Occidentul-romanesc-nr-139-Editia-noiembrie-2022

14 NOIEMBRIE
2022
Opinii
O cultură a improvizației
Din haosul tranziției,
societatea românească de
azi s-a construit ca un ansamblu
de improvizații care
funcționează. Căci, așa cum
spune o celebră lege a lui
Murphy, orice improvizație
care funcționează e definitivă.
Și chiar dacă ea nu e
definitivă și se strică, poate
fi oricând reparată cu o altă
improvizație. Avantajul celălalt
al improvizației este
că nu are nevoie de ingineri
și de mari savanți pentru a o
crea: oricine dispune de un
pic de ingeniozitate poate
lega ce e desfăcut cu o sârmă
sau poate pune o piuliță
în plus ca să nu se desfacă
lucrarea.
Această cultură a improvizației
are însă și câteva
efecte nefaste. Unul
dintre ele este că ia mult
timp: e nevoie să stai mereu
cu ochii pe lucrare, să
o îngrijești și să revii mereu
la ea atunci când pare că s-a
stricat, căci funcționează cu
intermitențe. Celălalt efect
neplăcut al improvizației
este că, obligându-te să stai
cu ochii pe instalație, nu vezi
în depărtare, nu poți anticipa
viitorul. Ești dependent de
capriciile prezentului.
Acum șaizeci de ani,
antropologul Claude Lévi-
Strauss făcea o distincție devenită
clasică între „bricoleur”
și „inginer”. Cel dintâi
este, în toate culturile, cineva
care folosindu-și îndemânarea
și ingeniozitatea, e în
stare să execute foarte multe
lucruri diferite pornind de
la ceea ce are la îndemână.
Într-un univers instrumental
închis, el încearcă să se descurce
cu ce găsește în jurul
lui, folosind unelte și materiale
în moduri dintre cele
mai năstrușnice. De aceea,
el adună în jurul lui fel și fel
de lucruri: sârme, cabluri,
pungi, pânze etc. în ideea că
poate îi vor fi de folos cândva.
Bricoleurul nu are un
proiect pe termen lung, dar
are mereu o soluție la orice.
Spre deosebire de el,
inginerul dispune de o
raționalitate teoretică și
practică ce-i permite să lucreze
după un proiect, pe
etape, procesual, capabil
fiind să-și evalueze fiecare
progres și să îndrepte din
mers ceea ce nu a funcționat.
El poate începe totul de la
zero și, bazându-se pe metode
științifice, poate duce
totul la bun sfârșit.
Să revenim la actualitatea
noastră: atunci când modelul
bricoleurului se impune
în societate, avem de-a face
cu o cultură dominantă a
improvizației. Și ea devine
dominantă din diverse motive,
cel mai adesea legate
de penuria de resurse. Da,
ne-am dezvoltat în timpuri
grele, de restriște, aptitudinile
de a improviza, de a
„face rai din ce ai” pentru că
nu am avut prea multe și a
fost nevoie să supraviețuim
cu ce aveam. Numai că între
timp penuriile au devenit
mai rare, abundența și excesul
și-au făcut loc în viețile
noastre, dar noi am rămas
în continuare fideli logicii
improvizației.
Ingineria presupune
efort, presupune reguli formale
clare, neutre, calcul
pe termen lung, evaluare
permanentă a raportului
dintre scopurile propuse și
mijloacele folosite. Ingineria
presupune timp, pe când
improvizația nu. Aceasta
din urmă e definiția însăși a
comodității. Iar noi continuăm
să improvizăm totul cu
aceeași frenezie, acumulând
astfel retard după retard,
scuză după scuză.
Improvizația instituțională
descrie peisajul acesta
haotic prin care se creează
instituții care să servească
unor interese de grup și nu
unei luări în grijă a nevoilor
și aspirațiilor cetățenilor.
Avem o mulțime de instituții
complet nefuncționale sau
devenite inofensive în misiunea
lor formală, dar a căror
organigramă este suprasaturată
cu personal servind
perfect rețeaua de interese a
partidului sau unor grupuri
de putere.
Improvizația legislativă
descrie procesul confuz
și inflaționist de fabricare
a legilor, care nu răspund
de multe ori unor probleme
reale, ci caută să rezolve
o problemă a cuiva sau
a unor prieteni, exact așa
cum procedăm cu cârpa cu
care strângem bine furtunul
să nu mai picure. Aceeași
improvizație dă naștere unei
birocrații sufocante, care
face ca și cele mai inovative
măsuri de reducere a ei
– bunăoară prin digitalizare
și transparentizare – să fie
până la urmă absorbite în logica
ei fără de logică.
Improvizația mediatică?
Nici nu mai are rost
să vorbim despre făcăturile
de (la) televiziuni și
de știrile de doi lei copiate
de niște nepricepuți de
la alți nepricepuți. Dar să
nu uităm de improvizația
morală, cea cu care ne-am
obișnuit cei mai mulți dintre
noi. „Ne înțelegem, că
oameni suntem”, așa sună
definiția aranjamentului
care scurtcircuitează valorile
care trebuie să ne țină împreună
ca societate. În loc
de respectul pentru normele
de origine etică, improvizăm
mereu o înțelegere din
care să ieșim cu toții bine,
dăm răspunsuri în doi peri
din care se poate înțelege
orice și luăm decizii – de
multe ori impuse de haosul
instituțional și legislativ –
care nu rezolvă de fapt nimic.
Ne place să ne lăudăm că
suntem un popor creativ și
care a rezistat potrivniciilor
istoriei. Așa o fi, doar
Nota redacției:
Ciprian Mihali a predat vreme de două decenii filosofia contemporană
la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000
este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între
2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte
state din Africa de Vest. Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul
cooperării internaționale la Bruxelles. Ciprian Mihali este membru al
partidului Reper.
că o mare parte din creativitatea
noastră socială se
consumă în improvizații
și compromisuri care nu
ne duc înainte, ci ne ajută
doar să luptăm împotriva
unui prezent năclăit, creat
de improvizațiile și indeciziile
noastre de ieri. Da,
ne descurcăm de minune să
rezolvăm micile defecțiuni
din societate, dar cu asta ne
asigurăm că rămânem pe
loc, fără a fi în stare să ne
adunăm energiile pentru a
elabora politici publice corecte
pentru douăzeci sau
cincizeci de ani de acum
înainte.
Nici instituțiile, nici politicienii
nu au reușit în trei
decenii să provoace câteva
consensuri naționale în
privința unor valori care
să ne călăuzească mersul
spre viitor. Frica de viitor
face ca orice strategie
pe termen lung să se dezumfle
devenind o măsură
provizorie. Chiar așa, câte
răspunsuri greșite a avut
guvernul doar în acest an
la criza energetică?
Sau câte planuri de mărire
a pensiilor au existat,
fără ca vreunul să se bazeze
pe evaluări fundamentate
ale realității? Ce
strategie avem la nivel
academic sau social pentru
a răspunde deficitului
de morală care ne sufocă?
De ce sunt, mereu și mereu,
legile justiției un conglomerat
de confuzii? Dar
legile educației?
Ceea ce foarte frumos
numea Lévi-Strauss cu
ani în urmă „bricoleuri”
sunt de fapt incompetenții
noștri de azi. Cultura
improvizației este o cultură
a incompetenței ajunsă
la putere și pusă pe legat
cu sârmă țara asta să nu
se desfacă din toate încheieturile
ei. Cu ce preț?
„Când ne-a fi mai rău așa
să ne fie”. Cu acest preț.
Autor: Ciprian Mihali
Articol preluat de la
PressHub cu acordul
acesteia. PressHub este
o rețea inovatoare și independentă
de presă creată
de Freedom House
România, o platformă
de exprimare liberă a
ziariștilor din presa centrală
și locală care aleg
să se pună în serviciul public,
promovând excelența
în jurnalism.
Foto: freepik.com/