Occidentul romanesc nr 127 - editia noiembrie 2021

Dan Caragea (Portugalia)
Critic literar, publicist, eseist,
critic de artă, critic de teatru și
traducător român. Este lusitanist,
specialist în psihologie și
lingvistică computațională. Din
2011, Senior Editor în cadrul
redacției Occidentul Românesc,
iar din 2019, redactor-șef.
„Suntem în criză... Trăim o
criză fără precedent... Lumea
trece printr-o criză multiplă...”.
În limbajul opinenților și al
analiștilor vieții sociale și politice
de la noi, în limbajul presei
în general, cuvântul „criză”
este unul dintre cele mai frecvent
auzite sau citite în ultimele
luni. În Dicționarului limbii
române, litera C, coordonat de
Sextil Pușcariu (1940), găsim
următoarele sensuri.
CRÍZĂ s. f . Crise.
1°. (Med.) Faza gravă
(schimbare dintr-o dată, în bine
s. în rău) în cursul unei boli
(acute); interval critic (cu manifestări
violente), periculos,
dar hotărâtor în dezvoltarea,
în bine sau în rău, a unei boli
(BIANU, D. S.), „opintirea
naturei să facă o prefacere iute
într-o boală” (STAMATI); p.
ext. schimbare subită în starea
fizică sau psihică a cuiva (vorbind
de accidente nervoase,
ca spasmele, isteria, epilepsia,
eclampsia BIANU, D. S.) Pasiunea
este o stare anormală a
sufletului... și terminarea ei...
constituie totdeauna o criză intelectuală
și fizică, a cărei scară
variază de la plâns până la
nebunie. MAIORESCU, CR.
I 103. Mihai Vardaru... trecea
printr-o criză a sufletului. C
. PETRESCU , Î. I 12. Criză
de nervi s. nervoasă = atac de
nervi. Criză hepatică.
2°. P. a n a l. Moment critic,
greu, fază primejdioasă și hotărâtoare
prin care trece societatea,
viața politică, comerțul,
industria s. finanțele unui stat,
perturbație care schimbă starea
normală a lucrurilor, face mai
dificilă viața (economică a)
unei societăți; lipsă de afaceri,
de vânzare, în lumea negustorilor,
c h e s a t; lipsă a ceva
necesar vieții materiale s. celei
sufletești. Criză monetară
= lipsă de monetă suficientă
în circulație. Criză ministerială
= intervalul care se scurge
de la demisia unui guvern
până la formarea și instalarea
celui următor. Trii cântice ne
sânt... cunoscute... trii crize a
vieții României. A. RUSSO,
S. 112. Criză de conducători,
de oameni mari, de caractere.
Epocă de criză a romanului, a
poeziei. [Și: (formă grecească)
crísis † s. f. POLIZU].
— N. după fr. (lat crisis, din
gr. χρίσις „decizie”, de la χρίνω
„despart, separ”). Cf. c r i t i c.
Să insistăm mai mult asupra
sensului de bază, ca să
înțelegem cum au apărut folosirile
figurate. La origine, este
un termen medical și se referă
la fazele acute ale unei boli.
Termenul a fost împrumutat
la noi din franceză, care, la
rândului ei, l-a luat, pe cale
cultă, din latina imperială, iar
aceasta din greacă. Este atestat
în franceză la 1468, cu sensul
medical (vezi, mai sus, sensul
1). Ulterior, TLFi înregistrează
crise de passions (1685), crise
de nerfs (1825), crise politique
(1814), crise financière
(1823), crises commerciales
(1837). Propunem provizoriu,
ca primă atestare, această frază
din romanul Ciocoii vechi
și noi (1862-1863), de Nicolae
Filimon:
„Aceste simptome ce prevesteau
o mare criză politică
nu rămaseră mult timp ascunse
minții cei agere a postelnicului
Andronache și a lui Păturică.
De aceea amândoi se sileau a
strânge bani cu orice preț, ca
să poată lupta în contra nenorocirilor
ce puteau să-i ajungă
prin căderea protectorului lor.”
Astăzi vom vorbi mai pe
larg despre criza sanitară.
Am atestat termenul în 1999,
dar poate fi anterior:
„Criza sanitară și factorii
ei. Din cele de mai sus
putem trage concluzia că,
începând din 1991, România
se confruntă cu o adevărată
criză a sănătății [...]” Cornelia
Mureșan, Evoluția demografică
a României: tendințe vechi,
schimbări recente, perspective:
1870-2030, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 1999,
p. 160
Criza sanitară despre care
se vorbește zilnic se referă la
dificultățile sistemului nostru
sanitar de a face față pandemiei.
De la început trebuie spus
că niciun sistem sanitar nu face
față unui număr excesiv de îmbolnăviri
într-o perioadă scurtă
de timp. Astfel, țara noastră a
înregistrat medii oficiale de
peste 14.000 de îmbolnăviri și
400 de morți zilnic. Numărul
de morți și ocuparea paturilor
de la ATI (peste 1.800) ne arată
cât de slab este răspunsul
sistemului sanitar la situații de
supraaglomerare. Acestea sunt,
în linii mari, faptele.
Mulți jurnaliști m-au întrebat
cum de a reușit Portugalia
să fie în fruntea Europei la
vaccinare și de ce la noi oamenii
manifestă o atât de
mare reticență față de această
măsură de prevenție adoptată
pretutindeni pe glob. Am să
încerc aici un răspuns privind
caracteristicile „agravante” în
privința țării noastre.
1. Mentalitatea. Ar fi o
Educaţie şi cultură NOIEMBRIE
2021 11
Paralele inegale (I)
„Pe frontul de Est nimic nou”
eroare să credem că popoarele
Europei au o mentalitate uniformă,
comună. O serie de studii
din secolul trecut ne conferă
o idee asupra psihologiei, ideilor
și credințelor fiecărei etnii.
În lumea de azi, poporul român
crede în Dumnezeu, mai ales
într-un Dumnezeu care preferă
românul altor neamuri, în viața
de apoi, în „ce ți-e scris”. Este
superstițios, alungă spiritele
rele, dă de pomană, nu crede
în știință, merge la doctor în
ultimul ceas, îi detestă pe cei
„ajunși” pentru că sunt „hoți”,
crede că statul trebuie „să ne
dea”. Este invidios, pizmaș și
leneș. Casele românilor arată
sărăcăcios ca acum o sută de
ani, curățenia e precară, oamenii
se spală rar, consumă
mult alcool și grăsimi. Vezi în
toate satele „babe” și „moși”,
par aceiași de cincizeci de
ani, nu au habar pe ce planetă
trăiesc, dar sunt idealizați de
descendenți. Bătrâna cocoșată
care scoate pâinea din vatră e
o imagine emblematică a cultului
ancestralității sfinte. Țara
e plină de simboluri naționale,
tricolorul e pretutindeni, de
la instituții până la sticlele de
palincă, jumătate din casele
românilor au closete în curte,
femeile se îmbracă deseori în
ii, toți exaltă pe rețele sociale
viața liniștită din copilăria
în care se jucau „cu cheia de
gât”, românii sunt convinși
că mâncarea comercializată
e falsă, toxică, plină de e-uri.
Cu toate acestea, pentru bani,
acceptă să facă o serie infinită
de servicii, multe transgresând
ușor morala și chiar legea.
Mă veți întreba: este aceasta
o schiță de portret suficient
de individualizatoare?
Am spune că nu, pentru că
această mentalitate est-europeană
o regăsim în unele țări
din fosta Iugoslavie, dar, mat
ales, în Bulgaria, România,
Moldova, Ucraina, Belarus,
Rusia, Georgia. Ce au aceste
țări în comun? Sunt foste state
comuniste, dintre cele mai
marcate de stalinism, fiind
toate de confesiune creștinortodoxă.
Grecia este excepția,
pentru că fondul său este altul,
iar țara nu a cunoscut comunismul.
Mai mult, România este
în zona „întârziată” a Europei,
deși are aere cosmopolite. Este,
prin urmare, firesc ca, deși
membre ale Uniunii Europene,
România și Bulgaria să se afle
în coada țărilor rezistente la
indicația de vaccinare masivă
a populației.
2. Statul fără autoritate. În
România, în acești treizeci de
ani de așa-numită democrație,
statul și-a pierdut prestigiul
în ochii cetățenilor. Clasa politică
este privită global ca o
clasă de nemernici hulpavi și
corupți, care se îmbogățesc
peste măsură și cărora nu le
pasă de popor. Chiar dacă românii
susțin un partid sau altul,
această susținere e umorală,
condiționată de influența unei
anume prese sau propagande.
În fond, viața lor nu se schimbă,
România bate pasul pe loc,
iar societatea e tot mai săracă.
Așadar, parlamentul, guvernul,
chiar și președinția republicii
sunt compromise. Nicio
putere nu are autoritate, puterea
comportându-se debil, cu
ezitări, imatur și, adesea, iresponsabil.
În ultima vreme am
asistat la ruperea unei coaliții
fără o viziune de perspectivă,
la modul cum partidele și-au
întors reciproc spatele, refuzând
formarea unui guvern cu
puteri depline. Este limpede că
niciun partid nu pare interesat
să guverneze în deplină criză
sanitară și energetică. Și acesta
e doar începutul.
La impotența statului de
a preveni și lupta cu o epidemie,
se adaugă vocea debilă
a bisericii ortodoxe române.
Mai mult, o serie de preoți și
figuri din ierarhia bisericii s-au
pronunțat împotriva vaccinării
populației. Este un alt fapt necunoscut
în lumea catolică sau
protestantă. Pe de o parte, biserica
a construit centre de sănătate
și de terapii paliative, pe
de alta, lasă slobode voci care
par „ieșite din minți”. Sfaturile
preoților și duhovnicilor pe
această temă sunt criminale.
Ele țin de zădărnicirea combaterii
bolilor. Cu toate acestea,
BOR nu a vorbit răspicat prin
patriarh, ceea ce este o situație
cel puțin jenantă. Este regretabil
că statul tolerează, complice
parcă, aceste atitudini.
Nici armata nu a reușit să
conducă campania, așa cum
s-a întâmplat în Portugalia. Dl.
Valeriu Gheorghiță nu este viceamiralul
Henrique Gouveia
e Melo, iar soluțiile sale de
„convingere” a populației s-au
dovedit ineficace și lipsite de
imaginație. Ceva pare totuși
că începe să se schimbe. Ici
colo apar oameni cu capacități
de lideri: sunt primari, medici
care au reușit să convingă comunitatea
și iată că avem sate
sau comune care par „ocolite”
azi de pandemie.
3. Medici, specialiști,
„păreriști”. Aflăm cu tristețe
ca medicii și personalul sanitar
nu sunt cu toții vaccinați,
aceștia fiind „prima linie”, ceea
ce nu este ușor de acceptat.
Cum a reacționat șeful campaniei
la o asemenea „rezistență”
chiar în rândul celor care se
ocupă de sănătatea populației?
Este greu de imaginat o astfel
de toleranță, mai mult să aflăm
că acești medici dau sfaturi
împotriva vaccinării, lucru de
negândit în Portugalia la care
ne-am raportat comparativ. La
noi, eșecul statului duce la haosul
din sistemul sanitar și din
mintea populației.
Lamentabil este și faptul că,
fie nu au reușit să explice ce
este un vaccin, deși în România
au existat vaccinări obligatorii
dinainte de Primul Război
Mondial, fie că s-au exprimat
prea mulți și prea confuz, fie
că unii medici au lansat „păreri”
în contradicție cu tot ce
se publica mai valoros în lume.
Astfel, medici fără înțelegerea
profundă a virusologiei au
lansat suspiciuni nenecesare.
Într-o țară ca Portugalia, astfel
de specialiști nu au avut acces
la niciun post de televiziune și
nu s-au exprimat pe rețelele sociale,
fără riscul de a fi sever
pedepsiți.
4. Presa, rețelele sociale și
demonizarea vaccinării. O
parte a presei din țara noastră
a făcut opoziție vădită și insistentă
la vaccinarea anticovid.
Antena 3, România TV sunt
două posturi cu audiență mare
și care au făcut din primăvară
până nu demult o anticampanie
jalnică, tolerată de stat, deși
intra perfect în „zădărnicirea
combaterii bolilor”. Cum este
posibil ca într-o pandemie să
fie tolerate astfel de comportamente?
Este limpede că pe
plaiurile noastre există o altă
concepție despre ce este acceptat
sau nu în stările de necesitate,
de urgență sau de calamitate
prin care trecem...
5. Ce spune antivaccinistul?
Românul, fie că se proclamă
dac liber, fie că are el
informații sigure, neagă virusul,
neagă boala. Dacă acceptă
că e vorba de o boală, acesta
nu e mai rea decât gripa, iar el,
„un munte de om”, nu se sperie
de așa ceva. Preferă să înfrunte
cu pieptul deschis boala pentru
a se imuniza. Alții spun că
pandemia a fost concepută în
laborator cu banii lui Bill Gates
pentru a scădea brusc populația
lumii, acțiunea este condusă
de oculta mondială, iar guvernul
mondial va transforma
populația lumii într-o masă de
marionete manipulate de acest
guvern. Aceștia bagă odată cu
vaccinul cipuri în oameni care
comunică pe rețele 5G. De
aceea, românii vor lupta pentru
a învinge și de data acesta
amenințarea globală. Boala,
spun alții, este de origine extraterestră,
niște ființe de pe alte
planete vor să ocupe pământul,
atacând mai ales România.
Habotnicii spun că e lucrarea
diavolului. Ș.a.m.d.
Nu te poți vaccina, pentru
că prin vaccin ți s-a programat
moartea, femeile și de optzeci
de ani vor deveni sterile, infertilitatea
la tinere se manifestă
cam trei generații, ne vor crește
malformații pe corp, bărbații
sunt și ei pândiți de impotența
veșnică, iar ADN-ul, despre
care nu se știe ce e, se schimbă,
astfel poate să-și apară un ochi
căprui și altul albastru, poți să
devii blond dacă ești brunet, iar
sexul se schimbă și el.
Adesea, românul invocă
dreptul său la alegere, nimeni
nu îi poate impune un tratament,
el este liber să decidă.
Dar omul în societate nu poate
face întotdeauna ce vrea,
libertatea lui este subordonată
regulilor conviețuirii sociale.
O persoană bolnavă de cancer
poate refuza tratamentul, el își
face rău, eventual, doar sieși,
de aceea această libertate este
garantată constituțional. Dar
în pandemie? Când opțiunea
mea poate duce la infectare,
iar infectarea mea duce la infectarea
altora. Dintre aceștia,
unii din infectați pot ajunge
la ATI sau chiar deceda. Sunt
eu responsabil pentru moartea
acestor persoane? Involuntar,
da. De aceea, din punct de vedere
social, cetățeanul trebuie
să facă tot ce este în puterea sa
pentru a zădărnici propagarea
bolii. Acesta este judecata corectă
pe care românii nu și-au
însușit-o pentru că educația
lor este spontană, nu reflexivă,
umanistă, promovată în familii
sau instituții de învățământ.
De ce Portugalia a avut o
campanie de succes și este astăzi
pe primul loc în Europa?
Iată câteva din răspunsurile culese
de la dragii și isteții mei
compatrioți:
Portughezii sunt mai puțin
dezvoltați, mai puțin informați,
mai temători și mai ascultători.
Majoritatea sunt analfabeți
funcționali, se sperie de armată,
fac tot ce li se spune, nu li
s-a spus adevărul, toate asta
sunt numai minciuni.
Aș vrea totuși să închei
într-o notă optimistă bazată
pe creșterea numărului de
vaccinări din ultimele zile. Cu
mortul la ușă, românii par a
înțelege în sfârșit că vaccinarea
este, în momentul de față, singura
cale care trebuie urmată
cu perseverență.