Laerte Cârdei -În colind cu şoimii-

Suceava, revedere
Urcat-am culmea către Ea,
Pe-o zi de toamnă rece, plânsă,
Cu inima atât de strânsă...
Nu cerul, Doamne, Ea plângea!...
Un şir de tei se tânguia
De vântul năpădit pe uliţi
Şi brazii zăngăneau din suliţi
Precum vitejii Ei cândva.
Norodul ciorilor pe sus
Rupea din gândurile mele,
În ţintirim, supt lespezi grele
Din cei ce-au fost aţâţi s-au dus...
Pustiul ce-a mai înflorit
Cetatea colinda-n rădvane.
Trecutul adormit în strane
Ce harfă, l-o mai fi trezit?...
Cernăuţi, 13 Decembre 1938
(Cuget Clar,
Anul III, 1938, p. 513)
20