Constelatii diamantine nr. 10 (86) / 2017

22 Constela\ii diamantine Anul VIII, nr. 10(86)/2017
poeme moderne, cu titluri care sugereaz
emoii i impresii, la reîntâlnirea cu femeia
iubit: „Nu închide ochii”, „Ea nu mai are
nimic”, „Câte vorbe îmi spune trupul tu”,
„Am vrut s te iubesc”, „Iubete-m pe banca
din parc”, „Te-am iubit în toate zilele”
etc. În ciclul „Cântecele inimii”, poetul
triete bucuria spiritual în poezii ca „Eu o
iubeam”, Ea era neînceput”, „Iubito, vine
vara , „Ne înfioar toamna”, „Mi-e dor de
tine”, „Iubito, vine iarna…”, „Iart-m” i
altele. Dup experiena de via cu bune i
cu rele, cu rni deschise i aventuri care îl
pun pe gânduri, eroul liric se retrage pentru
o perioad în singurtate i mediteaz cu
„inima atrofiat / de plânsul privirii tale
site / în odaia cu miros de dragoste”
(Stau cu mine la o vorb, p. 15). Tema predilect
a cii este totui iubirea, apreciat de
George Baciu ca „esena realitii tainice”,
i pe care, printr-un limbaj metaforic, ne invit
-i descifrm misterele: „Nu închide ochii
a de repede / fiindc ai s spargi între
pleoape cerul / ce st între noi, / la fiecare
apus de dragoste” (Nu închide ochii, p. 16).
Starea de spirit a poetului se afl permanent
în armonie cu vremea, cu frumuseea, cldura
sau frigul anotimpurilor. Primvara, poetul
reîntinerete, ca i natura, împrosptându-
i forele: „Primvara urc dealul spre
apus, / râul de sub salcie îi piapt
gheaa din perciuni, / din zâmbetul omului
de zpad au rmas doar tciuni, /
de pe gardul dimineii ultimul ger s-a
dus” (p. 51). Vara e anotimpul iubirii în
natur, când „prin parc îndrgostiii se
pierd în srutri” (Iubito, vine vara... p.
78). Toamna devine mai aptoare, de
tip bacovian, îndemnând la meditaii filozofice:
„Ne înfioar toamna cu zâmbetui
de zgur, / Intimitatea nopii ne frânge
sub carâmb, / Din mâzga-nseninrii ne
înjghebm armur, / Lovindu-ne-n asedii
cu ploile de plumb” (Ne înfioar toamna,
p. 79). Dei „frigul se-nfige-n trupuri”,
iarna îndeamn totui la visare i cântec,
prin refugii în lumea povetilor: „Voi fi o
Alb-ca-Zpada, / Voi fi un Ft-Frumos
pribeag, / Te voi iubi ca-ntr-o poveste /
Prelins pe al gurii prag” (Cântec de
iarn, p. 80). Asistm, în singurtatea nop-
ii, i la scene intime de iubire nostalgic,
în „dormitorul cu emoii de album”, pe
care îns poetul o pstreaz în suflet cu
ceala iernii: „Am întins mâna s te mângâi
/ pe ochii aceia mari i trecui de
prima tineree. // Se crap de noapte în
palma zrii. // Tu, în dormitorul cu emoii
de album, / asculi sonata viscolului /
plâns pe oldurile albe / ale copacilor.
// Iarna cu ururi pe la nas / ninge pe surâsul
omului de zpad” (Am întins mâna,
p. 48).
Dezamgit de trri în dragoste, poetul
se resemneaz pind într-o lume f sperane:
„Ea nu mai are nimic. / Nici priviri
aruncate pe furi, / nici gânduri cu ochi de
crizantem, / nici diminea de suflet, / nici
apus de inim... // Nu mai are nici recenziile
oaptelor nerostite / în nopile cu iubiri restante”
(Ea nu mai are nimic, p. 20).
Se întâmpl ca „femeia f suflet”, care
i-a pierdut iubirea adevrati sensibilitatea
feminin, s intre f remuri în ritualul
vieii cotidiene: „Ea nu mai are nimic... /
Are doar viaa întreag / pstrat în sacoa
cu care se duce / duminica / la magazinul
din colul strzii /i cump pe datorie câte
o iubire, / de trei ceasuri, / ca s nu uite c
«dac dragoste nu e, nimic nu e»” (Ea nu
mai are nimic, p. 20).
În general, versurile lui George Baciu
sunt bazate pe construcii metaforice de profund
trire sufleteasc, în care se strecoar
i iubire adevrat, precum i triste dezamgiri
în dragoste. Ele ptrund cu uurin în
inimile i sufletele noastre sau, cum spunea
Arghezi, în „suflete de prieteni i de strini”.
În acest sens sunt relevante spusele
acad. Gh. Pun: „Solemn i sturlubatic, îl
prinde pe Eminescu de bra, zâmbindu-i
complice, apoi sare în lturi, îi face o ple-
ciune de menestrel arhaic lui Nichita (…)
i, cu inima la vedere, fuge i de acesta, se
pierde apoi printre mestecenii Sentimentaliei,
ara de el zidit (...) întins pân la
marginea lumii, (de) unde ne cheam cu
clopoei de lut i sinceritate” (George Baciu
„Gânduri de la Marginea Lumii”, (Des)involt
i temerar poetul, p. 5).
Nu tiu dac chiar „îl prinde pe Eminescu
de bra”, cum remarca acad. Gh. Pun,
dar, cu ambiia i talentul su de necontestat,
„Baciul domnian” s-a apropiat deja cu pai
repezi de marii poei ai rii.
Reamintesc i încurajrile mentorului su,
scriitorul pitetean Marin Ioni, care afirma
cu competena-i cunoscut c „George Baciu
este un poet matur, un artist care nu se
îmbat cu damful de succese... Dei a mucat
din toate curentele literare”, el rmâne „un
poet unic, care trece prin sensibilitatea ultimei
generaii, ba merge chiar cu câiva pai
mai înainte” (Poeme legnate-n palm,
vezi coperta a patra).
adar, putem spune cu certitudine c
George Baciu a demonstrat prin cile sale
o maturitate creativ în domeniul poeziei, este
un poet cu har, capabil de noi proiecte lirice,
pe care le ateptm cu dragoste.
Pavel Filonov - Formula primverii