Occidentul romanesc nr 86 aprilie 2018 d

Cuvânt înainte APRILIE
2018 03
Kasandra Kalmann-Năsăudean
Bunul-simț, iată un termen
des folosit în viața cotidiană.
Oamenii, în diferite împrejurări,
apelează cel puțin teoretic
la folosirea termenului, iar alții
pretind că ar fi chiar posesori
ai acestei stări. Nu există o
definiție exactă și cuprinzătoare
a bunului-simț, însă cugetările
despre această calitate
abundă din plin.
La prima vedere se poate
spune că bunul-simț reprezintă
capacitatea omului bazată pe
viața cotidiană de a judeca și
de a aprecia just oamenii, lucrurile
și evenimentele, în scopul
de a trăi viața frumos, fără
a pricinui suferință sau disconfort
semenului de relaționare.
Cu alte cuvinte, înseamnă
atitudinea de a respecta niște
reguli de conviețuire bazate
„Orice mucegai se crede rudă cu penicilina”
pe principiul „Ceea ce ție nuți
place, altuia nu-i face!”.
Bazându-ne pe acest mod
de gândire, putem afirma că
bunul-simț este o măsură
a bunei-creșteri, a buneicuviințe,
a respectului pentru
cei din jur. Așadar, trebuie
să existe un bun-simț în orice
civilizație. Bunul-simț nu
este un instant, nu este dat de
undeva și nu este dobândit,
nici măcar ereditar. Acesta se
învață, iar responsabilă pentru
deprinderea lui este chiar persoana
în cauză. Evident, acest
lucru depinde de educația primită
în familie, iar mai apoi
de cultivarea progresivă în
sistemul de învățământ. Realitatea
demonstrează însă că
educația primită nu constituie
neapărat o garanție sigură că o
persoană va face bine în momentele
de provocare.
Generozitate, bun-simț,
bună-voință. Pentru mulți
sunt cuvinte care s-au prăfuit
de multă vreme în dicționar…
Observ cu bucurie că în
Occident există un interes
din ce în ce mai mare pentru
cursurile de bune maniere,
pentru crearea unui mediu de
lucru cât mai prietenos, pentru
relații umane cât mai benefice.
Din păcate, unii dintre noi nu
suntem interesați de așa ceva.
Deși ne lăudăm că trăim în
Occident de cel puțin un deceniu,
că suntem vorbitori a trei
sau cinci limbi străine (!), păstrăm
în comportamentul nostru
de zi cu zi aceleași metehne.
Avem șansa să trăim în
Occident, să ne reinventăm
și să pornim o viață nouă de
la zero, să ne debarasăm de
obiceiurile comuniste și să
învățăm de la cei care ne-au
adoptat, tot ceea ce considerăm
că poate fi benefic pentru
viața noastră: să fim civilizați,
corecți, cinstiți în orice situație.
Cu toate acestea, continuăm
să ne evidențiem
prin același comportament
comunisto-securist pe care
l-am importat cu noi: suntem
preocupați în permanență de
„capra vecinului”; încercăm
să părem ceea ce nu am fost
niciodată; utilizăm la maximum
– și în orice situație –
obrăznicia și minciuna; dacă
nu avem motive să denigrăm
pe cineva care ni se pare că e
mai bun decât noi, inventăm,
facem scenarii, intrăm cu bocancii
grei, în viața celorlalți,
fără pic de rușine și lovim fără
milă; ridicăm tupeul, obrăznicia
și nesimțirea la rang de
aptitudini utile pentru reușita
în viață; apreciem tupeiștii, și-i
considerăm slabi pe oamenii
bine-voitori; profităm de generozitatea
oamenilor din jurul
nostru cât mai mult posibil;
deși conștientizăm că suntem
departe de ceea ce pretindem
a fi, continuăm să ne impunem
prin duritate, obrăznicie
și minciună. Cum s-ar spune:
multă lume, puțini oameni!
Și tot în Occident se
vorbește despre beneficiile
gândirii pozitive, dar unii
dintre noi am vrea ca întâi
ceilalți să fie pozitivi și apoi
o să încercăm și noi… Toată
lumea oftează după gesturi
ca sărutatul mâinii sau ridicarea
pălăriei în semn de
salut. La noi nu mai sunt la
modă. Primele, pentru că
doamnele s-au “emancipat”
și majoritatea timpului și-l
petrec pe Facebook, celelalte
pentru că domnii nu mai
poartă… pălării.
Acasă, în România, generozitatea
a devenit spectacol
de televiziune. Lipsa bunuluisimț,
la fel. De ce să fii bun
dacă nu te vede nimeni, de
ce să ai bun-simț când se
apreciază tupeul, minciuna
și obrăznicia? Și totuși, așa
cum occidentalii ne-au inspirat
în atâtea direcții, n-am
putea oare să ne lăsăm cu toții
inspirați și de aceste aspecte?
N-am putea ca în micul
nostru univers de familie, de
grup, de prieteni, de muncă,
să fim generoși, amabili și
bine-voitori unii cu ceilalți?!
Nu doresc a jigni pe nimeni,
dar e frustant și dureros să
observi comportamentul benefic
al altor nații, modul de
a se bucura unii de realizările
celorlalți, de a se mândri sincer,
fără falsitate și ipocrizie,
de toți cei care prin propriile
forțe s-au reinventat în țările
lor de adopție, au luat viața
în piept de la zero și au ajuns
pe cupola succesului, de unde
nimeni și nimic nu-i mai poate
da jos. Nici măcar invidia,
răutatea și micimea unora…
În Occident, oamenii se
respectă unii pe alții pentru
că muncesc, creează, se țin de
cuvânt, nu mint, nu înșală și
nu fură, sunt echilibrați, nu-și
pierd cumpătul, nu țipă ori nu
ridică tonul unii la alții atunci
când lucrurile nu ies așa cum le
place lor; au un simț al discernământului
și nu au în vedere
numai împlinirea propriilor
dorințe, ci se mai gândesc și
la ceilalți; își cunosc locul și
rostul pe lume, admit când
greșesc, știu să ceară iertare și
să ierte.
În zilele acestea, fie că
trăim în România sau în
Occident, putem observa
cu ușurință, dar și cu multă
tristețe, o criză spirituală
manifestată printr-o alta de
autoritate, culmea, pe fondul
inflației de autorități. Și
autoritatea persoanei umane
suportă o eroziune socială în
decorul general, compus din
tot mai mulți indivizi şi din tot
mai puține persoane. Multă
lume, puțini oameni sau mult
„mucegai ce se crede rudă cu
penicilina”. Un peisaj trist și
frustant, totodată.
În Occident justiția este legea!
Iar legea este încercarea
omului de a stabili principiile
bunei-cuviințe. Buna-cuviință
nu e marfă de schimb. Nu e
câștig, nu e fraudă! Nimeni
nu cumpără, nimeni nu vinde.
Buna-cuviință este ceea ce ne-a
învățat pe fiecare dintre noi,
cândva, bunica…
Citatul lunii martie:
„ Orice mucegai se crede rudă
cu penicilina”.
Barcelona, 28 martie 2018