occidentul romanesc 85 martie 2018 d

Interviu MARTIE
2018 09
„Mi-am spus întotdeauna că dacă vreau să
fac ceva și nu pot este trist, dar dacă pot să
fac ceva și nu vreau, atunci este tragic”
Interviu cu Adriana
Henderson (SUA), președinte
al organizației umanitare
S.T.A.R. Children Relief și al
taberei „Ray of Hope” (Rază
de speranță)
Adriana a emigrat în SUA
în urmă cu 47 de ani, împreună
cu toată familia. Alături
de părinții, sora și fratele ei,
a luat totul de la capăt întro
țară nouă, lăsând în urmă
tot ce ținea de România. Dar
în sufletul ei s-a produs o
schimbare după 1989, când
a văzut situația ingrată a copiilor
abandonați și bolnavi
din România abia scăpată de
comunism. Spune că a primit
un semn divin care a impulsionat-o
să îi ajute pe cei mai
puțin favorizați de soartă.
Astfel, a ajuns să înființeze
o organizație umanitară prin
intermediul căreia sunt donate
medicamente esențiale
copiilor și adulților bolnavi
de hemofilie, precum și o tabără
pentru copii cu afecțiuni
cronice (nu doar hemofilie, ci
și cancer sau alte boli cronice,
inclusiv SIDA). Și-a dorit din
tot sufletul să ajute, să ofere o
rază de speranță celor loviți
de un destin trist. De la primul
copil ajutat și până acum,
prin intermediul organizației
pe care o conduce au fost donate
medicamente în valoare
de peste 35 de milioane de
dolari, care au salvat vieți.
Adriana Henderson este nominalizată
pentru premiile de
excelență acordate în cadrul
celei de-a doua ediții a campaniei
Occidentul Românesc
„Noi susținem excelența!”
Occidentul Românesc: Ai
plecat din România înainte
de anul 1989. Cum a fost
posibil, în acele timpuri, să
ajungi în SUA?
Adriana Henderson: Eu
eram încă un copil – sau
poate că nici nu eram născută
– când părinții mei au luat
această hotărâre. Tot ce-mi
amintesc din copilărie și mai
târziu din anii adolescenței a
fost că tata nu mă lăsa să fac
nimic din ceea ce ținea de comunism.
Nu m-a lăsat să fiu
pionier sau să învăț limba
rusă pe care eu doream să
o învăț ca să pot să înțeleg
ce vorbeau bunicii mei cu
mama. A trebuit să aleg engleza
pentru ca să fiu pregătită
atunci când va veni timpul.
Din păcate, nu pot povesti
cum am plecat, ar trebui să
scriu un roman, dar pot spune
că am fost prima familie care
a emigrat legal din România,
fără să fim „cumpărați” sau
să reîntregim familia. Acest
lucru nu a fost posibil fără
ca părinții mei să facă sacrifi
cii personale și chiar să-și
riște viața, atât a lor, cât și
a noastră, a copiilor. Tata a
luat o decizie pentru noi toți,
a riscat cu viața lui și a noastră
și a plătit cu închisoare.
Dar prin harul Domnului am
fost salvați și Marea Roșie
s-a deschis în fața noastră
cu ajutorul Statelor Unite,
al Națiunilor Unite și al
creștinilor din lumea întreagă.
Poarta s-a deschis nu numai
pentru noi, ci și pentru
mulți alții care ne-au urmat,
putând să emigreze legal.
Occidentul Românesc:
Unde anume v-ați stabilit
acolo? Ați luat totul de la
capăt?
Adriana Henderson:
Chicago a fost prima oprire.
Părinții au luat-o de jos.
Deși au fost amândoi educați,
la început au lucrat în fabrică.
Eu și sora mea la fel.
Nu aveam bani să mergem
la facultate și lucram joburi
de jos, în fabrică, la bandă
rulantă sau spălam closete.
Fratele meu, încă tânăr
adolescent, s-a dus la un
magazin să ceară de lucru și
le-a spus că va lucra gratis
o lună întreagă. La sfârșitul
lunii, dacă nu erau mulțumiți,
puteau să-l dea afară. A fost
angajat. Cu timpul am mers
fiecare mai departe, pe rând.
Mai întâi sora, apoi eu și
apoi fratele. După mulți ani
am ajuns toți cu studii superioare.
Occidentul Românesc: Ce
anume te-a împins să te implici
în acte caritabile pentru
copiii români care suferă
de boli cronice, hemofilie,
afecțiuni oncologice?
Adriana Henderson: De
mică am fost o persoană căreia
îi place să dăruiască. Am
fost tot timpul implicată în diverse
modalități de a ajuta pe
cineva, chiar de când am sosit
în America. Am făcut multă
muncă voluntară aici. Însă,
odată sosită în țara adoptivă,
cu România nu am vrut deloc
să am de a face. Voiam să
uit de ea. Voiam să uit că de
acolo am venit. În anul 1989
mi-am schimbat modul de a
gândi. Stăteam ore în șir, zi
și noapte și priveam știrile,
nu numai ce se întâmpla pe
plan politic, dar în special
mă uitam la copii, la aceia
abandonați: slabi, goi, singuri,
bolnavi. Privirile lor
îmi produceau o durere fizică.
Ce s-a întâmplat? De ce eu?
De ce Dumnezeu a făcut ca
eu și familia mea să fim atât
de binecuvântați? Oare, nu
ne-a deschis El drumul spre
libertate cu un anumit scop?
Întrebările îmi veneau una
după alta. M-am rugat timp
de 11 ani ca El să-mi dea o
viziune, un drum, o cale. Să
deschidă o ușă, pentru că
habar nu avem de unde să
încep și ce să fac. După 11
ani, am auzit povestea unui
băiat care, tot de 11 ani, se
ruga să îl ajute cineva cu un
medicament foarte costisitor
pentru a face o operație la picior.
Nu a fost o coincidență,
de asta sunt absolut sigură.
Băiatul avea hemofilie, o
boală rară în care sângele
nu se poate coagula decât cu
acest medicament (factor de
coagulare). Am aflat că pentru
a face această operație
medicamentul ar fi costat
60.000 de dolari, o sumă pe
care, evident, eu nu am putut
să o acopăr. Următorul pas
a fost să caut pe cineva care
să-l doneze. Nu a fost ușor de
găsit, dar în final am reușit.
Băiatul a făcut operația și,
de atunci și până acum, prin
intermediul relațiilor pe care
le-am creat aici, am ajutat
foarte mulți copii și adulți cu
hemofilie. Până în prezent au
fost donate medicamente în
valoare de peste 35 de milioane
de dolari.
Occidentul Românesc:
Cum ai ajuns să înființezi
START Children Relief și,
mai apoi, tabăra Ray of
Hope?
Adriana Henderson: Miam
dat seama că acest băiat
cu hemofi lie a fost un început.
Mi-am dorit acest lucru
și am sperat la mai mult. Nu
am vrut să mă opresc la el.
Am început să călătoresc în
România, să vizitez spitale și
chiar pacienți la ei acasă. Am
cutreierat de nenumărate ori
România în lung și în lat. Am
văzut câtă suferință există și
mi-am dat seama că pot să
ajut. Mi-am spus întotdeauna
că dacă vreau să fac ceva și
nu pot este trist, dar dacă pot
să fac ceva și nu vreau, atunci
este tragic. Am vrut și, din fericire,
am și putut. Înființarea
unei asociații non-profit a fost
un lucru logic. La început am
folosit resurse proprii, donații
personale, apoi s-au alăturat
prieteni și membri ai familiei.
Am puțini donatori, dar
sunt loiali și mă pot baza pe
ei. Toate donațiile pe care le
primesc sunt folosite 100%
pentru proiectele pe care le
am. Noi nu avem angajați
și toate cheltuielile administrative,
inclusiv călătoriile în
România, sunt plătite de mine
personal. La început am lucrat
în spitale, am trimis containere
cu cărucioare, paturi
de spital, etc., jucării, haine.
Apoi am avut un proiect mai
amplu, am reconstruit școala
generală din Scărișoara,
județul Alba, unde am înlocuit
toate geamurile cu termopane,
am adus încălzire centrală
și am construit toalete
în interiorul școlii. În anul
2006 am decis să organizez
tabere pentru copiii cu hemofi
lie. Întrucât aveam donații
de factor de coagulare, am
putut să mă bazez pe faptul
că puteam oferi copiilor tratament
profi lactic în așa fel
încât să stopăm sângerările
înainte să apară. Am vrut să
le ofer o săptămână în care
să poată fi copii cu adevărat.
Mai târziu am inclus și
o săptămână pentru copiii cu
afecțiuni oncologice sau alte
boli cronice. Suntem în anul
al 13-lea de astfel de tabere.
Am fost și suntem instruiți în
fiecare an cum să concepem
și să organizăm taberele, deoarece
sunt foarte speciale și
deosebite.
Occidentul Românesc:
Care sunt beneficiile pe care
le oferiți, cine poate beneficia
de ele și cum puteți fi
găsiți de către părinții care
ar dori să intre în contact
cu voi?
Adriana Henderson: Proiectul
principal este tabăra.
Orice copil sau adolescent
până la vârsta de 18 ani,
care are o boală cronică cum
ar fi hemofilie, cancer, artrită
juvenilă, talasemie, poate
participa gratuit în această
tabără. Taberele sunt organizate
atât în România, unde
avem două tabere de 40 - 50
de copii fiecare, cât și în Italia,
unde ducem anual în jur
de 30 de copii și adolescenți
însoțiți de șapte voluntari
dintre care trei cadre medicale.
Ne bucurăm că părinții
au încredere în noi, că își lasă
copiii să participe în tabără.
Pentru părinții care nu ne
cunosc, aș vrea să-i asigur
că pentru noi siguranța și
securitatea copiilor sunt cele
mai importante. Aș vrea să
le spun că suntem instruiți în
SUA prin diferite work-shopuri
și sesiuni de pregătire la
care participăm anual și unde
învățăm cum să le oferim copiilor
nu numai distracție,
dar, cel mai important lucru,
securitatea lor. Aș vrea ca
părinții să fi e asigurați că
există asistență permanentă
a cadrelor medicale specializate
pe toată durata taberei.
În cazul copiilor cu hemofilie,
îi identificam pe cei care au
situații dificile și prin parteneriatul
pe care îl avem în
SUA cu organizația „Save
One Life” le oferim sponsorizări
financiare. Avem 60 de
copii și adulți sponsorizați
în acest fel. De asemenea,
oferim burse pentru facultate
sau școli tehnice. Avem și
câțiva pe care i-am ajutat să
își deschidă o mică afacere.
Pentru oricine care dorește
să ne contacteze o poate
face prin e-mail la adresa:
adriana@camprayofhope.org
Occidentul Românesc:
În afară de tine, câți oameni
mai sunt în echipa
organizației și a taberei – și
câți sunt români?
Adriana Henderson: Am
onoarea să am alături de
mine un grup extraordinar
de voluntari. Majoritatea
sunt români, dar am avut voluntari
din America, Canada,
Anglia și Italia. Este de admirat
faptul că voluntarii își
iau din timpul lor de vacanță,
iar cei care vin din afara
României își plătesc ei drumul
pe lângă o donație pe
care o fac asociației.
Occidentul Românesc: Ce
îți place cel mai mult la patria
ta adoptivă?
Adriana Henderson: Trebuie
să spun că America pe
care am găsit-o acum aproape
50 de ani nu este America
de acum. S-au schimbat multe
lucruri, nu toate în bine. Dar
și această Americă a rămas
– și sper că va rămâne – țara
tuturor posibilităților. Nu trebuie
să ai niveluri înalte de
studii ca să te realizezi. Trebuie
să ai inițiativă și să ai
puterea de a-ți asuma riscuri.
Cunosc mulți oameni care au
venit cu nimic și care s-au
realizat, chiar și oameni care
au scăpat din lagărele de
concentrare. Cu multă muncă
și capital mic se poate.
Dar recunosc că America nu
este pentru oricine. Este nevoie
de multă perseverență,
de puterea de a-ți asuma riscuri,
de a eșua și de a o lua
de la capăt. Este nevoie de un
psihic foarte tare. Îmi place
la americani că sunt oamenii
cei mai caritabili din lume,
după cum spun statisticile,
iar voluntariatul se practică
încă din liceu. Eu găsesc la
ei multă compasiune și empatie.
Nu reacționez la știrile
senzaționale și negative răspândite
de media, ci la oamenii
pe care îi cunosc personal
și cărora vreau să le urmez
exemplul.
Occidentul Românesc:
Un exercițiu de imaginație:
dacă ai avea la dispoziție o
putere magică de a schimba,
peste noapte, trei lucruri
la România, care ar fi
acestea și de ce le-ai schimba?
Adriana Henderson: Sunt
trei C-uri de care m-aș ocupa:
Cancerul, Corupția și
Codul de etică și conduită
profesională. Deși sunt multe
boli rare și grave, cancerul
este cel care lovește cel
mai tare. Nu cred că există o
familie care să nu fi avut pe
cineva drag care să nu se fi
luptat cu această boală cruntă.
Corupția este sinonimă
cu cancerul, ucide! Există o
cultură a corupției în toate
formele ei urâte și murdare:
corupție politică, mituire,
jaf, trafi c de influență, nepotism
și toate formele de favoritism:
cunoștințe, relații,
pile... le-aș elimina pe toate.
Codul eticii profesionale
există, în scris, în teorie, dar
nu și în practică. Cuvântul
„etică” vine din cuvântul
grecesc „ethos”, care înseamnă
„caracter”. Ar fi frumos
să avem caracter, în așa
fel ca valorile și principiile
de conduită să fi e și aplicate.
Să avem un simț al răspunderii
față de parteneri,
un respect pentru oameni, o
siguranță în confidențialitate
și, mai ales, loialitate față de
colaboratori.
A consemnat: Camelia Jula
Fotografii: arhiva personală
Adriana Henderson