46508142-Ne-Vorbeste-Parintele-Porfirie

dispretuit. Când a murit, cine ştie după câte zile sau
luni I-au găsit, dacă nu cumva o fi fost şi iarnă. Cum să
ajungă cineva acolo sus, la coliba lui de piatră!? Nu-l
vedea nimeni. De multe ori îi aflau pe aceş ti pustnici la
două -t re i luni după adormirea lor.
Revărsa rea ş i prisosul harului s-au pogorât
asupra mea, smeritul, când l-am văzut pe acesta, pe
bătrânul Dimas, făcând în bi se ri că metanii şi
presărându-şi r ugăciunea cu suspine. Cu metaniile lui,
atât de mult îl adumbrea harul, încât s trălucea până şi
· în mine. Atunci a covârşit şi în mine harul. Adică exista
şi înainte, prin iubirea pe care o aveam fată de Bătrânu l
meu, în să atunci am simtit ş i eu harul foarte puternic.
Să vă spun cum mi s-a întâmplat.
Într-o dimin eaţă, pe la trei şi jumătate, am mers
la biserica cea mare, la Sfânta Treime, pentru slujbă.
Era devreme, în că nu bătuse toaca. Nu se afla nimeni
în bise ri că. M-am aşeza t în pronaos, sub o scară. Mă
rugam nevăzut de nimeni. La un moment dat s-a
deschis uşa bi sericii şi a intrat un monah înalt, în
vârstă. Era bătrânul Dimas. Îndată ce a intrat, a privit în
dreapta ş i în stânga, dar n-a văzut pe nimeni . Atunci,
tinând în m ână un şi rag mare de metanii, a început să
facă metanii mari, multe ş i iuti, zicând necontenit:
"Doamne lisuse Hristoase, milui eşte-mă .. . P reasfântă
Născătoa re de Dumnezeu, mântui eşte-ne pe noi". În
curând a căzut în răpire. Nu pot, nu găsesc cuvinte să
înfăţ.i şez purtarea lui dinaintea lui Dumnezeu; m i şcă ri
de iubire ş i slujire, mi şcă r i ale iubiri i d umn eze i eşt i , ale
dă ruirii de sine. L-am văzut stând cu mâinile desfăcute,
în chipul crucii, precum a făcut Moise la Marea
Roşie... Ce era asta? Petrecea î n lăunt ru l harului.
" trălucea în lumină. Asta era! Mi s-a împărtăşit şi mie
1ndată rugăc i unea lui. Am pătrun s într-o clipită în acea
.1 1mosferă. Nu mă văzuse. Ascultati. Am fost mişcat şi
.un început să plâng. A ven it harul lui Dumnezeu la
mine, smeritul şi nevrednicul. Cum să vă spun? Mi-a
11npărtăş i t harul. Ad i că, harul pe care îl avea acel sfânt
,, strălucit şi în sufletul meu. Mi-a dat harismele sale
c luhovniceşti.
Deci, bătrânul Dimas căzuse în răpire. Fără să
vr~a o făcuse. Nu s-a putut stăpâni. Nici ce zic acum
11u-i bine. Nu pot s-o pun în cuvinte. Asta este să fii
luat în stăpâ nire de Dumnezeu. Acestea nu se
1.1muresc prin graiuri. Nu se ex pli că deloc, şi dacă le
c•xplici, cazi foarte pe dinafară. Nu, nu se exp l i că, nici
111 cărţ i nu sunt înfăţişate, nici nu se fac întelese.
l1 ebuie să fii sfânt ca să intelegi.
Bătrânul Dimas m i-a Împărtăşit
harisma rugăciunii şi p e cea a străvederii
La ora patru s-au tras clopotele. Îndată ce a auzit
< lopotele, bătrânul Dimas a mai făc ut câteva metanii ş i
,, încetat rugăciunea. A şezut pe bordură - mi se pare
t ~ era zid i tă în pronaos - şi a venit Makaroudas, aşa îl
.1lintau pe Macarie. Era iute şi dulce la vorbă. Era ca un
1nger. Ce frumos aprindea candelele! Ce frumos
.1prindea policandrul! Ce frumos le stingea apoi, una
< i\te una! Ce frumos făcea metan iile! Cerea iertare în
dreapta şi în stânga, lua că rt i le ş i făcea pe canonarhul.
Măi, măi , ce-l mai iubeam! Era vrednic, căci avea harul
lui Dumnezeu.