Povești de Suflet - Clujul Trăiește Nr. 20

”Am jucat în peste 150
de roluri, nu toate sunt
geniale, sunt și multe
eșecuri, neîmpliniri, nu
atingi inefabilul de fiecare
dată. Încerci, cauți, e frumos
drumul acesta al căutării.”
cu sinele, cu semenii, e marea problemă a
umanității, redată în ultima perioadă și de
teatru. Teatrul absurd, existențialist, s-a
aplecat asupra acestei idei de alienare, de
înstrăinare a omului în societate. Teatrul mereu
va fi nou, e o provocare.
PUBLICUL — Este de fapt ecoul nostru,
oglinda noastră. Dacă vorbești la pereți, înseamnă
că ești nebun. Când eram copil, dacă un om
mergea pe stradă și vorbea singur era considerat
un om bolnav. Astăzi dacă vorbește s-ar putea să
aibă wireless. Nu poți juca singur! Clădirea aceasta
(n.n. Teatrul Național) este o bijuterie, este monument
istoric. Acum sunt aproximativ 1000 de
locuri, ceea ce înseamnă 2000 de ochi, de urechi,
de palme. Nu poți juca singur...teatrul e frumos
prin comunicare, nu poate fi făcut sub duș, indiferent
de vibrațiile tale interioare.
UMANITATE — Nimeni nu poate certifica existența
noastră. Dumnezeu știe rosturile și rolurile.
Adevărul absolut este în afara conștiinței
individuale. Ca individ nu am decât o mare îndoială
asupra ființei mele, asupra a ceea ce mi se
întâmplă, n-am certitudinea că mâine va fi cum
gandesc eu că va fi. Nu știm ce se va întâpla, binele
și răul ne aparțin, sunt în ființa noastră, ne-am
înmulțit, suntem diverși, trebuie mâncare, totul
e artificializat, ne prefacem foarte mult. Am iubit
și iubesc libertatea, dar observ un sclavagism
modern vizavi de muncă, gândiți-vă la toți acești
oameni care se îndobitocesc, nu mai au timp de
ei, ne îngrășăm, mâncăm de la fast-food...măcar
sufletul să ni-l hrănim. Vreau să cred că teatrul
răspunde acestei nevoi!
Cristina Pintilie Șendrea
CLUJUL TRĂIEȘTE | Mai 2018
10
povestidesuflet.ro