Occidentul romanesc nr 111 - 2020 Editia iulie

10
IULIE
2020
Pagina copiilor
Poezii de Lucian Blaga
Pagină și selecție realizate de
Letiția Coza
”Când se răsfață / e parcă puțin mai altfel...”
Dorul-dor
Cel mai adânc dintre doruri
e dorul-dor.
Acela care n-are amintire
și nici speranță, dorul-dor.
Pe-un drum ne duce dorul-dor,
pe-un drum
ce dincolo de orice călător
mai are-o prelungire.
Nesfârșit e dorul-dor.
Bate-n valea tuturor.
Fetița mea își vede țara
Frunzuliță ram de laur,
Ană, umbra mea de aur -
drum pe jos și drum pe sus
din apusuri te-am adus.
Sub pleoape, rosturi - țară -
le culegi întâia oară.
Și te uiți, și vezi, și vezi
anul tânăr prin livezi.
Celor pomi și-acestor mume
le surâzi, le dărui nume.
Vrei să pipăi snopii, sapa,
te uimește graiul, apa.
Frunza-i alta-n lume nouă.
Fluturi, om, poveste, rouă,
zarea albă-n cerc fierbinte,
șerpii prin amurguri sfinte -
tu te miri cum toate, toate
altfel sunt. Ah, cum se poate?
Numai luna, rea ori bună,
ți se pare-aceeași lună.
Belșug
- Negrule, cireșule,
gândul rău te-mprejmuie.
Jinduiesc la taine coapte
guri sosite-n miez de noapte.
Om și păsări, duhuri, fluturi,
nu așteaptă să te scuturi.
Prea ești plin de rod și vrajă,
vine furul, pune-ți strajă!
- Las’să vie, să culeagă,
vara mea rămâne-ntreagă.
Stelele deasupra mea
nimeni nu mi le-a fura!
Cărăbușul de aramă
Ca un strop de rouă-aprins,
Din belșugul de verdeață
cărăbușul de aramă
vine din turnătoria
verii, să-l luăm în seamă.
Zgomotos ca o reptilă
printre vreascuri se avântă,
să arate că-i din lumea
celor ce nu prea cuvântă.
Prinse veste de viața
ce se-ncinge, rug, în umbra
unde ne-am întins, tu basmul,
eu ardorile și țundra.
Cărăbuș te ia cu iureș.
Te încearcă pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarăși.
Pe-altă parte e mai lesne.
Ca suveica rândunica
țese pânzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
ecvatorial pe seară.
Susur mare de lăcuste
și de gâze fără număr.
Cărăbușul de aramă
s-a oprit pe caldu-ți umăr.
Mișcă? Stă să-nchege gânduri?
Se destinde? Se descalță?
Parc-ar ști că de pe umăr
numai zborul mai înalță.
Și o ia către stăpânul
iulie, cuptorul - astru,
să ne ducă fericirea
spre uitare în albastru.
Motănelul
Spuneți-mi dacă aduce măcar pe departe
cu semenii săi. Când se răsfață
e parcă puțin mai altfel prin toate-ale sale,
prin linii, prin unduire, și pe la mustață.
Pe foaia de hârtie înseilez hieroglife
și stihuri. Suleget, intrând în odaie
el sare de-a dreptul pe masa mea,
pârâind de scântei, de-a mulțumirii văpaie.
Îmi pupă lung mâna ca unui vlădic,
cu toate că prin zodiacul desuet
sunt tocmai contrariul unei mari fețe.
Căci mă cred cu putere poet.
S-alintă. Se-ntinde pe manuscris. Cu sălbăticie
se tăvălește, și indecent, prin poezie.
Își linge labele omenește. Vrea să se spele
de-o funingine de iad sau de zgură de stele.
(…)
Spune-ți-mi dacă nu-i mai altfel decât
tovarășii săi care torc același fir.
Nu-ncape vorbă: e o făptură de rând,
dar bea apă cu o petală de trandafir.
Cântecul obârșiei
La obârșie, la izvor
nicio apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârșie, la izvor
niciun drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum și ape, nor și dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârșie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?