii, la 1<br />

august 1766 a venit la Billiet primul medic, Johann Joachim Groß,<br />

care a găsit o situaţie îngrijorătoare. A anunţat administraţia <strong>de</strong> la<br />

Timişoara că locuitorii <strong>de</strong> la Billiet sunt subnutriţi şi că au nevoie<br />

urgentă <strong>de</strong> alimente. Medicul Groß a colaborat cu primarul pentru<br />

a <strong>de</strong>scoperi în care case există bolnavi şi a le da medicamente.<br />

Grâul primit pentru pâine trebuia restituit din recolta următoare.<br />

Tifosul şi difteria făceau ravagii în rândul populaţiei. La<br />

sfârşitul anului 1766 erau 400 <strong>de</strong> bolnavi. Şcoala şi câteva case au<br />

fost transformate în spital. Medicul Groß a cerut ajutorul<br />

medicului districtual Leber şi împreună cu primarul Kaspar Hann<br />

au trimis o petiţie la Viena, în care prezentau situaţia <strong>de</strong>zastruoasă<br />

a localităţii, datorată în mare parte administratorului districtual<br />

Knoll şi responsabilului pentru colonişti, Klunkhard, care erau<br />

vinovaţi <strong>de</strong> aporovizionarea necorespunzătoare cu alimente.<br />

44


Săptămâni întregi oamenii au răbdat foame, hrănindu-se numai cu<br />

apă şi ver<strong>de</strong>ţuri. În 1767 a murit <strong>de</strong> foame familia Kaiser, alcătuită<br />

din trei persoane.<br />

În casele rămase goale erau încartiruiţi colonişti noi.<br />

Numai în 1771 au mai venit la Billiet 150 <strong>de</strong> colonişti. Dar viaţa<br />

mergea înainte. Leagănele nu rămâneau goale mult timp. Doar în<br />

anul 1772 au fost înregistrate la Billiet 117 naşteri. În următorii 20<br />

<strong>de</strong> <strong>ani</strong> naşterile au <strong>de</strong>păşit numărul morţilor cu 40-60 <strong>de</strong> persoane.<br />

Cu toate că, după înfiinţarea Satchinezului în 1797, mulţi<br />

bilezeni s-au mutat acolo, a fost necesară înfiinţarea Străzii Noi,<br />

<strong>de</strong>oarece populaţia ajunsese la 1800 <strong>de</strong> persoane.<br />

Dar greutăţile nu s-au terminat. Nici secolul al XIX-lea nu<br />

a fost prea uşor pentru Billed. Epi<strong>de</strong>mia <strong>de</strong> holeră din 1849 a făcut<br />

275 <strong>de</strong> victime. În anul 1868 se înregistrează 222 <strong>de</strong> morţi, iar în<br />

1878 chiar 283 <strong>de</strong> morţi, dintre care 231 copii. Se pare că din anul<br />

1830 creşte totuşi numărul naşterilor la peste 200 anual. Anul<br />

1880 înregistrează cel mai mare număr <strong>de</strong> naşteri: 276. Astfel<br />

creşte numărul locuitorilor, ajungând în anul 1889 la 5410 <strong>de</strong><br />

persoane, dintre care 5254 <strong>de</strong> germ<strong>ani</strong>. Câţiva <strong>ani</strong> mai târziu<br />

începe emigrarea în America. Între <strong>ani</strong>i 1894-1914 numai din<br />

Billed au emigrat peste o mie <strong>de</strong> persoane. După 1900 a scăzut şi<br />

numărul naşterilor, iar primul război mondial a făcut 124 <strong>de</strong><br />

victime din Billed. La recensământul din martie 1941, în Billed<br />

mai trăiau 3652 <strong>de</strong> germ<strong>ani</strong>. Până în anul 1818 în Billed au trăi<br />

doar germ<strong>ani</strong> <strong>de</strong> religie romano-catolică.<br />

În anul 1819, din totalul <strong>de</strong> 3109 locuitori, 3056 sunt<br />

germ<strong>ani</strong>, 49 sunt români ortodocşi, iar 4 evrei. Primii români în<br />

Billed au fost cei care au lucrat ca slugi sau ciob<strong>ani</strong> la familiile<br />

germane înstărite. Printre primii români din Billed putem aminti<br />

familiile Unc şi Mădălina. Urmaşii familiei Unc îşi amintesc, din<br />

spusele bunicilor, că ar fi venit din Pesac.<br />

În anul 1880, din totalul <strong>de</strong> 4658 <strong>de</strong> locuitori, 4502 sunt<br />

germ<strong>ani</strong>, 61 sunt români, 62 sunt maghiari, 32 evrei şi 11 <strong>de</strong> alte<br />

naţionalităţi (se presupune că ar fi fost primii ţig<strong>ani</strong> stabiliţi aici).<br />

45


În anul 1948, din totalul <strong>de</strong> 4726 <strong>de</strong> locuitori, 2932 sunt<br />

germ<strong>ani</strong> şi 1650 sunt români, celelalte naţionalităţi (maghiari,<br />

sârbi, ţig<strong>ani</strong>) numărând 144 <strong>de</strong> persoane.<br />

În 1966, din 4752 <strong>de</strong> locuitori, 2442 erau germ<strong>ani</strong>, 1968<br />

români, 254 maghiari şi 88 <strong>de</strong> alte naţionalităţi.<br />

La recensământul din 1977 <strong>Biled</strong>ul număra 4522 <strong>de</strong><br />

locuitori, dintre care 1919 germ<strong>ani</strong>, 2322 români, 144 maghiari şi<br />

137 alte naţionalităţi.<br />

La recensământul din anul 2002 situaţia locuitorilor din<br />

<strong>Biled</strong> a fost următoarea:<br />

Total locuitori 3526 persoane<br />

Români 3049<br />

Maghiari 153<br />

Rromi 178<br />

Germ<strong>ani</strong> 128<br />

alte naţionalităţi 18<br />

Până în prezent situaţia s-a schimbat: au murit multe persoane <strong>de</strong><br />

naţionalitate germană, fiind vârstnici, iar foarte multe persoane<br />

tinere au plecat în Sp<strong>ani</strong>a, Portugalia, Italia, Germ<strong>ani</strong>a, Olanda<br />

etc. la lucru. Au rămas mulţi copii în grija ru<strong>de</strong>lor sau a vecinilor,<br />

ambii părinţi fiind plecaţi la lucru peste hotare.<br />

5.3 Primarii<br />

În cei <strong>240</strong> <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> <strong>existenţă</strong>, la conducerea comunei<br />

noastre s-au aflat 91 <strong>de</strong> primari, urmând ca în toamna acestui an<br />

(2005) să fie ales al nouǎzeci şi doilea primar.<br />

Primul primar al <strong>Biled</strong>ului a fost Caspar Hann (1765-1767)<br />

căriua i-a revenit sarcina grea <strong>de</strong> a org<strong>ani</strong>za localitatea şi coloniştii<br />

veniţi din diferite regiuni ale Germ<strong>ani</strong>ei.<br />

D-l Wilhelm Weber a întocmit o listă cu toţi primarii din<br />

perioada 1765-1974. Majoritatea primarilor au condus treburile<br />

46


comunei timp <strong>de</strong> doi <strong>ani</strong>, dar există şi primari care s-au aflat în<br />

fruntea comunei mai mulţi <strong>ani</strong>: 10<br />

Grosz Bernhard (1770-1779) — 9 <strong>ani</strong><br />

Quinkert Josef (1839- 1846) — 7 <strong>ani</strong><br />

Eichert Johann (1893-1901) — 8 <strong>ani</strong><br />

Schmidt Adam (1909-1919) — 10 <strong>ani</strong><br />

Mann Johann (1919-1926) — 7 <strong>ani</strong><br />

Primul primar român a fost Nitreanu Nicolae (1944-1945).<br />

Foto 5 Primǎria comunei <strong>Biled</strong> (R. Csonti)<br />

Pentru că mulţi locuitori ai <strong>Biled</strong>ului se află în localitate<br />

din perioada <strong>de</strong> după ultimul război, vom prezenta lista primarilor<br />

<strong>de</strong> atunci şi până în prezent:<br />

Müller Johann (1945)<br />

Petrean Pavel (1945)<br />

Batejan Vasile (1945-1947)<br />

Tămaş Vasile (1947-1948)<br />

Vasii Ilie (1948-1949)<br />

Udrescu Gheorghe (1949-1950)<br />

10 Cf. Weber, Wilhelm în: Klein 1980: 445.<br />

47


Drăgoi Aurel (1950)<br />

Costar Ioan (1950-1952)<br />

Gaida Francisc (1952-1955)<br />

Păunescu Ioan (1955-1956)<br />

Schäffer Johann (1956-1957)<br />

Engrich Stefan (1957-1958)<br />

Seiler Jakob (1958-1960; 1967-1968)<br />

Dugonitsch Johann (1960-1965)<br />

Sicoe Ioan (1965-1967)<br />

Taugner Johann (1968-1974)<br />

Schmidt Johann (1974-1981)<br />

Ilia Petru (1981-1989)<br />

Ţiţirigă Rodica (1989)<br />

Neu Tiberiu (1990-1991)<br />

Costar Sabin (1992-1993)<br />

Hiudan Vladimir (1993-1996, din Şandra)<br />

Novac Nicolae (1996-2000, din Şandra)<br />

Supuran Sorin (2000-2005).<br />

Până la noile alegeri atribuţiile primarului au fost preluate<br />

<strong>de</strong> actualul viceprimar, d-l Duţă Leontin.<br />

48


6 Agricultura<br />

Înainte <strong>de</strong> al doilea război mondial, în <strong>Biled</strong> culturile<br />

ocupau, în procente, suprafaţa agricolă după cum urmează (cf.<br />

Klein 1980:357):<br />

40 % — grâu<br />

33 % — porumb<br />

18 % — plante <strong>de</strong> nutreţ<br />

6 % — plante industriale<br />

3 % — legume şi viţă <strong>de</strong> vie.<br />

Jakob Lei<strong>de</strong>cker prezintă în monografia lui Franz Klein<br />

(cf. Klein: 358-359) situaţia populaţiei ocupate în agricultură.<br />

Între <strong>ani</strong>i 1925-1940 în localitate existau 180 <strong>de</strong> argaţi şi<br />

servitoare, ceea ce reprezenta 4,5 % din locuitorii comunei. Dinte<br />

aceştia doar 8-10 persoane erau din <strong>Biled</strong>, restul provenind din<br />

alte localităţi.<br />

Între patron şi angajat se încheia un contract <strong>de</strong> muncă<br />

pentru un an care începea în 2 ianuarie. Existau argaţi (großer<br />

Knecht), slugi (kleiner Knecht) şi servitoare (Magd). În perioada<br />

dintre 1920-1930 angajaţii puteau câştiga:<br />

<br />

<br />

<br />

argatul: 15.000-20.000 lei anual<br />

sluga: 5.000-8.000 lei anual<br />

servitoarea: 5.000-8.000 lei anual.<br />

În plus, fiecare mai primea trei garnituri <strong>de</strong> lenjerie <strong>de</strong> corp, o<br />

pereche <strong>de</strong> sandale şi o pereche <strong>de</strong> cizme. Argaţii şi servitoarele<br />

din localitate mai primeau în plus o căruţă <strong>de</strong> paie şi combustibil<br />

pentru foc (probabil tulei).<br />

În lunile <strong>de</strong> iarnă argaţii trebuiau să îngrijească <strong>ani</strong>malele.<br />

Activitatea începea la ora 6 sau 6 30 şi se termina la ora 18. Pauze<br />

aveau doar pentru servirea mesei. Atribuţiile argaţilor variau în<br />

funcţie <strong>de</strong> anotimp. Iarna, argaţii îşi aveau locul <strong>de</strong> dormit în<br />

49


grajdul cailor, iar vara în hambar. Servitoarea avea o cămăruţă în<br />

casă sau în bucătăria <strong>de</strong> vară, construcţie aflată în faţa casei, în<br />

curte.<br />

În timpul secerişului mai era angajat un Tennmann, un<br />

muncitor sezonier localnic care participa la seceriş până la ultimul<br />

spic secerat şi treierat. Pentru munca sa era retribuit în natură:<br />

grâu, paie şi hrana pe tot parcursul activităţii sale.<br />

O altă categorie <strong>de</strong> muncitori agricoli erau secerătorii, a<br />

căror zi <strong>de</strong> muncă era <strong>de</strong> 16 ore. Pentru un jugăr cosit ei primeau<br />

100-130 kilograme <strong>de</strong> grâu, 2 kilograme <strong>de</strong> slănină şi un litru <strong>de</strong><br />

ţuică.<br />

Pentru ţăr<strong>ani</strong>i săraci exista posibilitatea <strong>de</strong> a lucra la ţăr<strong>ani</strong>i<br />

înstăriţi ca zilieri sau <strong>de</strong> a lua <strong>de</strong> la aceştia o suprafaţă <strong>de</strong> teren pe<br />

care să îl lucreze, câştigul fiind jumătate din recoltă. Astfel, mulţi<br />

ţăr<strong>ani</strong> care aveau doar 4-5 jugăre <strong>de</strong> teren proprietate, mai luau<br />

până la 20 <strong>de</strong> jugăre <strong>de</strong> la ţăr<strong>ani</strong>i înstăriţi (Großbauern), câştigând<br />

în acest fel jumătate din recoltă.<br />

Mai exista o categorie <strong>de</strong> ţăr<strong>ani</strong> care aveau suprafeţe mici<br />

<strong>de</strong> teren sau care nu aveau <strong>de</strong>loc pământ, dar <strong>de</strong>ţineau un cal şi o<br />

căruţă. Ei erau aşa zişii cultivatori <strong>de</strong> tutun (Tabaksbauern),<br />

<strong>de</strong>oarece luau în arendă 1-2 jugăre <strong>de</strong> teren pe care cultivau tutun,<br />

dar şi porumb şi cartofi pentru consumul propriu sau pentru<br />

vânzare.<br />

Pe lângă cultivarea pământului, locuitorii din <strong>Biled</strong> se<br />

ocupau şi cu creşterea <strong>ani</strong>malelor. Se creşteau porci nu numai<br />

pentru consumul propriu, ci şi pentru comercializare. De<br />

asemenea, fiecare familie creştea cel puţin o vacă şi păsări <strong>de</strong><br />

curte.<br />

Agricultorii care aveau un singur cal se asociau câte doi<br />

pentru a lucra pământul, păstrându-şi astfel in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa.<br />

50


6.1 Mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii<br />

Având un pământ bogat în humus, <strong>Biled</strong>ul era vestit pentru<br />

cultivarea grâului. La început, secerişul şi treieratul (bătutul) se<br />

făceau manual, apoi s-a practicat călcatul cu caii. Boabele ieşite<br />

din spice erau vânturate pentru a le separa <strong>de</strong> pleavă. O muncă<br />

grea îi aştepta pe ţăr<strong>ani</strong> în perioada secerişului.<br />

În anul 1867 au fost aduse primele batoze în Banat, chiar<br />

şi la <strong>Biled</strong>. Ele trebuiau trase <strong>de</strong> cai <strong>de</strong> la o gospodărie la alta. Mai<br />

mulţi agricultori se asociau şi cumpărau o batoză. În fiecare an se<br />

alegea un comitet care stabilea ordinea la treierat a membrilor<br />

asociaţiei, precum şi retribuţia mec<strong>ani</strong>cului, a fochistului şi a<br />

muncitorilor. Prin <strong>ani</strong>i 1905-1910 batozele au fost dotate cu<br />

tracţiune proprie. În această perioadă şi-au cumpărat batoze şi<br />

persoane particulare, ca <strong>de</strong> exemplu Johann Schwarz şi Peter<br />

Krier. După primul război mondial numărul batozelor a crescut:<br />

Peter şi Johann Schwarz – 6, Peter Krier – 2, Andreas Frey – 1,<br />

Johann Michels – 1 şi Johann Packi – 2. În <strong>ani</strong>i treizeci batozele<br />

erau puse în mişcare <strong>de</strong> tractoare. Printre proprietarii <strong>de</strong> tractoare<br />

se numărau: Nikolaus Jobba, Mathias Höchst, Johann Krier,<br />

Johann Packi şi alţii. Johann Gil<strong>de</strong> (nr. 412) a achiziţionat în <strong>ani</strong>i<br />

douăzeci prima maşină <strong>de</strong> legat snopi.<br />

Mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii a cunoscut o perioadă <strong>de</strong><br />

înflorire. În anul 1942 în <strong>Biled</strong> existau, spre exemplu, 165 maşini<br />

<strong>de</strong> legat snopi şi 56 tractoare.<br />

Anul agricol al ţăr<strong>ani</strong>lor începea imediat după topirea<br />

zăpezii şi zvântarea pământului. Terenul arat din toamnă era<br />

grăpat şi urma semănatul ovăzului şi a orzului <strong>de</strong> primăvară. În<br />

acelaşi timp se căra gunoiul pe terenurile care urmau să fie arate<br />

primăvara. Îngrăşarea terenului se făcea, după posibilităţi, la 2-4<br />

<strong>ani</strong> şi numai cu gunoi <strong>de</strong> grajd. Urma efectuarea arăturilor <strong>de</strong><br />

primăvară care se făceau cu pluguri trase <strong>de</strong> 4-6 cai. Argatul ţinea<br />

coarnele plugului, iar sluga conducea caii. Imediat după arat, în<br />

aprilie, dacă timpul era favorabil, se semăna porumbul. În iunie se<br />

trecea la prăşitul acestuia. Întâi se trecea printre rânduri cu o<br />

prăşitoare cu trei colţi, trasă <strong>de</strong> un cal, apoi cu sapa se prăşea pe<br />

51


ând. Porumbul era o plantă care cerea multă muncă: semănat,<br />

prăşit, îngropat, copilit, cules şi <strong>de</strong>pănuşat. Între rândurile <strong>de</strong><br />

porumb se lăsa o distanţă <strong>de</strong> 50-60 cm, iar între plante se lăsau 40<br />

cm distanţă. La prăşitul porumbului erau tocmiţi zilieri localnici,<br />

dar şi oameni din alte zone. Astfel începea munca sezonieră.<br />

În martie-aprilie se semănau şi cartofii care trebuiau săpaţi<br />

în iunie. Tot în aprilie era semănată şi cânepa, apoi mohorul<br />

pentru nutreţ ver<strong>de</strong>.<br />

La sfârşitul lunii iunie începea secerişul. Mai întâi se<br />

secera orzul <strong>de</strong> toamnă. Pe o lăţime <strong>de</strong> 2 m se cosea manual, cu<br />

coasa, apoi intrau în acţiune secerătoarele trase <strong>de</strong> 4-6 cai, care<br />

reuşeau să secere o suprafaţă <strong>de</strong> până la 8 iugăre pe zi. Ţăr<strong>ani</strong>i<br />

care aveau doar câte doi cai se asociau câte doi la seceriş, în<br />

vreme ce ţăr<strong>ani</strong>i săraci erau nevoiţi să intre cu coasa în lan sau să<br />

plătească celor cu secerători pentru această muncă. Snopii erau<br />

aduşi acasă un<strong>de</strong> începea treieratul.<br />

Foto 6 Treierat<br />

Au fost <strong>ani</strong> când, în urma unor ploi puternice sau furtuni,<br />

păioasele au fost culcate la pământ sau încurcate. În această<br />

situaţie, singura soluţie era cositul manual. Era un prilej pentru<br />

sătenii lipsiţi <strong>de</strong> proprietate să-şi câştige pâinea „cu sudoarea<br />

frunţii”, trăgând la coasă din zori şi până seara târziu. Aduşi acasă,<br />

52


snopii erau clădiţi în şire lungi şi înalte, aşteptând treieratul care<br />

se făcea cu batozele. În funcţie <strong>de</strong> cantitatea <strong>de</strong> snopi, treieratul<br />

dura într-o gospodărie 1-2 zile, echipa <strong>de</strong> lucru fiind alcătuită din<br />

16-18 persoane, pe lângă fochist şi mec<strong>ani</strong>c. Ziua <strong>de</strong> lucru era <strong>de</strong><br />

15 ore, fiecare muncitor cunoscându-şi atribuţiunile. Stăpâna casei<br />

şi servitoarea erau ocupate cu pregătirea şi servirea meselor: micul<br />

<strong>de</strong>jun la ora 7, masa <strong>de</strong> prânz între 12 şi 13, apoi o gustare la ora<br />

17, iar cina la încetatul lucrului. Muncitorii erau plătiţi în cereale.<br />

Uneori ţăr<strong>ani</strong>i vin<strong>de</strong>au în avans grâu morilor, astfel încât acesta<br />

era transportat direct <strong>de</strong> la batoză la moară. Restul era urcat în<br />

podul casei.<br />

Toamna, după ce miriştea a fost arată, începea cea <strong>de</strong>-a<br />

doua mare camp<strong>ani</strong>e <strong>de</strong> recoltare: cea a porumbului. Şi pentru<br />

aceasta era nevoie <strong>de</strong> forţă <strong>de</strong> muncă din exterior. Echipele,<br />

cuprinzând <strong>de</strong> regulă opt persoane, erau formate din români sau<br />

bulgari. Plata era negociată la început, iar hrana era întot<strong>de</strong>auna<br />

asigurată <strong>de</strong> proprietarul pământului. Muncitorii <strong>de</strong>pănuşau<br />

ştiuleţii pe loc, apoi tăiau cocenii (tuleii) şi îi legau în snopi cu<br />

legători făcute din papură şi îi ridicau în picioare, grupându-i câte<br />

10-15 la un loc. Gospodarul şi argatul cărau ştiuleţii <strong>de</strong> porumb<br />

acasă şi îi urcau în hambar. O parte din porumb era culeasă <strong>de</strong><br />

gospodar cu ai săi, fără a <strong>de</strong>pănuşa ştiuleţii. Depănuşatul se făcea<br />

seara, în ajutor venind vecinii, ru<strong>de</strong>le şi prietenii. Timpul trecea<br />

repe<strong>de</strong> cu cântece vesele şi cu glume. Lucrul înceta când ceasul<br />

din turnul bisericii bătea ora 10 (22).<br />

În <strong>Biled</strong> porumbul se cultiva în exclusivitate pentru nutreţ.<br />

Populaţia germană nu gătea mămăligă sau mălai. Se cultivau însă<br />

soiuri speciale <strong>de</strong> porumb pentru fiert şi pentru floricele, apreciate<br />

nu numai <strong>de</strong> copii, ci şi <strong>de</strong> adulţi.<br />

Pănuşile fine erau folosite pentru umplerea saltelelor din<br />

paturi. Restul pănuşilor şi tuleii formau hrana vacilor şi a oilor.<br />

Cocenii şi ciocălăii erau folosiţi pentru foc în sobele şi plitele <strong>de</strong><br />

gătit. Sătenii săraci, fără pământ, aveau posibilitatea să-şi câştige<br />

hrana pentru vacă şi materialul <strong>de</strong> foc tăind tuleii <strong>de</strong> pe care<br />

fuseseră rupţi ştiuleţii cu pănuşi cu tot. Ei primeau jumătate din<br />

tuleii tăiaţi şi legaţi.<br />

53


Foto 7 La arat<br />

Terenul era eliberat şi arat pentru că la începutul lunii<br />

noiembrie trebuia semănat grâul. Dacă mai era timp şi vremea era<br />

bună, se transporta gunoi pe câmp şi se ara, astfel încât la sfârşitul<br />

lunii octombrie ţăr<strong>ani</strong>i îşi încheiau anul agricol.<br />

6.2 Plantele industriale<br />

6.2.1 Cânepa<br />

După anul 1716 cultivarea cânepii era monopol <strong>de</strong> stat.<br />

Datorită pământului fertil, dar mai ales datorită apei<br />

existente aici, cânepa a ocupat suprafeţe mari <strong>de</strong> teren la <strong>Biled</strong>. Nu<br />

întâmplător aici s-a construit prima fabrică <strong>de</strong> cânepă din Banat.<br />

Cânepa se semăna la fel <strong>de</strong> <strong>de</strong>s ca şi grâul, plantele ajungând până<br />

la doi metri înălţime. Plantele tăiate erau lăsate în mănunchiuri să<br />

se usuce, pentru ca frunzele să se scuture mai uşor. După<br />

scuturarea frunzelor, cânepa se lega în snopi şi se punea la „topit”<br />

în apă, iar la sfârşitul verii se spăla şi se punea la uscat. O dată<br />

cânepa uscată, intrau în funcţiune meliţele care zdrobeau învelişul<br />

lemnos al tulpinilor, eliberând fuiorul. O dată cu înfiinţarea<br />

54


fabricii <strong>de</strong> cânepă, meliţatul a fost preluat <strong>de</strong> maşini. Mai ales în<br />

lunile <strong>de</strong> iarnă femeile torceau cânepa la vârtelniţe (roţi <strong>de</strong> tors) cu<br />

pedală, obţinând fire <strong>de</strong> grosimi diferite. Materialul obţinut era<br />

dus la ţesători. În perioada 1920-1930 în <strong>Biled</strong> mai existau două<br />

războaie <strong>de</strong> ţesut la Dominik Weber (nr. 663) şi la Peter Gebel (nr.<br />

585) care ţeseau pânză groasă pentru saci şi saltele şi pânză mai<br />

subţire pentru prosoape, cearşafuri sau chiar pentru îmbrăcăminte.<br />

6.2.2 Tutunul<br />

În <strong>Biled</strong> trăiau şi oameni care aveau puţin sau nu aveau<br />

<strong>de</strong>loc pământ. Cei care nu erau negustori sau meseriaşi doreau să<br />

fie şi ei in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi şi să-şi câştige pâinea în agricultură. Statul<br />

le-a oferit această posibilitate prin cultivarea tutunului. Statul, care<br />

<strong>de</strong>ţinea monopolul asupra tutunului, <strong>de</strong>semna localităţile care<br />

aveau voie să cultive tutun. Printre acestea se număra şi <strong>Biled</strong>ul.<br />

În lunile ianuarie-februarie, reprezentanţi ai societăţii <strong>de</strong> stat<br />

veneau la primărie pentru a încheia contracte cu cei interesaţi şi<br />

dispuşi să cultive tutun. Materialul semincer era distribuit gratuit<br />

cultivatorilor care îl puneau la încolţit. Pe la mijlocul lunii martie<br />

se făceau răsadniţe (Kutsch) care aveau <strong>de</strong> regulă următoarele<br />

dimensiuni: 1 m înălţime, 80-100 cm lăţime şi 6-8 m lungime.<br />

Deoarece era nevoie <strong>de</strong> gunoi <strong>de</strong> grajd mult şi nu toţi îl aveau,<br />

împrumutau <strong>de</strong> la ţăr<strong>ani</strong>i înstăriţi câteva căruţe <strong>de</strong> gunoi şi le<br />

dă<strong>de</strong>au înapoi după ce se începea plantatul. În câmp tutunul era<br />

plantat în rânduri la distanţă <strong>de</strong> 50 cm, între plante lăsându-se o<br />

distanţă <strong>de</strong> 40 cm. Răsadurile erau bine udate, iar în perioada <strong>de</strong><br />

secetă tutunul trebuia irigat. Pentru aceasta în fiecare plantaţie <strong>de</strong><br />

tutun trebuia să existe o fântână, condiţie uşor <strong>de</strong> în<strong>de</strong>plinit, ţinând<br />

cont că la adâncimea <strong>de</strong> 1-1 ½ m se dă<strong>de</strong>a peste apă. Se săpa o<br />

groapă <strong>de</strong> 2 m 2 , se săpau trepte, astfel că apa se scotea direct cu<br />

găleata din fântână. Pe terenurile mai înalte fântânile erau mai<br />

adânci, iar apa se scotea cu găleata legată <strong>de</strong> o frânghie sau se<br />

construia o cumpănă.<br />

55


Tutunul poate atinge o înălţime <strong>de</strong> 170 cm. Frunzele încep<br />

să se maturizeze <strong>de</strong> jos în sus. Inflorescenţele din vârful plantelor<br />

trebuiau rupte, pentru a asigura frunzelor o calitate superioară.<br />

Frunzele <strong>de</strong> tutun erau culese dimineaţa, balotate şi transportate<br />

acasă, un<strong>de</strong>, la umbră, erau înşirate pe sfori <strong>de</strong> 3 ½ -4 m lungime,<br />

iar apoi atârnate la uscat în şoproane bine aerisite. Important era<br />

ca picăturile <strong>de</strong> ploaie să nu ajungă la frunze, <strong>de</strong>oarece se pătau,<br />

scăzându-le calitatea. Toamna, frunzele uscate erau sortate, legate<br />

în mănunchiuri a câte 25-30 <strong>de</strong> frunze şi puse în cadre <strong>de</strong> lemn.<br />

Cultivatorul <strong>de</strong> tutun era anunţat în care zi trebuie să livreze<br />

marfa, aceasta fiind transportată la Timişoara. Ziua respectivă era<br />

cea mai importantă zi din an <strong>de</strong>oarece existenţa întregii familii<br />

<strong>de</strong>pin<strong>de</strong>a <strong>de</strong> categoria în care era clasificat tutunul livrat.<br />

Deşi comercializarea particulară a tutunului era interzisă,<br />

mulţi fumători veneau direct la cultivatori să-şi cumpere tutunul la<br />

un preţ mai mic <strong>de</strong>cât în comerţ. Această activitate era însă<br />

riscantă: după ce cultivatorii livraseră tutunul, li se făceau<br />

controale, iar dacă se găsea în posesia lor „marfă”, aceasta era<br />

confiscată, „vinovatul” primind şi o amendă usturătoare.<br />

Cânepa şi tutunul s-au cultivat şi în timpul colectivului,<br />

adică până în 1989. Astăzi se mai cultivă tutun doar pe fostul<br />

câmp experimental, numit în prezent „S.N. Tutunul românesc”.<br />

6.2.3 Viţa <strong>de</strong> vie<br />

Coloniştii veniţi din regiunile viticole ale Germ<strong>ani</strong>ei — <strong>de</strong><br />

la Rin şi Mosela — au solicitat Administraţiei Imperiale<br />

permisiunea <strong>de</strong> a cultiva viţă <strong>de</strong> vie şi au primit gratuit terenuri<br />

pentru aceasta. Totodată ei au beneficiat <strong>de</strong> scutire <strong>de</strong> cote, având<br />

în ve<strong>de</strong>re că viţa <strong>de</strong> vie este productivă abia în al treilea an.<br />

În <strong>Biled</strong> nici un ţăran nu s-a ocupat în exclusivitate cu<br />

cultivarea viţei <strong>de</strong> vie.<br />

După instaurarea regimului comunist viile au dispărut, viţa<br />

<strong>de</strong> vie cultivându-se doar în grădinile sau curţile din localitate.<br />

56


6.2.4 Sfecla <strong>de</strong> zahăr<br />

În perioada C.A.P-ului se cultivau suprafeţe importante cu<br />

sfeclă <strong>de</strong> zahăr. La răritul şi prăşitul sfeclei erau obligaţi să<br />

participe şi nemembrii C.A.P. care doreau să-şi <strong>de</strong>a copiii la<br />

grădiniţa germană care funcţiona în cadrul grădiniţei C.A.P-ului.<br />

Din 1989 până în prezent suprafeţele <strong>de</strong> teren cultivate cu<br />

sfeclă <strong>de</strong> zahăr s-au redus consi<strong>de</strong>rabil, unul din motive fiind şi<br />

închi<strong>de</strong>rea fabricii <strong>de</strong> zahăr <strong>de</strong> la Timişoara.<br />

După 1989, foştii proprietari <strong>de</strong> teren din <strong>Biled</strong> care mai<br />

sunt în localitate sau în ţară au primit pământul înapoi. De<br />

asemenea, celor care au fost împroprietăriţi după război cu 5<br />

hectare <strong>de</strong> pământ li s-a înapoiat terenul. Au fost împroprietăriţi şi<br />

foştii membri C.A.P.. Bucuria a fost mare, dar mulţi s-au lovit <strong>de</strong><br />

neputinţa lucrării pământului din cauză că nu <strong>de</strong>ţineau maşini<br />

agricole. Au apărut astfel asociaţiile agricole care lucrează<br />

pământul în parte. Multe persoane şi-au vândut pământul.<br />

În localitate funcţionează în prezent următoarele asociaţii<br />

agricole existente în evi<strong>de</strong>nţa Primăriei:<br />

S.C. COMCEREAL S.A.<br />

S.C. AGROMEC S.A.<br />

S.C. MECAGROBIL S.A.<br />

S.C. ILIMOTIM S.A.<br />

S.C. MARACANA S.A.<br />

S.C. AGROSIL S.R.L.<br />

Pe lângă acestea, o importantă suprafaţă <strong>de</strong> teren este<br />

lucrată <strong>de</strong> asociaţii familiale. Cea mai mare astfel <strong>de</strong> asociaţie este<br />

cea a familiei Supuran (631,77 ha). Alte asociaţii familiale sunt:<br />

fam. Zbârcea, fam. Pop Liviu, fam. Sebestien, fam. Indrei, fam.<br />

Klein, fam. Csonti, fam. Nicoară, fam. Borza, fam. Moţ, fam.<br />

Suciu, fam. Leahu etc.<br />

Terenul arabil extravilan al localităţii <strong>Biled</strong> este <strong>de</strong><br />

3095,91 ha. Sectorul vegetal este dominat <strong>de</strong> culturile <strong>de</strong> porumb,<br />

grâu şi orz. Celelalte culturi — floarea soarelui, sfecla <strong>de</strong> zahăr,<br />

57


cartofii — ocupă suprafeţe mici, iar culturi ca tutunul, cânepa,<br />

soia şi inul au dispărut sau se cultivă pe suprafeţe foarte mici.<br />

După 1990 producţiile la hectar au scăzut datorită preţului<br />

ridicat al seminţelor, al îngrăşămintelor, al pestici<strong>de</strong>lor şi al<br />

lucrărilor agricole. Un an bun pentru agricultura din <strong>Biled</strong> a fost,<br />

totuşi, anul 2001 când s-au obţinut în medie următoarele<br />

producţii:<br />

<br />

<br />

<br />

<br />

grâu: 4500 kg / ha<br />

porumb: 7000 kg / ha<br />

floarea soarelui: 1700 kg / ha<br />

soia: 1800 kg / ha.<br />

Anul 2005 nu promite recolte prea bune, în mare parte datorită<br />

faptului că din cauza ploilor abun<strong>de</strong>nte din această primăvară pe<br />

suprafeţe mari bălteşte apa.<br />

58


7 Meşteşugarii<br />

Printre coloniştii germ<strong>ani</strong> stabiliţi în Billiet se afla şi un<br />

fierar, dar el nu avea scule. De aceea primarul Kaspar Hann a<br />

adresat o cerere Administraţiei teritoriale din Timişoara prin care<br />

solicita un împrumut în b<strong>ani</strong> pentru amenajarea unei fierării care<br />

era necesară localităţii. Cererea a fost aprobată şi i s-a sugerat<br />

fierarului să-şi procure sculele necesare <strong>de</strong> la fierarul din<br />

Bruckenau.<br />

În toamna anului 1766 brutarul Johann Kraft s-a stabilit<br />

într-o casă rămasă goală în Billiet şi a aprovizionat locuitorii cu<br />

pâine.<br />

La 9 ianuarie 1767 rotarul Johann Hay<strong>de</strong>fel<strong>de</strong>r, colonist în<br />

Billiet, solicită un împrumut pentru a-şi putea exercita meseria. În<br />

anul 1768 se mai stabileşte la Billiet un rotar: colonistul Niklas<br />

Kunzow.<br />

Tot meseriaş era consi<strong>de</strong>rat şi felcerul Max Scholz care a<br />

murit în 1773 şi a cărui văduvă, Eleonora Schulz, i-a preluat<br />

activitatea.<br />

Despre meşteşugurile şi meşteşugarii comunei din <strong>ani</strong>i<br />

următori nu s-au mai păstrat date şi documente. Cert este că<br />

meşteşugurile, comerţul şi industria au fost promovate <strong>de</strong><br />

populaţia germană în tot Banatul.<br />

În cartea sa Istoria industriei şi a comerţului, apărută în<br />

anul 1842 la Pesta, istoricul maghiar Michael Horvath afirma<br />

următoarele:<br />

În exclusivitate germ<strong>ani</strong>i au fost promotorii industriei şi ai<br />

civilizaţiei naţionale, numai ei practicau cu hărnicia necesară<br />

acele meserii care îi storceau naturii comorile, agricultura şi<br />

exploatarea minieră, meşteşugurile şi comerţul erau principalele<br />

lor ocupaţii […] germ<strong>ani</strong>i au fost, prin hărnicia lor<br />

meşteşugărească şi mercantilă, exemplele şi călăuzele<br />

59


maghiarilor, conducându-i la izvoarele bunăstării (Horvath<br />

1842: 232, cit. după Klein 1980: 387). 11<br />

Breslele meseriaşilor erau cunoscute <strong>de</strong>ja din evul mediu<br />

şi au rămas timp <strong>de</strong> sute <strong>de</strong> <strong>ani</strong> apărătoarele drepturilor cetăţeneşti<br />

şi purtătoarele bunăstării materiale a membrilor lor.<br />

Este uşor <strong>de</strong> înţeles că meseriaşii veniţi din Imperiul<br />

German în Banat au căutat să se org<strong>ani</strong>zeze şi aici cât mai repe<strong>de</strong><br />

în bresle. Acest lucru nu li s-a permis însă <strong>de</strong>cât la începutul<br />

secolului al XIX-lea. Ca urmare, în perioada 1815-1829, în<br />

Timişoara s-au constituit şaptesprezece bresle.<br />

Conform consemnărilor din anul 1828 ale notarului din<br />

Billiet, în localitate existau pe atunci 27 <strong>de</strong> meseriaşi (cf. Klein<br />

1980: 387). Din <strong>de</strong>scrierea localităţii din <strong>ani</strong>i 1859/60 rezultă că în<br />

avea vreme exista aici o asociaţie a breslelor având un conducător<br />

şi un locţiitor al acestuia. Din documente nu reiese însă numărul<br />

membrilor asociaţiei. Cert este faptul că numărul meseriaşilor<br />

creştea <strong>de</strong> la an la an. Pe lângă meseriile mai vechi (fierar, rotar,<br />

brutar, frizer, felcer) au apărut şi meserii noi: ţesător, pălărier,<br />

frânghier, şelar, curelar, tăbăcar, dărăcar, strungar în lemn,<br />

tâmplar şi altele.<br />

Foto 8 Fierǎria Wagner<br />

11 Traducerea noastră.<br />

60


Pe lângă meseriaşii localnici existau şi meseriaşi nomazi<br />

care mergeau din sat în sat, din casă în casă, executând lucrări <strong>de</strong><br />

reparaţii.<br />

În anul 1872 breslele au fost <strong>de</strong>sfiinţate, dar au apărut<br />

cooperativele meşteşugăreşti care ulterior, în anul 1884, s-au<br />

transformat în corporaţii meşteşugăreşti.<br />

În acea vreme era obiceiul ca tinerii care au învăţat o<br />

meserie să plece în lume pentru a ve<strong>de</strong>a şi a învăţa tot ce se poate<br />

în meseria respectivă. Astfel călătoreau prin Austro-Ungaria,<br />

Germ<strong>ani</strong>a şi chiar Franţa. Se opreau acolo un<strong>de</strong> cre<strong>de</strong>au că au<br />

ceva <strong>de</strong> învăţat. Succesele nu au întârziat să apară. Meşterii din<br />

Billed, cu experienţa acumulată în lume, au <strong>de</strong>venit renumiţi nu<br />

numai în localitate, ci şi în împrejurimi. Ucenici din întreg<br />

comitatul, <strong>de</strong> diferite naţionalităţi (germ<strong>ani</strong>, români, maghiari şi<br />

sârbi), care doreau să înveţe o meserie veneau la meşterii din<br />

Billed.<br />

După cum afirma Jakob Gallo (1980:388) într-un articol<br />

din Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in Quellen<br />

und Dokumenten 1765-1980, în anul 1905 s-a înfiinţat Alianţa<br />

meseriaşilor din Billed, având scopul <strong>de</strong> a reprezenta interesele<br />

meseriaşilor în instanţă. Statutul alianţei era conceput în limba<br />

maghiară. Comitetul <strong>de</strong> conducere era format din: Josef Sla<strong>de</strong>k,<br />

Peter Welter, Josef Lafleur şi Johann Donawell. Sediul<br />

org<strong>ani</strong>zaţiei era în sala mică <strong>de</strong> la etajul actualului Cămin Cultural<br />

şi era dotat cu două mese <strong>de</strong> biliard, jocuri <strong>de</strong> şah şi domino,<br />

precum şi literatură <strong>de</strong> specialitate şi ziare. Membrii alianţei<br />

puteau petrece acolo clipe <strong>de</strong> <strong>de</strong>stin<strong>de</strong>re în zilele <strong>de</strong> sărbătoare sau<br />

duminica. În fiecare an, înainte <strong>de</strong> începerea Postului Mare, în sala<br />

mare avea loc „balul maiştrilor”.<br />

În anul 1927 s-a înfiinţat o a doua org<strong>ani</strong>zaţie cu numele<br />

<strong>de</strong> „Bille<strong>de</strong>r Gewerbekorporation” (Corporaţia meseriaşilor din<br />

<strong>Biled</strong>). Comitetul <strong>de</strong> conducere era format din: Anton Sehi, Peter<br />

Reinert şi Josef Sieber. Cele două org<strong>ani</strong>zaţii au fuzionat în anul<br />

1939, iar în componenţa noului comitet <strong>de</strong> conducere intrau:<br />

Jakob Schnei<strong>de</strong>r, Jakob Gallo şi Peter Neumann. Documentele<br />

61


eferitoare la activităţile acestei org<strong>ani</strong>zaţii au fost distruse în<br />

timpul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial.<br />

După război, în anul 1949, s-a înfiinţat o „Fe<strong>de</strong>raţiune <strong>de</strong><br />

Meseriaşi”, având 50 <strong>de</strong> membri şi fiind condusă <strong>de</strong>: Jakob Gallo,<br />

Adam Lind, Peter Karl şi Peter Ballmann. Viaţa acestei org<strong>ani</strong>zaţii<br />

a fost foarte scurtă: un an. Autorităţile comuniste au învinuit<br />

fe<strong>de</strong>raţiunea <strong>de</strong> activitate politică subversivă şi au dispus<br />

<strong>de</strong>sfiinţarea ei şi sigilarea sediului <strong>de</strong> lângă casa parohială<br />

catolică.<br />

Franz Klein (1980: 390-391) prezintă o listă cu meseriaşii<br />

şi comercianţii din localitate până la anul 1944 12 :<br />

Brutari: 5<br />

Materiale <strong>de</strong> construcţii şi lemne <strong>de</strong> foc: 3<br />

Fântânari: 1<br />

Croitorese: 18<br />

Croitori: 16<br />

Strungari în lemn: 2<br />

Producători <strong>de</strong> oţet: 2<br />

Vopsitori: 1<br />

Dogari: 3<br />

Măcelari: 17<br />

Frizeri: 17<br />

Restaurante: 13<br />

Tăbăcari: 4<br />

Bijutieri: 1<br />

Moaşe: 3<br />

Tăietor <strong>de</strong> lemne: 1<br />

Pălărieri: 2<br />

Confecţioner <strong>de</strong> pieptene: 1<br />

Comercianţi: 21<br />

Cinematograf: filme mute: 3; din 1938 filme sonore: 1<br />

Cofetărie: 1<br />

Zugravi: 6<br />

Zidari: 9<br />

12 După numele persoanelor urmează numerele <strong>de</strong> casă ale meseriaşilor sau ale<br />

atelierelor, respectiv prăvăliilor.<br />

62


Lăcătuşi-mec<strong>ani</strong>ci: 11<br />

Maiştri-morari: 4<br />

Fotografi: 2<br />

Hornar: 1<br />

Curelari şi selari: 3<br />

Fierari: 18<br />

Mori <strong>de</strong> urluit: 3<br />

Cizmari: 14<br />

Cazane <strong>de</strong> ţuică: 4<br />

Frânghieri: 3<br />

Sifonari: 2<br />

Pietrari: 2<br />

Tinichigii: 5<br />

Tricoteze: 2<br />

Tapiţer: 1<br />

Tâmplari: 15<br />

Ceasornicar: 1<br />

Rotari: 9<br />

Ţesători: 2<br />

Dulgheri: 4<br />

Daracuri: 2<br />

Lista meseriilor şi meseriaşilor nu este completă, negăsindu-se<br />

documente complete în acest sens.<br />

63


8 Dezvoltarea industriei<br />

Prin poziţia sa, pe şoseaua Timişoara — Cenad, prin faptul<br />

că avea gară, <strong>Biled</strong>ul a fost o localitate favorabilă <strong>de</strong>zvoltării<br />

industriei, <strong>de</strong>şi agricultura a rămas pe primul loc în ceea ce<br />

priveşte ocupaţia oamenilor.<br />

Pionierii industriei au fost die Roßmühlen (morile cu cai).<br />

Prima astfel <strong>de</strong> moară a funcţionat pe locul un<strong>de</strong> se află astăzi<br />

numărul <strong>de</strong> casă 197, încă din anul 1769. Johann Herbst şi<br />

Nikolaus Krier au fost proprietarii primei mori acţionate <strong>de</strong> cai.<br />

În <strong>de</strong>cursul timpului au mai apărut în <strong>Biled</strong> următoarele<br />

mori (cf. Klein 1980: 396):<br />

Johann Donawell şi Peter Decker (nr. 17)<br />

Johann Pfeiffer (nr. 282)<br />

Peter Hubert (nr. 445)<br />

Josef Franck (nr. 525)<br />

Nikolaus Schortje (nr. 597, uleiniţă)<br />

Nikolaus Müller (nr. 162, moară <strong>de</strong> apă)<br />

Peter Welter (nr. 486).<br />

Cea mai mare şi cea mai importantă moară din <strong>Biled</strong> a fost<br />

moara Ballmann (224), numită astfel după ultimul proprietar.<br />

Jakob Ballmann, născut în anul 1891 în Uihei, a învăţat meseria<br />

<strong>de</strong> fierar. În anul 1907 a emigrat în Statele Unite, ca <strong>de</strong> altfel mulţi<br />

alţi bănăţeni. Acolo a acumulat experienţă profesională şi<br />

cunoştinţe teoretice în domeniul morăritului. Întors în ţară<br />

cumpără în anul 1915 moara familiei Lenhardt care avea probleme<br />

financiare. După închi<strong>de</strong>rea acestei mori, noul proprietar<br />

achiziţionează în 1918 şi moara familiei Gergen, construită în<br />

1890. Pentru că această moară era dotată necorespunzător din<br />

punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al tehnicii, o mo<strong>de</strong>rnizează, astfel încât moara<br />

<strong>de</strong>vine una din cele mai mo<strong>de</strong>rne mori din Banat. Capacitatea<br />

morii era <strong>de</strong> 25 tone <strong>de</strong> cereale pe zi. În <strong>ani</strong>i treizeci capacitatea<br />

morii a crescut.<br />

64


În anul 1921 Jakob Ballmann a încercat să convingă<br />

locuitorii <strong>Biled</strong>ului <strong>de</strong> necesitatea introducerii curentului electric<br />

în localitate, dar nu a avut succes, astfel încât moara a continuat să<br />

funcţioneze cu un motor Diesel. Abia după conectarea localităţii<br />

la reţeaua <strong>de</strong> înaltă tensiune moara a trecut la funcţionarea cu<br />

electromotoare. Moara şi-a continuat activitatea şi după<br />

naţionalizare, ca moară <strong>de</strong> stat, fiind una dintre morile cele mai<br />

bune din Banat. Din păcate astăzi această moară nu mai există.<br />

O altă moară importantă a fost cea a fraţilor Steiner. Ei au<br />

cumpărat în anul 1911 moara construită în <strong>ani</strong>i 1901-1902 <strong>de</strong><br />

familia Parzer din Lovrin. Fraţii Steiner au mo<strong>de</strong>rnizat în etape<br />

moara, i-au adăugat şi o moară pentru urlău, iar în <strong>ani</strong>i treizeci o<br />

fabrică <strong>de</strong> oţet. 13 După naţionalizare, clădirile <strong>de</strong> la numărul 450<br />

au adăpostit birourile şi atelierele S.M.A.-ului 14 . După revoluţia<br />

din <strong>de</strong>cembrie 1989 S.M.A.-ul a fost <strong>de</strong>sfiinţat.<br />

Cea mai mică moară a fost cea a familiei Sla<strong>de</strong>k, dar<br />

această moară a dat faliment. Familia Sla<strong>de</strong>k şi-a încercat norocul<br />

şi cu producerea gheţii artificiale; nici în acest domeniu nu a avut<br />

însă succes <strong>de</strong>oarece măcelăriile şi restaurantele îşi aveau<br />

propriile pivniţe cu gheaţă.<br />

8.1 Fabrica <strong>de</strong> cărămidă<br />

În anul 1905, evreul Ignaz Tenner construieşte la <strong>Biled</strong><br />

fabrica <strong>de</strong> cărămidă (Ziegelei), iar în 1913 i-o vin<strong>de</strong> lui Johann<br />

Glaß. Datorită concurenţei fabricilor din Cărpiniş şi Jimbolia,<br />

fabrica se închi<strong>de</strong>.<br />

În anul 1936 Anton Sehi <strong>de</strong>vine asociatul fraţilor Johann şi<br />

Adam Glaß şi fabrica este mo<strong>de</strong>rnizată, iar cărămida produsă aici<br />

găseşte cumpărători. Mulţi locuitori au găsit un loc <strong>de</strong> muncă aici,<br />

iar vara erau angajaţi sezonieri şi muncitori străini <strong>de</strong> localitate.<br />

13 În data <strong>de</strong> 27 octombrie la această moară a avut loc un acci<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> muncă al<br />

cărui victimă a fost muncitorul Willi Hegyi.<br />

14 S.M.A. – Staţiunea pentru mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii.<br />

65


După cel <strong>de</strong>-al doilea război mondial şi fabrica <strong>de</strong> cărămidă a fost<br />

naţionalizată, <strong>de</strong>venind proprietatea statului român. Fabrica <strong>de</strong><br />

cărămidă a continuat să funcţioneze până după evenimentele din<br />

1989.<br />

8.2 Fabrica <strong>de</strong> cherestea<br />

În anul 1922, Johann Klein şi Gergen au înfiinţat o fabrică<br />

<strong>de</strong> cherestea. Aici, în aşa numitul „Bahnspitz” (colţul gării),<br />

găseau lemn <strong>de</strong> construcţie, scânduri, şipci nu numai bilezenii, ci<br />

şi locuitorii satelor învecinate. Întreprin<strong>de</strong>rea a cunoscut o<br />

perioadă <strong>de</strong> înflorire în <strong>ani</strong>i următori, timp în care suprafaţa <strong>de</strong><br />

amplasare a <strong>de</strong>venit prea mică. Astfel, dincolo <strong>de</strong> calea ferată, în<br />

faţa gării, a fost construită o nouă fabrică <strong>de</strong> cherestea, cu<br />

aparatură mo<strong>de</strong>rnă şi cu legătură proprie la calea ferată. Firma s-a<br />

numit „Gebrü<strong>de</strong>r Klein A.G.” şi a avut o activitate bogată,<br />

asigurând nu numai materialul lemnos pentru construcţii, ci şi<br />

lemne <strong>de</strong> foc pentru toată zona. În urma crizei economice<br />

internaţionale dintre <strong>ani</strong>i 1928-1930 firma a dat faliment. Un an<br />

mai târziu, în 1931, firma este cumpărată <strong>de</strong> la Asociaţia Bancară<br />

Bănăţeană <strong>de</strong> către fraţii Roman şi repusă în funcţiune cu foştii<br />

muncitori şi patroni. Numele fabricii s-a modificat: „Gebrü<strong>de</strong>r<br />

Roman A.G.”. Materia primă pentru gater era adusă din zona<br />

Sibiului. Erau prelucrate în special răşinoasele care erau apoi<br />

<strong>de</strong>pozitate şi ulterior tăiate la dimensiunile solicitate <strong>de</strong> clienţi. Se<br />

găsea aici şi lemnul necesar diferiţilor meseriaşi, dar şi lemnul <strong>de</strong><br />

foc pentru întreaga localitate. Fabrica <strong>de</strong>ţinea două gatere puse în<br />

funcţiune <strong>de</strong> maşini cu aburi. Buna <strong>de</strong>servire a clienţilor a dus<br />

faima fabricii <strong>de</strong> cherestea din <strong>Biled</strong> şi peste hotarele Banatului.<br />

Statul român a făcut comenzi aici pentru căile ferate. Fabrica avea<br />

până la 40 <strong>de</strong> angajaţi. În anul 1944 întreprin<strong>de</strong>rea a fost<br />

confiscată <strong>de</strong> stat şi abia din 1946 şi-a reluat activitatea sub<br />

numele <strong>de</strong> „Blirom”, la conducerea ei aflându-se foştii patroni.<br />

Doi <strong>ani</strong> mai târziu, în 1948, fabrica a fost închisă din lipsă <strong>de</strong><br />

materie primă. Ani la rând, pe locul respectiv a funcţionat<br />

66


<strong>de</strong>pozitul <strong>de</strong> lemne <strong>de</strong> foc şi <strong>de</strong> cărbuni , apoi acesta a dispărut,<br />

făcând loc birourilor şi hambarelor Bazei <strong>de</strong> recepţie a cerealelor.<br />

8.3 Fabrica <strong>de</strong> cânepă<br />

În anul 1924 a fost înfiinţată la <strong>Biled</strong> o întreprin<strong>de</strong>re cu<br />

<strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „Banater Hanfindustrie A.G.” (Industria <strong>de</strong> cânepă<br />

din Banat). Un rol important în înfiinţarea acestei fabrici l-a avut<br />

inginerul localnic Hans Pierre. Întreprin<strong>de</strong>rea era o societate<br />

particulară pe acţiuni, acţionarii fiind agricultorii din <strong>Biled</strong> şi<br />

Banca Comercială Şvăbească.<br />

Startul a fost promiţător, iar agricultorii au trecut la<br />

cultivarea cânepii care le promitea câştiguri substanţiale. Dar şi<br />

această întreprin<strong>de</strong>re a căzut victima marii crize economice,<br />

oprindu-şi activitatea în anul 1930. Un consorţiu bancar evreiesc a<br />

cumpărat fabrica şi i-a schimbat <strong>de</strong>numirea în „Dauerbach und<br />

Maus”. După reparaţii capitale şi dotare cu maşini şi utilaje noi,<br />

fabrica şi-a reînceput activitatea în 1934. Nu numai numeroşi<br />

bilezeni au găsit aici un loc <strong>de</strong> muncă, ci şi muncitori din zona<br />

Nădlacului, aceştia primind din partea întreprin<strong>de</strong>rii şi locuinţe<br />

(Casa Mare).<br />

Prin achiziţionarea <strong>de</strong> maşini şi generatoare performante,<br />

în anul 1937 fabrica <strong>de</strong> cânepă a preluat sarcina <strong>de</strong> a furniza<br />

întregii comune energie electrică.<br />

Din 1940 fabrica a <strong>de</strong>venit din nou societate pe acţiuni,<br />

funcţionând în această calitate până în 1945 când a trecut în<br />

proprietatea statului. Activitatea fabricii s-a intensificat, materia<br />

primă provenind nu numai <strong>de</strong> la C.A.P.-ul din localitate şi din<br />

localităţile vecine, ci chiar şi din alte ţări. Prin hărnicia lor, mulţi<br />

locuitori ai Casei Mari au reuşit să-şi adune b<strong>ani</strong> pentru a-şi<br />

cumpăra case în <strong>Biled</strong>. Pentru copiii angajaţilor, fabrica a înfiinţat<br />

în anul 1961 o grădiniţă în Strada Gării, nr. 543. Din păcate după<br />

1989 fabrica şi-a încetat activitatea şi este pe cale <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni o<br />

ruină.<br />

67


8.4 Electricitatea<br />

Din iniţiativa unor bilezeni progresişti, în anul 1936 a luat<br />

fiinţă Cooperativa Agricolă <strong>de</strong> Electicitate <strong>Biled</strong><br />

(„Landwirtschaftliche Elektrizitätsgenossenschaft Billed”),<br />

avându-l ca preşedinte pe Anton Sehi, iar ca secretar pe Peter<br />

Hehn, urmaţi <strong>de</strong> Nikolaus Mangold şi Heinrich Schaljo. Membrii<br />

consiliului <strong>de</strong> administraţie au fost: dr. Michael Ortinau (nr. 229),<br />

Josef Reiter (nr. 363), Johann Ballmann (nr. 562), Nikolaus Mann<br />

(nr. 474), fraţii Steiner ( nr. 450), Johann Braun (nr. 299) şi<br />

Nikolaus Klein (nr. 464). La înfiinţare cooperativa număra 350 <strong>de</strong><br />

membri.<br />

De curent electric puteau beneficia numai membrii care şiau<br />

achitat contribuţia. Pentru a crea posibilitatea <strong>de</strong> a beneficia <strong>de</strong><br />

curent electric şi membrilor cu posibilităţi materiale mo<strong>de</strong>ste, s-a<br />

găsit soluţia achitării contribuţiei în rate. Deoarece capitalul<br />

obţinut din contribuţia membrilor nu era suficient, s-a recurs la un<br />

credit pus la dispoziţie, fără dobândă, <strong>de</strong> 40 dintre membrii<br />

cooperativei.<br />

Producătorul şi distribuitorul curentului electric era<br />

Fabrica <strong>de</strong> cânepă. Lucrările <strong>de</strong> instalare a reţelei au fost<br />

supravegheate <strong>de</strong> inginerul Rewes din Timişoara, iar <strong>de</strong> lucrările<br />

interioare s-a ocupat Josef Wittner. Lucrările au <strong>de</strong>marat în anul<br />

1936, fiind încheiate în iarna lui 1937. Se aflau în localitate şi<br />

mulţi sceptici care nu cre<strong>de</strong>au în reuşita acţiunii, însă la 31<br />

<strong>de</strong>cembrie 1937 reţeaua era gata <strong>de</strong> utilizare, iar la orele 18 toată<br />

localitatea s-a „luminat”. La început au existat şi unele <strong>de</strong>fecţiuni,<br />

dar cu timpul acestea au fost remediate.<br />

Într-o adunare generală membrii cooperativei au hotărât<br />

înfiinţarea unui magazin propriu un<strong>de</strong> puteau fi cumpărate<br />

electromotoare, aparate electrocasnice, material necesar instalaţiei<br />

electrice. În anul următor consumul <strong>de</strong> curent electric a fost <strong>de</strong><br />

200 %, iar la finele anului 1939 cooperativa îşi achitase datoriile<br />

la creditori, înregistrând chiar un profit. Printre primii utilizatori<br />

<strong>de</strong> electromotoare s-au numărat agricultorii Hans Braun (nr. 469),<br />

68


Jakob Krier (nr. 476), Jakob Lenhardt (nr. 562) şi meseriaşii Franz<br />

Klein (nr. 234) şi Josef Scholz (nr. 543).<br />

Creşterea consumului <strong>de</strong> electricitate a dus la scă<strong>de</strong>rea<br />

preţului curentului electric, curentul electric produs la <strong>Biled</strong> fiind<br />

cel mai ieftin din Banat.<br />

În anul 1940 reţeaua electrică număra 35 km, montarea<br />

făcându-se la frontonul caselor. Transformatorul se afla în centrul<br />

localităţii, lângă restaurantul Gustav Kunst. Bilezenii au beneficiat<br />

<strong>de</strong> curent electric chiar şi în <strong>ani</strong>i războiului. În anul 1945 fabrica<br />

<strong>de</strong> cânepă nu a mai putut livra curent electric comunei, astfel încât<br />

Cooperativa <strong>de</strong> Electricitate a achiziţionat un motor Diesel <strong>de</strong> 80<br />

P.S. pe care l-a instalat în remiza pompierilor (nr. 300) şi a început<br />

să producă electricitate cu două generatoare. Uzina electrică avea<br />

doi angajaţi: Adalbert Rauch (electrician) şi Georg Lauer<br />

(maşinist). În <strong>ani</strong>i cincizeci cooperativa a fost <strong>de</strong>sfiinţată, iar uzina<br />

a trecut în proprietatea primăriei, pentru ca în 1952 să <strong>de</strong>vină<br />

proprietatea statului. Au existat în acest timp şi perioa<strong>de</strong> în care<br />

locuitorii n-au beneficiat <strong>de</strong> curent electric. În anul 1958 a început<br />

conectarea localităţii la reţeaua electrică <strong>de</strong> înaltă tensiune. Pe<br />

străzi au apărut stâlpii <strong>de</strong> beton (cf. Klein 1980: 403-404).<br />

8.5 Industria în prezent<br />

Cu regret trebuie să constatăm că industria era mult mai<br />

<strong>de</strong>zvoltată în trecut <strong>de</strong>cât este în prezent. Fabrica <strong>de</strong> cânepă este<br />

închisă, fabrica <strong>de</strong> cărămidă la fel. Moara a ars până în temelii.<br />

A rămas Rampa <strong>Biled</strong> (S.C. Conpet S.A.) care încarcă ţiţei<br />

şi gazolină, având în prezent în jur <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> angajaţi.<br />

La fostul S.M.A. s-a amenajat o întreprin<strong>de</strong>re care produce<br />

obiecte s<strong>ani</strong>tare: S.C. Clagii S.R.L., având patron italian. Aici<br />

lucrează 120 <strong>de</strong> persoane.<br />

O întreprin<strong>de</strong>re mai nouă este S.C. Hawleh S.R.L. care<br />

produce lifturi pentru persoane cu handicap şi un<strong>de</strong> lucrează 70 <strong>de</strong><br />

angajaţi. Patronul acestei întreprin<strong>de</strong>ri este german, iar<br />

întreprin<strong>de</strong>rea a fost construită pe locul morii Ballmann.<br />

69


Foto 9 S.C. Hawleh S.R.L (M. Sandor)<br />

În <strong>Biled</strong> funcţionează şi o uleiniţă cu doi angajaţi: S.C.<br />

Bilexim S.R.L. (nr. 176), patroni fiind familia Orosz.<br />

9 Comerţul în <strong>Biled</strong><br />

În toate <strong>de</strong>scrierile şi în toate articolele din presa vremii<br />

<strong>de</strong>spre <strong>Biled</strong>, se vorbeşte <strong>de</strong>spre înflorirea comerţului cu produse<br />

agricole. Deja la începutul secolului al XIX-lea, <strong>Biled</strong>ul obţinuse<br />

dreptul <strong>de</strong>-a org<strong>ani</strong>za târguri. În <strong>Biled</strong> se org<strong>ani</strong>zau trei târguri<br />

anuale, iar după primul război mondial se ţinea piaţă săptămânală<br />

miercurea.<br />

La piaţa din <strong>Biled</strong> veneau vânzători şi cumpărători şi din<br />

satele învecinate. Marfa consta în special din produse agricole şi<br />

din <strong>ani</strong>male domestice. Pe piaţa săptămânală se puteau cumpăra<br />

fructe, legume, ouă, brânză, păsări şi purcei.<br />

Cea mai mare firmă comercială era firma Ditrich Betsch,<br />

mai târziu Betsch & Kiss <strong>de</strong> la nr. 235, peste drum <strong>de</strong> şcoala<br />

veche. Pe lângă magazinul universal care comercializa marfă <strong>de</strong><br />

tot felul, firma livra mărfuri şi altor prăvălii, având mijloace <strong>de</strong><br />

70


transport proprii. În localitate erau răspândite multe prăvălii, aşa<br />

că gospodinele nu aveau <strong>de</strong> cărat coşurile cu cumpărături prea<br />

<strong>de</strong>parte.<br />

O altă firmă comercială importantă a fost cea a fraţilor<br />

Tenner, magazinul aflându-se în Strada Bisericii la nr. <strong>240</strong>.<br />

Peste drum <strong>de</strong> Primărie, pe locul magazinului mare se afla<br />

magazinul familiei Heinz, care locuia la nr. 416 (actualmente S.C.<br />

Minipres S.R.L.)<br />

Între cele două războaie, în <strong>Biled</strong> existau 8-10 măcelării<br />

care ofereau zilnic carne proaspătă <strong>de</strong> porc şi <strong>de</strong> vită.<br />

După ultimul război mondial şi comerţul a <strong>de</strong>venit<br />

socialist, toate prăvăliile fiind „cooperative”.<br />

Până la construirea magazinului mare, în <strong>ani</strong>i 70,<br />

magazinul universal <strong>de</strong> peste drum <strong>de</strong> şcoala veche oferea<br />

alimente, fieroase, chimicale, textile, încălţăminte şi confecţii.<br />

Prăvălii existau în Viertgasse (Strada a patra) la nr. 115, vânzător<br />

fiind Franz Schulz (nr. 172), în Strada Nouă la nr. 600 era prăvălia<br />

Burian, iar la nr. 640 prăvălia Pritz. În ultimele două, vânzători<br />

erau chiar proprietarii.<br />

Măcelăria a funcţionat în localul în care astăzi este<br />

magazinul Economat al familiei Butaru (nr. 424). Ultimii<br />

măcelari-vânzători din <strong>Biled</strong> au fost Franz Fost şi Franz Krogloth.<br />

Librăria şi-a schimbat <strong>de</strong> mai multe ori localul: mai întâi s-<br />

a aflat în Strada Principală la nr. 416, apoi în Strada Bisericii la nr.<br />

239. După construirea magazinului din centrul comunei, în<br />

clădirea <strong>de</strong> la nr. 235 a funcţionat magazinul <strong>de</strong> metalo-chimice şi<br />

magazinul <strong>de</strong> mobilă. Acesta din urmă s-a mutat mai târziu în<br />

Strada Bisericii la nr. <strong>240</strong>, în locul restaurantului Diduşcă, iar la<br />

nr. 235 s-a mutat librăria care a rămas aici până la <strong>de</strong>sfiinţare,<br />

după 1989.<br />

Pe locul actualului bloc <strong>de</strong> la nr. 355, în <strong>ani</strong>i 60 funcţiona o<br />

lăptărie care aproviziona locuitorii cu produse lactate proaspete.<br />

După <strong>de</strong>sfiinţarea acesteia, cei care nu aveau posibilitatea să ţină<br />

vacă erau nevoiţi să stea la cozi interminabile la magazinul mare<br />

pentru a cumpăra lapte. Untul şi brânzeturile <strong>de</strong>veniseră o raritate.<br />

Magazinul mare avea la parter o alimentară cu autoservire, iar la<br />

71


etaj funcţionau raioanele <strong>de</strong> tricotaje, confecţii, textile şi<br />

încălţăminte.<br />

Şi brutăria comunei şi-a schimbat <strong>de</strong> mai multe ori sediul:<br />

în Strada Gării la nr. 545, în Strada Bisericii la nr. 222<br />

(actualmente casa familiei Udroiu), apoi la nr. 224 (clădirea <strong>de</strong><br />

lângă moară), ca apoi să se mute la nr. 306. Cine nu-şi aminteşte<br />

<strong>de</strong> pâinea raţionalizată din <strong>ani</strong>i 80 când, pentru jumătate <strong>de</strong> pâine<br />

neagră, al cărei miez nu se putea mânca, fiind aproape crud,<br />

trebuia să stai la rând ore în şir?!<br />

În curtea C.A.P-ului s-a amenajat o brutărie, iar magazinul<br />

<strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere era în vechea piaţă. În aceeaşi clădire a funcţionat şi<br />

un aprozar. După 1989 clădirea a fost lăsată în paragină, iar apoi<br />

<strong>de</strong>molată, pe acel loc urmând să se construiască o biserică<br />

ortodoxă. Brutăria a fost vândută. După ce a avut diferiţi patroni,<br />

funcţionează în prezent sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> S.C. Ricarda S.R.L. şi<br />

livrează pâine la schimb (în locul grâului preluat <strong>de</strong> la clienţi), dar<br />

vin<strong>de</strong> şi pe loc sau prin celelalte magazine alimentare din<br />

localitate.<br />

În anul 1938, familia Stefan şi Elisabeth Unger au<br />

construit la nr. 419 un cinematograf, o cofetărie şi un restaurant.<br />

După naţionalizare au continuat să funcţioneze cinematograful şi<br />

cofetăria. Până la plecarea în Germ<strong>ani</strong>a, fostul proprietar a fost<br />

angajat la cofetărie. Actualmente clădirea a fost retrocedată<br />

urmaşilor lui Stefan Unger — familia Klein Edmund şi Dorica<br />

(născută Micluţa).<br />

În prezent locuitorii comunei noastre îşi pot face<br />

cumpărăturile la următoarele unităţi comerciale existente:<br />

<br />

<br />

<br />

<br />

<br />

<br />

Cooperativa <strong>de</strong> Consum (nr. 418) — gestionari:<br />

Andraş (la parter) şi Bugariu Aurelian (la etaj)<br />

S.C. Zoli şi Izabela (nr. 409A) — fam. Moţ<br />

Magazin Mixt „Melinda” (nr. 409) — fam.<br />

Szabo<br />

S.C. Imperial Poro<strong>de</strong>x (nr. 295) — fam. Ivan<br />

S.C. Cora S.R.L. (nr. 354) — fam. Chelu<br />

Magazin Mixt (nr. 438) — fam. Beşliu<br />

72


S.C. Astrid S.R.L. (nr. 81: magazin mixt +<br />

laborator cofetărie) — fam. Klein<br />

Magazin Mixt (nr. 221) — fam. Ganea<br />

S.C. Agrosil S.R.L.(nr. 776) — fam. Gâ<strong>de</strong>a<br />

Economat (nr. 424) — fam. Butaru<br />

Magazin Mixt (nr. 569) — fam. Gagyi<br />

Magazin Mixt (nr. 215) — fam. Maţoi<br />

Magazin Mixt (nr. 528) — fam. Dan Dorinel<br />

Magazin Mixt (nr. 524) — fam. Ruşti<br />

Chioşc „Simina” (în piaţă) — fam. Radu<br />

Chioşc (în curtea Grupului Şcolar Agricol) —<br />

fam. Radu.<br />

Restaurantele din <strong>Biled</strong> sunt:<br />

S.C. Minipres S.R.L. (nr. 416) — fam.<br />

Tomescu<br />

S.C. Rudo S.R.L. (nr. 423: bar + cofetărie) —<br />

fam. Werle<br />

S.C. Cora S.R.L. (nr. 354) — Fam. Chelu<br />

S.C. Plopul Alb (lângă ştrand) — fam. Herbst<br />

Bar Romina (nr. 447) — fam. <strong>Şandor</strong> Sanda<br />

Pentru cumpărături mai importante, precum îmbrăcăminte,<br />

încălţăminte, aparate electrocasnice, mobilă, materiale <strong>de</strong><br />

construcţii, bilezenii trebuie să se <strong>de</strong>plaseze la Timişoara.<br />

În fiecare duminică, în <strong>Biled</strong> se org<strong>ani</strong>zează piaţă, dar<br />

oferta este mică, fiind preferată piaţa din Lovrin.<br />

73


10 Situaţia economică<br />

În anul 1778 împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia a cedat Banatul<br />

Ungariei. Astfel, după 13 <strong>ani</strong> <strong>de</strong> muncă istovitoare şi <strong>de</strong> sacrificii<br />

materiale şi umane, locuitorii comunelor bănăţene s-au trezit cu<br />

un nou stăpân. Satul Billiet care aparţinuse Districtului Timiş, a<br />

<strong>de</strong>venit parte integrantă a Comitatului Torontal.<br />

Dacă sub administraţia Coroanei Imperiale locuitorii<br />

noilor sate bănăţene erau ţăr<strong>ani</strong> liberi, supuşi Curţii <strong>de</strong> la Viena, o<br />

dată cu trecerea sub stăpânirea maghiară au <strong>de</strong>venit iobagi. A<br />

început o dramă umană <strong>de</strong> ne<strong>de</strong>scris.<br />

Datorită faptului că episcopia <strong>de</strong> Zagreb, precum şi o serie<br />

<strong>de</strong> latifundiari din Croaţia au fost obligaţi să-şi ce<strong>de</strong>ze pământurile<br />

în scopuri militare, li s-au oferit în schimb pământuri în Banat.<br />

Astfel, şase localităţi, printre care şi Billiet, au <strong>de</strong>venit<br />

proprietatea episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Terenul arabil a fost reîmpărţit<br />

ţăr<strong>ani</strong>lor, iar o bună parte a rămas în proprietatea noului stăpân. S-<br />

a continuat cultura succesivă introdusă <strong>de</strong> împărăteasa <strong>Maria</strong><br />

Theresia, dar ţăr<strong>ani</strong>i nu puteau să cultive ceea ce doreau ei, ci ceea<br />

ce li se impunea: grâu şi orz <strong>de</strong> toamnă pe o solă, orz <strong>de</strong><br />

primăvară, ovăz, secară, porumb, cânepă şi cartofi pe cealaltă, iar<br />

a treia solă rămânea necultivată (pârloagă).<br />

Fiecare supus al noii stăpâniri era obligat să pre<strong>de</strong>a a zecea<br />

parte din toate produsele cultivate, dar şi din <strong>ani</strong>male şi păsări.<br />

Zeciuiala mică (<strong>ani</strong>male şi păsări) a fost anulată în anul 1836.<br />

Robota (munca pe moşia noului stăpân) putea fi efectuată „cu<br />

palmele”, „cu căruţa” sau plătită în b<strong>ani</strong>. Ţăranul trebuia să<br />

efectueze săptămânal o zi <strong>de</strong> clacă cu căruţa (52 <strong>de</strong> zile anual) sau<br />

două zile săptămânal cu palmele (104 zile anual). Împuternicitul<br />

noului stăpân era Franz Petrovits.<br />

D-l Franz Klein reproduce textul unui document din care<br />

rezultă că noua stăpânire a adresat Administraţiei Curţii Imperiale<br />

<strong>de</strong> la Viena o cerere prin care solicita dreptul <strong>de</strong> a org<strong>ani</strong>za la<br />

Billiet târguri săptămânale şi anuale. De asemenea se cerea şi<br />

introducerea pe<strong>de</strong>psei capitale („Juris Gladii”) pe care o exercitase<br />

în teritoriile cedate din Croaţia (cf. Klein 1980:180).<br />

74


Conform Rezoluţiei din 29 iulie 1800 episcopul avea toate<br />

drepturile şi privilegiile. El putea să dispună asupra vieţii şi a<br />

morţii supuşilor săi.<br />

Administraţia averilor bănăţene ale episcopiei <strong>de</strong> Zagreb<br />

îşi avea sediul la Billiet, în aşa-numitul Kastell (castel), situat la<br />

colţ, la întretăierea Străzii Bisericii cu Strada Gării (actualmente<br />

numărul 300). Administratorul Franz Petrovits s-a stabilit la<br />

Billiet, pentru început în câteva case din care locuitorii au fost<br />

evacuaţi şi nevoiţi să se mute în Strada Nouă.<br />

Pe locul cu numărul 300 s-a construit o clădire masivă, cu<br />

etaj. Pe acelaşi teren episcopul a dispus construirea unei închisori,<br />

tot o clădire masivă, cu etaj, astăzi pe cale <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni o ruină. În<br />

beciul clădirii erau aşa-zisele „Korrektionszellen” (celule <strong>de</strong><br />

corecţie) cu inele groase <strong>de</strong> fier <strong>de</strong> care erau legaţi arestaţii.<br />

Wilhelm Weber a <strong>de</strong>scoperit documente care atestă faptul că <strong>de</strong><br />

ju<strong>de</strong>cătoria şi arestul <strong>de</strong> la Billiet aparţineau şi localităţile<br />

Cărpiniş, Iecea Mică, Variaş, Periam, precum şi Praedium Pakacz,<br />

Şandra <strong>de</strong> mai târziu. Clădirea numită „Arrest” a servit ca temniţă,<br />

dar şi ca locuinţă pentru panduri 15 până la Revoluţia din 1848.<br />

Încă prin anul 1930 circula zvonul că ar exista tuneluri<br />

subterane care porneau <strong>de</strong> la închisoare. Dornic <strong>de</strong> a afla mai<br />

multe date <strong>de</strong>spre trecutul acestor clădiri, Wilhelm Weber a căutat<br />

şi a găsit Constitutio criminalis Theresiana în care apar explicate<br />

cu lux <strong>de</strong> amănunte şi cu ilustraţii <strong>de</strong>taliate modalităţile <strong>de</strong> tortură.<br />

Condamnaţii la moarte puteau fi: arşi pe rug, <strong>de</strong>capitaţi, traşi pe<br />

roată, li se puteau smulge unghiile, puteau fi traşi în ţeapă.<br />

Decapitarea şi spânzurarea erau consi<strong>de</strong>rate „morţi uşoare”.<br />

Până la Revoluţia din 1848 în Kastell a funcţionat<br />

ju<strong>de</strong>cătoria episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Peste drum <strong>de</strong> această clădire, la<br />

actualele numere <strong>de</strong> casă 233, 234, 235 şi 236, existau percepţia,<br />

grajdurile şi şoproanele pentru căruţe ale funcţionarilor.<br />

În anul 1912, perceptorul episcopal, pe nume Berg, a fost<br />

însărcinat să împartă terenul în parcele şi să le vândă. Astfel, la<br />

colţ (numărul 233) s-a înfiinţat grădiniţa, lipită <strong>de</strong> aceasta (la<br />

15 Panduri: ostaşi în serviciul poliţiei.<br />

75


numărul 233A) a funcţionat până după al doilea război mondial<br />

Poşta, iar la numărul 233B s-a construit clădirea jandarmeriei<br />

(astăzi Poliţia). Aceste parcele au fost achiziţionate <strong>de</strong> comună.<br />

Parcela cu numărul 234 a fost achiziţionată <strong>de</strong> părinţii lui Franz<br />

Klein şi în ea a funcţionat mulţi <strong>ani</strong> o frizerie.<br />

La întretăierea Străzii Bisericii cu strada care duce la Iecea<br />

Mică, la numerele <strong>de</strong> casă 248-252 erau magaziile pentru cereale<br />

şi locuinţele administratorului („Ispan”) şi ale ajutoarelor sale,<br />

panduri sârbi şi croaţi care supravegheau ţăr<strong>ani</strong>i la clacă pe moşia<br />

stăpânirii şi la predarea zeciuielii.<br />

În anul 1803 localitatea Billiet a primit aprobarea <strong>de</strong> a<br />

org<strong>ani</strong>za Wochenmärkte (târguri săptămânale) miercurea înainte<br />

<strong>de</strong> amiază şi trei târguri anuale: în martie, la 15 iunie şi la sfârşitul<br />

lunii septembrie. Încasările reveneau episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Tot<br />

aceasta încasa prin perceptor, <strong>de</strong> patru ori pe an taxa <strong>de</strong> morărit.<br />

Ţăr<strong>ani</strong>i nu aveau voie să înstrăineze pământul fără voia<br />

stăpânului. Dacă un ţăran murea şi nu avea un moştenitor<br />

corespunzător, iar văduva nu avea intenţia să se recăsătorească,<br />

stăpânul putea <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> cine va primi pământul în arendă. Numai<br />

unul din fii putea moşteni curtea şi pământul şi trebuia să-şi<br />

<strong>de</strong>spăgubească fraţii în b<strong>ani</strong>. Pământul nu se împărţea, iar<br />

moştenitorul avea obligaţia să-i întreţină pe părinţi.<br />

În perioada respectivă primarul era ales <strong>de</strong> către săteni<br />

dintre trei persoane propuse <strong>de</strong> stăpânire, iar viceprimarul,<br />

consilierii şi notarul erau aleşi <strong>de</strong> săteni, stăpânirea rezervându-şi<br />

dreptul <strong>de</strong> veto.<br />

76


11 Instituţii bancare<br />

Când au apărut primele instituţii bancare în <strong>Biled</strong> nu se<br />

mai ştie. Cert este că după primul război mondial existau în<br />

localitate trei bănci:<br />

<br />

<br />

<br />

„Schwäbische Han<strong>de</strong>ls- und Gewerbebank” în Strada<br />

Principală, la nr. 428 (clădirea un<strong>de</strong> mai târziu a<br />

funcţionat Poşta);<br />

o filială a societăţii „Banater Bankverein” a funcţionat<br />

pe aceeaşi stradă, la nr. 424 (în prezent în această<br />

clădire locuieşte familia Butaru);<br />

bilezeanul Karl Hehn a <strong>de</strong>schis „Bille<strong>de</strong>r Kreditbank”<br />

la nr. 354 în Strada Gării (astăzi funcţionează în clădire<br />

restaurantul şi magazinul „Cora” al familiei Chelu).<br />

Cu toate că băncile pretin<strong>de</strong>au dobânzi mari, ele<br />

constituiau soluţia <strong>de</strong>zvoltării agricole şi industriale a comunei.<br />

Pentru sume mai mici locuitorii se împrumutau între ei, fără a<br />

întocmi acte şi fără a pretin<strong>de</strong> dobândă. O strângere <strong>de</strong> mână şi<br />

cuvintele: „Loss nor gut sen, heit <strong>de</strong>er, morje meer“ („Las’ că-i<br />

bine, azi voi, mâine noi”) sau „Mer sen doch <strong>de</strong>itsche Leit”<br />

(„Doar suntem germ<strong>ani</strong>”) valorau mai mult <strong>de</strong>cât o poliţă <strong>de</strong><br />

asigurare.<br />

Criza economică mondială din <strong>ani</strong>i 1928-1933 a fost<br />

resimţită şi <strong>de</strong> întreprin<strong>de</strong>rile industriale, dar şi <strong>de</strong> agricultorii care<br />

aveau datorii mari la bănci.<br />

În anul 1932 statul român a emis „legea conversiunii<br />

datoriilor agricole”, astfel datoriile ţăr<strong>ani</strong>lor au fost reduse cu<br />

50%, restul datoriilor fiind preluate <strong>de</strong> stat şi achitate creditorilor<br />

sau băncilor. În felul acesta mulţi ţăr<strong>ani</strong> au fost salvaţi <strong>de</strong> la<br />

ruinare.<br />

Nu mai există documente în acest sens, dar este sigur că în<br />

băncile din <strong>Biled</strong> au intrat şi b<strong>ani</strong> trimişi <strong>de</strong> cei plecaţi la lucru<br />

peste ocean.<br />

77


Mai târziu, la nr. 298, a fost înfiinţată Banca Româno-<br />

Germană („Rumänisch-Deutsche Bank”).<br />

În timpul regimului comunist aceste instituţii bancare au<br />

fost <strong>de</strong>sfiinţate, dar a apărut Casa <strong>de</strong> economii şi consemnaţiuni<br />

(C.E.C.) care a funcţionat mulţi <strong>ani</strong> în Strada Principală, în casa<br />

medicului veterinar dr. Nikolaus Haupt, la nr. 431, avându-i ca<br />

funcţionari pe d-l Nikolaus Weber şi pe d-ra Irene Henz. Apoi<br />

C.E.C.-ul a funcţionat în spaţiul în care în prezent funcţionează<br />

dispensarul veterinar, având câte o singură angajată: Elisabeth<br />

Dreier, apoi Ilonka Mădălina, iar în prezent Doina Tomesc. După<br />

1989, C.E.C.-ul s-a mutat în Strada Gării într-o clădire nouă.<br />

12 Poşta<br />

În legătură cu primul oficiu poştal din Billiet nu s-au găsit<br />

documente, dar se presupune că a existat încă din primii <strong>ani</strong> ai<br />

colonizării, <strong>de</strong>oarece coloniştii corespondau cu ru<strong>de</strong>le rămase în<br />

Germ<strong>ani</strong>a.<br />

În ziarul Temesvarer Zeitung din 26.10.1858, într-un<br />

anunţ, se aduce la cunoştinţa cititorilor că, pe lângă corespon<strong>de</strong>nţă<br />

în localitate va funcţiona şi un serviciu <strong>de</strong> coletărie, greutatea<br />

maximă a coletelor neavând voie să <strong>de</strong>păşească 5 kilograme.<br />

În Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt (1997: 55-58), regretata<br />

învăţătoare Margarethe Pierre prezenta în articolul Aus <strong>de</strong>r<br />

Geschichte eines ehemaligen Herrschaftshauses (Din istoria unei<br />

foste case a stăpânirii) casa <strong>de</strong> la numărul 308. Această casă a fost<br />

construită după anul 1800, în aceeaşi perioadă când s-au construit<br />

„castelul” şi clădirile în care mai târziu au funcţionat grădiniţa şi<br />

poliţia. Aceste clădiri au fost construite pentru funcţionarii<br />

administraţiei Episcopiei <strong>de</strong> Zagreb. Casa prezentată în articolul<br />

amintit este situată în Strada Bisericii, colţ cu Strada Morii, peste<br />

drum <strong>de</strong> fosta moară Ballman. Nu se ştie cine au fost primii<br />

locatari ai clădirii şi care a fost rolul sau scopul lor în acele<br />

timpuri. Se ştie doar că în acea casă a locuit şi familia avocatului<br />

Petö. Soţia acestuia a fost diriginta primei poşte cunoscute din<br />

78


localitate. Poşta funcţiona atunci în pivniţa casei familiei Petö.<br />

Când familia Petö a cumpărat „castelul“, poşta s-a mutat acolo, iar<br />

casa cu numărul 308 a fost cumpărată <strong>de</strong> familia Josef şi<br />

Franziska Krausser care au înfiinţat acolo o tăbăcărie şi o blănărie.<br />

Poşta a funcţionat apoi în clădirea cu numărul 233A<br />

(partea dinspre Poliţie a clădirii) până după al doilea război<br />

mondial, mai exact până în <strong>ani</strong>i 60.<br />

Mai târziu poşta a funcţionat câţiva <strong>ani</strong> în Strada<br />

Principală la numărul 351, în casa familiei Hora (actualmente casa<br />

doamnei Marcela Bugaru), după care s-a mutat peste drum, la<br />

numărul 428. După construirea blocului <strong>de</strong> lângă magazinul mare,<br />

poşta s-a mutat la parterul blocului un<strong>de</strong> funcţionează şi în prezent<br />

cu trei angajate: Anişoara Călin, Dana Călin şi <strong>Maria</strong> Oprea.<br />

13 Calea ferată Timişoara — <strong>Biled</strong> —<br />

Sânnicolau Mare<br />

O dată cu construirea căii ferate Timişoara — Sânnicolau<br />

Mare, a început şi pentru localitatea <strong>Biled</strong> o nouă etapă<br />

economică.<br />

Nu toţi oamenii au fost încântaţi <strong>de</strong> construirea căii ferate.<br />

La 26 noiembrie 1895 s-a apropiat <strong>de</strong> localitate prima locomotivă<br />

cu aburi trăgând atât vagoane <strong>de</strong> marfă, cât şi vagoane <strong>de</strong><br />

persoane. Când vacile din ciurda care păştea pe izlazul <strong>de</strong> la<br />

marginea comunei s-au speriat şi au luat-o la fugă, nu puţini au<br />

fost aceia care au blestemat acel „Dampfross” (cal cu aburi).<br />

Dar calea ferată a dus la o <strong>de</strong>zvoltare economică <strong>de</strong>osebită:<br />

ţăr<strong>ani</strong>i puteau transporta produsele agricole cu trenul (cereale,<br />

<strong>ani</strong>male, cânepă şi altele) spre pieţe <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere în<strong>de</strong>părtate.<br />

Întreaga economie a cunoscut o perioadă <strong>de</strong> înflorire.<br />

Linia <strong>de</strong> cale ferată Timişoara — Sînnicolau Mare a avut<br />

următoarele staţii: Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi), Becicherecul<br />

Mic, <strong>Biled</strong>, Şandra, Lovrin şi Tomnatic. Calea ferată a înlesnit<br />

79


schimburile <strong>de</strong> marfă între locuitorii câmpiei şi cei din zonele<br />

muntoase. Astfel surplusul <strong>de</strong> produse agricole ajungea în zonele<br />

muntoase, iar muntenii dă<strong>de</strong>au în schimb var, piatră, lemne, fier,<br />

cupru şi cărbune.<br />

Calea ferată a contribuit şi la <strong>de</strong>zvoltarea industriei şi a<br />

comerţului în <strong>Biled</strong>. Astfel s-au creat noi locuri <strong>de</strong> muncă pentru<br />

locuitorii comunei care erau mai săraci sau pentru meseriaşi.<br />

Construirea liniei <strong>de</strong> cale ferată a costat 5596600<br />

coroane 16 . După 20 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la darea în folosinţă s-au recuperat<br />

cheltuielile, rămânând un câştig <strong>de</strong> 141727 coroane. Franz Klein a<br />

<strong>de</strong>scoperit o statistică din 1915 care prezintă situaţia transportului<br />

pe calea ferată Timişoara — Sânnicolau Mare în cei douăzeci <strong>de</strong><br />

<strong>ani</strong> <strong>de</strong> activitate: au fost transportate pe această rută 328333<br />

persoane şi 45185 tone <strong>de</strong> marfă. Din păcate la gara din <strong>Biled</strong> nu<br />

există astfel <strong>de</strong> statistici care să <strong>de</strong>monstreze cantitatea <strong>de</strong> marfă<br />

încărcată sau <strong>de</strong>scărcată aici.<br />

Foto 10 Gara <strong>Biled</strong> (M. Sandor)<br />

Locuitorii mai vechi ai <strong>Biled</strong>ului ne amintim <strong>de</strong> hambarele<br />

pline <strong>de</strong> la Baza <strong>de</strong> recepţie care urmau să fie transportate pe calea<br />

ferată, <strong>de</strong> stivele <strong>de</strong> lădiţe cu roşii <strong>de</strong> la C.L.F. care aşteptau<br />

16 unitatea monetară a vremii.<br />

80


încărcarea în vagoane pentru export sau <strong>de</strong> grămezile enorme <strong>de</strong><br />

sfeclă <strong>de</strong> zahăr, toamna.<br />

În peisajul gării din <strong>Biled</strong> au intervenit schimbări o dată cu<br />

<strong>de</strong>scoperirea „aurului negru”. Astfel s-a construit Rampa <strong>de</strong><br />

încărcare a ţiţeiului şi şiruri <strong>de</strong> vagoane cu ţiţei pleacă din gara<br />

<strong>Biled</strong> spre rafinării.<br />

În ultimii <strong>ani</strong> şi clădirea gării, care arăta <strong>de</strong>plorabil, şi-a<br />

schimbat înfăţişarea în urma lucrărilor <strong>de</strong> renovare.<br />

14 Pompierii<br />

Formaţiunea Civilă <strong>de</strong> Pompieri este o asociaţie mai tânără<br />

faţă <strong>de</strong> alte asociaţii existente în comună încă din secolul al XIXlea.<br />

În anul 1906 s-a produs un incendiu care a distrus complet<br />

o gospodărie ţărănească în Strada Principală, iar în anul 1913 ceva<br />

asemănător s-a întâmplat în Strada Satchinezului. Deşi poate că<br />

mulţi s-au gândit atunci că existenţa unor pompieri ar fi benefică,<br />

nimeni nu a luat iniţiativa.<br />

Incendiul din anul 1926, <strong>de</strong> la Fabrica <strong>de</strong> oţet Tenner, s-ar<br />

putea să fi fost imboldul pentru câţiva bilezeni inimoşi <strong>de</strong> a-i<br />

convinge pe consăteni <strong>de</strong> necesitatea unor pompieri voluntari.<br />

Nandor Tenner, Peter Divo şi Wen<strong>de</strong>l Slavik au dus muncă <strong>de</strong><br />

lămurire, după ce s-au inspirat din experienţa altor localităţi în<br />

care existau <strong>de</strong>ja pompieri voluntari. Cei trei au reuşit să-i<br />

convingă pe primarul <strong>de</strong> atunci, Nikolaus Slavik, şi pe consilieri<br />

să convoace o adunare generală pentru 5 iunie 1927. În adunarea<br />

respectivă s-a pus baza unei Asociaţii a Pompierilor Voluntari, al<br />

cărei preşedinte a fost Nandor Tenner. Membrii fondatori au fost<br />

în număr <strong>de</strong> 65, dintre care 27 <strong>de</strong> meseriaşi, 22 <strong>de</strong> ţăr<strong>ani</strong> înstăriţi,<br />

8 ţăr<strong>ani</strong> săraci, 5 comercianţi şi 3 funcţionari.<br />

Primii 17 pompieri au fost: Dietrich Betsch, Johann<br />

Braun, Peter Braun, Peter Divo, Josef Eichert, Andreas Frey,<br />

Peter Henger, Josef Kubinyak, Johann Linzer, Johann Plennert,<br />

81


Adam Slavik, Wen<strong>de</strong>l Slavik, Franz Stumpf, Michael Titel, Peter<br />

Thöreß, Josef Wilhelm şi Peter Wilhelm. De statutul şi <strong>de</strong><br />

chestiunile juridice ale noii asociaţii s-a ocupat avocatul bilezean<br />

dr. Michael Ortinau. Deja în anul 1928 numărul pompierilor a<br />

crescut la 40. Disciplina, punctualitatea, cele două ore <strong>de</strong> studiu<br />

teoretic (în fiecare vineri seara) şi cele două ore <strong>de</strong> aplicaţii<br />

practice (duminica după-amiază) au format pompieri cu simţul<br />

datoriei şi cu multă pricepere. În cei 12 <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la înfiinţare şi până<br />

la izbucnirea celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, pompierii din<br />

<strong>Biled</strong> au obţinut 21 <strong>de</strong> trofee la concursurile la care au participat.<br />

Tot timpul pompierii au căutat să-şi mărească şi să-şi<br />

mo<strong>de</strong>rnizeze parcul <strong>de</strong> maşini pentru a putea interveni cu eficienţă<br />

maximă la incendii. Mijloacele băneşti au provenit la început din<br />

donaţiile sătenilor, apoi s-a înfiinţat o trupă <strong>de</strong> teatru <strong>de</strong> amatori<br />

care a prezentat spectacole. În anul 1930 a luat fiinţă orchestra<br />

pompierilor sub bagheta lui Michael Braun. În anotimpurile cal<strong>de</strong>,<br />

pompierii org<strong>ani</strong>zau serbări câmpeneşti la pădurice. Pe lângă<br />

exerciţiile strategice se org<strong>ani</strong>zau şi tot felul <strong>de</strong> jocuri distractive.<br />

În anul 1932 Formaţiunea Civilă <strong>de</strong> Pompieri a cumpărat o<br />

motopompă portabilă care, cu timpul, a fost transformată în<br />

motopompă cu tracţiune mec<strong>ani</strong>că. În anul 1937 pompierii au avut<br />

posibilitatea să cumpere o parte din curtea castelului cu grajduri şi<br />

cu clădirea arestului. Prin muncă voluntară au fost <strong>de</strong>molate<br />

grajdurile, iar cu materialul obţinut s-a construit o remiză mo<strong>de</strong>rnă<br />

cu trei ieşiri care se închi<strong>de</strong>au cu rulouri metalice. Etajul<br />

„arestului” a fost amenajat ca sediu al pompierilor, iar parterul a<br />

fost închiriat ca locuinţă.<br />

O realizare <strong>de</strong>osebită a fost construirea în anul 1934 a<br />

primului rezervor cu o capacitate <strong>de</strong> 45000 l <strong>de</strong> apă. Tot în anul<br />

1934 a fost constituit primul Inspectorat Teritorial din care făceau<br />

parte formaţiunile civile <strong>de</strong> pompieri din <strong>Biled</strong>, Bulgăruş, Lovrin,<br />

Şandra, Uihei şi Variaş, sub conducerea lui Peter Divo. Peter Divo<br />

a fost şi redactorul primului ziar al pompierilor (1935-1937). În<br />

anul 1937 conducerea formaţiei <strong>de</strong> pompieri a fost preluată <strong>de</strong><br />

Jakob Klein.<br />

82


Pompierii voluntari din <strong>Biled</strong> au adus mari servicii<br />

consătenilor lor şi în cazul unor catastrofe naturale. Astfel în <strong>ani</strong>i<br />

1932, 1940 şi 1942 au ajutat la evacuarea familiilor ale căror<br />

gospodării au fost inundate. La intersecţia Străzii Gării cu Strada<br />

Nouă apa crescuse atât <strong>de</strong> mult, încât lumea nu putea pleca sau<br />

veni <strong>de</strong> la gară fără ajutorul pompierilor care îi treceau cu barca<br />

dintr-o parte în alta.<br />

În timpul şi după terminarea războiului au existat<br />

dificultăţi <strong>de</strong> org<strong>ani</strong>zare. În perioada 1954-1955 Stefan Guiu, un<br />

bun croitor, a fost numit în funcţia <strong>de</strong> comandant al formaţiunii <strong>de</strong><br />

pompieri. Lui i-a urmat Jakob Klein (1955-1958), sub a cărui<br />

îndrumare a fost cumpărată prima maşină <strong>de</strong> pompieri. În<br />

perioada 1958-1959 s-a construit noua remiză <strong>de</strong> pompieri dotată<br />

cu necesarul pentru stingerea incendiilor.<br />

Foto 11 Remiza şi maşina pompierilor din 1966<br />

Formaţiunea Civilă <strong>de</strong> Pompieri din <strong>Biled</strong> a participat la<br />

toate concursurile <strong>de</strong> profil. Astfel în anul 1959 a avut loc a amplă<br />

sărbătoare prilejuită <strong>de</strong> ocuparea primului loc pe raion şi pe<br />

regiune şi a locului cinci pe ţară. În fruntea formaţiunii se afla în<br />

acea vreme Ioan Bosică (1958-1962). 1962 a fost anul unui<br />

eveniment <strong>de</strong>osebit pentru pompierii bilezeni: au ocupat locul<br />

întâi pe ţară!<br />

83


În anul 1965 a fost achiziţionată a doua maşină <strong>de</strong><br />

pompieri. Din anul 1962 şi până în anul 1973 comandantul<br />

formaţiei <strong>de</strong> pompieri a fost Josef Mann, înlocuit în perioada<br />

1973-1974 <strong>de</strong> Franz Krogloth, pentru ca din 1974 până în 1979 să<br />

revină la conducerea formaţiunii. În anul 1971 a fost cumpărată o<br />

maşină cu tun <strong>de</strong> stingere a incendiilor, iar în anul următor s-a<br />

înfiinţat Clubul Pompierilor la numărul 412, cu o sală <strong>de</strong><br />

perfecţionare.<br />

În anul 1974 pompierii din <strong>Biled</strong> încheie un parteneriat cu<br />

pompierii din Schmolln (Republica Democrată Germană). Între<br />

cele două formaţiuni au avut loc vizite reciproce.<br />

În anul 1975 pompierii au primit haine noi: s-au<br />

confecţionat 55 <strong>de</strong> uniforme noi, din care 42 pentru pompieri şi 13<br />

pentru muzicanţi. În acelaşi an au mai avut loc două evenimente<br />

importante: s-au mai achiziţionat echipamente şi căşti <strong>de</strong> protecţie,<br />

dar s-a constituit şi primul <strong>de</strong>taşament feminin, format din 10<br />

femei active, după mo<strong>de</strong>lul partenerilor din Schmolln (RDG). Doi<br />

<strong>ani</strong> mai târziu (1977) pompierii au fost dotaţi cu 83 <strong>de</strong> uniforme<br />

noi: 56 pentru bărbaţi, 10 pentru femei şi 17 pentru muzicanţi.<br />

Comandanţi ai Formaţiunii Civile <strong>de</strong> Pompieri din <strong>Biled</strong><br />

au mai fost (în ordine cronologică):<br />

1979-1983: Peter Plennert<br />

1983-1985: Joszef Hipp<br />

1985-1990: Florian Păloiu<br />

1990-1994: Severian Topor<br />

1994-1995: Iosif Mirş, Ioan Clej<br />

1995-1996: Stefan Jojart<br />

1996-1998: Nicolae Hoca<br />

1998-2000: Timotei Stănilă<br />

2000-2005: Nicolae Hoca.<br />

Trebuie amintit că sediul pompierilor s-a mutat <strong>de</strong> la numărul 412.<br />

Actualmente Clubul Pompierilor se află în fosta sală <strong>de</strong> şedinţe a<br />

C.A.P-ului.<br />

84


15 Serviciul s<strong>ani</strong>tar<br />

Încă din perioada colonizării s-a simţit nevoia asistenţei<br />

medicale a populaţiei care era expusă diferitelor epi<strong>de</strong>mii. Primii<br />

care s-au îngrijit <strong>de</strong> bolnavi au fost felcerii, medic existând la<br />

început doar unul la două localităţi.<br />

Primul medic din <strong>Biled</strong>, dr. Johann Joachim Groß, a găsit<br />

aici îngrijorător <strong>de</strong> mulţi bolnavi <strong>de</strong> tifos sau <strong>de</strong> dizenterie. Pentru<br />

a izola bolnavii a org<strong>ani</strong>zat primul spital din localitate.<br />

Într-o <strong>de</strong>scriere a localităţii din anul 1859/60 se vorbeşte<br />

<strong>de</strong>spre existenţa unui spital, dar nu se ştie nici dacă a funcţionat<br />

permanent şi nici un<strong>de</strong> a fost amplasat.<br />

D-l W. Weber a găsit dovezi care atestă existenţa unei<br />

farmacii în <strong>Biled</strong> încă din anul 1852. Aceasta a funcţionat în<br />

Strada Bisericii până în anul 1892 şi a fost vândută <strong>de</strong> Jakob<br />

Lenhardt lui Georg Kosztolany. Farmacia a fost preluată apoi <strong>de</strong><br />

Hans Becker şi mutată în Strada Principală la nr. 339 un<strong>de</strong> a<br />

rămas până în 1934. Urmaşul lui Hans Becker, Josef Becker, a<br />

construit o vilă la nr. 300 în care s-a mutat farmacia. În această<br />

clădire farmacia a funcţionat şi după naţionalizare. Din anul 2003<br />

farmacia s-a închis, iar clădirea stă goală, în pericol <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni<br />

ruină. În prezent există în localitate o farmacie particulară în<br />

Strada Principală la nr. 364.<br />

Dr. Johann Becker, care a înfiinţat în anul 1887 Asociaţia<br />

<strong>de</strong> înmormântare, avea cabinetul medical în Strada Principală.<br />

Urmaşul său a fost dr. Josef Szentirmay.<br />

În <strong>ani</strong>i treizeci s-au stabilit la <strong>Biled</strong> medicii dr. Nikolaus<br />

Tuttenuit (peste drum <strong>de</strong> Căminul Cultural, nr. 424) şi dr. Johann<br />

Schäfer (nr. 339).<br />

Pentru pacienţii asiguraţi (cei angajaţi) veneau la <strong>Biled</strong> dr.<br />

Horia Pauţă şi dr. Mihăilescu. Regretăm că nu putem aminti toţi<br />

medicii care au activat în <strong>Biled</strong>, <strong>de</strong>oarece la Dispensarul uman nu<br />

există nici o evi<strong>de</strong>nţă a acestora. Din memorie îi amintim pe: dr.<br />

Klöckner, dr. Halm, dr. Wersching, dr. J. Schnei<strong>de</strong>r, dr. Florea, dr.<br />

85


Petrescu. În prezent medicii <strong>de</strong> familie din <strong>Biled</strong> sunt dr. Victor<br />

Telescu şi dr. Carmen Carpencu-Pop.<br />

Un stomatolog vestit nu numai în <strong>Biled</strong>, ci şi în localităţile<br />

învecinate a fost dr. Johann Feiler (nr. 303) care a profesat până în<br />

<strong>ani</strong>i şaizeci aici. În prezent există un cabinet stomatologic la<br />

Dispensar şi unul particular al d-nei dr. Aurica Truică-Goanţă (nr.<br />

309).<br />

Medicul veterinar dr. Hans Weber (nr. 295) s-a stabilit la<br />

<strong>Biled</strong> în <strong>ani</strong>i treizeci. Lui i-a urmat un medic veterinar <strong>de</strong> care<br />

mulţi bilezeni îşi aduc aminte: dr. Nikolaus Haupt. A fost un<br />

medic <strong>de</strong> excepţie, fiind primul medic veterinar din România care<br />

a efectuat castrarea unui armăsar care stătea în picioare (cf. Hans<br />

Jobba în 2003:102-103) În prezent la Dispensarul veterinar din<br />

<strong>Biled</strong> activează dr. Viorel Şibu. O noutate pentru localitatea<br />

noastră este farmacia veterinară.<br />

16 Situaţia confesională<br />

Studiind tabelul întocmit <strong>de</strong> Anton Peter Petri şi Franz<br />

Klein în Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im Banat in<br />

Quellen und Dokumenten 1765-1980 (496-497) se poate constata<br />

că în perioada 1766-1818 toţi locuitorii comunei erau romanocatolici.<br />

În anul 1819, din cei 3109 <strong>de</strong> locuitori ai satului, 3052<br />

erau romano-catolici, 49 erau ortodocşi, 4 erau protestanţi, iar 4<br />

erau evrei. De-a lungul <strong>ani</strong>lor situaţia confesională se schimbă<br />

mereu. De exemplu, în anul 1851 erau în <strong>Biled</strong>: 3443 catolici, 25<br />

ortodocşi, 4 protestanţi şi 64 evrei, iar în timpul celui <strong>de</strong>-al doilea<br />

război mondial (1943): 3706 romano-catolici, 72 greco-catolici,<br />

287 ortodocşi, 52 protestanţi, 65 reformaţi şi nici un evreu. Doar<br />

cinci <strong>ani</strong> mai târziu, în 1948, situaţia era următoarea: 2891<br />

romano-catolici, 150 greco-catolici, 1530 ortodocşi, 9 protestanţi,<br />

66 reformaţi, 4 evrei.<br />

În timpul comunismului, la recensământ nu s-a mai<br />

înregistrat apartenenţa confesională a populaţiei.<br />

86


Ultimul recensământ al populaţiei a înregistrat şi<br />

confesiunea locuitorilor din <strong>Biled</strong>:<br />

Confesiune Număr persoane<br />

Ortodocşi 2563<br />

Romano-catolici 441<br />

Greco-catolici 44<br />

Reformaţi 16<br />

Penticostali 132<br />

Baptişti 16<br />

Adventişti 4<br />

Evanghelici 1<br />

Martori ai lui Iehova 19<br />

Alte culte 10<br />

16.1 Biserica romano-catolică<br />

Încă <strong>de</strong> la început, în planul localităţii a fost prevăzut loc<br />

pentru biserică şi pentru şcoală. În primii <strong>ani</strong> şcoala a servit şi ca<br />

biserică. Cu toate că oamenii locuiau în case joase, acoperite cu<br />

trestie sau paie, îşi doreau o biserică frumoasă, al cărei turn să<br />

simbolizeze triumful credinţei asupra morţii şi a sărăciei primilor<br />

<strong>ani</strong>.<br />

Din anul 1765 şi până în 1766 Billiet a fost o filială a<br />

parohiei romano-catolice <strong>de</strong> Beşenova Nouă (Du<strong>de</strong>ştii Noi). La 9<br />

septembrie 1766 călugărul franciscan Gabriel Korndörfer a pus<br />

temelia noii parohii <strong>de</strong> Billiet. El a înfiinţat matricolele, punând<br />

astfel bazele stării civile.<br />

Abia în anul 1775 s-a început construcţia noii biserici<br />

romano-catolice, iar în 1777, la sfârşitul lunii septembrie, biserica<br />

a fost sfinţită şi închinată Sf. arhanghel Michael. Pentru<br />

construirea bisericii s-au folosit: 192000 <strong>de</strong> cărămizi, 76000 <strong>de</strong><br />

şindrile, 500 <strong>de</strong> căruţe cu nisip şi 366 <strong>de</strong> bidoane cu var. Pentru<br />

casa parohială s-au folosit: 75000 <strong>de</strong> cărămizi, 25000 <strong>de</strong> şindrile,<br />

87


300 <strong>de</strong> căruţe cu nisip şi 154 <strong>de</strong> bidoane cu var. Casa parohială cu<br />

etaj care există şi astăzi în <strong>Biled</strong> a fost construită în <strong>ani</strong>i 1791-<br />

1792. Despre dotarea interioară <strong>de</strong> atunci a bisericii nu se mai ştie<br />

nimic.<br />

Foto 12 Biserica romano-catolicǎ (J. Rothgerber)<br />

În anul 1778 Banatul încetează să fie „Kronland” —<br />

provincie a Coroanei Habsburgice — şi este ataşat Ungariei. În<br />

data <strong>de</strong> 22 iunie 1778 episcopul <strong>de</strong> Cenad, Emmerich Christovich<br />

vizitează localitatea Billiet şi consemnează în raport cucernicia<br />

locuitorilor şi moralitatea lor. Episcopul a constatat că în parohia<br />

preotului Nikolaus Marx nu se înjură, nu se face scandal,<br />

credincioşii nu sunt superstiţioşi, nu există concubinaj, nici<br />

escroci. A doua vizită canonică a episcopului Christovich la<br />

Billiet a avut loc la 19 aprilie 1784.<br />

La 17 mai 1803 Billiet a fost ridicat la rangul <strong>de</strong> <strong>de</strong>canat<br />

<strong>de</strong> către episcopul Ladislaus Köszeghy, iar preotul Georg Karg a<br />

fost numit în prezenţa enoriaşilor <strong>de</strong>can. Decanatului nou înfiinţat<br />

îi reveneau localităţile Bulgăruş, Gottlob, Lovrin, Periam, Variaş,<br />

Iecea şi Cărpiniş. În <strong>de</strong>cursul timpului parohiei <strong>de</strong> <strong>Biled</strong> i-au<br />

aparţinut şi bisericile-filiale: Pesac (pentru scurt timp), Satchinez<br />

(până în 1823) şi Şandra (până în 1837). La 16 iunie 1803,<br />

biserica din Billiet este vizitată <strong>de</strong> episcopul Ladislaus Köszeghy<br />

care constată că există trei altare şi numai două clopote. Primul<br />

88


clopot, datând din anul 1800 şi închinat Sf. arhanghel Michael,<br />

cântărea 309 kg, iar al doilea, închinat Preafericitei Fecioare<br />

<strong>Maria</strong>, cântărea 176 kg. Deasupra intrării se puteau citi cuvintele:<br />

„Schweige, lei<strong>de</strong>, hoffe mei<strong>de</strong>, nicht verzage. 1765-1775” („Taci,<br />

suferă, speră, evită, nu <strong>de</strong>scuraja. 1765-1775”) care vorbesc<br />

<strong>de</strong>spre tragedia zguduitoare a primilor zece <strong>ani</strong>, <strong>de</strong> la întemeierea<br />

localităţii până la construirea bisericii.<br />

În <strong>de</strong>cursul timpului populaţia localităţii Billiet a crescut.<br />

Dacă în anul 1775 erau 252 <strong>de</strong> gospodării, în scurt timp s-a ajuns<br />

la 525 <strong>de</strong> familii numărând 3218 persoane. Biserica „coloniştilor”<br />

a <strong>de</strong>venit neîncăpătoare, ea fiind proiectată pentru maximum 300<br />

<strong>de</strong> familii. În anul 1803 episcopia <strong>de</strong> Zagreb a dispus înlocuirea<br />

pardoselii din scânduri cu una din gresie, adusă din Croaţia. În<br />

anul 1833, pe când paroh <strong>de</strong> Billiet era Josef Duchony, la<br />

dispoziţia episcopului <strong>de</strong> Zagreb Alexan<strong>de</strong>r Alagovits, biserica a<br />

fost lărgită şi turnul înălţat la forma şi înălţimea actuală.<br />

Orga, existentă şi în prezent, a fost instalată în anul 1833, o<br />

dată cu lărgirea bisericii. Se presupune că tot atunci a fost instalat<br />

în turn şi ceasul care timp <strong>de</strong> 150 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> le-a „bătut” sătenilor ora<br />

exactă.<br />

În anul 1834 atârnau în turnul bisericii patru clopote: trei<br />

cumpărate cu b<strong>ani</strong>i donaţi <strong>de</strong> săteni, iar unul donat <strong>de</strong> episcopul <strong>de</strong><br />

Zagreb Alexan<strong>de</strong>r Alagovits.<br />

În anul 1835 preotul Duchony schimbă numele localităţii<br />

din Billiet în Billét.<br />

De la terminarea lucrărilor <strong>de</strong> lărgire şi <strong>de</strong> înălţare a<br />

turnului, biserica romano-catolică a fost renovată <strong>de</strong> mai multe<br />

ori. În anul 1927, în vremea parohului Josef Unterreiner, biserica a<br />

fost reparată în interior şi în exterior. Interiorul a fost pictat. În<br />

timpul lucrărilor <strong>de</strong> zugrăvire s-a întâmplat o tragedie: zugravul<br />

Hans Sieber (nr. 638) a căzut <strong>de</strong> pe schele şi a murit în iunie 1927.<br />

Zugrăvirea a fost continuată <strong>de</strong> o firmă din Freidorf (Emil Braun)<br />

şi <strong>de</strong> zugravii din Billed: Franz Hehn şi Jakob Uitz. Imitaţia <strong>de</strong><br />

marmură şi ornamentele aurite au fost realizate <strong>de</strong> firma Braun şi<br />

<strong>de</strong> meşterul zugrav Johann Schuch (nr. 280).<br />

89


Foto 13 Biserica romano-catolicǎ (J. Rothgerber)<br />

Cele patru clopote <strong>de</strong>spre care scrie episcopul Joseph<br />

Lonovics în raportul său din 13 aprilie 1837 nu mai există. Se ştie<br />

că trei clopote au fost predate în august 1918 în scopuri militare<br />

(cu doar câteva săptămâni înainte <strong>de</strong> încheierea războiului).<br />

În anul 1924 comunitatea romano-catolică din Billed a<br />

achiziţionat trei clopote. Clopotul cel mic, Sterbeglocke („clopotul<br />

pentru <strong>de</strong>funcţi”), cântăreşte 105 kg, a fost donat <strong>de</strong> banca<br />

„Schwäbische Zentralbank AG“ şi executat la Timişoara; al<br />

doilea clopot, Wandlungsglocke (clopotul care se trage la<br />

Prefacere) cântăreşte 173,5 kg şi a fost donat <strong>de</strong> foştii locuitori ai<br />

<strong>Biled</strong>ului stabiliţi în SUA, fiind turnat tot la Timişoara; al treilea<br />

clopot, Mittagsglocke, care se trage la amiază, cântăreşte 340 kg şi<br />

este donaţia comunei <strong>Biled</strong> din 1924. Al patrulea clopot, Die Alte<br />

(„cel vechi”), care se trăgea duminica şi la sărbători este cel donat<br />

<strong>de</strong> episcopul Alexan<strong>de</strong>r Alagovits în anul 1890 (închinat Sf.<br />

Alexandru) şi cântăreşte 792 kg. Cele trei clopote noi au fost<br />

aduse <strong>de</strong> la Timişoara la 31 mai 1924. A doua zi au fost<br />

binecuvântate <strong>de</strong> preotul <strong>de</strong>can Josef Unterreiner, iar la 2 iunie<br />

clopotele erau <strong>de</strong>ja la locul lor, rămânând însă tăcute până pe 5<br />

iunie 1924. La această dată a fost <strong>de</strong>zvelit obeliscul ridicat în<br />

90


memoria celor 124 <strong>de</strong> bilezeni care au murit în primul război<br />

mondial (1914-1918). Acest obelisc, având înălţimea <strong>de</strong> trei metri,<br />

a fost construit din marmură neagră şi are în vârf un vultur auriu<br />

cu aripile <strong>de</strong>sfăcute pentru zbor, ţinând în plisc o cruce, iar în<br />

gheare un paloş. După cel <strong>de</strong>-al doilea război mondial regimul<br />

comunist a dat ordin să fie înlăturat vulturul <strong>de</strong> pe obelisc. Abia în<br />

<strong>ani</strong>i 70 vulturul a putut fi pus la loc. În momentul <strong>de</strong>zvelirii<br />

monumentului, noile clopote au răsunat pentru prima dată: pentru<br />

cei morţi, pentru cei vii, pentru comună şi pentru pace. Vulturul<br />

aurit a trecut prin diferite peripeţii. După ce în 1946 a fost<br />

înlăturat <strong>de</strong> pe obelisc, în anul 1968 a fost găsit, stricat, în podul<br />

remizei pompierilor. Adam Wagner şi Adam Tobias l-au restaurat<br />

şi, fără să ceară permisiunea autorităţilor, l-au aşezat la vechiul lui<br />

loc în vârful monumentului. Acolo a rămas până în toamna anului<br />

1984, când, într-o noapte întunecoasă, nişte hoţi l-au furat<br />

crezând, probabil, că este confecţionat din aur, <strong>de</strong>oarece, după<br />

lucrările <strong>de</strong> renovare ale bisericii şi vulturul a fost proaspăt aurit.<br />

Probabil strălucirea vulturului a atras hoţii. Că nu tot ce străluceşte<br />

este aur, aveau să afle hoţii când au vrut să bucăţească vulturul.<br />

În apropierea păduricii răufăcătorii au vrut să-şi împartă prada<br />

„valoroasă”. Dar <strong>de</strong>zamăgirea lor a fost mare când au constatat că<br />

pasărea era turnată dintr-un aliaj ieftin din plumb şi zinc. Probabil<br />

furioşi că n-au găsit ce au sperat, hoţii au lăsat vulturul spart în<br />

nişte tufe, un<strong>de</strong> a şi fost găsit. Lucrările <strong>de</strong> restaurare au fost<br />

preluate <strong>de</strong> data aceasta <strong>de</strong> Hans Mumper care, împreună cu fiul<br />

său Helmut, cu fratele său Jakob şi cu Peter Mellinger au reuşit să<br />

repare vulturul. Atunci i s-a pus acestuia în gheare şi o sabie nouă<br />

din oţel special, iar în plisc o cruce nouă. Vulturul a ajuns din nou<br />

la locul său. În urma unei furtuni din iulie 1998, vulturul a căzut şi<br />

i s-a rupt aripa dreaptă. Pentru că în Banat nu s-a găsit nici un<br />

meşter care să-l repare, a fost dus la Karlsruhe, un<strong>de</strong> Adam Tobias<br />

senior l-a restaurat (cf. Krier 1999:17).<br />

91


Foto 14 Obeliscul şi plǎcile comemorative (J. Rothgerber)<br />

În perioada 1974-1979 a avut loc o nouă acţiune amplă <strong>de</strong><br />

renovare a bisericii. Pentru că partidul comunist nu a permis<br />

ridicarea unui monument în memoria celor căzuţi în război şi a<br />

celor morţi în <strong>de</strong>portări, o dată cu renovarea interioară a bisericii,<br />

în partea dreaptă, în jurul statuii Sf. Ioan <strong>de</strong> Nepomuk s-au<br />

amplasat plăci <strong>de</strong> marmură albă pe care urmau să fie înscrise<br />

numele celor căzuţi. Pe aceste plăci însă nu mai este scris nimic.<br />

După 1989, comunitatea germană din localitate, dar mai<br />

ales bilezenii stabiliţi în Germ<strong>ani</strong>a au <strong>de</strong>marat acţiunea <strong>de</strong><br />

strângere a fondurilor pentru un monument care să-i cinstească pe<br />

eroii localităţii. S-a căzut <strong>de</strong> acord ca <strong>de</strong> o parte şi <strong>de</strong> alta a<br />

obeliscului să fie amplasate plăci <strong>de</strong> gr<strong>ani</strong>t cu un unghi <strong>de</strong> 30°.<br />

Lucrarea a fost executată <strong>de</strong> fima Panţiru din Deta contra sumei <strong>de</strong><br />

12000 DM.<br />

Dezvelirea şi sfinţirea plăcilor comemorative a avut loc în<br />

data <strong>de</strong> 22 aprilie 2000. La acest eveniment au participat<br />

oficialităţi locale, ju<strong>de</strong>ţene şi <strong>de</strong> peste hotare, în jur <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong><br />

oaspeţi din Germ<strong>ani</strong>a, precum şi numeroşi bilezeni. Pe placa din<br />

dreapta obeliscului sunt gravate numele celor 21 <strong>de</strong> soldaţi morţi<br />

în armata română, 83 <strong>de</strong> soldaţi morţi în armata germană şi 19<br />

civili, toţi victime ale celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial. Pe placa<br />

din stânga obeliscului sunt gravate numele celor 76 <strong>de</strong> persoane<br />

care au murit în <strong>de</strong>portarea în Uniunea Sovietică (1945-1950) şi<br />

92


ale celor 58 <strong>de</strong> persoane care nu s-au mai întors din <strong>de</strong>portarea în<br />

Bărăgan (1951-1956). Deoarece Excelenţa Sa Sebastian Kräuter,<br />

episcop <strong>de</strong> Timişoara în acea vreme, nu a putut participa la<br />

festivitate pe motiv <strong>de</strong> boală, sfinţirea monumentului a fost<br />

săvârşită <strong>de</strong> părintele paroh <strong>de</strong> <strong>Biled</strong>, Bonaventura Dumea.<br />

D-l Peter Krier şi-a încheiat discursul cu cuvintele: „Fie ca acesta<br />

să fie ultimul monument ridicat în <strong>Biled</strong> în amintirea războiului,<br />

violenţei şi jertfei.”<br />

16.2 Biserica Ortodoxă Română<br />

Familiile ortodoxe stabilite <strong>de</strong>-a lungul timpului în <strong>Biled</strong><br />

au recurs, la nevoie, la serviciile religioase din Becicherecul Mic.<br />

În anul 1937 în localitate existau 38 <strong>de</strong> familii ortodoxe,<br />

numărând 67 <strong>de</strong> persoane. Astfel s-a pus problema înfiinţării unei<br />

parohii. În anul 1938 a luat fiinţă Parohia Ortodoxă Română din<br />

<strong>Biled</strong>. Imobilul în care a funcţionat a fost cel <strong>de</strong> la nr. 298, peste<br />

drum <strong>de</strong> casa parohială romano-catolică. Clădirea fusese înainte<br />

locuinţă pentru învăţători şi, la nevoie, chiar şcoală.<br />

Primul paroh al noii parohii ortodoxe a fost preotul David<br />

Crăciun, iar primul botez înregistrat în noua parohie a fost cel al<br />

lui Mihai Mădălina. Preotul David Crăciun a slujit în biserica din<br />

<strong>Biled</strong> <strong>de</strong> la înfiinţare şi până în anul 1950. I-a urmat preotul Silviu<br />

Mioc (1950-1953), apoi părintele C. Crăciunescu (1953-1954).<br />

Următorul paroh a fost părintele Ioan Perian, care a slujit în<br />

biserica ortodoxă din <strong>Biled</strong> 25 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> (1954-1979). După<br />

pensionarea sa, la <strong>Biled</strong> a venit ca paroh preotul Radu Valerian<br />

Reja. În perioa<strong>de</strong>le <strong>de</strong> concediu sau vacanţe, continuitatea<br />

serviciului divin a fost asigurat <strong>de</strong> preoţii Epure şi Zorleţan.<br />

93


Foto 15 Biserica ortodoxǎ (R. Csonti)<br />

Numărul credincioşilor ortodocşi a crescut mereu, astfel<br />

încât biserica <strong>de</strong> la nr. 298, care era şi casă parohială, a <strong>de</strong>venit<br />

neîncăpătoare. Preotul pensionar a cumpărat imobilul, aşa că a<br />

apărut necesitatea găsirii altui imobil pentru amenajarea lăcaşului<br />

<strong>de</strong> cult. A fost cumpărat imobilul <strong>de</strong> la nr. 202 (fosta casă a<br />

familiei Divo-Weber) în Strada Bisericii, colţ cu Strada<br />

Satchinezului. S-a amenajat Capela cu hramul Sf. Arhangheli<br />

Mihail şi Gavril, care a fost sfinţită în anul 1982. Actualmente în<br />

<strong>Biled</strong> trăiesc 800 <strong>de</strong> familii ortodoxe.<br />

94


16.3 Bisericile neoprotestante<br />

16.3.1 Biserica Baptistă din <strong>Biled</strong><br />

În anul 1963 în <strong>Biled</strong> existau 30 <strong>de</strong> membri ai cultului<br />

baptist. Pentru rugăciune ei se întâlneau în case particulare. În<br />

acelaşi an a fost cumpărat imobilul cu nr. 341 (Strada Morii) cu<br />

suma <strong>de</strong> 80000 lei şi s-a amenajat ca biserică. Suma necesară<br />

cumpărării imobilului s-a adunat din donaţiile familiilor Paul Ilie<br />

şi Floarea, Olaru Petru şi Carolina, Gângureanu Ioan şi Ioana,<br />

Draia Vasile şi Draia Ion, Cosma, Fănuţ, Petrişor şi Ionescu<br />

Parasca, fiind completată <strong>de</strong> fraţii baptişti din Ora<strong>de</strong>a şi Pesac.<br />

De-a lungul existenţei sale, Biserica Baptistă din <strong>Biled</strong> a<br />

avut următorii păstori: Ion Dosescu, Nicolae Sava, Mircea Turcin,<br />

Sima, Dragoş Hu<strong>de</strong>ma, Ion Rişcuţa, iar în prezent Gheorghe<br />

Alexa.<br />

În anul 2004, în curtea bisericii vechi s-a ridicat o biserică<br />

nouă, din cărămidă. Pentru anul în curs (2005) sunt prevăzute<br />

lucrările <strong>de</strong> finisaj, introducerea încălzirii cu gaz şi dotarea cu<br />

mobilier. Noua construcţie a fost finanţată <strong>de</strong> un grup <strong>de</strong> fraţi<br />

americ<strong>ani</strong>, care au asigurat şi mâna <strong>de</strong> lucru, alături <strong>de</strong><br />

credincioşii baptişti din <strong>Biled</strong>. Hrana muncitorilor a fost asigurată<br />

pe plan local, <strong>de</strong> către surorile baptiste. 17<br />

Foto 16 A: Biserica Baptistǎ<br />

16 B: Biserica penticostalǎ (R. Csonti)<br />

17 Aceste date ne-au fost furnizate cu amabilitate <strong>de</strong> d-na Delia Ronta.<br />

95


16.3.2 Biserica Apostolică Penticostală<br />

La nr. 306, în clădirea <strong>de</strong> lângă vechea brutărie, pe Strada<br />

Bisericii, se află casa <strong>de</strong> rugăciune a membrilor Bisericii<br />

Apostolice Penticostale. Despre istoria acesteia am aflat unele<br />

date <strong>de</strong> la d-l Matei Maghiar (nr. 403). Dumnealui ne-a informat<br />

că, în urmă cu şaptezeci <strong>de</strong> <strong>ani</strong>, în localitatea Păuliş, ju<strong>de</strong>ţul Arad,<br />

a luat fiinţă prima Biserică Apostolică Penticostală, la care au<br />

a<strong>de</strong>rat şi soţii Maghiar. Stabilindu-se în comuna <strong>Biled</strong> un<strong>de</strong> nu<br />

exista o astfel <strong>de</strong> biserică, soţii Maghiar şi alţi câţiva credincioşi<br />

frecventau biserica din Şandra.<br />

După 22 <strong>de</strong>cembrie 1989, numărul credincioşilor acestui<br />

cult a crescut, ajungând în prezent la 60 <strong>de</strong> persoane. În anul 1990<br />

s-a <strong>de</strong>schis casa <strong>de</strong> rugăciune <strong>de</strong> la nr. 306, un<strong>de</strong> s-au făcut mai<br />

multe botezuri. Biserica este păstorită în prezent <strong>de</strong> Gheorghe<br />

Negheş din Timişoara.<br />

16.3.3 Congregaţia Martorilor lui Iehova<br />

Din anul 2001 funcţionează în <strong>Biled</strong> pe Strada<br />

Satchinezului la nr. 105 o grupare a Congregaţiei Martorii lui<br />

Iehova din Mehala, Timişoara. Familia Ţârlea a pus la dispoziţia<br />

grupării o încăpere un<strong>de</strong> se adună membrii grupului din <strong>Biled</strong> şi<br />

din Becicherec. În total sunt în jur <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong> martori ale căror<br />

adunări sunt conduse <strong>de</strong> „bătrâni <strong>de</strong> adunare”.<br />

16.4 Cimitirele<br />

Nu există documente care să precizeze locul primului<br />

cimitir. Se pare că primul cimitir (1765) ar fi fost în Strada Gării,<br />

pe locul actualelor numere <strong>de</strong> casă 545, 546 şi 547. Abia după<br />

înfiinţarea Străzii Noi cimitirul a fost amplasat în locul în care este<br />

şi astăzi. Morţii erau duşi la cimitir şi înmormântaţi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong> şi <strong>de</strong><br />

96


vecini. Crescând numărul locuitorilor, s-a impus necesitatea<br />

înfiinţării celui <strong>de</strong>-al doilea cimitir în anul 1801 (după un raport al<br />

lui Szentklaray) sau 1803 (conform raportului episcopului<br />

Lonovics care a vizitat localitatea în anul 1837).<br />

Crucile <strong>de</strong> pe morminte erau din fier sau din marmură.<br />

Multe dintre ele se mai păstrează şi în zilele noastre. În ambele<br />

cimitire există câte un clopot şi o cruce. Cimitirul <strong>de</strong> la gară<br />

(Neugässer Friedhof) este proprietatea comunei, iar celălalt<br />

(Sauerlän<strong>de</strong>r Friedhof) este şi astăzi proprietatea bisericii<br />

romano-catolice.<br />

Foto 17 Cimitirul romano-catolic (J. Martini)<br />

De-a lungul timpului şi câţiva preoţi romano-catolici şi-au<br />

găsit odihna veşnică în cimitirele <strong>Biled</strong>ului: Paul Herics (<br />

12.04.1786), Georg Frisch ( 1.10.1771) şi Nikolaus Maarx (<br />

28.12.1789) în cimitirul <strong>de</strong> la gară, iar Georg Karg (<br />

17.05.1815), Josef Duchony (21.11.1844), Paul Novak<br />

(11.08.1890), Peter Uitz ( 20.06.1913), Josef Unterreiner (<br />

27.10.1948) şi Josef Wild ( 29.01.1961) în celălalt cimitir. Tot<br />

aici este înmormântat şi preotul ortodox Ioan Perian .<br />

Foştii membri C.A.P. stabiliţi în Germ<strong>ani</strong>a (134 <strong>de</strong><br />

persoane) l-au împuternicit pe Adam Csonti să ridice b<strong>ani</strong>i care li<br />

se mai cuveneau la <strong>de</strong>sfiinţarea C.A.P-ului şi i-au donat pentru<br />

repararea zidului cimitirului <strong>de</strong> la gară. Lucrările au fost începute<br />

97


în data <strong>de</strong> 6 august 1992 şi au fost terminate la sfârşitul lunii<br />

septembrie.<br />

În toamna anului 1998 a fost asfaltat drumul în cimitirul<br />

Sauerlän<strong>de</strong>r. Acest lucru a fost posibil datorită donaţiei HOG<br />

Billed (Org<strong>ani</strong>zaţia bilezenilor stabiliţi în străinătate) şi a<br />

fondurilor proprii. Patru <strong>ani</strong> mai târziu (2002) a fost asfaltat şi<br />

trotuarul cimitirului <strong>de</strong> la gară. B<strong>ani</strong>i necesari au provenit din<br />

încasări, din contribuţiile primăriei şi din donaţii HOG Billed.<br />

16.4.1 Comisiile pentru administrarea cimitirelor<br />

La 1 mai 2001 a intrat în vigoare Regulamentul <strong>de</strong><br />

funcţionare al Comisiei pentru administrarea cimitirelor <strong>Biled</strong>.<br />

Comisia pentru administrarea cimitirului comunal <strong>Biled</strong> este<br />

alcătuită din:<br />

Adam Csonti — preşedinte<br />

Nicolae Draia — vicepreşedinte<br />

Mircea Negriu — trezorier<br />

Traian Jurj — membru<br />

Johann Mayer — membru,<br />

iar comisia pentru administrarea cimitirului romano-catolic este<br />

alcătuită din:<br />

Pr. Bonaventura Dumea — preşedinte<br />

Adam Csonti — vicepreşedinte<br />

Ingrid Nachram — trezorier<br />

Brunhil<strong>de</strong> Klein — membru<br />

Johann Mayer — membru.<br />

Cele două comisii au stabilit următoarele taxe:<br />

taxa <strong>de</strong> întreţinere, care se percepe la fiecare<br />

înmormântare şi se plăteşte înaintea săpării<br />

98


mormântului, dar care nu poate fi plătită în avans<br />

<strong>de</strong>oarece se reactualizează anual;<br />

taxa pentru locuri, care diferă în funcţie <strong>de</strong> zonă:<br />

zona I : primele două rânduri <strong>de</strong> o parte şi<br />

<strong>de</strong> alta a trotuarului<br />

zona II: rândurile 3-6<br />

zona III: <strong>de</strong> la rândul 7 până la margine<br />

taxe pentru împrejmuiri.<br />

Pentru stabilirea locului mormântului sau a lucrărilor <strong>de</strong><br />

împrejmuire, familia <strong>de</strong>cedatului se adresează unui membru al<br />

comisiei care se prezintă la faţa locului (cimitir), se stabileşte<br />

locul pentru mormânt sau lucrările <strong>de</strong> amenajare, se dă un aviz <strong>de</strong><br />

plată pe care cel în cauză îl prezintă trezorierului cimitirului. Cu<br />

chitanţa şi cu avizul se prezintă la paznicul cimitirului şi i se<br />

permite începerea lucrărilor. Pentru montarea monumentelor<br />

funerare nu este nevoie <strong>de</strong> aprobare şi nu se percep taxe, ele fiind<br />

proprietatea familiei şi putând fi moştenite sau înstrăinate.<br />

Foto 18 Capela din cimitirul comunal (R. Csonti)<br />

În articolul apărut în revista anuală Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt<br />

(2002: 18) şi intitulat Ein Wun<strong>de</strong>r o<strong>de</strong>r das Csonti-Experiment (O<br />

minune sau experimentul Csonti), Martin Mettler salută iniţiativa<br />

<strong>de</strong> a pune în cimitire la dispoziţia celor care vin să u<strong>de</strong> florile şi să<br />

îngrijească mormintele 12 stropitori. Autorul se <strong>de</strong>clară uimit şi<br />

99


plăcut impresionat <strong>de</strong> faptul că experimentul familiei Adam şi<br />

Roswitha Csonti a reuşit, stropitorile nefiind furate, ci dimpotrivă,<br />

<strong>de</strong>puse toate, după folosire, la locul special amenajat lângă sursele<br />

<strong>de</strong> apă.<br />

16.4.2 Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare / mortuară<br />

Din iniţiativa medicului Johann Becker, la 15 mai 1887 a<br />

luat fiinţă la Billed Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare<br />

(Leichenbestattungsverein) pentru a se da posibilitatea ca fiecare<br />

<strong>de</strong>cedat să aibă o înmormântare <strong>de</strong>mnă. Această asociaţie există şi<br />

astăzi, membrii ei beneficiind <strong>de</strong> catafalc, steaguri, gropari şi <strong>de</strong><br />

căruţa mortuară (dric).<br />

Foto 19 Asociaţia mortuarǎ: Dricul şi groparii<br />

Conducerea aleasă în şedinţa <strong>de</strong> constituire a asociaţiei a<br />

fost formată din:<br />

Preşedinte: dr. Johann Becker<br />

Vicepreşedinte: Adam Geiss<br />

Secretar: notar Jakob Thöress<br />

Casier: Adam Glass<br />

100


S-a stabilit ca taxa (cotizaţia) să fie încasată după posibilităţile<br />

materiale ale membrilor, astfel s-au constituit două grupe pentru a<br />

se da posibilitatea unui echilibru social.<br />

De-a lungul existenţei sale şi această asociaţie a cunoscut<br />

perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> criză. La 19 februarie 1931 preşedintele <strong>de</strong> atunci,<br />

notarul Jakob Thöress, a anunţat că b<strong>ani</strong>i asociaţiei sunt ca şi<br />

pierduţi, <strong>de</strong>valorizându-se. În adunarea generală <strong>de</strong> la 17 februarie<br />

1932 a fost înfiinţată o nouă Asociaţie mortuară, cu un nou statut.<br />

Ca preşedinte a fost ales pălărierul Ferdinand Braun. Primul<br />

succes obţinut <strong>de</strong> acesta au fost tratativele cu Cooperativa<br />

crescătorilor <strong>de</strong> <strong>ani</strong>male care a restituit 29000 lei din datoria <strong>de</strong><br />

69300 lei către asociaţie.<br />

În anul 1934, vicepreşedintele <strong>de</strong> atunci a solicitat un<br />

împrumut pe termen scurt pentru formaţia <strong>de</strong> pompieri voluntari.<br />

S-a convocat o şedinţă la care s-a aprobat împrumutul, astfel<br />

formaţia civilă <strong>de</strong> pompieri a obţinut creditul necesar pentru<br />

achiziţionarea castelului vechi. În acelaşi an s-a ajuns la o<br />

înţelegere cu Banca <strong>de</strong> Credit care s-a angajat să restituie<br />

asociaţiei 15% din capitalul pierdut.<br />

Din anul 1952 preşedintele asociaţiei, Ferdinand Braun, a<br />

în<strong>de</strong>plinit şi funcţia <strong>de</strong> casier. Din fondul <strong>de</strong> 30000 lei ai asociaţiei<br />

au rămas, după schimbarea b<strong>ani</strong>lor, doar 150 lei. S-a creat astfel o<br />

nouă situaţie <strong>de</strong> criză. Pentru a se evita pe viitor asemenea<br />

probleme, s-a hotărât încasarea cotizaţiei doar când intervine un<br />

<strong>de</strong>ces. Această regulă este practicată şi în prezent.<br />

În anul 1951 asociaţia a suferit pier<strong>de</strong>ri consi<strong>de</strong>rabile din<br />

cauza <strong>de</strong>portării în Bărăgan a multor membri. La întoarcerea<br />

acestora, în 1956, s-a recurs la un compromis: cine şi-a plătit<br />

cotizaţia restantă a rămas membru al Asociaţiei mortuare.<br />

Au existat situaţii când în aceeaşi zi au fost două <strong>de</strong>cese,<br />

aşa că a fost nevoie <strong>de</strong> procurarea celei <strong>de</strong>-a doua garnituri pentru<br />

catafalc.<br />

Dacă în anul 1977 Asociaţia mortuară număra 1600 <strong>de</strong><br />

membri, la începutul anului 2005 au mai rămas 147 <strong>de</strong> membri.<br />

Numărul membrilor a scăzut vertiginos prin plecarea multor<br />

familii în Germ<strong>ani</strong>a, dar şi prin <strong>de</strong>cesul membrilor vârstnici.<br />

101


Din 1977 preşedinte al asociaţiei este Johann Mayer.<br />

Funcţia <strong>de</strong> vicepreşedinte îi revine lui Adam Csonti, cea <strong>de</strong><br />

secretar lui Erwin Csonti, iar casieri sunt Ingrid Nachram şi<br />

Nikolaus Kleitsch, birjar Alexandru Mihăiesc, gropari Gabriel<br />

Donawell, Aurel Draia, Nicolae Faur şi Nikolaus Kleitsch .<br />

<strong>Biled</strong>ul se numără printre puţinele sate bănăţene în care<br />

mai fiinţează o Asociaţie mortuară.<br />

16.5 Troiţele<br />

Cu toate că doar 7% din coloniştii germ<strong>ani</strong> din <strong>Biled</strong><br />

proveneau din Bavaria, Austria, Boemia şi Tirol, s-au impus totuşi<br />

obiceiurile religioase din aceste zone.<br />

Un asemenea obicei este cel al amenajării unor troiţe la<br />

ieşirile din localitate spre celelalte localităţi vecine. În luna mai se<br />

org<strong>ani</strong>zau procesiuni la aceste cruci pentru binecuvântarea<br />

pământului şi a culturilor.<br />

Tot la aceste cruci — mai ales la cea <strong>de</strong> pe şoseaua dinspre<br />

Becicherecul Mic — erau întâmpinaţi oaspeţii <strong>de</strong> vază. Crucile<br />

erau şi o <strong>de</strong>marcare a vetrei satului. De la cruci începeau terenurile<br />

arabile. Ţăr<strong>ani</strong>i credincioşi, trecând dimineaţa spre câmp şi<br />

întorcându-se seara <strong>de</strong> la câmp, se rugau în dreptul crucilor. Chiar<br />

şi cei grăbiţi, nu treceau fără să rostească un „Lăudat să fie Isus<br />

Cristos!” şi să-şi facă semnul crucii.<br />

Din protocolul vizitei canonice din 1837 a episcopului<br />

Lonovics, aflăm <strong>ani</strong>i în care au fost ridicate troiţele. Astfel crucea<br />

spre Şandra (lângă Liceul Agricol) a fost construită în anul 1796 şi<br />

donată <strong>de</strong> familia Heinrich şi Angela Ra<strong>de</strong>macher. Crucea <strong>de</strong> la<br />

ieşirea spre Iecea Mică datează din anul 1800, fiind donaţia<br />

familiei Johannes şi <strong>Maria</strong> Hassenteufel. În acelaşi an crucea<br />

donată <strong>de</strong> familia Kaspar şi Margaretha Schäffer a fost amplasată<br />

la ieşirea spre Iecea Mare. Tot în anul 1800 familia Peter şi <strong>Maria</strong><br />

Allepacher a donat crucea <strong>de</strong> la ieşirea spre Satchinez. Din păcate<br />

nu se ştie cine a construit crucea <strong>de</strong> pe Calvar.<br />

102


Îngrijirea troiţelor a fost preluată <strong>de</strong> către donatori, apoi <strong>de</strong><br />

urmaşii acestora. Dacă nu a mai rămas nimeni în viaţă din<br />

familiile respective, întreţinerea era preluată <strong>de</strong> familiile care<br />

aveau pământul lângă cruci.<br />

În centrul comunei, în faţa casei Tuttenuit (numărul 424,<br />

astăzi proprietatea familiei Butaru) se află <strong>de</strong> asemenea o cruce<br />

ridicată în anul 1835 ca donaţie a lui Ignatius Weber. Peste şase<br />

generaţii ale familiei Weber au îngrijit această cruce, care era<br />

inclusă în procesiunile <strong>de</strong> Fronleichnam (Preasfântul Trup şi<br />

Sânge al lui Cristos). Deja prin <strong>ani</strong>i treizeci s-a pus problema<br />

dărâmării acestei troiţe, dar a rămas la locul ei, ca punct<br />

topografic. În timpul dictaturii comuniste s-a încercat din nou<br />

înlăturarea crucii <strong>de</strong> peste drum <strong>de</strong> Căminul Cultural. Lui<br />

Nikolaus Weber (numărul 426) i s-a pus în ve<strong>de</strong>re să dărâme troiţa<br />

şi eventual să o reconstruiască în propria curte. Acesta însă a<br />

refuzat, crucea rămânând la locul ei ca o sfidare a regimului<br />

comunist. Noii locatari ai casei cu numărul 424 au încercat şi ei să<br />

în<strong>de</strong>părteze troiţa, dar fără succes. Comuna a preluat îngrijirea<br />

troiţei care este întreţinută în condiţii optime.<br />

În timpul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial crucile <strong>de</strong> la<br />

ieşirile din localitate au avut <strong>de</strong> suferit, iar în timpul<br />

comunismului nimeni n-a îndrăznit să le repare. Crucile <strong>de</strong> fier au<br />

fost rupte <strong>de</strong> pe soclu. Troiţa dinspre Iecea mică s-a dărâmat <strong>de</strong><br />

tot, iar din cea dinspre Iecea Mare nu a rămas <strong>de</strong>cât o ruină.<br />

Foto 20 Troiţele <strong>de</strong> la ieşirile spre Iecea Mare şi Iecea Micǎ (A. Csonti)<br />

103


După că<strong>de</strong>rea comunismului, noul consiliu local sub<br />

conducerea primarului <strong>de</strong> atunci, Tiberius Neu, a hotărât<br />

renovarea troiţelor cu ajutorul unor întreprinzători din <strong>Biled</strong>.<br />

Astfel cheltuielile pentru troiţa <strong>de</strong> pe partea stângă a şoselei spre<br />

Iecea Mică au fost preluate <strong>de</strong> Baza <strong>de</strong> recepţie a cerealelor, troiţa<br />

<strong>de</strong> pe drumul spre Iecea Mare a fost reconstruită pe vechiul loc <strong>de</strong><br />

către Fabrica <strong>de</strong> cânepă sub conducerea lui Hans Mann, troiţa <strong>de</strong><br />

pe şoseaua spre Şandra a fost reconstruită <strong>de</strong> Grupul şcolar agroindustrial<br />

<strong>Biled</strong> cam la 20 <strong>de</strong> metri <strong>de</strong> vechiul ei loc, iar troiţa <strong>de</strong><br />

pe şoseaua spre Satchinez, care rămăsese în picioare, a fost<br />

restaurată <strong>de</strong> familia Csonti. O contribuţie <strong>de</strong>osebită la aceste<br />

lucrări şi-a adus şi Peter Schwarz (numărul 435) care s-a ocupat în<br />

vara anului 1990 <strong>de</strong> lucrările <strong>de</strong> restaurare, punând la dispoziţia<br />

constructorilor cărămizi. De pe morminte părăsite din cele două<br />

cimitire au fost recuperate cruci <strong>de</strong> fier şi puse pe postamentele<br />

ridicate. Astfel, la finele anului 1990 toate troiţele erau la locul<br />

lor, putând fi sfinţite <strong>de</strong> părintele Bonaventura Dumea. De atunci<br />

îngrijirea acestor troiţe a fost preluată <strong>de</strong> Forumul Democrat al<br />

Germ<strong>ani</strong>lor din <strong>Biled</strong>.<br />

Foto 21 Troiţele <strong>de</strong> la ieşirile spre Şandra şi Satchinez (A. Csonti)<br />

Cu mulţumire sufletească putem afirma că în împrejurimi<br />

nu se mai observă asemenea troiţe. Ele, alături <strong>de</strong> calvar, sunt<br />

104


monumente ale localităţii noastre, chiar dacă nu prea avem<br />

obiective turistice.<br />

Foto 22 Calvarul, emblema localitǎţii <strong>Biled</strong> (J. Martini)<br />

Movila situată la 1 km sud-est <strong>de</strong> localitate, pe şoseaua<br />

Torontalului, având o înălţime <strong>de</strong> 8m şi un diametru <strong>de</strong> 50m, era<br />

străjuită încă din anul 1837 <strong>de</strong> o cruce, după cum reiese din<br />

raportul episcopului romano-catolic Lonovics. Când a fost ridicată<br />

această cruce şi cine a ridicat-o a rămas până astăzi o enigmă. Tot<br />

din raportul episcopului se ştie că anual, în Vinerea Mare, la ora 6<br />

dimineaţa avea loc o procesiune la această cruce. Se mai ştie că<br />

din iniţiativa parohului romano-catolic <strong>de</strong> Billed, Paul Novak,<br />

între <strong>ani</strong>i 1869-1872 au fost zidite staţiunile care amintesc <strong>de</strong><br />

patimile lui Isus Cristos, staţiuni cunoscute sub numele <strong>de</strong> Calea<br />

Crucii. Calvarul (Kalvarienberg) a <strong>de</strong>venit emblema localităţii,<br />

având o valoare simbolică <strong>de</strong>osebită şi străjuind <strong>de</strong>stinele<br />

bilezenilor <strong>de</strong>-a lungul vremii.<br />

105


17 Viaţa socială şi culturală a comunei<br />

17.1 Şcoala<br />

Încă <strong>de</strong> la întemeierea localităţii, pe locul un<strong>de</strong> se află<br />

astăzi casa cu numărul 474, în Strada Veche, s-a construit prima<br />

şcoală, formată dintr-o clasă mare, care a funcţionat şi ca biserică.<br />

Şcoala era subordonată bisericii, preotul fiind <strong>de</strong> fapt directorul<br />

şcolii. Primii învăţători, care erau în acelaşi timp şi cantori şi<br />

clopotari, au murit în primii <strong>ani</strong> ai colonizării. În vremea<br />

respectivă învăţătorii erau consi<strong>de</strong>raţi meseriaşi.<br />

Primul învăţător al cărui nume ne este astăzi cunoscut a<br />

fost Mathias Krauser care a murit în anul 1771, la vârsta <strong>de</strong> 38 <strong>de</strong><br />

<strong>ani</strong>.<br />

Împărăteasa <strong>Maria</strong> Theresia a introdus în Banat<br />

obligativitatea învăţământului pentru băieţi, pe perioada celor 4-5<br />

luni <strong>de</strong> iarnă. Mai târziu „anul şcolar” s-a extins la 8-9 luni şi a<br />

<strong>de</strong>venit obligatoriu şi pentru fete.<br />

Datorită creşterii natalităţii, în anul 1791 şcoala a <strong>de</strong>venit<br />

neîncăpătoare şi s-a extins şi pe locul actualei clădiri cu numărul<br />

473. În anul 1798, ca urmare a hotărârii Curţii Imperiale, s-a<br />

început construirea unei şcoli din cărămidă în spatele bisericii.<br />

Din cauza războiului cu turcii lucrările au fost amânate. Abia în<br />

anul 1800, după preluarea întregii localităţi <strong>de</strong> către episcopia <strong>de</strong><br />

Zagreb, lucrările au fost reluate, cheltuielile <strong>de</strong> terminare a şcolii<br />

fiind suportate <strong>de</strong> comună.<br />

Conform unei statistici, în anul 1778, la Billiet erau 145 <strong>de</strong><br />

şcolari la 262 <strong>de</strong> case. În urma vizitei canonice efectuate în anul<br />

1837 la Billiet, episcopul <strong>de</strong> Cenad, Lonovics, prezintă în raportul<br />

întocmit cu această ocazie şi situaţia şcolii. Din raportul său reiese<br />

că şcoala, construită din cărămidă, era amplasată în spatele<br />

bisericii şi a casei parohiale. Clădirea cuprin<strong>de</strong>a trei săli <strong>de</strong> clasă<br />

spaţioase — două pentru băieţi şi una pentru fete —, trei camere<br />

pentru institutori, o cămară, o pivniţă şi două camere pentru<br />

învăţători. Ca anexe existau un şopru şi un grajd, acoperite cu<br />

106


paie. Învăţătorul Adalbert Körber era în acelaşi timp cantor şi<br />

clopotar la biserică. Alţi învăţători care au locuit în clădirea şcolii<br />

au fost Leopold Böck şi Nikolaus Hoffmann.<br />

În anul 1837 la şcoala din <strong>Biled</strong> învăţau 574 <strong>de</strong> elevi: 354<br />

<strong>de</strong> băieţi şi 220 <strong>de</strong> fete. Preotul era în acelaşi timp catehetul 18 şi<br />

directorul şcolii, predând <strong>de</strong> două ori pe săptămână religia. Alte<br />

obiecte <strong>de</strong> învăţământ erau: caligrafia, ortografia, citirea,<br />

aritmetica şi muzica. Elevii aveau vacanţă în lunile iulie şi august.<br />

Cu timpul şi şcoala construită în anul 1798 a <strong>de</strong>venit<br />

neîncăpătoare, astfel încât în anul 1847 a fost construită o şcoală<br />

mai mare, căreia în 1857 i s-a mai adăugat o locuinţă pentru<br />

învăţători şi o sală <strong>de</strong> clasă.<br />

În anul 1860 funcţionau trei clase <strong>de</strong> băieţi şi una <strong>de</strong> fete.<br />

Unii părinţi au început să-şi trimită copiii la şcoli mai înalte la<br />

Timişoara sau Szeged. În anul 1877 s-au înfiinţat încă două clase,<br />

una <strong>de</strong> băieţi şi una <strong>de</strong> fete, iar în anul 1890 încă o clasă. La 15<br />

septembrie 1890 existau patru clase <strong>de</strong> băieţi şi patru clase <strong>de</strong> fete.<br />

Din octombrie 1877, pentru prima dată în istoria şcolii din<br />

<strong>Biled</strong>, au fost angajate două învăţătoare.<br />

În mai 1892 s-a înfiinţat Şcoala profesională care a<br />

funcţionat până în anul 1950.<br />

În perioada 1765-1878 procesul <strong>de</strong> învăţământ s-a<br />

<strong>de</strong>sfăşurat în exclusivitate în limba germană. Numărul elevilor<br />

dintr-o clasă era foarte mare: 80-120 <strong>de</strong> elevi. Durata <strong>de</strong><br />

şcolarizare era <strong>de</strong> şase <strong>ani</strong>. Toate documentele şcolare erau<br />

completate în limba germană.<br />

Începând cu anul şcolar 1878/79, limba germană încetează<br />

a mai fi limba <strong>de</strong> instruire, cedând locul limbii maghiare. Toate<br />

obiectele <strong>de</strong> învăţământ sunt predate în limba maghiară, limba<br />

germană rămânând doar o materie şcolară. Se spune că preotul <strong>de</strong><br />

atunci, Paul Novak, ar fi <strong>de</strong>clarat din amvon: „Cine mănâncă<br />

pâine maghiară, trebuie să înveţe limba maghiară.” Între <strong>ani</strong>i<br />

şcolari 1878/79 şi 1889/90 documentele şcolare au fost bilingve<br />

(germană şi maghiară).<br />

18 Catehet = profesor <strong>de</strong> religie.<br />

107


Din anul şcolar 1890/91 limba germană a fost scoasă şi ca<br />

obiect <strong>de</strong> învăţământ din programa şcolară, iar toate documentele<br />

şcolare erau redactate şi completate în limba maghiară. Până şi<br />

numele elevilor au fost maghiarizate, astfel Johann a <strong>de</strong>venit<br />

Janós, Nikolaus — Miklós, Franz — Ferenc, Katharina —<br />

Katalin, Elisabeth — Erszebet, Barbara — Borbála etc. Învăţătorii<br />

care nu cunoşteau limba maghiară au fost concediaţi sau<br />

pensionaţi. Această situaţie a durat până la sfârşitul primului<br />

război mondial, când Banatul a fost integrat în România.<br />

Începând din anul şcolar 1919/20 procesul <strong>de</strong> învăţământ<br />

s-a <strong>de</strong>sfăşurat în limba germană, dar s-a introdus şi limba română<br />

în programa şcolară. Până în anul 1944 documentele şcolare erau<br />

completate în limba germană şi în limba română.<br />

Până în anul 1870 şcoala din <strong>Biled</strong> a fost şcoală<br />

confesională patronată <strong>de</strong> biserica romano-catolică, apoi a <strong>de</strong>venit<br />

şcoală comunală, iar printr-o hotărâre ministerială din 1927 a<br />

<strong>de</strong>venit şcoală <strong>de</strong> stat. În anul şcolar 1926/27 se trece <strong>de</strong> la<br />

învăţământul obligatoriu <strong>de</strong> şase <strong>ani</strong> la cel <strong>de</strong> şapte <strong>ani</strong>. Din cauza<br />

scă<strong>de</strong>rii natalităţii, în <strong>ani</strong>i <strong>de</strong> după primul război mondial s-a trecut<br />

la înfiinţarea claselor mixte în locul celor <strong>de</strong> băieţi şi <strong>de</strong> fete <strong>de</strong><br />

până atunci.<br />

După primul război mondial în <strong>Biled</strong> s-au stabilit câteva<br />

familii <strong>de</strong> români, mai ales funcţionari <strong>de</strong> stat, notari şi avocaţi.<br />

Astfel, pe lângă şcoala germană, începând din anul şcolar 1935/36<br />

a funcţionat şi o secţie română condusă <strong>de</strong> un cadru didactic. Între<br />

1938-1944 la secţia română au predat două cadre didactice.<br />

La finele fiecărui an şcolar, la sfârşitul lunii iunie, avea loc<br />

un examen „<strong>de</strong>schis” la care asistau — pe lângă dascălii<br />

examinatori — preotul, primarul şi unii părinţi. Erau multe cazuri<br />

când părinţii, datorită lipsei forţei <strong>de</strong> muncă, opreau copiii în<br />

vârstă <strong>de</strong> 12-14 <strong>ani</strong> acasă, pentru a-i folosi la muncă în agricultură.<br />

Procesul <strong>de</strong> învăţământ se baza mai ales pe memorare.<br />

Obiectele <strong>de</strong> învăţământ erau: citirea, scrierea, gramatica,<br />

matematica, istoria, geografia, ştiinţele naturale, igiena,<br />

constituţia, muzica, educaţia fizică, <strong>de</strong>senul, lucrul manual şi<br />

religia. Elevii aveau cursuri şi dimineaţa şi după-amiaza. Doar joi<br />

108


după-amiază erau liberi. Manualele şcolare erau scumpe, aşa că<br />

ele se transmiteau mai multor generaţii.<br />

Situaţia învăţământului s-a schimbat după cel <strong>de</strong>-al doilea<br />

război mondial. Din toamna anului 1944 toate cadrele didactice<br />

germane au fost concediate şi până în anul 1947 nu s-a mai învăţat<br />

limba germană la şcoală. Datorită stabilirii „coloniştilor” români<br />

din diferite părţi ale ţării în <strong>Biled</strong>, numărul elevilor români a<br />

crescut vertiginos, <strong>de</strong>păşind numărul elevilor germ<strong>ani</strong>. În anul<br />

şcolar 1946/47 cadrele didactice germane au fost reangajate, dar<br />

procesul <strong>de</strong> învăţământ se <strong>de</strong>sfăşura doar în limba română.<br />

Anul şcolar 1947/48 a adus bucurie în sufletele etnicilor<br />

germ<strong>ani</strong>: copiii din clasele I-III puteau învăţa din nou în limba<br />

maternă. Printre primii învăţători <strong>de</strong> atunci se afla şi doamna<br />

Elvira Slavik pe care mulţi bilezeni o cunosc.<br />

În luna august a anului 1948 a avut loc o reformă a<br />

învăţământului care a restructurat sistemul şcolar din România.<br />

Prin lege a fost garantat dreptul naţionalităţilor conlocuitoare la<br />

învăţământ în limba maternă.<br />

Din anul şcolar 1948/49 la <strong>Biled</strong> au funcţionat două şcoli<br />

<strong>de</strong> şapte clase: una românească şi una germană, fiecare având<br />

conducere proprie. Cu toate că procesul <strong>de</strong> învăţământ se<br />

<strong>de</strong>sfăşura în două schimburi, nu erau suficiente săli <strong>de</strong> clasă.<br />

Astfel şcoala veche a rămas şcoală românească, iar clădirea <strong>de</strong> la<br />

numărul 299 care fusese şcoală <strong>de</strong> fete şi locuinţă pentru<br />

învăţători a <strong>de</strong>venit şcoală germană. Prin contribuţia populaţiei<br />

germane s-au adunat 80000 lei cu care s-au acoperit cheltuielile <strong>de</strong><br />

amenajare a „clădirii Braun” ca şcoală.<br />

La 15 septembrie 1959 cele două şcoli au fost unite sub o<br />

singură conducere, ca şcoală generală cu două secţii. Directorul<br />

era <strong>de</strong> naţionalitate română, iar directorul adjunct <strong>de</strong> naţionalitate<br />

germană. La secţia germană s-a introdus limba română ca obiect<br />

<strong>de</strong> studiu începând cu clasa I, iar în clasa a VIII-a Istoria şi<br />

Geografia României se studiau în limba română.<br />

În anul 1965 s-a generalizat învăţământul <strong>de</strong> opt clase, iar<br />

în anul 1970 cel <strong>de</strong> 10 clase (prima treaptă <strong>de</strong> liceu).<br />

109


Încă din anul şcolar 1963/64 la <strong>Biled</strong> s-a înfiinţat o clasă<br />

<strong>de</strong> liceu teoretic cu profil real. Clasele <strong>de</strong> liceu au funcţionat în<br />

clădirea veche a şcolii.<br />

Prin donaţii băneşti şi prin muncă voluntară, în anul 1967,<br />

la numărul 300, pe locul fostei uzine electrice a localităţii, s-a<br />

construit „şcoala nouă” care a găzduit clasele <strong>de</strong> liceu. În anul<br />

1973 liceul s-a <strong>de</strong>sfiinţat, iar clădirea a rămas şcoală generală.<br />

Foto 23 Cele trei clǎdiri ale şcolii, grupate în jurul bisericii<br />

(J. Rothgerber)<br />

Numărul elevilor <strong>de</strong> la secţia germană a scăzut mereu<br />

datorită plecării multor familii în Germ<strong>ani</strong>a, astfel că în anul 1985<br />

erau două clase simultane la ciclul primar (clasa I cu a III-a şi<br />

clasa a II-a cu a IV-a) şi tot două clase la ciclul gimnazial (clasa a<br />

V-a cu a VI-a şi clasa a VII-a cu a VIII-a). După anul 1989 clasele<br />

<strong>de</strong> la ciclul gimnazial s-au dizolvat, elevii absolvenţi ai clasei a<br />

IV-a se înscriau în clasa a V-a fie la Liceul „N. Lenau” din<br />

Timişoara, fie treceau la secţia română, la <strong>Biled</strong>.<br />

În anul şcolar 2004/05 Şcoala cu clasele I-VIII din <strong>Biled</strong><br />

funcţionează cu 20 <strong>de</strong> clase: 19 clase la secţia română şi o clasă cu<br />

16 elevi din clasele I-IV la secţia germană. În procesul <strong>de</strong><br />

110


învăţământ sunt cuprinşi 397 <strong>de</strong> elevi şi 29 <strong>de</strong> cadre didactice<br />

calificate.<br />

O statistică a tuturor cadrelor didactice care au predat la<br />

şcoala din <strong>Biled</strong> în <strong>de</strong>cursul timpului ar necesita mult timp pentru<br />

documentare şi mult spaţiu pentru prezentare.<br />

Vom prezenta profesorii care au activat ca directori în<br />

perioada 1950-2005:<br />

Elvira Slavik 1950-1959 (secţia germană)<br />

Nicolae Pârva 1953-1959 (secţia română)<br />

Mihai Lalescu 1959-1962<br />

Nicolae Jivan 1962-1970<br />

Ioan Irimescu 1970-1973<br />

Ecaterina Lebegioară 1973-1979<br />

Wen<strong>de</strong>l Orner 1979-1987<br />

Lucia Popa 1987-1989<br />

Matei Uzun 1989-1994<br />

Mircea Borza 1994-1998<br />

Olga Orza 1998-2005<br />

De când cele două şcoli (cea română şi germană) s-au unit în anul<br />

1959, funcţia <strong>de</strong> director adjunct a fost ocupată <strong>de</strong>:<br />

<strong>Maria</strong> Schaljo 1959-1963<br />

1971-1974<br />

Peter Thoma 1963-1971<br />

Elvira Slavik 1974-1979<br />

Începând cu anul 1979 funcţia <strong>de</strong> director adjunct a fost<br />

<strong>de</strong>sfiinţată, un rol important avându-l comandantul instructor <strong>de</strong><br />

pionieri şi secretarul <strong>de</strong> partid din şcoală. După 1989 numărul<br />

elevilor a scăzut mereu, astfel nu s-a reînfiinţat postul <strong>de</strong> director<br />

adjunct, dar s-a introdus funcţia <strong>de</strong> director educativ.<br />

Vorbind <strong>de</strong>spre directori, nu putem să nu amintim faptul că<br />

trei dintre cei enumeraţi anterior au murit în exerciţiul funcţiunii:<br />

Nicolae Pârva (1959), Lucia Popa (1989) şi Matei Uzun (1994).<br />

111


Amintim în continuare cadrele didactice care s-au născut<br />

în <strong>Biled</strong> şi au funcţionat începând din 1950 sau funcţionează încă<br />

la această şcoală:<br />

Jakob Ballman (învăţător)<br />

Anna Pfeifer, n. Billinger<br />

Magdalena Bec, n. Bojar / (învăţătoare)<br />

Anna Divo (învăţătoare)<br />

Hans Gehl (învăţător)<br />

Barbara Orner, n. Gezda (învăţătoare)<br />

Helga Haupt (profesoară)<br />

Emma Herrenreich (învăţătoare, educatoare)<br />

Elisabeth Martini, n. Frick (profesoară)<br />

Margarethe Pierre, n. Slavik (învăţătoare)<br />

Christa Plennert, n. Weber (profesoară)<br />

Dietlin<strong>de</strong> Slavik (învăţătoare)<br />

Margarethe Weber, n. Divo (educatoare)<br />

Raimund Steiner (profesor)<br />

Barbara Neumann, n. Büchler (profesoară)<br />

<strong>Maria</strong>nne Botezatu, n. Herbst (educatoare)<br />

<strong>Maria</strong> Roman (educatoare)<br />

<strong>Maria</strong> Billinger, n. Tasch (educatoare)<br />

<strong>Maria</strong> <strong>Şandor</strong>, n. Ciobanu (profesoară)<br />

Mircea Borza (profesor)<br />

Multe cadre didactice, chiar dacă nu s-au născut în <strong>Biled</strong>,<br />

au trudit la şcoala din localitate până la pensionare:<br />

Elvira Slavik (profesoară)<br />

<strong>Maria</strong> Schaljo, n. Jobba (profesoară)<br />

Gheorghe Gorea (învăţător)<br />

Graţiana Gorea (învăţătoare)<br />

Ioan Gorea (învăţător)<br />

Ecaterina Lebegioară (profesoară)<br />

Femie Abduraman (învăţătoare)<br />

Eva Pop (educatoare)<br />

112


Ioana Popescu (educatoare)<br />

Ionel Lucian Mocioiu (profesor)<br />

Ioan Irimescu (profesor)<br />

După cum am mai amintit, în clădirea <strong>de</strong> la nr. 300 a<br />

funcţionat între <strong>ani</strong>i 1892-1950 Şcoala profesională horticolă. În<br />

locul ei, din 1950 s-a înfiinţat Şcoala profesională <strong>de</strong> mec<strong>ani</strong>ci<br />

agricoli, cunoscută mai ales ca „Şcoala <strong>de</strong> tractorişti”. Aceasta s-a<br />

mutat în noua clădire <strong>de</strong> pe Strada Principală, la ieşirea din<br />

localitate (spre Şandra), iar la nr. 300 a rămas internatul, până la<br />

construirea celui nou <strong>de</strong> lângă şcoală. Deoarece conducerea<br />

actuală a şcolii nu ne-a furnizat date exacte, nu putem da<br />

amănunte. Actualmente şcoala profesională funcţionează ca Grup<br />

şcolar, având şi clase <strong>de</strong> liceu. O perioadă lungă <strong>de</strong> timp sufletul<br />

acestei şcoli au fost soţii Mitroi Petru şi Emilia.<br />

17.2 Grădiniţa<br />

În publicaţia Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt din 1997, d-na<br />

Margarethe Weber (născută Divo) a publicat un articol cu titlul<br />

Erinnert ihr euch noch? (Vă mai aduceţi aminte?) în care îi<br />

în<strong>de</strong>amnă pe cititori să-şi amintească <strong>de</strong> prima zi <strong>de</strong> grădiniţă din<br />

propria copilărie, <strong>de</strong> toate zilele şi <strong>de</strong> toţi <strong>ani</strong>i care au urmat până<br />

la prima zi <strong>de</strong> şcoală. În continuarea articolului, autoarea face un<br />

scurt istoric al grădiniţei din <strong>Biled</strong> (1997:37-44).<br />

Prima grădiniţă a fost înfiinţată în anul 1892. În acest scop<br />

a fost închiriată casa <strong>de</strong> peste drum <strong>de</strong> casa parohială catolică (la<br />

nr. 298). Această clădire va <strong>de</strong>veni după al doilea război mondial<br />

biserica şi locuinţa preotului ortodox Ioan Perian.<br />

Prima directoare a grădiniţei a fost Barbara Grünauer,<br />

căreia i-a urmat Barbara Eichert (căsătorită Rie<strong>de</strong>r) din anul 1903<br />

până în anul 1936.<br />

În anul 1912 comuna a cumpărat <strong>de</strong> la Episcopia <strong>de</strong><br />

Zagreb, aflată în retragere din <strong>Biled</strong>, clădirea <strong>de</strong> la nr. 233, fosta<br />

locuinţă a administratorului domeniului episcopal. Pentru început,<br />

113


clădirea a fost amenajată şi mobilată ca grădiniţă pentru 50-60 <strong>de</strong><br />

copii, ca să ajungă apoi la 120 <strong>de</strong> copii. În perioada 1936-1953<br />

directoare a fost Wilhelmine Borka.<br />

După anul 1944, când în <strong>Biled</strong> a fost colonizată populaţie<br />

românească, s-a înfiinţat şi o secţie română a grădiniţei. Pentru că<br />

spaţiul a <strong>de</strong>venit neîncăpător, în anul 1950, grădiniţa germană a<br />

fost mutată la familia Mumper (nr. <strong>240</strong>). Pentru amenajarea<br />

corespunzătoare s-a apelat la ajutorul părinţilor. Grădiniţa <strong>de</strong> la nr.<br />

233 a <strong>de</strong>venit grădiniţă cu program prelungit.<br />

În perioada 1953-1955 grădiniţa germană a fost condusă<br />

<strong>de</strong> Inge Thöreß, apoi o scurtă perioadă <strong>de</strong> <strong>Maria</strong> Roman, iar din<br />

1955 <strong>de</strong> Margarethe Weber. În anul 1956 grădiniţa s-a mutat din<br />

nou, pe aceeaşi stradă, la nr. 244 19 .<br />

În anul 1953 s-a înfiinţat grădiniţa C.A.P-ului care a<br />

funcţionat în casa cu nr. 471, locuită în prezent <strong>de</strong> familia Timiş.<br />

Din anul 1958 la această grădiniţă a luat fiinţă şi o secţie germană,<br />

cu patru grupe, în două săli <strong>de</strong> clasă. În februarie 1965 a fost<br />

<strong>de</strong>sfiinţată grădiniţa germană din Strada Bisericii (nr. 244), prin<br />

ataşarea ei la grădiniţa C.A.P-ului.<br />

În anul 1970 a fost amenajată o nouă grădiniţă în Strada<br />

Principală, la nr. 362, un<strong>de</strong> funcţionează şi în prezent, având şi o<br />

grupă germană. D-na Margarethe Weber a condus secţia germană<br />

a grădiniţei până în anul 1976, când s-a pensionat.<br />

În 1961 s-a înfiinţat a treia grădiniţă din <strong>Biled</strong>, cea a<br />

Fabricii <strong>de</strong> cânepă, în Strada Gării, la nr. 543, care a avut program<br />

<strong>de</strong> la ora 8 până la ora 18, având doar secţie română. La această<br />

grădiniţă au fost înscrişi 35 <strong>de</strong> copii ai muncitorilor <strong>de</strong> la fabrică.<br />

Primele educatoare au fost doamnele <strong>Maria</strong> Sârca şui <strong>Maria</strong>na<br />

Clepcea, iar ca personal <strong>de</strong> <strong>de</strong>servire au fost angajate: Barbara<br />

Wagner – administratoare, Ecaterina Botici – bucătăreasă, Florica<br />

Colţiş – spălătoreasă şi Anişoara Ar<strong>de</strong>lean – îngrijitoare. De-a<br />

lungul <strong>ani</strong>lor au mai funcţionat ca educatoare: Atena Szabo şi<br />

Cristina Abrudan. În anul 1974 s-a schimbat personalul <strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>servire. D-na Wagner a trecut pe postul <strong>de</strong> îngrijitoare, iar d-na<br />

19 Astăzi casa respectivă este proprietatea fostului primar, d-l Sabin Costar.<br />

114


Susana Popescu a <strong>de</strong>venit administratoare. Din anul 1976 a<br />

funcţionat ca directoare d-na Delia Ronta, iar ca educatoare d-na<br />

învăţătoare Eva Mager, apoi Ramona Deleanu. Ca îngrijitoare au<br />

mai lucrat aici Elisabeta Steiner (născută Marx), iar ca<br />

administratori Stela Duţă şi Ioan Tomescu. În anul 1991, după 30<br />

<strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> funcţionare, grădiniţa a fost <strong>de</strong>sfiinţată ca urmare a<br />

<strong>de</strong>sfiinţării Fabricii <strong>de</strong> cânepă. Personalul educativ şi cel <strong>de</strong><br />

gospodărire a fost transferat la fosta Grădiniţă C.A.P.<br />

Din cele trei grădiniţe, astăzi funcţionează doar una, cea<br />

din Strada Principală, cu patru grupe (86 copii înscrişi) la secţia<br />

română şi o grupă (20 copii) la secţia germană. Ultimele<br />

directoare ale acestei grădiniţe au fost doamnele: Eva Pop (Boar),<br />

Delia Ronta şi Elena Pop, care este şi în prezent directoare.<br />

Educatoarele care lucrează la această grădiniţă sunt:<br />

‣ la grupa mică: Monica Negriu<br />

Violeta Supuran<br />

‣ la grupa mijlocie: Ileana Cionca<br />

Alina Bălăceanu<br />

‣ la grupa mare: Delia Ronta<br />

Gi<strong>ani</strong>na Veszele<br />

‣ la grupa pregătitoare:<br />

<strong>Maria</strong> Gorea<br />

Angela Hu<strong>de</strong>ma<br />

‣ la secţia germană: Manuela Radu<br />

Georgiana Negriu<br />

La buna funcţionare a grădiniţei îşi aduce aportul şi<br />

personalul administrativ: Florica Podobea (administratoare),<br />

Dorina Enache, Irina Borza, Valerica Silaghi (îngrijitoare),<br />

Violeta Draia (bucătăreasă), Viorica Draia (spălătoreasă), Iuliana<br />

Tomesc şi Ioan Popan (fochişti).<br />

Au ieşit la pensie în ultimii <strong>ani</strong>: Ioan Tomesc<br />

(administrator), Florica Colţiş (bucătăreasă), Aurel Bec (fochist),<br />

Ana Klein, <strong>Maria</strong> Tomesc (îngrijitoare). Au mai funcţionat ca<br />

educatoare în <strong>ani</strong>i <strong>de</strong> după Revoluţie: Roswitha Csonti (secţia<br />

germană), <strong>Maria</strong> Popan, Edith Barta, Violeta Maţoi şi Georgeta<br />

Popa.<br />

115


17.3 Asociaţii şi cluburi<br />

Viaţa culturală şi socială a comunei s-a <strong>de</strong>sfăşurat în<br />

special în cluburi şi asociaţii, chiar dacă acestea nu erau<br />

org<strong>ani</strong>zate ca cele din secolul al XX-lea.<br />

Primele asociaţii au fost cele ale meseriaşilor în bresle,<br />

care au avut la început ca scop ajutorul reciproc între membrii lor,<br />

dar cu timpul au influenţat viaţa socială şi culturală a localităţii.<br />

Prima asociaţie din <strong>Biled</strong> care mai există şi astăzi este Asociaţia<br />

<strong>de</strong> înmormântare, creată în 1887. În urma cercetărilor, W. Weber<br />

afirmă că încă din anul 1790 în <strong>Biled</strong> a existat o asociaţie a<br />

vânătorilor.<br />

Între cele două războaie mondiale în localitate au existat<br />

mai multe asociaţii (cf. Klein 1980: 316). Amintim doar câteva<br />

dintre ele:<br />

‣ Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare<br />

‣ Asociaţia ţăr<strong>ani</strong>lor<br />

‣ Clubul cititorilor<br />

‣ Clubul cântăreţilor<br />

‣ Asociaţia corului bărbătesc<br />

‣ Asociaţia tineretului catolic<br />

‣ Cercul fetelor<br />

‣ Formaţiunea civilă <strong>de</strong> pompieri<br />

‣ Asociaţia meseriaşilor<br />

‣ Asociaţia calfelor<br />

‣ Asociaţia femeilor catolice germane<br />

‣ Asociaţia vânătorilor<br />

‣ Asociaţia sportivă<br />

‣ Clubul <strong>de</strong> călărie.<br />

Aproape fiecare club sau asociaţie avea o bibliotecă cuprinzând<br />

literatură, reviste <strong>de</strong> specialitate, reviste ilustrate şi ziare. Dar<br />

bilezenii nu s-au mulţumit numai să citească ziare, ci au şi editat<br />

un ziar: Bille<strong>de</strong>r Zeitung (Gazeta <strong>de</strong> <strong>Biled</strong>) tipărit la Periam un<strong>de</strong><br />

116


Josef Frischmann avea o tipografie. Ziarul apărea în fiecare<br />

sâmbătă.<br />

Comandantul Formaţiunii civile <strong>de</strong> pompieri, Peter Divo, a<br />

editat primul ziar german al pompierilor (Feuerwehrzeitung) din<br />

Banat. Ziarul a apărut în perioada 1935-1937.<br />

Şi muzica a jucat un rol important în viaţa comunei (cf.<br />

Klein 1980: 318). În anul 1902 s-a înfiinţat primul club al<br />

cântăreţilor sub îndrumarea preotului Josef Uitz care a fost şi<br />

primul preşedinte al clubului. În perioada 1902-1915 dirijorul<br />

corului a fost învăţătorul Josef Zimmer. Clubul avea un steag<br />

propriu care era păstrat în biserică. Corul bărbătesc a participat la<br />

multe întâlniri culturale în diferite sate bănăţene, fiind foarte<br />

apreciat. În perioada primului război mondial activitatea corului s-<br />

a diminuat prin plecarea pe front a multor membri. Dirijori ai<br />

corului au fost: învăţătorul Josef Goschy (1916-1924), învăţătorul<br />

Johann Henz (1925-1928), apoi, până în 1935 sporadic învăţătorii<br />

Ballauer din Cărpiniş şi Lampl din Şandra. Clubul cântăreţilor a<br />

participat, alături <strong>de</strong> alte asociaţii, la tradiţionalele procesiuni <strong>de</strong><br />

Paşti şi <strong>de</strong> Fronleichnam (Prea Sfântul Trup şi Sânge al lui Isus).<br />

Foarte apreciată era prestaţia corului la balul <strong>de</strong> Fasching (înainte<br />

<strong>de</strong> intrarea în Postul Mare).<br />

Unele neînţelegeri între membrii clubului, precum şi unele<br />

probleme politice ale comunei au dus în 1923 la înfiinţarea<br />

Asociaţiei corului bărbătesc. Preşedinţii acestei asociaţii au fost:<br />

dr. Michael Ortinau (1923-1936), Adam Slawik (1936-1939) şi<br />

ultimul Franz Minich (1939-1941). Dirijorii noului cor bărbătesc<br />

au fost Mathias Thöreß (1923-1932), iar apoi Jakob Breitenbach.<br />

La început asociaţia a avut un cor bărbătesc, dar acesta a <strong>de</strong>venit<br />

cu timpul mixt, fiind acceptate şi femei.<br />

Între cele două coruri a început o concurenţă benefică,<br />

fiecare încercând să fie mai bun <strong>de</strong>cât celălalt, iar locuitorii<br />

<strong>Biled</strong>ului puteau participa la spectacole <strong>de</strong> înaltă clasă. Cel <strong>de</strong>-al<br />

doilea cor şi-a luat răspun<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> a org<strong>ani</strong>za <strong>de</strong> Fasching un bal<br />

mascat, fără a lipsi şi un program coral a<strong>de</strong>cvat. Cu timpul, cele<br />

două coruri au ajuns la concluzia că mai benefică ar fi armonia<br />

<strong>de</strong>cât rivalitatea dintre ele şi astfel au apărut primele propuneri <strong>de</strong><br />

117


fuzionare. În anul 1939 cele două coruri s-au unit sub <strong>de</strong>numirea<br />

<strong>de</strong> Asociaţia corală germană <strong>Biled</strong>.<br />

În anul 1926 au fost înfiinţate alte două asociaţii: Asociaţia<br />

tineretului şi Cercul fetelor, ambele din iniţiativa preotului Josef<br />

Unterreiner. Asociaţia tineretului din <strong>Biled</strong> a fost condusă la<br />

început <strong>de</strong> învăţătorul Johann Rie<strong>de</strong>r, dirijorul corului fiind<br />

învăţătorul Johann Henz, apoi învăţătorul Johann Hager. La<br />

înfiinţare asociaţia număra 40 <strong>de</strong> membri activi şi câţiva membri<br />

fondatori. Membrii activi au plătit o taxă substanţială la înfiinţarea<br />

asociaţiei. Finanţarea acesteia se făcea din sponsorizări şi din<br />

încasările <strong>de</strong> la diferite activităţi. Asociaţia a funcţionat pe baza<br />

unui statut propriu şi recunoscut oficial. O dată cu înfiinţarea unei<br />

asociaţii proprii, pentru tineretul bilezean a început un progres<br />

cultural. Activităţile se <strong>de</strong>sfăşurau în clădirea şcolii vechi. Iarna<br />

tinerii se întâlneau <strong>de</strong> două ori pe săptămână. De asemenea<br />

duminica era zi <strong>de</strong> întâlnire a membrilor asociaţiei. Se juca şah, se<br />

citeau reviste tehnice şi ştiinţifice comandate din Germ<strong>ani</strong>a, se<br />

învăţau cântece, se repetau piese <strong>de</strong> teatru. Nici activitatea<br />

sportivă nu lipsea, sportul preferat fiind fotbalul. În anul 1929 a<br />

luat fiinţă echipa <strong>de</strong> fotbal a asociaţiei <strong>de</strong> tineret care mai târziu s-<br />

a afiliat Clubului sportiv. Membrii asociaţiei <strong>de</strong> tineret participau<br />

activ la toate festivităţile bisericeşti sau cetăţeneşti. Calitatea <strong>de</strong><br />

membru a unui tânăr lua sfârşit o dată cu împlinirea vârstei <strong>de</strong> 21<br />

<strong>de</strong> <strong>ani</strong>.<br />

Tot în 1926 a luat fiinţă şi Cercul fetelor din <strong>Biled</strong> care a<br />

fost condus <strong>de</strong>-a lungul timpului <strong>de</strong> doamnele Barbara Rie<strong>de</strong>r,<br />

Elisabeth Klein, Anna Mathis şi Barbara Deininger. Activităţile<br />

cercului se <strong>de</strong>sfăşurau tot în clădirea şcolii vechi. Unele activităţi<br />

erau comune cu cele ale asociaţiei băieţilor.<br />

În <strong>ani</strong>i treizeci s-au înfiinţat două asociaţii ale femeilor:<br />

Asociaţia femeilor catolice germane şi Asociaţia femeilor<br />

bănăţene germane. În cadrul asociaţiilor femeile erau sprijinite şi<br />

ajutate în în<strong>de</strong>plinirea misiunii <strong>de</strong> păstrare a tradiţiilor şi<br />

obiceiurilor străbune. Femeile mame erau sfătuite să-i înveţe pe<br />

copiii lor cântece.<br />

118


Şi calfele din <strong>Biled</strong> s-au asociat împreună cu salariaţii<br />

comerciali, dar org<strong>ani</strong>zaţia lor nu avea statut. În anul 1940 erau în<br />

<strong>Biled</strong> 50-60 <strong>de</strong> calfe şi angajaţi comerciali care se consi<strong>de</strong>rau<br />

membri ai asociaţiei. Aproximativ 60% erau localnici, iar restul <strong>de</strong><br />

40% veniţi din alte localităţi, printre ei fiind şi meseriaşii din<br />

industrie. Locul <strong>de</strong> întâlnire era ospătăria Nothum, la nr. 290<br />

(astăzi casa este locuită <strong>de</strong> familia Mic Mita), un<strong>de</strong> se jucau<br />

biliard, cărţi, popice, iar duminica se dansa. Membrii asociaţiei se<br />

înţelegeau bine între ei, nu se cunosc scandaluri între localnici şi<br />

străini. Renumite erau balurile org<strong>ani</strong>zate <strong>de</strong> asociaţia calfelor în<br />

fiecare an <strong>de</strong> Lăsata secului. Pentru buna org<strong>ani</strong>zare a balului,<br />

<strong>de</strong>ja în perioada Crăciunului era ales comitetul <strong>de</strong> org<strong>ani</strong>zare care<br />

avea sarcini precise în privinţa <strong>de</strong>corării sălii, angajării<br />

muzicanţilor, org<strong>ani</strong>zării tombolei, pregătirii invitaţiilor. Pentru<br />

tombolă fiecare membru aducea un obiect confecţionat <strong>de</strong> el (în<br />

cazul calfelor) sau din comerţ (în cazul salariaţilor comerciali).<br />

B<strong>ani</strong>i rămaşi după ce era plătită muzica erau păstraţi pentru<br />

eventuale cazuri <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces în rândul membrilor, când asociaţia<br />

cumpăra o coroană, angaja fanfara şi participa la înmormântare.<br />

În anul 1938 toate org<strong>ani</strong>zaţiile <strong>de</strong> tineret german din<br />

România au a<strong>de</strong>rat la partidul naţional-socialist Deutsche Jugend<br />

(Tineretul German). Grupul local al acestui partid a <strong>de</strong>sfăşurat o<br />

bogată activitate culturală şi sportivă. Astfel s-a înfiinţat o echipă<br />

<strong>de</strong> dansuri populare cuprinzând un număr mare <strong>de</strong> fete şi băieţi<br />

dornici <strong>de</strong> a păstra şi transmite mai <strong>de</strong>parte obiceiurile străbune.<br />

Echipa <strong>de</strong> dansuri a participat la toate festivităţile şi serbările<br />

comunei. Acomp<strong>ani</strong>amentul muzical era realizat <strong>de</strong> acor<strong>de</strong>oniştii<br />

Hans Jobba şi Karl Schnei<strong>de</strong>r. Membrii org<strong>ani</strong>zaţiei DJ au<br />

<strong>de</strong>sfăşurat şi multe activităţi sociale voluntare. 150 <strong>de</strong> băieţi şi 30<br />

<strong>de</strong> fete au participat ca voluntari la săparea unui canal între<br />

Becicherecul Mic şi Du<strong>de</strong>ştii Noi, care avea ca scop salvarea<br />

multor gospodării <strong>de</strong> inundaţii. La această tabără voluntară <strong>de</strong><br />

muncă patriotică au participat şi câţiva tineri din <strong>Biled</strong>. Tot prin<br />

muncă voluntară s-a amenajat, în anul 1939, ştrandul prin lărgirea<br />

albiei pârâului Iericici, în apropiere <strong>de</strong> pădurice. „Bazinul” a fost<br />

placat cu scânduri. De asemenea s-a amenajat, tot din scânduri, un<br />

119


araj care să permită strângerea apei pentru baie şi înot. Astfel, în<br />

vara anului 1940 exista la <strong>Biled</strong> un ştrand. Membrii aceleiaşi<br />

org<strong>ani</strong>zaţii DJ au amenajat în anul 1942 şi „Warjascher Graben”<br />

(Şanţul Variaşului).<br />

În regimul comunist tinerii, indiferent <strong>de</strong> naţionalitate, dar<br />

având origine „sănătoasă”, erau membri U.T.C. (Uniunea<br />

Tineretului Comunist). Prin munca voluntară a pionierilor şi a<br />

uteciştilor erau întreţinute şanţurile, marginile drumurilor, iar<br />

păşunile erau curăţate <strong>de</strong> spini.<br />

Foto 24 Forumul Democrat al Germ<strong>ani</strong>lor din Banat, <strong>Biled</strong> (R. Csonti)<br />

După evenimentele din 1989, germ<strong>ani</strong>i din Banat s-au<br />

org<strong>ani</strong>zat în cadrul Forumului Democrat al Germ<strong>ani</strong>lor din Banat,<br />

cu filiale în mai toate localităţile în care mai trăiesc etnici<br />

germ<strong>ani</strong>. Şi la <strong>Biled</strong> a luat fiinţă un astfel <strong>de</strong> Forum, în cadrul<br />

căruia funcţionează şi o cantină socială.<br />

120


17.4 Viaţa muzicală<br />

Despre activitatea muzicală în <strong>Biled</strong> nu s-au păstrat prea<br />

multe date din secolele trecute. Michael Braun, dirijorul <strong>de</strong> care<br />

localnicii îşi mai aduc aminte, a furnizat cele mai multe date<br />

referitoare la activitatea muzicală a localităţii începând cu<br />

mijlocul secolului al XIX-lea (cf. Klein 1980:348).<br />

Cu mici excepţii, activitatea muzicală s-a bazat pe pătura<br />

socială mai săracă din comună. Părinţii săraci îşi trimiteau copiii<br />

la „Musikschule” (ore <strong>de</strong> muzică) pentru a avea o ocupaţie<br />

secundară cu care să-şi îmbunătăţească venitul.<br />

Fanfara („Blasmusik”) a avut o tradiţie <strong>de</strong> peste 100 <strong>de</strong> <strong>ani</strong>,<br />

iar activitatea ei era strâns legată <strong>de</strong> viaţa culturală a localităţii.<br />

Prima atestare a unei orchestre în <strong>Biled</strong> datează din 1851. Această<br />

primă orchestră a fost înfiinţată <strong>de</strong> Michael Thöreß, bunicul lui<br />

Michael Braun. După moartea acestuia, conducerea orchestrei este<br />

preluată <strong>de</strong> Michael Geiß. În anul 1870 capelmaistrul Blaha<br />

înfiinţează o orchestră <strong>de</strong> băieţi. Cel mai bun elev al său a fost<br />

Georg En<strong>de</strong>rle care a preluat conducerea orchestrei după ce<br />

maestrul Blaha a părăsit localitatea.<br />

În anul 1891, sub conducerea dirijorilor Nußbaum şi<br />

Schilsony, ia fiinţă încă o orchestră <strong>de</strong> băieţi care a ajuns vestită şi<br />

în străinătate. Cei doi dirijori au încheiat un contract cu o agenţie<br />

<strong>de</strong> peste ocean, angajându-se să concerteze în diferite state ale<br />

Americii. Contractul oferea copiilor şi posibilitatea <strong>de</strong> a urma o<br />

şcoală în America. Marea călătorie a micuţilor muzicieni (vârsta<br />

lor era <strong>de</strong> 7-10 <strong>ani</strong>) a început în 1893. Pentru că în perioada<br />

respectivă Banatul aparţinea Ungariei, băieţaşii au fost îmbrăcaţi<br />

în uniforme <strong>de</strong> husari. Copiii şi părinţii s-au adunat în faţa<br />

restaurantului Görlich (nr. 348), iar după ce şi-au luat rămas bun,<br />

au pornit spre gară. Ajunşi în America, omuleţii în uniformă au<br />

stârnit entuziasmul celor prezenţi la concerte. Au fost înregistrate<br />

discuri muzicale care s-au vândut cu mare succes, turneul<br />

dovedindu-se a fi o afacere bănoasă, însă nu pentru copii şi<br />

părinţii lor. La întoarcere, orchestra a dat concerte la Londra,<br />

Paris, Berlin, Viena şi Budapesta. La gara din <strong>Biled</strong> s-au adunat<br />

121


mulţi locuitori, alături <strong>de</strong> părinţi şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>, pentru a-i întâmpina<br />

pe vestiţii muzicieni <strong>de</strong>-o şchioapă. De la gară tot grupul s-a<br />

îndreptat, în acorduri <strong>de</strong> marş, spre centrul comunei, până la locul<br />

<strong>de</strong> plecare: restaurantul Görlich. Dirijorul Schilsony a emigrat în<br />

Statele Unite, iar maestrul Nußbaum a condus mai <strong>de</strong>parte<br />

orchestra, aducând glorie localităţii. Nußbaum a murit în anul<br />

1911 în <strong>Biled</strong>.<br />

Încă din anul 1905 se înfiinţase, sub bagheta lui Lambert<br />

Steiner (1837-1914), o altă orchestră <strong>de</strong> băieţi în <strong>Biled</strong>. Lambert<br />

Steiner, originar din <strong>Biled</strong>, conducea la vârsta <strong>de</strong> doar 20 <strong>de</strong> <strong>ani</strong><br />

prima orchestră la Variaş, cu care a avut parte <strong>de</strong> apreciere din<br />

partea publicului. S-a mutat apoi la Sântana, un<strong>de</strong> a condus o<br />

orchestră cu care a efectuat turnee în Germ<strong>ani</strong>a, Suedia, Rusia şi<br />

S.U.A. Din mai 1877 a concertat regulat în Praterul vienez. Până<br />

în 1904 a concertat zece veri la rând la Stockholm, în Suedia.<br />

Acolo a cunoscut-o pe flautista Johanna Vilhelmina<br />

Abrahamssons, care a <strong>de</strong>venit a doua lui soţie şi a cântat în<br />

orchestra sa. Fiul lor, Birger Steiner, născut în Suedia, a <strong>de</strong>venit la<br />

rândul lui muzician, dirijând orchestra tatălui său la vârsta <strong>de</strong> doar<br />

10 <strong>ani</strong>. Reîntors în ţară, Lambert Steiner s-a stabilit la Aradul Nou<br />

un<strong>de</strong> şi-a continuat activitatea <strong>de</strong> dirijor. În anul 1903 cariera sa<br />

şi-a atins apogeul: o agenţie din Londra l-a angajat pentru o serie<br />

<strong>de</strong> concerte în Africa <strong>de</strong> Sud cu orchestra sa formată din 54 <strong>de</strong><br />

băieţi. Acest turneu reprezintă un eveniment unic în istoria<br />

muzicală a Banatului. În anul 1905 Lambert Steiner se întoarce în<br />

comuna sa natală, <strong>Biled</strong>, un<strong>de</strong> înfiinţează o orchestră <strong>de</strong> băieţi cu<br />

care concertează în Germ<strong>ani</strong>a şi în Anglia, obţinând succese<br />

<strong>de</strong>osebite. Întors din turneu este invitat <strong>de</strong> baronul Lipthay la<br />

Lovrin pentru a înfiinţa şi dirija şi acolo o orchestră. Astfel se<br />

mută cu familia la Lovrin un<strong>de</strong> se stinge din viaţă în anul<br />

izbucnirii primului război mondial (11 august 1914).<br />

După moartea dirijorului Nußbaum a urmat o fuziune a<br />

tuturor muzicienilor din <strong>Biled</strong>. Primul dirijor al orchestrelor unite<br />

a fost Mathias Braun, iar al doilea Georg En<strong>de</strong>rle. Orchestra fiind<br />

formată din mulţi membri, la nevoie se împărţea în două grupe<br />

care cântau în localuri <strong>de</strong> dans diferite.<br />

122


Odată cu izbucnirea primului război mondial, tinerii<br />

muzicieni au plecat pe front, rămânând în orchestră doar colegii<br />

vârstnici sub bagheta dirijorului En<strong>de</strong>rle. După război (în 1918) a<br />

mai fost ales un dirijor, Josef Schmidt. Jumătate din orchestră<br />

evolua în „großes Wirtshaus” (birtul mare, actualul cămin<br />

cultural), iar cealaltă jumătate în „Gasthaus Nothum” (nr. 290).<br />

Capelmaistrul Mathias Braun a murit în anul 1977, în vârstă <strong>de</strong> 92<br />

<strong>de</strong> <strong>ani</strong>, fiind ultimul muzician care a participat la turneul din<br />

S.U.A. din anul 1893.<br />

Foto 25 Cǎminul Cultural şi Biblioteca Comunalǎ (R. Csonti)<br />

Prin anul 1929 s-a înfiinţat o nouă orchestră <strong>de</strong> băieţi,<br />

avându-l ca dirijor pe Peter Gutekunst. Era prima orchestră <strong>de</strong><br />

băieţi <strong>de</strong> după primul război mondial. Şi <strong>de</strong> această dată s-au<br />

înscris în orchestră copii din familii nevoiaşe. Pe la mijlocul <strong>ani</strong>lor<br />

treizeci orchestra s-a <strong>de</strong>strămat. Din ea s-au format două orchestre<br />

noi: ce a lui Hans Reichel şi cea a lui Josef Schortje. Hans Reichel<br />

cânta cu orchestra sa în restaurantul Duckarm (nr. 294), iar Josef<br />

Schortje în restaurantul Vastag (nr. 614, Strada Nouă, colţ cu<br />

Strada Gării. 20 ) O dată cu izbucnirea celui <strong>de</strong>-al doilea război<br />

mondial s-au dizolvat ambele orchestre.<br />

Ultima orchestră înfiinţată înainte <strong>de</strong> al doilea război<br />

mondial a fost cea a capelmaistrului Schilling, în anul 1938. În<br />

timpul unui turneu în Italia, în plin război (1944), orchestra s-a<br />

<strong>de</strong>strămat: unii muzicieni au plecat în Germ<strong>ani</strong>a, iar alţii s-au<br />

întors acasă.<br />

20 Astăzi clădirea este pe jumătate <strong>de</strong>molată.<br />

123


În 1930, la 10 noiembrie, s-a înfiinţat orchestra<br />

pompierilor. Comandantul <strong>de</strong> atunci al formaţiunii <strong>de</strong> pompieri,<br />

Peter Divo, l-a însărcinat pe capelmaistrul Michael Braun cu<br />

înfiinţarea unei orchestre <strong>de</strong> coar<strong>de</strong> care, prin muzica sa <strong>de</strong> calitate<br />

a fost apreciată <strong>de</strong> public. Capelmaistrul Michael Braun a compus<br />

un marş vioi pe care l-a <strong>de</strong>dicat formaţiei <strong>de</strong> pompieri, marş<br />

cunoscut în <strong>Biled</strong> sub numele <strong>de</strong> Marşul Pompierilor.<br />

De-a lungul carierei sale muzicale, maestrul Michael<br />

Braun a instruit peste 150 <strong>de</strong> băieţi şi fete învăţându-i să cânte la<br />

instrumente <strong>de</strong> suflat sau coar<strong>de</strong>. Michael Braun nu a fost doar un<br />

instrumentist <strong>de</strong> excepţie, ci şi un educator şi profesor <strong>de</strong> muzică<br />

cu calităţi <strong>de</strong>osebite care a insuflat învăţăceilor săi dragoste pentru<br />

muzică. Stăpânea mai multe instrumente, printre care saxofon şi<br />

vioară, dar talentul său <strong>de</strong>osebit s-a evi<strong>de</strong>nţiat şi în instruirea şi<br />

promovarea tinerelor talente. Tinerii instruiţi <strong>de</strong> Michael Braun<br />

erau primiţi în celelalte orchestre ale localităţii. Elevele sale cele<br />

mai bune au fost Hannelore Ortinau (căsătorită Slavik) şi propria<br />

fiică, Marliese Braun (căsătorită Holzinger), ambele au <strong>de</strong>venit<br />

profesoare <strong>de</strong> muzică.<br />

În anul 1951 M. Braun a înfiinţat o orchestră <strong>de</strong> băieţi, dar<br />

în acelaşi an, <strong>de</strong> Rusalii, maestrul şi cu el multe familii din <strong>Biled</strong><br />

au fost <strong>de</strong>portate în Câmpia Bărăganului. Fostul capelmaistru<br />

Josef Schmidt l-a înlocuit, continuând instruirea tinerelor talente.<br />

Abia în anul 1956, când s-a întors din <strong>de</strong>portarea în Bărăgan,<br />

capelmaistrul Michael Braun şi-a reluat activitatea pe care a<br />

<strong>de</strong>sfăşurat-o până la moartea sa, în anul 1979. Cu nostalgie ne<br />

amintim <strong>de</strong> serbările şcolare din <strong>ani</strong>i şaizeci, când programul<br />

artistic era <strong>de</strong>schis <strong>de</strong> orchestra <strong>de</strong> elevi ai şcolii din <strong>Biled</strong>,<br />

condusă <strong>de</strong> Michael Braun.<br />

După reîntoarcerea <strong>de</strong>portaţilor din Uniunea Sovieticǎ şi<br />

din Bărăgan — printre <strong>de</strong>portaţi erau şi muzicieni — s-a încercat<br />

reînfiinţarea unei orchestre <strong>de</strong> suflători. Merite <strong>de</strong>osebite în<br />

această activitate le-au revenit muzicienilor Michael Alexius şi<br />

Wilhelm Hirth care au reuşit să formeze o nouă fanfară compusă<br />

din 15 persoane. Activitatea fanfarei a fost condusă apoi <strong>de</strong> Jakob<br />

Groß până la plecarea sa în Germ<strong>ani</strong>a, când fanfara s-a dizolvat.<br />

124


Ajunşi în R.F. Germ<strong>ani</strong>a, muzicienii din <strong>Biled</strong> au reînfiinţat<br />

fanfara care a cooptat şi câţiva muzicieni din Şandra.<br />

Gusturile muzicale ale bilezenilor s-au schimbat cu timpul,<br />

astfel, la sfârşitul <strong>ani</strong>lor 50 a luat fiinţă o orchestră formată din 10<br />

persoane, sub conducerea lui Michael Alexius, care cânta<br />

şlagărele mo<strong>de</strong>rne ale vremii. După câţiva <strong>ani</strong> <strong>de</strong> activitate,<br />

aceasta s-a <strong>de</strong>strămat, făcând loc formaţiei Schlager 70 condusă<br />

<strong>de</strong> Karl Mutter. Noua formaţie şi-a atras f<strong>ani</strong> din toate categoriile<br />

<strong>de</strong> vârstă datorită repertoriului bogat şi variat.<br />

Deşi a avut o <strong>existenţă</strong> scurtă, formaţia Die Hei<strong>de</strong>-<br />

Schwaben condusă <strong>de</strong> Jakob Rie<strong>de</strong>r a fost apreciată nu numai în<br />

<strong>Biled</strong>, ci şi în alte localităţi bănăţene, datorită calităţii muzicii<br />

prezentate.<br />

Vorbind <strong>de</strong>spre viaţa muzicală a comunei, nu avem voie să<br />

uităm formaţia vocal-instrumentală Luceafărul. Pentru a ajunge<br />

însă la aceasta, trebuie să ne întoarcem puţin în timp, la anul 1964,<br />

când a luat fiinţă formaţia <strong>de</strong> muzică uşoară numită Mo<strong>de</strong>rn,<br />

avându-i în componenţă pe: Constantin Ela<strong>de</strong> (baterie), Gheorghe<br />

Vasiu (chitară), Gheorghe Neaţă (chitară) şi Traian Lupu (chitară<br />

solo). În anul 1966 s-au alăturat formaţiei alţi doi instrumentişti:<br />

directorul <strong>de</strong> pe atunci al căminului cultural, Ioan Schmidt<br />

(acor<strong>de</strong>on), şi Ioan Weber, cunoscut mai ales sub porecla <strong>de</strong> Coco<br />

(saxofon). În această componenţă formaţia Mo<strong>de</strong>rn a cucerit<br />

premii valoroase în cadrul concursului, vestit la vremea<br />

respectivă, „Dialog la distanţă”. În anul 1968 un eveniment tragic<br />

a zguduit formaţia, dar şi pe toţi locuitorii comunei: Gheorghe<br />

Neaţă a avut un cumplit acci<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> muncă la Timişoara: a ars <strong>de</strong><br />

viu. După <strong>de</strong>cesul lui Neaţă, formaţia Mo<strong>de</strong>rn s-a restructurat,<br />

având următorii membri: Constantin Ela<strong>de</strong> (chitară solo) – şeful<br />

formaţiei, Gheorghe Vasiu (chitară bas), Tibi Şipeţan (chitară<br />

armonie) şi Traian Lupu (baterie). Până în anul 1975 formaţia a<br />

participat la numeroase concursuri, cucerind premii şi având mare<br />

succes la publicul tânăr al comunei. Între timp s-au alăturat<br />

formaţiei noi membri: Petre Vasiu (chitară), Vasile Vasiu (voce),<br />

Ilie Ruscu (saxofon), Ioan Iliţă (baterie), Petru Corcoşa (voce). În<br />

125


anul 1975 formaţia şi-a schimbat <strong>de</strong>numirea, <strong>de</strong>venind formaţia<br />

vocal-instrumentală Luceafărul, avându-i în componenţă pe:<br />

Constantin Ela<strong>de</strong> — chitară solo, şeful formaţiei<br />

Gheorghe Vasiu — chitară bas<br />

Petre Vasiu — chitară armonie<br />

Burkhart Mager — orgă electronică<br />

Ioan Iliţă — baterie<br />

Vasile Vasiu — solist vocal<br />

Petru Corcoşa — solist vocal<br />

Ilie Ruscu — saxofon.<br />

În <strong>ani</strong>i 1976, 1977 şi 1978, Luceafărul a obţinut premii la<br />

fazele ju<strong>de</strong>ţene ale Festivalului Naţional „Cântarea României”.<br />

Anul 1979 a constituit apogeul Luceafărului: premiul întâi la<br />

etapa interju<strong>de</strong>ţeană a aceluiaşi festival, la Reşiţa, iar în iulie la<br />

Deva „Medalia <strong>de</strong> aur” în cadrul etapei finale a Festivalului<br />

Naţional „Cântarea României”. A fost cel mai mare succes al<br />

formaţiei, dar în acelaşi timp şi ultimul. În anul 1980 Luceafărul<br />

„a apus”. Formaţia s-a <strong>de</strong>strămat în urma plecării unor membri în<br />

Germ<strong>ani</strong>a.<br />

Acesta a fost şi sfârşitul vieţii muzicale a localităţii. În<br />

prezent, pentru evenimente <strong>de</strong>osebite, cum ar fi „Kirchweih”, ruga<br />

sau înmormântări, este angajată fanfara <strong>de</strong> la Recaş.<br />

17.5 Sportul<br />

După primul război mondial, în multe localităţi din Banat<br />

şi în Timişoara au luat fiinţă cluburi sportive, jocul practicat fiind<br />

fotbalul.<br />

Nu se poate dovedi în ce an a fost înfiinţat clubul sportiv<br />

din <strong>Biled</strong>. Cert este că la începutul <strong>ani</strong>lor treizeci în localitate<br />

existau trei echipe <strong>de</strong> fotbal: echipa <strong>de</strong> juniori numită<br />

„Zwergmannschaft” (echipa piticilor), „Oldboys” (seniorii) şi<br />

126


„Kampfmannschaft” (echipa <strong>de</strong> luptă). Temporar a existat şi un<br />

club <strong>de</strong> fotbal al meseriaşilor şi unul al org<strong>ani</strong>zaţiei <strong>de</strong> tineret.<br />

Între gară şi <strong>de</strong>pozitul <strong>de</strong> cherestea, pe locul un<strong>de</strong> s-a<br />

amplasat baza <strong>de</strong> recepţie a cerealelor, a fost înfiinţat în anul 1930<br />

un teren <strong>de</strong> tenis, dar pe acest teren îşi petreceau timpul liber doar<br />

„die Herrischen” (domnii), adică cei înstăriţi şi intelectualii<br />

comunei.<br />

Din iniţiativa medicului veterinar dr. Hans Weber a luat<br />

fiinţă în anul 1934 un „Reiterverein” (club <strong>de</strong> hipism”). Călăreţii<br />

din <strong>Biled</strong> au participat la concursuri <strong>de</strong> dresură, <strong>de</strong> alergări şi <strong>de</strong><br />

sărituri în Timişoara şi în alte localităţi bănăţene. În monografia<br />

sa, Matz Hoffmann din Cărpiniş menţionează că la festivitatea din<br />

14 octombrie 1935, prilejuită <strong>de</strong> împlinirea a 150 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> <strong>de</strong> la<br />

înfiinţarea localităţii, a participat şi clubul <strong>de</strong> hipism din <strong>Biled</strong>,<br />

care a câştigat locurile întâi şi doi. Călăreţii câştigători ai<br />

premiilor au fost: Nikolaus Weber, Jakob Thöreß şi dr. Hans<br />

Weber. În anul 1937 călăreţii din <strong>Biled</strong> au participat la Timişoara<br />

la un concurs org<strong>ani</strong>zat <strong>de</strong> armată. În acea perioadă hipismul era<br />

un sport nou în Banat.<br />

Activitatea sportivă a luat amploare o dată cu înfiinţarea<br />

org<strong>ani</strong>zaţiei Deutsche Jugend (DJ, Tineretul German). Se<br />

org<strong>ani</strong>zau întreceri sportive la Lovrin, Jimbolia, <strong>Biled</strong> sau<br />

Lenauheim.<br />

Primul şi cel mai vechi teren <strong>de</strong> sport a fost cel <strong>de</strong> peste<br />

calea ferată, peste drum <strong>de</strong> Fabrica <strong>de</strong> cânepă. Acolo îşi petrecea<br />

tineretul duminicile. Terenul a fost pus la dispoziţia sportivilor <strong>de</strong><br />

comună şi s-a folosit până prin <strong>ani</strong>i şaizeci-şaptezeci, când s-au<br />

construit hambarele Bazei <strong>de</strong> recepţie. Terenul <strong>de</strong> sport a fost<br />

mutat pe locul actualului ştrand, peste drum <strong>de</strong> Fabrica <strong>de</strong><br />

cărămidă.<br />

În anul 1938 a luat fiinţă prima echipă <strong>de</strong> handbal.<br />

Regulamentul jocului, primit <strong>de</strong> Franz Klein tocmai din<br />

Germ<strong>ani</strong>a, a fost studiat cu grijă <strong>de</strong> jucători. Acest sport a fost şi<br />

este agreat <strong>de</strong> locuitorii comunei.<br />

Un alt sport agreat <strong>de</strong> bărbaţii din <strong>Biled</strong> a fost popicăritul.<br />

Primăvara se amenajau popicării în fiecare stradă. Duminica şi în<br />

127


zilele <strong>de</strong> sărbătoare, bărbaţii se întâlneau la o partidă <strong>de</strong> popice.<br />

Fiecare ospătărie din localitate avea o popicărie acoperită care<br />

putea fi folosită în orice condiţii meteorologice.<br />

Dar, cu mult înainte <strong>de</strong> a fi la modă fotbalul şi handbalul,<br />

bilezenii jucau Metaballe, un joc asemănător basebalului<br />

american. Probabil că primii care l-au jucat au fost cei care s-au<br />

întors din America un<strong>de</strong> fuseseră să câştige b<strong>ani</strong>. Mingea era<br />

confecţionată <strong>de</strong> femei dintr-un ghem <strong>de</strong> lână în mijlocul căruia<br />

era o piatră. Ghemul era cusut cu sfoară (Spagat), astfel că rezulta<br />

o minge tare. Cu un băţ (<strong>de</strong> cele mai multe ori o coadă <strong>de</strong> greblă<br />

sau <strong>de</strong> sapă) mingea era „bătută” spre echipa rivală. Se câştiga<br />

câte un punct pentru fiecare minge prinsă. Metaballe a <strong>de</strong>venit<br />

repe<strong>de</strong> un sport popular, jucat duminica pe străzi. Între cele două<br />

războaie s-au format echipe pe străzi şi se org<strong>ani</strong>zau întreceri între<br />

aceste echipe. Acest sport a dus la „emanciparea” femeilor, care îl<br />

jucau cu multă plăcere, suflecându-şi poalele pentru a putea alerga<br />

mai uşor.<br />

În timpul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial şi în <strong>ani</strong>i<br />

imediat următori viaţa sportivă a comunei s-a redus simţitor. Se<br />

juca ocazional fotbal.<br />

Abia în anul 1972, profesorul <strong>de</strong> educaţie fizică Johann<br />

Pierre a înfiinţat o echipă <strong>de</strong> handbal. Trei <strong>ani</strong> mai târziu s-a<br />

amenajat şi un teren <strong>de</strong> handbal, folosindu-se în acest scop o parte<br />

din curtea şcolii vechi şi o parte din grădina casei parohiale<br />

catolice. Pe teren a fost turnat bitum, iar <strong>de</strong> o parte şi <strong>de</strong> alta a<br />

terenului au fost ridicate tribune. O mare parte a lucrărilor a fost<br />

realizată prin munca voluntară a tineretului, mai ales a sportivilor<br />

din <strong>Biled</strong>. Deşi profesorul <strong>de</strong> educaţie fizică şi antrenorul echipei<br />

<strong>de</strong> handbal, Johann Pierre, a emigrat în Germ<strong>ani</strong>a, un<strong>de</strong> a<br />

continuat să fie sufletul activităţii handbalistice a tineretului<br />

bilezean, acest sport continuă să ocupe un loc important în viaţa<br />

comunei. În anul 1991 din echipa <strong>de</strong> handbal făceau parte: A.<br />

Csonti, M. Klein, D. Cosma, E. Szabo, L. Veszele, G. Neiss, G.<br />

Ştefuric, L. Neamţ, S. Ulmeanu, H. Faur, H. Herbst, N. Draia, W.<br />

Billi şi A. Mocioiu.<br />

128


În vara anului 1995 (12-19 iunie), echipa <strong>de</strong> handbal<br />

„Voinţa <strong>Biled</strong>” a fost invitată în Danemarca. Între timp unii din<br />

jucătorii echipei emigraseră, astfel încât au fost cooptaţi noi<br />

jucători. În Danemarca au fost următorii handbalişti: M. Klein, S.<br />

Ulmeanu, L. Neamţ, A. Csonti (antrenor), G. Ştefuric, E. Szabo,<br />

L. Veszele, W. Billi, N. Draia, V. Drăgan, H. Faur şi V. Gherţan.<br />

În 1-2 august 1998, la <strong>Biled</strong> s-a <strong>de</strong>sfăşurat a XXIV-a ediţie<br />

a turneului <strong>de</strong> handbal Pipatsch. „Voinţa” <strong>Biled</strong> a câştigat cupa<br />

cu 24:21 împotriva echipei din Sânnicolau Mare. Şi la turneul <strong>de</strong><br />

handbal org<strong>ani</strong>zat în 17 august 2003 <strong>de</strong> Primăria <strong>Biled</strong>, echipele<br />

<strong>de</strong> handbal din <strong>Biled</strong> au fost la înălţime. Atât echipa <strong>de</strong> juniori, cât<br />

şi cea <strong>de</strong> seniori au ocupat locul întâi. Activitatea sportivă s-a<br />

încheiat cu un bal al sportivilor, prilej cu care au venit din<br />

Germ<strong>ani</strong>a Costel Ela<strong>de</strong>, Giţu Vasiu şi Nelu Iliţă, foşti membri ai<br />

formaţiei <strong>de</strong> muzică Luceafărul, care împreună cu Petre şi Vasile<br />

Vasiu au încântat urechile celor prezenţi (în jur <strong>de</strong> 1500 persoane)<br />

cu muzica <strong>ani</strong>lor şaptezeci.<br />

Şi în 2004 (28 august) s-a continuat tradiţia turneelor <strong>de</strong><br />

handbal la <strong>Biled</strong>. Au participat echipe din Lovrin, Jimbolia, Arad,<br />

Reşiţa, Găvojdia, Lugoj şi <strong>Biled</strong>, iar la juniori echipe din:<br />

Sânnicolau Mare, Arad, Lovrin şi <strong>Biled</strong>. Oaspeţi <strong>de</strong> onoare au fost<br />

membrii echipei F.C. Nürnberg, antrenată <strong>de</strong> Victor Ţâmpu, care a<br />

fost scurt timp profesor <strong>de</strong> educaţie fizică la <strong>Biled</strong>. Din această<br />

echipă fac parte şi câţiva bilezeni: fraţii Walter şi Robert Billi şi<br />

Dieter Hipp. Şi <strong>de</strong> această dată „Voinţa <strong>Biled</strong>” I şi „Voinţa <strong>Biled</strong>”<br />

II au ocupat locul întâi.<br />

La ora actuală jucătorii <strong>de</strong> handbal sunt următorii:<br />

Adam Csonti – jucător şi preşedintele clubului, 47 <strong>ani</strong><br />

Michael Klein – jucător, 49 <strong>ani</strong><br />

Nicolae Draia – antrenor şi jucător, 38 <strong>ani</strong><br />

Gheorghe Ştefuric – jucător, 40 <strong>ani</strong><br />

Liviu Neamţ – jucător, 34 <strong>ani</strong><br />

Lucian Veszele – jucător, 34 <strong>ani</strong><br />

D<strong>ani</strong>el Silaghi – jucător, 26 <strong>ani</strong><br />

Vasile Munteanu – jucător, 27 <strong>ani</strong><br />

129


Nicu Tomesc – jucător, 26 <strong>ani</strong><br />

Tiberiu Boldura – jucător, 26 <strong>ani</strong><br />

Andrei Andronic – jucător, 24 <strong>ani</strong><br />

Cornel Mihăilă – jucător, 25 <strong>ani</strong><br />

Gabriel Strâmbu – jucător, 23 <strong>ani</strong><br />

Vasile Drăgan – jucător, 27 <strong>ani</strong><br />

Mircea Macovei – jucător şi antrenor la juniori, 22 <strong>ani</strong><br />

Sergiu Onofraş – jucător, 19 <strong>ani</strong><br />

Florin Borza – jucător, 19 <strong>ani</strong><br />

Adrian Chidoveţ – jucător, 18 <strong>ani</strong><br />

Adrian Călin – jucător, 18 <strong>ani</strong><br />

Marius Baston – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />

Valentin Giurgiu – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />

Bogdan Şimon – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />

Sergiu Murgu – jucător, 17 <strong>ani</strong><br />

Liviu Vasilcin – jucător, 16 <strong>ani</strong>.<br />

Foto 26 Echipa <strong>de</strong> handbal (P. Schweininger)<br />

În anul 2002 a luat fiinţă Clubul Sportiv Şcolar „Viitorul”<br />

<strong>Biled</strong>. D-na profesoară <strong>de</strong> educaţie fizică, Marcela Gorea-Toma<br />

împreună cu soţul dumneaei, Cezar Toma, au selecţionat elevii şi<br />

au pus bazele unei echipe <strong>de</strong> fotbal. Cezar Toma i-a antrenat pe<br />

micii fotbalişti, astfel că ei au participat cu succes la Campionatul<br />

Ju<strong>de</strong>ţean <strong>de</strong> Fotbal – Juniori, ediţia 2002-2003. Primul lot <strong>de</strong><br />

jucători era compus din:<br />

130


Lucian Lorencz – căpitanul echipei, fundaş<br />

Cosmin Teodorescu – portar<br />

Zoltan Horvath – portar<br />

Silviu Lorencz – fundaş<br />

Marius Lorencz – fundaş<br />

Alexandru Bec – fundaş<br />

Alin Călin – fundaş<br />

Adrian Sabatino – mijlocaş<br />

Cristian Penta – mijlocaş<br />

Narcis Bardan – mijlocaş<br />

Marius Rusu – mijlocaş<br />

Cătălin Neag – mijlocaş<br />

Raul Covaci – atacant<br />

Florin Sandu – atacant<br />

Alexandru Chirţan – atacant<br />

Cosmin Slatina – atacant.<br />

Dintre rezultatele obţinute <strong>de</strong> micii fotbalişti în cadrul<br />

Olimpia<strong>de</strong>i Naţionale a sportului şcolar putem aminti:<br />

‣ Locul I — faza ju<strong>de</strong>ţeană, Timişoara, aprilie<br />

2002 (cl. I-IV)<br />

‣ Locul I — faza republicană, Nucet, jud.<br />

Dâmboviţa, mai 2002<br />

‣ Locul II — faza ju<strong>de</strong>ţeană, Sânpetru Mare,<br />

aprilie 2003 (cl. I-IV)<br />

‣ Locul I — faza ju<strong>de</strong>ţeană, Variaş, aprilie 2004,<br />

(cl. V-VIII).<br />

În prezent echipa joacă în Campionatul republican <strong>de</strong> juniori, jud.<br />

Timiş, sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> F.C. Maracana <strong>Biled</strong>. Echipa este<br />

sponsorizată (echipament, <strong>de</strong>plasări, b<strong>ani</strong> pentru arbitri) <strong>de</strong> domnii<br />

Supuran Eugen şi Supuran Sorin.<br />

Cel mai recent succes al echipei este locul al II-lea la faza<br />

interju<strong>de</strong>ţeană din luna mai 2005.<br />

131


Bibliografie<br />

Fundaţia Friedrich Ebert / Fundaţia Aca<strong>de</strong>mia Civică (2003):<br />

Departe, în Rusia, la Stalino. Amintiri şi documente cu<br />

privire la <strong>de</strong>portarea în Uniunea Sovietică a etnicilor<br />

germ<strong>ani</strong> din România (1945-1950), trad.: Werner Kremm,<br />

ilustr.: Friedrich von Böhmches, Editura InterGraf,<br />

Bucureşti.<br />

HOG Billed (1988-2004): Bille<strong>de</strong>r Heimatblatt, (Foaie Bilezeană)<br />

Editura Bernd Böckle (1988-1997), Präzis-Druck (din<br />

1998) Karlsruhe.<br />

Klein, Franz (1980): Billed. Chronik einer Hei<strong>de</strong>gemein<strong>de</strong> im<br />

Banat in Quellen und Dokumenten. 1765-1980. Im 215.<br />

Jahr nach <strong>de</strong>r Ortsgründung von Billed durch <strong>de</strong>utsche<br />

Kolonisten (<strong>Biled</strong>. Cronica unei localităţi din Banat în<br />

iuvoare şi documente 1765-1980), Eigenverlag,Viena.<br />

Klein, Franz (1987): Billed. 222 Jahre Musterdorf <strong>Maria</strong><br />

Theresias im Banat in Bil<strong>de</strong>rn und Dokumenten. 1765-<br />

1987 (<strong>Biled</strong>. 222 <strong>de</strong> <strong>ani</strong> localitate mo<strong>de</strong>l a Mariei Theresia<br />

în Banat în imagini şi documente 1765-1987),<br />

Eigenverlag, Viena.<br />

Marineasa, Viorel / Vighi, D<strong>ani</strong>el (1994): Rusalii '51. Fragmente<br />

din <strong>de</strong>portarea în Bărăgan, studiu istoric: Viorel Screciu,<br />

Editura Marineasa, Timişoara.<br />

Marineasa, Viorel / Vighi, D<strong>ani</strong>el / Sămânţă, Valentin (1996):<br />

Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje,<br />

Editura Mirton, Timişoara.<br />

132


Russland<strong>de</strong>portierte erinnern sich. Schicksale Volks<strong>de</strong>utscher<br />

aus Rumänien 1945-1956 (Deportaţi în Rusia îşi<br />

amintesc. Destine ale etnicilor germ<strong>ani</strong> din România 1945-<br />

1956), Editura Ziarului „Neuer Weg”, Bucureşti, 1992.<br />

Vultur, Smaranda (1997): Istorie trăită — Istorie povestită.<br />

Deportarea în Bărăgan, 1951-1956, Editura Amarcord,<br />

Timişoara.<br />

Weber, Wilhelm (1998): Und über uns <strong>de</strong>r blaue endlose<br />

Himmel (Şi <strong>de</strong>asupra noastră albastrul nemărginit al<br />

cerului), München.<br />

Wikete, Hans (2000): Ortssippenbuch Billed 1765-2000 und <strong>de</strong>r<br />

Filiale Knees 1797-1823, 3 volume, studiu istoric <strong>de</strong> Peter<br />

Krier, [Karlsruhe].<br />

133


Cuprins<br />

Cuvânt înainte ........................................................................ 6<br />

1 SITUAREA GEOGRAFICĂ A LOCALITĂŢII ....................... 8<br />

2 DOVEZI ALE UNEI MAI VECHI AŞEZĂRI OMENEŞTI PE<br />

LOCUL ACTUALEI LOCALITĂŢI........................................... 9<br />

3 SCURT ISTORIC AL BANATULUI ..................................... 10<br />

3.1 Banatul înainte <strong>de</strong> 1716 ................................................... 10<br />

3.2 Banatul — provincie austriacă (1716-1778) ................... 165<br />

3.3 Banatul şi Regatul Ungar (1778-1849) ..........................1716<br />

4 ISTORICUL LOCALITĂŢII ............................................... 198<br />

4.1 Stăpânii <strong>Biled</strong>ului <strong>de</strong>-a lungul timpului.......................... 198<br />

4.2 Întemeierea localităţii germane Billed ............................ 221<br />

4.3 Structura localităţii .......................................................... 23<br />

4.4 Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849 şi urmările ei ........................ 287<br />

4.5 Statul dualist austro-ungar ............................................... 30<br />

4.6 Primul război mondial şi unirea Banatului cu România .. 310<br />

4.7 Al doilea război mondial (1939-1945) ........................... 332<br />

4.8 Soarta bilezenilor după război........................................ 365<br />

4.8.1 Deportarea în U.R.S.S ............................................ 365<br />

4.8.2 Reforma agrară ....................................................... 376<br />

4.8.3 Deportarea în Bărăgan ........................................... 398<br />

5 POPULAŢIA ......................................................................... 41<br />

5.1 Originea primilor locuitori din Billiet .............................. 41<br />

5.2 Dinamica populaţiei ...................................................... 432<br />

5.3 Primarii ......................................................................... 465<br />

6 AGRICULTURA ................................................................. 498<br />

6.1 Mec<strong>ani</strong>zarea agriculturii .................................................. 50<br />

6.2 Plantele industriale .......................................................... 53<br />

6.2.1 Cânepa...................................................................... 53<br />

6.2.2 Tutunul ................................................................... 554<br />

134


6.2.3 Viţa <strong>de</strong> vie .............................................................. 565<br />

6.2.4 Sfecla <strong>de</strong> zahăr........................................................ 576<br />

7 MEŞTEŞUGARII ................................................................ 598<br />

8 DEZVOLTAREA INDUSTRIEI ......................................... 643<br />

8.1 Fabrica <strong>de</strong> cărămidă ....................................................... 654<br />

8.2 Fabrica <strong>de</strong> cherestea ...................................................... 665<br />

8.3 Fabrica <strong>de</strong> cânepă .......................................................... 676<br />

8.4 Electricitatea ................................................................. 687<br />

8.5 Industria în prezent ........................................................ 698<br />

9 COMERŢUL ÎN BILED ...................................................... 709<br />

10 SITUAŢIA ECONOMICĂ ................................................. 743<br />

11 INSTITUŢII BANCARE ................................................... 776<br />

12 POŞTA .............................................................................. 787<br />

13 CALEA FERATĂ TIMIŞOARA — BILED —<br />

SÂNNICOLAU MARE .......................................................... 798<br />

14 POMPIERII ........................................................................ 80<br />

15 SERVICIUL SANITAR .................................................... 854<br />

16 SITUAŢIA CONFESIONALĂ .......................................... 865<br />

16.1 Biserica romano-catolică ............................................. 876<br />

16.2 Biserica Ortodoxă Română ............................................ 92<br />

16.3 Bisericile neoprotestante ................................................ 94<br />

16.3.1 Biserica Baptistă din <strong>Biled</strong> ...................................... 94<br />

16.3.2 Biserica Apostolică Penticostală ............................. 95<br />

16.3.3 Congregaţia Martorilor lui Iehova ........................... 95<br />

16.4 Cimitirele ...................................................................... 95<br />

16.4.1 Comisiile pentru administrarea cimitirelor .............. 97<br />

16.4.2 Asociaţia <strong>de</strong> înmormântare / mortuară ..................... 99<br />

16.5 Troiţele ........................................................................ 101<br />

17 VIAŢA SOCIALĂ ŞI CULTURALĂ A COMUNEI .......... 105<br />

17.1 Şcoala .......................................................................... 105<br />

135


17.2 Grădiniţa ..................................................................... 112<br />

17.3 Asociaţii şi cluburi ....................................................... 115<br />

17.4 Viaţa muzicală ............................................................. 120<br />

17.5 Sportul......................................................................... 125<br />

Bibliografie ......................................................................... 131<br />

Cuprins ............................................................................... 133<br />

136

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!