46508142-Ne-Vorbeste-Parintele-Porfirie

Astfel îmi s pă l am cu să pun mâinile. N-a fost
nevoie să-mi sp un ă ş i a doua oară. Înainte să mănânc,
le săpuneam. Dacă mergeam pentru ceva la biserică , le
săpuneam . Dacă atingeam ceva, le săpuneam. La
rucodelie, dacă era ceva mai fin de lucrat, le
săp un eam. Asta făceam cu toate lucrurile, fără să mă
împotrivesc înl ă untrul meu. Ţineţi seama că aveam doi
Bătrâni şi de multe ori îmi cereau ş i lucruri potrivnice
unul celuilalt.
Într-o zi îmi spune părintele loan ichie:
- la pietrele astea de aici şi du-le acolo!
Le-am dus în locul pe care mi 1-a arătat. A venit
Bătrânul cel mare. Înd ată ce le-a văzut, s-a mâniat şi
mi-a spus:
- Ce om sucit! De ce-ai făcut asta? Acolo ne
trebuie pietrele? Să le duci la loc, unde le-ai găsit!
"Om sucit" - aşa m ă certa când se mânia.
În ziua urm ătoa re a trecut pe acolo pă rinte le
loanichie. A văz ut pietrele la locul lor, s-a mâniat ş i mi-a
zis:
-Nu ti-am spus să le muti acolo?
Eu m-am ru ş in at, m-am înroşit, i-am pus
metanie şi i-am zis:
- Pă rinte, i a rtă-mă, le dusesem aproape pe toate,
dar Bătrânul m-a văz u t ş i mi-a spus: "Să le duci la loc,
acolo ne trebuie", şi le-am dus înapoi.
Mi-a tinut acum morală păr in tele loanichie.
M-au supus multor alte î n ce rcă ri de felul acesta.
Eu nu aveam deloc viclenie; nu ziceam: "Oare mă
i n rC'a rcă?". Nu-mi dădusem seama că m~ în cea rcă,
fii ndd l lucrurile curgeau cumva firesc. Este important
c .. v:i "pun, pentru că, atunci când cineva ştie că este
rncercat, poate să facă ş i cea mai grea mun că să arate
~ 1
<:\este asc ultător. ln să când nu şt i e că este încercat ş i îl
V<'de pe ce lălalt mâniindu-se, nu se poate să nu se
c ltJtine în l ă untrul să u ş i să z i că: " M ăi, m ă i , ce-i asta ?
DC' atâtia ani căl ugăr ş i se mân ie? Se poate lucrul
.tt csta? Poate monahul să fie mânios ş i să se roage? Să
nu se fi izbăvit de mân ie? Oamenii ăşt i a sunt tare
rwclesăvârşiti ..."
Eu însă nu gândeam aşa, nici nu ştiam dacă m ă
In< ea rcă. Dimpotrivă, mă bucuram mult de asta
1
fH'ntru că- i iubeam. Dar ş i ei aveau multă iubire fată de
1111ne, deşi nu mi-o a rătau . Îi iubeam pe amândoi
H.11rânii, dar în chip d eosebit m ă sprijineam de
duhovnic, părinte le Pantelimon. Precum spune David
llpitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijini;
tfn•apta Ta (Ps. 62, 8), tot aşa s-a lipit ş i sufletul meu de
U.~!'râ nul. Adevă ra t vă spun! Şi inima mea era împre ună
c 11 inima lui. Îl vedeam, îl simteam. Mă lua afa ră ş i
rrH•rgeam 1 ~ biseri ca mare, iar de acolo pentru treburi
1111pre un ă. Il s imţeam! M-a s fin ţ it mult faptul că m-am
lipit de el. Asta m-a ajutat mult, că s-a lipit inima mea
ele• a lui. Mare sfânt a fost!
Cu toate astea, B ă t râ nul nu-mi spunea nrmrc.
Nu numai că nu spunea de unde se trage, dar nici
11umele lui de familie, nici altceva ... Ni c iodată nu a
.pus "în patria mea", sau "pă rinţii mei", "fratii mei" ş.a.
l111otdeauna era tăcut ş i întotdeauna se ruga ş i
1111otdeauna era blând. Dacă se mânia v reod ată, mânia
'·.t şi tot ceea ce spunea erau toate prefăc ute. Îl iubeam
~ ~ cred că pentru ascultarea pe care am făcut-o ş i
pPntru iubirea pe care o aveam faţă de el m-a cercetat
~~ pe mine harul.
37