Laerte Cârdei -În colind cu şoimii-

Deschide zarea iarăşi porţi de vis
Şi apele mi le aduc aproape.
Neprihănit ca floarea de cais
Mi-i gândul ce încearcă să s-adape
Din tot ce dărnicia Ta măiastră
A risipit pe-ntinderea albastră...
Privesc cum florile îşi culcă obrazul
Pe perinile aerului pur
Şi cum în ape calme doarme iazul
Cu stelele şi stuhul împrejur…
I-atâta linişte că te aud cum treci
Cu paşi de raze peste holda-n spic…
S-aşterne gândul floare pe poteci
Şi inima spre Tine o ridic…
(Revista Bucovinei,
nr. 7/1943, pp. 347, 348)
4