Swedenborg, Emanuel - Din tainele universului ceresc (spiritual)

Din tainele universului ceresc
12
Capitolul 4
Despre iubire
27. Iubirea noastră este viaţa noastră. Aşa cum este iubirea noastră, aşa este şi viaţa
noastră - de fapt, aşa este întreaga noastră fiinţă.
Însă iubirea noastră primordială, iubirea care predomina, este cea care ne face să fim
ceea ce suntem. Din această iubire provin mai multe tipuri de iubire care îi sunt subordonate.
Aceste tipuri de iubire se manifestă în exterior în moduri diferite, dar toate sunt în armonie cu
iubirea originară, cu care formează un întreg. Iubirea primordială este precum conducătorul
lor. Ea le ghidează şi le foloseşte ca pe nişte ţeluri intermediare pentru a-şi urmări propriul ei
scop, care este cel primordial. Ea face aceasta atât direct, cât şi indirect. Iubirea noastră originară
este ceea ce iubim mai mult decât orice.
28. Ceea ce iubim mai mult decât orice altceva este prezent în mod constant în gândirea
şi în motivaţiile noastre. Este punctul central al vieţii noastre. Iată câteva exemple:
Dacă iubim bogăţia mai mult decât orice altceva, indiferent dacă ceea ce vrem sunt
bani sau posesiuni, gândirea noastră se va îndrepta întotdeauna către diverse modalităţi de a
face rost de acestea. Suntem foarte fericiţi atunci când obţinem bogăţii şi foarte trişti când le
pierdem, pentru că inima noastră se află în ele.
Dacă ne iubim pe noi înşine mai mult decât orice altceva, ne gândim tot timpul la noi
înşine, în cele mai mici detalii. Gândim despre noi înşine, vorbim despre noi înşine şi acţionăm
pentru beneficiul nostru, pentru că viaţa noastră este una egoistă.
29. Indiferent ce iubim mai mult decât orice altceva, acela este ţelul nostru în viaţă.
Este ceea ce avem tot timpul în vedere şi este lucrul căruia îi acordăm toată atenţia noastră.
Este prezent în motivaţia noastră precum un curent ascuns într-un râu, trăgându-ne şi purtându-ne
chiar şi atunci când facem altceva. Este ceea ce ne motivează şi ne face să acţionăm.
Această iubire primordială este ceea ce căutăm şi vedem în alţi oameni. În funcţie de ce reprezintă
iubirea lor primordială, noi fie o folosim pentru a-i influenţa, fie pentru a lucra împreună
cu ei.
30. Tot ce ţine de noi înşine provine din tendinţa primordială a vieţii noastre - iată ce
ne distinge de ceilalţi oameni. Dacă suntem buni, vom face ca raiul nostru să fie în conformitate
cu această tendinţă, iar dacă suntem răi vom face ca iadul nostru să fie conform ei. Ea este
motivaţia noastră de bază, personalitatea noastră, caracterul nostru, pentru că reprezintă realitatea
vieţii noastre. Ea nu poate fi schimbată după moarte pentru că este fiinţa noastră esenţială.
31. Bucuria, plăcerea şi fericirea noastră provin din iubirea noastră primordială şi
sunt în armonie cu ea. Ceea ce iubim considerăm ca fiind plăcut, pentru că aşa ne apare nouă.
Putem spune că ne face plăcere ceva în care credem, dai nu iubim cu adevărat, însă aceea nu
este adevărata fericire a vieţii noastre. Fericirea ce provine din ceea ce iubim o considerăm ca
fiind bună. Tot ce nu ne face fericiţi considerăm că este rău.
32. Există două iubiri din care izvorăşte tot ceea ce e bun şi adevărat. Există, de asemenea,
două iubiri din care provine tot ceea ce e rău şi fals. Cele două iubiri din care provine
tot ce e bun şi adevărat sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni. Cele două iubiri din
care provine tot ce e rău şi fals suni iubirea egoistă şi iubirea materialistă. Aceste două perechi
de iubiri sunt total opuse una alteia.
33. Cele două iubiri din care provine tot ceea ce este bun şi adevărat (iubirea de
Dumnezeu şi iubirea de oameni) alcătuiesc raiul din noi, aşa că ele sunt, de asemenea, preponderente
în rai. Întrucât ele alcătuiesc raiul din noi, ele formează, de asemenea, şi religia
din noi. Cele două iubiri din care provine tot ceea ce este rău şi fals (iubirea egoistă şi iubirea
materialistă) alcătuiesc iadul din noi, deci ele sunt, de asemenea, preponderente în iad.