Constelatii diamantine nr. 10 (86) / 2017

Pavel Filonov - Cei care nu au nimic de pierdut
8 Constela\ii diamantine Anul VIII, nr. 10(86)/2017
contientei i este o manifestare a tranzitoriului care îi cauzeaz
realitatea i o face s devin mereu altceva. În sensul filosofiei
Vedânta, Sinele (tm = Sine particular) evolueaz transconceptual,
pe relaia Purua - Brahma, într-un spaiu concentric, dinamic, dup
modelul cosmogoniei jainiste, ca echilibru al celor cinci funcii (Vyu)
ale sale 11 , asimilate unor înveliuri: nandamaya-kosa, vijñnamaya-kosa,
manomaya-kosa, prnamaya-kosa, sthula-saríra care
corespund, respectiv ansamblul tuturor posibilitilor native de manifestare
ale lui tm, lumina reflectat de contiin, facultatea de a
gândi, suflul vital reflectat în aciune i forma corporal, grosier.
Consecutiv Zero-ului metafizic, Sinele personal, în Vednta, când e
simpl laten nu e i tm pentru c nu poate fi altul, decât el însui;
în lipsa Sinelui personal (vizibil în lucrurile proprii, în natura
emotivitii i exigenelor) se coboar de la essentia la existentia, ca
în ontologia medieval a Occidentului, de provenien aristotelic.
De aici începând, prin fiinare omul este essentia, el însui, adic
Dasein, în sensul de a fi într-o lume. Putem spune c odat cu
Sinele vedantin suntem în contextul instrumental al desvâririi,
care tinde spre ceva (Brahmanul din sine), pe când cu Dasein suntem
în modalitile devenirii prin facticitate în raport cu ceva (Dumnezeu,
referentul desvârit). i dac problema fiinei nu este o fals problem
prin generalitatea ei, cum sugereaz Orientul, sensul fiinei
justific detalierile Occidentului. Începutul l-au fcut grecii, chiar
înainte de Aristotel. La Kant, fiina nu este un predicat real. La Hegel,
Sinele este suprimare a fiinei-pentru-sine i este pentru sine numai
în fiina-pentru-sine a celuilalt. Deci, fiecare este pentru cellalt
termenul mediu prin care fiecare se mijlocete i se reunete cu
sine însui i fiecare îi este lui i celuilalt esen nemijlocit, care
este pentru sine numai prin aceast mijlocire 12 ; contiina de sine,
contiina pentru sine, contienta sunt deci trepte ale lurii-la-cunotin,
dar nu mai mult decât tim de la Augustin de Hipona, de la
Toma d’Aquino, Zwingli, Scheler ori Descartes (res cogitans). În
sura în care în filosofia occidental existena se contureaz ca
efectivitate, ca trecere-în-ceva-efectiv, atributivitatea factual a
Dasein-ului, spre deosebire de Sinele vedic, se manifesti în afar
de sine, în raport cu ceva exterior. Eul se justific în consecin ca o
condiie fundamental în ontica fiecrei fiine f a fi categorie a
fiinrii, ci numai mijlocul cu care conceptele devin efective intelectului,
structur formal a personalitii, iar cu Dasein se avanseaz
spre personalitas transcendentalis - condiie a personalitas
psychologica, precum la postkantieni. La Heidegger, Dasein-ul, în
transcendena sa, leag tre-sinele cu laolalt-cu-alii în ceea ce
se numete în-preajma-fiinrii-simplu-prezente, atribut al Daseinului;
fapt-de-a-slui-în 13 . Energie a eu-lui, Sinele occidental este
virtute în personalitas moralis care nu se poate afirma decât ca
fapt-de-a-fi-în-lume (explicitate, nu implicitate, ca în Vednta), în
consecina i cu natura a ceea ce socotim deja personalitas
psychologica. A. Pratkanis 14 , f si propun o punte spre Sinele
Vedantin, consider c sunt trei încarnri ale eului în psihologie
(cicluri de 40 de ani), psihologii începând s vorbeasc despre el
destul de târziu, mai insistent de la începutul sec. al XX-lea i pân
la H. Cantril (Psihologia implicrii sociale). Urmeaz, în cea de a
treia reîncarnare, adoptarea unor serioase metode moderne de
investigaie psihologic, cu ajutorul crora s-au relevat latenele
tririlor i stabilitatea psihologic, rolul sinelui (ca obiect i ca autor
al aciunii în autorealizare 15 ), conflictualitatea dintre sinele real i cel
ideal 16 , împlinirea de sine 17 mergând pân la auto-actualizare i managementul
impresiilor. Cu Maslow depim ideea existenei unui
Sine condensat i a unui altul, rezonant, unde cel dintâi este limitat
de factorii fizici, biologici i culturali, un sine frustrat de dificulti
insurmontabile, ca s ajungem la identificarea posibilitilor de
împlinire a Sinelui, în special în tipurile D (deficiency-cognitions; cu
tendine de lideri) i B (being-cognition; tipul transcendental, reflexiv,
integrativ). Iat, aadar, c Sinelui vedantin, noetic, mistic-impetuos,
autoreferent, multiplu ca morfologie, Occidentul îi contrapune un
Sine susceptibil de a fi în lumea sa, îns deschis ctre o impetuozitate
cu referenii predilect în afar. Civilizaiile le-au cultivat etic i religios
ca atare f s intre în conflict nici din cauza i nici pe tema lor.
1
Bucureti, Ed. Herald, 2010; traducere, introducere, comentarii de Ovidiu
Cristian Nedu.
2
Vezi introducerea lui Ovidiu Cristian Nedu, p.15.
3
Vezi Upaniad, note, introducere si traducere de Ovidiu Cristian Nedu,
Bucureti, Ed. Herald, 2006
4
Eroul, czut în reflexivitate, refuz s mai lupte, cu atât mai mult cu cât
reflecteaz la moarte i la culpabilitatea aptoare pe care i-ar asuma-o
dac ar lupta împotriva prietenilor i a rudelor.
5
Bhagavad-Gita, traducere, studiu introductiv, comentarii i note de Sergiu
Al-George, Bucureti, Editura Herald, 2006
6
Cuvânt împreun despre rostirea româneasc, Bucureti, Editura
Eminescu, 1987.
7
Idem, p.13
8
Ibidem
9
Ibidem
10
Insertions sociales et schemas de soi scolaires de réussite et d’échec.
Etude experimentale, în Perspectives cognitives et conduites, vol. V,
Neuchatel, 1996.
11
Vezi René Guénon, Omul i devenirea sa dup Vednta, Bucureti, Editura
Herald, 2012, cap. IX, p, 83.
12
Hegel, G.W.F, Fenomenologia spiritului, Buc., Editura IRI, 1995, p.113.
13
Heidegger, Martin, Problemele fundamentale ale fenomenologiei,
Bucureti, Editura Humanitas, 2006, p.484.
14
Greenwald, A. G., Spangenberg, E. R., Pratkanis, A. R., & Eskenazi, J.
(1991). Double-blind tests of subliminal self-help audiotapes. În
Psychological Science, 2(2), 119-122 1991
15
Rogers, C.R., Client-centred therapy: Its current practice, implications,
and theory, Boston, Houghton Mifflin, 1951.
16
Erikson, E.H., The lyfe cycle completed, New York, Norton,1982.
17
Maslow, A., The Farther Reaches of Human Nature, în The Farther
Reaches of Human Nature.New York, 1971