46508142-Ne-Vorbeste-Parintele-Porfirie

- Fe ... fe ... ri ... n ... cit băr ... băr ... ba ... ba ...
tu/ ...
Silabiseam.
- Bine, copilul meu, las' să citesc eu, a zis
părintele loanichie, şi citeşti tu în altă zi. Şi-a pus
ochelarii şi a început:
-Fericit bărbatul carele n-a umblat. ..(Ps. 1, 1 ).
Îmi înţelegeţ i ruşinea. Asta mi-a fost o lecţie.
"Trebuie să în văţ să citesc", m-am gândit.
Am pus-o repede în faptă. Când găseam timp (şi
aveam mult timp liber) luam şi citeam Psaltirea, Sfânta
Scriptură a Noului Legământ, canoane, ca să mi se
dezlege limba ş i astfel, din multa citire, am învăţat
Psaltirea pe de rost. Studiam ş i noaptea.
lliserica era pl in ă de călugări stând în · p1c1oare cu
t·vlavie şi luare-aminte. Policandrele îşi împrăştiau
lumina pretutindeni, luminând icoanele de pe pereţi şi
ciP la iconostase. Candelele aprinse, mirosul de tămâie,
pc;almodiile răsunând în nepământeasca frumuseţe a
nopţi i. .. M-a cuprins o frică sfântă. Am s imţit că nu mă
.1fl u pe pământ, ci în cer. Părintele loanichie mi-a făcut
'>Pmn să înaintez şi să mă închin la icoane. Eu, nimic.
- Ţine-m ă, ţine - mă! am început să stri g. Mi-e
lrică!
M-a luat de mână şi, ţinâ ndu - 1 strâns, m-am
.1propiat şi m-am închinat. A fost cea dintâi experienţă
" mea. S-a întipărit adânc înlăuntrul meu. Nu o voi uita
niciodată .
Am simJit că ·.nu mă aflu pe pământ,
ci în cer
Într-o noapte s-a făcut priveghere în biserica
mare ·a Sfintei Treimi. Era în primele zile după sosirea
mea. Schitul nostru prăznuia. Seara, Bătrânii au plecat
la biserică, iar pe mine m-au lăsat să dorm la chilie.
Eram micut şi s-au gândit ca nu cumva să nu rezist
până dimineaţa, la sfârşitul privegherii.
Părintele loanichie a venit după miezul nopţii şi
m-a trezit.
- Scoală-te, mi-a zis, îmbracă-te, să mergem la
bise ri că .
L-am ascultat de îndată. În trei minute am ajuns
1.1 Sfânta Treime. M-a lăsat să intru primul. Era pentru
1nt:\i,t oa ră când intram înăuntru. M-am pierdut!
1'
Pentru o vreme
am trecut printr-o ispită ...
Am fost foarte bucuros şi entuziasmat de viaţa
mea acolo. Pentru o vreme în să, la început, am trecut
printr-o ispită. Am început să m ă gândesc la părinţii
mei. Îi îndurerasem. Îmi era milă de ei, căc i nu şt iau
unde mă aflu. Mă mai gândeam şi la un văr de-al meu;
ele-o vârstă cu mine. S-a născut în mine, deci, dorinţa
de a mă întoarce în sat şi de a-1 aduce pe vărul meu în
Sfântul Munte, pentru a trăi ş i el această minunată
viaţă . Simteam că am datoria de a-1 aduce la Hristos,
clar nu spuneam nimic Bătrânului meu. Am început,
deci, să nu mai am poftă de mâncare, să mă
îngălbenesc la faţă, să tânjesc ...
33